Stânga franceză denunţă ”tăcerea complice” a liderilor europeni după deturnarea velierului Madleen, interceptat în drum spre Fâşia Gaza

News.ro, 9 iunie 2025 14:30

Mai mulţi lideri ai stângii franceze denunţă luni o ”tăcere” a liderilor francezi, inclusiv a lui Emmanuel Macron, după interceptarea în noaptea de duminică spre luni de către autorităţile israeliene a velierului Madleen care încerca să ajungă în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
19:00
Deputatul USR Adrian Echert a declarat, luni, despre candidatul partidului la Primăria Capitalei, că şi-ar dori ca USR să aibă un candidat puternic şi că îl va susţine pe Cătălin Drulă pentru această funcţie, el adăugând că în discuţii informale, sunt mai mulţi lideri ai partidului care vor ca acesta să candideze.
Acum 30 minute
18:40
Inter Milano l-a numit pe Cristian Chivu în funcţia de antrenor, în ciuda relativei sale lipse de experienţă, şi va spera să aibă la fel de mult succes ca în cariera sa de jucător la Nerazzurri, scrie, luni, Associated Press.
Acum o oră
18:30
În lupta împotriva sepsisului sever, fiecare oră de tratament eficient poate înclina balanţa între viaţă şi moarte. Deşi administrarea de antibiotice, alături de măsurile de susţinere specifice terapiei intensive, rămâne standardul terapeutic de primă linie, un nou studiu de mari dimensiuni sugerează că o clasă bine-cunoscută de medicamente, statinele, ar putea aduce beneficii neaşteptate în reducerea mortalităţii la pacienţii cu sepsis. Descoperirile deschid o direcţie promiţătoare în optimizarea terapiei adjuvante pentru afecţiunile inflamatorii cu severitate crescută, întâlnite în terapia intensivă.
18:30
Ungaria este un partener important pentru Polonia, a declarat preşedintele polonez nou ales, Karol Nawrocki, în primul său interviu acordat unei publicaţii din străinătate, adăugând că vrea să lucreze la cooperarea în cadrul Grupului regional de la Vişegrad, dar şi la consolidarea flancului estic şi al formatului NATO Bucureşti-9, relatează Reuters.
Acum 2 ore
18:00
Compania Apa Nova anunţă că intervine cu toate echipele şi utilajele în teren, în urma furtunii din Bucureşti, în timpul căreia s-au înregistrat cantităţi de apă care au depăşit 43 l/mp şi izolat peste 70 l/mp, iar instantaneu s-au depăşit şi 120 l/mp. ”S-a înregistrat un eveniment pluvial ce a depăşit, din punct de vedere al frecvenţei de apariţie, frecvenţa de o dată la 100 de ani”, afirmă reprezentanţii companiei.
17:50
Un camion înmatriculat în Ucraina şi două autoturisme s-au ciocnit, luni după-amiază, în localitatea Somova din judeţul Tulcea. Şoferul camionului a murit. Un adult şi un copil au fost transportaţi la spital, iar un alt copil, de 11 ani, primeşte îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică. Traficul rutier pe DN 22 este blocat complet în urma accidentului.
17:50
În urma furtunii din Bucureşti şi Ilfov, s-a produs un blocaj pe pe Autostrada A 3 Bucureşti - Ploieşti, în zona localităţii Voluntari, circulaţia rutieră fiind oprită pe ambele sensuri de mers. Poliţia Română anunţă că s-a format o coloană auto la intrarea în Capitală, care este în creştere.
17:30
Kremlinul a acuzat luni că planul NATO de a-şi consolida semnificativ capacităţile de apărare aeriană şi antirachetă este de natură agresivă şi va fi realizat pe cheltuiala contribuabililor europeni, cărora li se cere să plătească pentru a dezamorsa o ameninţare care nu există, relatează TASS şi Reuters.
17:20
Cinci aeronave au aşteptat, luni după-amiază, să aterizeze pe Aeroportul ”Henri Coandă” din Bucureşti, din cauza furtunii puternice înregistrate în zonă. Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervin în mai multe zone pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, iar mai multe străzi şi locuinţe au fost inundate.
17:20
Clubul Internazionale Milano a anunţat, luni, că noul antrenor al echipei italiene este Cristian Chivu, acesta semnând un contract valabil doi ani.
17:20
Cristian Chivu a semnat cu Inter Milano, dar el nu este primul român care pregăteşte echipa italiană. Înaintea lui Chivu, Mircea Lucescu a fost la cârma uneia dintre cele mai importante şi iubite echipe din lume.
17:10
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că experţii care monitorizează situaţia de la Salina Praid consideră că, la acest moment, scenariul ”cel mai negru” ar fi al unor ”evenimente de tip domino, cauzate de surpări parţiale la mina veche, însă acestea nu ar afecta considerabil zona”. ”Salinitatea apei în aval ar creşte brusc, dar ar fi o creştere temporară”, a adăugat el.
Acum 4 ore
17:00
Un camion înmatriculat în Ucraina şi două autoturisme s-au ciocnit, luni după-amiază, în localitatea Somova din judeţul Tulcea. Primele informaţii arată că şoferul camionului a murit. Traficul rutier pe DN 22 este blocat complet în urma accidentului.
16:50
Turcia critică dur Israelul după interceptarea şi deturnarea luni a velierului Madleen, care voia să spargă blocada israeliană impusă Fâşiei Gaza, la bordul căruia se aflau activişti, inclusiv suedeza Greta Thunberg, şi denunţă un ”atac odios” într-un comunicat al Ministerului turc de Externe, relatează AFP.
16:40
Cinci aeronave au aşteptat, luni după-amiază, să aterizeze pe Aeroportul ”Henri Coandă” din Bucureşti, din cauza furtunii puternice înregistrate în zonă. Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervin în mai multe zone pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, iar mai multe străzi au fost inundate.
16:40
Rusia şi Ucraina au efectuat luni un schimb de prizonieri de război care a implicat tineri cu vârsta sub 25 de ani şi alţii care au fost grav răniţi - începutul a ceea ce ar putea deveni cel mai mare schimb de prizonieri de război de până acum, relatează Reuters.
16:30
Circulaţia rutieră este oprită complet, luni după-amiază, pe DN 10, în judeţul Buzău, după ce pe şosea s-a acumulat apă şi au ajuns aluviuni, în urma unei ploi torenţiale.
16:30
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a avut luni o întâlnire cu generalul (r) Keith Kellogg, Emisarul special al Preşedintelui Trump pentru Ucraina, în care a subliniat angajamentul României privind creşterea bugetului apărării şi apărarea pe flancul estic, prin prezenţa permanentă a forţelor SUA în ţara noastră.
16:30
FC Universitatea Cluj anunţă că a reuşit o nouă mutare pe piaţa transferurilor în vederea sezonului următor. Echipa a ajuns la un acord cu fundaşul central Jonathan Cisse (28 de ani), care a evoluat în ultimele două stagiuni pentru Oţelul Galaţi.
16:30
Experţii români şi străini care au ajuns la Praid după ce salina a fost inundată de apele pârâului Corund au propus o tehnologie modernă de impermeabilizare a patului cursului de apă.
16:20
Cinci aeronave aşteaptă, luni după-amiază, să aterizeze pe Aeroportul ”Henri Coandă” din Bucureşti, din cauza furtunii puternice înregistrate în zonă. Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervin în mai multe zone pentru îndepărtarea copacilor căzuţi, iar mai multe străzi au fost inundate
16:10
Doi copaci au căzut, luni, pe DN 1, în localitatea Ciolpani din judeţul Ilfov, Poliţia Română anunţând că circulaţia rutieră este restricţionată pe sensul de mers Ploieşti - Bucureşti.
16:00
Aflat în vacanţă în regiunea Cannes, jucătorul echipei PSG, Khvitcha Kvaratskhelia, a fost victima unei spargeri la casa sa de vacanţă, sâmbătă seara, relatează L'Equipe.
16:00
Un portcontainer care naviga sub pavilionul Singapore a luat foc în urma unei explozii, luni, în largul sudului Indiei, anunţă Ministerul indian al Apărării, care a precizat că un avion aparţinând Pazei de Coastă şi o navă de război au fost trimise la faţa locului, relatează AFP.
15:30
O jurnalistă australiană de la postul 9News, Lauren Tomasi, a fost împuşcată cu un glonţ de cauciuc de către un membru al forţelor de ordone, în timp ce acoperea manifestaţii împotriva expulzărilor în oraşul american Los Angeles, o scenă surprinsă de camerele de filmare ale postului în timp ce jurnalista tocmai încheia un duplex în care vorbea despre folosirea gloanţelor de cauciuc.
15:30
Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti afirmă că Statele Unite ”vor continua să fie un partener credibil şi responsabil în cadrul” NATO şi că angajamentul faţă de Articolul 5 ”rămâne neschimbat”, dar consideră că ”că este firesc ca şi aliaţii noştri să îşi asume responsabilităţile prevăzute de Articolul 3, care vizează atât apărarea individuală, cât şi cea colectivă”.
15:20
Circulaţia rutieră este oprită complet, luni după-amiază, pe DN 10, în judeţul Buzău, după ce pe şosea s-a acumulat apă şi au ajuns aluviuni, în urma unei ploi torenţiale.
15:10
Imaginaţi-vă posibilitatea de a diagnostica o tumoră cerebrală rară fără a recurge la o biopsie chirurgicală riscantă. Cercetătorii de la Charité - Universitätsmedizin Berlin au reuşit exact acest lucru, dezvoltând un model de inteligenţă artificială (AI) capabil să clasifice rapid şi cu o precizie remarcabilă peste 170 de tipuri de tumori, pornind de la o simplă probă de lichid cefalorahidian, un pas major spre medicina de precizie. Modelul de AI, denumit crossNN, analizează structura epigenetică a tumorilor şi o compară cu informaţiile genetice detaliate ale peste 8.000 de tumori deja studiate.
15:10
Suporterul care a murit la finala Ligii Naţiunilor căzând de la mare înălţime, în incinta stadionului din Munchen, era un român în vârstă de 34 de ani, informează Bild.
Acum 6 ore
15:00
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi. Potrivit ministrului, a fost găsită locaţia cea mai probabilă pentru crearea unui lac sărat cu apa scoasă din salina inundată, dar se aşteaptă expertiza specialiştilor europeni. De asemenea, Ivan e explicat că dronele subacvatice nu au putut coborî mai mult de 20 de metri din cauza salinităţii foarte mari, care le-ar „arde motoarele”. În schimb, spune ministrul, au intrat nişte drone într-un puţ de aerisire pentru a cartografia termic modul în care arată dinamica salinei şi s-au montat „nişte senzori foarte speciali” conectaţi la un satelit pentru a vedea activitatea seismică din zona salinei noi.
14:50
Un nou raport publicat de Tourism Economics în numele Arabian Travel Market (ATM) prognozează o creştere a cheltuielilor turistice în Orientul Mijlociu, acestea fiind estimate să ajungă la aproape 350 de miliarde de dolari până în 2030, scrie Business Recorder.
14:50
Doi pietoni, un adult şi un copil, au fost loviţi de un autoturism, luni după-amiază, pe DN 73D, în judeţul Argeş, fiind transportaţi la spital. Traficul în zona producerii accidentului se desfăşoară pe un singur fir, alternativ.
14:50
FC Petrolul Ploieşti anunţă că şi-a asigurat serviciile atacantului grec Konstantinos Doumtsios, în vârstă de 27 ani.
14:30
Mai mulţi lideri ai stângii franceze denunţă luni o ”tăcere” a liderilor francezi, inclusiv a lui Emmanuel Macron, după interceptarea în noaptea de duminică spre luni de către autorităţile israeliene a velierului Madleen care încerca să ajungă în Fâşia Gaza, relatează AFP.
14:30
Valorile de trafic sunt ridicate, luni după-amiază, pe autostrada A1, la intrarea în Bucureşti, dar şi în apropiere de Piteşti şi în zona localităţii Margina din judeţul Timiş, anunţă Centrul Infotrafic. De asemenea, este aglomeraţie pe mai multe drumuri naţionale, între care DN 1, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, unde vizibilitatea este redusă din cauza ploii torenţiale, DN 2 la Focşani, DN 7 şi DN 39.
14:30
Poliţiştii din judeţul Mureş au reţinut un şofer care a fost prins la volan beat, cu o alcoolemie de peste 2 la mie. El a fost prins când conducea cu o viteză mai mult decât dublă faţă de cea legală, poliţiştii reuşind să îl oprească după o urmărire în trafic.
14:30
Warner Bros. Discovery, confruntată cu declinul activităţii sale globale, a declarat luni că intenţionează să împartă compania în două entităţi cotate la bursă, una dedicată streaming-ului şi producţiei de conţinut şi una dedicată televiziunii tradiţionale, informează Variety.
14:20
Poliţiştii din Olt au deschis o anchetă după ce un tânăr a fost agresat într-o ambulanţă, iar imaginile au apărut în spaţiul public. Astfel, tânărul respectiv şi un prieten au provocat scandal, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost amendaţi de poliţişti. Ulterior, ei urmau să fie duşi la spital pentru evaluare medicală, iar un angajat al Serviciului de Ambulanţă a lovit un tânăr şi l-a înjurat.
14:10
Jucătoarea britanică Emma Răducanu a declarat că este „precaută” atunci când iese în oraş, după calvarul trăit cu un hărţuitor la turneul de la Dubai, relatează The Guardian.
14:10
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi. Potrivit ministrului, a fost găsită locaţia cea mai probabilă pentru crearea unui lac sărat cu apa scoasă din salina inundată, dar se aşteaptă expertiza specialiştilor europeni. De asemenea, Ivan e explicat că dronele subacvatice nu au putut coborî mai mult de 20 de metri din cauza salinităţii foarte mari, care le-ar „arde motoarele”. În schimb, spune ministrul, au intrat nişte drone într-un puţ de aerisire pentru a cartografia termic modul în care arată dinamica salinei şi s-au montat „nişte senzori foarte speciali” conectaţi la un satelit pentru a vedea activitatea seismică din zona salinei noi.
13:50
Preşedintele francez Emmanuel Macron cere eliberarea a şase cetăţeni francezi ”în cel mai scurt timp”, după ce o navă umanitară, la bordul căreia se afla, între alţii, eurodeputata franceză Rima Hassan de la Partidul La France Insoumise (LFI), care încerca să ajungă în Fâşia Gaza, a fost deturnată de către autorităţile israeliene, anunţă luni Palatul Élysée, relatează AFP.
13:40
Florin Tănase a declat, luni, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi din echipa naţională treuie să facă totul pentru a câştiga meciul cu Cipru, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
13:30
Aproximativ 5.000 de militari din Italia, Republica Moldova, România şi Statele Unite ale Americii participă, începând de luni, în mai multe poligoane din ţară, printre care Frecăţei şi Babadag, Suraia şi Cincu, la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 25.
13:30
Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în niciun caz nu se gândeşte să demisioneze şi că meciul naţionalei cu Cipru va fi foarte greu.
13:30
Patru localităţi din judeţul Prahova se află, luni după-amiază, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni medii şi mari, ploi torenţiale şi frecvente descărcări electrice. În zonă s-a emis mesaj RO-Alert.
13:20
Preşedintele francez Emmanuel Macron subliniază luni, la Summitul Oceanelor, la Nisa, că Groenlanda, unde urmează să efectueze o vizită la sfârşitul săptămânii, pe care preşedintele american Donald Trump vrea să o anexeze, ”nu este de vânzare”, relatează AFP.
Acum 8 ore
12:50
Consilierul în cadrul BNR Eugen Rădulescu afirmă, despre o posibilă taxare pe tranzacţiile bancare, că este o „aberaţie” şi că cine propune aşa ceva nu înţelege economia de piaţă şi îşi imaginează că ia măsuri în care „banii vor veni din cer”. ”Această măsură a aplicat-o Venezuela. Vrem să fim ca Venezuela? Cine a făcut aşa ceva în Europa?”, menţionează Rădulescu. Consilierul spune că cea mai mare problemă o reprezintă neîncasarea veniturilor statului, precizând că ANAF „trebuie profesionalizată şi scoasă de sub influenţe politice sau de altă natură” care o transformă „într-un rateu de proporţii”. Potrivit lui Rădulescu, este vorba despre neîncasare de TVA de 9 miliarde de euro în fiecare an. „Când nu încasezi 9 miliarde de euro pe an şi vrei să faci altceva numai să nu te atingi de hoţia aceasta uriaşă, este strigător la cer”, subliniază Rădulescu.
12:50
Un bărbat de 73 de ani a fost depistat, luni noaptea, conducând pe o stradă din municipiul Baia Mare după ce consumase alcool. Testarea cu aparatul etilotest a indicat 0.79 alcool pur în aerul expirat.
12:40
Activitatea unei uzine electrice a fost suspendată luni, în Ciuvaşia, o regiune rusă situată la aproximativ 600 de kilometri est de Moscova, în urma căderii unor drone ucrainene, anunţă autorităţile locale, iar Kievul a revendicat un atac vizând această instalaţie, relatează AFP.
12:30
Festivalul de Film de la Veneţia o va onora pe legendara vedetă din „Vertigo” Kim Novak cu un Leu de Aur pentru întreaga carieră, anunţă Variety.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.