IDF anunţă uciderea celui de-al doilea comandant Hezbollah într-un atac cu dronă

Bursa, 19 iunie 2025 11:00

Un alt comandant Hezbollah a fost ucis într-un atac cu dronă în sudul Libanului în cursul nopţii, a anunţat armata israeliană (IDF).

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 5 minute
16:40
Nivelul preţurilor luate în calcul la cheltuielile pentru consumul gospodăriilor în Uniunea Europeană a variat semnificativ anul trecut în statele membre UE, cel mai scăzut nivel fiind în Bulgaria (60% din media UE), România (64%) şi Polonia (72%), arată datele publicate joi de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat)
16:40
Declarându-se împotriva zgărzilor electrice, a mutilărilor şi a consangvinizării, eurodeputaţii votează joi un text de lege al Comisiei Europene (CE) care stabileşte regulile minimale de protecţie ce vizează creşterea câinilor şi a pisicilor în Uniunea Europeană (UE)
16:40
Ucraina şi Rusia au anunţat joi că au efectuat un nou schimb de prizonieri de război, în cadrul acordului convenit pe 2 iunie la Istanbul
Acum 10 minute
16:30
Premierul socialist spaniol Pedro Sanchez l-a informat pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre refuzul Spaniei de a se angaja la o creştere suplimentară a cheltuielilor pentru apărare şi a descris drept and #39;iraţională şi contraproductivă and #39; propunerea acestuia de creştere a bugetelor apărării la 5% din PIB
16:30
Rusia a avertizat joi Washingtonul împotriva oricărei intervenţii militare în conflictul dintre Iran şi Israel, atenţionând asupra unor and #39;consecinţe negative cu adevărat imprevizibile and #39;, în contextul în care preşedintele american Donald Trump nu exclude o implicare militară a Statelor Unite
Acum 30 minute
16:20
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că reprezentanţii Uniunii vor lua vineri o decizie în forurile statutare referitoare la guvernare
16:20
Cea mai mare navă specializată în transportul de automobile, cu o suprafaţă comparabilă cu 20 de terenuri de fotbal, a terminat voiajul inaugural la finele lunii trecute, când a andocat în portul brazilian Itajai, însă nu toată lumea a salutat venirea navei
Acum o oră
16:00
În contextul în care discuţiile din spaţiul public vehiculează tot mai des informaţii despre o iminentă majorare a TVA cu 2%, fără să fie clar dacă această creştere se aplică la toate cotele de TVA aplicate în prezent în România: 19% - cota standard, 9% - pentru alimente, apă, HORECA şi 5% pentru cărţi, ziare, manuale şi anumite tipuri de locuinţe, CC Tax Advisory atrage atenţia asupra faptului că, în absenţa unor măsuri profunde de reformă la nivel local, eficienţa acestei creşteri a TVA este pusă serios sub semnul întrebării.
15:40
AeroVacanţe, parte a Grupului Aerotravel, deschide sezonul vacanţelor în insula Skiathos, cu plecări în fiecare marţi din Bucureşti şi Cluj-Napoca, în perioada 17 iunie - 16 septembrie 2025
15:40
CPI România, parte a CPI Property Group, a finalizat azi tranzacţia cu ALFA GROUP, care achiziţionează, prin societatea Iride Development, cea mai mare parte din proiectul IRIDE Park, logistica aferentă şi 2 imobile aflate în vecinătate, cu potenţial pentru o dezvoltare ulterioară.
Acum 2 ore
15:30
OMV Petrom SA, a încheiat un contract de furnizare cu Astra Bioplants Ltd pentru achiziţia de ulei uzat pretratat.
15:30
Bulgaria şi-a închis ambasada din Teheran şi şi-a retras personalul diplomatic şi familiile acestora din Iran.
15:20
OMV Petrom SA, a încheiat un contract de furnizare cu Astra Bioplants Ltd pentru achiziţia de ulei uzat pretratat.
15:10
Grupul PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, a adoptat aseară doocumentul său de poziţie. privind negocierile pentru viitorul Buget multianual al Uniunii Europene.
15:00
DNA a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu în dosarul fostului procuror Gheorghe Popovici.
14:40
SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE anunţă primirea aprobării finale din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni în compania Garanta Asigurări, deţinut de The Ethniki, Hellenic General Insurance Company, cel mai important asigurător compozit din Grecia.
Acum 4 ore
14:30
and #8222;Un om ca [Khamenei] a urmărit dintotdeauna distrugerea Israelului prin intermediul agenţilor săi. Acest om, care este dispus să ne atace, nu trebuie să rămână în viaţă. Această chestiune, chestiunea opririi acestui om, eliminării lui, face parte din campanie, iar acum înţelegem rolul lui, pentru că înainte vorbea doar despre distrugerea Israelului. and #8221;.
14:20
Autoritatea Vamală Română a finalizat punerea în funcţiune a 15 echipamente de scanat curaze X utilizate pentru controlul vamal nedistructiv a coletelor, bagajelor de mână şi paleţilor, amplasate la Biroul Vamal de Frontieră Galaţi - Giurgiuleşti, B.V.F. Oancea, B.V.F.
14:20
După un deceniu de evoluţie constantă, TAPP intră într-o nouă etapă. În 2025, brandul devine and #8222;True Artisans Premium Products and #8221; - o identitate care reflectă noua direcţie strategică: leadership în industria B2B a deserturilor artizanale
14:20
Angajatorii din România (66%) consideră că ajustarea structurii organizaţiei pentru a echilibra agilitatea şi flexibilitatea necesare dezvoltării afacerii cu stabilitatea de care au nevoie angajaţii este foarte importantă pentru succesul organizaţiei, însă doar 28% dintre ei au făcut progrese reale în această direcţie, conform rezultatelor Deloitte 2025 Global Human Capital Trends pentru România.
14:10
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre nemulţumirile celor de la UDMR privind împărţirea portofoliilor, la negocierile pentru guvern, că nu e rolul lui să se înţeleagă cu cei de la UDMR, arătând că toată lumea îşi doreşte o coaliţie largă şi în mod special cei la Partidul Social Democrat îşi doresc ca UDMR-ul să facă parte din această coaliţie
14:10
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat joi, după discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan, că i-a transmis că ei îl susţin pe Ilie Bolojan ca premier
14:00
China a îndemnat joi toate părţile implicate în conflictul israeliano-iranian, dar and #8222;în special Israelul and #8221;, să înceteze imediat focul şi să depună eforturi pentru dezescaladare
14:00
Iranul a acuzat joi AIEA, organismul de control nuclear al Organizaţiei Naţiunilor Unite, că acţionează ca un and #8222;partener and #8221; în ceea ce a descris drept and #8222;războiul de agresiune and #8221; al Israelului
14:00
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, la consultările cu delegaţia USR, că speră să ajungă la stabilitate, în câteva zile, liderul USR Dominic Fritz afirmând, la rândul lui, că sunt gata să îşi asume partea lor
14:00
Argentinianul Hernan Crespo a fost numit, miercuri, antrenor al FC Sao Paulo, club pe care l-a condus şi în 2021.
14:00
Kylian Mbappe a fost absent la meciul de deschidere al echipei Real Madrid la Cupa Mondială a Cluburilor, miercuri, cu Al-Hilal (1-1), din cauza unui virus, şi a fost izolat în camera sa de hotel pentru a nu-şi infecta coechipierii.
14:00
Roman Dodică este noul nostru inter dreapta al echipei de handbal masculin Dinamo Bucureşti.
13:50
Preşedintele interimar al PSD, ministrul Sorin Grindeanu a declarat, joi, după consultările de la Cotroceni, despre pachetul de măsuri fiscale, că social-democraţii de la început au venit cu propuneri care nu duceau la creşterea de TVA
13:50
Economia Rusiei este pe punctul de a intra în recesiune, a declarat joi ministrul rus al Economiei Maksim Reşetnikov la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg
13:40
Piaţa pensiilor private din România a ajuns, la finalul primului trimestru din 2025, la active totale de 165,2 miliarde de lei, în creştere cu 18% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent şi cu 5,6% faţă de sfârşitul anului 2024. Ca pondere în Produsul Intern Brut (PIB), activele totale ale sistemului de pensii private au înregistrat un nivel de 9,44% la finalul trimestrului I 2025, marcând o evoluţie pozitivă de-a lungul ultimilor ani
13:30
O nouă strategie de mascare a jocurilor de noroc a fost descoperită de inspectorii Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), coordonaţi de Vlad Soare, noul preşedinte al instituţiei. Pe pagina sa de Facebook, Vlad Soare a dezvăluit recent cum o sală de jocuri a fost disimulată sub forma unui internet cafe
13:10
Inteligenţa artificială dezvoltată în România intră în atenţia industriei germane de apărare şi devine tot mai relevantă pentru ecosistemul de securitate al Uniunii Europene, într-un moment în care Europa caută soluţii rapide, sigure şi suverane pentru infrastructura de apărare.
13:00
Divizia Allview Solar Energy, parte a companiei Visual Fan S.A., anunţă instalarea şi conectarea cu succes a proiectului fotovoltaic de 1 MWp dezvoltat pentru Rondocarton S.R.L., una dintre companiile de referinţă din industria ambalajelor din România.
13:00
ANCOM atrage atenţia persoanelor care călătoresc în afara României asupra importanţei verificării condiţiilor de utilizare a serviciilor de roaming, în special dacă destinaţia nu este în Spaţiul Economic European (SEE).
12:50
Priti Patel, secretarul de stat pentru afaceri externe din Marea Britanie, a declarat că Partidul Conservator ar susţine guvernul britanic în cazul unei eventuale implicări militare împotriva Iranului, dacă aceasta ar fi considerată necesară.
12:40
Aliaţii şi partenerii NATO au dat startul celei de-a 25-a iteraţii a exerciţiului maritim Sea Breeze la Brăila, pe 9 iunie.
12:40
Orice intervenţie a SUA în conflictul dintre Iran şi Israel ar marca o and #8222;spirală teribilă de escaladare and #8221;, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Acum 6 ore
12:30
Consilierul prezidenţial Dragoş Anastasiu a declarat într-un interviu exclusiv pentru Digi24, că măsurile fiscale pentru redresarea economică ar putea fi finalizate în cursul zilei.
12:30
Consultările preşedintelui Nicuşor Dan cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru continuă la Palatul Cotroceni, cu delegaţia Partidului Naţional Liberal (PNL).
12:20
Cel mai înalt cleric şiit din Irak, Marele Ayatollah Ali Sistani, a avertizat împotriva ţintirii conducerii Iranului şi a declarat că războiul dintre Iran şi Israel ar putea arunca întreaga regiune în haos.
12:10
ING Bank a susţinut în perioada 2024-2025 iniţiativă ce oferă acces la programul de educaţie pentru prevenirea inegalităţii financiare, în special cu accent în programe şcolare, precum şi proiecte care oferă sprijin sporit persoanelor din comunităţi vulnerabile.
12:10
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunţă consultare extinsă în partid, vineri, cu 5.000 de membri, pentru decizia privind intrarea la guvernare, el arătând că sâmbătă, dacă decizia este pentru participare la guvernare, să aibă loc o şedinţă a Comitetului Politic Naţional, pentru a se stabili echipa de miniştri.
11:50
Preşedintele Nicuşor Dan le-a transmis reprezentanţilor PSD, la consultările de la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea premierului, că au fost nişte săptămâni intense şi că, în mod normal, în opinia sa, o negociere de tipul ăsta ar trebui să dureze trei-patru luni, dar sunt presaţi de timp şi speră ca în urma discuţiilor de azi să ajungă la consens.
11:40
Consultările preşedintelui Nicuşor Dan cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru, care sunt programate să se desfăşoare pe parcursul a aproximativ patru ore, au început la Palatul Cotroceni.
11:40
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat că agenţia nucleară nu deţine informaţii care să arate că Iranul încearcă activ să construiască arme nucleare.
11:30
Partidul Naţional Liberal (PNL) va merge la consultările de la Cotroceni cu un mandat clar: formarea unei coaliţii pro-europene, axate pe stabilitate economică şi echilibru politic.
11:20
Adjunctul ministrului de externe al Iranului a avertizat Statele Unite să nu intervină în război pentru a sprijini aliatul său, Israel, potrivit televiziunii de stat iraniene.
11:10
Doar SUA are influenţa necesară pentru a angaja Israelul şi Iranul în negocieri, în contextul în care cele două ţări continuă să-şi lanseze atacuri aeriene, a declarat miercuri prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis.
11:00
Un alt comandant Hezbollah a fost ucis într-un atac cu dronă în sudul Libanului în cursul nopţii, a anunţat armata israeliană (IDF).
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.