Andrew Tate, prins când circula cu maşina cu o viteză de 196 km/h, într-o zonă cu limită de 50 km/h. A fost amendat şi i s-a suspendat dreptul de a conduce

DigiFM.ro, 7 iunie 2025 11:50

Andrew Tate a fost prins, sâmbătă, la volanul unei maşini care circula cu o viteză de 196 km/h, într-o zonă cu limită de 50 km/h. Poliţiştii l-au prins pe DN 7, în judeţul Argeş. A fost amendat şi i s-a suspendat dreptul de a conduce.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de DigiFM.ro

Acum 4 ore
19:00
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a avut loc, sâmbătă, în nordul Greciei, în apropiere de Muntele Athos, un loc important pentru ortodocşi, în care se află numeroase mănăstiri, potrivit Institutului de Geodinamică din Atena, relatează AFP.
Acum 6 ore
17:50
Doi copii în vârstă de 5, respectiv 10 ani au fost transportaţi la spital, sâmbătă după-amiază, după ce tavanul fals al unui loc de joacă din municipiul Botoşani s-a prăbuşit. În acel spaţiu se aflau în total 13 copii şi cinci adulţi, toţi fiind evaluaţi medical.
16:50
Tom Cruise a obţinut un record mondial Guinness după ce a executat 16 salturi cu paraşuta în flăcări în timpul filmării secvenţei culminante din avion pentru "Mission: Impossible - The Final Reckoning" , scrie Variety.
Acum 8 ore
15:20
O femeie care a suferit un stop cardio-respirator a fost resuscitată de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgență, Raed Arafat, de un alt medic aflat în timpul liber şi de un voluntar cu pregătire în situaţii de urgenţă. Incidentul s-a produs în Praid, acolo unde autorităţile şi echipe de intervenţie din mai multe judeţe monitorizează situaţia de urgenţă produsă de inundarea salinei.
15:20
Pompierii au intervenit, sâmbătă, pentru a stinge un incendiu care a cuprins deşeuri într-un parc de joacă din Iaşi. Focul a fost provocat de copii.
14:40
„Basta!”. După eşecul naţionalei Italiei cu Norvegia, în primul meci de calificare la Cupa Mondială 2026, La Gazzetta dello Sport, cel mai important cotidian sportiv italian vorbeşte despre un „dezastru” şi se teme că turneul din America de Nord este „în pericol”.
14:40
Elon Musk este „absolut binevenit” în Europa, a declarat zâmbind, vineri, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, în plin scandal între cel mai bogat om din lume şi preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.
Acum 12 ore
13:50
Gigi Becali a avut prima reacție publică după ce Patriarhul Daniel i-a interzis să mai cânte în Patriarhia Română. Patronul FCSB a declarat că va respecta fără rezerve decizia luată de Patriarh, în urma unor sesizări repetate primite din partea credincioșilor.
13:50
Actorul Arnold Schwarzenegger i-a îndemnat pe americani să nu se mai plângă şi să continue să ia măsuri, în contextul în care administraţia Trump îşi continuă politica energetică de anvergură, în detrimentul climei.
12:40
Valentin Mihăilă a acuzat probleme musculare la antrenamentul oficial şi nu va evolua în meciul naţionalei României cu Austria, de sâmbătă seară, din preliminariile CM-2026.
11:50
Andrew Tate a fost prins, sâmbătă, la volanul unei maşini care circula cu o viteză de 196 km/h, într-o zonă cu limită de 50 km/h. Poliţiştii l-au prins pe DN 7, în judeţul Argeş. A fost amendat şi i s-a suspendat dreptul de a conduce.
10:40
Monica Ganea, soția fostului internațional român Ionel Ganea, este o prezență discretă în spațiul public, deși viața personală a cuplului a fost adesea subiect de interes. Cu 11 ani mai tânără decât soțul ei, Monica conduce în prezent o afacere de succes și își împarte timpul între carieră și viața de familie
10:30
Mii de credincioşi se îndreaptă către Şumuileu Ciuc, pentru a participa la pelerinajul de Rusaliile catolice. Trenul care transportă aproximativ o mie de credincioşi din Ungaria este aşteptat în staţii cu gogoşi şi cozonaci. La eveniment participă, într-o vizită privată, preşedintele Ungariei, Sulyok Tamás.
10:30
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă, pentru zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 12.00 – 21.00, pentru judeţe din Banat, Crişana, în sud-vestul Olteniei şi în vestul Transilvaniei. Se aşteaptă temperaturi de 37 de grade Celsius.
09:40
Durere fără margini în familia lui Ionel Ganea. Fiul de doar doi ani al fostului internațional român a murit vineri, la Spitalul Județean din Târgu Mureș, la o lună după accidentul rutier grav în care a fost implicat alături de tatăl său.
09:30
Marşul normalităţii, care susţine familia formată dintre un bărbat şi o femeie, şi ediţia aniversară a Marşului Bucharest PRIDE, dedicat drepturilor persoanelor LGBTI+ din România, au loc, sâmbătă, în Capitală, ambele manifestări fiind autorizate. Marşul normalităţii începe la ora 12.00 şi este autorizat până la ora 17.00, având ca punct final Dealul Mitropoliei. Bucharest PRIDE va începe la ora 16.00 pe Calea Victoriei şi se va încheia în Parcul Izvor.
09:30
Naţionala României continuă drumul spre Cupa Mondială din 2026, iar sâmbătă, de la ora 21.45, va juca la Viena, în compania Austriei, în grupa H a preliminariilor.
09:20
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că traficul feroviar pe distanţa Roşiori - Măldăeni este oprit temporar din cauza deraierii, la intrarea în staţia CF Măldăeni, a locomotivei şi a primelor două vagoane din compunerea unui tren de marfă. Garnitura are 35 de vagoane pline cu benzină.
09:10
Sâmbăta e „ziua morţilor”, după rânduielile religiei creştine. În această zi Mântuitorul Hristos, ucis de cu vineri, a stat toată ziua mort, pentru a învia Duminică. Din toate Sâmbetele şi prin urmare din toţi „moşii”, ziua cea mai nimerită pentru facerea pomenilor şi pomenirilor este Sâmbăta Duminicii Mari, în Ajunul Duminicii Mari, numită şi „Moşii Duminicii Mari”, „Moşii Rusaliilor”, „Moşii de Rusalii” sau, mai peste tot locul, „Moşii cei mari” sau „Moşii de vară”.
Ieri
16:50
Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, ca nefondat, apelul declarat de fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea la decizia condamnării la închisoare. Ea a fost condamnată de Tribunalul Cluj, în aprilie 2024, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.
16:30
Primarul localităţii ieşene Rediu, Cristinel Condrea, a ameninţat că va scoate microbuzul şcolar şi va tăia detergentul şi hârtia igienică la o şcoală din localitate, din cauza rezultatelor slabe ale elevilor.
16:10
Cancelarul Merz: Unii legiuitori americani nu au ''nicio idee" despre amploarea cu care Rusia se reînarmează
15:30
Prestaţia uluitoare a lui Lamine Yamal în faţa Franţei, joi, în semifinala Ligii Naţiunilor, a demonstrat că merită să câştige Balonul de Aur, potrivit selecţionerului Spaniei, Luis de la Fuente.
15:10
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, vineri, 6 iunie, legea care prevede că vaccinarea gratuită anti-HPV este extinsă la fete şi băieţi până la 26 de ani.
15:00
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a transmis, vineri, un mesaj pentru elevi, părinţi şi profesori, înainte de începerea probelor scrise ale Bacalaureatului. ”Eu nu pierd niciodată. Fie câştig, fie învăţ”, a citat Daniel David cuvintele lui Nelson Mandela. Elevilor, David le-a cerut să dea tot ce pot pentru acest examen, dar le reaminteşte că rezultatele acestuia nu le arată valoarea ca oameni, ci doar nivelul de pregătire din acest moment. Probele scrise încep marţi cu Limba şi literatura română.
13:50
David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma anilor de apeluri din partea fanilor săi pentru ca fostul fotbalist să primească importanta onoare, a anunţat vineri ziarul The Times, citat și de Agerpres.
13:30
"Nu e grav", a declarat preşedintele american Donald Trump pentru Politico despre disputa sa devenită publică cu fostul său aliat, Elon Musk. Potrivit sursei citate de Agerpres, vineri este prevăzută o discuţie telefonică între cei doi pentru a se încerca calmarea situaţiei, relatează AFP.
12:50
O fată de 17 ani din Brazilia a murit, iar o altă adolescentă a fost la un pas de moarte, după ce au primit prăjituri otrăvite însoțite de bilețele aparent romantice, într-un act de gelozie șocant, potrivit autorităților.
12:30
Carmina, fiica lui Liviu Vârciu, a anunțat public că urmează să își facă prima intervenție estetică la nivelul feței. La 22 de ani, tânăra a decis să apeleze la rinoplastie, iar vestea a fost făcută publică chiar de ea, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
12:20
Mihaela Borcea, prima soție a lui Cristi Borcea, a îmbrăcat din nou rochia de mireasă. Femeia de afaceri s-a căsătorit cu Sorin Rap, cel cu care are o relație de 10 ani. Anul trecut, în toamnă, a avut loc cererea în căsătorie.
12:20
Simona Halep a trăit recent unul dintre cele mai speciale momente din viața sa. Fosta campioană de tenis a fost invitată la Vatican, unde a avut ocazia de a-l întâlni pe noul Papă, Leon al XIV-lea. Emoționată, Simona a împărtășit experiența pe Instagram, postând imagini din Capela Sixtină.
12:10
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a provocat un val de reacţii după ce a cerut, pe Facebook, celor care îl urmăresc să îi scrie mesaje despre cât plătesc factura la energie electrică şi pentru ce suprafaţă. În vreme ce unii i-au transmis ministrului că nu este importantă suprafaţa locuinţei, alţii i-au cerut să scoată din sistem pe „băieţii deştepţi”. Au fost şi persoane care i-au transmis ministrului că vor revenirea la preţurile dinainte de „Guvernul meu”.
12:00
Cristian Chivu urmează să semneze cu Inter Milano, conform presei italiene, dar el nu este primul român care va pregăti echipa italiană. Înaintea lui Chivu, Mircea Lucescu a fost un alt român aflat la cârma uneia dintre cele mai importante şi iubite echipe din lume.
11:40
Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România revine în forță. Blood Network, inițiativa lansată de organizatorii festivalului UNTOLD, ajunge în vara aceasta la cea de-a unsprezecea ediție. Campania se desfășoară în perioada 7 iunie – 27 iulie și promite din nou să transforme un gest simplu, dar esențial, într-o experiență memorabilă: donezi sânge și primești un bilet gratuit pentru prima zi de festival.
10:40
FMI recomandă României o reformă fiscală complexă, concentrată pe mutarea poverii fiscale de pe muncă şi contribuţiile sociale către impozitele pe consum şi, într-o măsură mai mică, pe capital, în scopul de a mobiliza venituri suplimentare de cel puţin 1,2% din PIB în 2025 şi de a reduce treptat deficitul bugetar de la 8% din PIB în 2024 la 3% până în 2031, fără a compromite atractivitatea investiţiilor sau stimulentele pentru muncă, potrivit Rezumatului la nivel înalt al Raportului de Asistenţă Tehnică (High-Level Summary Technical Assistance Report).
10:40
Meteorologii anunţă că valul de caniculă se prelungeşte şi au emis o avertizare cod galben pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 36 de grade. Vineri, în Oltenia, nordul Moldovei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientalieste cod portocaliu de instabilitate atmosferică.
09:10
Preşedintele american Donald Trump compară joi, într-o întâlnire, în Biroul Oval, cu cancelarul german Friedrich Merz, războiul dintre Ucraina şi Rusia cu ”doi copii care se bat în parc”, relatează AFP.
08:50
Elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă încheie vineri cursurile liceale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
08:50
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus joi oficial ca liderii statelor membre ale Alianţei să accepte la summitul acesteia creşterea bugetelor apărării la 5% din PIB, pentru a acoperi costurile unor capacităţi militare sporite, relatează agenţiile EFE şi Reuters.
08:40
Donald Trump şi Elon Musk s-au sfâşiat în public joi, acuzându-se de ”nebunie” şi ”nerecunoştinţă”, într-o ruptură la fel de spectaculoasă şi intensă pe cât le era alianţa, relatează AFP.
Mai mult de 2 zile în urmă
16:40
Ministrul Angel Tîlvăr a exprimat, joi, la Reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO, susținerea României pentru obiectivele alianței privind partajarea echitabilă a responsabilităților.
16:20
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu de ploi torenţiale pentru judeţele Argeş, Prahova şi Dâmboviţa. În zonele vizate în ultima oră s-au acumulat deja cantităţi mari de apă.
16:10
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Sorin Mihai, a declarat, joi, în legătură cu cazul elevei de 14 ani din Mangalia care a primit droguri în curtea şcolii, că aceasta a ieşit din sala de sport şi a interacţionat cu bărbatul care i-a oferit spre consum substanţa interzisă. În acel moment în curtea şcolii avea loc şi o activitate socială, fiind acordate pachete persoanelor cu venituri mici, iar bărbatul respectiv ar fi pătruns astfel mai uşor în zona respectivă.
16:10
Simona Halep, fost lider mondial WTA și una dintre cele mai iubite sportive din România, a primit un omagiu emoționant din partea comunității sportive. Centrul Național de Tenis din București va purta de acum numele „Centrul Național de Tenis Simona Halep”, în semn de recunoaștere pentru cariera sa excepțională.
15:50
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au extins ancheta în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon", fiind puşi sub acuzare alţi doi medici.
14:50
Transfăgărășanul (DN7C) se deschide vineri, 6 iunie, la ora 7:00, și se va putea circula inclusiv între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș), a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
14:50
O româncă de 30 de ani, dispărută în urmă cu aproape o lună în Italia, a fost găsită moartă în Montecatini, o comună din provincia italiană Pistoia, din regiunea Toscana. Cadavrul femeii era ascuns printre mărăcini, în apropierea unei ferme abandonate. Un suspect român, agent de pază, în vârstă de 32 de ani, a fost reţinut de procurori pentru omor şi ascunderea cadavrului.
14:50
Sorin Grindeanu a declarat joi, 5 iunie, că toate scenariile sunt în continuare pe masă legate de componența viitorului guvern - de la premier PSD până la a merge în opoziție -, dar a precizat că despre aceste lucruri social-democrații vor discuta după ce se va ajunge la un acord cu celelalte partide pe măsurile economice ce urmează să fie luate.
12:40
Cătălin Crișan e acuzat de Camelia, fosta lui iubită, de agresiune. Tensiunile dintre ei ar fi izbucnit, potrivit unor apropiați, acum circa o lună-două, și s-ar fi ajuns la jigniri și violență.
12:20
Vanuatu nu intenţionează să îi revoce cetăţenia lui Andrew Tate, un purtător de cuvânt al guvernului confirmând că influencerul rămâne cetăţean al statului insular din Pacific, iar guvernul nu va lua nicio măsură pentru a anula acest statut, scrie The Guardian.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.