În cât timp ar putea fi evacuat un spital cu 400 de paturi, în cazul unui cutremur major: 8-12 ore, pe hârtie. Arafat, după exerciţiul SEISM 2025: Într-un cutremur resursele nu sunt din abundenţă, pentru că se distribuie/ Ce spune despre rolul populaţiei
News.ro,
29 iunie 2025 08:00
Exerciţiul SEISM 2025 a angrenat forţe impresionante din ţară şi din străinătate, în vederea gestionării cât mai bune a unui posibil cutremur major în România. Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat pentru News.ro că în câteva săptămâni vor veni concluziile, după evaluarea mai multor experţi internaţionali. Mai trebuie făcuţi paşi importanţi pentru o mai bună armonizare între toate instituţiile, dar şi pentru eliminarea birocraţiei când vine vorba de luarea deciziilor de către autorităţi în cazul unei catastrofe. Şeful DSU a explicat că exerciţiul a vizat pregătirea pentru un număr mare de victime, estimarea din scenariu fiind de 20.000 de victime, dintre care 4.000 de decese, în contextul unui posibil cutremur de 7.3 pe Richter. Evacuarea unei unităţi sanitare într-un astfel de context ar putea dura între 8 şi 12 ore, conform unor estimări, din cauza mai multor elemente, precum starea pacienţilor internaţi şi numărul de forţe care pot fi fizic angrenate în evacuarea lor.
Citeşte toată ştirea
• • •
Alte ştiri de News.ro
13:30
Un avion de tip F-16 a ”avariat” în zbor, iar pilotul a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ”fără să aibă timp să se catapulteze”, anunţă Forţele Aeriene ucrainene, relatează AFP.
13:20
Un studiu recent, realizat de cercetători din Japonia, arată că vitamina C nu se limitează doar la a proteja pielea, ci are şi capacitatea de a o regenera, prin activarea unor gene esenţiale pentru refacerea epidermei. Astfel, vitamina C ar putea deveni o soluţie eficientă pentru a limita subţierea pielii legate de îmbătrânire, oferind noi direcţii de tratament în dermatologie şi medicina geriatrică.
13:20
Contractul dintre Formula 1 şi Marele Premiu al Austriei a fost prelungit duminică, pe termen lung, până în 2041, cu câteva ore înainte ca piloţii să ia startul pe Red Bull Ring.
13:10
Preşedintele salvadorian Nayib Bukele ironizează Franţa, unde se declară pregătit să trimită deţinuţi, după ce la Fashion Week, la Paris, săptămâna aceasta au defilat manechine care arătau ca nişte deţinuţi, relatează AFP.
13:00
Bărbatul de 43 de ani care ar fi înşelat un cetăţean nigerian, încasând de la acesta aproape 400 de euro pentru o cursă taxi de la Aeroportul ”Henri Coandă” la un hotel din centrul Capitalei, a fost reţinut de poliţişti.
12:40
Statele membre G7 anunţă că vor să scutească multinaţionalele americane de plata impozitului mondial minim, din cauză că acestea sunt taxate în Statele Unite, relatează AFP.
12:20
Jaqueline Cristian este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA dată publicităţii duminică, înainte de debutul turneului de la Wimbledon, ea ocupând locul 52, cu 1116 puncte, după o coborâre de două poziţii.
12:00
Un urs a intrat într-o gospodărie din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde a ucis un ied şi a rănit alţi doi. Proprietarii casei au solicitat sprijinul autorităţilor, dar la sosirea echipajului de jandarmi ursul părăsise zona.
11:50
Iranul dispune de capacităţi tehnice în în vederea reînceperii îmbogăţirii uraniului ”în câteva luni”, declară într-un interviu acordat postului american CBS News directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, după ce atacurile Statelor Unite la instalaţiile nucleare Fordo, Natanz şi Isfahan au provocat pagube ”importante, dar nu complete”, relatează AFP.
11:40
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a ajuns la spital, duminică dimineaţă, după ce i s-a făcut rău în Penitenciarul Târgşoru Nou. Surse medicale au declarat că Udrea a suferit o colică abdominală.
11:40
YouTuberul transformat în boxer Jake Paul l-a învins pe mexicanul Julio Cesar Chavez Jr, sâmbătă, la Anaheim, lângă Los Angeles, într-un meci profesionist de tip demonstrativ organizat de compania sa de promovare.
11:20
Cătălin Munteanu a revenit în staful tehnic al echipei Petrolul Ploieşti, tot pe poziţia de antrenor secund, aceeaşi pe care a ocupat-o şi în 2020.
11:10
Meteorologii au emis, pentru duminică, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, pentru 13 judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, unde se vor atinge viteze de 50-70 de kilometri pe oră, la rafală. Luni, va fi în vigoare un Cod galben de caniculă şi disconfort termic, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, unde temperaturile maxime vor atinge 35-37 de grade. În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, duminică şi luni, cu temperaturi maxime de 30-31 de grade, respectiv 33-34 de grade.
11:10
Premierul israelian Benjamin Netanyahu ”trebuie să plece din funcţie”, cere predecesorul său Naftali Bennett, care cataloghează drept un ”dezastru” modul în care gestionează Israelul într-un interviu în care menţine suspansul cu privire la propriile intenţii relatează AFP.
11:10
Internetul reprezintă o prezenţă constantă în viaţa copiilor, fiind accesat zilnic de majoritatea acestora şi utilizat într-o multitudine de scopuri, atât pentru a comunica cu ceilalţi, cât şi pentru divertisment sau documentare, arată un studiu făcut de Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii. Conform acestuia, o treime dintre elevi consideră că este important sau foarte important ca postările lor pe reţelele sociale să fie apreciate, iar 1 din 6 elevi consideră că este important sau foarte important să realizeze provocările lansate pe reţelele sociale.
10:20
Antrenorul echipei Chelsea, Enzo Maresca, a sugerat, după meciul cu Benfica din optimile Cupei Mondiale a Cluburilor întrerupt două ore din cauze meteo, că Statele Unite nu sunt o ţară potrivită pentru a găzdui această competiţie - cu un an înainte de a găzdui Cupa Mondială masculină.
10:20
Meteorologii au emis, pentru duminică, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, pentru 13 judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, unde se vor atinge viteze de 50-70 de kilometri pe oră, la rafală. Luni, va fi în vigoare un Cod galben de caniculă şi disconfort termic, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, unde temperaturile maxime vor atinge 35-37 de grade.
09:50
Israelul a lovit, luni, pentru ultima dată regimul mollahilor, vizând ţinte simbolice: un ceas care numără orele până la căderea Israelului, cartierul general al Gardienilor Revoluţiei, şi închisoarea Evin din Teheran, cunoscută pentru găzduirea oponenţilor politici ai regimului.
09:50
Ultima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) îi aduce în faţa publicului pe Bill Murray şi Peter Bradshaw în dialog cu Octavian Saiu, spectacolul „Trăiască flamenco!” de Manuel Liñán, „Lumi noi” - un spectacol cu Bill Murray, Jan Vogler, Vanessa Perez, Mira Wang, „7 ore diferenţă” - un proiect de colaborare internaţională între New Bulgarian University din Sofia şi University of Michigan, SUA, o nouă reprezentaţie a spectacolului-fenomen „Faust” în regia lui Silviu Purcărete, şi „Un cer plin cu Mulţumesc” - spectacol multimedia cu drone, lumini & muzică, la ora 23:45, în Piaţa Teatrului.
09:30
Cristiano Ronaldo tocmai şi-a prelungit contractul cu Al-Nassr cu doi ani şi nu şi-a ascuns bucuria de a rămâne în Arabia Saudită.
09:30
Un lot de piper boabe, în ambalaj cu râşniţă, este retras de la comercializare din magazinele Auchan, ca urmare a suspiciunii privind prezenţa unui corp străin. Persoanele care au cumpărat produsul din lotul vizat sunt rugate să îl returneze, urmând a primi banii înapoi.
09:10
Grupul OPEC+, cel mai mare consorţiu de producători de petrol din lume, intenţionează să anunţe o nouă majorare semnificativă a producţiei, cu 411.000 de barili pe zi (bpd), în luna august, potrivit unor patru delegaţi ai grupului, citaţi de Reuters.
09:00
Şapte personalităţi au primit, sâmbătă, stele pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu. Acestea sunt: actorii americani Bill Murray şi Kathleen Turner, scriitorul nigerian premiat cu Nobel Wole Soyinka, coregraful belgian Alain Platel, dramaturgul şi regizorul francez Alexis Michalik, actorul japonez Kuranosuke Sasaki, şi, postum, dramaturgul francez de origine română Eugène Ionesco.
09:00
Markus Knall, redactor şef al diviziei digitale a Ippen.Media, un grup media din Germania, a declarat pentru News.ro că suntem în stadiul foarte incipient al inteligenţei artificiale în jurnalism, iar viitorul este modelat de oportunităţile pe care ni le va oferi inteligenţa artificială. Acesta a vorbit şi despre modurile în care inteligenţa artificială sprijină jurnalismul. De asemenea, grupul media pe care îl conduce produce zilnic articole cu sprijnul AI, dar o persoană mai verifică articolul respectiv înainte de publicare.
08:50
Senatul SUA, controlat de republicani, a avansat sâmbătă, la limită, proiectul de lege al preşedintelui Donald Trump privind reducerea impozitelor şi cheltuielile, în timpul unei sesiuni maraton de weekend marcată de drama politică, diviziuni şi întârzieri prelungite, în timp ce democraţii au încercat să încetinească calea spre adoptarea legislaţiei, relatează Reuters.
08:30
Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, doreşte să atragă 29 de miliarde de dolari de la investitori privaţi pentru a construi centre de date dedicate inteligenţei artificiale în Statele Unite, potrivit unui articol publicat de Financial Times.
08:20
Chelsea a eliminat-o pe Benfica Lisabona cu scorul de 4-1 după prelungiri, sâmbătă, în optimile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor FIFA de la Charlotte, şi va întâlni în turul următor formaţia braziliană Palmeiras.
08:20
Ministerul indian al Afacerilor Externe respinge informaţiile armatei pakistaneze care încearcă să învinuiască India pentru atacul de sâmbătă din Waziristan.
08:00
Exerciţiul SEISM 2025 a angrenat forţe impresionante din ţară şi din străinătate, în vederea gestionării cât mai bune a unui posibil cutremur major în România. Şeful DSU, Raed Arafat, a explicat pentru News.ro că în câteva săptămâni vor veni concluziile, după evaluarea mai multor experţi internaţionali. Mai trebuie făcuţi paşi importanţi pentru o mai bună armonizare între toate instituţiile, dar şi pentru eliminarea birocraţiei când vine vorba de luarea deciziilor de către autorităţi în cazul unei catastrofe. Şeful DSU a explicat că exerciţiul a vizat pregătirea pentru un număr mare de victime, estimarea din scenariu fiind de 20.000 de victime, dintre care 4.000 de decese, în contextul unui posibil cutremur de 7.3 pe Richter. Evacuarea unei unităţi sanitare într-un astfel de context ar putea dura între 8 şi 12 ore, conform unor estimări, din cauza mai multor elemente, precum starea pacienţilor internaţi şi numărul de forţe care pot fi fizic angrenate în evacuarea lor.
08:00
Generalul de brigadă în rezervă Marius Crăciun, care a pus bazele Forţelor pentru Operaţii Speciale din România, afirmă că Marea Neagră a devenit principalul punct nevralgic al României, existând pericolul ca Rusia să încerce să saboteze platformele de extracţie a hidrocarburilor. ”Dacă stăm să ne gândim, într-o ţară ca România – luăm bazele aeriene, obiectivele militare, obiectivele socio-economice, obiectivele administrative, conducerea politică a ţării –, la ora actuală avem o mare problemă cu apărarea antidronă a tuturor acestor obiective”, susţine el. El consideră că în anul 2030 România ar trebui să aibă ”nişte structuri militare undeva, la 120.000 de militari” şi o economie de război performantă, care să producă muniţia necesară pentru calibrele NATO.
08:00
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu se află pe primul loc îîn topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna mai, fiind pentru prima dată cănd această poziţie nu este ocupată de şeful Executivului., astfel că premierul interimar Cătălin Predoiu se află pe poziţia a doua, relevă Barometrul viziibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. . Miniştrii Educaţiei Daniel David şi Proiectelor Europene Marcel Boloş urcă mai multe locuri în top. Opt miniştri au sub 1.000 de apariţii în presa scrisă şi online.
07:50
OpenAI, compania din spatele ChatGPT, a început recent să închirieze cipuri de inteligenţă artificială dezvoltate de Google, potrivit unei surse apropiate situaţiei, citate de Reuters.
07:30
Doi bărbaţi au fost găsiţi carbonizaţi în urma unui accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Râmnicu Vâlcea. Autoturismul în care se aflau fusese înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 185 de kilometri pe oră pe un bulevard din municipiu, dar şoferul a refuzat să oprească. Maşina urmărită de poliţişti a lovit, la un moment dat, ţevile de termoficare de pe marginea drumului şi a luat foc.
07:30
Guvernul a „condamnat cu fermitate” cântecele de la Festivalul Glastonbury ale trupei rap punk Bob Vylan, în care se cere „moartea” armatei israeliene şi au fost transmise în direct de BBC.
07:10
Administraţia Trump pregăteşte un pachet de ordine executive menite să stimuleze capacitatea energetică a SUA, pentru a susţine extinderea rapidă a inteligenţei artificiale (AI), potrivit unor patru surse apropiate discuţiilor, citate de CNBC.
07:00
Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro îşi cheamă susţinătorii să manifesteze, duminică, la São Paulo în numele „justiţiei”, în timp ce riscă închisoarea pentru o presupusă tentativă de lovitură de stat, relatează AFP.
07:00
Elevii şi studenţii protestează duminică, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse, ei urmând să plece în marş din Piaşa Universităţii către sediul Guvernului. ”Nu din burse strângi averi”, este mesajul lor pentru clasa politică/
06:40
Grupul Stellantis, compania-mamă a Chrysler, va rechema 250.651 de vehicule de pe piaţa din Statele Unite, din cauza unei posibile defecţiuni la airbagurile laterale cortină, a anunţat sâmbătă Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), citată de Reuters.
06:30
Miliardarul Elon Musk, antreprenor în domeniul tehnologiei, a criticat sâmbătă ultima versiune a vastului proiect de lege al lui Donald Trump privind impozitele şi cheltuielile, pe care l-a numit „complet nebunesc şi distructiv”.
06:10
Proaspăt căsătoriţi, fondatorul Amazon Jeff Bezos şi jurnalista Lauren Sanchez au participat, sâmbătă, la o ultimă noapte de petrecere, încununând o nuntă extravagantă de trei zile, plină de vedete, relatează presa internaţională.
06:10
Creştinii îi sărbătoresc, duminică, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.
06:10
Meta Platforms continuă ofensiva în domeniul inteligenţei artificiale, angajând încă patru cercetători de la OpenAI, relatează publicaţia The Information, citând o sursă apropiată situaţiei.
05:40
Trei persoane au fost ucise, sâmbătă, în sudul Libanului în două lovituri efectuate de drone israeliene, a anunţat Ministerul libanez al Sănătăţii, informează AFP.
05:20
Donald Trump a declarat, sâmbătă, că nu va „tolera” continuarea procesului de corupţie al premierului israelian Benyamin Netanyahu, pentru care a cerut deja anularea.
01:00
Naţionala Angliei a câştigat, sâmbătă, la Bratislava, pentru a patra oară Campionatul European U21, învingând în finală Germania, scor 3-2 după prelungiri.
23:30
Formaţia Palmeiras s-a calificat, sâmbătă, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor, învingând în optimi, la Philadelphia, scor 1-0 după prelungiri, echipa Botafogo.
23:10
Autorităţile din întreaga Europă sunt în alertă, deoarece primul val de căldură al verii aduce temperaturi de până la 42 °C, în timp ce continentul cu cea mai rapidă încălzire continuă să sufere efectele crizei climatice, relatează The Guardian.
22:40
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă că va rămâne alături de partid şi se va implica în pregătirea generaţiilor viitoare, care trebuie să fie formate din ”oameni serioşi”, ”bine pregătiţi, care înţeleg ce înseamnă munca politică şi care au respect faţă de cei pe care îi reprezintă”. ”Vreau să fiu foarte clar: nu am cerut şi nu am acceptat nicio funcţie. Curtea de Conturi nu este drumul meu”, susţine el.
22:20
Paul Pogba s-a alăturat echipei AS Monaco liber de contract, el semnând pe doi ani, a anunţat sâmbătă clubul din Ligue 1. Mijlocaşul francez în vârstă de 32 de ani îşi relansează astfel cariera după o suspendare pentru dopaj. El a plâns la semnarea contractului.
22:10
O maşină de Poliţie care se afla într-o misiune a fost implicată, sâmbătă seară, într-un accident rutier într-una din cele mai aglomerate intersecţii ale municipiului Constanţa. Autospeciala a lovit o maşină care nu i-a acordat prioritate, iar aceasta s-a răsturnat într-o parte. Femeia aflată la volan şi cei doi poliţişti din maşină au fost răniţi uşor.