SUA și China se pregătesc pentru negocierile comerciale de la Londra
Jurnalul.ro,
8 iunie 2025 17:30
Trei dintre principalii consilieri ai președintelui american Donald Trump se vor întâlni, luni, la Londra cu omologii lor chinezi pentru discuții menite să rezolve disputa comercială dintre cele două mari economii mondiale care a ținut piețele globale în suspans, scrie Reuters.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum câteva minute
13:00
Iran atacă Israelul cu rachete și drone, după loviturile americane asupra unor situri nucleare # Jurnalul.ro
Iranul a lansat luni un atac cu rachete și drone asupra Israelului, ca răspuns la bombardamentele Statelor Unite asupra unor facilități nucleare iraniene. Teheranul avertizează că are „mână liberă” să lovească și ținte americane.
Acum câteva minute
12:40
Program de guvernare: cinci milioane de cetățeni ar urma să aibă identitate digitală în 2027 # Jurnalul.ro
5 milioane de cetățeni cu identitate digitală, o zi pentru înființarea unei firme și 50% din serviciile publice complet digitalizate, sunt o parte din obiectivele Guvernului până în 2027, în ceea ce privește digitalizarea.
Acum câteva minute
12:30
Guvernul pregătește reforme majore în sănătate: mai puține paturi de spital și plată pe performanță # Jurnalul.ro
Noul Guvern plănuiește o reorganizare drastică a sistemului de sănătate, cu reducerea cu peste 20% a paturilor de spitalizare continuă până în 2030 și introducerea plății pe performanță pentru medici.
12:10
Spectacolul Cerere în căsătorie de Cehov - două povești, șase personaje excentrice și un carusel de emoții și hohote de râs –, este noua producţie a Teatrului Stela Popescu în regia lui Alexandru Grecu ce va fi prezentată pe 26 iunie, ora 19, în sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara din Bucureşti.
Acum 10 minute
12:00
Elon Musk a anunțat că Tesla și-a lansat oficial serviciul de robotaxi duminică în Austin, Texas, cu o taxă fixă de 4,20 dolari per cursă.
11:50
Evaluarea Națională 2025: Ce subiecte au primit elevii de clasa a VIII-a la proba de Limba Română # Jurnalul.ro
Luni, 23 iunie 2025, elevii de clasa a VIII-a au susținut proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale. Subiectele au fost prezentate sub forma unei broșuri de 10 pagini, distribuite în sălile de examen începând cu ora 9:00. Proba s-a desfășurat până la ora 11:00, cu posibilitatea extinderii până la ora 12:00 pentru elevii care beneficiază de condiții speciale.
11:50
Sute de blocuri din capitală rămân următoarele zile fără apă caldă din cauza unor lucrări, a anunțat luni compania Termoenergetica.
11:40
Poliția franceză a arestat 12 suspecți după ce 145 de oameni au raportat că au fost înțepați cu ace în timpul festivalului anual Fête de la Musique de sâmbătă seara.
11:30
Europenii vor mai mulți bani pentru armată și serviciu militar obligatoriu. Ei nu-l au la inimă pe Trump # Jurnalul.ro
Un sondaj în 12 țări arată că europenii susțin creșterea cheltuielilor militare și reintroducerea serviciului militar obligatoriu, dar sunt profund divizați în privința președintelui american, Donald Trump.
11:20
Se spune că vara adevărată începe când valurile de căldură intră pe radarul prognozelor.
11:10
Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează vot în Parlament # Jurnalul.ro
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare.
11:10
Achiziționarea unei locuințe este unul dintre cele mai importante și mai costisitoare decizii financiare pe care le vei face în viață.
11:10
Horoscop zilnic, 24 iunie 2025: Taurii fac planuri pe termen lung, iar Peștii se bucură de plăcerile vieții # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 24 iunie 2025: Racii au noroc, Balanțele primesc ajutor din partea unei persoane influente, iar Capricornii au relații armonioase.
11:10
Angajate ale Politehnicii Timișoara, trimise în judecată pentru fraudarea fondurilor europene # Jurnalul.ro
Trei angajate ale ale Universității Politehnica Timișoara au fost trimise în judecată de procurorii DNA într-un dosar care vizează fraudarea fonruilor europene.
11:10
Dacă ești pasionat de off-road și deții un ATV, atunci îți dorești, cu siguranță, să îi oferi vehiculului întreținerea adecvată ca să arate și să funcționeze cât mai bine.
Acum 2 ore
11:00
O femeie de 27 de ani a murit, după ce bărbați înarmați și mascați au deschis focul asupra ei și a soțului ei în timp ce părăseau petrecerea de nuntă dintr-un sat din apropierea Avignonului.
10:40
Acordul politic între partidele coaliției prevede rotativa la funcția de prim-ministru # Jurnalul.ro
Acordul politic semnat între PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților prevede rotativa la funcția de prim-ministru: PNL va desemna șeful Executivului pentru perioada iunie 2025 - aprilie 2027, iar PSD va prelua conducerea guvernului din aprilie 2027 până în decembrie 2028.
10:40
Președintele american, Donald Trump, a ridicat problema schimbării regimului în Iran, în urma loviturilor americane împotriva unor situri militare cheie în weekend, în timp ce înalți oficiali din administrația sa au avertizat Teheranul asupra represaliilor, scrie Reuters.
10:30
Naționala U19 a României joacă luni, de la ora 21.00, pe stadionul Giulești, prima semifinală din istorie la un Campionat European, contra reprezentativei Țărilor de Jos.
10:30
București, sub avertizare de caniculă: temperaturi de 37 de grade și disconfort termic ridicat # Jurnalul.ro
Capitala se va afla, marți, sub cod galben de caniculă, cu temperaturi care vor ajunge la 37 de grade și disconfort termic ridicat.
10:20
Iliescu e conștient, stabil cardiovascular, dar are nevoie de asistare minimă respiratorie # Jurnalul.ro
Fostul președinte Ion Iliescu este este conștient, stabil cardiovascular, în continuare cu necesar de asistare minimă respiratorie și necesar de oxigen, anunță Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu". El rămâne internat la ATI.
10:20
Meteorologii au emis luni două atenționări cod galben pentru temperaturi extreme care vor afecta mare parte din țară începând de astăzi.
10:10
Diana Serghiuță revine la Brașov cu prima sa expoziție personală: Where the Sky Burns, la Muzeul de Artă Brașov # Jurnalul.ro
Muzeul de Artă Brașov vă invită la vernisajul expoziției „Where the Sky Burns” a artistei Diana Serghiuță, curatoriată de Mihai Zgondoiu. Evenimentul va avea loc vineri, 20 iunie 2025, începând cu ora 18:00, la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21. Intrarea va fi liberă.
10:10
Un automotor de pe ruta București Nord - Aeroport Henri Coandă a avut probleme tehnice cu degajare de fum după coborârea pasagerilor la destinație.
10:00
Cuvântul „etimologie” este adesea întâlnit în lingvistică, dar și în cultura generală, mai ales când vrem să înțelegem originea cuvintelor pe care le folosim zilnic.
10:00
Guvernul pregătește reforma pensiilor speciale: vârsta de pensionare crește la 65 de ani # Jurnalul.ro
Noua administrație anunță modificări importante în sistemul pensiilor speciale. Principala schimbare vizează creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani, aliniind-o la standardele generale.
09:40
Cea mai fericită melodie din lume: Această piesă e considerată „cel mai bun antidepresiv muzical” # Jurnalul.ro
Ce piesă legendară e considerată „antidepresivul muzical perfect” de către cercetători?
09:30
Vechea arenă din Ștefan cel Mare va fi, în sfârșit, demolată, apoi terenul va fi pregătit pentru „orice fel de construcție”
09:10
FRB transmite condoleanțe după moartea anternorului Marius Coman în accidentul de pe A2 # Jurnalul.ro
Federația Română de Baschet (FRB) a transmis luni condoleanțe după moartea tânărului antrenor Marius Coman în accidentul de duminică de pe autostrada A2, unde autocarul care transporta echipa de copii Baschet Star Oradea la Costinești s-a răsturnat.
09:10
Pe 23 iunie 2025, patru zodii vor primi un cadou subtil, dar profund de la Univers: darul clarității și vindecării interioare.
Acum 6 ore
08:50
Vești bune și pentru pacienții cu leucemii, care nu au donator compatibil de celule stem
08:40
Liderii partidelor pro-europene PSD, PNL, USR și UDMR semnează luni, de la ora 10.00, protocolul de constituire a coaliției de guvernare. Acordul politic va fi parafat în biroul președintelui Senatului de către președinții fiecărei formațiuni politice.
08:30
Istoric, arheolog, ministru (la Cultură și la Externe), director de teatru (național), amant, profesor…
08:20
Un accident a avut loc luni dimineața pe DN 2, în județul Ialomița. Două mașini s-au ciocnit și au luat foc. Șoferul unei mașini a murit.
08:20
Luni încep probele scrise ale Evaluării Naționale, la care vor participa peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, a transmis Ministerul Educației.
08:10
USR își adjudecă cinci ministere, inclusiv o poziție alocată PNL, dar și trei locuri în CSAT # Jurnalul.ro
„Epoca” Ilie Bolojan va intra, oficial, în pâine, săptămâna aceasta, după ce va fi încheiat protocolul Coaliției PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților Naționale din Camera Deputaților.
08:10
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs luni dimineața în județul Buzău.
07:50
În fața guvernului s-a căscat o imensă prăpastie: deficitul bugetar. A fost generat de cheltuieli publice nesustenabile și adesea ineficiente ale guvernelor ce s-au succedat în ultimii 20 de ani.
07:30
Anul acesta, procentul de promovare la Bacalaureat a fost mai mic decât în 2024, dar și numărul absolvenților a fost în scădere.
07:10
Dezvoltăm România cu proiecte întârziate cu anii. Record: suntem țara trenurilor întârziate încă din fabrică # Jurnalul.ro
Executivul care va fi condus de Ilie Bolojan trebuie să urgenteze realizarea marilor proiecte de infrastructură ale României.
Acum 8 ore
06:50
În lumea analiştilor economici apar personaje noi care vântură marote vechi. De aceea este bine să revedem cele zise de Wim Duisenberg. El a fost primul președinte al Băncii Centrale Europene și vorbea de tentația politicienilor de a recurge la măsuri monetare, care aduc rezolvări temporare pe seama afectării perspectivelor economice pe termen lung.
06:30
Să presupunem că a avut loc un eveniment stresant. În mod normal, ar trebui să se activeze sistemul nervos parasimpatic pentru a semnala creierului și corpului tău că pericolul a trecut, permițându-ți să revii la modul de funcționare obișnuit…
06:10
Campionatul Mondial al Cluburilor a ajuns înaintea ultimei etape a grupelor.
Acum 12 ore
01:10
Un bărbat în vârstă de 80 de ani a condus o mașină pe Treptele Spaniole din Roma și a rămas blocat, a anunțat poliția municipală, citată de The Guardian.
00:50
Interzicerea sau taxarea pungilor de plastic contribuie la reducerea prezenței acestora pe țărmurile Statelor Unite, arată un studiu privind deșeurile din țară, citat de BBC.
00:30
Începând cu data de 23 iunie 2025, trei zodii se vor bucura de un val de noroc neașteptat, iar totul pornește de la o aliniere astrală importantă: Luna în conjuncție cu Saturn.
00:20
Durata medie de viață a guvernelor de coaliție, în România, nu a depășit un an și jumătate
00:10
Amazon și-a avertizat angajații de la birouri că locurile lor de muncă sunt în pericol din cauza inteligenței artificiale, în următorii câțiva ani, un avertisment rar și direct din partea unei companii de top din domeniul tehnologiei, care recunoaște deschis că AI va duce la concedieri.
Acum 12 ore
23:50
Prim-ministrul australian, Anthony Albanese, a declarat că țara sa va începe negocierile privind un parteneriat de securitate și apărare cu Uniunea Europeană.
23:30
Bazându-se pe succesul căștilor Forta Gaming, licențiate oficial pentru consolele PS5, GXTrust anunță două noi adăugiri vibrante la gama Forta: Starlight Blue și Nova Pink.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.