Bilețelul pe care Ilie Bolojan i l-a lăsat lui Nicușor Dan când a plecat de la Cotroceni. Ce trebuie să facă noul președinte

Adevarul.ro, 31 mai 2025 19:45

Ilie Bolojan a vorbit în cadrul unei emisiuni despre un moment pe care președintele României nu trebuie să-l scape din vedere.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
07:15
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a vorbit la telefon cu omologul său american, Marco Rubio, în special în perspectiva unei noi runde de negocieri cu Ucraina, programată luni, la Istanbul, potrivit Ministerului rus de Externe, relatează AFP.
07:15
Unul dintre motivele pentru care istoria este atât de importantă este că ea reprezintă de fapt accesul la o uriașă colecție de „lecții învățate” pentru oricine vrea să o deschidă și să o înțeleagă.
07:15
O familie se luptă cu „rechinii” imobiliari din Craiova, miza fiind fosta bază sportivă Extensiv.
07:15
Finala NBA se va disputa în sistem de cel mai bun din 7 sau cine ajunge primul la 4.
Acum 30 minute
07:00
07:00
Finalul ciclului electoral deschide în PSD o perioadă cu mize ce depășesc simpla schimbare de lideri. În toamnă, partidul va organiza un Congres pentru alegerea noii conduceri și redefinirea liniei ideologice. Dar este puțin probabil ca aceste ajustări să recâștige încrederea electoratului.
07:00
Circulaţia rutieră se va desfăşura cu restricţii, până în 20 iunie, pe Drumul Naţional 1A, în zona localităţii Blejoi din judeţul Prahova, unde se vor face lucrări de reparaţii la un pod.
Acum o oră
06:45
06:30
După prima săptămână de discuții cu partidele politice, președintele Nicușor Dan are patru scenarii pe masă pentru formarea noului guvern, susțin surse politice pentru Adevărul.
Acum 2 ore
06:15
Candidatul naţionalist Karol Nawrocki pare să fi câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia duminică, conform unei noi estimări, un eşec major pentru guvernul pro-UE al ţării dacă tendinţa se confirmă, scrie AFP.
06:00
Un apartament de lux dintr-o vilă în stil neoromânesc, ce datează din prima parte a secolului XX dintr-un vechi cartier din Capitală se vinde cu 550.000 euro pe o platformă imobiliară, care a publicat și o serie de fotografii care înfățișează eleganța din interior, inclusiv a mobilierului.
Acum 4 ore
05:15
Lucrările la autostrada Sibiu - Piteşti, cel mai important proiect de infrastructură din România, avansează pe trei dintre cele patru secțiuni ce trebuie finalizate, iar a patra secțiune va fi gata în prima parte a lunii iunie.
04:45
Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu susține că e inadmisibil ca un individ precum criminalul din Cosmopolis, „o adevărată bombă cu ceas”, nu a fost supravegheat de Poliție. El oferă un ghid de supraviețuire pentru femeile care au de a face cu astfel de indivizi.
03:45
Igiena orală previne boli cardiovasculare și alte afecțiuni grave. Află ce spun studiile și cum periajul și ața dentară îți pot salva viața.
Acum 6 ore
03:15
Dezinformarea, lipsa de informație și răspândirea informațiilor false pot avea un impact semnificativ asupra economiei unei țări, specialiștii consultați de „Adevărul” explicând ce e de făcut astfel încât piața muncii să nu mai fie afectată.
03:00
Unul dintre cei mai erudiți români din istorie a fost Nicolae Milescu, un personaj cu o viață de poveste. După o viață de lux și putere, Nicolae Milescu devine primul călător român care ajunge în Extremul Orient. A băut ceai cu împăratul Chinei și a răspândit faima culturii române.
02:30
Sute de miliarde de dolari sunt investite în orașele viitorului, proiecte urbanistice gigant concepute pentru a răspunde provocărilor secolului XXI. Planurile lor se bazează pe infrastructură inteligentă, tehnologii de ultimă generație și o calitate ridicată a vieții oferită viitorilor locuitori.
01:45
Pentru a avea o viață mai lungă și sănătoasă, experții recomandă să consumăm alimente cât mai naturale: cereale integrale, legume, fructe, pește, ouă și nuci, și să evităm alimentele ultraprocesate, cum ar fi pâinea albă sau produsele bogate în zahăr.
Acum 8 ore
00:30
Colecționarii români sunt motivați în principal de rațiuni estetice și personale când achiziționează lucrări de artă, însă o parte semnificativă dintre aceștia (46%) iau în calcul și beneficii de ordin financiar și investițional, precum siguranța plasamentelor sau diversificarea portofoliului.
00:15
La data de 2 iunie s-au născut actorul și sportivul Johnny Weissmuller, rămas faimos pentru interpretarea rolului „Tarzan”, și jucătoarea de tenis Cătălina Cristea. În aceeași zi a avut loc ceremonia de încoronare a reginei Elisabeta a II-a.
00:15
1 iunie 2025
23:45
Peste un an și jumătate de planificare, zeci de agenți sub acoperire și o logistică demnă de un manual de operațiuni speciale.
23:45
23:30
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a declarat că violenţa împotriva femeilor atinge cote alarmante în România. Ea susține că Teodora Marcu, tânăra împușcată mortal de fostul iubit, a cerut ajutorul autorităţilor de mai multe ori.
Acum 12 ore
23:00
Polonia trăiește ore de incertitudine electorală, după ce sondajele la ieșirea de la urne arată o cursă extrem de strânsă între actualul primar liberal al Varșoviei, Rafał Trzaskowski, și contracandidatul său, naționalistul Karol Nawrocki.
22:45
Presiunea tot mai mare exercitată de dronele ucrainene asupra infrastructurii și pozițiilor militare ruse a determinat Moscova să caute soluții alternative de apărare.
22:30
Mii de persoane au ieşit în stradă duminică, 1 iunie, în peste 30 de oraşe din Serbia, pentru a-l presa pe preşedintele Aleksandar Vucic şi a cere alegeri anticipate. Oamenii au blocat două poduri din Belgrad.
22:30
Miss Anglia, Milla Magee, a părăsit competiția Miss World 2025 cu doar câteva zile înainte de finală, acuzând organizatorii că au exploatat participantele și au golit de sens mesajul „frumuseții cu un scop”.
22:00
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lăudat operațiunea „Pânza de Păianjen” în urma căreia peste 40 de bombardiere rusești au fost distruse, spunând că acțiunea a fost pregătită timp de un an și jumătate și că „va rămâne în cărțile de istorie”.
21:45
Vitali Kliciko, primarul Kievului, și-a exprimat speranţa că o soluţie diplomatică va fi găsită în sfârşit în 2025 şi că războiul din Ucraina se va încheia.
21:45
Mii de oameni au mărșăluit în tăcere la Budapesta, nemulțumiți de un proiect de lege propus de guvernul Orban, care vizează organizațiile media și ONG-urile cu finanțare externă.
21:45
Teodora Marcu, concurentă la Insula Iubirii sezonul 6, a fost împușcată mortal de un fost iubit, Robert Lupu, în complexul rezidențial Cosmopolis. După tragedie, mai mulți foști colegi din emisiune au rupt tăcerea și au vorbit despre iadul prin care tânăra trecea de ani de zile.
21:00
Serviciul de Securitate al Ucrainei a organizat un atac asupra aerodromurilor rusești din mai multe regiuni situate departe de granița ruso-ucraineană. Despre acest lucru se referă Ukrainska Pravda , Babel , RBC-Ucraina și alte publicații, citând „surse din serviciile speciale”.
21:00
George Simion, liderul AUR, l-a numit, din nou, autist pe Nicușor Dan, derapaj pe care l-a făcut și în campania electorală din turul doi al alegerilor prezidențiale.
20:30
Gemenii trebuie să renunțe la alimentele sau exercițiile care nu sunt benefice. Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de luni, 2 iunie.
20:30
Elon Musk a reacționat vehement la un articol din New York Times care susține că miliardarul ar consuma în mod regulat droguri, inclusiv ketamină și ecstasy. Acesta neagă totul și acuză publicația de minciuni.
20:15
Comandantul forțelor terestre ucrainene, Mykhailo Drapaty, a demisionat în urma unui atac cu rachetă care a ucis 12 soldați ai Brigăzii 155 Anne de Kiev. El își asumă întreaga responsabilitate pentru tragedie.
20:15
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis duminică, 1 iunie, o avertizare Cod portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9:00.
20:15
George Simion s-a întâlnit duminică, 1 iunie, cu o comunitate de români din Madrid. Liderul AUR a avut un discurs în care a denunțat actuala conducere politică a României și ceea ce el a numit „slugărnicia față de străini”.
20:00
Președintele american Donald Trump a distribuit pe rețeaua sa socială o teorie conspiraționistă potrivit căreia Joe Biden ar fi murit în 2020 și ar fi fost înlocuit cu o clonă robotizată. Gestul a stârnit reacții puternice, inclusiv critici dure.
19:45
Directorul Poștei Române, Valentin Ștefan, a declarat că furtul de 10 milioane de lei din sediul central din Timișoara s-a produs din cauza nerespectării procedurilor interne. El a anunțat că angajații vinovați vor fi concediați.
19:15
Sărbătoarea istorică a suporterilor PSG, după câștigarea Ligii Campionilor, s-a transformat într-o noapte de violențe și haos în Franța: doi oameni au murit, aproape 200 au fost răniți și peste 550 de persoane au fost arestate.
19:00
Au fost extrase numerele câștigătoare la tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, de duminică, 1 iunie. Peste 4 milioane de euro sunt în joc la Joker.
18:30
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) informează că autoritățile din județul Harghita au dispus, în regim de urgență, evacuarea a zece gospodării aflate în apropierea surpărilor din zona pe unde pârâul s-a vărsat în mina Praid.
Acum 24 ore
18:15
O metodă inovatoare de înmormântare, denumită „terramare”, care transformă corpurile umane în compost, prinde contur în Franța. Procesul ecologic este inspirat din ciclurile naturale și ar putea deveni o opțiune legală în viitorul apropiat.
18:00
Nicușor Dan a fost sâmbătă, 31 mai, în localitățile inundate din județul Covasna. Liderii UDMR îl laudă pe noul președinte pe rețelele sociale.
17:45
O fibră prezentă în ovăz și orz ar putea reduce greutatea corporală și controla glicemia într-un mod similar cu efectele medicamentului Ozempic, arată un nou studiu realizat pe șoareci.
17:45
Premierul interimar Cătălin Predoiu a vizitat duminică dimineața zonele inundate din județul Covasna. El a afirmat că autoritățile au acționat cu promptitudine.
17:45
Guvernul condus de Keir Starmer negociază discret, dar decisiv, o transformare majoră a doctrinei nucleare a Regatului Unit – cea mai semnificativă de la sfârșitul Războiului Rece.
17:30
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a declarat că violenţa împotriva femeilor atinge cote alarmante în România. Ea susține că Teodora Marcu, tânăra împușcată mortal de fostul iubit, a cerut ajutorul autorităţilor de mai multe ori.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.