Nicușor Dan se ceartă cu Bolojan, iar România trimite doar un secretar de stat la ședința crucială de la Bruxelles pe suspendarea fondurilor UE

SportMedia, 20 iunie 2025 09:20

Consiliul miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană (EcoFin) urmează să avizeze astăzi recomandarea Comisiei Europene potrivit căreia România nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului bugetar, deși se află deja în procedură de deficit excesiv. Informația apare în documente oficiale ale Comisiei Europene, iar această constatare deschide calea către posibile sancțiuni, inclusiv suspendarea accesului … The post Nicușor Dan se ceartă cu Bolojan, iar România trimite doar un secretar de stat la ședința crucială de la Bruxelles pe suspendarea fondurilor UE appeared first on spotmedia.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de SportMedia

Acum 5 minute
15:20
Șeful Secției de Neurochirurgie a Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, colonelul Marian Mitrică, și doi dintre colegii săi, toți medici primari neurochirurgi cu grad de colonel, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii militari ai DNA îi acuză că ar fi primit bani de la pacienți pentru consultații … The post DNA: Trei neurochirurgi de la Spitalul Militar din Capitală luau mită pentru operații și pensionări „aranjate”. Cât era șpaga la șeful secției appeared first on spotmedia.ro.
15:20
Curtea de Apel București a decis că moștenitoarele și o fostă soție a lui Dinu Patriciu trebuie să plătească statului român o parte din prejudiciul estimat la 58 de milioane de dolari din celebrul dosar Rompetrol. Instanța le obligă pe Maria și Ana Patriciu, Dana Rodica Patriciu, compania Oilfield Exploration Business Solutions SA și pe … The post Moștenitoarele lui Dinu Patriciu, obligate să plătească daune uriașe în dosarul Rompetrol appeared first on spotmedia.ro.
15:20
Tavi Popescu a dat un răspuns ferm după ce a fost amenințat că nu va mai prinde minute la FCSB. Mijlocașul campioanei a arătat că nu își face griji după ce Gigi Becali i-a transmis că nu va mai juca. „Forma e temporară, clasa permanentă”, a scris Tavi Popescu pe Instagram. Reacția lui Tavi Popescu … The post Tavi Popescu răspunde ferm după ce a fost amenințat că nu va mai juca la FCSB appeared first on spotmedia.ro.
15:20
Președintele Nicușor Dan va face declarații de presă la ora 15:00, pentru a lămuri ce se întâmplă în continuare. Asta după ce surse de presă au transmis că vineri președintele l-a chemat pe liderul PNL Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni, pentru o nouă discuție care să deblocheze negocierile pentru desemnarea premierului.  Se pare că cei … The post Nicușor Dan, declarații de presă la ora 15. Va fi desemnat premier Bolojan? appeared first on spotmedia.ro.
15:20
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva reacționează public la raportul de audit al Curții de Conturi, în care sunt semnalate nereguli grave privind administrarea pădurilor statului și gestionarea fondurilor regiei. Conducerea instituției respinge o parte din concluzii, explică succint contextul plăților făcute către angajați și susține că o parte dintre măsuri sunt deja în curs … The post Romsilva se apără după controlul Curții de Conturi. Vorbește despre rezultate excepționale și premii justificate appeared first on spotmedia.ro.
15:20
Dennis Man va pleca de la Parma în această vară. Conducerea clubului a confirmat discuțiile pentru vânzarea lui Dennis Man. Președintele Federico Cherubini a explicat că a sosit momentul unei despărțiri. „Man? Pot exista condițiile plecării, și pentru el, și pentru Sohm, și pentru alții. Sunt băieți care au oferit mult Parmei. Sunt jucători sosiți … The post Dennis Man schimbă echipa appeared first on spotmedia.ro.
Acum 4 ore
13:20
O frescă dezvăluită recent la inaugurarea unei săli din cadrul Comandamentului NATO de la Sibiu a stârnit un val de critici, inclusiv din partea istoricilor prezentați ca fiind consultanți ai proiectului. Tabloul mural, care unește simbolic două mari momente din istoria Sibiului – bătălia de la Șelimbăr din 1599, cu Mihai Viteazul în frunte, și … The post „O manea generată de AI. Se întorc în mormânt strămoșii”. Cum a devenit o frescă patriotică un caz-școală de eșec cultural appeared first on spotmedia.ro.
13:20
De ce nu s-au înțeles președintele Nicușor Dan cu Ilie Bolojan? Doar fiindcă președintele vrea să-și păstreze promisiunea electorală că, în mandatul său, nu va mări TVA? Sau, poate, se teme că Bolojan ar putea deveni un salvator, iar mitul său va crește și va deveni mai popular decât președintele? Există și alte incompatibilități între … The post Forțează N. Dan Constituția? De ce nu l-ar vrea pe Bolojan appeared first on spotmedia.ro.
13:20
România înregistrează cea mai mare pondere a economiei subterane din Uniunea Europeană, cu un nivel estimat la 13,1% din PIB în anul 2023. Deși este o poziție nedorită, evoluția pe termen lung indică un progres remarcabil: în anul 2000, economia subterană reprezenta nu mai puțin de 31,3% din PIB, potrivit celor mai recente date analizate … The post România, pe primul loc în UE la economia subterană: 13,1% din PIB este nefiscalizat appeared first on spotmedia.ro.
13:20
FCSB a anunțat că-și va schimba numele din toamna acestui an. Roș-albaștrii anunță o victorie în procesul european pentru marca Steaua intentat la Barcelona. Astfel, Gigi Becali spune că echipa se va numi, din luna septembrie, „FCSB Steaua”. „În septembrie, că vine hotărârea de la Barcelona, vom adăuga FCSB – Steaua. Nu e o problemă. … The post FCSB anunță că-și schimbă numele: Noua denumire a campioanei appeared first on spotmedia.ro.
13:20
Ziua 1213 de război a început cu noi atacuri aeriene și bombardamente asupra Ucrainei. Odesa a fost ținta unui atac masiv cu drone, noaptea trecută, soldat cu un mort și 14 răniți, precum și cu numeroase pagube. Un bloc de 23 de etaje a luat foc între etajele 18 şi 20, iar 600 de persoane … The post Ziua 1213 Lovituri cu drone în Odesa, două atacuri în noapte la Harkov (Video). Schimbare la conducerea forțelor ucrainene appeared first on spotmedia.ro.
13:20
Selecționerul echipei României, Ion Marin, a afirmat după calificarea în premieră în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-19, în urma victoriei cu Danemarca, scor 3-0, că speră ca această performanță să fie un bun exemplu pentru viitoarele generații. ‘Au făcut față presiunii. Ãsta a fost un meci de totul sau nimic și au reușit să … The post Reacția selecționerului naționalei U19 după calificarea în semifinalele Campionatului European appeared first on spotmedia.ro.
13:20
Nicuşor Dan a fost votat de frică… de frica de extremism, de frica de Rusia, dar mai ales de frica de haos şi junk. Junk financiar la care ar fi ajuns România, din cauza lipsei de încredere internaţională pe care ar fi adus-o o preşedinţie Simion. A trecut mai mult de o lună de la … The post România captivă între junk și două nuci tari. Cum era cu glonțul Simion? appeared first on spotmedia.ro.
Acum 6 ore
11:20
Israelul a interceptat doar 65% dintre rachetele lansate de Iran în ultimele 24 de ore, un procent semnificativ mai mic față de cele aproape 90% reținute în ziua precedentă, spune un înalt oficial din serviciile de informații israeliene. Potrivit acestuia, Iranul a folosit rachete mai rapide și mai precise, ceea ce a redus timpul de … The post Cedează Iron Dome? Doar 65% dintre rachetele iraniene au fost interceptate în ultimele 24 de ore appeared first on spotmedia.ro.
11:20
FCSB a anunțat că a făcut o achiziție de 600 de mii de euro. Campioana se pregătește de noul sezon și și-a cumpărat cel mai tare autocar al echipelor din prima ligă. „În martie, FCSB va avea regele autocarelor. Comanda e făcută, ieri ne jucam cu tapiţeria, cum o inscripţionăm. Autocar nou, 600.000 de euro. … The post Achiziție nouă la FCSB: Roș-albaștrii au plătit 600 de mii de euro appeared first on spotmedia.ro.
11:20
În timp ce războiul din Ucraina continuă, iar sprijinul american rămâne vital, un consens rar pare să se contureze în cercurile politice de la Washington: toată lumea s-a săturat de Andrîi Iermak, șeful de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski. Iermak, considerat al doilea cel mai puternic om din Ucraina, a devenit iritant în relațiile diplomatice, … The post Omul lui Zelenski a dat-o-n bară la Washington: Toată lumea s-a săturat de el appeared first on spotmedia.ro.
11:20
România s-a trezit cu Ungaria pe cap după interzicerea importurilor de gaze rusești în UE, țara noastră urmând să asigure Budapestei gazele necesare în caz de criză, potrivit unui acord semnat de guvernele celor două țări. Ungaria va schimba dependența de gazele Rusiei cu cea pentru gazele României, iar țara noastră s-a obligat printr-un acord … The post Cum s-a trezit România cu Ungaria pe cap după interzicerea importurilor de gaze rusești în UE. Câți bani ia Putin de la Orban appeared first on spotmedia.ro.
11:20
Selecționerul naționalei de seniori a României, Mircea Lucescu, a fost în vestiarul ‘tricolorilor’ după calificarea în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-19, în urma victoriei cu Danemarca, scor 3-0, pe stadionul Arcul de Triumf, pentru a-i felicita, afirmând ulterior că spiritul arătat joi seara trebuie transmis la toate celelalte echipe naționale. ‘Am văzut o ambiție … The post Concluzia trasă de Mircea Lucescu după ce România s-a calificat în semifinale la EURO U19 appeared first on spotmedia.ro.
11:20
Ion Iliescu este conştient, stabil cardiac, cu asistare minimă respiratorie şi necesar de oxigen, a anunţat vineri spitalul SRI, unde fostul preşedinte se află internat de peste zece zile. Fostul președinte Ion Iliescu suferă de cancer pulmonar. Cu două zile în urmă, spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală consemna agravarea stării generale a fostului şef al … The post Spitalul SRI: Iliescu se simte mai bine și e conștient appeared first on spotmedia.ro.
Acum 8 ore
09:20
Președintele Donald Trump a decis să amâne cu până la două săptămâni o posibilă intervenție militară a SUA alături de Israel împotriva Iranului. Deși mulți critici l-au ironizat că „dă înapoi din nou”, această decizie nu e neapărat un semn de slăbiciune, ci poate fi o tactică diplomatică, scrie CNN într-o amplă analiză pe acest … The post Două săptămâni – De ce pauza lui Trump în privința Iranului are sens și de ce s-ar putea să nu funcționeze appeared first on spotmedia.ro.
09:20
Magistrații români susțin că pensia specială ar reprezenta o compensație pe care societatea este datoare să le-o plătească pentru faptul că le interzice să facă afaceri. Sunt ei dezavantajați în mod real de această limitare legală sau e vorba doar de o justificare de fațadă, menită să îi inducă în eroare pe contribuabilii care suportă … The post Rise Project: Pilonii fragili ai pensiei uriașe pe care o încasează magistrații din România appeared first on spotmedia.ro.
09:20
Consiliul miniștrilor de finanțe din Uniunea Europeană (EcoFin) urmează să avizeze astăzi recomandarea Comisiei Europene potrivit căreia România nu a luat măsuri eficiente pentru reducerea deficitului bugetar, deși se află deja în procedură de deficit excesiv. Informația apare în documente oficiale ale Comisiei Europene, iar această constatare deschide calea către posibile sancțiuni, inclusiv suspendarea accesului … The post Nicușor Dan se ceartă cu Bolojan, iar România trimite doar un secretar de stat la ședința crucială de la Bruxelles pe suspendarea fondurilor UE appeared first on spotmedia.ro.
09:20
Simona Halep revine pe teren la câteva luni după ce s-a retras din tenis. Sportiva noastră va participa pe 9 iulie la un meci demonstrativ la Iași, în compania lui Andrei Pavel. Fostul său antrenor, care în prezent este directorul turneului de la Iași, s-a arătat încântat de această posibilitate. Mai mult, organizatorii se așteaptă … The post Simona Halep, înapoi pe teren: „O săptămână greu de replicat” appeared first on spotmedia.ro.
09:20
Ianis Hagi este în fața unui transfer neașteptat. După ce a plecat de la Rangers, Ianis are șanse mici să mai continue în fotbalul mare. Agenții săi l-au propus în Polonia, la Legia Varșovia, clubul preluat recent de Edi Iordănescu, potrivit DigiSport.ro. Cei de la Legia Varșovia analizează această mutare și nu au dat momentan … The post Transfer neașteptat pentru Ianis Hagi: Clubul la care a fost propus appeared first on spotmedia.ro.
09:20
Fred Grandy, un artist și voluntar american de 62 de ani, a fost ucis pe 17 iunie în urma unui atac masiv cu rachete și drone lansat de Rusia asupra Kievului. Potrivit New York Times, Grandy este primul civil american, care moare în urma unui atac rusesc în Ucraina. Atacul aerian, unul dintre cele mai … The post „Era exact unde simțea că trebuie să fie” – Povestea primului american ucis de Rusia în Ucraina appeared first on spotmedia.ro.
09:20
FCSB încearcă să își contureze lotul pentru sezonul următor. Campioana poartă discuții avansate cu UTA Arad pentru cedarea a trei jucători. Este vorba despre Alexandru Băluță, Malcom Edjouma și Jordan Gele. „Sunt discuții cu mai mulți jucători, implicit cu cei 3. Nu sunt finalizate, cu unii dintre ei tratativele sunt avansate. Momentan nu pot spune … The post FCSB discută pentru trei transferuri: „Suntem în negocieri avansate” appeared first on spotmedia.ro.
Acum 12 ore
07:20
Pe parcursul anilor, profesia de jurnalist mi-a oferit posibilitatea să intru în contact cu toți președinții României de după 1990. Am fost surprins să descopăr cât de mare e impactul personalității unui lider asupra deciziilor pe care le ia, de multe ori în mod subiectiv, și cât de mult modelează realitatea. Singurul cu care n-am vorbit … The post Nicușor Dan și Ilie Bolojan, noua axă a puterii din România. Prima confruntare appeared first on spotmedia.ro.
07:20
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că pacienții asigurați pot ridica medicamentele prescrise, inclusiv cele compensate, direct de la farmacie fără să mai prezinte rețeta pe hârtie sau în format electronic. Este suficient cardul de sănătate (sau un document înlocuitor), cu condiția ca prescripția să fi fost emisă online de către medic. Farmaciile … The post Poți lua medicamentele compensate doar cu cardul de sănătate, fără rețetă pe hârtie sau în format digital appeared first on spotmedia.ro.
Acum 24 ore
01:10
Italia va trece vineri printr-o grevă generală de 24 de ore în sectorul transporturilor, în semn de protest față de salariile mici, nesiguranța locurilor de muncă și participarea Italiei la reînarmarea europeană. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie. Protestul convocat de principalele sindicate italiene se va desfășura la nivelul întregii țări … The post Atenționare de călătorie în Italia: Este anunțată o grevă care va afecta transporturile appeared first on spotmedia.ro.
01:10
Cu toate că s-au străduit să dea pe surse scenarii tot mai alarmiste despre noi taxe și impozite, ca și cum nu PSD ar fi ținut în mâini pâinea și cuțitul în ultimul an, cel care a prăbușit practic economia României, strategia social-democraților de a-i scoate pe Nicușor Dan și Ilie Bolojan țapi ispășitori ar … The post Fenta PSD duce într-o fundătură: rocada care blochează reforma appeared first on spotmedia.ro.
19 iunie 2025
23:10
Președintele american Donald Trump va lua o decizie cu privire la atacarea Iranului în următoarele săptămâni, a anunțat joi Casa Albă. Trump va decide în termen de două săptămâni dacă Statele Unite vor ataca Iranul, a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, într-o conferință de presă susținută joi, relatează Sly News. „Știu … The post Casa Albă a anunțat când va decide Trump dacă atacă Iranul appeared first on spotmedia.ro.
23:10
România U19 a învins, joi, Danemarca U19, scor 3-0, în ultimul meci din grupa A de la EURO 2025 și a obținut calificarea în semifinale. Meciul de pe Arcul de Triumf a început cu o ocazie a danezilor, care au lovit bara transversală, în minutul 3. Tot danezii au fost mai periculoși, iar în minutul … The post EURO U19: România câștigă clar cu Danemarca și se califică în semifinale appeared first on spotmedia.ro.
21:10
Pronunţarea în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai din august 2023, în urma căruia doi tineri au murit, a fost stabilită pentru 18 august. Decizia Curţii de Apel Constanţa va fi definitivă. În prima instanţă, Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Curtea de Apel Constanţa a decis … The post Decizia definitivă în dosarul lui Vlad Pascu va fi dată la 2 ani de la tragedie appeared first on spotmedia.ro.
21:10
Președintele României, Nicușor Dan, a avut joi după-amiază o discuție separată cu liderul PNL Ilie Bolojan, după încheierea consultărilor cu partidele. Surse politice spun că Bolojan că a insistat pentru majorarea TVA și a condiționat preluarea funcției de prim-ministru de aplicarea acestei măsuri. Discuția dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan a început la ora 16:00, … The post Ilie Bolojan i-a cerut lui Nicușor Dan să aleagă: Crește TVA sau caută alt premier appeared first on spotmedia.ro.
21:10
Horoscop zilnic pentru 20 iunie 2025. The post Horoscop zilnic: 20 iunie appeared first on spotmedia.ro.
19:00
Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat se vor afișa vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie. Candidații pot solicita vizualizarea … The post Bacalaureat 2025. Vineri se afișează rezultatele. Când se pot depune contestații appeared first on spotmedia.ro.
19:00
Bucură-te de gustul autentic al ingredientelor din filierele Auchan Între 20 și 22 iunie, Arena Națională devine capitala grătarului din Europa. La GrillFest BBQ Arena 2025, powered by Auchan, gustul autentic se întâlnește cu sustenabilitatea, într-un festival unde produsele românești de calitate sunt savurate responsabil, cu grijă pentru mediu și comunitate. În prima zi a … The post GrillFest devine un festin românesc cu Auchan. Răzvan Exarhu și Charlie Ottley, invitați speciali pe scena principală în prima zi appeared first on spotmedia.ro.
19:00
NATO a decis să limiteze summitul programat pentru 24 şi 25 iunie la Haga la o singură sesiune de lucru, pentru a evita ca preşedintele american Donald Trump să părăsească prematur reuniunea, aşa cum a făcut-o la summitul G7. În această formulă, discuţiile ar urma să dureze două ore şi jumătate, informează joi Financial Times … The post Financial Times: Format redus pentru summitul NATO, pentru a evita ca Trump să se enerveze și să plece appeared first on spotmedia.ro.
19:00
Echipa feminină de tenis a României a fost repartizată în Grupa B, alături de Polonia și Noua Zeelandă, în play-off-ul Cupei Billie Jean King, la tragerea la sorți efectuată joi, la sediul Federației Internaționale de Tenis (ITF), de la Londra. Meciurile vor avea loc în sală, pe hard, în Arena Gorzow din Gorzow Wielkopolski, în … The post România, în grupă cu Polonia și Noua Zeelandă, în play-off-ul Cupei Billie Jean King appeared first on spotmedia.ro.
19:00
Directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, a declarat că are venituri de 11.000 de euro pe lună şi a precizat că de la CFR Călători câştigă 5.500 de euro, la care se adaugă chiria pe care o primeşte în Dubai, de 3.500 de euro, și chiria dintr-o altă proprietate închiriată în ţară. El a precizat că … The post Directorul CFR Călători, despre veniturile de 11.000 de euro pe lună și apartamentele din Dubai: Ce înseamnă angajat al statului? Trebuie să mor de foame? appeared first on spotmedia.ro.
17:00
Senatorul PSD Marius Humelnicu a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru că a condus un autoturism în București în perioada în care avea permisul de conducere suspendat. Infracțiunea ar fi fost comisă în martie 2024, iar potrivit surselor judiciare, dosarul vizează o abatere anterioară legată de viteză excesivă, sancționată în 2022. Deși Humelnicu … The post Senator PSD, judecat pentru că a condus cu permisul suspendat appeared first on spotmedia.ro.
17:00
Echipa americană de baschet Los Angeles Lakers urmează să fie vândută pentru suma record de 10 miliarde de dolari (8,7 miliarde de euro), a anunțat miercuri postul de televiziune ESPN, o tranzacție în urma căreia franciza din NBA va deveni cea mai scumpă din istoria sportului din Statele Unite, informează AFP. Potrivit ESPN, familia Buss, … The post NBA: Echipa Los Angeles Lakers va fi vândută pentru suma record de 10 miliarde de dolari appeared first on spotmedia.ro.
17:00
Vulcanul Etna, cel mai activ din Europa, a erupt din nou în Sicilia, aruncând în atmosferă un nor dens de cenușă care a atins altitudinea de 6.000 de metri. Institutul Italian de Geofizică și Vulcanologie (INGV) a anunțat că erupția, de tip strombolian, a fost precedată de o intensificare a activității seismice și vulcanice. Deși … The post Etna a erupt din nou: Imagini spectaculoase cu norul de cenușă care a atins 6.000 de metri altitudine (Video) appeared first on spotmedia.ro.
17:00
Parlamentul Finlandei a votat joi în favoarea retragerii țării nordice din Convenția de la Ottawa, care interzice utilizarea minelor terestre antipersonal, pe fondul preocupărilor legate de o amenințare militară reprezentată de Rusia învecinată. Finlanda se alătură astfel altor state membre ale Uniunii Europene și NATO care se învecinează cu Rusia – Lituania, Letonia, Estonia și … The post Încă o țară din Europa se retrage din tratatul care interzice minele terestre antipersonal appeared first on spotmedia.ro.
17:00
Lucrările executate pe lotul 3 al Autostrăzii A0, secțiunea Joița – Bragadiru, se află într-un stadiu avansat de finalizare, iar circulația se apropie de deschidere, a scris pe pagina sa Facebook, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. ”Constructorul grec Aktor este în plin proces de finalizare a ultimelor … The post Șeful CNAIR anunță că lotul 3 al Autostrăzii A0 este aproape de deschidere appeared first on spotmedia.ro.
17:00
Răsturnare de situație în privința lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta de la Rayo Vallecano și de la naționala României. Dat ca sigur plecat în această vară, după un EURO 2024 bun cu România și după un sezon bun la Rayo Vallecano, Andrei Rațiu s-a răzgândit. Potrivit jurnalistului Jonay Amaro, Andrei Rațiu și-a … The post Răsturnare de situație în privința lui Andrei Rațiu appeared first on spotmedia.ro.
17:00
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, că reprezentanții Uniunii vor lua vineri o decizie în forurile statutare referitoare la guvernare. ”UDMR, în această formulă, ar rămâne cu Ministerul Dezvoltării și cu Ministerul Culturii. Două ministere importante care, dacă rămâne așa și dacă colegii noștri mâine seara când vom face Consiliul Permanent decid să rămânem … The post UDMR decide vineri dacă intră sau nu la guvernare appeared first on spotmedia.ro.
Ieri
15:00
Un raport alarmant al Colegiului Regal al Medicilor (Royal College of Physicians – RCP) avertizează că aproximativ 30.000 de decese din Marea Britanie, în 2025, vor fi legate de expunerea la aer toxic. Medicii britanici atrag atenția că nu există un „nivel sigur” al poluanților din aer și cer Guvernului să recunoască poluarea aerului drept … The post Zeci de mii de oameni vor muri anul acesta din cauza poluării într-o țară în care trăiesc peste 1,4 milioane de români appeared first on spotmedia.ro.
15:00
Protestul de ieri împotriva autorităților vine după ce o nouă crimă a avut loc la Lipănești, unde o femeie de 22 de ani, însărcinată, a fost omorâtă în plină stradă cu toporul de partenerul ei, în fața copiilor. „Nu e o dramă de familie, e o crimă anunțată”, „Una moare, cealaltă sună la 112. Nimeni … The post Crima de la Lipănești: sunt polițiștii complici? appeared first on spotmedia.ro.
15:00
Britanicul Jack Draper, al doilea favorit, și danezul Holger Rune, al patrulea favorit, s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de tenis ATP 500 pe iarbă de la Queen’s Club din Londra, dotat cu premii totale de 2.522.220 de euro. Draper l-a învins în optimi pe Alexei Popyrin cu 3-6, 6-2, 7-6 (7/5), … The post Rezultatele de la Queens: Jack Draper și Holger Rune s-au calificat în sferturi appeared first on spotmedia.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.