Daniel David: Noi trebuie să reducem fondul de burse. Orice se poate tăia în momentul ăsta/ Argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate/ Dacă vorbim de merit, haideți să definim meritul așa cum trebuie definit
Profit.ro,
28 iunie 2025 17:00
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că trebuie redus fondul de burse, care a crescut foarte mult în ultimii ani. El a precizat că nu s-a discutat să fie tăiată valoarea unei burse, ci doar să se reducă numărul acestora. ”Argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate, chiar dacă fondul este uriaș încă. Fondul de burse sociale pe care încerc să îl protejez pe 2026, singur, este mai mare decât toate bursele pe care le-am avut în 2022. Iar dacă vorbim de merit, haideți să definim meritul așa cum trebuie definit”, a explicat el.
• • •
Alte ştiri de Profit.ro
Acum 5 minute
21:30
Sportivul român David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 100 m liber de la Campionatul European de înot pentru tineret (U23) de la Samorin.
21:30
SUA și celelalte națiuni din Grupul celor Șapte (G7) au convenit să sprijine o propunere pentru a excepta companiile americane de la anumite componente ale unui acord existent.
Acum 10 minute
21:20
Noul ministru al Economiei, declarație surprinzătoare despre Praid: Mirosul meu este că n-au interes să rezolve # Profit.ro
Noul ministru al Economiei, Radu Miruță, susține că nu a văzut o preocupare din partea conducerii SALROM în ceea ce privește rezolvarea problemei de la Praid.
Acum 4 ore
19:10
Miruță: Îmi propun ca unele dintre companii să fie listate la bursă; niciuna în care statul român să nu aibă control # Profit.ro
Realizarea unui audit serios al companiilor de stat aflate în portofoliul Ministerului Economiei, în vederea eficientizării acestora, se află în programul pe care l-am prezentat în Parlament, însă nu toate companiile pot fi listate la bursă, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Radu Miruță.
18:30
Warren Buffett donează acțiuni Berkshire Hathaway în valoare record de 6 miliarde de dolari, către Fundația Gates și organizații caritabile de familie # Profit.ro
Warren Buffett a donat vineri acțiuni Berkshire Hathaway în valoare record de 6 miliarde de dolari, cea mai mare donație anuală a sa de până acum, în cadrul angajamentului său de a-și dona averea acumulată.
17:50
Fumatul pe plajă, în parc sau în stații de autobuz, interzis în Franța începând de duminică # Profit.ro
Un decret anunțat de Guvern în vederea unei extinderi a interzicerii fumatului în stații de autobuz, parcuri și grădini publice, pe plaje și în apropierea bibliotecilor, piscinelor sau școlilor a fost publicat sâmbătă în Jurnalul Oficial și intră în vigoare duminică.
Acum 6 ore
17:20
VIDEO&FOTO Premieră - Erbașu a adus peste 500 muncitori și a început asfaltarea pe tronsonul abandonat de Bechtel și neatins 12 ani # Profit.ro
Construcții Erbașu a adus 521 de muncitori și 280 utilaje și a început și asfaltarea pe tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiș (km 4+200 – km 30+550).
17:00
Daniel David: Noi trebuie să reducem fondul de burse. Orice se poate tăia în momentul ăsta/ Argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate/ Dacă vorbim de merit, haideți să definim meritul așa cum trebuie definit # Profit.ro
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că trebuie redus fondul de burse, care a crescut foarte mult în ultimii ani. El a precizat că nu s-a discutat să fie tăiată valoarea unei burse, ci doar să se reducă numărul acestora. ”Argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate, chiar dacă fondul este uriaș încă. Fondul de burse sociale pe care încerc să îl protejez pe 2026, singur, este mai mare decât toate bursele pe care le-am avut în 2022. Iar dacă vorbim de merit, haideți să definim meritul așa cum trebuie definit”, a explicat el.
16:50
Primarul Sectorului 4: Lucrările la planșeu sunt în grafic, am găsit bani pentru Pasajul Unirii # Profit.ro
Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, afirmă că lucrările de consolidare a planșeului de la Unirii sunt în grafic, el precizând că speră ca două benzi de circulație să fie deschise traficului rutier înainte de termen. Băluță anunță, de asemenea, că există fonduri pentru renovarea Pasajului Unirii.
16:10
VIDEO Chinezii - Pas înapoi în fața reacțiilor după ce s-a anunțat că vor să mute o marcă de lux din UK, iar 1.300 locuri de muncă sunt în pericol # Profit.ro
Producătorul britanic de automobile sport de lux Lotus a făcut un pas înapoi în fața reacțiilor apărute după ce a fost relatat că vrea să oprească producția de mașini sport din Marea Britanie și să o mute în SUA.
15:50
Lotul 3 al Autostrăzii A0 Sud va fi deschis luni.
15:40
Valoarea alocațiilor de stat pentru copii achitate în luna mai 2025 a fost de 1,213 miliarde de lei, iar suma medie plătită pe beneficiar de 334,88 lei, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Acum 8 ore
15:10
GRAFIC Piețele principale ale celor mai vândute mărci auto și cât de mare este dependența de SUA sau China # Profit.ro
Unde se vând cel mai bine mașinile Ford și cât de mare este ponderea Chinei în vânzările BYD? Este importantă Europa pentru Hyundai – Kia sau China și SUA sunt suficiente pentru afacerea coreenilor? Pe cine afectează cel mai mult creșterea tarifelor din SUA? Acestea sunt doar câteva din întrebările la care răspunde o analiză detaliată a dependențelor mărcilor auto.
14:20
Ministrul Economiei, despre companiile de stat: Am văzut director care are salariu 37.700 de lei. La Salrom, un membru din CA - peste 10.000 de lei. Miroase de la o poștă mecanismul ordonanței 109 de guvernare corporativă # Profit.ro
Ministrul Economiei Radu Miruță susține că directorii unor companii de stat au salarii de aproape 40.000 de lei lunar, iar la Salrom, un membru al Consiliului de Administrație, încasează 10.000 de lei lunar. De asemenea, ministrul Economiei acuză că Ordonanța 109, care prevede selectarea unor manageri privați la companiile de stat, ”este doar o mască”.
14:00
Ministrul Energiei: La rectificarea bugetară, 950 milioane de lei pentru schema de protecție a consumatorilor vulnerabili # Profit.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat sâmbătă, la Bistrița, că la rectificarea bugetară se vor aloca 950 de milioane de lei pentru schema de protecție a consumatorilor vulnerabili, bani care vor acoperi coplata facturilor la energie electrică până la finalul lunii martie a anului viitor.
13:40
Facebook ar putea folosi fotografiile private ale oamenilor pentru a-și antrena inteligența artificială # Profit.ro
Meta testează o nouă opțiune pentru Facebook, care cere utilizatorilor acces la fotografiile făcute cu telefonul mobil, pentru a le procesa.
Acum 12 ore
13:10
Rogobete: Nu sunt de acord ca medicii să lucreze fie la public, fie la privat. Însă colegii mei care lucrează la public au obligația să părăsească spitalul public atunci când se termină programul de lucru # Profit.ro
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că nu susține ideea ca medicii români să aleagă dacă lucrează în spitale publice sau în unități sanitare private. Rogobete anunță însă că va oferi mai multe instrumente administrative managerilor de spital și medicilor șefi de secții în așa fel încât să fie stopat fenomenul medicilor care lucrează în spitale publice și pleacă de la locul de muncă cu ore înainte de terminarea programului pentru a profesa în privat. Viitorul act normativ care va reglementa aceste aspecte va avea prevederi care permit inclusiv desfacerea contractului de muncă al medicului care nu își respectă programul de lucru.
12:40
Alexandru Rogobete: Indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificați # Profit.ro
Modul și indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificați, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a precizat că vor apărea modificări legislative în acest sens.
12:10
Primăria Sectorului 3: Începând de luni, 30 iunie, interacțiunea cu publicul se va desfășura EXCLUSIV online # Profit.ro
Interacțiunea Primăriei Sector 3 cu publicul se va desfășura de luni, 30 iunie, exclusiv online, a anunțat instituția. Această restricție impusă cetățenilor în serviciul cărora ar trebui să se afle primăria, de a interacționa exclusiv online, este prezentată de instituție ca o facilitate.
11:30
Meteorologii au emis o atenționare Cod galben privind vânt puternic, care va atinge la rafală viteze de 50-70 de kilometri pe oră, în județe din Moldova, sudul Banatului și în vestul și sudul Olteniei. În București, temperaturile vor scădea semnificativ, cu maxime de 29-30 de grade.
11:20
Trump vrea dobânda băncii centrale a SUA la 1%. Mandatul actualului șef Fed, pe care Trump îl consideră "prost", se încheie în mai 2026 # Profit.ro
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că vrea ca dobânda cheie a băncii centrale a SUA, Rezerva Federală (Federal Reserve - Fed), să fie redusă la 1%. De asemenea, președintelui SUA i-ar plăcea ca șeful actual al Fed, Jerome Powell, să își dea demisia.
11:10
Alexandru Rogobete: Sunt în construcție 14 spitale prin PNRR; ne bazăm pe aceste 14 șantiere # Profit.ro
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă că, în prezent, sunt în construcție 14 spitale noi prin PNRR, subliniind că se bazează pe acestea.
11:10
Consiliul Național al PNL va discuta despre reducerea numărului de membri în BEx și despre obligația liderilor ultimelor zece filiale clasate la alegeri să demisioneze - surse # Profit.ro
Consiliul Național al PNL, care se reunește sâmbătă, va discuta despre reducerea numărului de membri în Biroul Executiv, de la 70 la circa 25, dar și despre obligația liderilor ultimelor zece filiale clasate, la fiecare rundă de alegeri, să demisioneze, afirmă surse politice. Totodată, potrivit acestora, liberalii ar urma să stabilească faptul că președintele ales la Congres va avea un mandat de doi ani.
11:00
ANM: Secetă pedologică la culturile de porumb și grâu de toamnă, în cea mai mare parte a țării (agrometeo) # Profit.ro
Seceta pedologică moderată și puternică își va face simțită prezența în perioada următoare în cultura grâului de toamnă și a porumbului, în cea mai mare parte a zonelor agricole, potrivit prognozei agrometeo publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
10:40
Un tribunal japonez a găsit smartphone-urile Pixel 7, dezvoltate de Google, vinovate de încălcarea unor brevete și, în consecință, a interzis comercializarea acestora.
10:30
Valul de căldură sufocă Europa. Temperaturi de peste 40 de grade Celsius în mai multe țări # Profit.ro
Valurile de căldură care au cuprins Europa au făcut ca temperaturile să depășească 40 de grade Celsius în unele țări, conform Euronews. Autoritățile recomandă prudență, deoarece condițiile de secetă, vânturile puternice și valurile de căldură amenință să provoace incendii.
10:10
Directorul ApaNova, Mădălin Mihailovici: „Eu nu am văzut în București să ne dăm cu barca. Sistemul este pregătit întotdeauna, însă Primăria Generală va avea nevoie de investiții suplimentare” # Profit.ro
Capitala se confruntă, din ce în ce mai des, cu fenomene meteo extreme, ploi torențiale ce pun la încercare infrastructura orașului și, implicit, sistemul de canalizare gestionat de concesionarul Apa Nova.
10:00
Germania cere Apple și Google să blocheze aplicația chineză de inteligență artificială DeepSeek # Profit.ro
Autoritatea pentru protecția datelor din Berlin a declarat vineri că aplicația DeepSeek transferă ilegal datele utilizatorilor germani către China și a cerut companiilor Apple și Google să analizeze posibilitatea de a bloca serviciul de inteligență artificială.
10:00
VIDEO Lovitură majoră pentru industria auto britanică - Chinezii vor să mute o marcă de lux, 1.300 locuri de muncă în pericol # Profit.ro
Producătorul britanic de automobile sport de lux Lotus, controlată de holdingul chinez Geely, intenționează să oprească producția de mașini sport din Marea Britanie și să o mute în SUA.
09:40
Gigantul chinez al bateriilor CATL, furnizor Tesla, își extinde masiv operațiunile globale: De ce contează acest lucru pentru piața auto electrică # Profit.ro
Contemporary Amperex Technology Co. Ltd. (CATL), cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice (EV) din lume, accelerează extinderea la nivel internațional, mizând totodată pe o tehnologie revoluționară: schimbarea rapidă a bateriei. Această strategie ar putea rescrie regulile jocului în industria auto europeană.
09:20
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri încetarea oricăror negocieri comerciale între Statele Unite și Canada.
09:10
Strategie reușită pentru Dacia: prima publicație europeană care compară Duster cu un Jeep. „Un vag sentiment de rudenie, un sentiment de entuziasm!” # Profit.ro
Ar putea fi asimilată marca Dacia cu un rival pentru Jeep? Este posibil ca în strategia Dacia să existe și o astfel de încercare, pentru a atrage clienți care caută soluții mai accesibile, dar cu performanțe mai robuste. O publicație din Irlanda a atins acest punct în urma unui test-drive.
09:10
Vinul zilei: un spumant elegant și rafinat, cu arome subtile de citrice, mere verzi, alune și pâine proaspătă. O creație plină de caracter, caracteristică regiunii Saumur din Valea Loarei # Profit.ro
Saphir Saumur Brut Vintage 2019 este un spumant elegant din Valea Loarei, produs după metoda tradițională. Realizat din Chenin Blanc și un strop de Chardonnay, acest vin brut impresionează prin finețea bulelor și complexitatea aromatică.
08:50
Producția auto din Marea Britanie, la cel mai scăzut nivel din 1949: Tarifele impuse de Trump lovesc puternic industria # Profit.ro
Producția de automobile din Regatul Unit a înregistrat în luna mai cea mai accentuată scădere din ultimii 75 de ani, potrivit datelor publicate vineri de Society of Motor Manufacturers and Traders (SMMT), într-un context marcat de tarife comerciale dure impuse de administrația Trump și de schimbări interne în industrie.
Acum 24 ore
08:10
Costuri uriașe. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
07:10
Hei, pasionați de rock! Știm că ați văzut deja afișul, dar haideți să ne entuziasmăm din nou cu line-up-ul complet al festivalului! Am tot vorbit despre trupele astea tari și chiar am avut ocazia să vedem câteva reel-uri exclusive cu artiști care abia așteaptă să ne facă să vibrăm!
04:10
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: cer măsuri ferme și urgente pentru a păstra credibilitatea României # Profit.ro
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că deficitul bugetar continuă să crească și cere "măsuri ferme și urgente" pentru a păstra credibilitatea României în fața investitorilor și a partenerilor externi.
00:40
ULTIMA ORĂ Așteptarea a luat sfârșit - Cea mai mare bancă din Republica Moldova intră în România # Profit.ro
Moldova Agroinbank (maib), cea mai bancă din Republica Moldova, a lansat procedurile pentru a veni în România cu servicii de digital banking, pentru clienții de retail.
27 iunie 2025
23:50
Grupul de televiziune german RTL a semnat un acord pentru achiziționarea integrală a companiei media Sky Deutschland, o tranzacție de 150 de milioane de euro în numerar și până la 377 de milioane de euro suplimentari, în funcție de performanța viitoare a grupului RTL.
23:00
TikTok a deschis o sucursală proprie în România
22:20
TikTok a deschis o sucursală proprie în România, conform datelor publicate în Mnitorul Oficial.
22:00
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: cer măsuri ferme și urgente pentru a păstra credibilitatea României # Profit.ro
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că deficitul bugetar continuă să crească și cere "măsuri ferme și urgente" pentru a păstra credibilitatea României în fața investitorilor și a partenerilor externi.
22:00
VIDEO Incendii masive lângă Atena - Zeci de case au ars complet, mii de persoane evacuate # Profit.ro
Incendii de vegetație puternice în apropiere de Atena.
21:50
Indicele BET, al celor mai importante acțiuni românești, s-a întors pe o tendință de creștere pe un puseu favorizat de raliul de pe marile burse ale lumii, dar volumele din piața reglementate au fost mici.
Ieri
21:20
Programul de imigrare ”Trump Card”, de 5 milioane de dolari, lansat de Donald Trump, se lovește de obstacole legale și fiscale majore # Profit.ro
Noul program de imigrare promovat de președintele Donald Trump, denumit ”Trump Card” și destinat celor foarte bogați care doresc rezidență în SUA în schimbul unei contribuții de 5 milioane de dolari, se confruntă deja cu controverse juridice, incertitudini fiscale și scepticism din partea specialiștilor în imigrare, în ciuda interesului aparent ridicat la nivel internațional, relatează CNBC.
21:00
Bolojan: ”Avem stadioane care nu s-au umplut niciodată!”. Vrea ca primăriile să co-finanțeze construcția cu 15%, 20%, 25% # Profit.ro
Premierul Ilie Bolojan consideră că proiectele de stadioane din toată țara ar trebui confinanțate, între 15% și 25%, de către autorităție locale, fapt care le-ar responsabiliza, fără a obliga statul să cheltuiască resurse ineficient.
20:50
Bolojan: Să susținem un program ”Cumpără ceva făcut în România!”. Casa Verde, în pericol # Profit.ro
Guvernul va analiza toate programele care țin de componenta de mediu, iar premierul Ilie Bolojan consideră că trebuie susținute, în condițiile actuale de deficit bugetar, doar cele care stimulează exporturile.
20:30
Banca britanică Barclays va bloca din 27 iunie cumpărarea criptomonedelor cu cardurile bancare.
20:30
Un puternic incendiu a izbucnit la un depozit din Sectorul 6 al Capitalei.
20:00
ANUNȚ Ce se întâmplă cu prosumatorii după 1 iulie: Pot să vând energie unui furnizor și să cumpăr de la altul? # Profit.ro
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) prezintă noi informații, acuym sub formă de întrebări și răspunsuri, despre ce se va întâmpla cu prosumatorii după 1 iulie, când expiră plafonatea tarifelor la energie.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.