Jocurile care au făcut senzaţie printre copiii născuţi în era tehnologiei. Cum s-au distrat sărind şotronul
ObservatorNews,
7 iunie 2025 21:20
Şotron, elastic, raţele şi vânătorii. Pentru copiii născuţi în era tehnologiei sunt termeni SF, veniţi parcă din altă lume. La Iaşi, jocurile copilăriei, în care toţi prietenii se jucau în faţa blocului sau pe uliţele bunicilor, au propriul festival.
• • •
Alte ştiri de ObservatorNews
Acum 2 ore
00:30
Reacţii surprinzătoare după înfrângerea României de la Viena. Mircea Lucescu: "Sunt mulţumit de joc" # ObservatorNews
Naţionala de fotbal a României a cedat, 1-2, în meciul cu Austria de sâmbătă seara, de la Viena, din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal de anul viitor, iar reacţiile nu au întârziat să apară.
00:00
Austria - România 2-1. Pierdem puncte importante în preliminariile Campionatului Mondial # ObservatorNews
Naţionala de fotbal a României a pierdut, scor 1-2, meciul jucat împotriva Austriei, sâmbătă seara, în deplasare, în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal de anul viitor.
Acum 4 ore
23:00
Începutul verii vine cu o veste cât se poate de bună, din luna iulie urmând să fie difuzat un nou sezon al emisiunii-fenomen, Insula Iubirii, la Antena 1 şi în AntenaPLAY.
21:50
Cristina Neagu, înaintea meciului de retragere: "Va fi o sărbătoare, să ne bucurăm de handbal" # ObservatorNews
Handbalista Cristina Neagu a declarat, sâmbătă seara, la o cină de gală organizată la un restaurant din Bucureşti, că îşi doreşte să se bucure împreună cu invitaţii şi fanii săi la meciul de retragere, care va avea loc, duminică, la Sala Polivalentă, informează Agerpres.
21:40
Trump crede că prietenia cu Musk s-a terminat şi îl ameninţă cu "consecinţe" dacă îi finanţează pe democraţi # ObservatorNews
Preşedintele american Donald Trump l-a ameninţat sâmbătă pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu "consecinţe serioase" dacă finanţează politicieni democraţi care candidează împotriva republicanilor ce votează în Congres planul său fiscal.
21:40
Musk face un pas în spate în războiul cu Trump. Casa Albă l-a ameninţat că riscă viitorul companiilor sale # ObservatorNews
Elon Musk face un pas în spate în războiul declaraţiilor cu Donald Trump. Miliardarul a şters postarea în care susţinea că preşedintele american apare în dosarul pedofilului Jeffrey Epstein. Asta la câteva ore după ce presa din Statele Unite a scris că Musk riscă fonduri de zeci de miliarde şi chiar viitorul companiilor lui prin cearta cu liderul de la Casa Albă. Cel mai bogat om al planetei a ameninţat însă că va înfiinţa un nou partid pentru a face concurenţă democraţilor şi republicanilor.
Acum 6 ore
21:30
Dacia face spectacol în SUA. Trei români şi un american au dus simbolul "made in Romania" tocmai la New York # ObservatorNews
Dacia face spectacol la New York şi a devenit motivul pentru care americanii întorc capul pe stradă. Trei români stabiliţi acolo şi un american au dus Dacia peste Ocean şi au făcut din ea un simbol made în România.
21:30
Reacţia lui Trump după ultimele atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei: "Sper ca războiul să nu devină nuclear" # ObservatorNews
Vladimir Putin continuă să se răzbune pe Ucraina după distrugerea avioanelor sale de luptă. Noaptea trecută, cinci oameni au murit şi peste 20 au fost răniţi după atacuri fără precedent asupra cartierelor rezidenţiale din Harkov şi Herson. În Moscova, mai multe aeroporturi au fost închise din nou după detectarea dronelor ucrainene. "Sper ca războiul să nu devină unul nuclear", a avertizat Donald Trump.
21:20
Jocurile care au făcut senzaţie printre copiii născuţi în era tehnologiei. Cum s-au distrat sărind şotronul # ObservatorNews
Şotron, elastic, raţele şi vânătorii. Pentru copiii născuţi în era tehnologiei sunt termeni SF, veniţi parcă din altă lume. La Iaşi, jocurile copilăriei, în care toţi prietenii se jucau în faţa blocului sau pe uliţele bunicilor, au propriul festival.
21:20
Violenţe în Los Angeles. Poliţia a făcut mai multe raiduri anti-migraţie: zeci de oameni, arestaţi # ObservatorNews
Violenţe în Los Angeles, după mai multe raidurile anti-imigraţie în urma cărora zeci de oameni au fost arestaţi.
21:10
Dispozitivele care te feresc de radarele poliţiei costă doar 150 de lei şi sunt "la liber" # ObservatorNews
Tehnologia îi ajută pe soferi să ocolească amenzile. Aproape toți folosesc aplicații de trafic ca să afle unde sunt radarele poliției, iar unii au mers și mai departe – si-au montat detectoare radar în mașini. În România, astfel de dispozitive sunt încă legale, dar nu fără riscuri. În timp ce şoferii le folosesc zilnic, specialiştii cer interzicerea lor.
21:00
Gadgeturi pentru siguranţa animalelor. Cum îi ajută tehnologia pe stăpâni să-și protejeze prietenii blănoşi # ObservatorNews
Sănătoşi, vaccinaţi şi sterilizaţi, gata să-şi întâlnească o nouă familie. 20 de câini s-au gudurat pe lângă potenţialii stăpâni, la Hello Doggie Festival. Cine are deja un prieten blănos acasă a aflat care sunt ultimele tendinţe şi cum îşi poate răsfăţa micul patruped. Banii strânşi vor merge către adăposturile publice.
21:00
Autorităţile vor să schimbe regulile pentru biciclişti şi trotineşti: "Nu cunosc reguli de bun simţ" # ObservatorNews
Plimbările cu bicicleta sau cu trotineta electrică ar putea, în curând, să nu mai fi considerate doar activităţi de relaxare. Avocatului Poporului cere reguli mult mai aspre - cască și cursuri de legislatie obligatorii. Oficialii speră că astfel se va reduce numărul tragediilor de pe şosele. Anul trecut, peste 1.500 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere.
20:50
Capitala, între marşul normalităţii şi Bucharest Pride. Revendicările comunităţii LGTBQ # ObservatorNews
În Capitală, aproape 30.000 de oameni, cu steaguri sau ţinute în culorile curcubeului, participă la marşul comunităţii LGTBQ. Evenimentul este marcat şi anul acesta de controverse. Patriarhia Română a calificat evenimentul drept unul provocator.
20:50
Băutura consumată în exces care poate crește nivelul de stres la persoanele depresive # ObservatorNews
Consumul ridicat de cofeină crește nivelul de stres la persoanele care suferă de depresie, arată un nou studiu la care au participat 11.000 de adulţi. Rezultatete au arătat că la fiecare băutură cu cofeină consumată în plus într-o zi, participanţii s-au simţit mai stresaţi. Cafeaua este consumată des şi de români, 5 din 10 persoane consumă mai mult de o cafea pe zi.
20:30
Tot mai mulţi români evită să-şi ia concediu. Zilele libere au devenit un stres puternic # ObservatorNews
A început sezonul vacanţelor, dar pentru unii concediul este un coşmar. Aţi auzit bine: tot mai multe persoane suferă de "boala timpului liber". Un fenomen în care corpul, după o perioadă lungă de muncă și griji, nu se mai poate relaxa. Zilele libere reprezintă pentru ei un stres puternic.
20:20
Viitorii şoferi folosesc realitatea virtuală pentru a se pregăti să ia permisul. Avertismentul instructurilor # ObservatorNews
De la volane clasice și pedale conectate la monitoare, până la experiențe în realitate virtuală, tehnologia a transformat modul în care viitorii șoferi se pregătesc pentru examenul auto. Tot mai mulți cursanți aleg să folosească simulatoarele auto înainte de proba practică.
20:20
Capcana în care pot cădea tinerele care-şi doresc corpul perfect: Poţi să te adânceşti în probleme de sănătate # ObservatorNews
Vine vara și, din disperare să aibă un corp tras prin inel, mulţi cad în capcana dietelor minune. În online e avalanșa de postări cu "slăbeşte în 2 săptămâni", "trucuri-minune" și "cum să arăți ca mine fără efort". De cele mai multe ori, în spatele imaginilor perfecte, sunt filtre şi reţete drastice care ne mai mult rău ne fac.
20:10
Cât de poluante sunt produsele de machiaj folosite zilnic. Pot crea probleme de sănătate # ObservatorNews
Pentru multe femei, un strop de machiaj este ingredientul care le ajută să se simtă mai încrezătoare, mai frumoase şi pregătite să cucerească lumea. E o parte din viața de zi cu zi a milioane de doamne. Dar frumusețea vine la pachet cu riscuri invizibile. Inhalăm, zilnic, particule toxice din farduri și pudre, iar efectele pot fi periculoase, mai ales pe termen lung.
20:00
Produsul pe care românii sunt dispuşi să cheltuie sute de lei: "Oamenii încep să descopere, să cunoască" # ObservatorNews
Cumpărăm tot mai multe parfumuri de nişă. Aromele inedite, obţinute din ingrediente naturale, câştigă teren în faţa brandurilor comerciale. Mai ales că parfumierii se reinventează şi vin cu tot felul de combinaţii, cum ar fi parfum cu aromă de ciocolată, de fructe exotice, magiun de prune, tămâie ori. noroi.
20:00
Capitala, invadată de tânţari şi musculiţe. Efectul tratamentelor de dezinsecţie se lasă aşteptat # ObservatorNews
Vremea la extreme a adus o invazie de musculiţe şi țânțari în Capitală. După o săptămână de ploi și temperaturi extrem de ridicate, insectele s-au înmulțit, mai ales în zonele verzi din Bucureşti. Autoritățile locale au început tratamentele de dezinsecţie, dar rezultatul încă se lasă aşteptat.
20:00
Noua fraudă care goleşte conturile. Victimele sunt antreprenori care sunt ameninţaţi cu proprirea # ObservatorNews
Fraude chiar în numele Directoratului Național de Securitate Cibernetică, instituţie care ne învaţă cum să ne protejăm de hackeri. Aceştia ţintesc mai nou oameni de afaceri. Se dau drept angajaţi ai DNSC şi le spun victimelor că ar fi implicate în cazuri de spălare de bani. Antreprenorii care pică în plasa escrocilor şi oferă informaţii personale pot rămâne cu conturile goale.
19:50
Cel mai mare pelerinaj din sud-estul Europei. Sute de mii de pelerini s-au adunat la Şumuleu Ciuc # ObservatorNews
E sărbătoare în inima Transilvaniei. Sute de mii de pelerini s-au adunat la Şumuleu Ciuc, la cel mai mare pelerinaj catolic din sud-estul Europei. Uniţi în credinţă, oamenii s-au rugat la statuia Sfintei Maria, despre care cred că este făcătoare de minuni. Mulţi dintre credincioşi au ajuns la altarul dintre munţi după un drum de sute de kilometri. La ceremonii a participat şi preşedintele Ungariei.
19:50
Proiect unic în România: 400 de voluntari lucrează la foc continuu pentru a schimba un sat din temelii # ObservatorNews
Peste 400 de voluntari înfuntă canicula din aceste zile ca să schimbe faţa unui sat din judeţul Caraş-Severin. A început Color the Village! În cadrul proiectului, unic în România, sunt reabilitate 30 de case, în 3 zile, păstrând specificul locului. Sunt oameni îndrăgostiți de satul românesc și mândri că permit comunității locale să își păstreze și chiar să își ducă mai departe identitatea locală. Acum, în premieră, până și primăria prinde culoare.
19:40
Cele mai căutate staţiuni în minivacanţa de Rusalii. Turiştii plătesc aproape 1.500 de lei pentru 3 nopţi # ObservatorNews
Din nord şi până-n sud, din zi şi până-n noapte. A început, oficial, minivacanţa de Rusalii. Plajele sunt animate, hotelurile aproape pline, iar atmosfera, de vârf de sezon. Şi ca tabloul să fie complet: apa mării s-a încălzit şi e numai bună de bălăcit.
19:40
Activitatea neobişnuită care îi scoate pe bucureşteni din case: "E mai greu la început" # ObservatorNews
Aglomeraţie pe râul Dâmboviţa. Apa care străbate Capitala a fost plină de ambarcaţiuni astăzi. Oamenii au ieşit la plimbare pe apă cu canotca şi canoea, iar cei care au reuşit să îşi menţină echilibrul au făcut stand-up paddle.
Acum 8 ore
19:30
Românul care a ucis două femei în Italia i-a şocat şi pe deţinuţii din penitenciar. De ce a fost desfigurat # ObservatorNews
Se conturează tot mai clar ipoteza că românul arestat pentru uciderea a două femei în Italia este un criminal în serie. De altfel, asta le-a şi spus Vasile Frumuzache colegilor din penitenciar, o mărturisire pentru care a fost desfigurat. Procurorii italieni verifică acum apelurile telefonice făcute de ucigaş în ultimii ani şi analizează listele cu femei dispărute în regiunile în care acesta a locuit.
19:20
Momentul în care doi soţi sunt spulberaţi pe o trecere din Capitală. Bărbatul a fost târât zeci de metri # ObservatorNews
Doi soţi au fost spulberaţi, aseară, pe o trecere de pietoni din Capitală. Traversau regulamentar, însă un şofer de 74 de ani - care avea şi viteză mare - nu i-a observat. Femeia a supravieţuit, soţul ei însă nu a avut nicio şansă. Martorii spun că şoferul nici măcar nu a frânat. O cameră de supraveghere a surprins nenorocirea.
19:20
Copilul lui Ganea a murit în urma accidentului provocat de tatăl său. Câţi ani de închisoare riscă acum # ObservatorNews
După aproape o lună de comă, fiul lui Ionel Ganea a murit. Băieţul de doi ani era în spital după accidentul grav provocat de fostul internaţional. Copilul stătea pe scaunul din dreapta tatălui, în faţă, fără nicio măsură de protecţie, atunci când fostul internaţional a intrat într-o maşină staţionată pe marginea drumul. În impactul violent, băieţelul s-a lovit la cap. Fiul cel mare al lui Ganea a postat un mesaj sfâşietor.
18:10
Austria - România, LIVE pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, meci tare din preliminariile pentru Mondialul 2026 # ObservatorNews
Naţionala de fotbal a României susţine, sâmbătă seara, de la ora 21.45, în direct pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, un meci extrem de important din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2026, "tricolorii" urmând să dea piept cu Austria, în deplasare, la Viena.
Acum 12 ore
17:20
Bărbat din Italia, prins după ce a furat aur de 150.000 de euro. Îl ascundea în păr # ObservatorNews
Un bărbat din Italia s-a dat singur de gol în faţa poliţiştilor că a furat aur dintr-o casă de amanet. Dacă nu ar fi făcut asta, carabinierii nu l-ar fi bănuit niciodată pentru că bărbatul găsise o metodă ingenioasă de a scoate aurul fără a fi depistat.
16:40
Ucraina a distrus 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 şi Tu-22, estimează armata germană # ObservatorNews
Atacul ucrainean cu drone executat duminica trecută asupra aerodromurilor ruseşti a neutralizat circa 10% din flota rusă de bombardiere strategice Tu-95 şi Tu-22, fiind de asemenea lovite avioane radar de alertă timpurie A-50, dar acestea din urmă se pare că nu erau operaţionale, a declarat sâmbătă un general al armatei germane citat de Reuters.
16:30
Un fermier francez a descoperit o "comoară" de 4 miliarde € în timp ce-şi inspecta terenul # ObservatorNews
O zi obișnuită s-a transformat într-una extraordinară pentru un fermier francez care a dat peste ceea ce ar putea fi unul dintre cele mai mari zăcăminte de aur descoperite vreodată în Franța. Valoarea estimată a aurului este de aproximativ 4 miliarde de euro, scrie Daily Galaxy.
16:20
Un român a furat o Dacie din Belgia şi a fost prins în Italia. Pedeapsa primită de Marian # ObservatorNews
Un român în vârstă de 53 de ani a fost condamnat la 30 de luni de închisoare în Belgia după ce a furat o mașină dintr-o parcare subterană din Bruges. Incidentul a avut loc pe 23 februarie 2024, scrie pzc.nl.
16:00
O bunică s-a îndrăgostit pe internet de un bărbat de 3 ori mai tânăr şi a plecat în Africa după el. Ce a urmat # ObservatorNews
O femeie în vârstă de 82 de ani din Franţa a fost victima unei escrocherii online. Marie-José s-a îndrăgostit de un tânăr de 28 de ani cunoscut pe Facebook și, după nouă luni de conversații, a plecat în Côte d’Ivoire (Coasta de Fildeș) ca să fie cu el. De atunci, familia ei trăiește un coșmar, scrie 7sur7.be.
15:50
Femeie aflată în stop cardiac la Praid, resuscitată de Arafat. A fost ajutat de un medic aflat în timpul liber # ObservatorNews
O femeie care a suferit un stop cardio-respirator a fost resucitată şeful Departamentului pentru Situaţii, Raed Arafat, de un alt medic aflat în timpul liber şi de un voluntar cu pregătire în situaţii de urgenţă. Incidentul s-a produs în Praid, acolo unde autorităţile şi echipe de intervenţie din mai multe judeţe monitorizează situaţia de urgenţă produsă de inundarea salinei.
15:40
Surpriza de care a avut parte o turistă din SUA când a ajuns în România: "Mi-aş fi dorit să ştiu înainte" # ObservatorNews
Ally, o tânără vloggeriță din Statele Unite, a stârnit reacții pe TikTok după ce a postat un videoclip amuzant despre experiența ei în România. Clipul, intitulat "Trei lucruri pe care mi-aș fi dorit să le știu înainte să vin în România", combină observații utile cu glume inspirate din folclorul local.
15:10
Treisprezece copii și cinci adulți au fost prinși sub un tavan fals care s-a prăbușit, sâmbătă, într-un spațiu de joacă din Botoșani.
15:00
Vremea de mâine 8 iunie. Extrem de cald în cea mai mare parte a ţării. Maximă de 36 de grade # ObservatorNews
Vremea va fi extrem de cãlduroasã în cea mai mare parte din ţară. Maximele zilei se vor situa între 30 şi 36 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade. Iată prognoza meteo de mâine 8 iunie.
14:50
Rusia acuză Ucraina că "amână" schimbul de prizonieri care ar fi trebuit să aibă loc în acest weekend # ObservatorNews
Rusia a acuzat sâmbătă Ucraina că a "amânat" schimbul de prizonieri şi a miilor de soldaţi ucişi, care trebuia să aibă loc în acest sfârşit de săptămână, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.
14:30
Topul celor mai nepoliticoase ţări. Turiştii s-au plâns de experienţele lor neplăcute # ObservatorNews
A început, aşadar, sezonul vacanţelor. În alegerea destinaţiei, pentru mulţi contează şi ospitalitatea gazdelor. Dacă spaniolii sau grecii ne impresionează de fiecare dată, nu putem spune acelaşi lucru despre alţii.
14:10
Grindeanu confirmă: Creşterea TVA, printre scenariile de reducere a deficitului bugetar # ObservatorNews
Președintele interimar al PSD admite că printre scenariile de reducere a deficitului bugetar se numără creșterea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA), dar spune că sunt anumite „linii roșii” peste care PSD nu va trece.
14:00
Atac fără precedent al Rusiei în Harkov și Herson: 5 morți şi zeci de răniți după ploaia de rachete și drone # ObservatorNews
Vladimir Putin continuă să se răzbune pe Ucraina după distrugerea avioanelor sale de luptă. Noaptea trecută, cinci oameni au murit şi peste 20 au fost răniţi după atacuri fără precedent asupra cartierelor rezidenţiale din oraşele Harkov şi Herson. În Moscova, mai multe aeroporturi au fost închise din nou după detectarea dronelor ucrainene. "Sper ca războiul să nu devină unul nuclear", a avertizat Donald Trump.
13:50
Musk a şters aparent postarea în care susținea că Trump apare în dosarul de abuzuri sexuale al lui Epstein # ObservatorNews
Războiul dintre Elon Musk şi Donald Trump pare să fi luat o altă turnură. Patronul Tesla a şters aparent postarea în care susținea că preşedintele SUA apare în dosarul de abuzuri sexuale al lui Jeffrey Epstein.
13:20
Forţele aeriene ucrainene au anunţat sâmbătă dimineaţă că au doborât un avion de vânătoare rusesc Su-35, potrivit unui comunicat citat de Reuters, potrivit News.ro.
13:20
Sorin Grindeanu: E nevoie de o administrație mai suplă. Nu vrem scăderea veniturilor românilor # ObservatorNews
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că partidul nu va fi de acord cu scăderea veniturilor românilor și acest lucru nu poate fi negociat. Grindeanu a mai afirmat, totuși, că e nevoie de o administrație mai suplă.
13:00
Şi-a mutilat soţul şi l-a gătit, drept răzbunare pentru viaţa de chin. Crimă tulburătoare în California # ObservatorNews
A crezut că odată cu mutare în SUA, viaţa i se va schimba şi va trăi un basm. Însă pentru modelul egiptean Omaima Nelson abia avea să înceapă coşmarul.
12:40
O casă cu 3 dormitoare se vinde cu doar 32.000 $. Ce se ascunde în spatele ușii, deși pare oferta perfectă # ObservatorNews
O casă cu trei dormitoare, situată în orășelul Hetton-le-Hole din Tyne and Wear, Marea Britanie, a fost scoasă la vânzare la un preț incredibil de mic: doar 32.000 de dolari. La prima vedere, pare o ocazie de neratat. Însă, o privire în interiorul locuinței dezvăluie o realitate care i-ar putea descuraja chiar și pe cei mai entuziaști cumpărători.
Acum 24 ore
12:00
"Ce naiba". Momentul în care niște nuntași blochează o șosea cu bolizii de lux și pornesc un scandal monstru # ObservatorNews
Scene ca dintr-un film pe o șosea aglomerată din Londra. Mai mulți nuntași au fost filmați cum coboară din bolizi de lux și blochează o autostradă, pentru a se certa cu un alt șofer.
11:30
Doi pensionari din Braşov, păcăliţi să plătească niște comisioane pentru a intra în posesia unor premii # ObservatorNews
Doi pensionari din Braşov au rămas fără economii, după ce au fost păcăliţi să plătească nişte comisioane pentru a intra în posesia unor premii.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.