Gruparea Wagner se retrage dintr-unul din teatrele sale de operațiuni: „Ne-am îndeplinit misiunea principală”

HotNews.ro, 6 iunie 2025 23:40

Gruparea rusă de mercenari Wagner, care a jucat un rol crucial în războiul din Ucraina până la rebeliunea eşuată condusă de fondatorul ei, Evgheni Prigojin, mort în august 2023 într-un misterios accident aviatic, şi-a anunţat…

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de HotNews.ro

Acum 5 minute
14:50
O femeie care intrase în stop cardiac a fost salvată vineri de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, care se afla într-o vizită la Praid. Arafat a efectuat manevre de resuscitare timp…
Acum 30 minute
14:30
Partea ucraineană a amânat în mod neașteptat, „pe termen nedeterminat, atât preluarea trupurilor (soldaților săi uciși), cât și schimbul de prizonieri de război”, a fost declarat sâmbătă negociatorul-șef al Moscovei cu emisarii Kievului, Vladimir Medinski,…
14:30
Primii care ar urma să părăsească gruparea din Ștefan cel Mare sunt doi fotbaliști care ar fi nemulțumiți de minutele primite din partea antrenorului în sezonul trecut, scrie DigiSport.ro. Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo,…
14:30
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat sâmbătă că mai mulţi parlamentari aleşi din partea partidelor POT şi SOS, care au demisionat în ultima perioadă din aceste formaţiuni, s-au afiliat grupurilor parlamentare ale PSD…
Acum o oră
14:20
O parte dintre bucureșteni sunt deja plecați din orași, la mare, la munte, cu ocazia weekendului prelungit de Rusalii, dar sunt și o mulțime de bucureșteni care au rămas în Capitală, din diferite motive. Vara…
14:00
„Fraierilor, harnici și cinstiți, care vă plătiți toate taxele, impozitele și contribuțiile, o sa duceți greul”, scrie Dragoș Damian, șeful fabricii de medicamente Terapia din Cluj.  CEO la Terapia Cluj, Dragoș Damian susține că vor…
Acum 2 ore
13:50
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat că timpul de aşteptare de două săptămâni sau o lună pentru o programare la RMN este o durată „firească”. ”La noi, să ştiţi că stau puţin. Discut cu colegi…
13:50
Marşul normalităţii, care susţine familia formată dintre un bărbat şi o femeie, a început sâmbătă la prânz pe străzile din București. Cei mai mulți dintre participanţi poartă cu ei steaguri tricolore, icoane şi cruci din…
13:30
Forțele aeriene ucrainene au doborât sâmbătă dimineață un avion de luptă multirol Su-35 al Rusiei, a anunțat armata ucraineană, transmite Reuters. „În această dimineață, pe 7 iunie 2025, în urma unei operațiuni reușite a Forțelor…
13:20
Armata israeliană a recuperat trupul ostaticului thailandez Nattapong Pinta, care era ținut în Gaza de la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, a anunțat sâmbătă ministrul apărării Israel Katz, potrivit Reuters. Trupul lui…
Acum 4 ore
12:50
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită oficială pe 15 iunie în Groenlanda pentru a „consolida cooperarea” cu acest teritoriu autonom al Danemarcei, râvnit de Donald Trump, a anunțat sâmbătă Palatul Elysée, potrivit France…
12:40
Alexandru Rafila a vorbit despre realizările pe care le consideră importante făcute în funcția de ministru al Sănătăţii. Principala sa realizare, spune ministrul PSD, este modul în care a gestionat pandemia de COVID. „Cea mai…
12:10
Cinci membri ai unui grup de extremă dreapta american, grațiați de Donald Trump după condamnarea lor pentru rolul jucat în asaltul asupra Capitoliului din ianuarie 2021, cer 100 de milioane de dolari despăgubiri de la…
12:00
„Avem o responsabilitate clară: să protejăm patrimoniul natural şi viaţa celor care trăiesc în aceste zone”, a transmis sâmbătă preşedintele Nicuşor Dan. Preşedintele Nicuşor Dan spune, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la…
11:30
Andrew Tate a fost surprins sâmbătă de polițiștii rutieri circulând cu 196 km/h într-o zonă cu limită de 50, pe Drumul Național 7, în localitatea vâlceană Bujoreni, potrivit surselor News.ro. Bolidul condus de Andrew Tate,…
11:30
O femeie ucraineană în vârstă de 46 de ani și fiica ei de 6 ani au fost găsite vineri ucise în orașul Leuven, Belgia, potrivit autorităților citate de postul de știri VRT, preluat de Kyiv…
11:20
În documentul, consultat de HotNews, judecătorii subliniază că fapta Sorinei Pintea este cu atât mai gravă cu cât aceasta a fost comisă la scurt timp, după ce a ocupat funcția de ministru al Sănătății.  „Practica perceperii…
11:00
Laurențiu Duduianu, unul dintre liderii clanului Pian, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă în Penitenciarul Jilava, unde era încarcerat, au confirmat surse judiciare pentru HotNews. Potrivit Antena3 CNN, Laurențiu Duduianu a murit după…
Acum 6 ore
10:40
Politica de taxe vamale a Statelor Unite ar putea costa Germania 90.000 de locuri de muncă în decursul unui an, a declarat șeful oficiului muncii din această țară într-un interviu acordat ziarului Sueddeutsche Zeitung și…
10:30
Meteorologiii au emis alerte cod portocaliu și galben de caniculă, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, care vizează mai mult de jumătate din țară.  Alertele cod galben și portocaliu de caniculă sunt valabile astăzi și…
10:20
Țările Uniunii Europene s-au înțeles să majoreze durata întârzierii unui zbor de la care care pasagerii europeni pot beneficia de despăgubiri după ce miniștrii transporturilor din statele membre au ajuns la un acord politic, după…
10:10
Marșul Bucharest Pride 2025, cel mai cunoscut eveniment al comunității LGBTQ din România, are loc sâmbătă, 7 iunie. Evenimentul organizat anual de Asociația Accept va începe la ora 16.00 pe Calea Victoriei şi se va…
10:00
Un nou studiu realizat pe un număr de peste 47.000 de femei a descoperit legături între consumul de cafea și îmbătrânirea sănătoasă. Majoritatea persoanelor care beau cafea apreciază doza rapidă de energie pe care o…
09:40
Cetățeanul american Joseph Tater, internat într-un spital de psihiatrie rus la mijlocul lunii aprilie după ce a fost acuzat că a agresat un polițist, a părăsit țara, a anunțat vineri agenția oficială de presă TASS,…
09:30
Mulți parlamentari își datorează „alegerea” totalului de votului obținut de partidele lor la nivel de țară, uneori fără nicio legătură cu numărul de voturi pentru listele județene pe care au candidat, scrie Mihai Ghitulescu, într-o…
09:20
Atacurile rusești asupra orașelor ucrainene Harkov și Herson au provocat în noaptea de vineri spre sâmbătă cel puțin cinci morți și peste 20 de răniți , după ce Moscova a promis o „reacție” la distrugerea…
09:00
Pe masa discuțiilor privind măsurile de echilibrare a bugetului, incluzând creșteri de taxe și tăierea unor cheltuieli din sectorul bugetar, a fost avansată, dinspre mediul de afaceri, și ideea unei taxe universale aplicate tuturor tranzacțiilor, pe…
Acum 8 ore
08:40
Numeroşi pelerini se îndreaptă, sâmbătă dimineaţă, spre Şumuleu Ciuc, acolo unde va avea loc procesiunea de Rusaliile Catolice, care este considerată cea mai mare de acest fel din Europa Centrală şi de Est, transmite Agerpres.…
08:40
În încercarea de a face o înțelegere cu firma chinezească, Byte Dance, proprietara TikTok, Donald Trump s-a gândit ca unul dintre acționarii din SUA ai rețelei de socializare să fie Tucker Carlson, fostă vedetă a Fox News.…
08:10
Locomotiva unui tren şi două vagoane cisternă încărcate cu benzină au deraiat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe magistrala 100 Bucureşti – Craiova, în zona localităţii Măldăeni, iar unul dintre vagoane prezintă scurgeri de…
08:10
Vorbind cu reporterii la bordul Air Force One vineri seară, Trump a declarat că va „analiza” anularea unora dintre contractele guvernamentale ale lui Musk, o posibilitate pe care o amintise și când a început conflictul…
08:00
Ruptura dintre cea mai bogată persoană din lume şi preşedintele celei mai mari economii a lumii va avea consecinţe – pentru amândoi, scrie The Guardian, preluat de News.ro. Elon Musk, în calitate de patron al…
07:40
Dubla măsură a bisericii față de credincioșii săi e o veche temă a relației dintre BOR și societate.   Patriarhia Română a denunțat Marșul Pride de sâmbătă drept „un act provocator”.  Aceeași instituție nu a reacționat…
07:20
Internetul din Coreea de Nord se confruntă cu o pană majoră sâmbătă, a declarat un cercetător din Marea Britanie, adăugând că cauza ar putea fi una internă, mai degrabă decât un atac cibernetic. Principalele site-uri…
07:10
Tu vrei o țară ca afară, noi vrem să facem aici o presă ca afară. Pentru asta, avem nevoie de ajutorul tău. Acordă-ne cinci minute pentru a răspunde la câteva întrebări care pot da o…
07:10
România și Bulgaria au fost implicate în programe derulate de Banca Mondială pentru creșterea colectării TVA la buget. Cele două țări au avut însă parcursuri diferite. România a rămas la coada clasamentului, departe de orice…
07:00
Vlad Nancă, artistul care face parte din echipa proiectului care reprezintă România la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2025, vorbește într-un interviu acordat curatorial despre „Human Scale” și modul în care a fost implementat,…
07:00
Un weekend cu adevărat plin se derulează în București, în care istoria se întâlnește cu viitorul, activismul cu dansul, iar râul cu orașul. De la marșul Bucharest PRIDE, care aniversează 20 de ani, la inițiative…
Acum 24 ore
00:20
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut, vineri, de polițiști după ce a agresat sexual o tânără de 17 ani, pe o stradă din Slobozia, anunță IPJ Ialomița, citat de News.ro.…
6 iunie 2025
23:50
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că noi discuţii comerciale sino-americane vor avea loc, luni, la Londra, în încercarea de a se ajunge la un „acord” între cei doi giganţi aflaţi într-o dispută vamală,…
23:40
Gruparea rusă de mercenari Wagner, care a jucat un rol crucial în războiul din Ucraina până la rebeliunea eşuată condusă de fondatorul ei, Evgheni Prigojin, mort în august 2023 într-un misterios accident aviatic, şi-a anunţat…
23:10
Ministrul Mediului Mircea Fechet, a declarat, vineri seară, că situația de la Praid „rămâne critică”. El a explicat că eroziunile din plafonul minei s-au extins. „Situația rămâne critică, pentru că eroziunile din plafonul minei vechi…
23:00
Un agent al serviciilor secrete americane a oferit informaţii sensibile Serviciului Federal de Informaţii german (BND, spionajul extern) din frustrare faţă de administraţia preşedintelui american Donald Trump, informează DPA, preluată de Agerpres. Despre acest caz…
22:30
Israelul înarmează miliţiile locale din Gaza care se opun Hamas într-un efort de a contracara mişcarea jihadistă din enclava asediată, au recunoscut oficialii, în timp ce politicienii din opoziţie au avertizat că această acţiune pune…
22:00
Întrebat de jurnaliștii Digi24 dacă exclude o candidatură la Primăria Bucureștiului, Sebastian Burduja spune că acest lucru ar putea fi decis prin sondajele interne ale partidului, însă „nu pot să exclud, dar nu e un…
21:50
Cel mai tânăr candidat la bacalaureatul general şi tehnologic din Franţa în 2025 are vârsta de opt ani, un nou record în istoria acestui examen care marchează încheierea liceului, a anunţat vineri Ministerul Educaţiei Naţionale,…
21:30
Rusia va avea nevoie de ani întregi pentru a înlocui bombardierele strategie care au fost lovite de către dronele ucrainene anul trecut, punând presiune și mai mare pe un program de modernizare deja aflat în…
21:20
Presupusa fiică a președintelui rus Vladimir Putin, Elizaveta Krivonoghih, lucrează ca manager la două galerii de artă din Paris cunoscute pentru promovarea artei anti-război, a relatat pe pagina sa de Facebook artista Nastia Rodionova, citată…
21:00
Trombectomia, procedura medicală minim invazivă prin care este tratat accidentul vascular cerebral, este practicată doar în zece spitale din România. Iar unele dintre ele riscă să rămână fără finanțare pentru astfel de tratamente „Am fost…
20:20
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a afirmat, la Digi24, că nu există riscul unei căderi masive de energie în România, precum cea care a avut loc recent în Spania. Burduja a amintit că în țara noastră…
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.