Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 a lovit Columbia - VIDEO
News.ro,
8 iunie 2025 19:30
Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 a lovit centrul Columbiei, duminică dimineaţa, au anunţat autorităţile. Până în prezent, nu au fost raportate victime, relatează AP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
22:30
Mureş: 120 de apeluri la 112 în urma furtunii / 28 de intervenţii în derulare / O persoană a fost lovită de fulger # News.ro
Pompierii din Mureş au primit, duminică, 120 de apeluri la 112 în urma furtunii, fiind vorba, în general, despre copaci căzuţi. 28 de intervenţii sunt în derulare la ora transmiterii acestei ştiri, 24 în Târgu Mureş.
Acum 15 minute
22:20
Scandal între mai mulţi tineri, după Bucharest Pride – Un tânăr care avea în mână un briceag l-a lovit pe altul peste faţă / O fată a luat briceagul – care nu era deschis - şi l-a aruncat într-o maşină / Poliţia încearcă să identifice toate persoanele # News.ro
Un scandal a avut loc pe o stradă din Sectorul 1, după Bucharest Pride, după ce două fete şi un băiat au fost acuzaţi de un grup de tineri că ar fi participat la manifestare. Între cele două grururi a existat un schimb de replici, iar un tănăr a fost lovit peste faţă. Poliţia încearcă să identifice toate persoanele
22:20
Trafic complet blocat între Sibiu şi Braşov, după ce mai multe vehicule sunt implicate într-un accident pe DN 1 # News.ro
Traficul este complet blocat, duminică seară, între Sibiu şi Braşov, după ce mai multe vehicule sunt implicate într-un accident pe DN 1.
Acum 30 minute
22:10
Roland Garros: Carlos Alcaraz a câştigat trofeul după cea mai lungă finală din istoria turneului parizian. Spaniolul a revenit de la 0-2, salvând trei mingi de meci # News.ro
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câştigat duminică, la Paris, turneul masculin de la Roland Garros, învingându-l în finală pe liderul mondial, italianul Jannik Sinner, în cinci seturi, scor 4-6, 6(4)-7, 6-4, 7-6(3), 7(10)-6(2).
Acum o oră
22:00
Alpinistul Horia Colibăşanu a ajuns la Pakistan unde va urca pe vârful Nanga Parbat şi a fost primit de ambasadorul României # News.ro
Alpinistul Horia Colibăşanu a ajuns în Pakistan, unde va urca pe vârful Nanga Parbat. El a fost primit de ambasadorul României în Pakistan, Dan Stoenescu. Colibăşanu pierduse cursa Tarom Timişoara - Bucureşti, în drumul spre Pakistan, dar a reuşit să ajungă în Capitală cu o maşină.
22:00
Un copil de cinci ani din judeţul Satu Mare a murit, duminică seară, după ce a fost prins sub o maşină.
21:50
Baschet masculin: Campioana U BT Cluj pierde acasă cu vicecampioana CSM Oradea, în meciul 3 din finala Ligii Naţionale # News.ro
Campioana U BT Cluj a fost învinsă duminică, pe teren propriu, în faţa a 9.783 de fani, de vicecampioana CSM Oradea, scor 74-68 (42-36), în al treilea meci din cinci programate în finala Ligii Naţionale. Scorul general este 2-1 pentru CSM Oradea, iar meciul 4 va avea loc marţi, tot în BT Arena, când vicecampioana poate câştiga titlul naţional.
Acum 2 ore
21:30
Experţii europeni în farmacovigilenţă impun actualizarea informaţiilor despre semaglutidă în urma semnalării unei posibile reacţii adverse rare, dar grave.
21:30
Armata israeliană confirmă că a identificat cadavrul lui Mohammed Sinwar, liderul Hamas din Gaza # News.ro
Armata israeliană a confirmat, duminică, faptul că a identificat trupul lui Mohammed Sinwar, liderul Hamas din Fâşia Gaza, ucis în data de 13 mai într-un atac în teritoriul palestinian unde Israelul este în război cu mişcarea islamistă, relatează AFP.
21:10
Naţionala României a învins duminică, la Mioveni, reprezentativa Letoniei, scor 3-0, în al doilea meci din Golden League 2025.
21:10
Gabriela Ruse, locul 80 WTA, a ajuns, duminică, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 250 de la s’Hertogenbosch.
21:00
Situaţie de urgenţă la Praid - Pe baza recomandărilor specialiştilor români şi internaţionali, s-au realizat două praguri provizorii în albia pârâului Corund / Au ca scop diminuarea turbidităţii şi stabilizarea zonei afectate de eroziune # News.ro
Echipele de intervenţie de la Praid monitorizează în continuare debitul părâului Corund şi calitatea apelor din zonă şi au realizat, la recomandarea specialiştilor români şi internaţionali, două praguri provizorii în albia pârâului Corund. Acestea au ca scop diminuarea turbidităţii şi stabilizarea zonei afectate de eroziune.
20:50
Intervenţii ale Salvamont Prahova – Un alpinist a fost rănit, după ce a căzut din perete pe un traseu din Costila / O turistă din Germania s-a rănit la picior, pe Jepii Mici - VIDEO # News.ro
Salvamont Prahova a avut, duminică, trei intervenţii, două fiind pentru salvarea unor persoane. S-a solicitat de fiecare dată elicpter SMURD
20:40
Mai multe oraşe din Iran interzic plimbarea câinilor: "O ameninţare la adresa sănătăţii publice şi păcii" # News.ro
Plimbarea câinelui pe stradă este acum interzisă în aproape douăzeci de oraşe din Iran, din motive de igienă, siguranţă şi ordine publică, a anunţat duminică presa locală. Unii clerici musulmani consideră că a mângâia un câine sau a intra în contact cu saliva acestuia este impur.
Acum 4 ore
20:00
Nicuşor Dan, după Gala Neagu: Îţi mulţumim, Cristina, pentru tot ce ai oferit sub tricolor! # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj oficial handbalistei Cristinei Neagu, după ce a participat la gala de retragere a acesteia, duminică, la Sala Polivalentă. ”Eşti şi vei rămâne un simbol naţional!”, a scris Nicuşor Dan în mesajul său.
20:00
Satu Mare: Trupurile celor doi tineri care s-au înecat în Lacul Balastieră Iojib au fost găsite # News.ro
Pompierii din Satu Mare au găsit, duminică seară, trupurile celor doi tineri care s-au înecat în Lacul Balastieră Iojib şi le-au scos la mal.
20:00
Atacantul nigerian Victor Osimhen, de la Napoli, a refuzat duminică o ofertă uriaşă primită de la clubul saudit Al-Hilal.
19:50
Un copil în vârstă de 5 ani s-a înecat, duminică, în judeţul Bihor, într-un canal colector, în timp ce se afla la scăldat.
19:50
Oleksandr Usîk îi propune lui Donald Trump să locuiască o săptămână în casa sa din Ucraina: Să vadă ce se întâmplă în fiecare noapte - VIDEO # News.ro
Campionul mondial la categoria grea Oleksandr Usîk i-a propus duminică lui Donald Trump să vină să locuiască o săptămână în casa sa din Ucraina, potrivit BBC.
19:30
Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 a lovit centrul Columbiei, duminică dimineaţa, au anunţat autorităţile. Până în prezent, nu au fost raportate victime, relatează AP.
19:10
Nicuşor Dan, după ce a participat la Gala Neagu, unde a aruncat de la 7 metri: Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge / Împreună cu foşti sportivi de performanţă trebuie să facem o strategie pe mulţi ani / Preferaţii săi din fotbal - VIDEO # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, duminică, după ce a participat la Gala Neagu – Retragerea unei legende, că împreună cu foşti sportivi de mare performanţă trebuie elaborată o strategie “pe mulţi ani de acum încolo”.
19:00
Naţionala României a obţinut duminică, la Blaj, a treia victorie din Golden League 2025, scor 3-1, cu Grecia, echipă calificată la Campionatul Mondial.
19:00
Nicuşor Dan după ce a participat la Gala Neagu, unde a aruncat de la 7 metri: Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge / Împreună cu foşti sportivi de performanţă trebuie să facem o strategie pe mulţi ani / Preferaţii săi din fotbal - VIDEO # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, duminică, după ce a participat la Gala Neagu – Retragerea unei legende, că împreună cu foşti sportivi de mare performanţă trebuie elaborată o strategie “pe mulţi ani de acum încolo”.
18:50
Alba: Şoferul unei ambulanţe SMURD care se deplasa către un accident, amendat de Poliţie pentru că a trecut pe roşu la o trecere la nivel cu calea ferată / De la accident a preluat un motociclist cu numeroase traumatisme, dar conştient # News.ro
Şoferul unei ambulanţe SMURD care a intervenit la un accident rutier în judeţul Alba a fost amendat de Poliţie pentru că a trecut pe roşu la o trecere la nivel cu calea ferată. De asemenea, i-a fost suspendat permisul pentru 120 de zile. Şoferul afirmă că s-a asigurat înainte de a trece şi dorea să ajungă repede la locul accidentukui, neştiind numărul de victiime şi starea acestora.
18:40
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal cu mii de fani alături / Preşedintele Nicuşor Dan a aruncat de la 7 metri - VIDEO # News.ro
Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat. De-a lungul zilei, Gala Neagu – Retragerea unei legende a oferit iubitorilor de handbal o mulţime de evenimente conexe la Sala Polivalentă, iar emoţiile tuturor au creat o atmosferă unică, presărată cu zâmbete şi lacrimi. În tribune s-a aflat şi preşedintele Nicuşor Dan, care înaintea meciului World Stars – Home Legends a coborât pe teren şi i-a oferit un buchet de flori Cristinei Neagu. Jucătoarele l-au surprins în repriza a treia, când l-au invitat să arunce de la 7 metri şi, chiar dacă a ratat, s-a distrat împreună cu fanii.
Acum 6 ore
18:30
Cristina Neagu şi-a luat rămas-bun de la handbal cu mii de fani alături / Preşedintele Nicuşor Dan a aruncat de la 7 metri # News.ro
Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat. De-a lungul zilei, Gala Neagu – Retragerea unei legende a oferit iubitorilor de handbal o mulţime de evenimente conexe la Sala Polivalentă, iar emoţiile tuturor au creat o atmosferă unică, presărată cu zâmbete şi lacrimi. În tribune s-a aflat şi preşedintele Nicuşor Dan, care înaintea meciului World Stars – Home Legends a coborât pe teren şi i-a oferit un buchet de flori Cristinei Neagu. Jucătoarele l-au surprins în repriza a treia, când l-au invitat să arunce de la 7 metri şi, chiar dacă a ratat, s-a distrat împreună cu fanii.
18:20
Liga Naţiunilor: Franţa – Germania 2-0 şi elevii lui Deschamps cuceresc bronzul competiţiei # News.ro
Echipa naţională de fotbal a Franţei a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, echipa naţională a Germaniei, în finala mică a Ligii Naţiunilor.
18:20
Imagini cu un bărbat care îşi bate soţia într-un loc de joacă din Braşov, în timp ce copilul se dă pe leagăn, publicate online / Poliţia a deschis dosar penal / Bărbatul era băut şi nervos din cauza pierderii unor bani - VIDEO # News.ro
Imagini cu un bărbat care îşi bate soţia într-un loc de joacă din Braşov, în timp ce copilul se dă pe leagăn, au fost publicate online, iar Poliţia s-a desizat şi a deschis un dosar penal. Victima şi agresorul au fost identificaţi, fiind audiaţi de poliţişti. Din primele verificări a reieşit că bărbatul era băut şi nervos din cauza pierderii unor bani.
18:20
Cercetătorii au identificat un mecanism-cheie al infecţiei cu SARS-CoV-2. Descoperirea ar putea explica şi de ce virusul este mai contagios decât alte coronavirusuri # News.ro
O descoperire importantă a fost realizată de oamenii de ştiinţă în ceea ce priveşte modul în care SARS-CoV-2 se multiplică în organism, aducând o contribuţie semnificativă la înţelegerea mecanismului de replicare a virusului. Acest proces, prin care virusul îşi protejează componentele structurale în interiorul celulelor infectate, deschide noi perspective pentru dezvoltarea de antivirale şi vaccinuri de generaţie nouă. Descoperirea ar putea explica şi de ce SARS-CoV-2 este mai transmisibil decât alte coronavirusuri.
18:10
UPDATE - Nicuşor Dan, întrebat dacă vom avea premier la sfârşitul săptămânii viitoare: E o posibilitate / Noul Guvern, învestit în ”zece zile, cam aşa” / Consultări luni la Cotroceni # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan nu exclude posibilitatea ca, până la finalul săptămânii viitoare, să avem un premier. În ceea ce priveşte învestirea noului Guvern, preşedintele apreciază că s-ar putea întâmpla în ”zece zile, cam aşa”.
18:10
Tehnicianul francez Patrick Vieira a semnat duminică prelungirea contractului său cu gruparea italiană Genoa, patronată de românul Dan Şucu. Vieira va conduce pe Genoa până în 2027.
17:40
Valeriu Stoica: Se încearcă să se creeze un program de reformă bugetară cu partide nereformate / PSD îl va accepta pe Bolojan premier, dar ”preţul pe care îl vor cere va fi foarte mare” / PSD în opoziţie ”îşi semnează certificatul de partid minor” # News.ro
Fostul preşedinte al PNL Valeriu Stoica consideră că este un paradox faptul că se încearcă o reformă bugetară şi reformarea statului cu partide nereformate. El consideră că PSD va urmări să obţină cât mai mult în urma negocierilor, întrucât intrarea în opoziţie nu le va fi favorabilă. ”Îşi semnează certificatul de partid minor”, crede Valeriu Stoica apreciind că, într-un final, PSD îl va accepta pe Ilie Bolojan în funcţia de premier, dar ”preţul pe care îl vor cere va fi foarte mare”.
17:40
Cristina Neagu a sărbătorit, duminică, cei 25 de ani de carieră în handbal, în cadrul unei gale internaţionale grandioase la care au contribuit mii de fani şi colege de la echipele la care a jucat. De-a lungul zilei, Gala Neagu – Retragerea unei legende a oferit iubitorilor de handbal o mulţime de evenimente conexe la Sala Polivalentă, iar emoţiile tuturor au creat o atmosferă unică, presărată cu zâmbete şi lacrimi. În tribune s-a aflat şi preşedintele Nicuşor Dan, care înaintea meciului World Stars – Home Legends a coborât pe teren şi i-a oferit un buchet de flori Cristinei Neagu. Jucătoarele l-au surprins în repriza a treia, când l-au invitat să arunce de la 7 metri şi, chiar dacă a ratat, s-a distrat împreună cu fanii.
17:30
Italia: Înfrângerea cu Norvegia i-a fost fatală lui Luciano Spalletti, selecţionerul Italiei fiind demis de la conducerea naţionalei # News.ro
Luciano Spalletti a anunţat duminică după-amiază că partida cu Moldova, de luni, va fi ultima în care va conduce echipa naţională a Italiei. El a fost concediat de către Federaţia Italiană.
17:20
Mai multe femei au denunţat comportamentul inadecvat al actorului Jared Leto. Potrivit revistei Air Mail, preluată de The Guardian, actorul a făcut gesturi nepotrivite şi s-a comportat nepotrivit faţă de 9 femei, dintre care unele erau minore la momentul respectiv.
17:20
Manchester United este încă „un club comercial, nu un club de fotbal”, a afirmat fostul antrenor al diavolilor roşii, olandezul Louis van Gaal.
17:10
Khaby Lame, arestat pentru scurt timp de autorităţile americane de imigrare, tiktokeurul a părăsit Statele Unite "de bunăvoie" # News.ro
Cel mai urmărit tiktokeur din lume, senegalezul-italian Khaby Lame, a fost arestat pentru scurt timp de poliţia americană pentru imigraţie (ICE), care i-a autorizat "plecarea voluntară" din Statele Unite, după ce a depăşit termenul de viză, au anunţat sâmbătă autorităţile.
17:10
MotoGP: Marc Marquez, de neoprit. El a câştigat Marele Premiu al Aragonului şi a încheiat un weekend perfect # News.ro
Marc Marquez a demonstrat încă o dată că este stăpânul circuitului, pe MotorLand, pilotul Ducati câştigând Marele Premiu al Aragonului din pole position şi consolidându-şi astfel avantajul în clasamentul general al campionatului, duminică, relatează AFP.
17:00
Echipa filmului „Back to the Future” caută chitara dispărută a lui Marty McFly: „Nimeni nu a mai văzut-o din 1985” - VIDEO # News.ro
Chitara folosită în scena cult din "Back to the Future/ Înapoi în viitor", o Gibson ES-345 Cherry Red, a dispărut de 40 de ani. Reprezentanţii Gibson şi echipa de filmare colaborează acum pentru a încerca să o găsească.
16:50
Zeci de mii de persoane s-au adunat duminică la Madrid în cadrul unei demonstraţii organizate de principalul partid conservator de opoziţie din Spania împotriva guvernului premierului socialist Pedro Sanchez, pe care îl acuză de corupţie, potrivit AFP.
16:50
Nicuşor Dan, întrebat dacă vom avea premier la sfârşitul săptămânii viitoare: E o posibilitate # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan nu exclude posibilitatea ca, până la finalul săptămânii viitoare, să avem un premier.
16:40
Galaţi: Un tănăr de 20 de ani a murit după ce a fost bătut de trei indivizi, la o petrecere de majorat # News.ro
Un tânăr de 20 de ani a murit, după ce a fost bătut de trei indivizi, la o petrecere de majorat din judeţul Galaţi. Agresorii sunt în custodia poliţiştilor.
16:40
Francezul Sébastien Ogier (Toyota) a câştigat duminică Raliul Sardiniei, a şasea din cele 14 etape ale Campionatului Mondial de Raliuri WRC.
Acum 8 ore
16:20
Nataţie: Australianul Kyle Chalmers vrea să îşi continue cariera până la JO de la Brisbane, din 2032 # News.ro
Campionul australian Kyle Chalmers a declarat că doreşte să îşi continue cariera până la Jocurile Olimpice de la Brisbane din 2032, noile probe de 50 m adăugate în programul olimpic fiind o motivaţie majoră pentru el, informează AFP.
16:10
Preşedintele Nicuşor Dan asistă la Gala Retragerea unei legende, care celebrează cariera de 25 de ani a Cristinei Neagu # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan asistă, duminică, la Gala Neagu – Retragerea unei legende, la Sala Polivalentă, unde handbalista Cristina Neagu îşi sărbătoreşte încheierea carierei, în prezenţa a mii de fani şi a numeroase nume mari din acest sport.
16:00
Teleorman: Circulaţie feroviară reluată în condiţii normale pe distanţa Roşiori - Măldăeni # News.ro
CFR anunţă, duminică după-amiază, că traficul feroviar a fost reluat în condiţii normale pe distanţa Roşiori – Măldăeni, unde locomotiva şi două vagoane ale unui tren care transporta benzină au deraiat.
16:00
Preşedintele României, Nicuşor Dan, asistă la Gala Retragerea unei legende, care celebrează cariera de 25 de ani a Cristinei Neagu # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan asistă, duminică, la Gala Neagu – Retragerea unei legende, la Sala Polivalentă, unde handbalista Cristina Neagu îşi sărbătoreşte încheierea carierei, în prezenţa a mii de fani şi a numeroase nume mari din acest sport.
15:50
Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod roşu de furtună pentru localităţi din Maramureş şi Bistriţa-Năsăud.
15:40
UPDATE - Satu Mare: Două persoane, posibil înecate în Lacul Balastieră Iojib / Intervin pompierii / Scafandri, chemaţi de la Maramureş # News.ro
Pompierii intervin, duminică, pentru salvarea a două persoane care se presupune că au căzut în Lacul Balastieră Iojib, judeţul Satu Mare. Au fost solicitaţi scafandri de la Maramureş.
15:40
Papa Leon al XIV-lea i-a îndemnat pe credincioşi duminică, în timpul omiliei sale de Rusalii, să "deschidă frontierele", îndemnându-i să depăşească teama faţă de cei care sunt diferiţi şi să respingă o "mentalitate de excludere" care, potrivit lui, a condus la naţionalism, scrie AFP.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.