ANCOM a aplicat amenzi de aproape 1,6 milioane de lei pentru comercializarea de echipamente radio neconforme
Bursa,
26 iunie 2025 13:40
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a desfăşurat, în perioada 19 martie - 11 aprilie 2025, o campanie de control la nivel naţional care a vizat magazinele ce comercializează echipamente radio şi aparate produse preponderent în ţări asiatice, potrivit unui comunicat ANCOM emis redacţiei. În urma celor 720 de controale efectuate, au fost aplicate 511 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.598.500 lei, potrivit unui comunicat al instituţiei.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 5 minute
19:40
Parlamentul European ar putea contesta în instanţă excluderea sa din deciziile privind fondul militar # Bursa
Parlamentul European ia în calcul să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, după ce a fost exclus din negocierile privind fondul european de 150 de miliarde de euro destinat finanţării achiziţiilor militare ale statelor membre, relatează EFE, care transmite cele ce urmează. Fondul face parte din iniţiativa SAFE (Security Action for Europe), adoptată de Consiliul UE fără implicarea legislativului european.
Acum 10 minute
19:30
Marius Budăi(PSD): România şi-a îngreunat singură implementarea PNRR prin reforme deja făcute sau impuse politic # Bursa
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat că el nu a văzut un PNRR mai încărcat de anumite reforme, unele din ele deja făcute şi se pare că ne-am şi îngreunat noi singuri cumva implementarea PNRR, pentru că unele reforme au fost trecute doar din and #8221;datorii and #8221;.
Acum 30 minute
19:10
Rusia a capturat un sat din estul Ucrainei situat în apropierea unui important zăcământ de litiu # Bursa
Trupele ruse au preluat controlul asupra unui sat din estul Ucrainei care se află în apropierea unui zăcământ de litiu, după ce forţele ucrainene au opus o rezistenţă acerbă, a declarat un oficial susţinut de Rusia.
Acum o oră
19:00
Europa trebuie să facă mai mult pentru propria securitate, într-o lume tot mai volatilă, a susţinut preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în discursul său din cadrul Consiliului European, indică un comunicat al PE.
19:00
S.O.S România a contestat la Curtea Constituţională votul dat de Senat pentru numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător al CCR, sesizarea aflându-se pe ordinea de zi a Curţii Constituţionale din data de 1 iulie.
18:50
Rusia a criticat acordul semnat între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi Consiliul Europei în vederea înfiinţării unui tribunal special pentru Ucraina, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse afirmând că Moscova va considera deciziile acestei viitoare instanţe drept and #39;nule şi neavenite and #39;.
18:40
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut o amânare a audierilor în procesul în care este judecat de corupţie, din cauza and #8221;evoluţiilor regionale şi mondiale and #8221; în urma Războiului de 12 Zile cu Iranul şi în timp ce continuă Războiul în Fâşia Gaza.
18:40
Stocul iranian de uraniu înalt îmbogăţit a rămas în mare parte intact după bombardamentul american asupra principalelor instalaţii nucleare ale Iranului, estimează unele state europene, contrar a ceea ce afirmă Washingtonul.
Acum 2 ore
18:30
CCR va analiza pe 1 iulie sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc ca judecător constituţional # Bursa
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 1 iulie o sesizare privind numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător al CCR.
18:20
Ucraina şi Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri, au anunţat oficialităţi de la Kiev şi Moscova, parte a acordului convenit recent de cele două ţări la Istanbul.
18:10
O nouă cursă a înarmării ar putea accelera prăbuşirea regimului Putin, susţine ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski, comparând situaţia actuală cu declinul Uniunii Sovietice din anii and #39;90, informează AFP, de la care relatăm cele ce urmează.
18:10
Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, a depus o moţiune de cenzură împotriva Comisiei Europene # Bursa
O moţiune de cenzură împotriva Comisiei Europene, condusă de preşedinta Ursula von der Leyen, a fost depusă oficial astăzi la Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în conformitate cu articolul 131 din Regulamentul de procedură al Parlamentului.
18:00
Liderii UE promit o Europă mai pregătită pentru apărare în următorii cinci ani, în faţa ameninţărilor Rusiei # Bursa
Uniunea Europeană a decis, în urma reuniunii Consiliului European de la Bruxelles să îşi consolideze suveranitatea, responsabilitatea şi capacitatea de reacţie în materie de securitate şi apărare, în contextul în care războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei este considerat o ameninţare existenţială la adresa securităţii europene şi globale.
17:50
Produsul Intern Brut al Statelor Unite a scăzut cu 0,5% în ritm anual în perioada ianuarie-martie 2025, marcând primul declin economic din ultimii trei ani, arată datele finale publicate de Departamentul Comerţului, potrivit presei internaţionale.
17:50
Consiliul Gardienilor, organism însărcinat să examineze legislaţia în Iran, a anunţat joi că a aprobat un proiect de lege în favoarea suspendării cooperării cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), după lovituri israeliene şi americane asupra unor instalaţii nucleare iraniene, informează AFP, care afirmă cele ce urmează.
Acum 4 ore
17:00
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a anunţat joi că a detectat din nou un gaz interzis în şapte eşantioane furnizate de Ucraina, care acuză Rusia că a utilizat acest gaz pe front, transmite AFP, care afirmă cele ce urmează.
17:00
Premierul slovac Robert Fico a ameninţat joi că va vota împotriva viitorului pachet de sancţiuni impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, transmite DPA, de la care relatăm cele ce urmează.
16:40
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Rusia doreşte ca Iranul să-şi menţină cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), în contextul în care Parlamentul iranian a votat miercuri în favoarea suspendării acestei colaborări, potrivit AFP, care afirmă cele ce urmează. Decizia vine la finalul unui conflict de 12 zile cu Israelul, în urma căruia mai multe situri nucleare iraniene au fost lovite în atacuri israeliene şi americane.
16:40
Orban invocă o consultare populară pentru a-şi justifica opoziţia faţă de aderarea Ucrainei la UE # Bursa
Premierul ungar Viktor Orban a declarat, la sosirea sa la summitul european de la Bruxelles, că se opune în continuare aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, invocând rezultatele unei consultări populare interne, organizate fără valoare juridică, dar menită să-i legitimeze poziţia, informează AFP, care transmite cele ce urmează.
16:10
Eltra Logis: Noul sistem de taxare TollRO poate fi un catalizator pentru înnoirea parcului auto # Bursa
Începând cu 1 ianuarie 2026, în România va intra în vigoare o nouă reformă privind taxarea rutieră (TollRO)
16:00
NBA: Los Angeles Lakers confirmă vânzarea pachetului majoritar al francizei către Mark Walter # Bursa
Familia Buss a fost de acord să vândă o participaţie majoritară la Los Angeles Lakers directorului general al TWG Global, Mark Walter, au confirmat miercuri cele două părţi, adăugând în acelaşi timp că Jeanie Buss va rămâne guvernatorul celebrei francize NBA
16:00
DRI, companie specializată în dezvoltarea de proiecte de energie regenerabilă în Europa Centrală şi de Est, sprijină comunităţile locale din România în care este activă, prin iniţiative sociale în domeniile educaţiei şi sănătăţii, potrivit unui comunicat DRI emis redacţiei. Cu trei proiecte operaţionale şi unul în construcţie, DRI are deja un portofoliu de 299MWp în România şi continuă să investească în infrastructură sustenabilă şi impact social.
16:00
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) anunţă că a decontat facturi în valoare totală de 107.559.420,95 de lei pentru 130 de obiective realizate prin componentele C5 - Valul renovării, C10 - Fondul local şi C11 - Turism şi cultură, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) - precizează ministrul Cseke Attila.
15:50
Ruxandra Târlescu, Partener şi Leader Tax and Legal PwC România, şi Ana Maria Iordache, Partener D and B David şi Baias, transmit un punct de vedere privind aplicarea impozitului suplimentar pe cifra de afaceri (ICAS) în cazul unor categorii de contribuabili care nu fac parte din sectorul petrol şi gaze, dar ajung să fie afectaţi din cauza activităţilor secundare desfăşurate
15:50
Platforma Chatter.al, prima reţea de socializare şi microblogging dezvoltată integral în ţara noastră, este acum disponibilă şi pentru utilizatorii de Android, potrivit unui comunicat Chatter.al emis redacţiei. Proiectul, lansat de antreprenorul Cristian Doiu, propune o alternativă locală la giganţi precum X (fostul Twitter) sau Truth Social, mizând pe libertatea de exprimare, protecţia datelor şi un control mai mare al utilizatorilor asupra propriului conţinut.
15:40
Românii continuă să favorizeze magazinele online locale în detrimentul platformelor internaţionale, chiar dacă aplicaţiile chinezeşti low-cost câştigă tot mai mult teren în rândul tinerilor şi al generaţiei Boomers, potrivit unui sondaj realizat de compania de curierat Cargus în aprilie 2025.
15:40
Grupul H and M a înregistrat o scădere uşoară a vânzărilor şi a profitului în primul semestru al exerciţiului financiar 2025, pe fondul unor factori externi precum aprecierea dolarului american şi costurile ridicate de transport, conform unui comunicat emis redacţiei.
15:40
FlixBus, compania travel-tech care operează cea mai extinsă reţea de autocare interurbane din Europa, a lansat primele sale rute interne în ţara noastră, marcând o extindere importantă pe piaţa naţională, potrivit unui comunicat Flix emis redacţiei. Începând din vara acestui an, pasagerii pot călători între peste 50 de oraşe din ţară pe cele 10 linii operate împreună cu transportatori locali, o mişcare care vine în contextul liberalizării transportului interjudeţean.
Acum 6 ore
15:30
Consultantul de business Florin Leucă le recomandă antreprenorilor afectaţi de creşterile de taxe, în special de impozitul de 16% pe profit şi pe dividende, să ia câteva măsuri concrete pentru a-şi proteja afacerile şi a-şi adapta modelele de business la noile realităţi fiscal
15:30
Partidul premierului Netanyahu a urcat în sondajele privind intenţiile de vot după războiul cu Iranul # Bursa
Partidul Likud, condus de premierul israelian Benjamin Netanyahu, a înregistrat o creştere semnificativă în intenţiile de vot în urma conflictului recent cu Iranul, potrivit unui sondaj publicat miercuri seara de postul public israelian Kan şi citat joi de agenţia EFE, care redă cele ce urmează.Sondajul, realizat pe 25 iunie, la o zi după anunţarea încetării focului mediate de preşedintele american Donald Trump, arată că Likud ar obţine 31 de mandate în Knesset dacă alegerile ar avea loc astăzi. Este o creştere faţă de cele 23 estimate în sondajul anterior războiului, însă cu un mandat mai puţin decât deţine în prezent, partidul rămânând totuşi cel mai puternic din Israel.Pe poziţia a doua s-ar clasa formaţiunea naţionalistă Israel Beitenu, condusă de Avigdor Liberman, cu 15 mandate, în scădere faţă de sondajul anterior, dar mult peste cele şase mandate deţinute în prezent. Partidul de centru Yesh Atid, condus de fostul premier Yair Lapid, ar urca la 14 mandate, faţă de 12 anterior, deşi este o scădere considerabilă comparativ cu cele 23 de locuri din actualul Parlament. Alte partide din opoziţie, precum Democraţii social-democraţi şi Unitatea Naţională, ar obţine 11, respectiv 13 mandate, în scădere faţă de estimările anterioare. Formaţiunea de extremă dreapta Puterea Evreiască a ministrului securităţii naţionale Itamar Ben Gvir s-ar menţine la şapte mandate, în timp ce Sionismul Religios, partidul ministrului de finanţe Bezalel Smotrich, nu ar obţine suficiente voturi pentru a intra în Parlament.În ansamblu, actuala coaliţie guvernamentală ar obţine 56 de locuri, în creştere faţă de cele 53 din sondajul anterior, dar mult sub cele 67 de mandate pe care le deţine în prezent. Această tendinţă sugerează că, în cazul unor alegeri anticipate, majoritatea parlamentară a coaliţiei ar fi pusă în pericol.Chiar dacă popularitatea partidului său este în creştere, Benjamin Netanyahu continuă să divizeze opinia publică. Sondajul arată că 52% dintre israelieni cred că el ar trebui să se retragă din viaţa politică după încheierea conflictului din Fâşia Gaza, în timp ce 24% se opun acestei idei, iar alţi 24% sunt indecişi. În ceea ce priveşte percepţiile asupra conflictului cu Iranul, 52% dintre respondenţi declară că se tem de această ţară, iar 48% consideră că Israelul şi Statele Unite au reuşit să afecteze semnificativ capacităţile nucleare ale regimului de la Teheran. Doar 30% cred că efectul a fost nesemnificativ.În privinţa încetării focului cu Iranul, 40% dintre respondenţi sunt sceptici şi cred că aceasta nu va dura, în timp ce 30% sunt mai optimişti. Totodată, 45% consideră justificată decizia de a încheia conflictul, iar 40% se declară împotrivă. În ceea ce priveşte conflictul din Gaza, 62% dintre israelieni susţin oprirea imediată a ostilităţilor, în timp ce 22% se pronunţă pentru continuarea războiului, potrivit sursei citate.Netanyahu, aflat la conducerea Israelului timp de peste 15 ani în mod neconsecutiv şi implicat în mai multe procese pentru corupţie, rămâne o figură controversată. A fost intens criticat pentru modul în care a gestionat conflictul cu palestinienii şi pentru tentativa de reformă judiciară din 2023, care a provocat proteste masive în întreaga ţară. Cu toate acestea, confruntarea cu Iranul pare să fi generat o consolidare temporară a imaginii sale şi o mobilizare parţială a susţinătorilor.
15:30
Ţările membre ale Uniunii Europene au importat 176,4 milioane de tone de produse energetice, în valoare de 95,3 miliarde de euro, în primele trei luni ale acestui an, în scădere cu 3,9% în termeni de volum, dar în creştere uşoară cu 0,3% în termeni de valoare, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate de Eurostat.
15:30
Platforma globală de tranzacţionare eToro a anunţat lansarea a şase portofolii de investiţii dezvoltate împreună cu Franklin Templeton, lider în administrarea activelor, cu scopul de a sprijini investitorii în atingerea obiectivelor financiare pe termen lung prin strategii cu dată ţintă, potrivit unui comunicat eToro emis redacţiei.
15:30
BRD Groupe Societe Generale lansează, în premieră pe piaţa locală, un credit corelat cu obiective de sustenabilitate (Sustainability Linked Loan - SLL), special conceput pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, potrivit unui comunicat BRD emis redacţiei. Noul produs financiar este destinat companiilor cu o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro, pentru credite de minimum 1 milion de euro, şi vizează integrarea obiectivelor ESG (mediu, social, guvernanţă) în strategia de afaceri.
15:20
Comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a ordonat joi accelerarea construcţiei de fortificaţii în regiunea Sumî, unde trupele ruse desfăşoară o ofensivă susţinută, potrivit agenţiei France Presse, care afirmă cele ce urmează.
15:20
Erdogan: Trump s-ar alătura unor eventuale negocieri de pace între Rusia şi Ucraina în Turcia, dacă participă şi Putin # Bursa
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat joi că omologul său american, Donald Trump, i-a transmis disponibilitatea de a participa la o posibilă rundă de negocieri de pace între Ucraina şi Rusia, dacă şi preşedintele rus Vladimir Putin acceptă invitaţia, potrivit Reuters, care transmite cele ce urmează.
14:10
Nivelul de încredere al românilor în profesioniştii din domeniul imobiliar continuă să fie unul modest, indicând o relaţie fragilă între clienţi şi cei care intermediază sau dezvoltă proiecte rezidenţiale, potrivit celui mai recent studiu realizat de Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX.
14:10
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna mai cu 0,8% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 634,418 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,1% (1,6% în termeni reali), arată datele Băncii Naţionale a României (BNR)
14:10
China critică NATO: and #8222;O maşină de război care provoacă conflicte peste tot and #8221; # Bursa
Ministerul Apărării din China a lansat joi un nou atac retoric la adresa Alianţei Nord-Atlantice, susţinând că NATO este and #8222;un produs al Războiului Rece and #8221; şi and #8222;o maşină de război care seamănă conflicte şi provoacă războaie peste tot and #8221;, relatează agenţia EFE.
14:00
Google riscă să piardă definitiv procesul intentat împotriva Comisiei Europene, după ce un consilier al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a recomandat respingerea recursului formulat de companie împotriva amenzii antitrust de 4,1 miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Radu Puiu, analist financiar XTB România. Decizia indică o nouă etapă complicată pentru gigantul tech în confruntarea sa cu autorităţile europene.
14:00
Hidroserv, filiala de mentenanţă a Hidroelectrica, iese din insolvenţă după nouă ani. Administratorul judiciar CITR anunţă că societatea se pregăteşte pentru noi perspective de creştere consolidând domeniul infrastructurii hidrotehnice din România
13:50
Bucharest Tech Week 2025, a reunit peste 31.000 de participanţi, consolidându-şi poziţia de eveniment de referinţă pentru ecosistemul tech local şi regional, potrivit unui comunicat Bucharest Tech Week emis redacţiei. Festivalul a inclus atât o componentă B2C - Tech Expo, cât şi o serie de Business Summits adresate profesioniştilor din domenii digitale esenţiale.
13:50
Apemin Tuşnad, unul dintre cei mai dinamici producători de apă minerală naturală din România, anunţă că a încheiat anul 2024 cu o creştere de 22% a cifrei de afaceri, faţă de anul precedent, ajungând la 23,6 milioane de euro
13:40
Specialiştii de la Buju Stanciu and Asociaţii au făcut o analiză a mediului de afaceri din România la jumătatea anului 2025 în care au evidenţiat principalele presiuni fiscale, tendinţele în comportamentul antreprenorilor şi soluţiile legale pe care tot mai multe companii le adoptă pentru a-şi proteja sustenabilitatea.
13:40
ANCOM a aplicat amenzi de aproape 1,6 milioane de lei pentru comercializarea de echipamente radio neconforme # Bursa
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a desfăşurat, în perioada 19 martie - 11 aprilie 2025, o campanie de control la nivel naţional care a vizat magazinele ce comercializează echipamente radio şi aparate produse preponderent în ţări asiatice, potrivit unui comunicat ANCOM emis redacţiei. În urma celor 720 de controale efectuate, au fost aplicate 511 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 1.598.500 lei, potrivit unui comunicat al instituţiei.
13:40
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare (SGR), anunţă că în luna mai 2025 au fost colectate aproape 438 de milioane de ambalaje cu garanţie, reprezentând 73% din cantitatea pusă pe piaţă în aceeaşi perioadă, potrivit unui comunicat RetuRO emis redacţiei.
13:40
Ţara noastră are peste 10.000 de muncitori străini care nu pot fi angajaţi din cauza blocajelor administrative # Bursa
Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă din România trage un semnal de alarmă privind o problemă critică a pieţei muncii: peste 10.000 de muncitori străini, aflaţi legal în ţara noastră şi verificaţi de autorităţi, nu pot fi angajaţi din cauza unor disfuncţionalităţi administrative, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Fenomenul afectează sectoare esenţiale precum construcţiile, agricultura, alimentaţia publică sau îngrijirea la domiciliu, unde deficitul de personal este major.
13:40
Diversinst anunţă rezultatele financiare aferente anului 2024, marcând cea mai bună performanţă din istorie
Acum 8 ore
13:30
Banca Comercială Română (BCR) a lansat, la Destiny Park, cel de-al doilea val al studiului naţional despre alfabetizarea financiară, realizat în parteneriat cu BrandBerry, potrivit unui comunicat BCR emis redacţiei.
13:30
Tot mai mulţi români se arată interesaţi de accesarea unui credit de nevoi personale în perioada următoare, potrivit sondajului anual realizat de Kantar Polonia pentru grupul International Personal Finance (IPF), din care face parte şi Provident Financial România. Intenţia de creditare a crescut de la 33% în 2024 la 38% în 2025.
13:20
Ţara noastră, inclusă pentru prima dată în raportul global Wellhub and #8222;Return on Wellbeing 2025 and #8221; # Bursa
7card by Wellhub anunţă includerea României în raportul global and #8222;Return on Wellbeing 2025 and #8221;, care evidenţiază maturizarea interesului local pentru starea de bine la locul de muncă, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.