Iranul continuă arestările persoanelor considerate spioni ai Israelului. 26 de iranieni au fost reținuți "ca agenți și participanți involuntari la războiul impus de regimul sionist"
Ziare.com,
26 iunie 2025 07:30
Cel puțin 26 de persoane au fost arestate în provincia Khuzestan, în sud-vestul Iranului fiind acuzate de colaborare cu Israelul, la două zile după ce un armistițiu între cele două țări a pus capăt unui război de 12 zile, au anunțat media iraniene miercuri seara.
• • •
Alte ştiri de Ziare.com
Acum 5 minute
13:00
Academia de Studii Economice din București, kilometrul zero al învățământului superior economic și de afaceri din România, recunoscută pentru pregătirea absolvenților săi în domenii de actualitate ale pieței forței de muncă, anunță că în perioada 3-10 iulie 2025 au loc, online, înscrierile la programele sale de licență pentru anul universitar 2025-2026. Candidații au posibilitatea de a-și alege traseul academic și, implicit, viitoarea carieră, în funcție de propriile ...
13:00
Reacția unei învățătoare după ce s-a cerut ca profesorii să stea în școli 8 ore pe zi: „Serios, România?” # Ziare.com
O învățătoare din Capitală a reacționat la ideea lansată de unii decidenți guvernamentali privind obligativitatea prezenței fizice a profesorilor în școli timp de 8 ore pe zi.
13:00
Casa Albă folosește termenul „Daddy", cu care secretarul general NATO i s-a adresat lui Trump, într-un clip pentru promovarea președintelui SUA VIDEO # Ziare.com
Casa Albă a publicat miercuri un montaj video cu președintele Donald Trump la summitul NATO din Olanda, pe melodia lui Usher „Hey Daddy (Daddy's Home)”, care a stârnit nenumărate reacții pe rețelele de socializare.
Acum 10 minute
12:50
Ministrul Justiției Radu Marinescu a pledat 2 ani ca un client care și-a asfixiat soția într-un jacuzzi să nu fie acuzat de tentativă de omor # Ziare.com
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a fost unul dintre avocații unui bărbat acuzat de tentativă de omor, după ce și-a lovit și scufundat sub apă soția într-un jacuzzi, în timp ce martorii strigau la el să se oprească. În contextul violenței împotriva femeilor din România, avocatul devenit ministru PSD a pledat în mod repetat că mărturia victimei - „speriată fiind și aflată sub apă” - ar fi subiectivă.
Acum 30 minute
12:30
Declarațiile lui Nicușor Dan de la primul Consiliu European la care participă. Se întâlnește cu președinta Comisiei Europene cu care va discuta despre deficit și PNRR # Ziare.com
Președintele României, Nicușor Dan, a participat miercuri la primul său Consiliu European în această calitate, unde a subliniat prioritățile strategice ale României în actualul context geopolitic: consolidarea apărării europene, sprijinirea Republicii Moldova și securitatea regiunii Mării Negre.
Acum o oră
12:20
Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar alte două rănite, în atacuri aeriene rusești, în regiunea ucraineană Herson (sud), anunță joi, 26 iunie, autoritățile locale, relatează AFP.
12:00
Familia unui elev a dat în judecată Ministerul Educației, după Evaluarea Națională. Plângere penală pentru fals intelectual, sustragerea sau distrugerea de probe # Ziare.com
Familia unui elev din București a dat în judecată Ministerul Educației după Evaluarea Națională de anul trecut, cerând corectarea notei de la Limba și Literatura Română.
Acum 2 ore
11:50
Polițiștii și cadrele militare ar putea ajunge la închisoare dacă se angajează ca mercenari. Proiectul de OUG prevede și pensionare la 65 de ani # Ziare.com
Scandalul jandarmilor români care luptau în Congo alături de controversatul Horațiu Potra, în timp ce oficial erau în concedii medicale, a ajuns pe masa guvernului Bolojan sub forma unui proiect de ordonanță de urgență (OUG). Prevederile includ pedeapsa cu închisoarea pentru polițiștii și cadrele militare, inclusiv cele aflate în rezervă, care se angajează ca mercenari sau consultanți militari în alte țări.
11:40
Avertizare de caniculă pentru sudul României. Directorul ANM: „Cea mai călduroasă zi de până acum. Temperaturile resimţite pot depăşi 42 de grade” HARTĂ # Ziare.com
Meteorologii au emis, joi dimineaţă, 26 iunie, o avertizare Cod portocaliu de caniculă pentru judeţe din Banat, Oltenia şi din cea mai mare parte a Munteniei, cu temperaturi de 40 de grade şi cu nopţi tropicale.
11:20
Risc de secetă severă în toată România din cauza caniculei: Mai multe județe în criză de apă potabilă. „Au secat și izvoarele în munte” # Ziare.com
Localnicii din mai multe județe au început să primească apă cu porția, iar autoritățile recomandă folosirea apei potabile doar pentru uz casnic și le sugerează oamenilor să nu o utilizeze pentru udarea grădinilor.
11:10
Analiză: Situația problematică de la Marea Neagră, atacurile cibernetice și amenințările hibride care au afectat nu doar România, ci aproape toate statele europene ale NATO, nu apar în Declarația Finală a summit-ului.
Acum 4 ore
10:50
După publicarea intențiilor Guvernului Bolojan privind măsuri de recuperare a deficitului bugetar, am aflat că și majorarea rovinietei este pe agenda demnitarilor guvernului, deși nu neîncasarea sumelor aferente acestei taxe a dus la rezultatul dezastruos al exercițiului bugetar din 2024.
10:50
Donald Trump admite că Vladimir Putin ar putea să atace și alte țări. „Îl consider o persoană care, în opinia mea, este greșit orientată” # Ziare.com
Președintele SUA, Donald Trump, a răspuns la întrebarea dacă îl consideră pe Putin un dușman și dacă crede că președintele rus are ambiții teritoriale dincolo de Ucraina.
10:40
Preşedinta Comisiei Europene cere Ungariei să revină asupra interzicerii Gay Pride. „Voi fi întotdeauna aliata voastră” VIDEO # Ziare.com
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen le cere autorităţilor ungare să revină asupra interzicerii marşului Gay Pride prevăzut sâmbătă, 28 iunie, la Budapesta şi să renunţe la orice eventuală sancţionare a participanţilor la acest Marş al Mândriei de a fi Gay, relatează AFP.
09:30
Mesaj transmis românilor de premierul Ilie Bolojan. "România va reuşi dacă rămânem uniţi şi dacă statul acţionează cu respect şi responsabilitate faţă de cetăţeni" # Ziare.com
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, joi, de Ziua Drapelului Naţional că România va reuşi dacă rămânem uniţi şi dacă statul, prin toate componentele sale, acţionează cu respect şi responsabilitate faţă de cetăţeni.
09:30
Noi informații despre starea lui Ion Iliescu. Reprezentanții spitalului SRI spun că i-a fost limitată aproape complet capacitatea de mobilitate # Ziare.com
Fostul președinte al României Ion Iliescu se află în continuare la Terapie Intensivă, conștient, însă capacitatea de mobilitate și autoîngrijire i-au fost limitate aproape complet, au anunțat reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, joi, 26 iunie.
09:00
Studenții ies astăzi în stradă, în București și în alte orașe universitare din România. Protestul este împotriva măsurilor pregătite de noul guvern # Ziare.com
Proteste ale studenților în Bucureşti şi în mai multe centre universitare din ţară sunt anunțate de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), joi, 26 iunie, în urma intenţiei Guvernului de a reduce fondurile alocate pentru burse şi numărul beneficiarilor.
Acum 6 ore
08:50
AUR vrea să o demită pe Ursula von der Leyen. Europarlamentarul Gheorghe Piperea depune astăzi o moțiune de cenzură # Ziare.com
Europarlamentarul român Gheorghe Piperea (AUR) a declarat pentru Financial Times că va depune moțiunea joi, după ce a strâns mai mult decât cele 72 de semnături necesare.
08:50
Canicula lovește 12 județe și Bucureștiul, iar meteorologii au emis un cod portocaliu. Maximele pot atinge 40 de grade Celsius # Ziare.com
Meteorologii au emis joi, 26 iunie, o avertizare de Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, care include 12 judeţe din sudul şi vestul ţării și Bucureștiul. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță temperaturi care ar putea atinge chiar pragul de 40 de grade Celsius.
08:30
Trump limitează accesul Congresului la informații clasificate, după ce a contrazis Serviciile americane cu privire la bombardarea Iranului # Ziare.com
Administraţia Trump a anunțat că va limita schimbul de informaţii clasificate cu Congresul, la scurt timp după presa a relatat despre o evaluare preliminară a serviciilor de informaţii americane care sugerează că loviturile asupra Iranului nu au distrus țintele propuse din programul nuclear al țării. Președintele Trump a contrazis deja serviciile de informații americane, care erau rezervate cu privire la eficacitatea bombardamentelor.
08:10
Un nou derapaj marca Donald Trump. Președintele SUA lansează un val de jigniri la adresa candidatului democrat la Primăria din New York: "Un comunist nebun" # Ziare.com
Donald Trump s-a dezlănțuit, miercuri, pe rețeaua sa, Truth Social, la adresa lui Zohran Mamdani, un politician musulman care a câștigat alegerile primare în Partidul Democrat pentru candidatura la Primăria din New York.
07:50
Trump vrea să-l scape pe Benjamin Netanyahu de procesul de corupție. Propune grațierea „Marelui Erou” # Ziare.com
Preşedintele american Donald Trump cere Israelului anularea procesului de corupție care îl implică pe „Marele Erou”, premierul Benjamin Netanyahu. O altă soluție propusă de Trump este grațierea liderului israelian pus sub acuzare în 2019 pentru acuzaţii de mită, fraudă şi abuz de încredere.
07:50
Nicușor Dan merge la o nouă întâlnire cu liderii europeni, la reuniunea Consiliului Europei. Vor fi discutate teme importante despre securitatea şi apărarea europeană # Ziare.com
Nicuşor Dan participă, în perioada 26-27 iunie 2025, la reuniunea Consiliului European, care area loc la Bruxelles, unde liderii europeni vor discuta despre continuarea sprijinului UE pentru Ucraina.
07:40
O femeie de naționalitate georgiană ajunge în instanță pentru că provocat neintenționat incendiul care face ravagii într-o insulă din Grecia. Totul a pornit de la o țigară VIDEO # Ziare.com
O femeie de naționalitate georgiană este acuzată că a provocat neintenţionat unul din cele câteva incendii de vegetaţii care fac ravagii pe insula Chios din Marea Egee. Ea va apărea în faţa instanţei pentru a răspunde acuzaţiilor, scrie The Guardian.
07:30
Iranul continuă arestările persoanelor considerate spioni ai Israelului. 26 de iranieni au fost reținuți "ca agenți și participanți involuntari la războiul impus de regimul sionist" # Ziare.com
Cel puțin 26 de persoane au fost arestate în provincia Khuzestan, în sud-vestul Iranului fiind acuzate de colaborare cu Israelul, la două zile după ce un armistițiu între cele două țări a pus capăt unui război de 12 zile, au anunțat media iraniene miercuri seara.
07:30
Elena Udrea află dacă magistrații îi aprobă eliberarea condiționată în dosarul de corupție Gala Bute # Ziare.com
Termen în procesul privind eliberarea condiţionată a Elenei Udrea de joi, 26 iunie. Judecătoria Ploiești decide dacă fosta ministră a Turismului, condamnată la 6 ani de închisoare cu executare, poate fi eliberată mai repede. Udrea a obținut în instanță reducerea pedepsei cu mai multe luni de detenție în Costa Rica și Bulgaria, dar și cu perioada arestului preventiv.
07:20
Putin nu merge la summitul BRICS de temă să nu fie arestat, în urma mandatului emis de Curtea Penală Internaţională, pentru crime de război prin deportarea a sute de copii din Ucraina # Ziare.com
Vladimir Putin nu merge la summitul BRICS de săptămâna viitoare din Brazilia din cauza mandatului de arestare emis împotriva sa de Curtea Penală Internaţională (CPI), a declarat miercuri consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, citat de Reuters.
Acum 8 ore
06:20
Pe TikTok, platforma preferată a tinerilor, a apărut un fenomen care a atras atenția autorităților: tot mai multe videoclipuri în limba română promovează deschis armata lui Vladimir Putin. Deghizate în mesaje „ironice” sau „glume patriotice”, aceste clipuri folosesc simboluri sovietice, cântece militare și sloganuri pro-ruse.
Acum 12 ore
02:00
Frica izbucnirii unui război mondial crește. Nebunia lui Putin continuă, mutare militară majoră după atacul lui Trump # Ziare.com
Pe măsură ce temerile legate de izbucnirea celui de-Al Treilea Război Mondial cresc, Vladimir Putin anunță o mutare militară importantă în contextul conflictului dintre Tel Aviv și Teheran din Orientul Mijlociu și al atacului lui Trump din Iran. Dictatorul rus a anunțat că Rusia va intensifica producția de rachete hipersonice, deoarece tensiunile din Orientul Mijlociu exacerbează temerile legate de izbucnirea unui nou război mondial.
01:20
Secretul supraviețuirii într-un război nuclear, dezvăluit de un expert: Există doar două locuri sigure în lume VIDEO # Ziare.com
Puterile nucleare Rusia și China, aliații Iranului, au avertizat deja că implicarea SUA în conflictul din Orientul Mijlociu ar putea trimite întreaga lume într-un război total care ar duce la Armageddon. Un război nuclear ar fi devastator și ar răspândi radiații în aproape fiecare colț al globului, dar un expert, Annie Jacobsen a dezvăluit faptul că există doar două locuri în lume, care ar fi sigure pentru a supraviețui la Apocalipsă.
00:40
După succesul din Iran, Trump este frustrat față de o țară estică. Mutarea care îl poate zdruncina pe Putin # Ziare.com
După succesul din Orientul Mijlociu, Donald Trump a primit aprecierea secretarului general al NATO, Mark Rutte, care a lăudat ”acțiunea decisivă” a președintelui american de a bombarda Iranul. Însă Trump și-a arătat frustrarea față de Putin la bordul avionului Air Force One deasupra Atlanticului. Liderii NATO speră să transforme jubilația lui Trump față de rezultatul războiului dintre Israel și Iran într-un triumf diplomatic și să facă o mutare care să zdruncine Rusia ...
00:00
Ce nu mai e voie să apară la televizor. Noile reguli adoptate de CNA după 10 ore de dezbateri # Ziare.com
După o dezbatere maraton de 10 ore, Consiliul Național al Audiovizualului a adoptat miercuri seară, 25 iunie, o decizie de modificare și completare a Codului de reglementare a conținutului audiovizual.
00:00
Negocierile SUA - Iran se reiau săptămâna viitoare, anunță Trump. Liderul SUA susține că cele două țări vor să facă pace # Ziare.com
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, 25 iunie, că 'săptămâna viitoare' se vor relua tratativele dintre SUA și Iran asupra programului nuclear iranian, despre care a susținut că a fost dat în urmă cu 'mai multe decenii' în urma raidului american ce a țintit duminică principalele instalații nucleare din Iran, relatează AFP.
Acum 24 ore
23:40
Israelul recunoaște că a folosit și comandouri terestre în Iran. "Au operat în secret în inima teritoriului inamic" VIDEO # Ziare.com
Șeful Statului Major israelian, general-locotenentul Eyal Zamir, a afirmat miercuri seara, 25 iunie, că mai multe ''comandouri terestre'' au acționat în Iran în timpul războiului de 12 zile dintre cele două țări, informează AFP.
23:30
Patronul Clubului Expirat, arestat pentru trafic de droguri, a fost eliberat. Decizia luată de magistrați # Ziare.com
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat”, a fost eliberat miercuri, 25 iunie, din arestul preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis contestația formulată de avocatul său. Șoșa fusese reținut marți, 17 iunie, de procurorii DIICOT pentru trafic intern și internațional de droguri, după ce în autoturismul și locuința lui au fost găsite aproape 300 de comprimate de Zolpidem, pe care le-a adus din Marea Britanie. A doua zi, magistrații au decis arestarea sa preventivă ...
23:20
Șeful NATO l-a comparat pe Trump cu un ”tătic”. Decizia pentru care liderul NATO ”merită toate laudele”, în opinia lui Rutte # Ziare.com
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a comparat miercuri, 25 iunie, pe preşedintele Donald Trump cu un „tătic” care intervine într-o bătaie din curtea şcolii, după ce liderul american i-a certat în repetate rânduri pe cei doi adversari din Orientul Mijlociu, Israelul şi Iranul, folosind inclusiv cuvinte neprotocolare, relatează Reuters.
23:20
Perle la Evaluarea Națională 2025: ”Reușita unei călători depinde în primul rând de punga cu mâncare. Mama pune cornuri, tata pune bere” # Ziare.com
Elevii care au terminat clasa a VIII-a au avut probleme la Evaluarea Națională din iunie 2025, profesorii semnalând o serie de "perle" pe care le-au observat în lucrările scrise.
22:50
Zelenski și-a schimbat strategia față de Trump. Cum a apărut îmbrăcat președintele Ucrainei la Summit-ul NATO VIDEO/FOTO # Ziare.com
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut o nouă întâlnire cu președintele SUA, Donald Trump, fiind remarcat pentru faptul că, aparent, și-a schimbat atitudinea în relația cu liderul de la Casa Albă.
22:30
Marea Britanie intră în „scenariul de război”. Exerciții anuale de criză, planuri pentru pandemii deliberate și protecția familiei regale în cazul unui atac # Ziare.com
Regatul Unit se pregătește oficial pentru un scenariu de conflict armat desfășurat chiar pe propriul teritoriu. O strategie națională de securitate, publicată marți, conturează un cadru amplu de măsuri pentru gestionarea unor amenințări tot mai diverse și tot mai complexe: de la atacuri cibernetice și sabotaje, până la pandemii deliberate, asasinate sau lovituri asupra infrastructurii critice, scrie The Sun.
22:10
Secretele nunții lui Jeff Bezos, dezvăluite: Planuri de cină extravagante. Cine este invitat și care este adevăratul cost # Ziare.com
Foarte puține lucruri tulbură liniștea insulei obscure San Giovanni Evangelista din Veneția, legată uneori de insula vecină Torcello prin bancuri de nisip și care oferă priveliști spectaculoase peste lagună.
21:50
Comandantul temutei Forțe Quds apare într-o filmare în Teheran, în ciuda informațiilor privind moartea sa într-un atac israelian VIDEO # Ziare.com
Într-un nou episod al războiului informațional care însoțește conflictul deschis dintre Israel și Iran, generalul Esmail Qaani, comandantul Forței Quds din cadrul Gardienilor Revoluției, apare într-o filmare publicată marți, 24 iunie, de presa iraniană de stat, la un miting desfășurat în capitala Teheran. Imaginile îl arată pe Qaani în mijlocul unei mulțimi entuziaste, în timpul unui eveniment organizat pentru a marca ceea ce autoritățile iraniene au numit „victoria ...
21:30
După douăsprezece zile de tensiuni și atacuri fără precedent în Orientul Mijlociu, conflictul izbucnit între Israel și Iran pare, cel puțin la suprafață, să se fi atenuat. Președintele american Donald Trump a anunțat în cursul nopții de luni, 23 iunie, un acord de încetare a focului, acceptat ulterior și de Teheran și de Ierusalim, deși nu fără ultimele schimburi de focuri și noi victime.
21:20
Doi bărbați reținuți pentru tâlhărie, accidentați în timp ce se aflau în mașina Poliției. Au fost salvați de un echipaj de descarcerare # Ziare.com
Doi bărbați reținuți de polițiști, care erau transportați cu autospeciala instituției, au fost răniți după ce un autoturism a intrat în coliziune cu aceasta, a informat miercuri, 25 iunie, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
21:10
Cum e să pilotezi un bombardier B-2 timp de două zile fără oprire? Ce spun piloții deținători ai recordului: „E ca și cum ai fi la benzinărie cu 600 km/h” VIDEO # Ziare.com
Șapte bombardiere americane invizibile B-2 au zburat aproximativ 37 de ore pentru a bombarda situri nucleare ale Iranului, weekendul trecut. Pentagonul a numit misiunea „Operation Midnight Hammer” cel mai lung zbor al unui B-2 Spirit din ultimele decenii.
21:00
Iranul anunță moartea unui important comandant militar, rănit în atacul Israelului din 17 iunie. Cine era Ali Shadmani # Ziare.com
Armata iraniană a confirmat miercuri, 25 iunie, moartea unui important comandant militar, Ali Shadmani, care fusese rănit grav în timpul unei lovituri aeriene israeliene efectuate în 17 iunie, transmit AFP și Reuters.
21:00
Reacția lui Trump când a fost întrebat de soția unui soldat ucrainean dacă SUA vor livra țării sale rachete Patriot VIDEO # Ziare.com
Myroslava Peca, corespondenta serviciului BBC în limba ucraineană, l-a întrebat miercuri, 25 iunie, în marja Summit-ului NATO de la Haga, pe președintele american Donald Trump dacă intenționează să livreze Ucrainei rachete Patriot, esențiale pentru apărarea țării împotriva atacurilor rusești. Soțul Myroslavei luptă pe front împotriva Rusiei.
20:50
Michelle Obama vine în România, pentru prima dată. Evenimentul la care va prticipa fosta Primă Doamnă # Ziare.com
Michelle Obama, soția fostului președinte al SUA Barack Obama, va fi prezentă pentru prima dată în România, în calitate de principal invitat ("Top Speaker") la evenimentul Impact Bucharest.
20:30
Declaraţia în cinci puncte a Summit-ului NATO de la Haga: Angajament ferm al celor 32 de şefi de stat şi de guvern ai Alianţei Nord-Atlantice # Ziare.com
Liderii NATO s-au angajat miercuri, 25 iunie, să investească anual 5% din PIB în cheltuieli legate de apărare şi securitate până în 2035 pentru a se asigura că obligaţiile individuale şi colective sunt îndeplinite, conform textului final al declaraţiei finale a summitului de la Haga.
19:50
Trump, furios pe Spania pentru că nu vrea să mărească la 5% din PIB cheltuielile pentru apărare. "Am să negociez eu însămi, o să-i fac să plătească dublu" VIDEO # Ziare.com
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri, 25 iunie, că va pedepsi Spania după ce premierul Pedro Sanchez a declarat că ţara sa îşi poate îndeplini angajamentele faţă de NATO cheltuind mult mai puţin decât noua ţintă NATO de 5% din PIB, relatează Reuters şi The Guardian.
19:40
Trump l-a complimentat pe Zelenski, după discuția avută la Summit-ul NATO de la Haga. "Noi am avut mici momente dificile. Nu ar fi putut fi mai drăguţ" # Ziare.com
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri, 25 iunie, la Haga, că a avut o întâlnire „foarte plăcută” cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a promis că va vorbi cu liderul rus Vladimir Putin pentru a vedea dacă este posibil să pună capăt războiului, relatează Reuters şi The Guardian.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.