Pensionarii români care vor pierde la pensie 420 de lei, din ianuarie 2026. Cum îi afectează anularea indexării pensiilor

Gândul, 28 iunie 2025 09:50

O anumită categorie de pensionari români, și anume, cei care beneficiază în prezent de pensii în valoare de 6.000 de lei, ar putea fi printre cei mai afectați de decizia Guvernului de a suspenda indexarea anuală a pensiilor începând cu 1 ianuarie 2026. Conform calculelor prevăzute de actuala lege a pensiilor, acești pensionari ar fi […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gândul

Acum 5 minute
16:00
Ajuns ministrul al Investițiilor și Proiectelor Europene, fostul europarlamentar Dragoș Pîslaru critică Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, despre care spune că „s-a construit pe un balon de săpun”. Numai că Pîslaru a fost co-raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR), care s-a ocupat de negocierea și implementarea […]
16:00
Ciprian Șerban, noul ministru al Transporturilor, a călătorit sâmbătă cu trenul de la București la Constanța, și spune că a mers cu un tren modern și curat. „Promisiune onorată! Astăzi dimineață, fără ca nimeni să știe, am plecat cu trenul spre Constanța. Trenul a plecat cu o întârziere de 5 minute, iar călătoria a durat […]
Acum 30 minute
15:40
Banc cu Bulă, vânzătoarea și vinul. Celebrul personaj intră într-un magazin și îi cere vânzătoarei o anumită băutură. Dialogul între cei doi va stârni amuzamentul. Spor la râs! Bulă intră într-un magazin și cere unei vânzătoare: – Vreau un litru de vin, vă rog! – Alb sau roșu? – Mi-e indiferent. Sunt orb. Vezi și: […]
15:40
Rezultatele finale de la examenul național de Bacalaureat 2025 vor fi publicate luni, 30 iunie, potrivit calendarului oficial. Pentru prima dată, elevii au putut să vizualizeze lucrările înainte de a depune contestații. Nota definitivă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă. 5.579 de contestații au fost depuse la […]
Acum o oră
15:20
Ministrul Sănătății din cabinetul Bolojan, social-democratul Alexandru Rogobete, a mers sâmbătă, împreună cu edilul Sectorului 4, Daniel Băluță, în control la noul Spital de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. Potrivit ministrului, noul corp de spital din Capitală va fi dat în folosință în anul 2026. „Noul Spital de Pneumoftiziologie «Marius Nasta» – 92% din structură realizată în […]
15:20
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri, 27 iunie 2025, decretul pentru promulgarea legii de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2024, scrie EVZ.ro. Acest act normativ vizează măsuri esențiale de protecție socială pentru persoanele vurnelabile, mai ales pentru pensionari, în contextul recalculării pensiilor. Acest document a fost trabsmis imediat Monitorului Oficial, astfel […]
15:20
Faimosul neurochirurg Leon Dănăilă a explicat câte ore trebuie să dormim în fiecare noapte, de fapt. Geniul neurochirurgiei românești a descifrat misterul în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, ediție care poate fi urmărită integral AICI. Iată cât de benefic este somnul pentru organism! Neurochirurgul Leon Dănăilă (91 de ani) a explicat, în cadrul podcastului […]
15:10
Viața nu ar trebui să fie o luptă. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 29 iunie 2025. Berbec Nu te gândi automat că frumusețea trebuie întotdeauna să fie definită de standarde de modă veche. Este timpul să îți creezi propria definiție. Nu este nevoie să te încadrezi într-un tipar construit social care […]
15:00
CFR Cluj a anunțat pe site-ul său oficial, transferul fundașului central nigerian Kenneth Omeruo, care a evoluat ultima oară în Turcia, la Kasimpașa. „CFR-iști, suntem bucuroși să vă anunțăm că începând de astăzi, Kenneth Omeruo este noul jucător al echipei noastre. Fundaș cu multă experiență, Kenneth a evoluat în campionate importante, cum ar fi cele […]
Acum 2 ore
14:50
Ministrul Sănătății din cabinetul Bolojan, social-democratul Alexandru Rogobete, a mers sâmbătă, împreună cu edilul Sectorului 4, Daniel Băluță, în control la noul Spital de Pneumofiziologie „Marius Nasta”. Potrivit ministrului, noul corp de spital din Capitală va fi dat în folosință în anul 2026. „Noul Spital de Pneumofiziologie „Marius Nasta” – 92% din structură realizată în […]
14:20
E durere mare într-o familie din Botoșani și în comunitatea românească din Italia. Cosmin Alexandru Cimbru, un tânăr de 33 de ani, a murit într-un accident rutier, petrecut în seara zilei de duminică, 22 iunie 2025, în Italia. Tânărul era originar din comuna Albești, județul Botoșani, și era tată a două fetițe. El lucra în […]
14:10
ANM a emis Cod Galben de vreme severă. 11 județe din Moldova, sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei  vor fi afectate de vijelii puternice în cursul zilei de azi, între orele 10:00 – 21:00.  Și în București, vremea se va răci semnificativ.  Cerul va fi variabil spre senin în regiunile sudice. Seara, vor fi înnorări […]
14:00
Un loc din Europa este unul dintre cele mai sigure din lume și promite o vacanță de vis tuturor turiștilor. Plajele sunt generoase, la fel și obiectivele turistice. Cei care vor o vacanță fără griji, aici pot merge chiar și singuri, fără să se expună niciunui pericol. Astfel, topul celor mai sigure locuri din lume […]
14:00
Firma care a închiriat în 2013 de la Regia Autonomă-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) Palatul Kiseleff a fost înființată de un om de afaceri australian, în vârstă de peste 80 de ani, apropiat al Bisericii Ortodoxe Române. Este vorba de SC Kiseleff Property, care a semnat contractul cu RA-APPS în iulie 2013, iar la […]
Acum 4 ore
13:50
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj la 84 de ani de la Pogromul de la Iași. „În aceste zile marcăm 84 de ani de ani de la unul dintre cele mai dureroase acte de violență din istoria modernă a țării noastre – Pogromul de la Iași, care a cauzat peste 13.000 de victime”, a […]
13:40
Liviu Dobre, un tânăr de 18 ani, elev în clasa a XII-a la Liceul Teologic din Târgu Jiu, a murit fulgerat, vineri seara, în vreme ce repeta la vioară în casa sa. O descărcare electrică i-a fost fatală, astfel că tânărul a murit electrocutat. Un tânăr i-a lovit locuința din comuna gorjeană Aninoasa. Tânărul a […]
13:40
„Și noi am fost responsabili de guvernare și de ceea ce s-a întâmplat cu bugetul țării. Da, România nu are o criză economică, Doamne ferește să o aibă, dar are o criză bugetară la care și noi am contribuit”, spune vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, la Consiliul Național al PNL de sâmbătă. Primarul Sectorului 6 spune […]
13:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat că noile stadioane din România ar trebui construite și cu banii de la autoritățile locale, care să dea între 15 și 25 la sută din totalul proiectului. Măsura atinge mai multe stadioane ale unor echipe importante, cum ar fi Dinamo, Farul, Timișoara sau Pitești. Până acum stadionele se contruiau cu […]
13:30
„După 1990, Partidul Național Liberal nu a avut un drum simplu și nici liniar”, a descris Dan Motreanu direcția doctrinară a partidului, la reuniunea Consiliului Național de sâmbătă. Motreanu a făcut o scurtă istorie a PNL pentru a justifica propunerea sa doctrinară, subliniind că partidul a reușit „să-și regăsească sensul în fiecare etapă istorică”. „În […]
13:20
O conspiraționistă britanică este acuzată de propriii copii de moartea fiicei sale, Paloma, în vârstă de 23 de ani, din Regatul Unit. Tânăra a murit după ce a refuzat chimioterapia, iar frații ei dau vina pe mama lor, o cunoscută conspiraţionistă devenită influencer pe reţelele sociale. Paloma, care a murit în vara anului trecut, în […]
13:10
Cu multe milenii în urmă,  într-o peșteră din insula Creta, a locuit un copil cu păr bălai care era alăptat de o capră. Era acompaniat de două nimfe și nouă cureți, divinități ale vegetației. Când plângea, aceștia îl ocroteau cu zăngănitul scuturilor, acoperindu-i plânsetele.  Copilul se numea Zeus și era ascuns de mama sa, Rhea. […]
13:10
Proiectul centrului de mari arși de la Spitalul de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București înregistrează o întârziere de aproape un an din cauza blocajelor birocratice și a accesului dificil la șantier, afirmă Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. În urma unei vizite la șantier, sâmbătă, ministrul a anunțat că a cerut antreprenorilor să accelereze lucrările […]
12:50
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că sunt în construcție 14 spitale din cele 24 contractate prin PNRR. Oficialul nu garantează însă câte vor fi terminate până la sfârșitul lui 2026. Ministrul a explicat că România a semnat contracte pentru 24 de spitale, deși indicatorul Comisiei Europene era de 19, supracontractând deliberat pentru a putea […]
12:50
Jeff Bezos și Lauren Sánchez sunt oficial soț și soție după ce și-au schimbat verighetele în fața a 200 de invitați la  Teatro Verde, cu vedere la lagună. La începerea ceremoniei din biserica medievală Madonna dell’ Orto , Matteo Bocelli a cântat „Can’t hel falling in love”.  Lauren Sanchez a fost îmbrăcată într-o rochie de […]
12:50
Demisia de onoare și vicepreședinți pe regiuni, acestea sunt câteva dintre modificările aduse la Statutul PNL, adoptate sâmbătă de către Consiliul Național al partidului. Ilie Bolojan a prezentat schimbările radicale pe care le propune pentru partidul în vederea Congresului din iulie. Principala noutate o reprezintă reintroducerea demisiei de onoare pentru președinții de organizații care obțin […]
12:40
Care este trucul prin care obții 100 de kilograme de cartofi din doar un metru pătrat de teren. Află secretul grădinarilor cu experiență, pentru o recoltă bogată. Nu trebuie să ai o bucată generoasă de teren, ca să obții cartofi mulți. Grădinarii cu experuență apelează la un truc în fiecare an, iar rezultatul este: 100 […]
12:40
Jeff Bezos și Lauren Sánchez sunt oficial soț și soție după ce și-au schimbat verighetele în fața a 200 de invitați la  Teatro Verde, cu vedere la lagună. La începerea ceremoniei din biserica medievală Madonna dell’ Orto , Matteo Bocelli a cântat „Can’t hel falling in love”.  Lauren Sanchez a fost îmbrăcată într-o rochie de […]
12:10
Ești pregătit să afli adevăruri care îți vor schimba perspectiva asupra lumii? „Conspirații cu Generalul Emil Străinu” este noua emisiune care te va ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00, LIVE pe canalul de YouTube CANCAN.ro. Generalul Emil Străinu, expert în fenomene aerospațiale și specialist în fenomene neidentificate, vine să dezvăluie […]
12:10
Ești pregătit să afli adevăruri care îți vor schimba perspectiva asupra lumii? „Conspirații cu Generalul Emil Străinu” este noua emisiune care te va ține cu sufletul la gură în fiecare joi, de la ora 22:00, LIVE pe canalul de YouTube CANCAN.ro. Generalul Emil Străinu, expert în fenomene aerospațiale și specialist în fenomene neidentificate, vine să dezvăluie […]
12:10
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, anunță măsuri drastice împotriva medicilor care nu își respectă programul complet la spitalele de stat. În loc să lucreze opt ore, mulți medici pleacă la ora 12:00-13:00 pentru a presta servicii la clinici private. Măsura extremă poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă pentru medicii care nu își respectă programul. […]
Acum 6 ore
12:00
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că sunt în construcție 14 spitale din cele 24 contractate prin PNRR. Oficialul nu garantează însă câte vor fi terminate până la sfârșitul lui 2026. Ministrul a explicat că România a semnat contracte pentru 24 de spitale, deși indicatorul Comisiei Europene era de 19, supracontractând deliberat pentru a putea […]
12:00
Noul ministru al Sănătății dorește modificarea indicatorilor prin care se acordă concediile medicale. Astfel, Alexandru Rogobete susține că vor exista modificări legislative în acest sens și punctează că fenomenul nu a putea fi stopat, dar „dacă îl reducem eu cred că este un mare câștig”. În acest sens s-a format și o echipă alcătuită din […]
11:30
Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Realități Cosmice, Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat în spațiu, a vorbit despre Sally Ride. În dialogul purtat cu jurnalistul H.D. Hartmann, Prunariu a vorbit despre cât de deschisă a fost NASA spre implicarea femeilor în spațiul cosmic.  Urmărește aici, integral, emisiunea lui HD Hartmann. Dumitru Prunariu: […]
11:30
Începând cu 1 iulie 2025, plafonarea tarifelor pentru polițele de răspundere civilă auto (RCA), va fi eliminată, conform deciziei autorităților. Măsura, introdusă anterior ca răspuns la creșterile accelerate de prețuri din sectorul asigurărilor auto, ar putea duce la noi scumpiri pentru șoferii din România. „ASF a monitorizat constant evoluția prețurilor RCA și comportamentul asigurătorilor” Reprezentanți […]
11:10
Începând din iunie 2025, toate telefoanele mobile și tabletele vândute în Uniunea Europeană vor fi etichetate. Este cea mai nouă măsură anunțată de Comisia Europeană pentru a combate risipa de energie și a-i determina pe consumatori să facă alegeri sustenabile.  Până în 2030, UE plănuiește să să facă economii de 2,2 TWh de energie și […]
11:10
Proiectul „Ilfov, prin ochii tăi” a ajuns la final: aproape 40.000 de perechi de ochelari au fost oferite gratuit persoanelor vulnerabile din județ.  Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a făcut un scurt bilanț al celor doi ani în care s-a derulat proiectul „Ilfov, prin ochii tăi”.  24.128 persoane consultate;  39.080 de perechi de ochelari […]
11:00
Începând din iunie 2025, toate telefoanele mobile și tabletele vândute în Uniunea Europeană vor fi etichetate. Este cea mai nouă măsură anunțată de Comisia Europeană pentru a combate risipa de energie.  Până în 2030, UE plănuiește să să facă economii de 2,2 TWh de energie și 20 de miliarde de euro pentru consumatori. De asemenea, […]
10:50
Furtuna de vineri seara a făcut prăpdăd în București. În Capitală au fost 20 de copaci căzuți și 9 autotursime avariate, potrivit ISU-BIF. ANM a emis noi coduri galbene de vijelie.  Ca urmare a fenomenelor meteorologice manifestate pe perioada codului portocaliu, prin averse torențiale și intensificări ale vântului, pompierii ISU B-IF au gestionat 30 de […]
10:40
A fost scandal noaptea trecută la Strehaia, județul Mehedinți. Două familii s-au bătut cu bâtele și au distrus o mașină. Trei persoane au ajuns la spital în urma altercației. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere. „La fața locului, […]
10:30
Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Realități Cosmice, Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat în spațiu, a vorbit despre Einstein. În dialogul purtat cu jurnalistul H.D. Hartmann, Prunariu a vorbit despre realizările lui Albert Einstein corelate cu spațiul cosmic. Urmărește aici, integral, emisiunea lui HD Hartmann. Dumitru Prunariu: „El a avut o viziune […]
10:00
Cu multe milenii în urmă,  într-o peșteră din insula Creta, a locuit un copil cu păr bălai care era alăptat de o capră. Era acompaniat de două nimfe și nouă cureți, divinități ale vegetației. Când plângea, aceștia îl ocroteau cu zăngănitul scuturilor, acoperindu-i plânsetele.  Copilul se numea Zeus și era ascuns de mama sa, Rhea. […]
Acum 8 ore
09:50
O anumită categorie de pensionari români, și anume, cei care beneficiază în prezent de pensii în valoare de 6.000 de lei, ar putea fi printre cei mai afectați de decizia Guvernului de a suspenda indexarea anuală a pensiilor începând cu 1 ianuarie 2026. Conform calculelor prevăzute de actuala lege a pensiilor, acești pensionari ar fi […]
09:40
Datele arată că România a experimentat o schimbare climatică semnificativă în ultimii 30–40 de ani, iar perioada post-1990 marchează o încălzire rapidă și persistentă, în acord cu tendințele globale. România se confruntă cu valuri de căldură tot mai frecvente, intense și de durată extinsă, ca urmare a schimbărilor climatice. Însă la nivel regional am putea […]
09:30
Iată care sunt cele mai căutate stațiuni de pe litoralul românesc. Au reușit să depășească alte destinații faimoase de la malul Mării Negre. În plin sezon estival, în 2025, litoralul românesc a înregistrat un număr uriaș de rezervări pentru vacanță. Astfel că, stațiunile de la malul Mării Negre continuă să atragă turiștii ca un magnet. […]
09:10
Un general de succes, cu atât mai mult în condiții de război, nu poate fi inventat peste noapte. Chiar și cei mai mari comandanți se confruntă cu critici în propria lor epocă, una care – adesea – continuă chiar și după moartea lor. Ofițerii capabili și hotărâți sunt, totuși, mai ușor de observat, iar Ucraina […]
09:00
Care sunt cele două zodii care se vor umple de bani în iulie 2025. „Este un context favorabil pentru câștiguri”, spune Neti Sandu. Luna iulie este aproape, așadar astrologul Neti Sandu a pregătit previziunile până la data de 22 iulie 2025. Din 21 iunie și până pe 22 iulie, sunt câteva evenimente importante de menționat, […]
08:20
Corina și Alexandru sunt vloggeri care călătoresc în întreaga lume din anul 2019. Cei doi își împărtășesc experiențele pe canalul de YouTube „Doi Hoinari”, filmând cu iPhone 14 Pro, o dronă DJI Mini 2 SE, microfon DJI MIC și DJI Osmo Mobile SE.  Zilele trecute, cei doi au călătorit la Mamaia unde au filmat prețurile […]
08:20
Panagiotis Tachtsidis, mijlocașul formației din Gruia, şi clubul CFR Cluj au ajuns vineri la un acord pentru încetarea contractului. Chiar înainte e startul sezonului, Supercupa Romniei și Superliga. CFR Cluj va înfrunta formația maghiară Paksi FC, în primul tur preliminar al ediției 2025-2026 a competiției Europa League, potrivit tragerii la sorți efectuate marți, la Nyon. […]
08:20
Un test de inteligență este o modalitate distractivă și provocatoare de a-ți testa IQ-ul, gândirea critică și abilitățile de observare. În puzzle-ul de astăzi, sarcina ta este să găsești litera „O” ascunsă într-o secvență de litere „Q”. Atenție însă, există o limită de timp: ai doar 11 secunde la dispoziție! Dacă crezi că ai un […]
08:10
Fostul tenismen și om de afaceri Dinu Pescariu, judecat în dosarul Microsoft, a scăpat de o posibilă pedeapsă în 2020, când judecătorii au stabilit că faptele de care a fost acuzat s-au prescris, dar a rămas să plătească daune de aproape 11 milioane de dolari. În condițiile în care decizia instanței a rămas definitivă, autoritățile […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.