Vine canicula peste România. Nu vor lipsi nici ploile. Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni

Adevarul.ro, 16 iunie 2025 13:30

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis luni, 16 iunie, că vremea va fi călduroasă în următoarele două săptămâni, iar în unele zone vor fi ploi și vijelii.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
20:30
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât luni, că ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) pot face cercetări penale doar în dosarele care implică angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
20:30
Therme București a redeschis plajele Sands of Therme, cea mai mare plajă urbană din Europa, și Galaxy Horizon, zona de relaxare și distracție pentru întreaga familie, și dă startul oficial sezonului estival cu evenimente, petreceri și competiții sportive spectaculoase.
Acum 15 minute
20:15
În una dintre destinaţiile de vis din Italia, autorităţile au dat o ordonanță care interzice complet ca turiștii să fie abordați pe stradă de chelneri sau vânzători, sub amenințarea unor sancțiuni severe.
20:15
Românul arestat pe nedrept pentru agresarea sexuală a unei fete în Irlanda de Nord a atras atenția publică, după ce a publicat pe Facebook un mesaj în care neagă implicarea în presupusul viol.
Acum 30 minute
20:00
Doi fraţi, un băiat și o fată, din județul Arad, au obținut ordin de protecție împotriva părinților, după ce au fost bătuți și înfometați de aceștia. Timp de 11 luni, adulţii nu mai au voie se apropie de copii.
Acum o oră
19:45
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo detaliată pentru această săptămână.
Acum 2 ore
19:30
România ar urma să înregistreze cea mai mare recoltă de grâu de după anul 1997. Estimările arată că, în sezonul agricol 2025-2026, care va începe la 1 iulie, producția de grâu ar putea atinge 12,2 milioane de tone, un salt semnificativ față de sezonul actual.
19:15
Platforma de mesagerie WhatsApp, care aparține de Meta, a anunțat luni, 16 iunie, introducerea în perioada următoare a unor spații publicitare.
19:00
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a declarat luni că televiziunea și radioul de stat din Iran sunt „pe cale să dispară”, după ce a fost emis un avertisment de evacuare pentru districtul din Teheran unde își are sediul postul de radio.
19:00
Într-o țară în care numărul cazurilor de infecții cu transmitere sexuală este în creștere, iar 1 din 2 adolescenți între 16 și 18 ani declară că are relații sexuale neprotejate, o campanie de educație sexuală a reușit să aducă ofere soluții concrete pentru această problemă majoră de sănătate publică
18:45
Iranul a semnalat că dorește încetarea ostilităților și reluarea discuțiilor privind programele sale nucleare, trimițând mesaje Israelului și SUA prin intermediari arabi, au declarat oficiali din Orientul Mijlociu și Europa, relatează WSJ.
18:45
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.
18:45
Un bărbat și-a pierdut viața, fiind împușcat accidental în timpul unui protest împotriva președintelui american Donald Trump, desfășurat în Salt Lake City, Utah. Incidentul a avut loc în weekend. Informația a fost confirmată de Poliția locală.
Acum 4 ore
18:30
Senatorul Daniel-Paul-Romeo Gheorghe, demisionat din SOS, a anunţat luni că s-a afiliat la grupul parlamentar PSD.
18:00
Ciprian Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat luni, 16 iunie că se va modifica regulamentul, printr-un proiect, astfel încât nu vor mai beneficia de sumă forfetară pentru decontarea chiriei parlamentarii care au proprietăţi în Capitală.
18:00
Rusia își consolidează și modernizează infrastructura nucleară în apropierea frontierelor Uniunii Europene, semn al unei potențiale confruntări militare cu Occidentul, avertizează experți militari și surse guvernamentale suedeze.
18:00
Nunta lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a fost amânată, pe fondul protestelor activiştilor italieni, care i-au transmis că nu este binevenit la Veneţia.
17:45
Pe măsură ce temperaturile ridicate doboară recorduri în întreaga lume, tot mai mulți oameni încearcă să se adapteze valurilor de căldură.
17:45
Stresul e deja o constantă a vieţii de zi cu zi. Stres la job, stres acasă, stres când conduci sau când mergi la sală. Ca şi cum creierul nostru are deja o sarcină pe pilot automat: să-şi facă griji.
17:30
Prețul aurului a scăzut luni, 16 iunie, după ce a atins un maxim de aproape opt săptămâni, în timp ce piața s-a concentrat pe escaladarea tensiunilor dintre Israel și Iran și pe reuniunea de politică monetară a Rezervei Federale a SUA din această săptămână.
17:30
Președintele Nicușor Dan îl va desemna prim-ministru pe liderul PNL Ilie Bolojan săptămâna aceasta, au declarat surse politice pentru „Adevărul”.
17:15
17:15
Familia preşedintelui american Donald Trump îşi extinde afacerile şi pătrunde pe piața telecom din SUA, lansând un smartphone de 499 de dolari și un serviciu de telefonie mobilă dedicat consumatorilor conservatori.
17:15
Peste jumătate dintre soldații nord-coreeni care au ajutat armata rusă să lupte contra incursiunii ucrainene în regiunea de graniță Kursk au fost ucise sau rănite, estimează Ministerul britanic în actualizarea de duminică privind războiul din Ucraina.
17:15
Scumpiri în lanț pe toate planurile vor avea loc de la 1 iulie, după ce măsurile de plafonare a adaosului comercial pentru alimentele de bază, cele de plafonare a prețurilor energiei electrice și cele privind polițele RCA vor expira.
17:00
O tânără, în vârstă de 22 de ani a decedat luni, 16 iunie, după ce a fost lovită în cap cu un topor de concubinul ei. Bărbatul a fugit de la fața locului, dar a fost depistat, la scurt timp, de polițiști.
17:00
Ministerul Educației a anunțat publicarea Raportului Băncii Mondiale privind etapa I a PNRAS (2022 - 2023), arătând că 45% dintre școlile cuprinse în prima rundă au înregistrat progrese. Masa caldă șconsilierea școlară au avut cel mai mare impact în îmbunătățirea rezultatelor elevilor.
17:00
Liderul AUR, George Simion, a anunțat luni, 16 iunie, lansarea unei campanii de strângere de semnături pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, actuala președintă a Comisiei Europene.
17:00
Un accident rutiet grav s-a produs luni după-amiază pe Drumul European E 574 - DN 65, în județul Olt. Traficul în zonă este bocat. Echipajele de prim-ajutor se luptă să salveze viața unui copil în vârstă de 12 ani.
16:45
Postul Sfinților Petru și Pavel a început pe 16 iunie 2025 și se încheie pe 28 iunie, fiind una dintre cele mai blânde perioade de post din calendarul ortodox.
Acum 6 ore
16:30
Traficanții de droguri italieni au apelat la o metodă inventivă și „tradițională” de a ascunde marfa ilegală.
16:30
Viceministrul rus de externe Aleksandr Grușko a declarat că Ucraina trebuie să distrugă toate armele furnizate de Occident înainte de orice acord de încetare a focului.
16:15
Mai multe persoane au introdus în mod repetat și fraudulos pahare de unică folosință în aparatul de reciclare. Cazul de fraudare a fost semnalat într-un cartier din municipiul Cluj-Napoca.
16:15
Avocații lui Dumutru Buzatu, judecat pentru luare de mită, au cerut luni, 16 iunie, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar.
16:15
Autoritățile române gestionează în prezent aproximativ 385 de solicitări, iar eforturile se concentrează pe identificarea rutelor sigure pentru evacuare.
16:15
Netanyahu poate fi fie chimera Marelui Israel și un nou secol de războaie, fie coexistența a două state, israelian și palestinian, pacea în Orientul Mijlociu și, în curând, cooperarea dintre Mashreq, Maghreb și Europa, cele trei țărmuri ale Mediteranei, lacul nostru comun.
16:15
16:00
Majoritatea românilor rămân sceptici în privința unui sfârșit apropiat al războiului din Ucraina, arată datele celui mai recent sondaj INSCOP.
16:00
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a anunțat luni, 16 iunie, că a cerut Salrom ca, în cazul în care constructorul nu respectă graficul de lucrări pentru 48 de ore, să rezilieze contractul şi să înlocuiască compania cu una care poate livra la timp.
15:45
Arhiepiscopia Dunării de Jos a anunțat luni, 16 iunie 2025, că l-a oprit de la slujire pe preotul din Foltești, acuzat că a violat o adolescentă. Interdicția va fi în vigoare până se va încheia procesul.
15:45
Proiectul de Lege nr. 168/2025 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, în forma adoptata de Senat, nu face altceva decât să aducă modificări și completări la niște acte normative (deja) existente.
15:30
Forțele Aeriene Israeliene au stabilit „superioritatea aeriană deplină” asupra capitalei iraniene, Teheran, a anunțat luni, 16 iunie, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene (IDF), generalul de brigadă Effie Defrin, într-o conferință de presă.
15:30
Unchiul maistrului militar dispărut la începutul lunii iunie pe mare a declarat jurnaliștilor că o persoană de la bordul navei se purta foarte urât cu nepotul său.
15:00
Negocierile pentru formarea viitorului guvern continuă cu tensiuni din partea liderilor politici. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că, indiferent dacă este inclusă într-un acord scris sau nu, rotativa guvernamentală este inevitabilă.
15:00
„Intru la PENNY, vrei ceva?” e o întrebare pe care o auzim des – rostită în fugă, poate fără mare însemnătate aparentă. Dar, de fapt, e unul dintre cele mai simple și mai sincere moduri de a spune “te iubesc”.
15:00
Un elicopter s-a prăbușit duminică, 15 iunie 2025, în mare în Grecia, la sud de Atena, iar cele cinci persoane de la bord au supraviețuit incidentului. Autoritățile l-au arestat pe pilotul în vârstă de 57 de ani.
15:00
Compania națională de transport de călători CFR Călători a transmis luni, 16 iunie, că informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi pericol de faliment sau că ar opri activitatea sunt false.
14:45
Un nou episod din conflictul ascuns care se desfășoară în paralel cu războiul convențional din Ucraina aduce în prim-plan exclava rusă Kaliningrad. Potrivit unor surse din serviciul de informații militare al Ucrainei (GUR), o operațiune de sabotaj desfășurată la primele ore ale dimineții de 14 iunie
14:45
UEFA Under-19 Championship 2025 aduce la București și în Voluntari cele mai bune echipe de juniori din Europa, iar Naționala U19 a României este pregătită să joace acasă, cu publicul în spate și cu ambiția de a scrie o nouă pagină în istoria fotbalului românesc.
Acum 8 ore
14:30
Atacurile Iranului asupra teritoriului israelian au continuat luni noapte, vizând tot mai des zone civile dens populate.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.