Șofer arestat după ce și-a amenințat colegii cu o armă falsă în timp ce aruncau în el cu ouă

Jurnalul.ro, 12 iunie 2025 20:00

Un șofer de taxi, care a încercat să forțeze trecerea pe un bulevard din Lyon în timp ce colegii săi greviști ocupau zona, a fost atacat cu ouă de către aceștia. Ca răspuns, el a scos o armă falsă din mașină și i-a amenințat, potrivit AFP.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 5 minute
17:40
În primele faze ale unei relații, mulți oameni joacă un „rol” pentru a impresiona. Dar acest comportament, deși comun, poate bloca conexiunea autentică și chiar afecta sănătatea mintală. Iată cum îți dai seama dacă flirtezi cu inima sau doar respecți un scenariu învățat.
Acum 10 minute
17:30
Rata de participare la proba la alegere a profilului şi a specializării - proba E.d) - din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (sesiunea iunie 2025), desfăşurată vineri, a fost de 98,1%, fiind prezenţi 100.450 de candidaţi dintr-un total de 102.407 înscrişi din toate promoţiile, a informat Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Acum 30 minute
17:10
A fi părinte este un talent cu un impact generațional extraordinar. Cu practică și voință, orice zodie poate învăța să fie un bun părinte. Există însă 4 zodii care posedă abilități parentale minunate, în mod natural. 
Acum o oră
17:00
A expus la Paris, Dubai, Praga, iar acum numele său figurează în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, inițiată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României - este povestea lui Dragoș Dobocan, care la 12 ani a devenit o figură recunoscută de UNESCO. 
17:00
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație 'SPIRU HARET' și Federația Națională Sindicală 'ALMA MATER' au anunțat pentru miercurea viitoare proteste în unitățile de învățământ preuniversitar, în instituțiile de învățământ superior, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, membrii de sindicat urmând să poarte un semn distinctiv - banderolă, ecuson - în timpul activităților desfășurate la locul de muncă.
Acum 2 ore
16:30
Prima probă de bacalaureat a fost la Limba și Literatura Română, pe 10 iunie 2025. Profesorii au corectat testele și au găsit multe greșeli gramaticale, emoticoane în locul cuvintelor dar și multte fraze fără logică.
16:30
Șeful Jandarmeriei Brăila, colonelul Iulian Albăceanu, este acuzat că administra mai multe afaceri de tip fast-food, aducea forță de muncă din Asia și voia se lanseze şi în imobiliare. Acesta însă este funcționar public iar legea îi interzice să facă afaceri. Procurorii DNA au efectua tpercheziii la biroul și locuința acestuia.
16:20
Recent, la Palatul Ghica din București, s-a desfășurat Conventul Ordinar al Marii Loji Naționale din România (MLNR), un eveniment de referință pentru viața masonică din țară. În cadrul lucrărilor desfășurate într-o atmosferă solemnă și frățească a fost ales prin vot secret noul Mare Maestru pentru mandatul 2025–2027: Adrian Dragomirescu.
16:10
Asigurarea RCA reprezintă o cheltuială constantă pentru orice proprietar de autovehicul, iar prețul poate afecta semnificativ bugetul lunar. Mulți șoferi simt că această plată devine tot mai dificilă pe măsură ce tarifele cresc. Totuși, cu mici ajustări și atenție la detalii, poți obține acoperire completă la un cost mai mic. 
16:10
 Preşedintele USR, Dominic Fritz, a precizat vineri că şi-a depus de un an dosarul pentru cetăţenia română, dar că dosarul său "aşteaptă la rând", fiind 50.000 de cereri doar anul trecut.
16:00
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), principalul partener strategic al autorităților pentru modernizarea și sustenabilitatea sănătății din România, organizează cel mai mare eveniment dedicat îmbunătățirii accesului  pacienților români la tratamentele accesibile cetățenilor din alte state UE.
16:00
 Moneda naţională s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0320 lei, în creştere cu 0,29 bani (+0,06%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,0291 lei.
Acum 4 ore
15:30
Alianța Nord-Atlantică discută pentru prima dată integrarea sistemelor de apărare antirachetă balistică cu alte capacități defensive, în contextul escaladării tensiunilor cu Rusia.
15:10
După ce negocierile cu partidele politice sunt în impas, Nicușor Dan face o mișcare surprinzătoare. Digi24 publică pe surse că Ionuț Dumitru, economist-șef la o bancă comercială, este luat în calcul pentru funcția de prim-ministru. „Nu am nimic de comentat”, a spus el pentru Gândul.
15:00
Dragoș Dobocan – singurul copil român cu expoziții la UNESCO Paris, Dubai și Praga, înscris în campania „100 de tineri pentru Dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României 
14:40
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu rămâne sub control judiciar.
14:30
14:10
Dominic Fritz a fost ales președinte al USR. Procedura din interiorul partidului s-a încheiat vineri. Fritz a obținut majoritatea voturilor și nu mai este nevoie de o confruntare finală.
13:40
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat vineri că în 19 iunie, la ora 10.00, începe sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Auto 2025 pe site-ul www.afm.ro.
Acum 6 ore
13:30
Colonelul Nicolae-Iulian Albăceanu este acuzat că a administrat în secret două firme și a derulat afaceri profitabile în domenii precum forță de muncă străină, fast-food și imobiliare.
13:10
Cu Luna aflată în Pești, accentul cade pe intuiție, empatie și introspecție. Astrele ne îndeamnă să ne ascultăm sufletul și să căutăm echilibrul interior. Află ce te așteaptă în bani, dragoste și sănătate în acest weekend!
13:00
Se amplifică tensiunile diplomatice între premierul israelian Benjamin Netanyahu și fostul președinte american Donald Trump, în contextul unui atac israelian surpriză asupra Iranului. Administrația americană, aflată în plin proces de negocieri nucleare cu Teheranul, și-a exprimat în mod clar dezaprobarea față de acțiunea militară unilaterală a Israelului.
12:40
Ciupercile sunt unele dintre cele mai gustoase legume și sunt bogate în proteine. Totodată, pot fi preparate în multe moduri.
12:30
Bugetul de stat ar putea fi suplimentat dacă s-ar introduce o taxă specială, de 10%, pe veniturile din publicitate ale marilor platforme digitale, precum Facebook, Google și TikTok, companii care, în prezent, raportează venituri infime în România sau, uneori, deloc.
12:10
În perioada 16-20 iunie 2025, Radio România organizează a XIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova dedicat inovaţiei.
12:00
Agenția Internațională pentru Energie Atomică susține că nu există o creștere a nivelului de radiații la situl nuclear Natanz. Unitatea iraniană a fost printre țintele atacate de armata israeliană în noaptea de joi spre vineri.
11:40
Unul dintre principalele motive pentru care oamenii aleg un smartphone Android în locul unuia iOS este posibilitatea de a personaliza și ajusta fiecare aspect al dispozitivului lor. De la personalizarea temelor și pictogramelor până la modificarea aspectelor software-ului, Android oferă un peisaj complet diferit în care să te joci.
Acum 8 ore
11:30
Activitățile civile au fost suspendate vineri în tot Israelul în așteptarea atacului iranian cu drone. Peste 100 de drone se îndreaptă către Israel ca răspuns la atacul nocturn al Israelului asupra unor ținte din Iran.
11:30
Au avut loc tulburări pentru a patra noapte consecutivă în Irlanda de Nord, la un nivel mai scăzut decât cel înregistrat la începutul săptămânii, potrivit BBC. În Portadown, o mulțime a aruncat cărămizi și bucăți de zidărie dintr-o clădire abandonată în poliție.
11:20
Angajatul unei stații de carburant din capitală a fost mușcat și bătut de doi tineri. Unul dintre ei a fost plasat joi sub control judiciar pentru 60 de zile.
11:20
Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" a făcut un anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu.
11:10
Pe 14 iunie, aspectul tensionat dintre Marte și Uranus aduce neliniști, impulsivitate și dorință de schimbare pentru toate zodiile. Totuși, cu răbdare și introspecție, ziua poate deveni un moment-cheie pentru descoperiri personale. Află ce îți rezervă astrele!
11:00
Desfășurarea Gărzii Naționale de către Donald Trump pentru a face față protestelor din Los Angeles a fost ilegală, a decis joi un judecător federal, potrivit AFP.
10:40
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în aproape toată țara, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni emise vineri de ANM.
10:30
Elevii de clasa a VIII-a vor termina anul şcolar 2024 - 2025 vineri, urmând să susţină Evaluarea Naţională în perioada 23 - 27 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
10:20
Echipele de salvare caută vineri persoane dispărute și bucăți ale aeronavei în clădirile carbonizate care găzduiau un cămin de medici, în Ahmedabad, după prăbușirea avionului Air India care a ucis peste 240 de persoane în cel mai grav dezastru aviatic din lume din ultimul deceniu.
10:20
Saptamana trecuta, pe 08 mai, Exclusive Networks Romania a organizat evenimentul CyberXclusive Connect, un format 100% dedicat securitatii cibernetice, care a adus impreuna peste 230 de participanti – lideri din industrie, experti tehnici, factori de decizie si reprezentanti ai institutiilor de reglementare.
10:10
Teatrul EXCELSIOR - singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți – anunță premiera spectacolului TOMCAT de James Rushbrooke, în traducerea și regia lui Vlad Bălan, scenografia semnată de Gabi Albu și muzica originală compusă de Cristina Juncu. O producție provocatoare ce plasează în centrul său o întrebare dureroasă și de actualitate: cât din libertatea noastră suntem dispuși să sacrificăm pentru o aparență de siguranță?
10:10
Adrian Drăgan – Arhitectul digital al educației vii. Cum tehnologia gândită cu empatie transformă experiența de învățare la NEW EDU
10:00
Află cine îți este alături cu adevărat și cine e acolo doar cât e convenabil.
10:00
10:00
Compania TAROM a anunțat că zborurile către Tel Aviv, Beirut și Amman au fost suspendate temporar din cauza conflictului din regiune.
09:50
Prețurile petrolului au crescut cu peste 9%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele aproape cinci luni, după ce Israelul a atacat Iranul. Atacul a escaladat dramatic tensiunile din Orientul Mijlociu și a stârnit îngrijorări cu privire la întreruperea aprovizionării cu petrol.
09:40
Argoul este un tip special de limbaj folosit într-un cerc restrâns de persoane, de regulă pentru a nu fi înțeles de cei din afara acelui grup.
Acum 12 ore
09:30
Dacă ești la dietă de slăbire, dar nu vrei să renunți la gustul delicios al unor burgeri clasici, poți încerca această rețetă de Big Mac sănătos și dietetic, inspirată din celebra variantă McDonald's, dar cu ingrediente cumpărate din supermarket și mult mai prietenoase cu silueta.
09:10
Taurii cultivă bucuria, Gemenii și Fecioarele beneficiază de claritate mentală, Leii privesc în viitor, Balanțele au o perioadă armonioasă, Scorpionii sunt înțelepți, Capricornii își consttruiesc drumul spre succes, Vărsătorii descoperă lucruri despre ei înșiși, iar Peștii armonizează imaginația cu realitaea.
09:00
Atacul israelian asupra Iranului a provocat haos în regiune. Numeroase zboruri ale companiilor aviatice au fost deviate. Decizia a fost luată din rațiuni de securitate, dar și ca urmare a închiderii spațiului aerian în unele țări.
08:50
Un tânăr de 18 ani și o femeie de 21 de ani au murit, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident între o mașină și o semiremorcă staționată pe marginea drumului, informează IPJ Galați.
08:50
Hipertensiunea afectează milioane de români și este responsabilă de afecțiuni grave precum infarctul, AVC-ul sau insuficiența renală. Iată cum poți acționa în situații de urgență și ce schimbări simple îți pot salva viața.
08:30
În urma atacului din dimineața zilei de vineri asupra teritoriului Republicii Islamice Iran, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Iran că situația de securitate este extrem de volatilă și imprevizibilă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.