OTL: Sistarea gratuităţii pentru transportul public acordată elevilor din anii de studii terminali
Bihoreanul,
5 iunie 2025 16:20
Începând din data de 6 iunie 2025 se sistează gratuitatea acordată la eliberarea abonamentelor pentru elevii din anii de studii terminali (clasa a XII-a, cursuri de zi; clasa a XIII-a - seral şi anul terminal al şcolilor postliceale) conform Ordinului de ministru nr. 3694 din 1 februarie 2024 (Ordin privind structura anului şcolar 2024/2025).
• • •
Alte ştiri de Bihoreanul
Acum 30 minute
19:50
Sărbătoare la Sânmartin: S-a redeschis Casa de Cultură, reabilitată și botezată cu numele ambasadorului George Bologan, și Biblioteca, modernizată și ea (FOTO) # Bihoreanul
Peste 300 de reprezentanți ai vieții publice, de la autorități județene și locale, la reprezentanți ai societății civile, au participat vineri la inaugurarea clădirii Casei de Cultură din Sânmartin. Imobilul din centrul stațiunii Băile Felix, reabilitat din fonduri europene printr-o investiție de 1 milion de euro, a primit numele ambasadorului George Bologan, care a copilărit în satul Haieu, aparținător comunei. Cu aceeași ocazie a fost inaugurată și biblioteca din stațiune, refăcută și modernizată printr-o investiție europeană de aproape 600.000 euro.
Acum 2 ore
18:40
Cristian Chivu a fost numit oficial antrenor principal al lui Inter Milano, semnând un contract valabil până în iunie 2027. Numirea marchează un moment istoric pentru fotbalul românesc, Chivu devenind primul antrenor român la cârma echipei după Mircea Lucescu, care a ocupat această funcție în sezonul 1998-1999.
Acum 4 ore
18:10
Sorina Pintea merge la închisoare! Fosta ministră a Sănătății a fost condamnată definitiv pentru luare de mită # Bihoreanul
Sorina Pintea, fostă ministră PSD a Sănătății între anii 2018 și 2019, în Guvernul condus de Viorica Dăncilă, a fost condamnată definitiv la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită.
17:00
O.T.L. invită orădenii la plimbări de agrement cu Autobuzul turistic. Se vor efectua curse sâmbătă, 7, duminică, 8 şi luni, 9 iunie 2025, ȋncepând cu ora 12:00, la interval de o oră, până la ora 20:00 (ultima cursă).
Acum 6 ore
16:00
Informăm publicul călător că, ȋncepand de vineri, 6 iunie 2025, ora 13:00, s-a reluat circulația pe traseele normale ale liniilor 10 şi 10H, astfel:
15:50
Un fost junior al LPS Bihorul Oradea, Matei Popa, care a câștigat cu FCSB Liga de Tineret în România, va participa în Youth League, competiția europeană rezervată echipelor de club de juniori. Matei Popa este chiar fiul antrenorului cu portarii de la FCSB, fostul internațional orădean Marius Popa.
14:50
Universitatea din Oradea dă startul șantierului pentru un nou cămin modern, cu 795 de locuri (FOTO) # Bihoreanul
Universitatea din Oradea a făcut un nou pas pentru modernizării campusului. Joi, a fost predat amplasamentul pentru construirea unui nou cămin studențesc, cu 795 de locuri, în partea vestică a campusului central.
Acum 8 ore
14:10
De Rusalii, birourile RER Vest vor fi închise, dar deșeurile vor fi colectate conform programului # Bihoreanul
Compania de salubritate RER Vest anunță că, luni, 9 iunie, în a doua zi de Rusalii, activitatea Birourilor de Relații cu Clienții va fi suspendată, însă serviciul de colectare a deșeurilor se va desfășura conform graficului obișnuit.
13:30
Strălucește, Oradea! De Ziua Mondială Art Nouveau, proiecții luminoase și video mapping pe palatele orașului # Bihoreanul
De Ziua Mondială Art Nouveau, palatele Oradiei vor prinde și mai multă culoare sub proiecții luminoase și de tip video mapping, iar jazz-ul interbelic va răsuna în noapte. Ediția din acest an are ca temă „Culoarea”, va pune în valoare clădiri emblematice ale orașului, apreciate de localnici și turiști deopotrivă, programând totodată tururi ghidate și ateliere de creație.
12:50
Tribunalul Bihor: Șeful Direcției Agricole, Nicolae Hodişan, inculpat de DNA Oradea pentru abuz în serviciu, rămâne sub control judiciar # Bihoreanul
Tribunalul Bihor a decis să menţină controlul judiciar dispus de procurorii DNA Oradea în cazul lui Nicolae Hodişan, directorul Direcției pentru Agricultură Bihor, inculpat pentru abuz în serviciu după ce ar fi încheiat ilegal în numele instituţiei trei contracte de asistență juridică. Decizia instanței este definitivă.
12:40
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii din satale Sântandrei si Palota că, în ziua de miercuri 11.06.2025, între orele 9.00 şi 13.00, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, cu ocazia lucrărilor executate de către antreprenorul SC SIMSTA PLUS SRL pentru intercalarea unei noi rețele de alimentare cu apă în zona str. Daliei din Sântandrei.
Acum 12 ore
12:10
Clădirea fostului manej din Oradea va fi reabilitată printr-un proiect european de 2 milioane euro (FOTO) # Bihoreanul
Clădirea fostului manej din Cazarma Husarilor, situată pe Bulevardul Decebal, va fi restaurată printr-un proiect cu finanțare europeană. Proiectul va fi derulat de Primăria Oradea în parteneriat cu Biblioteca Méliusz Juhász Péter din Debrecen, iar fostul manej va fi transformat într-un spațiu cultural multifuncțional.
11:40
Escrocherie de milioane în Bihor: Un samsar din Salonta a păcălit inclusiv dealeri auto, încasând peste 400.000 de euro pentru mașini fantomă # Bihoreanul
Un tânăr afacerist din Salonta, în vârstă de numai 31 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii au descoperit că a reușit să escrocheze inclusiv dealeri auto celebri din județul Bihor. Victimele au plătit integral mașini care însă nu au mai fost livrate niciodată, prejudiciul depășind 400.000 de euro.
11:00
Consiliul Județean Bihor a anunțat semnarea unui contract cu o firmă care va trebui să elaboreze o strategie de dezvoltare turistică a județului pe termen mediu și lung, pentru următorii 5 – 10 ani. Instituția justifică demersul prin necesitatea creării „unui sistem capabil să utilizeze coerent toate atracțiile turistice”, să promoveze aceste resurse și să determine „creșterea calității resursei umane” în acest domeniu.
10:00
Turneul de rugby „Vulturul Negru” va avea loc în Sântandrei și va fi dedicat generațiilor tinere, dar și memoriei lui Dumitru Ciobanu și Gheorghe Frenț # Bihoreanul
Turneul de rugby „Vulturul Negru” va avea loc sâmbătă, 7 iunie, în Sântandrei. Competiția este dedicată atât generației tinere, copiilor din categoriile de vârstă U8, U10 și U12, cât și memoriei a doi foști jucători și antrenori care au scris istorie pentru rugby-ul orădean: Dumitru Ciobanu și Gheorghe Frenț.
09:00
Trei Doamne, și toți trei: Urbanismul din Primăria Oradea a ajuns la... vârsta pensionării # Bihoreanul
Primarul Oradiei, Florin Birta, caută urbaniști, deoarece Direcția Arhitect Șef din cadrul municipalității este pe cale să rămână fără conducere. Ajuns la vârsta de pensionare, arhitectul-șef Radu Fortiș a rămas pe funcție după o a doua prelungire de un an și mai are dreptul la una singură.
08:00
Mecanic de aur: Povestea elevului din Aleșd ajuns în finala concursului internațional pentru cei mai buni tineri mecanici (FOTO) # Bihoreanul
Un bihorean de 16 ani demontează mitul elevilor leneși sau incapabili din școlile profesionale. Elev în clasa a X-a la Colegiul Tehnic Alexandru Roman din Aleșd, Andrei Popa este cel mai tânăr concurent român calificat în finala internațională a unui concurs de mecanică auto dedicat celor care se pregătesc pentru această meserie.
07:30
ROFI SMILE SRL, Apel de proiecte gestionate de MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare; Investiția I3. Schema de ajutor pentru sectorul privat, titlu apel: „Digitalizarea IMM-urilor – grant de până la 100.000 EURO pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”.
Acum 24 ore
21:00
Tragedie în Bihor: O fetiţă de opt ani s-a înecat în apele Crişului Negru. Sora ei a fost găsită plângând pe mal # Bihoreanul
O fetiță de aproximativ opt ani s-a înecat, joi, în apele Crișului Negru, în zona localității Talpoș. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişanaal judeţului Bihor alarma a fost dată în jurul orei 16:00, printr-un apel la 112 efectuat de un bărbat aflat la pescuit împreună cu fiul său. Cei doi au observat o copilă de aproximativ 10 ani care plângea pe malul râului şi le-a povestit că sora ei mai mică a intrat în apă şi nu a mai ieşit la suprafaţă.
20:20
Rezultate foarte bune pentru tinerii handbalişti de la Alpha Oradea la turneele finale „Perseverența” - Juniori III (FOTO) # Bihoreanul
Tinerele echipe ale clubului orădean de handbal Alpha Oradea, club condus de antrenorul George Tăutu, au obţinut rezultate frumoase la începutul acestei luni, când s-au încheiat turneele finale „Perseverența” – Juniori III, competiții de elită ale handbalului juvenil românesc. Astfel, la băieţi, la turneul ce a avut loc la Sântandrei, orădenii de la Alpha s-au situat pe locul al II-lea, în timp ce la fete, la turneul de la Drobeta Turnu Severin, orădencele au ocupat poziţia a III-a.
Ieri
20:10
Se umple Arestul Poliției Bihor: Încă patru orădeni reținuți pentru contrabandă cu țigări # Bihoreanul
Polițiștii din Bihor le-au pus gând rău comercianților de țigări de contrabandă. Pe lângă cei trei orădeni reținuți după perchezițiile de marți, încă patru persoane, tot din Oradea, au ajuns joi în Arestul Poliției pentru aceeași acuzație.
19:30
Jocurile copilăriei: Orădenii mici și mari, chemați să joace șotron sau „laptenis” în scop caritabil # Bihoreanul
Se anunță o zi de distracție pe terenurile Liceului Sportiv Bihorul, unde, sâmbătă, sunt programate mai multe competiții cu jocuri pentru copii de toate vârstele, dar și pentru părinții lor. Evenimentul, intitulat „Jocurile copilăriei”, are un scop caritabil: toți participanții sunt îndemnați să doneze bani pentru copiii cu autism.
19:20
În minivacanța de Rusalii, unitățile din subordinea Administrației Domeniului Public Oradea vor funcționa după următorul program...
18:40
Gest lăudabil: Un fost absolvent al unui colegiu din Beiuș, în prezent doctorand în străinătate, a revenit în școală ca să ofere burse elevilor implicați civic # Bihoreanul
Festivitatea de absolvire a claselor a XII-a de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș, desfășurată miercuri, a fost marcată de un gest simbolic și inspirațional: 17 elevi au fost premiați cu burse pentru implicare civică și activități extrașcolare, oferite de un fost elev al liceului. Absolvent al promoției 2019, Cezar Kovacs este acum doctorand în Marea Britanie, dar a venit acasă pentru a lansa un program de burse, deocamdată finanțat din propria lui bursă de doctorat.
18:30
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în ziua de marți 10.06.2025, cu ocazia lucrărilor de intercalare a unei noi rețele de alimentare cu apă pe strada Aurel Covaci, lucrări executate de către antreprenorul SC MINELA EXIM SRL, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, între orele 08.00 şi 13.00.
18:00
Primăria Oradea a început lucrările de reamenajare peisagistică a bulevardului Decebal, pe tronsonul cuprins între străzile Primăriei și Tudor Vladimirescu, prin plantarea a peste 11.000 de arbuști, plante perene și ierburi decorative. Intervenția vizează revitalizarea a 2.365 metri pătrați de spațiu verde.
17:20
Într-un colț de vest al țării, într-o cetate renăscută din ziduri vechi și povești noi, vinul românesc își dă întâlnire cu viitorul. Oradea, orașul care respiră eleganță arhitecturală și gust rafinat, devine în perioada 13–15 iunie 2025 capitala vinului românesc, găzduind cea de-a VII-a ediție a Salonului Vinurilor Millésime.
17:00
Țigări ascunse în subsoluri, șifoniere și mașini: trei persoane au fost reținute, după captura din operațiunea Jupiter # Bihoreanul
Trei persoane din Oradea au fost ridicate de acasă și reținute joi pentru 24 de ore, sub acuzația de contrabandă, după ce polițiștii bihoreni au făcut marți o captură importantă de țigări în cadrul operațiunii Jupiter. Baxurile erau ascunse în subsolurile blocurilor, în șifoniere și în autoturisme.
16:20
OTL: Sistarea gratuităţii pentru transportul public acordată elevilor din anii de studii terminali # Bihoreanul
Începând din data de 6 iunie 2025 se sistează gratuitatea acordată la eliberarea abonamentelor pentru elevii din anii de studii terminali (clasa a XII-a, cursuri de zi; clasa a XIII-a - seral şi anul terminal al şcolilor postliceale) conform Ordinului de ministru nr. 3694 din 1 februarie 2024 (Ordin privind structura anului şcolar 2024/2025).
16:10
Traficul auto în centrul Oradiei va fi închis duminică seară. Pe strada Sfântul Apostol Andrei va fi restricționat pentru aproape două luni # Bihoreanul
Comisia tehnică pe probleme de circulație din cadrul Primăriei Oradea a aprobat în ședința de joi noi restricții de circulație. Traficul auto în centrul Oradiei va fi interzis duminică seară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor din cadrul Zilei Art Nouveau. În plus, începând de marțea viitoare, circulația pe tronsoanele dinspre zona centrală a străzii Sfântul Apostol Andrei se va desfășura cu restricții timp de două luni, pentru lucrări de refacere a carosabilului.
16:00
O adolescentă din Sâniob lipsește de acasă din 18 mai, dar Poliția a fost anunțată abia pe 5 iunie. Aţi văzut-o? # Bihoreanul
Polițiștii bihoreni caută o fată în vârstă de 16 ani, din comuna Sâniob, care a plecat de acasă în urmă cu aproape trei săptămâni și nu a mai revenit. Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat abia joi, 5 iunie, în legătură cu dispariția fetei și a lansat în aceeași zi un apel public pentru sprijin în găsirea acesteia.
15:30
Festivalul Zilele Sfântului Ladislau, ajuns la cea de-a 13-a ediție, revine la Oradea în perioada 23–29 iunie, sub mottoul „Festivalul tuturor”. Printre invitații speciali ai evenimentului se numără celebra trupă Republic, care revine la Orade și va concerta duminică, 29 iunie, în Cetate.
14:50
Teren multifuncțional inaugurat la Liceul Tehnologic Special Nr. 1 din Oradea, cu sprijinul comunității (FOTO) # Bihoreanul
Elevii Liceului Tehnologic Special Nr. 1 din Oradea au, de acum, un teren de sport modern, adaptat nevoilor lor. Terenul a fost amenajat printr-un proiect în valoare de 100.000 lei, realizat cu sprijinul Asociației „Împreună spre succes”, al companiei Plexus Corp România și prin fondurile strânse la Swimathon Oradea 2024.
13:50
Percheziții derulate de polițiști și procurori din Bihor la firmele magnatului Vasile Pușcaș, finanțator al liderului AUR, George Simion. Pagubă de aproape 900.000 euro # Bihoreanul
Polițiștii și procurorii bihoreni au descins la firmele magnatului Vasile Pușcaș, unul dintre sponsorii influentului lider AUR, George Simion, într-o amplă anchetă privind fraude economice grave. Paguba provocată prin delapidare și înșelăciune depășește 4,5 milioane lei (aproape 900.000 euro), după ce omul de afaceri ar fi orchestrat o schemă financiară ilegală implicând o datorie a Primăriei Oradea.
13:00
Festa Italiana se organizează pentru prima dată în Oradea - trei zile de muzică și gastronomie italiană! # Bihoreanul
În perioada 6-8 iunie, Cetatea Oradea găzduiește Festa Italiana, un eveniment dedicat culturii, muzicii și gastronomiei italiene. Organizată de Asociația Italiani in Bihor cu sprijinul Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), Primăriei Municipiului Oradea, Ambasciata d’Italia Bucarest, această sărbătoare aduce în inima orașului Oradea farmecul autentic al Italiei.
12:20
Valul de căldură persistă: Codul galben se prelungește în Bihor inclusiv pentru ziua de vineri # Bihoreanul
La fel ca aproape toată țara, județul Bihor se află, joi, sub avertizare de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic. Căldura nu se domolește, însă, nici vineri, și este foarte probabil să continue și în weekend.
12:00
Oradea devine capitala triatlonului românesc în data de 7 iunie 2025, când are loc cea de-a 15-a ediție a competiției X-Man România. Este cel mai important eveniment de anduranță din România, competiția din acest an cuprinzând trei probe majore, toate incluse în Campionatul Național de Triatlon. De asemenea, evenimentul atrage un număr record de 700 de sportivi din 21 de țări, confirmând statutul internațional al competiției.
11:40
O orădeancă a făcut peste 1 milion de lei păcălindu-și clienții pe rețelele sociale că le vinde haine originale, dar livra mărfuri contrafăcute din China și Turcia # Bihoreanul
Escrocherie în stil mare la Oradea! O antreprenoare de 30 de ani a fost prinsă de poliţişti că a vândut pe rețelele sociale articole vestimentare contrafăcute din China și Turcia, promovate ca fiind produse originale. Încasările ilegale depășesc 1 milion de lei, susţin polițiștii, care i-au stricat acum „afacerea” în timpul operațiunii JUPITER.
11:30
Și beat, și cu permisul suspendat: Încă un șofer „săltat” de polițiști din trafic, pe Șoseaua Borșului # Bihoreanul
Aproape că nu trece zi în care șoferi drogați sau băuți să nu fie prinși conducând pe șosele în Bihor. Un bărbat de 54 de ani din județul Mureș și-a petrecut noaptea în Arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, după ce a fost ridicat de polițiști din trafic, pentru că a fost prins la volan cu o alcoolemie ridicată și cu permisul suspendat.
11:10
Arta în mijlocul comunității: Picturi ale unor elevi bihoreni, pe un autobuz OTL (FOTO) # Bihoreanul
Un autobuz OTL a fost transformat într-o expoziție mobilă de artă. 20 de lucrări ale tot atâtor elevi bihoreni au fost reproduse sub formă de autocolant pe mijlocul de transport public.
10:40
Buletin cu adeverință: Cărțile de identitate cu cipuri nu „funcționează” la Primăria Oradea # Bihoreanul
Noile cărți de identitate, cu cip, dau bătăi de cap municipalității orădene. Mai elegante și de dimensiuni mai mici, noile acte nu au înscris pe ele domiciliul deținătorului. Pentru a putea citi informațiile de pe cip, municipalitatea pregătește abia acum lansarea unei licitații pentru achiziția de zeci de cititoare de card, a câte 3.000 lei bucata, ce vor dota birourile din sala de lucru cu publicul și alte structuri subordonate.
10:00
Viceprimarul Oradiei, singurul susținător al lărgirii străzii Universității la o dezbatere publică, a fost taxat aspru de studenți: „Să ne amintim asta când ne vor cere votul” (FOTO) # Bihoreanul
Universitatea din Oradea a găzduit, miercuri, o dezbatere publică pe tema lărgirii străzilor Armatei Române și Universității, un proiect al Primăriei, iar toți specialiștii, studenții și reprezentanții organizațiilor civice prezenți s-au arătat împotriva investiției. Singurul care a susținut-o a fost viceprimarul Oradiei, Teofil Filimon, care a precizat însă că este vorba, deocamdată, despre o intenție. Totuși, edilul a intrat în vizorul studenților, care au fost deranjați de faptul că Filimon a plecat înainte ca dezbaterea să se termine. Tinerii l-au comparat cu George Simion, candidatul prezidențial absent de la dezbateri, și au spus că-l vor ține minte la următoarele alegeri locale.
09:20
Primele cercetări făcute de polițiști în cazul acidentului mortal produs miercuri seară pe Drumul Expres DEx16 arată că acccidentul s-a produs după ce un șofer de TIR din Bihor a lovit din spate un autoturism cu numere de Timiș, care nu s-a asigurat la schimbarea benzii de accelerare.
08:40
Din Subsol, pe plaja dintre stânci: Petrecere cu muzică electronică la Șuncuiuș, în minivacanța de Rusalii (VIDEO) # Bihoreanul
Localitatea bihoreană Șuncuiuș va fi, sâmbătă, gazda unui eveniment de muzică electronică desfășurat într-un cadru natural îmbietor, pe plaja de pe malul Crișului Repede, în apropierea pensiuniilor Gradia și Lavinia. Petrecerea, denumită DinSubsol Outdoor, se adresează celor care caută să se distreze în mijlocul naturii, la doar o oră distanță de Oradea.
08:10
Alin Ștefănuț, inspector școlar general: „Învățământul bihorean are premisele pentru performanță” # Bihoreanul
Numit în noiembrie anul trecut în funcția de inspector școlar general, profesorul de limba română Alin Ștefănuț (38 ani) spune, într-un interviu acordat BIHOREANULUI, că schimbările în învățământul bihorean se văd: grădinițele și școlile din tot județul au condiții bune, iar echipamentele digitale, deși instalate tardiv, în comparație cu școlile din străinătate, sunt tot mai folosite în clase. Așadar, elevii bihoreni au ce le trebuie ca să învețe bine.
07:40
În acest sfârșit de săptămână, românii vor avea parte de o nouă minivacanță, prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor.
4 iunie 2025
23:10
Accident grav pe Drumul Expres 16, în apropiere de Oradea. UPDATE: O femeie a murit, alte două persoane au fost rănite # Bihoreanul
Un grav accident rutier s-a produs miercuri seară, în jurul orei 21.40, pe Drumul Expres DEx 16, pe sensul de mers către municipiul Oradea. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bihor, în eveniment au fost implicate două vehicule, un autoturism și un autocamion.
22:40
Accident pe Drumul Expres 16, în apropiere de Oradea. UPDATE: O persoană a murit, alte două au fost rănite # Bihoreanul
Un grav accident rutier s-a produs miercuri seară, în jurul orei 21.40, pe Drumul Expres DEx 16, pe sensul de mers către municipiul Oradea. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bihor, în eveniment au fost implicate două vehicule, un autoturism și un autocamion.
22:30
Un grav accident rutier s-a produs miercuri seară, în jurul orei 21.40, pe Drumul Expres DEx 16, pe sensul de mers către municipiul Oradea. Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bihor, în eveniment au fost implicate două vehicule, un autoturism și un autocamion.
22:20
CSM Oradea egalează în finală! Victorie entuziasmantă în meciul 2 cu U BT Cluj, în Oradea Arena (VIDEO) # Bihoreanul
A fost bucurie mare în Oradea Arena, unde, miercuri seara, circa 5.000 de suporteri au încurajat echipa lui Cristian Achim spre prima victorie din finala națională de baschet, disputată cu U BT Cluj-Napoca.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.