Militanții huthi au lansat un ATAC împotriva Israelului. Cel puțin trei copii au fost răniți
Gândul,
13 iunie 2025 21:50
Cel puțin trei copii au fot răniți după ce militanții huthi din Yemen au lansat o rachetă împotriva Israelului, aceasta lovind în Cisiordania, în apropiere de Hebron. Atacul vine în contextul în care gruparea rebelă yemenită, afiliată regimului de la Teheran, a promis să susțină Iranul după atacul israelian asupra instalațiilor nucleare iraniene. Atacul a […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum câteva minute
11:00
Premierul Ilie Bolojan și miniștrii din cabinetul său se reunesc într-o nouă ședință, vineri, de la ora 15.00. Pe ordinea de zi, la capitolul „analiză”, se află și pachetul cu măsurile fiscale pe care Ilie Bolojan le-a anunțat miercuri. Deși este încadrat la capitolul „analiză”, pachetul cu măsurile fiscale ar putea fi aprobat chiar în […]
11:00
SALUBRIZARE 5: Apartament insalubru din Sectorul 5, igienizat și reamenajat în mai puțin de o săptămână (P) # Gândul
Primăria Sectorului 5, prin echipele de la Salubrizare Sector 5, AES S5 și cu sprijinul unor voluntari din comunitate, a finalizat cu succes o intervenție de urgență într-un apartament insalubru situat pe strada Iacob Andrei, nr. 31. Locuința se afla într-o stare avansată de degradare și reprezenta un pericol pentru sănătatea celorlalți locuitori din bloc. […]
Acum câteva minute
10:50
Elena Udrea ar putea afla în 10 zile dacă instanța din Ploiești va da câștig de cauză sau nu contestației DNA cu privire la eliberarea sa # Gândul
Judecătoria Ploiești crede că fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, poate fi eliberată condiționat pe baza faptului că perioada pe care a petrecut-o la Târgșor, din cei 6 ani, este suficientă pentru reeducarea socială, așa cum cere legea. Numai că DNA nu s-a lăsat convins și a făcut contestație. Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu crede […]
Acum câteva minute
10:40
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a criticat cu vehemență dosarul deschis împotriva lui Călin Georgescu, pe care îl consideră un act politic orchestrat de un sistem incompetent. Cristoiu a subliniat că acuzațiile aduse sunt lipsite de consistență juridică și morală, în raport cu adevăratele probleme ale României. Urmăriți aici, integral, emisiunea […]
10:40
Ilie Bolojan, de Ziua Independenţei SUA: Suntem recunoscători pentru sprijinul constant al Statelor Unite # Gândul
Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj de felicitare Statelor Unite ale Americii și poporului american de Ziua Independenței – 4 iulie. „Astăzi transmitem urările noastre de bine cu ocazia Zilei Independenței, cea mai importantă sărbătoare națională a Statelor Unite ale Americii. Această zi reprezintă dorința de libertate și democrație, valori pe care România […]
Acum câteva minute
10:30
Noua ESCROCHERIE de pe WhatsApp care îți poate goli contul bancar în 5 secunde. Un mesaj aparent banal de la un prieten declanșează instantaneu frauda # Gândul
O metodă de fraudă cibernetică face ravagii în România prin WhatsApp. Escrocii folosesc conturi compromise pentru a cere bani de la prietenii victimelor. Specialiștii avertizează: „Nu răspundeți, verificați prin telefon!” O nouă metodă de fraudă informatică face tot mai multe victime în România, prin intermediul aplicației WhatsApp. Infractorii preiau controlul conturilor de utilizator și, folosind […]
10:30
Are administrația Trump o politică coerentă pentru a instaura o PACE stabilă în Ucraina? „Obiectivele lui Putin nu s-au schimbat” # Gândul
Întrebarea din titlu este generată de informația potrivit căreia Departamentul Apărării al SUA a oprit brusc furnizarea către Ucraina a armelor de care are nevoie cu disperare, care pot ajuta la dejucarea atacurilor fără precedent ale Rusiei asupra unor ținte civile. Printre sistemele care nu vor mai fi livrate Ucrainei se numără interceptoare vitale pentru […]
10:20
Mihai Leu va fi înmormântat astăzi. Hunedoara a declarat zi doliu, în semn de omagiu pentru regretatul campion # Gândul
Înmormântarea lui Mihai Leu va avea loc vineri, 4 iulie, de la ora 12.00, la Hunedoara. Marele campion va fi condus zi pe ultimul drum de către apropiați și sute de fani sunt așteptați să-și prezinte un ultim omagiu. Mihai Leu a murit marţi seară, la 56 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, de […]
10:20
Benjamin Netanyahu promite că va elibera OSTATICII israelieni care sunt deținuți în Fâșia Gaza/ Gruparea Hamas analizează un posibil armistițiu # Gândul
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a promis, joi, că va readuce toți ostaticii, „fără nicio excepție”, care sunt încă deținuți în teritoriul palestinian devastat de război. „Sunt profund angajat, în primul rând, să asigur întoarcerea tuturor ostaticilor noștri, fără excepție”, a declarat Netanyahu. Premierul a efectuat o vizită în kibuțul Nir Oz, care a fost grav […]
10:10
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a discutat despre lipsa unui mesaj moral din partea președintelui României și spune că Nicușor Dan gestionează situația economică doar tehnic. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Deci președintele nu s-a pronunțat” Cristoiu crede că șeful statului ar fi trebuit să […]
10:10
Ce număr va purta Denis Alibec la FCSB. Florin Tănase a acceptat doar după ce i s-a făcut o promisiune # Gândul
FCSB se pregătește pentru debutul în noul sezon, primul meci oficial fiind programat sâmbătă, 5 iulie, în Supercupa României, cu CFR Cluj. Partida va avea loc pe arena din Ghencea. Conducerea campioanei a anunțat că ultimele ajustări la nivelul lotului sunt gata, iar printre acestea se numără și stabilirea numerelor de pe tricourile jucătorilor. MM […]
Acum 10 minute
10:00
Doi funcționari reținuți și alți doi plasați sub control judiciar, în dosarul buletinelor false pentru cetăţeni ruşi, moldoveni şi ucraineni # Gândul
Ancheta privind privind eliberarea frauduloasă de acte de identitate românești, inclusiv pașapoarte continuă, după cele peste 200 de percheziții desfășurate marți în județul Botoșani. Anchetatorii estimează că peste 1.700 de cetățeni străini ar fi primit documentele, iar printre aceștia ar fi posibil să se fi strecurat și spioni ruși. Procurorii de pe lângă Parchetul General […]
10:00
Ilie Bolojan spune că nu s-ar acoperi gaura din buget dacă taie acum salariile directorilor, chiar și cu 70%, dar nu vor scăpa: „Va fi o PRIORITATE” # Gândul
Premierul Ilie Bolojan a explicat joi seară, la Antena 3, de ce sunt nevoiți seniorii cu pensii de 3.000 de lei să plătească 100 de lei pentru asigurări de sănătate, iar directorii de la companiile de stat cu salarii uriașe nu își pierd din venituri pentru a acoperi gaura din buget. „Oamenii spun în felul […]
09:50
Descinderi în dosarul buletinelor false pentru cetăţeni ruşi, moldoveni şi ucraineni.Doi funcționari reținuți și alți doi plasați sub control judiciar # Gândul
Ancheta privind privind eliberarea frauduloasă de acte de identitate românești, inclusiv pașapoarte continuă, după cele peste 200 de percheziții desfășurate marți în județul Botoșani. Anchetatorii estimează că peste 1.700 de cetățeni străini ar fi primit documentele, iar printre aceștia ar fi posibil să se fi strecurat și spioni ruși. Procurorii de pe lângă Parchetul General […]
09:50
Forțele Rusiei avansează spre o „fortăreață” ucraineană cheie. Ce riscuri implică eventuala „cădere” a orașului Novopavlivka # Gândul
Comandamentul ucrainean a reușit să stabilizeze frontul în regiunea Sumî și la est de Pokrovsk, dar – în sudul Donbasului – liniile defensive au fost din nou depășite de ruși. Armata rusă a ocupat teritoriul dintre râurile Vovcea și Mokri Ialî și avansează acum spre o fortăreață ucraineană cheie – orașul Novopavlivka din regiunea Dnipropetrovsk. […]
09:40
Ion Cristoiu: „Aceste măsuri fiscale sunt DEVASTATOARE pentru nivelul de trai al oamenilor” # Gândul
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a lansat acuzații dure la adresa președintelui României, pe care îl consideră lipsit de pregătire și incapabil să gestioneze măsurile de austeritate care afectează nivelul de trai al românilor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu a explicat în cadrul emisiunii că unele […]
09:40
Cupola de foc lovește din nou România. Cod portocaliu de CANICULĂ în mai multe județe. Temperaturile depășesc 40 de grade la umbră # Gândul
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de Cod portocaliu și Cod galben de caniculă pentru aproape toată țara. Temperaturile vor urca până la 40 de grade Celsius, iar disconfortul termic va atinge cote extreme. România trece printr-un nou episod de caniculă extremă, cu temperaturi sufocante care vor atinge și chiar depăși 40 de grade […]
09:30
Social-democratul Daniel Băluță a anunțat, joi, că are de gând să candideze la Primăria Generală a Capitalei în 2028. Edilul Sectorului 4 a precizat că în acest moment își dorește să finalizeze proiectele la primăria pe care o conduce. „În 2028. Trebuie să facem planșeul, metroul, avem două spitale în lucru. Păi nu le mai […]
09:20
Rusia devine prima țară care recunoaște oficial regimul taliban din Afganistan/ „Vedem perspective importante de COOPERARE” # Gândul
Rusia a anunțat, joi, că a acceptat scrisorile de acreditare ale noului ambasador din Afganistan, numit de guvernul taliban, într-un gest simbolic ce marchează recunoașterea regimului islamist. „Rusia este prima țară care recunoaște oficial Emiratul Islamic”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Externe, Zia Ahmad Takal. Ministrul de Externe din Afganistan […]
09:20
Clădire istorică din Iași, scoasă din nou la LICITAȚIE, deși până acum nu s-a găsit un cumpărător. Prețul nu scade, ci urcă cu 173.000 de euro # Gândul
Una dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă din România a reluat licitația pentru o clădire emblematică de pe strada Lăpușneanu din Iași. Deși nu s-a găsit cumpărător la licitația precedentă, prețul de pornire a fost majorat cu aproape 10%, scrie Ziarul de Iași. O clădire istorică situată pe strada Lăpușneanu din Iași este […]
09:10
Dinamo a primit o ofertă de 2 milioane de euro pentru Cătălin CÎRJAN! Echipa campioană din Vest care îl vrea pe talentatul mijlocaș al „câinilor” # Gândul
Cătălin Cîrjan (22 de ani) ar putea fi următorul jucător care este vândut de Dinamo în această vară. Mijlocașul ofensiv al „câinilor” a atras atenția celor de la Sturm Graz, campioana en-titre a Austriei. Din câte se pare, gruparea austriacă vrea să plătească două milioane de euro pentru Cîrjan, scrie gsp.ro. Sturm Graz va juca […]
09:10
Ion Cristoiu: „Nicușor Dan nu a vorbit despre măsurile pe care le-au luat. Politicienii nu au mandat popular” # Gândul
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a susținut că măsurile propuse de Ilie Bolojan și de actuala guvernare nu au legitimitate populară, pentru că niciun partid nu a avertizat alegătorii despre aceste intenții în campanie. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Nu s-a vorbit de acest lucru. Deci […]
09:10
Șapte zeciste din Iași. Povești de 10 la Evaluarea Națională: „A fost un obiectiv clar pentru mine” # Gândul
Șapte eleve din județul Iași au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2025. În spatele acestor reușite se află nu doar multă muncă, ci și visuri clare despre viitor, activități extracurriculare și pasiuni care le definesc, scrie Ziarul de Iași. Iașiul a urcat din nou pe podiumul excelenței în educație, clasându-se pe locul doi la […]
Acum 2 ore
08:50
Continuă ziua cu un banc bun. Află ce este gândirea pozitivă, de fapt, și nu uita să îți păstrezi zâmbetul și voia bună! – M-au amendat ieri la ștrand doar pentru că-mi purtam aiurea costumul de baie. – Cum îl purtai? – Îl țineam în mână! Să râdem în continuare: Bulă se angajează matelot pe […]
08:30
Ce SALARIU are o cameristă de hotel în Mamaia, acum, în iulie 2025. Câte zile pe săptămână muncește # Gândul
Hotelurile și resorturile de pe litoral continuă să se confrunte cu un deficit de personal, în plin sezon estival. Unul dintre cele mai exclusiviste resorturi din Mamaia Nord anunță că este dispus să plătească un „salariu atractiv” pentru o poziție de cameristă, însă aceasta trebuie să aibă experiență în domeniu, iar programul de lucru nu […]
08:30
Ion Cristoiu: „Bolojan a fost lider PNL și pe vremea lui Ciucă. Putea să facă o conferință de presă și să spună ce e greșit” # Gândul
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a criticat apariția publică a lui Ilie Bolojan, susținând că măsurile anunțate par inspirate dintr-un calcul contabil, nu dintr-o strategie politică. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu:„La putere din 2021 au fost două partide, PSD și PNL” Cristoiu susține că nu […]
08:20
Turiștii de pe litoralul românesc, AVERTIZAȚI de meteorologii Accuweather: Reduceți timpul petrecut afară în aceste 3 zile # Gândul
Turiștii de pe litoralul românesc sunt avertizați de meteorologii Accuweather cu privire la un fenomen care ar trebui evitat acest weekend: Reduceți timpul petrecut afară în următoarele 3 zile! Este vorba de Indicele de Calitate a Aerului (ICA), care va fi foarte ridicat astăzi, mâine si poimâine… pe tot litoralul românesc. Aerul va atinge un […]
08:10
TRAGEDIA de pe Transfăgărășan, analizată de un specialist în comportamentul animalelor. „URSUL mușcă, dar nu se ospătează, chiar dacă a omorât omul” # Gândul
Carmen Strungaru, specialistă în comportamentul animalelor sălbatice și conferențiar în etologie animală și etologie umană, a vorbit, într-un interviu pentru Gândul, despre situația urșilor din România, dar și despre discuțiile aprinse din jurul acestui subiect, din ultima perioadă, pe fondul cazurilor apărute. Punctul de plecare a fost tragedia de pe Transfăgărășan, unde un motociclist italian […]
08:10
Panourile de informare şi camerele video din Gara de Nord NU FUNCȚIONEAZĂ, vineri dimineață. Precizările CFR despre incident # Gândul
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat, vineri dimineață, că s-a produs un deranjament în Gara de Nord din Bucureşti, în urma căruia s-a defectat sistemul de informare a călătorilor privind sosirea şi plecarea trenurilor. „Concret, tabelele de teleafişaj, panourile de informare localizate pe peroane şi camerele de luat vederi din incinta gării […]
07:50
Primul summit UE-Republica Moldova, la Chișinău. Liderii europeni vor emite o DECLARAȚIE comună # Gândul
Primul summit Uniunea Europeană – Republica Moldova are loc vineri, într-un moment crucial pentru fosta republică sovietică, cu doar trei luni înainte de alegerile parlamentare. Printre temele principale ale reuniunii se numără procesul de aderare a țării la UE, sprijinul european în contextul războiului din Ucraina, precum și implementarea Planului de Creștere pentru Republica Moldova. […]
07:40
Băncile europene vor trebui să transmită RAPID datele financiare /Oficiali BCE: „Integrarea modalităților de raportare va eficientiza activitățile” # Gândul
Băncile din spațiul Uniunii Europene trebuie să raporteze mai rapid datele financiare, pentru a facilita procesul decizional în materie de politică monetară în zona euro, precum și activitățile de monitorizare, afirmă oficiali din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE). Autoritățile naționale și cele europene au intensificat cooperarea cu băncile pentru integrarea cerințelor de raportare în Europa. […]
07:40
Este vineri, deci început de weekend și trebuie să fim veseli și relaxați. Știi bancul cu badea Ion, care intră într-un bar, ca să bea ceva? E un banc de sezon! – O bere la halbă, vă rog! – 20 lei. – Pai pe tabla de la ușă scrie 10 lei berea! – 10 pentru […]
07:20
4 IULIE, calendarul zilei: Cristina Țopescu ar fi împlinit 65 de ani/ Germania câștigă Campionatul Mondial de Fotbal pentru prima dată # Gândul
Gândul vă prezintă calendarul zilei de vineri, 4 iulie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Născută pe 4 iulie 1960, Cristina Țopescu a fost o jurnalistă și prezentatoare de televiziune din România, fiica renumitului comentator sportiv Cristian Țopescu. A debutat în televiziune în anii 1970, lucrând la […]
07:10
Dă în clocot USR-ul? Partidul ar fi DIVIZAT între cei care aleargă după funcții și cei care vor să-și facă o altă organizație politică # Gândul
Cu patru portofolii importante în actualul Guvern, USR pare mai divizat ca niciodată. Surse politice au precizat în exclusivitate pentru Gândul că „multă lume din partid” aleargă acum după funcții importante în ministere sau în agențiile care țin de Guvern, iar pe de altă parte, membri activi de partid, care nu au prins nimic, ar […]
Acum 12 ore
00:50
Ilie Bolojan: „O direcție importantă este ca toți cei care beneficiază de servicii de sănătate să plătească, măcar simbolic” # Gândul
O direcție importantă identificată de Ilie Bolojan, parte a proiectului de redresare a deficitului bugetar, este ca toți cei care beneficiază de servicii de sănătate să plătească, măcar simbolic. Nu este posibil ca Statul să aibă șase milioane de contributori care să susțină alte șaisprezece milioane de beneficiari, susține Premierul. Care este planul desfășurat la […]
3 iulie 2025
23:50
Ilie Bolojan a fost invitat în platoul de la Antena 3. El a vorbit despre situația actuală a României și spune că îi „roagă” pe români să aibă încredere că putem trece peste această perioadă. De asemenea, premierul spune că, pentru el, este o onoare să își asume toate aceste responsabilități: „este o onoare pentru […]
23:40
Parchetul va prelua documentele în scandalul RA-APPS-EximBank. Ilie Bolojan anunță că trimite dosarele procurorilor # Gândul
”Voi trimite la Parchet toate aceste dosare. S-au îngropat în hârtii. Dar împotriva nesimţirii şi a bunului simt nu există hârtii. Parchetul să constate despre ce este vorba. Este o speţă strigătoare la cer. Te revoltă”, a spus premierul Ilie Bolojan la Antena 3CNN, despre cazul imobilului din Bucureşti care aparţine RA-APPS şi care a […]
23:30
Naționala de futsal a României va întâlni Ungaria în barajul de CALIFICARE pentru Campionatul European din 2026 # Gândul
Echipa naţională de futsal a României va întâlni selecţionata Ungariei în barajul de calificare pentru Campionatul European din 2026, conform tragerii la sorţi care a avut loc joi la Nyon, în Elveţia. Câștigătoarele celor zece grupe ale Main Round-ului s-au calificat direct la UEFA Futsal EURO 2026. Acestea sunt: Ucraina (Grupa 1), Belarus (Grupa 2), […]
23:20
Ilie Bolojan, întrebat dacă regretă postul de premier: „Voi încerca în fiecare oră pe care o petrec în serviciul României să fac tot ceea ce pot” # Gândul
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seară în direct la Antena3CNN, că nu regretă că a acceptat funcţia de premier. „Nu regret. Există momente într-o carieră politică în care depui de multe ori jurământul pentru consilieri locali, consilier judeţean, pentru prefect, pentru primar, pentru secretar general al guvernului că îţi vei face datoria pentru comunitatea […]
23:10
Horoscop 4 iulie 2025, cu Neti Sandu. Zodia cu succes deplin pe toate planurile, bonus la salariu # Gândul
Horoscop 4 iulie 2025, cu Neti Sandu. Care este zodia cu succes deplin pe toate planurile. Va primi și un bonus la salariu. Neti Sandu anunță că vibrația zilei este 4 și o să ținem cont de tot ce ne roagă ai noștri să facem. Rac Racii poate și-au făcut rezervare undeva, într-o stațiune turistică, […]
23:00
Diaspora s-a împământenit. Românii investesc în statele de adopție și se zgârgesc să mai contribuie la bugetul țărișoarei # Gândul
Românii care dau cu sapa în străinătate au bătut record după record în ceea ce privește sumele pe care le-au trimis în țară. Traiul s-a scumpit peste tot în lume și le este tot mai greu să economisească și pentru țărișoară. În consecință, în România au ajuns cu 100 de milioane de euro mai puțin […]
22:50
Ion Cristoiu: „Trump și Putin vor să colaboreze în domeniul energetic pentru INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ” # Gândul
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și jurnalistul Ion Cristoiu a discutat despre interesele economice dintre SUA și Rusia în vederea dezvoltării sub domeniul inteligenței artificiale, dar și despre schimburile culturale dintre cele două state. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Se aduce în discuție o convorbire între președintele Trump și președintele Putin, […]
22:40
Diaspora s-a împământenit. Românii investesc în țările de adopție și se zgârgesc să mai contribuie la bugetul țărișoatrei # Gândul
Românii care dau cu sapa în străinătate au bătut record după record în ceea ce privește sumele pe care le-au trimis în țară. Traiul s-a scumpit peste tot în lume și le este tot mai greu să economisească și pentru tărișoară. În consecință, în România au ajuns cu 100 de milioane de euro mai puțin […]
22:20
Ilie Bolojan, despre primele judecătorilor CCR: Ministrul Finanțelor poate să refuze să facă acest lucru # Gândul
Ilie Bolojan, întrebat despre primele judecătorilor de la CCR date celor care ar urma să se pensioneze, a declarat la Antena3CNN că: „Din câte înțeleg, e o prevedere care permite judecătorilor CCR să primească aceste bonusuri.” Premierul a declarat legat de primele de la Curtea Constuțională care ar reveni celor 3 judecători, în valoare […]
22:10
Ilie Bolojan a declarat joi că una dintre marile erori ale guvernării din ultimii ani a fost tolerarea unei „zone de clientelă” care a ajuns în funcții cheie, în special în Consiliile de Administrație ale unor instituții publice. Premierul a criticat dur la Antena 3 CNN, fenomenul de clientelism politic perpetuat în administrația publică din […]
22:10
Exclusivități şi primele reacții la cele mai dezbătute teme ale săptămânii chiar de la protagonişti! Dezvăluiri explozive și declarații incitante, momente surpriză și analize care poartă marca celor mai cunoscuți analişti. Pe toate le regăsiți în BEST OF Ai aflat! Cu Ionuț Cristache! Nu ratați o ediție de excepție care readuce la rampă toate momentele […]
22:10
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai importante declarații în urma Summitului NATO, noile măsuri de austeritate adoptate prin asumare guvernamentală, fostul ministru Adrian Severin explică maniera prin care al patrulea partid din țară a reușit să fie majoritar în CSAT, […]
22:10
Actorul Michael Madsen, starul din “Reservoir Dogs”, “Kill Bill” și “Donnie Brasco”, a murit la vârsta de 67 de ani # Gândul
Actorul Michael Madsen a încetat din viață, la vârsta de 67 de ani, potrivit autorităților și reprezentanților săi. Cunoscut pentru colaborările sale cu Quentin Tarantino, actorul a fost găsit fără suflare în casa sa din Malibu, după ce polițiștii au răspuns unui apel la serviciile de urgență joi dimineață. Actorul a fost declarat mort la […]
Acum 12 ore
22:00
Ilie Bolojan a declarat joi că una dintre marile erori ale guvernării din ultimii ani a fost tolerarea unei „zone de clientelă” care a ajuns în funcții cheie, în special în Consiliile de Administrație ale unor instituții publice. Premierul a criticat dur la Antena 3 CNN, fenomenul de clientelism politic perpetuat în administrația publică din […]
21:50
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seara, la Antena3CNN că în raport cu „Comisia suntem ca în bancul cu Petrică și lupul. Nu ne mai cred”. Premierul a reamintit faptul că „marți (nr. 7 iulie) este un Consiliu al miniștrilor de finanțe ai Uniunii Europene (nr. ECOFIN), în care România urmează să fie evaluată […]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.