Surprize în penultima gală din acest sezon Mireasa: ce schimbări au fost făcute printre concurenți

Jurnalul.ro, 27 iunie 2025 18:10

Nu a mai rămas mult până când o să vedem finalul unui sezon care a adus amintiri ce o să rămână impregnate în sufletele concurenților pentru totdeauna. S-au înfiripat povești de iubire, au existat momente frumoase, dar și tensionate, însă surprizele nu se opresc aici! Ultimele zile aduc noutăți pentru cei care își doresc să își întâlnească sufletul pereche.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum câteva minute
19:50
Posturile de radio ale nativilor americani sunt în pericol, întrucât Congresul SUA intenționează să reducă cu 1 miliard de dolari finanțarea serviciilor publice de radiodifuziune, scrie AP.
Acum câteva minute
19:40
Europarlamentarul și negociatorul-șef al Parlamentului European pe bugetul Uniunii Europene, Siegfried Mureșan (PNL) a declarat că bugetul UE pe următorii șapte ani rămâne în esență la același nivel ca în perioada anterioară, în ciuda noilor provocări și obiective asumate.
Acum câteva minute
19:20
Pompierii bucureşteni au primit, joi, mai multe solicitări prin numărul de urgenţă 112, după ce mai mulţi copaci şi crengi au căzut în diverse locuri din Capitală, printre care şi Parcul Mogoşoaia.
19:10
Pe 18 iulie 2025, Mercur intră în retrograd, iar acest tranzit influențează profund patru zodii: Rac, Leu, Balanță și Pești.
19:10
Preşedintele american Donald Trump urmează să efectueze o vizită în Pakistan în septembrie, au relatat două televiziuni locale joi, citând surse la curent cu chestiunea, relatează Reuters.
Acum 5 minute
19:00
Loteria Română a organizat joi, 17 iulie, noi trageri pentru jocurile Loto 6/49, Joker, Noroc, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Mii de premii au fost acordate la extragerea precedentă, însă marile câștiguri încă își așteaptă norocoșii.
18:50
15 aeronave au așteaptat în aer îmbunătățirea condițiilor meteo la București, în urma codului roșu de ploi și vijelii, în timp ce altele au aterizat pe alte aeroporturi. De asemenea, mai multe mașini au fost distruse, joi, după ce au căzut copaci din cauza vijeliei.
18:40
Zeci de protestatari au cerut joi demisia șefului Poliției Prahova, în fața Inspectoratului General al Poliției Române, după ce o tânără a fost ucisă cu toporul de fostul iubit, în comuna Lipănești, județul Prahova, pentru că polițiștii nu au luat suficiente măsuri de protecție
18:40
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din județul Ilfov, anunță ISU București - Ilfov. Acoperișul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.
18:20
Elena Udrea a zâmbit când a fost întrebată, joi, la ieșirea din penitenciar, dacă se pregătește de nuntă cu partenerul său, Adrian Alexandrov. El a spus: „Vedem”.
18:10
Un bărbat de 26 de ani a furat o mașină din Sectorul 1 și a condus-o fără permis până în Giurgiu, apoi s-a întors în București unde a abandonat vehiculul. Din mașină lipseau scule electrice de 3.000 de euro.
Acum 2 ore
17:50
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu a fost joi la Lungulețu, în județul Dâmbovița. El a încercat să discute cu fermierii nemulțumiți că nu-și mai pot iriga culturile cu apa din râul Dâmbovița. Întâmpinat cu ostilitate, ministrul a reușit să le transmită că încearcă găsirea unei soluții corecte.
17:40
Parlamentul iranian a decis să excludă orice reluare a negocierilor cu SUA privind dosarul nuclear până la îndeplinirea unor condiții prealabile, pe fondul atacurilor recente asupra instalațiilor sale, susținând dreptul la îmbogățirea uraniului și refuzând discuții suplimentare, potrivit Reuters.
17:20
Un băiat de 3 ani din Munteni, județul Galați, a ajuns la spital după ce a fost atacat de mai mulți câini fără stăpân în curtea propriei locuințe. Incidentul s-a petrecut joi.
17:10
Smochina este unul dintre cele mai vechi și mai apreciate fructe din lume – un simbol al abundenței și al sănătății.
17:10
Meteorologii au emis mai multe avertizări de ploi torențiale, grindină și vijelii.
16:50
Liberalizarea pieței energiei de la 1 iulie și creșterea TVA ar putea urca prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici din România pe locul patru în Uniunea Europeană, peste toate țările est-europene și de până la trei ori mai mare decât în Ungaria, avertizează Blocul Național Sindical.
16:40
Strada Henry Ford din Craiova a devenit locul preferat al șoferilor pasionați de viteză. În doar câteva ore, polițiștii au prins trei șoferi care goneau cu viteze mult peste cea legală.
16:20
Două femei de 26 și 38 de ani și doi bărbați de 25 și 35 de ani sunt acuzați că în perioada 2024 - iulie 2025 ar fi oferit cu titlu de împrumut sume de bani către mai multe persoane, pentru care ar fi perceput diferite dobânzi.
16:10
UPDATE Elena Udrea a ieșit din Penitenciar. „Este minunat. Mă simt minunat. În primul rând îi mulțumesc lui Dumnezeu”.
16:10
Un tramvai de pe linia 36 a avut un „incident tehnic”, joi după-amiază, pe Bulevardul Lacul Tei, în zona stației Grigore Moisil, anunță STB.
Acum 6 ore
16:00
Există destinații care impresionează prin peisaje, altele prin cultură. Iar unele, ca Egiptul, reușesc să le îmbine pe toate – cu intensitate, contrast și cu o doză de mister care nu se tocește nici după ce te întorci acasă.
15:50
Agenţiile de rating, în funcţie de evaluările cărora investitorii decid nivelul expunerii pe datorie suverană, dar şi la nivel de companie şi emitent, privesc pachetul de ajustare fiscală ca pe un pas pozitiv şi important, spune ministerul Finanţelor Alexandru Nazare.
15:40
Visezi la o escapadă exotică sau la câteva zile de relaxare în natură? Organizarea atentă a fiecărui detaliu va transforma călătoria într-o experiență reușită. De la alegerea destinației și rezervarea cazării, până la stabilirea bugetului și a itinerariului, fiecare pas contează. Descoperă cum să-ți planifici concediul din timp, în mod eficient și inteligent.
15:40
Un agent de pază în vârstă de 52 de ani a agresat sexual o minoră de 15 ani cu probleme psihice, în curtea centrului de tip familial „Floarea Albastră" din Sectorul 4. Bărbatul a îmbrățișat-o, a sărutat-o și a atins-o în zonele intime.
15:20
Curtea Constituțională a României a precizat într-un comunicat de presă care au fost argumentele pentru care au respins obiecția formulată de către președintele Nicușor Dan la Legea privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
15:10
Horoscop. Săptămâna 21-27 iulie 2025 aduce influențe astrale puternice pentru toate zodiile, cu evenimente cheie precum intrarea lui Venus în Leu și alinierea lui Marte cu Mercur. Fiecare semn zodiacal este provocat să își valorifice potențialul prin echilibru, introspecție și creativitate. Află ce spun astrele despre dragoste, carieră, bani și sănătate în horoscopul complet al săptămânii.
14:50
CCR a respins, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan pe legea privind unele măsuri de combatere a antisemitismului.
14:40
Întreținerea unei grădini poate fi o provocarea. În timp ce unele plante arată bine împreună, cerințele lor de îngrijire sunt diferite, ceea ce le împiedică să prospere.
14:20
Aproximativ 50 de persoane au murit într-un incendiu la un centru comercial din orașul Kut, situat în estul Irakului. Anunțul a fost făcut de autoritățile locale, informează CNN.
14:10
Forţele guvernamentale siriene s-au retras din toată provincia majoritar druză Suwayda, în sudul Siriei, au anunţat joi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) şi martori pentru AFP.
Acum 8 ore
13:50
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, va fi eliberată din Penitenciarul Târgșor după ce Tribunalul Prahova a respins definitiv contestația DNA privind liberarea condiționată. Instanța a motivat că Udrea a avut o conduită exemplară în detenție și a făcut progrese semnificative în procesul de reeducare.
13:40
Cancelarul german, Friedrich Merz, începe joi prima sa călătorie la Londra în calitate de șef al guvernului de la Berlin pentru a se întâlni cu premierul britanic, Keir Starmer, și a semna un tratat de prietenie,ca parte a unui efort mai amplu de resetare a relațiilor UE cu Marea Britanie.
13:20
Institutul Național de Statistică anunță că industria prelucrătoare a înregistrat creșteri față de lunile precedente, dar și față de anul trecut.
13:10
August 2025 aduce schimbări tăcute, dar puternice pentru cinci semne zodiacale. Nu e vorba despre magie sau manifestări perfecte. Ci despre ceva ce a fost plantat cu intenție — sau fără — și începe să încolțească exact când renunțăm să mai așteptăm.
12:50
Valoarea tichetelor, după reluarea programului „Rabla” pentru persoanele fizice va fi modificată. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu a anunțat, într-o intervenție la Digi 24, că vor fi schimbări substanțiale în special la achiziția de mașini electrice.
12:40
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe.
12:20
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) face o serie de precizări privind procedurile de licitație pentru contractele finanțate prin PNRR. Reacția vine să infirme informațiile potrivit cărora infrastructura rutieră pierde bani din PNRR și din cauza unor erori.
12:10
Poate cea mai limpede lecție pe care o relevă accesul fără precedent la informație de care ne bucurăm acum este aceea că diversele domenii și direcții de cercetare și de creație din lume sunt mult mai interconectate decât par la prima vedere.
Acum 12 ore
12:00
Președintele Nicușor Dan a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
11:50
Ministrul de Externe al României a fost invitatul special al Alessandrei Stoicescu în platoul Observator aseară, la Antena 1.
11:50
Aproximativ 80% din carnea de porc de pe piața din România provine din import, cea mai mare parte a cărnii vândute în magazine nefiind produsă în ferme locale, avertizează Paul Anghel, director general la ANPC.
11:40
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,3, a zguduit miercuri zona insulei Sand Point din Alaska, determinând emiterea unui avertisment de tsunami, ulterior redus la un aviz, de către Serviciul Național de Meteorologie.
11:20
Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat.
11:10
Trei semne zodiacale se vor bucura de o pauză de la agitația de fiecare zi pe 17 iulie 2025.
11:00
Meteorologii au emis alerte cod galben și portocaliu pentru intervalul joi, ora 12 – vineri, ora 3.00. Anunță ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii cu rafale de 50...70 km/h și izolat grindină.
10:50
Departamentul de Justiție a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs și Jeffrey Epstein.
10:40
Sarea de mare intensifică aromele dulci, echilibrează gustul și oferă textură crocantă. Este folosită în special pentru deserturile cu ciocolată, caramel sau vanilie.
10:40
Municipiul București se află sub atenționare meteorologică Cod galben, de la ora 12:00, joi, până vineri la 03:00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
10:20
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, ar putea afla joi dacă va fi eliberată din închisoare. Magistrații de la Tribunalul Prahova urmează să judece contestația depusă de Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei Judecătoriei Ploiești de eliberare condiționată.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.