Pasagerii ”ghinioniști” ai TAROM. Compania a avut 11.200 de minute ÎNTÂRZIERE într-o lună. Cum explică zborurile care pleacă mai târziu și cu 2 ore
Gândul,
8 iunie 2025 07:10
Românii care s-au aflat într-un city break în Grecia și au călătorit cu TAROM, la finalul lunii mai, au avut neplăcuta experiență de a decola și a ateriza cu multe zeci de minute peste programul de zbor oficial. Statisticile Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), obținute la solicitarea Gândul, arată că operatorul aviatic național are peste […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum 5 minute
11:50
Polițiștii germani au împușcat MORTAL o femeie care a atacat cu un cuțit doi trecători, la Munchen # Gândul
O femeie a rănit două persoane, sâmbătă seară, într-un atac comis cu un cuțit la Munchen, în Germania. Victimele, un bărbat de 56 de ani și o tânără de 25 de ani, au fost rănite, dar nu se cunosc detalii suplimentare despre starea lor. „O femeie în vârstă de 30 de ani a atacat trecătorii […]
11:50
Mediul de afaceri solicită reducerea cheltuielilor publice neesenţiale și MENȚINEREA cotei unice # Gândul
Organizaţiile din mediul de afaceri au transmis un apel comun liderilor partidelor parlamentare, în contextul dezbaterilor privind măsurile de redresare economică şi corectare a deficitului bugetar. Menţinerea cotei unice, reducerea cheltuielilor publice neesenţiale, accelerarea digitalizării şi maximizarea absorbţiei fondurilor europene sunt câteva din recomandările formulate de aceste organizații. „Cerem partidelor politice să asculte şi vocea […]
11:50
Nicușor Dan, prima ÎNTREVEDERE oficială marți cu Maia Sandu/ Programul vizitei din Republica Moldova # Gândul
Președintele Nicușor Dan se va afla marți, în Republica Moldova, unde se va întâlni cu șeful guvernului, al parlamentului și cu președinta Maia Sandu. Potrivit agendei oficiale, șeful statului va avea discuții cu Maia Sandu, declarații de presă comune și o întâlnire cu elevii olimpici din Republica Moldova. Ulterior va fi un moment de depunere […]
Acum 10 minute
11:40
O femeie a rănit două persoane, sâmbătă seară, într-un atac comis cu un cuțit la Munchen, în Germania. Victimele, un bărbat de 56 de ani și o tânără de 25 de ani, au fost rănite, dar nu se cunosc detalii suplimentare despre starea lor. „O femeie în vârstă de 30 de ani a atacat trecătorii […]
Acum 30 minute
11:30
GÂNDUL.RO vă propune pentru azi un banc care să vă binedispună dimineața. Să începem de la prima oră cu un zâmbet! Un bărbat încearcă să scape de câinele familiei, dar planul lui se întoarce împotriva sa. Finalul? De râsul… câinilor! Soţul şi soţia aveau un câine rău. Se hotărăsc să scape de el. Soţul ia câinele, […]
Acum o oră
11:10
Primele prețuri din MAMAIA, sezonul 2025: Cât costă o ciorbă, o porție de hamsii și o pizza # Gândul
Stațiunile de pe litoralul românesc se pregătesc de sosirea primilor turiști, mai cu seamă că vara începe să-și intre în drepturi. Mamaia rămâne cea mai căutată destinație, asta în pofida prețurilor mari, care în acest an ar putea atinge noi „recorduri”. Deși oficial vara calendaristică a început, startul sezonului estival pe litoral se dă pe […]
11:10
Gala Neagu. COSR îi oferă Ordinul „Excelenţa Olimpică”. Tot ce trebuie să știi despre gala de retragere a celei mai bune handbaliste din România # Gândul
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român îi oferă handbalistei Cristina Neagu, în gala de retragere ce are loc duminică, Ordinul „Excelenţa Olimpică”. La Gala Neagu se vor afla de la ora 16:00 nume uriașe pe teren, la meciul demonstrativ ce va fi transmis la Pro TV. Cele două echipe care se vor duela sunt World Stars […]
10:50
Gică Popescu spune adevărul ocolit de mulți oficiali FRF: „Am rezistat până în minutul 41! Toate problemele au venit pe partea dreaptă” # Gândul
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Austriei cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Ernst-Happel-Stadion din Viena, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026. Austria s-a impus prin golurile marcate de Michael Gregoritsch (42) și Marcel Sabitzer (60). Florin Tănase (90+5) a marcat golul de onoare al tricolorilor, […]
10:50
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a murit, duminică, după ce a căzut de la etajul 10 al Hotelului Olimp Tower din stațiunea Olimp, județul Constanța, potrivit reprezentanților Inspectorarului pentru Situații e Urgență (ISU). Pompierii au intervenit cu o autospecială SMURD B2 de la Mangalia, iar medicii cu o ambulanță tip C a […]
Acum 2 ore
10:40
Caz ȘOCANT în Constanța. Un minor cu dizabilități a fost ținut într-un grajd de tatăl său. „Mănâncă pufuleți” # Gândul
Un caz șocat a fost descoperit într-o localitate din județul Constanța. Un minor în vârstă de 14 ani, cu dizabilități, era ținut de tatăl său în condiții inumane. Copilul a fost descoperit într-un grajd și ar fi fost hrănit doar cu pufuleți. Familia copilului era un disfuncțională, iar mama acestuia a declarat că s-a despărțit […]
10:30
Fostul internațional Ciprian Marica n-a avut milă de fotbaliștii pregătiți de Mircea Lucescu. Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de selecţionata Austriei, în etapa a treia a grupei H a calificărilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Ciprian Marica, necruțător cu tricolorii: „Putea să fie și Mourinho antrenor” […]
10:20
După o serie de răpiri șocante, „Familia BITCOIN” își ascunde conturile de criptomonede pe patru continente # Gândul
Mai mulți directori din industria cripto au fost răpiți, iar în comunitate are loc o adevărată revoluție de securitate. Didi Taihuttu, „patriarhul” celebrei ”Bitcoin Family”, a declarat că a revizuit complet sistemul de securitate al familiei după mai multe ameninţări primite. Taihuttu şi familia sa – în anul 2017 au vândut tot ce deţineau, de […]
10:10
Meteorologii EaseWeather au modificat radical prognoza. Temperaturi extreme în iunie, iulie și august 2025, în România # Gândul
Meteorologii EaseWeather au modificat radical prognoza în ceea ce privește vara pe care o vom avea. După ce estimările inițiale sugerau că urmează luni blânde, noile date arată că ne așteaptă temperaturi extreme în iunie, iulie și august 2025, în România. Așadar, potrivit prognozei EaseWeather, vara aceasta ar putea aduce, din nou, temperaturi caniculare, comparabile […]
Acum 4 ore
09:20
Hai să începem ziua de duminică zâmbind! Știi cum e când îți zice un prieten că vin în vizită doar să te vadă și apoi îți golește frigiderul? Bancul următor este un clasic românesc …cu final pe stomacul gol. – Salut, Clopo, diseară trec pe la tine să te văd, să mai stăm și noi […]
09:00
Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică, 8 iunie, Rusaliile, cunoscută în calendarul creștin sub denumirea de Cincizecime sau Pogorârea Sfântului Duh. Aceasta încheie ciclul pascal – Învierea, Înălțarea și Pogorârea Duhului Sfânt – și este considerată una dintre cele mai vechi sărbători ale creștinătății, fiind celebrată încă din vremea apostolilor. Până spre sfârșitul secolului al IV-lea, Cincizecimea […]
08:40
Mircea Lucescu s-a enervat după Austria – România și a PLECAT de la interviu. „Hai, mă, lasă-mă!” # Gândul
Selecționerul Mircea Lucescu a vorbit despre meciul cu Austria, 1-2, din preliminariile CM 2026, dar s-a enervat când a fost întrebat despre viitorul său la națională și a plecat de la interviu. România a fost învinsă de Austria, 1-2, sâmbătă seara, pe Ernst-Happel-Stadion din Viena, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026. Urmează […]
08:20
Ce șanse mai are România pentru calificarea directă la CM 2026/Înfrângerea cu Austria, scor 1-2, ne-a dat peste cap toate calculele # Gândul
Înfrângerea suferită la Viena, 1-2 cu Austria, complică serios lupta pentru calificarea directă la Campionatul Mondial din 2026. Cu doar o singură echipă calificată automat din fiecare grupă, „tricolorii” sunt acum nevoiți să câștige toate meciurile rămase și să spere într-un joc favorabil al rezultatelor pentru a evita barajul. România face parte dintr-o grupă cu […]
08:00
Putin reia tactici REPRESIVE din epoca stalinistă pentru a-i viza pe „dușmanii poporului”. Numărul condamnărilor pentru „trădare” a crescut de 10 ori # Gândul
La Forumul Juridic Internațional de la Sankt Petersburg, care s-a încheiat la mijlocul lunii mai, Ministerul Justiției din Rusia a pledat pentru „urmărirea penală imediată” a așa-numiților „agenți străini”. Reprezentanții instituției au propus, în același timp, imunitate pentru cei care comit infracțiuni în demersul de „apărare a valorilor morale”. Această contradicție evidențiază marja tot mai largă pentru represiune din […]
Acum 6 ore
07:40
RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.201. Moscova și Kievul se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii privind schimbul de prizonieri # Gândul
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 8 iunie 2025, în a 1.201-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc au perturbat schimbul de prizonieri convenit pentru acest weekend, acuzații ce survin în urma unui puternic atac aerian rusesc care a țintit în special Harkov, al doilea […]
07:20
8 IUNIE, calendarul zilei: Bonnie Tyler împlinește 74 de ani/ Decedează Adrian Pintea și Costin Mărculescu # Gândul
Gândul vă prezintă calendarul zilei de duminică, 8 iunie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Bonnie Tyler, născută pe 8 iunie 1951 în Swansea, Țara Galilor, este o cântăreață britanică cunoscută pentru vocea sa puternică, distinctivă, răgușită, care a devenit un simbol al muzicii rock și pop […]
07:10
Pasagerii ”ghinioniști” ai TAROM. Compania a avut 11.200 de minute ÎNTÂRZIERE într-o lună. Cum explică zborurile care pleacă mai târziu și cu 2 ore # Gândul
Românii care s-au aflat într-un city break în Grecia și au călătorit cu TAROM, la finalul lunii mai, au avut neplăcuta experiență de a decola și a ateriza cu multe zeci de minute peste programul de zbor oficial. Statisticile Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), obținute la solicitarea Gândul, arată că operatorul aviatic național are peste […]
Acum 12 ore
00:30
Trump îl amenință pe Musk că vor fi „consecințe serioase” dacă îi finanțează pe democrați. Proprietarul Tesla ELIMINĂ postarea despre Trump și Epstein # Gândul
Președintele american Donald Trump l-a avertizat, sâmbătă, pe proprietarul Tesla și X, Elon Musk, că vor exista „consecințe foarte serioase” dacă, miliardarul va finanța politicienii democrați, care candidează împotriva republicanilor, ce votează în Congres planul fiscal propus de actuala administrație SUA. Totodată, Elon Musk a eliminat postarea de pe X, în care susținea că Trump […]
7 iunie 2025
23:50
Naţionala României a pierdut, scor 1-2 (0-1), la Viena, în drumul spre Cupa Mondială din 2026, în grupa H a calificărilor din Europa. Fanii României, peste 15.000 de suporteri tricolori. au pus stăpânire pe Viena și au „acaparat” atmosfera pe stadionul „Ernst Happel”. Austria – România 2-0 | Primul șut pe poartă al tricolorilor a […]
23:40
Naţionala României a pierdut, scor 0-2 (0-1), la Viena, în drumul spre Cupa Mondială din 2026, în grupa H a calificărilor din Europa. Fanii României, peste 15.000 de suporteri tricolori. au pus stăpânire pe Viena și au „acaparat” atmosfera pe stadionul „Ernst Happel”. Austria – România 2-0 | Primul șut pe poartă al tricolorilor a […]
23:40
Un ȘOFER a intrat cu mașina într-un grup de persoane, în Germania. Autorul ar fi provocat intenționat accidentul # Gândul
Un șofer a intrat cu mașina într-un grup de persoane aflate pe trotuar, în orașul Passau, Germania, la orele amiezii. Autoritățile l-au identificat pe șofer, ca fiind un bărbat de origine irakiană, în vârstă de 48 de ani, au transmis agențiile EFE și DPA. Printre victime s-ar afla soția și fiica acestuia. Autoritățile au precizat […]
23:10
Românul care a ucis două femei în Italia, mărturisire șoc colegilor din penitenciar. De ce a fost desfigurat criminalul # Gândul
Vasile Frumuzache, criminalul care le-a ucis pe Denisa Maria Adas și pe Ana Maria Andrei, i-a oripilat chiar și pe deținuții din penitenciarul, unde se află închis, în urma deciziei autorităților italiene. Românul a recunoscut două crime la audieri, însă deținuților din penitenciar le-ar fi făcut o mărturisire, în urma căreia a fost desfigurat. Pornind […]
Acum 24 ore
22:30
201 de persoane au avut nevoie de îngrijiri MEDICALE la cel mai mare pelerinaj de Rusaliile catolice, de la Șumuleul Ciuc # Gândul
Cel mai mare pelerinaj de Rusaliile catolice a avut parte și de incidente. De-a lungul desfășurării evenimentului, 201 de credincioși au avut nevoie de asistență medicală din partea personalul de pe Serviciului de Ambulanță Județean Harghita, cât și de la paramedicii SMURD. Potrivit șefului SAJ Harghita, dr. Peter Szilard, 162 de participanți la pelerinajul de […]
22:10
O turistă susține că a avut o experiență ÎNGROZITOARE la all-inclusive în insula Corfu: „Aș fi putut să merg în Caraibe cu acești bani” # Gândul
O turistă britanică care a plecat, alături de familie, într-o vacanță all-inclusive de șapte nopți la Hotelul Lido Corfu Sun din Grecia, se aștepta să aibă parte de relaxare și condiții de top, în ceea ce privește cazarea și mâncarea. Din păcate, aceasta s-a declarat extrem de dezamăgită de aceasta experiență. Susan Edwards, o femeie […]
21:40
Coco Gauff a câștigat în premieră Roland Garros, după ce a învins-o în trei seturi, 6-7 (5/7), 6-2, 6-4, pe Arina Sablaneka, după o finală de 2 ore și 28 de minute. E al doilea trofeu de Grand Slam din cariera lui Coco Gauff, după US Open 2023, unde a depășit-o în ultimul act tot […]
21:20
Nordul Greciei a fost afectat sâmbătă, 7 iunie, de un cutremur cu magnitudinea 5,3, a transmis Institutului de Geodinamică din Atena, relatează AFP. Seismul a avut loc în apropiere de Muntele Athos, un loc important de pelerinaj pentru creștinii ortodocși, datorită numeroaselor lăcașuri de cult. Grecia a fost zdruncinată de un cutremur cu magnitudinea de […]
21:10
De ce nu este bine să speli de Rusalii 2025. Ce se întâmplă celor care încalcă această regulă, potrivit credinței populare # Gândul
Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai importante evenimente creștine ale anului. Credincioșii se pregătesc pentru respectarea tradițiilor de Rusalii, eveniment celebrat pe 8 și 9 iunie și marcat cu cruce roșie în calendarul ortodox. De asemenea, ziua de 9 iunie este declarată zi liberă din punct de vedere legal, astfel că mulți se pot […]
20:40
Cum arată LOCUL de joacă peste care s-a prăbușit tavanul în timpul unei petreceri cu copii. Cristian Popescu Piedone: ”S-a evitat o dramă” # Gândul
Cristian Popescu Piedone și inspectorii ANPC au intervenit imediat, după ce tavanul unui loc de joacă din Botoșani s-a prăbușit azi, 7 iunie, în timpul unei petreceri, iar doi copii au ajuns la spital. Autoritatea pentru Protecția Consumatorului a anunțat că a dispus suspendarea temporară a activității comerciantului respectiv și plata unei amenzi în valoare […]
20:30
Cum arată locul ce joacă peste care s-a prăbușit tavanul în timpul unei petreceri cu copii. Cristian Popescu Piedone: ”S-a evitat o dramă” # Gândul
Cristian Popescu Piedone și inspectorii ANPC au intervenit imediat, după ce tavanul unui loc de joacă din Botoșani s-a prăbușit azi, 7 iunie, în timpul unei petreceri, iar doi copii au ajuns la spital. Autoritatea pentru Protecția Consumatorului a anunțat că a dispus suspendarea temporară a activității comerciantului respectiv și plata unei amenzi în valoare […]
19:50
Metoda inedită prin care un bărbat a furat aur în valoare de peste 150.000 de euro. Hoțul a ascuns metalul prețios în păr # Gândul
Un bărbat din Italia s-a dat de gol în fața autorităților în ceea ce privește furtul mai multor foițe de aur, în valoare totală de 150.000 de euro de la o turnătorie unde lucrase. Acesta a mărturisit că a reușit să sustragă foițele de aur, după ce le-a ascuns în păr. Un bărbat din Italia, […]
19:00
Mirel Palada: „Dintre ultimii trei președinți, NICUȘOR Dan pornește cu bagajul inițial de încredere cel mai scăzut” # Gândul
Sociologul Mirel Palada a analizat gradul de încredere al cetățenilor față de noul președinte Nicușor Dan și a precizat că acesta „pornește la început de mandat cu bagajul inițial de încredere cel mai scăzut”. Mirel Palada a menționat că atât Iohannis cât și Băsescu au avut parte de un grad de încredere multe mai mare […]
18:40
Alcoolul sau zahărul? Care este cel mai periculos pentru sănătate. Ministrul Sănătății spulberă miturile # Gândul
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a comentat pe marginea celor mai controversate două ingrediente, care sunt comune în alimentație: zahărul și alcoolul. Acesta a declarat că cel mai important aspect pentru o viață sănătoasă este menținerea unui echilibru. Alexandru Rafila a precizat că nu este neapărat necesar să excludem din alimentație zahărul și alcoolul, important este […]
18:20
Care este cel mai bun LEMN pentru grătar. Trebuie să fie de esență tare, pentru o ardere uniformă și căldură constantă # Gândul
Lemnul ales pentru un grătar face diferența, atunci când vine vorba de carne delicioasă. Astfel, friptura de pui sau de porc poate avea o aromă unică. Lemnul ales trebuie să fie de esență tare pentru că în acest mod va fi menținută o temperatură constantă. Astfel, vei scăpa de stresul că focul se va stinge […]
18:10
Mircea Lucescu a stabilit lotul de 23 de jucători cu care se va duela cu Austria. Meciul se joacă la 7 iunie, ora 21:45, pe Stadionul Ernst-Happel din Viena. Valentin Mihăilă a acuzat probleme musculare la antrenamentul oficial şi nu va juca în această partidă. România are meciul cu Austria la 7 iunie (ora 21:45) […]
18:00
Un fermier francez a descoperit într-un pârâu aflat pe terenul său o adevărată COMOARĂ. Specialiștii spun că ar valora aproape 4 miliarde de euro # Gândul
Michel Dupont, un fermier francez în vârstă de 52 de ani, a descoperit într-un pârâu de pe proprietatea sa mai mulți bulgări de aur, ceeaa ce ar putea însemna unul dintre cele mai mari zăcăminte de aur descoperite în Franța în ultimele decenii. Valoarea estimată a bulgărilor găsiți de bărbat ar fi de aproximativ 4 […]
17:50
Un fermier francez a descoperit într-un pârâu aflat pe terenul său o adevărată COMOARĂ, care ar valora aproape 4 miliarde de euro. Ce a găsit bărbatul # Gândul
Michel Dupont, un fermier francez în vârstă de 52 de ani, a descoperit într-un pârâu de pe proprietatea sa ceva ce ar putea fi unul dintre cele mai mari zăcăminte de aur descoperite vreodată în Franța. Valoarea estimată a bulgărilor găsiți de bărbat ar fi de aproximativ 4 miliarde de euro „Verificam terenul, ca de […]
17:40
Procesiunea de RUSALII de la Șumuleul Ciuc, cel mai mare pelerinaj din Europa, dedicat acestei sărbători. Sunt așteptate peste 300.000 de persoane # Gândul
Pelerinajul Rusaliilor catolice aduce laolaltă peste 300.000 de credincioși la Şumuleu Ciuc. Acesta eveniment este considerat cel mai amplu pelerinaj din Europa Centrală şi de Est, întrucât vin participanți din întreaga lume, transmite MEDIAFAX. Pentru pelerinajul de Rusalii de la Șumuleul Ciuc, fiecare dintre participanții s-a pregătit spiritual, iar unii chiar au respectat tradiţia de […]
17:30
Baza MApN, loc de gesturi golănești! Fanii Stelei au amenințat și au înjurat un reporter TV # Gândul
Pe arena celor de la CSA Steaua, în Ghencea, au avut loc sâmbătă scene reprobabile. În baza MApN din Ghencea a fost programat un eveniment special, la care au fost prezenți inclusiv Tudorel Stoica și Victor Pițurcă, alte legende ale Stelei, plus nume importante din istoria „militarilor”. Baza MApN, gesturi golănești! Fanii Stelei au amenințat […]
17:10
Țara din Uniunea Europeană, unde 90.000 de angajați riscă să rămână fără loc de muncă, din cauza politicilor tarifare impuse de Donald Trump # Gândul
Andrea Nahles, şefa Agenţiei Federale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Germania, a declarat într-un interviu pentru publicația Sueddeutsche Zeitung că politica tarifara a Statelor Unite ar putea cauza pierderea locului de munca pentru 90.000 de cetățeni. Andrea Nahles a declarat că, potrivit datelor Institutului pentru Cercetarea Ocupării Forţei de Muncă (IAB) care a analizat […]
16:50
Marșul Bucharest Pride, cel mai cunoscut eveniment al comunității LGBTQ+, se desfășoară azi în Capitală # Gândul
Marșul Bucharest Pride 2025, organizat de Asociația Accept, se desfășoară azi, începând cu orele 16:00. Participanții de la parada Pride vor defila de la Guvern până la Parlament, pe traseul Calea Victoriei – Parcul Izvor. Membrii și susținătorii comunității LGBTQ+ se adună azi, 7 iunie, începând cu ora 16:00, la intersecția Calea Victoriei cu Strada […]
16:30
Zilele norocoase pentru fiecare ZODIE, în iunie 2025. Cine sunt nativii care dau lovitura pe plan financiar și personal # Gândul
Potrivit astrologilor, iunie vine cu energii puternice, influențate de tranzitele planetare ale lui Venus, Mercur și Jupiter. Astfel, această lună promite momente magice pentru multe zodii, iar unii nativi vor resimți un adevărat boom financiar, iar alții vor avea parte de revelații și noroc în dragoste, potrivit Playtech. Berbec Berbecii se bucură de sprijinul lui […]
16:00
Incident grav în Botoșani. Tavanul unei clădiri s-a PRĂBUȘIT peste copiii veniți la o petrecere / Doi dintre micuți, duși la spital # Gândul
Un incident foarte grav a avut loc în Botoșani, acolo unde tavanul unei clădiri de pe strada Ștefan Luchian s-a prăbușit peste copiii care veniseră la o petrecere. Potrivit Antena 3 CNN, la fața locului au fost trimise mai multe ambulanțe de la serviciul județean. Potrivit primelor informații obținute de la fața locului, toate persoanele […]
15:50
Bucătarul unui centru de îngrijiri paliative a DEZVĂLUIT ce mănâncă bolnavii aflați pe patul de moarte. „A fost peste măsură de fericită” # Gândul
Persoanele internate în spital, care se apropie de sfârșitul vieții, cer de obicei mâncare nostalgică pentru ultima lor masă, după cum a dezvăluit Spencer Richards, chef la Centrului de Îngrijiri Paliative Sobell din Oxfordshire. El consideră că gestul de a pregăti ultima masă a unei persoane este „cel mai mare privilegiu” pe care îl poate […]
15:20
FRUCTUL care reduce apariția cancerului. Mulți îl cresc în curte, dar puțini cunosc beneficiile sale uimitoare pentru organism # Gândul
Cercetătorii au descoperit fructul care reduce apariția cancerului, iar mulți români îl cresc în propria grădină, fără a cunoaște beneficiile sale uimitoare pentru organism. Astfel, conform unui studiu realizat de către specialiștii de la de UConn School of Medicine și publicat pe coperta revistei Cancer Prevention Research, a scos la iveală legătura surprinzătoare dintre consumul […]
15:20
Metoda prin care Robert Lupu, cel care a ucis-o pe Teodora Marcu, își racola posibile VICTIME. Bărbatul făcuse un profil al fetelor vizate # Gândul
Apar noi detalii surprinzătoare după crima din complexul rezidențial Cosmopolis, acolo unde Teodora Marcu a fost împușcată mortal de Robert Lupu. Ulterior, bărbatul s-a sinucis, dar amănunte din viața acestuia ies acum la iveală. Potrivit unor surse Antena 3, Robert Lupu ar fi făcut taximetrie în oraș, tocmai pentru a putea racola mai uşor potenţiale […]
15:10
Nu te grăbi prea mult cu lucrurile. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 8 iunie 2025. Berbec Familia te încurajează să îți reconsideri unele dintre planurile pe termen lung. De fapt, unele dintre nevoile celor dragi ție se schimbă. Dar soluțiile cu care vii s-ar putea să nu fie suficiente. Nu intra […]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.