Descinderi în dosarul buletinelor false pentru cetăţeni ruşi, moldoveni şi ucraineni.Doi funcționari reținuți și alți doi plasați sub control judiciar
Gândul,
4 iulie 2025 09:50
Ancheta privind privind eliberarea frauduloasă de acte de identitate românești, inclusiv pașapoarte continuă, după cele peste 200 de percheziții desfășurate marți în județul Botoșani. Anchetatorii estimează că peste 1.700 de cetățeni străini ar fi primit documentele, iar printre aceștia ar fi posibil să se fi strecurat și spioni ruși. Procurorii de pe lângă Parchetul General […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum 5 minute
14:20
RA-APPS intervine în scandalul „Palatul Kiselef – Eximbank”: Derularea contractului este legală # Gândul
Contractul prin care Palatul Kiseleff este închiriat către Eximbank, prin intermediului unei firme private, de la RA-APPS, ar fi legal, transmite Regia de Administrare a Patrimoniului. Potrivit RA-APPS, imobilul respectiv este administrat în baza unui contract de locațiune încheiat încă din 1996 între RA-LOCATO și o societate privată. Ulterior, în 2002, în urma unei reorganizări […]
Acum 15 minute
14:10
Agenția americană pentru Protecția Mediului anchetează 139 de angajați care au criticat politicile președintelui Donald Trump # Gândul
Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) a plasat 139 de angajați în concediu după ce aceștia au semnat o scrisoare critică la adresa politicilor președintelui Donald Trump, EPA declarând că are „toleranță zero” față de cei care sabotează agenda Administrației. De asemenea, angajații sunt vizați de o anchetaă internă. Scrisoarea a fost făcută publică […]
14:10
Revolta unui primar din Argeș, după tragedia cu motociclistul omorât de urs/”Ceea ce s-a întâmplat este rezultatul nepăsării instituționale” # Gândul
Un primar dintr-o localitate argeșeană este revoltat la adresa autorităților care au fost lipsite de reacție în fața atâtor atacuri repetate din partea urșilor asupra oamenilor. Evenimente care s-au soldat cu urmări tragice. Acesta a transmis o scrisoare deschisă în care inserează și câteva măsuri care ar putea să fie luate de autorități. Primarul Nicolae […]
14:10
Un bărbat din București a fost arestat la domiciliu după ce a fost implicat într-un accident rutier și a plecat de la locul faptei. De asemenea, șoferul era băut la volan. „La data de 02 iulie 2025, în jurul orei 22.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident […]
14:10
Un tânăr care se rătăcise în munți a sunat la 112 după ajutor. SURPRIZA a fost uriașă pentru salvatorii care au venit după el # Gândul
Un tânăr de 24 de ani din Piatra Neamț a cerut ajutorul jandarmilor montani, la 112, după ce s-a rătăcit în munți în județul Alba, în zona lacului de acumulare Tău–Bistra, din comuna Șugag. Dispecerul jandarmeriei care a preluat apelul, însă, a avut marea surpriză să constate că telefonul de pe care se sunase era […]
14:10
Robotul umanoid care gătește și mânuiește bețișoarele chinezești, o nouă evoluție în precizia A.I. # Gândul
O firmă din China realizat un robot umanoid care ar putea deveni primul din lume care mânuiește cu pricepere bețișoarele, marcând un salt major în dexteritatea robotică, potrivit Interesting Engineering. Compania RobotEra, realizatoarea robotului STAR1 a antrenat noua sa invenție să stăpânească sarcinile culinare tradiționale chinezești. Robotul poate găti găluște, găti chifle la abur, turna […]
Acum 30 minute
14:00
PSD respinge invocarea aşa-zisei „grele moşteniri” lăsată de GUVERNAREA precedentă: „Este o distorsionare rudimentară a realităţii” # Gândul
Partidul Social Democrat respinge vineri invocarea aşa-zisei „grele moşteniri” lăsată de guvernarea precedentă şi anunţă că va propune în Coaliţiei, în perioada următoare, o serie de măsuri consistente pentru o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor. PSD anunţă într-un comunicat oficial că denunţă tentativa de manipulare a opiniei publice prin aserţiunea că problemele bugetare din […]
Acum o oră
13:40
FOTO / Cum a trecut fiul lui Carmen Tănase peste moartea tatălui său. ”A fost FOARTE RĂU și a durat” # Gândul
Actrița Carmen Tănase, în vârstă de 63 de ani, a povestit cum a trecut fiul ei peste dispariția tatălui său. ”A fost foarte rău și a durat”, a spus artista. Carmen Tănase este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. De-a lungul anilor, acesta și-a cucerit publicul cu rolurile din filme, teatru și televiziune. […]
13:40
Componenta lotului național de tenis de masă n-a avut timp să sărbătorească argintul mondial cucerit la Doha și va lua startul, alături de alți jucători români, la un puternic turneu peste Ocean. Calendarul jucătorilor profesioniști de tenis de masă este din ce în ce mai stufos, așa că turneele se succed cu repeziciune. Următorul popas […]
13:30
La numărul de telefon la care Nicușor Dan i-a invitat pe români să stea de vorbă nu răspunde nimeni: „Încearcă din nou mai târziu” # Gândul
În precampania electorală a alegerilor prezidențiale, președintele Nicușor Dan a publicat pe pagina sa de Facebook un număr de telefon prin care îi îndemna pe români să îl contacteze pe WhatsApp pentru a sta de vorbă. „Împreună ducem acest număr de telefon și la Cotroceni”, mai scria atunci Nicușor Dan. În speranța că numărul de […]
13:30
DNA dezvăluie în rechizitoriu rolul-cheie al fostului director SRI: Florian Coldea era „șeful mare” # Gândul
Ies la iveală noi detalii din referatul procurorilor DNA despre modul în care acționa Florian Coldea și cum acesta era cel care căuta clienți și erau cerute sume mari de bani. Potrivit documentului care are 200 de pagini, „în calitate de lider al grupului, inculpatul Florian Coldea, persoană percepută ca având o mare influență raportat […]
13:30
Bătrâni ținuți în căldură, cu muște pe ei și hrăniți cu carne, doar teoretic, în două azile din București # Gândul
Bătrâni ținuți în căldură, cu muște pe ei și hrăniți cu carne doar în rețetă au fost câteva dintre problemele pe care comisarii Protecției Consumatorilor, Sector 6, le-au găsit în două azile unde erau cazate persoane cu probleme psihice. Controlul a survenit în urma unei reclamații primite la sediu. Bătrânii aflați în azilele Sf. Mina […]
13:30
O persoană costumată în panteră neagră bagă spaimă în locuitorii unui oraș. Cine e „jaguarul urban”: „Am auzit un bărbat scoțând sunete de pisică” # Gândul
Un bărbat costumat în panteră neagră a generat haos printre locuitori unui oraș din Marea Britanie. Individul a fost denumit de localnicii din apropierea plajei Wallasey din Wirral, drept jaguarul urban. Localnicii din Wirral, Marea Britanie, au postat fotografii și videoclipuri de pe rețelele sociale ce îl înfățișează pe așa-zisul „jaguarul urban”, o persoană costumată […]
Acum 2 ore
13:20
Încă un deces suspect în Rusia. Vicepreședintele companiei Transneft a MURIT după ce a căzut de la etaj # Gândul
Vicepreședintele companiei de stat ruse Transneft, care deține monopolul asupra conductelor petroliere din țară, Andrei Badalov, a murit după ce ar fi căzut de la etajul locuinței sale din suburbia Rublyovka a Moscovei, a anunțat vineri presa de stat. Transneft a confirmat moartea lui Andrei Badalov (62 de ani), dar nu a comentat circumstanțele. Compania […]
13:20
Kievul denunță cel mai mare atac de DRONE al Moscovei de la începutul războiului/ „Capitala a fost ținta principală a atacului rusesc” # Gândul
Ucraina a anunțat că Rusia a lansat, în noaptea de joi spre vineri, cel mai mare atac de drone de la începutul războiului. Rusia ar fi lansat 550 de drone și rachete asupra teritoriului ucrainean, în contextul în care Kremlinul și-a intensificat atacurile aeriene, iar negocierile de pace conduse de SUA au stagnat. Forțele aeriene […]
13:00
Un mare gigant IT, cu afaceri și în România, anunță că va CONCEDIA aproape 9.000 de angajați # Gândul
Bloomberg scrie că Microsoft va concedia aproape 9.000 de angajați la nivel global. Compania are sedii și la noi în țară, în care lucrează peste 1.500 de români. Prin aceste concedieri, Microsoft vrea să simplifice structura organizațională, să fie mai puțini manageri intermediari între angajați și conducere, iar astfel deciziile s-ar lua mai repede. Este […]
12:50
Consiliul Economic și Social (CES) a avizat negativ primul pachet de măsuri fiscale pus în dezbatere publică de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Avizul CES este obligatoriu, dar consultativ, așadar Executivul poate adopta ordonanța. Avizul negativ al CES este o critică față de pachetul de măsuri gândit de Guvernul Bolojan, însă nu o piedică în […]
12:50
Cătălin Predoiu, de Ziua Independenţei SUA: România va rămâne un PARTENER loial și activ al Statelor Unite # Gândul
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis, vineri, un mesaj de felicitare de Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii, în care afirmă că România va rămâne un partener loial și activ al SUA, determinată să contribuie la dezvoltarea unui parteneriat bilateral solid și durabil, în beneficiul ambelor națiuni. „Ziua de 4 iulie marchează un moment […]
12:40
Iulia Vântur, în vârstă de 44 de ani, a spus cum reușește să își păstreze silueta. ”Cred că acesta este secretul până la urmă”, susține vedeta. Iulia Vântur este stabilită de câțiva ani în India, țara de origine a iubitului ei, starul bollywoodian Salman Khan. În India, Iulia Vântur a reușit să își facă […]
12:40
Cele două băuturi pe care trebuie să le eviți vara, când este caniculă. De ce sunt dăunătoare organismului # Gândul
Canicula ne îndeamnă să consumăm băuturi răcoritoare, adesea dulci și acidulate. Cu toate acestea, specialiștii avertizează că nu orice bătură este recomandată, mai ales când temperaturile trec de 30 de grade Celsius, transmite CANCAN.ro. Potrivit experților unele dintre cele mai populare sucuri de vară îți pot da peste cap organismul exact când ai cea mai […]
12:40
Anunț important pentru fanii FCSB-ului! Decizia luată de Gheorghe Mustață pentru Supercupa României # Gândul
FCSB și CFR Cluj se vor duela sâmbătă, 5 iulie, în Supercupa României, pe stadionul „Steaua”, din Ghencea. Duelul dintre campioana și deținătoarea Cupei va deschide sezonul competițional intern, iar contextul în care se desfășoară partida a stârnit, deja, o serie de reacții în ambele tabere. Cu doar o zi înainte de meci, Gheorghe Mustață, […]
12:30
Motociclistul italian a murit cu imaginea ursoaicei năpustindu-se asupra lui. Momentul a fost surprins cu telefonul mobil # Gândul
Echipele de salvatori care au recuperat cadavrul motociclistului omorât de urs, pe Transfăgărășan, au găsit în telefonul acestuia imagini foto și video cu ultimele secunde de viață ale italianului, până să fie doborât de urs. Motociclistul italian a plecat pe lumea cealaltă având în față imaginea unei ursoaice furioase care venea cu viteză spre el. […]
12:30
În ce instituții au românii cea mai mare încredere și cine se află la polul opus, conform unui sondaj realizat de INSCOP # Gândul
Armata, Biserica și Academia Română sunt instituțiile în care românii au cea mai mare încredere, conform celui mai recent sondaj realizat de INSCOP. La polul opus se află tocmai actorii-cheie într-o democrație Președintele României, Guvernul și Parlamentul. Așadar, în contextul războiului din Ucraina și a tensiunilor din regiune, 60% dintre români spun că Armata rămâne […]
Acum 4 ore
12:20
Ursul a lovit din nou, în Argeș. După ce-a omorât un motociclist, animalul a alergat un cioban. Omul și-a rupt piciorul încercând să scape # Gândul
Nici n-au trecut 24 de ore de la tragedia care a pus capăt vieții unui motociclist italian ucis de urs, pe Transfăgărășan, că autoritățile din Argeș au de-a face cu un episod similar. Un cioban, de data aceasta, a fost alergat de urs. Omul a reușit să scape, dar s-a ales cu piciorul rupt. Echipele […]
12:10
Zeci de persoane au fost rănite după o EXPLOZIE produsă la o benzinărie din Roma. Trei oameni sunt în stare gravă # Gândul
Cel puțin 21 de persoane, printre care opt agenți de poliție și un pompier, au fost rănite vineri în urma unei explozii produse la o benzinărie din Roma, au declarat autoritățile italiene. Explozia a avut loc în cartierul Prenestino din sud-estul orașului și s-a auzit în toată capitala italiană. Trei dintre persoanele rănite sunt în […]
12:00
O româncă a DISPĂRUT în Italia, împreună cu cei doi copii ai săi de 2 și 9 ani. Cei trei sunt căutați de întreaga comunitate # Gândul
Loredana Elena Chimu, o româncă în vârstă de 41 de ani a aflată în Italia, a dispărut din Livorno, în data de 28 iunie, alături de cei doi copii ai săi, Francesco (2 ani) și Leonardo (9 ani). Dispariția celor trei a fost semnalată imediat, iar anchetatorii de la Brigada mobilă din Livorno au început […]
12:00
Un muncitor român din Italia a MURIT din cauza condițiilor de la locul de muncă. Angajații au declanșat o grevă # Gândul
Florin Busu, un muncitor român din Italia, a murit, după ce i s-a făcut rău la locul de muncă din cauza temperaturilor ridicate. Ceilalți angajați au declanșat o grevă din cauza condițiilor din fabrică. Românul l-a înștiințat pe superiorul său că se simte rău, însă nu a fost lăsat pe o bancă fără ajutor medical. […]
11:50
Donald Trump spune că este de acord să le permită migranților să lucreze în continuare în fermele din SUA. Care este condiția președintelui american # Gândul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi că este dispus să le permită migranților care lucrează în fermele americane să rămână în Statele Unite dacă proprietarii fermelor la care lucrează garantează pentru ei. Într-un discurs de campanie susținut în Iowa, Trump a declarat că lucrează cu Departamentul pentru Securitate Internă pentru a ajuta fermierii […]
11:40
Un cetățean nord-coreean a trecut FRONTIERA terestră cu Coreea de Sud/ Autoritățile vor stabili dacă incidentul reprezintă o tentativă de dezertare # Gândul
Un cetățean nord-coreean neidentificat a trecut granița terestră puternic fortificată cu Coreea de Sud, a anunțat, vineri, Armata sud-coreeană. Statul Major al Coreei de Sud a transmis că Armata a identificat și urmărit o persoană în apropierea secțiunii central-vestice a liniei de demarcație militară, efectuând o „operațiune de îndrumare” înainte de a o reține, joi […]
11:40
Un fost pușcăriaș a încercat să VIOLEZE o femeie, ziua în amiaza mare, în parcul Văcărești. Agresorul a fost reținut # Gândul
O femeie în vârstă de 55 de ani a fost supusă unei tentative de viol, la data de 1 iulie, ziua în amiaza mare, în timp ce se plimba în Parcul Văcărești. Agresorul, un fost pușcăriaș în vârstă de 42 de ani, a amenințat-o cu un cuțit, însă, din fericire, un trecător a intervenit și […]
11:30
Sorin Grindeanu: Legătura dintre România și Statele Unite – consolidată de un PARTENERIAT strategic puternic # Gândul
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, vineri, un mesaj de felicitare de Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii, în care afirmă că relația bilaterală româno – americană este bazată pe respect și consolidată de un Parteneriat strategic puternic. „Valori comune, încredere și parteneriat! Astăzi sărbătorim atât Ziua Națională a Statelor Unite ale Americii, […]
11:10
Angajații Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în a cincea zi de PROTESTE. Oamenii își apără, în stradă, drepturile salariale # Gândul
Continuă protestele în România! Angajații Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au ieșit, pentru cea de-a cincea zi, în fața sediului central din Miorița, pentru a-și apăra drepturile salariale. Conform proiectului de lege publicat în consultare în cursul zilei de joi, 3 iulie, se menționează că pe lângă sporul pentru condiții vătămătoare redus la 300 […]
11:10
Simpatizanții lui Călin Georgescu îl așteaptă să apară la proces. Câteva zeci s-au strâns în fața Judecătoriei Sectorului 1 # Gândul
Mai mulți simpatizanți ai fostului prezidențiabil, Călin Georgescu, s-au strâns în fața sediului Judecătoriei Sectorului 1 din bucurești și scandează „Justiție, nu corupție!” și „Călin Georgescu, președinte!”. Vineri, magistrații decid dacă se menține măsura controlului judiciar, anterior expirării termenului-limită, care va fi în luna august. Simpatizanții fostului candidat la prezidențiale îl așteaptă pe Călin Georgescu […]
11:00
Premierul Ilie Bolojan și miniștrii din cabinetul său se reunesc într-o nouă ședință, vineri, de la ora 15.00. Pe ordinea de zi, la capitolul „analiză”, se află și pachetul cu măsurile fiscale pe care Ilie Bolojan le-a anunțat miercuri. Deși este încadrat la capitolul „analiză”, pachetul cu măsurile fiscale ar putea fi aprobat chiar în […]
11:00
SALUBRIZARE 5: Apartament insalubru din Sectorul 5, igienizat și reamenajat în mai puțin de o săptămână (P) # Gândul
Primăria Sectorului 5, prin echipele de la Salubrizare Sector 5, AES S5 și cu sprijinul unor voluntari din comunitate, a finalizat cu succes o intervenție de urgență într-un apartament insalubru situat pe strada Iacob Andrei, nr. 31. Locuința se afla într-o stare avansată de degradare și reprezenta un pericol pentru sănătatea celorlalți locuitori din bloc. […]
10:50
Elena Udrea ar putea afla în 10 zile dacă instanța din Ploiești va da câștig de cauză sau nu contestației DNA cu privire la eliberarea sa # Gândul
Judecătoria Ploiești crede că fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, poate fi eliberată condiționat pe baza faptului că perioada pe care a petrecut-o la Târgșor, din cei 6 ani, este suficientă pentru reeducarea socială, așa cum cere legea. Numai că DNA nu s-a lăsat convins și a făcut contestație. Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu crede […]
10:40
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a criticat cu vehemență dosarul deschis împotriva lui Călin Georgescu, pe care îl consideră un act politic orchestrat de un sistem incompetent. Cristoiu a subliniat că acuzațiile aduse sunt lipsite de consistență juridică și morală, în raport cu adevăratele probleme ale României. Urmăriți aici, integral, emisiunea […]
10:40
Ilie Bolojan, de Ziua Independenţei SUA: Suntem recunoscători pentru sprijinul constant al Statelor Unite # Gândul
Prim-ministrul Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj de felicitare Statelor Unite ale Americii și poporului american de Ziua Independenței – 4 iulie. „Astăzi transmitem urările noastre de bine cu ocazia Zilei Independenței, cea mai importantă sărbătoare națională a Statelor Unite ale Americii. Această zi reprezintă dorința de libertate și democrație, valori pe care România […]
10:30
Noua ESCROCHERIE de pe WhatsApp care îți poate goli contul bancar în 5 secunde. Un mesaj aparent banal de la un prieten declanșează instantaneu frauda # Gândul
O metodă de fraudă cibernetică face ravagii în România prin WhatsApp. Escrocii folosesc conturi compromise pentru a cere bani de la prietenii victimelor. Specialiștii avertizează: „Nu răspundeți, verificați prin telefon!” O nouă metodă de fraudă informatică face tot mai multe victime în România, prin intermediul aplicației WhatsApp. Infractorii preiau controlul conturilor de utilizator și, folosind […]
10:30
Are administrația Trump o politică coerentă pentru a instaura o PACE stabilă în Ucraina? „Obiectivele lui Putin nu s-au schimbat” # Gândul
Întrebarea din titlu este generată de informația potrivit căreia Departamentul Apărării al SUA a oprit brusc furnizarea către Ucraina a armelor de care are nevoie cu disperare, care pot ajuta la dejucarea atacurilor fără precedent ale Rusiei asupra unor ținte civile. Printre sistemele care nu vor mai fi livrate Ucrainei se numără interceptoare vitale pentru […]
Acum 6 ore
10:20
Mihai Leu va fi înmormântat astăzi. Hunedoara a declarat zi doliu, în semn de omagiu pentru regretatul campion # Gândul
Înmormântarea lui Mihai Leu va avea loc vineri, 4 iulie, de la ora 12.00, la Hunedoara. Marele campion va fi condus zi pe ultimul drum de către apropiați și sute de fani sunt așteptați să-și prezinte un ultim omagiu. Mihai Leu a murit marţi seară, la 56 de ani. Înmormântarea va avea loc vineri, de […]
10:20
Benjamin Netanyahu promite că va elibera OSTATICII israelieni care sunt deținuți în Fâșia Gaza/ Gruparea Hamas analizează un posibil armistițiu # Gândul
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a promis, joi, că va readuce toți ostaticii, „fără nicio excepție”, care sunt încă deținuți în teritoriul palestinian devastat de război. „Sunt profund angajat, în primul rând, să asigur întoarcerea tuturor ostaticilor noștri, fără excepție”, a declarat Netanyahu. Premierul a efectuat o vizită în kibuțul Nir Oz, care a fost grav […]
10:10
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a discutat despre lipsa unui mesaj moral din partea președintelui României și spune că Nicușor Dan gestionează situația economică doar tehnic. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu: „Deci președintele nu s-a pronunțat” Cristoiu crede că șeful statului ar fi trebuit să […]
10:10
Ce număr va purta Denis Alibec la FCSB. Florin Tănase a acceptat doar după ce i s-a făcut o promisiune # Gândul
FCSB se pregătește pentru debutul în noul sezon, primul meci oficial fiind programat sâmbătă, 5 iulie, în Supercupa României, cu CFR Cluj. Partida va avea loc pe arena din Ghencea. Conducerea campioanei a anunțat că ultimele ajustări la nivelul lotului sunt gata, iar printre acestea se numără și stabilirea numerelor de pe tricourile jucătorilor. MM […]
10:00
Doi funcționari reținuți și alți doi plasați sub control judiciar, în dosarul buletinelor false pentru cetăţeni ruşi, moldoveni şi ucraineni # Gândul
Ancheta privind privind eliberarea frauduloasă de acte de identitate românești, inclusiv pașapoarte continuă, după cele peste 200 de percheziții desfășurate marți în județul Botoșani. Anchetatorii estimează că peste 1.700 de cetățeni străini ar fi primit documentele, iar printre aceștia ar fi posibil să se fi strecurat și spioni ruși. Procurorii de pe lângă Parchetul General […]
10:00
Ilie Bolojan spune că nu s-ar acoperi gaura din buget dacă taie acum salariile directorilor, chiar și cu 70%, dar nu vor scăpa: „Va fi o PRIORITATE” # Gândul
Premierul Ilie Bolojan a explicat joi seară, la Antena 3, de ce sunt nevoiți seniorii cu pensii de 3.000 de lei să plătească 100 de lei pentru asigurări de sănătate, iar directorii de la companiile de stat cu salarii uriașe nu își pierd din venituri pentru a acoperi gaura din buget. „Oamenii spun în felul […]
09:50
Descinderi în dosarul buletinelor false pentru cetăţeni ruşi, moldoveni şi ucraineni.Doi funcționari reținuți și alți doi plasați sub control judiciar # Gândul
Ancheta privind privind eliberarea frauduloasă de acte de identitate românești, inclusiv pașapoarte continuă, după cele peste 200 de percheziții desfășurate marți în județul Botoșani. Anchetatorii estimează că peste 1.700 de cetățeni străini ar fi primit documentele, iar printre aceștia ar fi posibil să se fi strecurat și spioni ruși. Procurorii de pe lângă Parchetul General […]
09:50
Forțele Rusiei avansează spre o „fortăreață” ucraineană cheie. Ce riscuri implică eventuala „cădere” a orașului Novopavlivka # Gândul
Comandamentul ucrainean a reușit să stabilizeze frontul în regiunea Sumî și la est de Pokrovsk, dar – în sudul Donbasului – liniile defensive au fost din nou depășite de ruși. Armata rusă a ocupat teritoriul dintre râurile Vovcea și Mokri Ialî și avansează acum spre o fortăreață ucraineană cheie – orașul Novopavlivka din regiunea Dnipropetrovsk. […]
09:40
Ion Cristoiu: „Aceste măsuri fiscale sunt DEVASTATOARE pentru nivelul de trai al oamenilor” # Gândul
Într-o ediție transmisă live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a lansat acuzații dure la adresa președintelui României, pe care îl consideră lipsit de pregătire și incapabil să gestioneze măsurile de austeritate care afectează nivelul de trai al românilor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Ion Cristoiu a explicat în cadrul emisiunii că unele […]
09:40
Cupola de foc lovește din nou România. Cod portocaliu de CANICULĂ în mai multe județe. Temperaturile depășesc 40 de grade la umbră # Gândul
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de Cod portocaliu și Cod galben de caniculă pentru aproape toată țara. Temperaturile vor urca până la 40 de grade Celsius, iar disconfortul termic va atinge cote extreme. România trece printr-un nou episod de caniculă extremă, cu temperaturi sufocante care vor atinge și chiar depăși 40 de grade […]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.