Insula greacă Chios declară stare de urgenţă în urma incendiilor care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv

News.ro, 23 iunie 2025 22:20

Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacuarea locuitorilor, relatează Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
02:30
Japonia a anunţat luni că premierul său, Shigeru Ishiba, a anulat planurile de a participa la summitul NATO de săptămâna aceasta, alăturându-se altor ţări din regiunea Indo-Pacific care au declarat că liderii lor nu vor participa, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la cooperarea regională viitoare, relatează Reuters.
Acum o oră
01:40
Preşedintele Donald Trump susţine într-o postare pe Truth Social că a fost convenită o încetare a focului între Israel şi Iran. Încetarea focului ar fi de 12 ore şi ar urma să înceapă în 6 ore, relatează The Guardian.
Acum 2 ore
01:30
Preşedintele Donald Trump susţine într-o postare pe Truth Social că a fost convenită o încetare a focului între Israel şi Iran. Încetarea focului ar fi de 12 ore şi ar urma să înceapă în 6 ore, relatează The Guardian.
01:20
Coliziunea unui asteroid mare cu Luna, în 2032, a cărei probabilitate este estimată la 4,3% de către astronomi, ar putea deteriora sateliţii şi provoca o ploaie de meteoriţi spectaculoasă, dar inofensivă, pe Pământ, scrie AFP.
00:50
Curtea Supremă a Statelor Unite a dat undă verde, luni, administraţiei preşedintelui Donald Trump să reia expulzarea imigranţilor în alte ţări decât cea de origine, fără a le da şansa de a demonstra pericolele la care ar putea fi expuşi, oferindu-i astfel o nouă victorie preşedintelui în politica sa agresivă de deportări în masă, relatează Reuters.
Acum 4 ore
00:30
Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, a declarat că atacul Teheranului asupra bazei militare americane al-Udeid din Qatar a fost o reacţie la „agresiunea SUA împotriva integrităţii teritoriale şi suveranităţii Iranului”.
00:10
Preşedintele american Donald Trump a susţinut din nou că SUA au „distrus” instalaţiile nucleare ale Iranului şi a numit răspunsul Teheranului „foarte slab”, cu 13 din cele 14 rachete interceptate. Dar Trump a mulţumit Iranului pentru că a anunţat Statele Unite înainte de a lansa rachetele asupra bazei sale militare din Qatar, ceea ce, potrivit lui, a făcut posibil să nu se piardă nicio viaţă - nici qatariotă, nici americană, relatează The Guardian.
00:10
Formaţia braziliană Botafogo şi echipa franceză PSG, din grupa B a Cupei Mondiale a Cluburilor, s-au calificat luni în optimile competiţiei, clasându-se pe primele două locuri ale grupei.
00:00
Preşedintele american Donald Trump a susţinut din nou că SUA au „distrus” instalaţiile nucleare ale Iranului şi a numit răspunsul Teheranului „foarte slab”, cu 13 din cele 14 rachete interceptate. Dar Trump a mulţumit Iranului pentru că a anunţat Statele Unite înainte de a lansa rachetele asupra bazei sale militare din Qatar, ceea ce, potrivit lui, a făcut posibil să nu se piardă nicio viaţă - nici qatariotă, nici americană, relatează The Guardian.
23 iunie 2025
23:50
Valentina Uivarosi, prorector la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” Bucureşti, afirmă că sunt absolvenţi de medicină care pleacă în străinătate pentru rezidenţiat, după care revin în ţară, mulţi dintre ei profesând în sistemul privat.
23:40
FC Rapid anunţă transferul fundaşului central olandez Lars Kramer, care a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon – valabil din 1 iulie 2025.
23:30
Preţurile ţiţeiului au scăzut luni cu peste 8%, echivalentul a peste 6 dolari pe baril, după ce Iranul a atacat baza militară americană Al Udeid din Qatar, ca represalii pentru loviturile aeriene americane asupra instalaţiilor sale nucleare din weekend. Cu toate acestea, Teheranul nu a luat nicio măsură împotriva traficului navelor cu petrol şi gaze prin Strâmtoarea Ormuz, esenţial pentru comerţul global, transmite Reuters.
23:30
Dries Mertens, al cărui contract cu clubul turc Galatasaray expiră la sfârşitul lunii iunie, a anunţat că îşi încheie cariera la vârsta de 38 de ani.
23:30
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” din Bucureşti schimbă modul în care studenţii universităţii plătesc taxa anuală de studii. Prorectorul Valentina Uivarosi explică în ce constau modificările şi de ce au fost acestea făcute.
23:30
Poliţiştii din Argeş fac verificări după ce pe Facebook au fost postate imagini în care se vede cum un bărbat aflat, aparent, în stare avansată de ebrietate şi care nu se ţine bine pe picioare deschide un autoturism şi urcă la volanul acestuia. Reprezentanţii Poliţiei fac apel la persoanele care asistă la astfel de scene să nu se mulţumească doar să le filmeze, ci să anunţe imediat autorităţile, atitudine care poate preveni eventuale incidente grave.
23:20
Miniştrii Executivului condus de Ilie Bolojan au participat, luni seară, la prima şedinţă de Guvern de la învestire, la Palatul Victoria. În cadrul acesteia, a fost aprobat proiectul de lege prin care sunt stabilite domeniile în care Executivul va putea emite ordonanţe simple, până la sesiunea parlamentară din toamnă, dar şi o OUG care transpune în legislaţia de organizare a Executivului faptul că sunt cinci vicepremieri, dintre care trei fără portofoliu.
23:10
Guvernul britanic a anunţat luni lansarea unei anchete naţionale în privinţa maternităţilor din Anglia, unde numeroase scandaluri au scos la iveală „probleme sistemice” de cel puţin cincisprezece ani, care au dus la moartea a sute de bebeluşi, relatează AFP.
23:10
Profesia de moaşă, reglementată prin lege şi pentru care există facultate, nu atrage foarte multe candidate, în România. Valentina Uivarosi, prorector la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” Bucureşti, a explicat care ar fi cauzele pentru care tinerii care doresc o carieră în domeniul sănătăţii nu sunt atraşi de această meserie.
23:00
Naţionala U19 a României a ratat calificarea în finala CE2025, după ce a fost învinsă de Ţările de Jos, scor 3-1, luni, pe Stadionul Rapid-Giuleşti.
22:40
Sute de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine concurs de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Carol Davila” din Bucureşti, primul dosar fiind depus online la doar 20 de minute de la deschiderea platformei pentru înscrieri. Reprezentanţii universităţii afirmă că, în condiţiile în care anul trecut au fost 4.000 de candidaţi pentru admitere la studiile de licenţă, anul acesta se aşteaptă la un număr similar.
Acum 6 ore
22:20
Grecia a declarat luni stare de urgenţă pe insula Chios, unde sute de pompieri luptă pentru a stinge incendiile care fac ravagii pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care vântul a intensificat focul, provocând întreruperi de curent şi evacuarea locuitorilor, relatează Reuters.
22:20
CFR Cluj a câştigat prima partidă de pregătire din cantonamentul din Austria, după ce a dispus, scor 4-2, de Slovan Bratislava.
22:10
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că preia acest mandat ”într-o perioadă complicată pentru România şi pentru sectorul energetic”, arătând că priorităţile sunt protejarea consumatorilor vulnerabili şi creşterea capacităţilor de producţie a energiei.
21:50
Naţionala U19 a României este condusă de Ţările de Jos, scor 2-0, la pauză, în semifinalele CE2025, de pe Stadionul Rapid-Giuleşti.
21:40
Gruparea engleză Crystal Palace a anunţat într-un comunicat publicat luni că acţiunile deţinute la club de John Textor au fost cumpărate de Woody Johnson, patronul echipei New York Jets, din NFL.
21:10
Meciul naţionalei României cu Ţările de Jos, din semifinalele Campionatului European U19, a început, luni, pe Stadionul Rapid-Giuleşti.
21:10
Miniştrii Executivului condus de Ilie Bolojan participă, luni seară, la prima şedinţă de Guvern de la învestire, la Palatul Victoria.
21:00
Miruna Gabriela Duracu, absolventă a prestigioasei Academii Militare americane „West Point”, a primit, luni, gradul de sublocotenent în cadrul unei ceremonii militare, la sediul Statului Major al Forţelor Terestre. Potrivit MApN, Duracu, „un model de excelenţă, disciplină şi dedicare”, a absolvit, în 2021, Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc. „Ambiţia, perseverenţa şi perfecţionismul său au fost decisive în parcurgerea cu succes a riguroasei selecţii pentru singurul loc alocat României la instituţia militară din SUA”, remarcă MApN. Potrivit blogului armataromaniei.ro, Miruna Duracu a povestit că şi-a dorit să intre în armată încă din şcoala generală, după ce a văzut la televizor parada militară de Ziua Naţională a României. „Nu m-am răzgândit nicio clipă, iar în clasa a VII-a am început să mă pregătesc intens pentru admitere”, a povestit ea.
20:50
Rachete au fost lansate luni asupra unei baze care găzduieşte trupe americane în Irak, anunţă The Associated Press citând un oficial de securitate.
20:50
Liderul PSD Iaşi, deputatul Bogdan Cojocaru, a declarat că va susţine noul Guvern atât timp cât România va merge în continuare pe drumul european, iar proiectele importante ale regiunii Moldovei, între care autostrăzile A7 şi A8, nu vor avea de suferit.
20:50
Echipa naţionala U19 a Spaniei s-a calificat luni, la Bucureşti, în finala Euro U19, după ce a dispus cu 6-5 de naţionala similară a Germaniei, în prima semifinală a competiţiei.
20:50
Bahrainul, stat din Golf care găzduieşte cartierul general al Flotei a 5-a a SUA, a anunţat luni că suspendă temporar zborurile în spaţiul său aerian.
20:40
Jucătorul Filip Cristian Jianu, locul 231 ATP, a fost eliminat, luni, în primul tur al calificărilor la Wimbledon, al treilea grand slam al anului.
20:40
Qatarul a declarat că îşi rezervă dreptul de a răspunde direct şi în conformitate cu dreptul internaţional după ce Iranul a vizat baza militară americană Al Udeid din Doha, ca răspuns la un atac american asupra instalaţiilor nucleare iraniene, informează The Guardian.
20:40
Numărul navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz, un punct strategic pentru aprovizionarea globală cu petrol şi gaze, a început să scadă, potrivit celei mai mari asociaţii de transport maritim din lume, Bimco. Reducerea traficului vine pe fondul temerilor tot mai mari privind extinderea conflictului din Orientul Mijlociu, după ce SUA au bombardat sâmbătă trei instalaţii nucleare majore din Iran, transmite CNBC.
Acum 8 ore
20:30
Iranul a declarat luni că a atacat forţele americane staţionate la baza aeriană Al-Udeid din Qatar. Anunţul a fost făcut la televiziunea de stat în timp ce se auzea muzică militară, cu o explicaţie scrisă pe ecran care vorbea despre „un răspuns puternic şi de succes al forţelor armate ale Iranului la agresiunea Americii”, relatează The Guardian.
20:20
Explozii au fost auzite luni deasupra capitalei Qatarului, Doha, a relatat un martor Reuters, la scurt timp după ce un diplomat occidental a declarat că exista o ameninţare iraniană credibilă încă de la prânz împotriva bazei aeriene al-Udeid, administrată de SUA, relatează Reuters.
20:20
Senatorul USR Marius Bodea susţine că problemele apărute la realizarea autostrăzilor Moldovei, în principal A8, au drept cauză birocraţia statului român, el precizând că CNAIR trebuie reformată şi profesionalizată.
20:10
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, a afirmat, luni, după ce a coordonat o acţiune de control pe faleza din Eforie Nord, că ”dughenizarea excesivă a transformat faleza într-un loc desprins parcă din Pakistan sau India”. Au fost controlaţi 12 operatori economici, iar în cazul a şase dintre ei a fost luată măsura închiderii temporare. De asemenea, au fost date amenzi în valoare de 60.000 de lei.
20:10
Membrii Guvernului condus de Ilie Bolojan depun, luni seară, jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni.
20:00
Preşedintele Donald Trump a cerut luni ca ”toată lumea” să menţină preţurile petrolului la un nivel scăzut, avertizând că o creştere ar însemna ”să jucăm în mâna inamicului”, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu după atacurile SUA asupra instalaţiilor nucleare din Iran, transmite CNBC.
20:00
Valuri de drone şi rachete ruseşti în şi în jurul oraşului Kyiv au ucis peste noapte 10 persoane, inclusiv un copil, au provocat incendii în zonele rezidenţiale şi au deteriorat intrarea într-o staţie de metrou folosită ca adăpost, au declarat luni oficialii ucraineni care au actualizat un bilanţ anunţat anterior, relatează Reuters. De asemenea, un atac asupra Odesei, efectuat luni în jurul prânzului, s-a soldat cu doi morţi şi 12 răniţi.
19:50
Furnizarea apei menajere în localităţile din judeţul Mureş aflate sub stare de alertă după ce Salina Praid a fost inundată a fost reluată temporar, însă un nou val de salinitate crescută în apa râului Târnava Mică impune întreruperea din nou, de luni seară.
19:40
Pe fondul atacurilor aeriene lansate de Statele Unite asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, sâmbătă, implicarea Beijingului în conflictul dintre Israel şi Iran rămâne prudentă, în pofida alianţei tradiţionale a Chinei cu Teheranul, relatează CNBC.
19:20
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni, decretul pentru numirea Guvernului României, condus de premierul Ilie Bolojan, după votul de învestirură din Parlament. Miniştrii noului Cabinet vor depune jurământul la ora 20.00, la Palatul Cotroceni.
19:20
Comisia Europeană a aprobat luni achiziţionarea MotoGP de către grupul american Liberty Media. Coroporaţia cu sediul în Colorado este deja proprietarul Formulei 1.
19:20
Germania intenţionează să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare până la 3,5% din produsul intern brut (PIB) până în 2029, finanţând această creştere printr-un program de împrumuturi în valoare de aproape 400 de miliarde de euro, potrivit unor surse citate de Reuters.
19:10
Grupul parlamentar al PSD l-a propus, luni, pe preşedintele interimar al formaţiunii, Sorin Grindeanu, pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Votul ar urma să aibă loc marţi, în plen. De asemenea, Mircea Abrudean a fost nominalizat de PNL pentru funcţia de Preşedinte al Senatului.
18:50
Parlamentarii AUR au părăsit, luni, sala de plen şi nu au participat votul de învestitură a Guvernului Ilie Bolojan, liderul formaţiunii, George Simion arătând că nu vor să participe la această mascaradă şi recitând din Mihai Eminescu.
18:50
Procedura de recepţie a lucrărilor la Podul peste Dunăre, de la Brăila, a început luni, 23 iunie, la aproape doi ani de la inaugurare şi la câteva zile de la anunţul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) că a câştigat definitiv procesul împotriva antreprenorului italian, în cazul întârzierilor majore în finalizarea lucrărilor şi pentru care trebuie să plătească penalităţi de peste 80 de milioane de lei. Potrivit secretarului de stat Irinel Scrioşteanu, în urma deciziei Comisiei de Recepţie, la sfârşitul acestei săptămâni se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri ale Dunării.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.