Prima bandă, transformată chiar şi de poliţişti în parcare. "Am stat un minut, frate"

ObservatorNews, 20 iunie 2025 19:20

Cine nu găsește loc de parcare și-l face singur. În București, șoferii își lasă mașinile pe prima bandă a bulevardelor, în intersecţii sau chiar în fața secțiilor de poliție. Din acest motiv, traficul este un haos, mai ales în orele de vârf. Agenţii spun că dau amenzi, dar imediat cum pleacă din zonă, alte autoturisme sunt parcate neregulamentar.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum o oră
22:40
37 de cetățeni români și membri ai familiilor acestora au fost repatriați din zona de conflict armat din Orientul Apropiat, ajungând în siguranță în România vineri seară, cu sprijinul Guvernului României, printr-o misiune aeriană specială organizată de Ministerul Apărării Naționale.
Acum 2 ore
22:00
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut declarații vineri seară, după întâlnirea cu premierul desemnat Ilie Bolojan, spunând referitor la data instalării guvernului că este dificil ca toate procedurile să fie finalizate până luni, însă „marți-miercuri putem avea guvernul”.
21:30
Donald Trump dă un ultimatum Iranului - să renunţe la programul nuclear în două săptămâni sau riscă atacuri directe din partea Statelor Unite. În paralel, ţările europene au convins oficialii din republica islamică să reia contactele diplomatice. Până la rezultate concrete, Israel şi Iran au continuat bombardamentele. De teamă, 158 de români au părăsit statul evreu împreună cu rudele lor, iar cei mai mulţi au ajuns deja în ţară.
Acum 4 ore
21:10
Munţii Apuseni se văd altfel dintr-o maşină clasică. Posesorii retro mobilelor din toată ţara au pornit într-un raliu unic, care îi poartă prin satele pitoreşti din Câmpia Transilvaniei. Pe lângă plăcerea de a conduce, participanţii vor putea descoperi şi gastronomia locală. 
21:10
Premieră la Cazinoul din Constanţa. Primul cuplu de îndrăgostiţi s-a căsătorit în eleganta clădire istorică proaspăt renovată. Un eveniment plin de emoţie, care i-a costat însă pe miri câteva sute de euro. Primăria care administrează cazinoul are taxe mari pentru închirierea şi fotografierea sălilor. 
20:40
A fost publicat clasamentul celor mai bune restaurante din lume. E vorba de localuri selecte din Peru, Spania şi Mexic, unde meniul este pregătit de chefi renumiţi. Preţurile pentru o experienţă culinară unică nu sunt însă pentru toate buzunarele. 
20:40
20:30
Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere în 72 de ore după ce poliţiştii i l-au suspendat pentru patru luni. 
20:20
În aşteptarea noului Guvern şi a deciziilor care ne vor influenţa viaţa, mediul de afaceri face eforturi să păstreze echilibrul în economie, prin proiecte cu impact asupra mediului şi a comunităţilor. Gala Dezvoltăm România Sustenabil, moderată de Alessandra Stoicescu a reunit astăzi jucători-cheie din toate sectoarele economiei şi i-a premiat pentru inițiative şi curajul de a construi durabil. 
20:20
A treia majorare la pombă de la declanşarea războiului dintre Iran şi Israel.
20:20
Vacanţe de foc în Europa! Un val de aer fierbinte din Sahara aduce temperaturi infernale în Spania, Italia şi Franţa. Turiştii şi localnicii caută deja cu disperare răcoarea pe plaje aglomerate. În Spania, termometrele au arătat 43 de grade Celsius la umbră. 
20:10
Vara aduce în România şi pacienţi, nu doar turişti. Clinicile noastre stomatologice sunt renumite pentru tarifele care sunt de două-trei ori mai mici decât cele din Europa şi Statele Unite. Românii din diaspora profită de concediul acasă şi îşi rezolvă problemele dentare, iar străinii stau câte două săptămâni pentru un tratament complet. 
20:00
De sâmbătă urmează o perioadă cu nervi întinşi la maximum în trafic pentru bucureştenii care trec prin centrul Capitalei. Splaiul Independenţei se închide din cauza lucrărilor la Planşeul Unirii şi odată cu această restricţie se schimbă rutele pentru 12 linii STB. 
19:50
Preotul din Galaţi, acuzat că ar fi abuzat un an şi jumătate o elevă de 13 ani, a fost arestat pentru viol în formă continuată. Dosarul deschis vara trecută a fost clasat şi redeschis la insistenţele mamei victimei. Procurorul acuzat că a distrus probe importante ca să îl scape de închisoare pe preot a fost trimis şi el în spatele gratiilor. 
19:40
Afacerile cu afine prind tot mai mult rădăcini în România. Profitul de pe un hectar ajunge la 20.000 de euro. Un investitor din Spania pregăteşte o mare fermă în Gorj, iar o româncă întoarsă din Germania culege deja roadele pe o plantaţie din Alba. 
19:40
Medicii de la Spitalul Militar Carol Davila din Bucureşti, acuzaţi că primeau mită pentru consultaţii sau operaţii, au fost plasaţi sub control judiciar. Procurorii DNA spun că, timp de aproape un an, şeful secţiei de neurochirurgie şi doi medici din subordinea sa au luat de la pacienţi sume cuprinse între o sută şi o mie de lei. Anchetatorii au drept probe imagini de pe camerele de supraveghere în care pacienţii lasă plicuri cu bani în cabinet.
19:40
Marea te cheamă la ea, dar ai grijă la fonduri insuficiente. Cuplurile care vor răsfăţ pe plaje exclusiviste din Mamaia plătesc cam o mie de lei pe zi. Cine preferă liniştea staţiunilor de familie se descurcă şi cu un sfert din acestă sumă. 
19:30
Salariul directorului Societăţii de Transport Bucureşti a explodat. În ultimii doi ani, veniturile lui au crescut de patru ori şi astfel a ajuns să încaseze 12 mii de euro pe lună. Sindicaliştii spun că majorarea vine din bonusul de performanţă, pe care directorul STB nu îl merită, şi îi cer demisia. STB susţine că salariul de bază, de 5.400 de euro, este în concordanţă cu prevederile legale. 
19:30
Solstițiul de vară, cea mai caldă zi din iunie şi cea mai lungă din an marchează momentul în care începe vara din punct de vedere astronomic. Este o zi de care, în diferite culturi, sunt legate o mulțime de tradiții și ritualuri. 
Acum 6 ore
19:20
Taxa pe valoarea adăugată creşte din august şi va aduce scumpiri. Preşedintele şi premierul desemnat au ajuns la o înţelegere pentru a reduce deficitul bugetar. Măsura va face parte dintr-un amplu pachet fiscal, care ar trebui să aducă 30 de miliarde de lei la buget. Vestea bună este că încă nu cresc preţurile pentru mâncare şi medicamente. Dacă nu se adună suficienţi bani în buget, însă, TVA s-ar putea majora la 21%.
19:20
Ilie Bolojan a fost nominalizat de Nicuşor Dan să preia funcţia de premier. Desemnarea vine după o lună de negocieri tensionate cu partidele şi un compromis între preşedintele ţării şi liderul liberal. Bolojan ar fi condiţionat acceptarea funcţiei de creşterea TVA. Însă asta ar fi însemnat ca Nicuşor Dan să îşi încalce principala promisiune din campania electorală. Potrivit surselor Observator, cota de 5% urcă la 9% iar cea de 9% va fi majorată la 19%. În octombrie, guvernanţii vor analiza dacă e nevoie să crească taxa până la 21%. 
19:20
Cele mai puţine medii de 10 şi mai bine de un sfert dintre candidaţi picaţi. Aşa arată rezultatele de la Bacalaureat în anul în care România marchează şi cel mai mic număr de tineri înscrişi la examenul maturităţii. Nemulţumiţi de note, candidaţii au făcut coadă la contestaţii. Mulţi s-au declarat mulţumiţi.cu jumătate de gură. Nu au izbutit rezultate bune la toate probele.
19:20
Cine nu găsește loc de parcare și-l face singur. În București, șoferii își lasă mașinile pe prima bandă a bulevardelor, în intersecţii sau chiar în fața secțiilor de poliție. Din acest motiv, traficul este un haos, mai ales în orele de vârf. Agenţii spun că dau amenzi, dar imediat cum pleacă din zonă, alte autoturisme sunt parcate neregulamentar.
19:00
Momente de panică pentru o tânără de 22 din Ploieşti. Tânăra a fost răpită de iubitul de care voia să se despartă, dusă într-o pădure, bătută, ameninţată şi tunsă.
18:30
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a depus declaraţia de avere la Agenţia Naţională de Integritate, informează Agerpres.
18:20
O româncă a fost găsită moartă pe 16 iunie într-o locuință din localitatea Puisserguier, în sud-estul Franței. Trupul femeii prezenta urme de violență, iar principalul suspect în acest caz este un bărbat în vârstă de 77 de ani, cetățean francez, care deținea proprietatea unde a avut loc crima, scrie Emporda.info.
17:50
O tânără de 20 de ani a fost lovită de tren în gara din Târgu Jiu. Din primele informaţii, fata a coborât din tren şi a luat-o în direcţia greşită, când a fost izbită în plin de o altă locomotivă.
17:50
Preotul din Galaţi, acuzat că a violat o fetiţă de 13 ani, a fost arestat preventiv. Un an a durat să se ajungă aici. Procurorul care a clasat inițial dosarul deschis vara trecută a ajuns şi el în arest. Dovezile erau cât se poate de clare: părintele a fost înregistrat vorbind cu victima sa despre cum ar putea să scape de sarcină. Şi totuşi, în ciuda acestor evidenţe, localnicii îi iau apărarea bărbatului. "Orice om greşeşte" sau "poate l-a provocat fata" sunt câteva dintre reacțiile oamenilor.
17:50
Un român este în stare gravă, după ce a căzut pe muntele Athos. Alexandru se afla în pelerinaj, alături de alţi părinți athoniți, când s-a dezechilibrat, a căzut şi a suferit o rană gravă la cap. A fost ajutat de ceilalţi până la venirea echipajelor de salvare şi apoi dus de urgenţă cu un elicopterul la spital în Salonic.   
Acum 8 ore
17:10
Evadarea ratată în Brazilia. Un deţinut a rămas blocat într-un zid de beton în care a săpat în încercarea de a scăpa de închisoare.
16:50
Temperaturile vor fi mai mari decât cele obişnuite, în cea mai mare parte a ţării, dar în special în regiunile sud-vestice, până aproape de sfârşitul lunii iulie, anunţă vineri meteorologii, care pentru acelaşi interval prognozează cantităţi de precipitaţii deficitare,
16:10
Ilie Bolojan va conduce Guvernul pentru o perioadă de doi ani, conform unui acord politic agreat de liderii partidelor, potrivit surselor Observator. Decizia vine după ce vineri, şeful liberalilor a fost desemnat oficial premier.
16:10
Vremea rămâne în continuare caldă, cu temperaturi normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 30 de grade, iar cele minime între 2 şi 4 grade. Iată prognoza meteo de mâine 21 iunie. 
15:40
O profesoară de matematică din Petrila, judeţul Hunedoara, a murit, după ce şi-a dat foc. Pentru femeia de 65 de ani nu s-a mai putut face nimic. Deocamdată nu se cunosc motivele care au împins-o spre sinucidere.
15:30
Avem oficial premier. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Ilie Bolojan prim-ministru, exact în ultima zi în care interimatul guvernului expira.
15:30
Premierul desemnat Ilie Bolojan a declarat vineri, după nominalizarea sa de către preşedintele Nicuşor Dan, că este conştient de marea responsabilitate pe care şi-aasumă, din cauza situaţiei dificile în care se găseşte ţara. El a anunţat că, din această după-amizaă, ai contionua discuţiile pentru, crearea unei majoritţi parlamentare şi pentru definitivarea Guvernului şi a programului de guvernare. 
Acum 12 ore
15:10
Un preot din Galaţi a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual de mai multe ori o adolescentă, chiar în casa parohială. Abuzurile au durat timp de doi ani şi au început când fata avea doar 13 ani. Și procurorul implicat în dosar a fost arestat preventiv zilele trecute pentru că a încercat să mușamalizeze cazul și să-l scape pe preot de acuzații.
15:00
14:50
Iranul nu intenționa să dezvolte o bombă nucleară, însă atacurile militare lansate de Israel ar putea determina conducerea de la Teheran să își schimbe poziția și să înceapă producția unei astfel de arme, a avertizat un fost negociator iranian într-un interviu acordat CNN.
14:50
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri este programată o grevă la nivel naţional, care va afecta transporturile.
14:50
Locuitorii Capitalei nu-şi găsesc, liniştea indiferent că este zi sau noapte, din cauza unor inamici redutabili. Oraşul este invadat de toate speciile şi mărimile de ţânţari. Autorităţile spun că în ultimele săptămâni s-au făcut numeroase dezinsecţii care se dovedesc ineficiente. Aşa că oamenii care vor să se bucure de răcoarea parcurilor la lăsarea serii au de înfruntat roiurile de ţânţari.
14:40
Iranul a numit un nou şef al spionajului Gardienilor Revoluţiei, pe generalul de brigadă Majid Khadami, în locul lui Mohammad Kazemi, ucis duminică într-un atac israelian, potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna.
14:40
Iranul nu intenționa să dezvolte o bombă nucleară, însă atacurile militare lansate de Israel ar putea determina conducerea de la Teheran să își schimbe poziția și să înceapă producția unei astfel de arme, a avertizat un fost negociator iranian într-un interviu acordat CNN.
14:30
Este scandal într-o şcoală din Dolj la sfârşit de an şcolar. Totul a pornit după ce patru elevi de 13 ani au fost puși de directoarea școlii să participe activ la reabilitarea sălii de sport ca să ia notă de trecere la biologie. Părinţii sunt revoltaţi, iar viceprimarul comunei a intervenit şi el pentru rezolvarea cazului.
14:20
Situaţia de la Salina Praid este departe de a se rezolva. Noi bucăţi din tavanul minei vechi au început să se desprindă, iar autorităţile iau măsuri disperate pentru a ţine sub control gradul de poluare, mai ales că riscul de a ajunge la vecinii unguri, este unul major. Reprezentanţii Apele Române vin însă cu soluţii.
14:20
Iranul a mutat în siguranță uraniul puternic îmbogățit înainte de atacul israelian, a declarat joi, într-un interviu televizat, un fost comandant al influentului Corp al Gardienilor Revoluției Islamice, citat de dpa, potrivit Agerpres. 
14:20
România are o tradiție puternică în educația de excelență, mai ales în științele exacte, iar tineri precum Ionuț Stan confirmă această realitate. Rezultatele recente arată că în ultimii ani, România a ocupat constant poziții de top în competițiile internaționale: doar în anul școlar trecut, peste 200 de medalii au fost obținute de elevii români la olimpiade internaționale în matematică, fizică și informatică. În acest context, Ionuț Stan, elev la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, se distinge clar ca unul dintre cei mai performanți olimpici din generația sa.
14:20
Kremlinul spune că schimbarea regimului în Iran este „inacceptabilă", iar asasinarea liderului suprem ayatollahul Ali Khamenei ar „deschide cutia Pandorei".
14:10
Caz revoltător în Oradea. Un şofer de ridesharing stârneşte vâlvă pe internet după ce a filmat pe ascuns mai multe pasagere, tinere și adolescente. Bărbatul a postat înregistrările pe rețelele sociale, însoțite de texte și comentarii obscene. Mai mult, șoferul lucrează ca profesor de engleză la o școală privată.
14:10
Experiență unică pentru cursanții Antena Academy în inima democrației europene, la Strasbourg, în Parlamentul European. Cursanții Antena Academy au fost martori la sesiuni de vot pentru unele dintre cele mai importante acte legislative europene, înțelegând în mod direct cum se iau deciziile care modelează viitorul Europei. Tinerii care au ales să își construiască viitorul sub îndrumarea specialiștilor Antena au avut ocazia să trăiască live momentul votului pentru PNRR, care a acordat o gură de oxigen României în vederea continuării unor investiții cruciale.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.