STENONOGRAME Scandal la negocierile din coaliție. Amenințările pe care și le aruncă politicienii

Adevarul.ro, 12 iunie 2025 18:00

Negocierile dintre cele patru partide pro-europene sunt tot mai tensionate. Cele mai multe contre vin din partea PSD și USR, ale căror reprezentanți par incapabili să ajungă la un consens – lucru evidențiat chiar din stenogramele discuțiilor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 10 minute
16:45
Situaţia de la Salina Praid s-a agravat în ultimele ore, în condiţiile în care toate sufoziunile de pe aliniamentul nord – sud s-au unit, aproximativ 700 de metri cubi de rocă s-au prăbuşit şi au apărut fisuri mari pe drumul tehnologic şi în pădure.
Acum 30 minute
16:30
Din nou, o seară la Staatsoper Unter den Linden, dar cu „Romeo și Julieta” de Gounod. Distribuția îmi era cunoscută numai prin două nume.
16:30
Un medic și familia sa se află printre victimele accidentului aviatic din India. Radiologul Prateek Joshi a făcut un selfie cu soția sa și cu cei trei copii aflați la bord cu câteva momente înainte de prăbușire.
16:30
Cele două țări își înregistrează toate călătoriile prin Strâmtoarea Hormuz, după ce Israel a lansat vineri, 13 iunie, un atac masiv asupra Iranului.
Acum o oră
16:15
Ronaldinho sosește, zilele acestea, la Cluj, pentru a participa la o demonstrație fotbalistică, în cadrul „Sports Festival”, ediția 2025. E o bună ocazie să ne amintim de acest jucător care a bătut mingea cu unicul scop de a-și face publicul să viseze.
16:15
Adjunctul șefului direcției militar-politice a Forțelor Armate Ruse și comandantul formațiunii „Akhmat”, Apti Alaudinov, a propus mobilizarea urgentă în contextul atacurilor Israelului asupra Iranului.
16:15
Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, încetarea relaţiilor contractuale cu Viorel Moldovan, cel care a ocupat în ultimul sezon funcţia de preşedinte.
16:00
Două perechi de părinți din Oradea s-au judecat cu statul român pentru dreptul la educație al copiilor lor.
Acum 2 ore
15:45
Un deținut, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit spânzurat în toaletă, joi dimineața, de către persoanele private de libertate cazate în aceeaşi camera cu el.
15:45
Milioane de persoane sunt așteptate să protesteze sâmbătă, în aproximativ 2.000 de locații din toată țara, împotriva administrației Trump, în cadrul unei manifestații numite „No Kings” („Fără regi”), organizată în aceeași zi cu parada militară și aniversarea președintelui.
15:30
Cu o zi înainte de a ordona un atac masiv asupra Iranului, pe 13 iunie, premierul israelian Benjamin Netanyahu a mers la Zidul Plângerii pentru a se ruga. În ultimele zile, s-a întâlnit și cu medicul său personal, relatează presa din Israel.
15:30
Bărbatul care a fost singurul supraviețuitor al accidentului aviatic al companiei Air India a declarat că a reușit să scape din epavă printr-o deschizătură din fuselaj.
15:30
Sports Festival 2025 aduce restricții de circulație în apropiere de Cluj Arena, iar două importante linii de autobuz vor fi deviate, a anunțat Compania de Transport Public Cluj.
15:15
Independentul Vlad Gheorghe a fost amendat de Autoritatea Electorală Permanentă cu 15.000 de lei pentru că şi-a exprimat pe Facebook susţinerea pentru Nicuşor Dan, în campania electorală, fără să eticheteze postarea cu CMF – cod de mandatar financiar.
15:15
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar după ce Judecătoria Sectorului 1 a respins, vineri, 13 iunie, plângerea împotriva deciziei procurorilor de a-i prelungi această măsură preventivă.
15:15
Subiectele la disciplina Geografie au fost echilibrate și accesibile, spune profesorul Ion Mitru de la Colegiul național „Ion Minulescu” Slatina, care a explică, pentru „Adevărul”, cum se puteau rezolva corect cerințele.
15:00
Dominic Fritz, ales președinte al USR cu majoritatea voturilor, a subliniat că propunerea de premier a partidului rămâne Ilie Bolojan. Liderul a susținut că varianta tehnocratului nu este favorabilă în momentul actual.
Acum 4 ore
14:45
Un om de afaceri miliardar, prieten cu Prințul William, a murit la vârsta de 53 de ani. Din primele informații, acesta a suferit un atac de cord după ce a înghițit o albină.
14:45
Donald Trump a cerut vineri, 13 iunie, Teheranului „să încheie un acord înainte să nu mai rămână nimic”, după mai multe atacuri israeliene pe teritoriul iranian.
14:45
Un zid s-a prăbușit la metrou, la stația Piața Sudului de pe Magistrala 2, din cauza inflitrațiilor de apă produse cu ocazia potopului care s-a abătut luni asupra Bucureștiului.
14:30
Comisia Europeană ia în considerare o majorare a taxelor cu 258% pentru tutunul de rulat și cu 139% pentru țigări, potrivit unei evaluări de impact obținute de POLITICO.
14:30
Candidații care au susținut vineri, 13 iunie 2025, proba la alegere din cadrul profilului și specializării și au ales Biologie - Anatomie și fiziologie umană, au avut parte de subiecte „frumoase și accesibile”, care le pot aduce note mari, spun profesorii. Chiar și așa, puteau face greșeli.
14:00
În contextul geopolitic extrem de instabil al ultimilor ani, marcat de conflicte armate, sabotaje ale infrastructurii energetice și decuplarea deliberată a livrărilor de gaze naturale rusești către Europa, necesitatea unei reconfigurări fundamentale a rutei de aprovizionare cu gaze devine evidentă.
14:00
La o zi după catastrofa aviatică din Ahmedabad, un nou incident lovește compania Air India. O aeronavă a fost întoarsă din drum din cauza unei amenințări cu bombă.
13:45
Interviu DW: Fostul procuror militar Cătălin Ranco Pițu vorbește despre Revoluție, Mineriadă și influența Moscovei. Cine a tras, cine a manipulat și de ce Iliescu n-a fost condamnat niciodată.
13:45
Dominic Fritz a câștigat alegerile interne ale USR din primul tur de scrutin. Rezultatul va fi validat într-un Congres la finalul lunii.
13:45
13:30
O femeie româncă din Italia a fost victima unui abuz sexual într-un cabinet stomatologic care funcționa ilegal în orașul Vigevano, provincia Pavia.
13:15
13:00
Între 20 și 22 iunie, Arena Națională devine capitala grătarului din Europa. GrillFest BBQ Arena 2025 powered by Auchan promite o explozie de gusturi, arome și experiențe culinare de neuitat.
13:00
O femeie care trebuia să se îmbarce în avionul Air India prăbușit a povestit cum a scăpat la limită, după ce a ratat zborul pentru că a întârziat la aeroport doar 10 minute.
13:00
Un tânăr aflat la volan a pierdut controlul mașinii și a lovit un grup de adolescenți care stăteau lângă un autoturism parcat. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
Acum 6 ore
12:45
Coreea de Nord anunță relansarea distrugătorului de 5.000 de tone avariat anterior, în prezența liderului Kim Jong-un, care amenință cu reacții militare dure față de ceea ce consideră a fi provocări din partea Statelor Unite și a aliaților săi din Asia.
12:45
12:30
Actorul Mihai Bendeac a făcut dezvăluiri despre talent show-ul pe care îl pregătește la Antena 1 și în spatele căruia se află Mona Segall.
12:15
Un atac aerian masiv al Israelului a vizat în noaptea de joi spre vineri multiple obiective strategice din Iran, provocând distrugeri importante și pierderi de vieți omenești, inclusiv în rândul civililor.
12:15
Un bărbat de 35 de ani a fost condamnat săptămâna trecută pentru că a obținut zboruri gratuite pretinzând că este însoțitor de bord, de zeci de ori, începând din anul 2018.
12:00
Administrația Trump a cumpărat un bloc de lux cu patru etaje în zona Pipera.
12:00
Președintele Trump a admis că politicile sale „foarte agresive” privind imigrația afectează fermierii și industria Horeca, într-o postare, joi, pe rețeaua Truth Social, relatează Axios. Trump a făcut aluzie la faptul că situația s-ar putea schimba, fără furniza imediat detalii.
11:45
Nicolae Iulian Albăceanu, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, a fost plasat sub control judiciar și a primit interdicția de a-și mai exercita funcția, în urma unei anchete a Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
11:45
Mineriada din 13 - 15 iunie 1990 rămâne unul dintre „cele mai dureroase” momente din istoria post-decembristă, a afirmat vineri, 13 iunie, preşedintele Nicuşor Dan, subliniind că justiţia are datoria de a face lumină în acest dosar.
11:45
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut vineri primele declarații după atacul lansat de Israel asupra Iranului.
11:30
Doi frați se aflau la bordul zborului Air India care s-a prăbușit tragic. Doar unul a supraviețuit accidentului, în timp ce celălalt, aflat la doar câțiva pași, a pierit în explozie.
11:15
Un bărbat din Lugoj s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au găsit în locuința sa 320 de elemente de muniție dezafectată, inclusiv proiectile, focoase și o rachetă antitanc.
11:15
Ofertele la cutii pentru pizza, din carton de calitate, sunt aproape pretutindeni, dar puțini sunt ca acest furnizor. Vrei să știi unde poți găsi cutiile la preț accesibil? Vezi aici detaliile!
11:00
11:00
Fostul președinte Ion Iliescu rămâne internat la terapie intensivă. Sarea sa este „foarte fragilă”, a precizat vineri, 12 mai, Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.
Acum 8 ore
10:45
Cel puțin 290 de persoane au murit după avionul cu destinația Londra s-a prăbușit într-o zonă rezidențială la scurt timp după decolarea de pe un aeroport din orașul Ahmedabad din vestul Indiei, potrivit CNN
10:30
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a decis că este momentul să lanseze un atac asupra Iranului, în ciuda solicitărilor repetate ale lui Donald Trump de a aștepta, o alegere care evidențiază ruptura tot mai vizibilă dintre cei doi lideri.
09:45
Candidații la Bacalaureatul 2025, sesiunea iunie, susțin astăzi proba scrisă la alegere, în funcție de filieră, profil și specializare. Examenul durează trei ore, Subiectele vor fi publicate și rezolvate pe adevarul.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.