Cristi Chivu, prima conferință ca antrenor al lui Inter Milano. Cele mai tari dezvăluiri făcute la Los Angeles, înainte de debutul la Campionatul Mondial al Cluburilor

Fanatik, 15 iunie 2025 00:50

Cristian Chivu a susținut prima conferință de presă în calitate de antrenor al Interului. S-a întâmplat la Los Angeles, înainte de Campionatul Mondial al Cluburilor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Fanatik

Acum 5 minute
11:00
Universitatea Craiova pregătește încă o plecare de la echipă. Oltenii negociază plecarea unui fotbalist care a fost adus în Bănie ca un viitor star
11:00
Cosmin Munteanu de la Mireasa a bifat un eveniment memorabil. Câștigătorul sezonului 6 a făcut cununia civilă cu iubita sa.
11:00
Cel mai mare pod din lume se află la un pas de a deveni realitate. Construcția are 625 de metri deasupra solului și a fost realizată în doar trei ani.
Acum 30 minute
10:40
Alexandru Șuteu (21 ani) de la FC Voluntari este disputat de Dinamo, U Cluj și Petrolul, având șanse mari să joace în Superliga României sezonul viitor
10:30
India, lovită de o nouă catastrofă aviatică. Mai mulţi pelerini au murit în drumul spre templu, după ce elicopterul lor s-a prăbuşit.
Acum o oră
10:20
Vivi Răchită, episod fabulos cu Victor Pițurcă când l-a prins în cantonament jucând poker. Ce pedeapsă i-a dat fostul selecționer
10:20
Localitatea din Spania care este similară cu Bali. Vizitatorii care ajung aici se bucură de priveliști de poveste și plaje frumoase.
10:10
Cum să alegi cele mai bune panouri solare în această perioadă în care numărul prosumatorilor crește accelerat în țara noastră? Sfaturi utile de la specialiști.
10:10
Donald Trump caută să reinstaureze ordinea într-o Californie rămasă pradă haosului și neputinței. Un expert în securitate demască jocurile guvernatorului Newsom.
10:00
Răzvan Lucescu a dezvăluit într-o ediţie specială FANATIK SUPERLIGA momentul decisiv care l-a influenţat să devină antrenor. Cum a intrat în poartă direct din birou la Rapid.
Acum 2 ore
09:50
Recompensă uriaşă pe capul bărbatului care a împuşcat doi congresmeni. Ce mesaj i-a dat atacatorul vecinului său, înainte să comită fapta.
09:40
Care este părerea de rău a lui Smiley vis-a-vis de relația cu Alex Velea și Connect-R. Juratul de la Vocea României a dat cărțile de față.
09:30
Campionatul Mondial al Cluburilor se desfășoară în perioada 15 iunie - 13 iulie 2025, iar toate meciurile pot fi văzute gratuit pe teritoriul României.
09:10
Marian Iancu a analizat eșecul suferit de naționala U21 a României contra Spaniei și l-a criticat pe selecționerul Daniel Pancu.
09:00
România se poate lăuda cu un tunel rutier spectaculos care se întinde pe două județe și care de altfel este și cel mai lung din țară.
Acum 4 ore
08:30
Mihai Stoica lucrează de mai bine de două decenii cu Gigi Becali. Cei doi au relație extrem de specială, care s-ar putea „rupe” dintr-un singur motiv
08:10
Stațiunea românească adorată de vizitatori, dar fără modificări majore. În ultimii 10 ani nu s-a făcut nimic pentru creșterea turismului.
08:10
Cătălin Sărmășan, impresarul lui Cătălin Cîrjan, a transmis un mesaj dur la adresa lui Daniel Pancu după ce România U21 a pierdut cu Spania și a fost eliminată de la EURO.
07:30
Real Madrid a ajuns la un acord cu un brand de renume internațional, care devine sponsorul principal la toate echipele „los blancos”.
07:10
Răzvan Sava a avut o prestație remarcabilă în meciul de la EURO U21 dintre România și Spania, însă „tricolorii” au cedat cu 1-2.
07:10
Mulți șoferi nu știu că modul în care conduc pe autostradă le influențează direct consumul de combustibil. Cum trebuie să procedezi dacă vrei să faci economie.
07:10
Inter Miami a remizat cu Al Ahly, din Egipt, în primul meci de la Mondialul Cluburilor, scăpând cu fața curată după ce africanii au ratat un penalty
Acum 6 ore
06:40
Mesajul astrelor pentru zodii, 15 iunie 2025, aduce mult curaj pentru nativul Rac și oportunități pentru zodia Fecioară.
Acum 12 ore
01:40
Biletul zilei la pariuri de duminică, 15 iunie 2025, poate aduce un câștig de 414 lei cu ajutorul a două meciuri de fotbal de la EURO U21
00:50
Cristian Chivu a susținut prima conferință de presă în calitate de antrenor al Interului. S-a întâmplat la Los Angeles, înainte de Campionatul Mondial al Cluburilor.
00:20
Eșecul suferit de România U21 în fața Spaniei l-a dezamăgit pe Mircea Lucescu. Selecționerul a criticat dur arbitrajul brigadei olandeze.
00:00
Ümit Akdağ nu a reușit să termine pe teren meciul cu Spania U21, fiind înlocuit de Cristi Ignat în minutul 76 al partidei.
00:00
Unicii nativi care sunt binecuvântați pe trei planuri până la finalul verii. Au o perioadă misterioasă, dar cu belșug la bani.
14 iunie 2025
23:30
Andrei Borza a vorbit după meciul pierdut de România U21 la Campionatul European din Slovacia, scor 1-2 în fața Spaniei.
23:10
Dacă vrei să construiești un grajd pentru animale, e bine să ții cont de mai multe detalii. În caz contrar poți avea probleme cu legea, dar și cu vecinii.
23:10
Louis Munteanu a înscris un gol superb pentru România în partida cu Spania, dar „tricolorii” s-au prăbușit spre finalul meciului și au pierdut cu 1-2.
23:00
Problema care ar putea fi, de fapt, un semn timpuriu al demenței. Multe persoane se confruntă cu aceasta. Când e cazul să mergi la medic?
23:00
Naționala sub 21 de ani a României a pierdut pe final disputa cu Spania, asta deși a condus cu scorul de 1-0 până în minutul 84.
22:30
Horoscop karmic pentru săptămâna 16-22 iunie 2025. Zodiile de foc primesc o lecție dură de la viață, însă tot răul va fi spre bine.
22:20
Spania U21 a întors soarta celor 3 puncte în meciul cu România U21 după eliminarea lui Vladislav Blănuță. Final incredibil de partidă
22:20
La nici patru ani după plecarea din PNL, Ludovic Orban ar putea reveni în partidul în care a fost 30 de ani membru. Vocea liberalilor care susține această reîntoarcere.
22:20
România U21 a pierdut dramatic în fața Spaniei la Campionatul European, scor 1-2. Imediat după meci, Daniel Pancu a fost sunat de Vicente Del Bosque.
22:10
Care este țara de lângă Europa în care s-au descoperit milioane de tone dintr-o bogăție subterană rară. Superputerile planetei râvnesc la această comoară.
22:10
Cu cât se vinde un kilogram de cireșe la un târg din București. Mulți au achiziționat aceste fructe, însă prețurile nu sunt mici.
22:00
Selecționerul Daniel Pancu a vorbit după ce România U21 a suferit a doua înfrângere consecutivă la Europeanul de tineret din Slovacia.
Acum 24 ore
21:40
Diletta Leotta, superba prezentatoare care lucrează pentru DAZN Italia, a încins internetul cu ultimele fotografii publicate pe Instagram.
21:40
Un fotbalist de la Inter nu s-a alăturat încă lotului condus de Cristi Chivu în Statele Unite, deoarece este blocat în Iran după atacul Israelului.
21:30
România a sperat 84 de minute împotriva Spaniei, dar a clacat în final, scor 1-2. Pentru fanii români şi jurnalişti a fost un carusel emoţional, încheiat cu eliminarea de la Euro.
21:30
O crimă șocantă a avut loc la petrecerea unui copil, iar autoarea a fost dată de gol de propriul telefon. Ce a descoperit poliția?
21:20
Care este meseria extrem de ”bănoasă” remunerată cu salarii de până la 17.000 de lei pe lună. Nu doar bărbații o caută, ci și femeile.
21:20
Alina Bădic anunță zodiile ce vor avea parte de schimbări în săptămâna 15 - 21 iunie. Urmează o perioadă plină de transformări pentru ele.
21:10
Un fan român a fost evacuat din peluză de forțele de ordine în timpul partidei dintre „tricolori” și Spania de la Campionatul European U21.
21:10
Spania a învins România la Euro de tineret cu 2-1, după ce timp de 84 de minute am văzut sferturile de finală ale competiției. Ne-am „urcat” pe euro-golul lui Louis Munteanu și ne-am „îngropat” la final.
21:00
Ion Țiriac s-a afișat cu o super mașină. Deși modelul este fabricat în 2004, e totuși unul deosebit, iar puțini români și-l permit.
20:40
Gigi Becali s-a răzgândit în ceea ce privește viitorul lui Octavian Popescu la FCSB. Care sunt planurile patronului pentru „perla roș-albastră”
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.