Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Tradiţii şi obiceiuri

News.ro, 8 iunie 2025 06:00

Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. În unele zone, oamenii îşi împodobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
09:00
China a declarat sâmbătă că este dispusă să accelereze examinarea şi aprobarea exporturilor de pământuri rare către firmele din Uniunea Europeană. În acelaşi timp, autorităţile de la Beijing au anunţat că vor finaliza până pe 5 iulie investigaţia comercială asupra importurilor de coniac european, relatează Reuters.
09:00
Nadia Tolokonnikova, cofondatoarea colectivului rus Pussy Riot, se întoarce în celula sa, dar de data aceasta de bunăvoie, pentru a avertiza asupra răspândirii autoritarismului, în cadrul expoziţiei "Police State", deschisă joi la Muzeul de Artă Contemporană din Los Angeles.
Acum 30 minute
08:40
Un bombardament rusesc asupra unei localităţi din regiunea Dnipro, în estul Ucrainei, s-a soldat cu cel puţin un mort, a anunţat duminică guvernul regional, citat de AFP.
08:40
Perechea Marcel Granollers (Spania) şi Horacio Zeballos (Argentina), cap de serie numărul cinci, au câştigat primul lor trofeu de Grand Slam la dublu, învingându-i, sâmbătă, pe britanicii Joe Salisbury şi Neal Skupski, scor 6-0, 6-7 (5), 7-5, în finala de la Roland Garros.
Acum o oră
08:30
Italienii sunt chemaţi la referendum duminică şi luni cu privire la o măsură menită să faciliteze obţinerea cetăţeniei, precum şi cu privire la abolirea legilor de liberalizare a pieţei muncii, două schimbări la care se opune guvernul, care a cerut abţineri pentru a invalida rezultatul votului, potrivit AFP.
08:20
În pofida unui război prelungit, a scăderii preţurilor petrolului şi a sancţiunilor severe, rubla rusească a înregistrat o creştere spectaculoasă în 2025, devenind, conform Bank of America, cea mai performantă monedă din lume, cu un avans de peste 40%. Această revenire puternică contrastează cu deprecierea severă din ultimii doi ani, potrivit CNBC.
Acum 2 ore
07:40
Armata israeliană afirmă că l-a ucis pe liderul unei grupări militante palestiniene care a participat la atacurile din 7 octombrie 2023 din sudul Israelului, scrie CNN.
07:40
Producătorii de băuturi spirtoase din întreaga lume se confruntă cu ”un cocktail” de provocări serioase, pe fondul tensiunilor comerciale şi al schimbărilor în obiceiurile de consum. Mişcările de boicot şi tarifele vamale riscă să amplifice tendinţele de declin deja existente, relatează CNBC.
07:10
Rusia a atacat oraşul Harkov din estul Ucrainei de mai multe ori, inclusiv sâmbătă seară, cu drone, rachete şi bombe ghidate, provocând moartea a cel puţin patru persoane şi rănirea a peste 60, între care şi un copil, au declarat oficiali locali, citaţi de Reuters.
Acum 4 ore
06:50
O serie de răpiri violente care au vizat directori din industria cripto a zguduit comunitatea şi a determinat o adevărată revoluţie de securitate printre cei mai vizibili membri ai sectorului criptomonedelor, transmite CNBC.
06:40
Preşedintele Donald Trump a semnat un memorandum prezidenţial privind desfăşurarea a 2.000 de membri ai Gărzii Naţionale la Los Angeles, pentru a dispersa protestele care au început ca răspuns la raziile privind imigraţia, a transmis Casa Albă, potrivit CNN.
06:40
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat că traficul feroviar a fost reluat pe un fir pe distanţa Roşiori-Măldăeni, judeţul Teleorman, dar că în staţia Măldăeni vor continua operaţiunile pentru repunerea pe şine a vagoanelor şi locomotivei deraiate, acestea find unele de durată.
06:00
Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. În unele zone, oamenii îşi împodobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile.
Acum 12 ore
00:50
Horaţiu Moldovan a declarat, după meciul pierdut de tricolori cu 1-2 în faţa Austriei, în preliminariile Cupei Mondiale, că ar fi preferat ca el să nu aibă nicio intervenţie şi tricolorii să câştige confruntarea de la Viena.
00:40
Vlad Chiricheş a declarat, sâmbătă seară, după meciul pierdut de România în faţa Austriei, scor 1-2, că şi-ar fi dorit ca revenirea sa la naţională după o perioadă lungă să fie cu un rezultat pozitiv.
00:30
Florin Tănase a declarat, sâmbătă seară, după meciul pierdut de România în faţa Austriei, scor 1-2, în preliminariile Cupei Mondiale, că el şi colegii săi speră în continuare în calificarea la CM.
00:20
Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, spune că a fost mulţumit de jocul elevilor săi şi ne reaminteşte că tricolorii mai au o şanse de calificare şi prin barajul din Liga Naţiunilor.
00:10
Fostul internaţional Gheorghe Popescu a criticat în special prestaţia lui Andrei Raţiu după meciul pierdut cu 1-2 de naţionala României în faţa Austriei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
00:00
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de selecţionata Austriei, în etapa a treia a grupei H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Tricolorii au până acum o victorie şi două înfrângeri.
00:00
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman au anunţat, sâmbătă seară, că s-a finalizat operaţiunea de transvazare a benzinei din cele două vagoane deraiate la intrarea în staţia Măldăeni, astfel că pericolul a fost îndepărtat complet. Anagajaţii CFR încearcă să repună pe şine cele două vagoane şi locomotiva care au deraiat, estimându-se că operaţiunea se va termina până duminică dimineaţă.
7 iunie 2025
23:50
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de selecţionata Austriei, în etapa a treia a grupei H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Tricolorii au până acum o victorie şi două înfrângeri.
23:40
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă că de infiltraţiile de la Salina Praid se ştia de foarte mult timp, dar au fost ”minimizate şi lipsite de atenţia care li s-ar fi cuvenit”. ”Praid este azi un semnal de alarmă: trebuie să schimbăm urgent modul în care gestionăm toate resursele naturale. Fiecare generaţie a avut grijă de Praid cum s-a priceput – mai bine, mai puţin bine sau deloc, iar acum a venit scadenţa”, arată el. Totodată, ministrul adaugă că autorităţile recurg la ”ştiinţă, voinţă politică şi implicare comunitară” pentru găsirea de soluţii la Praid.
23:20
Jucătoarea română Anca Todoni s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari.
23:10
Naţionala României continuă sâmbătă drumul spre Cupa Mondială din 2026, în grupa H a calificărilor din Europa. Meciul cu Austria, de la Viena, a început la ora 21.45.
23:00
Clubul CFR Cluj a anunţat, sâmbătă, că a obţinut serviciile fundaşului Antonio Bosec.
22:50
Un şofer a intrat cu maşina într-un grup de oameni în Passau, în landul Bavaria, Germania. Poliţia este de părere că motivul incidentului ar fi de natură personală, relatează dw.com.
22:40
Naţionala României continuă sâmbătă drumul spre Cupa Mondială din 2026, în grupa H a calificărilor din Europa. Meciul cu Austria, de la Viena, a început la ora 21.45.
22:30
Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a oferit, sâmbătă, prinţului de Monaco un cadou neobişnuit cu ocazia vizitei sale de stat în principat: numirea unui munte subacvatic Albert al II-lea, relatează AFP.
22:30
Salvamontiştii din Sibiu au intervenit, sâmbătă, pentru a recupera un tânăr de 24 de ani care a rămas blocat într-o zonă periculoasă în Munţii Făgăraş, în apropiere de Bâlea Lac, după ce a ieşit de pe traseul marcat.
22:10
Naţionala României continuă sâmbătă drumul spre Cupa Mondială din 2026, în grupa H a calificărilor din Europa. Meciul cu Austria, de la Viena, a început la ora 21.45.
22:00
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că relaţia sa cu Elon Musk, miliardarul şi fostul său susţinător, s-a încheiat şi a avertizat că vor exista ”consecinţe serioase” dacă Musk va finanţa candidaţii democraţi în alegerile viitoare, care ar putea vota împotriva planului său fiscal şi de cheltuieli, transmite Reuters.
21:50
Jucătoarea Gabriela Ruse a învins-o sâmbătă pe Mihaela Buzărnescu şi s-a calificat în al doilea tur al calificărilor la Libema Open s’Hertogenbosch.
21:50
Naţionala României continuă sâmbătă drumul spre Cupa Mondială din 2026, în grupa H a calificărilor din Europa. Meciul cu Austria, de la Viena, a început.
21:30
Agenţiile de informaţii iraniene au obţinut un număr mare de documente secrete israeliene, unele legate de planurile şi instalaţiile nucleare ale duşmanului de moarte al Teheranului, a anunţat sâmbătă presa de stat iraniană, potrivit Reuters.
21:10
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, proaspăta câştigătoare a turneului de la Roland Garros, şi-a felicitat adversara din finală, pe Aryna Sabalenka, şi a dedicat victoria echipei sale şi prietenilor.
21:00
Echipa naţională a Angliei s-a impus sâmbătă, în deplasare, scor 1-0, în faţa echipei naţionale a Andorrei, într-un meci din cadrul grupei K a calificărilor europene pentru Cupa Mondială 2026.
20:40
Brescia Calcio, un club istoric în fotbalul italian, urmează să declare faliment şi să dispară după 114 ani de activitate, în urma deciziei proprietarului său de a nu onora o datorie de trei milioane de euro, informează presa din Italia.
20:40
Un bărbat de 29 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce ar fi încercat să intre în locuinţele a două femei din Bucureşti, pentru a fura. În ambele cazuri, el a fost văzut de proprietare, iar pe una dintre femei a muşcat-o de mână pentru a fugi.
20:30
Elon Musk a şters mesajul de pe X în care afirma că preşedintele SUA, Donald Trump, apare în dosarele încă nedivulgate privind cazul Jeffrey Epstein. Este primul semn de detensionare după ce, în cursul acestei săptămâni, cei doi lideri au avut o dispută publică aprinsă, relatează New York Post.
20:10
Patruzeci din persoanele care participă la pelerinajul de Rusaliile catolice de la Şumuleu-Ciuc au avut nevoie de îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce au acuzat lipotimii, diverse dureri, hipertensiune arterială, arsuri solare sau înţepături de căpuşe. Una dintre aceste persoane a fost transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Acum 24 ore
19:50
Două persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce o ambarcaţiune a eşuat, pe braţul Chilia al Dunării, fiind solicitată prezenţa echipajului aeromedical SMURD pentru preluarea victimelor.
19:30
Cel puţin 13 pelerini iranieni au murit în timpul pelerinajului anual în Arabia Saudită, unde temperaturile au crescut brusc în ultimele zile, a anunţat sâmbătă presa de stat iraniană. „Începând cu 6 iunie, numărul total al pelerinilor iranieni care au murit în timpul hajj 2025 se ridică la 13”, a precizat unitatea de sănătate şi operaţiuni medicale a Semilunii Roşii iraniene, potrivit Irna.
19:20
Managerul departamentului de arbitraj din cadrul FRF, Augustus Constantin, a fost delegat de UEFA la meciul Italia – Moldova, din grupa I, în rol de observator de arbitri, informează FRF.
19:20
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff a câştigat sâmbătă turneul feminin de la Roland Garros, după ce a învins-o în finală pe Aryna Sabalenka, lider al clasamentului mondial.
19:00
Fostul preşedinte PNL Theodor Stolojan a afirmat că trebuie făcută o analiză serioasă a fiecărui sector public, înainte ca viitorul guvern să ia măsuri fiscale. Stolojan a subliniat că, înainte de a fi introdusă o eventuală taxă pe tranzacţiile bancare, trebuie ca guvernanţii să spună de ce au nevoie de aceasta.
18:40
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a avut loc, sâmbătă, în nordul Greciei, în apropiere de Muntele Athos, un loc important pentru ortodocşi, în care se află numeroase mănăstiri, potrivit Institutului de Geodinamică din Atena, relatează AFP.
18:10
Echipa naţională a Bosniei a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, echipa naţională din San Marino, în calificările europene pentru Cupa Mondială 2026, grupei H, în care joacă şi România.
17:40
Jandarmii au observat, sâmbătă după-amiază, în apropierea locului de desfăşurare a Bucharest Pride, persoane ”cu intenţii de a-şi exprima nemulţumirea faţă de desfăşurarea” evenimentului, acesta fiind supravegheate de forţele de ordine. Cinci persoane au fost duse la Poliţie pentru clarificări după ce au fost găsite cu un cofraj cu ouă, existând suspiciunea că doreau să le arunce spre participanţi.
17:30
Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că este ”foarte probabil” să existe o reducere a TVA pentru energie electrică, el precizând că la discuţiile din grupul de lucru privind programul de guvernare dedicat domeniului energiei a propus ca TVA să fie coborâtă la 9 la sută.
17:20
Aflat la final de contract cu Al-Nassr şi abordat de mai multe echipe în vederea Cupei Mondiale a cluburilor, Cristiano Ronaldo a anunţat sâmbătă că nu se va alătura niciunuia dintre aceste cluburi pentru competiţia care va avea loc în Statele Unite (14 iunie-13 iulie).
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.