ANI, analiză tematică, după implementarea unui nou instrument de identificare a potenţialelor incidente de integritate: A procesat peste 300 de declaraţii de avere şi de interese, 3 cazuri de incompatibilitate identificate

News.ro, 30 iunie 2025 10:20

Agenţia Naţională de Integritate anunţă luni că a finalizat o analiză tematică, ca urmare a implementării unui nou instrument de identificare automată care, cu ajutorul soluţiilor informatice, poate identifica potenţiale incidente de integritate pe baza declaraţiilor de avere şi de interese. Potrivit ANI, evaluarea preliminară pe bază de factori de risc a indicat un număr de 57 de consilieri locali şi judeţeni pentru care Agenţia a procesat peste 300 de declaraţii de avere şi de interese, depuse în ultimii trei ani, iar ancheta a condus la identificarea a trei cazuri în care companiile deţinute de consilierii locali sau familiile acestora nu pot încheia contracte cu UAT-urile din care fac parte).

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
15:00
Forţele ruse au preluat controlul asupra unui prim sat din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, au anunţat luni presa de stat rusă şi bloggerii de război, după ce Rusia a cucerit 950 de km pătraţi de teritoriu în două luni, relatează Reuters.
Acum 10 minute
15:10
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, declară, în contextul ridicării plafonării preţurilor la energie, de la 1 iulie, că liberalizarea pieţei de energie nu înseamnă că statul renunţă la responsabilitate iar piaţa liberă nu e sinonimă cu „fiecare pentru el”. El mai spune că Ministerul Energiei nu are voie să stea pe margine iar statul trebuie să intervină acolo unde piaţa riscă să penalizeze consumatorii casnici, mai ales pe cei cu venituri mici şi medii.
15:10
Câteva zeci de israelieni s-au adunat în timpul nopţii în faţa unei baze militare din Cisiordania ocupată, unde unii dintre ei au atacat forţele de securitate şi au vandalizat vehicule şi o instalaţie militară, a anunţat luni armata. Potrivit presei israeliene, coloniştii l-au vizat în special pe comandantul bazei militare regionale din Binyamin, aflată în centrul Cisiordaniei, pe care l-au numit „trădător”, relatează AFP.
15:10
Locuitorii unui bloc din oraşul prahovean Băicoi s-au autoevacuat ori au fost evacuaţi din cauza unui incendiu care a izbucnit într-un apartament situat la primul etaj al imobilului. Focul a fost stins, în urma evenimentului nefiind înregistrate victime.
15:10
Anca Todoni, locul 90 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de la Wimbledon, al treilea grand slam al anului.
Acum 15 minute
14:50
Plenul comun al celor două Camere a votat, luni, cu 361 de voturi pentru, 2 abţineri şi 3 care nu şi-au exprimat votul ca parlamentarii cu proprietăţi în Bucureşti-Ilfov să nu mai primească bani pentru chirie de la forul legislativ. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că acesta este doar începutul şi va veni rapid cu un pachet de măsuri consistente, care va cuprinde o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor.
14:50
Sute de angajaţi ai Ministerului Finanţelor şi ai administraţiilor judeţene ale ANAF au declanşat, luni, proteste spontane pe holurile sau în faţa instituţiilor, nemulţumiţi de intenţia Execuvtivului de a le tăia unele sporuri, cum ar fi cel de condiţii vătămătoare, ceea ce, potrivit declaraţiilor acetora, ar duce la diminuarea veniturilor cu aproximativ 700 de lei. Acestui protest s-au raliat şi angajaţi ai Caselor Judeţene de Pensii.
Acum 30 minute
14:40
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, despre vizita în Japonia, că în relaţia cu Japonia, avem nişte restanţe pe care trebuie să ni le achităm, pentru că am avut acum şapte ani o vizită nereuşită a premierului acestei ţări, unul dintre cei mai importanţi oameni pe glob.
14:40
Presa de stat din Coreea de Nord l-a arătat luni pe liderul Kim Jong Un acoperind sicrie cu drapelul naţional în ceea ce pare a fi repatrierea soldaţilor ucişi în luptele alături de ruşi împotriva Ucrainei, imaginile fiind prezentate la un eveniment ce a avut loc cu ocazia marcării unui an de la încheierea tratatului militar istoric dintre Phenian şi Moscova, relatează Reuters.
Acum o oră
14:30
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, despre reforma pensiilor speciale, că proiectul privind vârsta de pensionare a magistraţilor, aflat la comisia de Muncă, va face obiectul unei sesiuni extraordinare, împreună cu pachetul de reducere a taxelor.
14:30
FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu fundaşul portughez Miguel Silva (29 de ani). Apărătorul lateral stânga, care are peste 50 de prezenţe în liga a doua portugheză şi a evoluat în ultimele două sezoane pentru Oţelul Galaţi, va deveni "student" de la 1 iulie.
14:20
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, despre asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pe pachetul de măsuri fiscale, că nu au încă un calendar dar cu siguranţă va fi o sesiune extraordinară în această vară şi că în mod sigur se va discuta şi în coaliţie.
14:10
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) condamnă „direcţia inechitabilă, cinică şi agresivă” în care actuala guvernare face reformă în administraţia publică, în timp ce „locurile unde vegetează sinecurile, în care se plătesc indemnizaţii obscene pentru loialitate politică”, consilii de administraţie şi comitete „inutile” care „consumă bugete imense” fără a produce un beneficiu real pentru cetăţeni, rămân „aproape neatinse”
14:10
Clubul CSM Bucureşti anunţă că, din motive personale, antrenoarea Helle Thomsen a decis să încheie înţelegerea contractuală cu echipa bucureşteană.
Acum 2 ore
14:00
Prim-vicepreşedintele AUR Marius Lulea a declarat, luni, că nu a găsit pe desfăşurătorul şedinţei CSAT niciun punct legat de anularea alegerilor din decembrie 2024, despre interzicerea unor candidaţi, el acuzându-l pe preşedinele Nicuşor Dan că, din nou, nu se dovedeşte a fi un preşedinte onest. Marius Lulea a mai declarat, despre măsurile de reducere a cheltuielilor, că nu a văzut să se taie de la partidele politice, din numărul de parlamentari şi că reforma statului trebuie să înceapă printr-un exemplu şi politicienii ar trebui să înceapă să taie din instituţii, din poziţiile politice.
14:00
Fostul component al naţionalei României, Lajos Sătmăreanu, a murit la 81 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Fotbal.
13:50
La dineul cu uşile închise al liderilor NATO de săptămâna trecută, găzduit de regele olandez Willem-Alexander, liderii europeni i-au cerut insistent lui Donald Trump să fie mai dur cu Rusia, dar preşedintele american a rămas ezitant, a dezvăluit preşedintele ceh Petr Pavel într-un interviu acordat duminică postului CNN Prima NEWS.
13:30
Nava-şcoală ”Mircea” va pleca în marşul internaţional de instrucţie, iar la bord se vor afla, pe lângă 75 de studenţi din anul II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” şi studenţi de la universităţi din ţări preum Franţa, Norvegia şi Turcia. Nava va reveni în portul militar Constanţa pe 7 august.
13:20
Un animal sălbatic – cel mai probabil o panteră neagră – a cărui prezenţă a fost semnalată în urmă cu câteva zile pe teritoriul Bulgariei, în apropiere de graniţa cu România, la Ruse, ar fi fost văzut duminică în România.
13:20
Marcel Puşcaş şi-a încheiat mandatul de preşedintele la CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, unul început în urmă cu un an, a anunţat clubul nemţean.
13:10
Un bărbat dintr-o comună ieşeană a murit, în timp ce soţia şi mama acestuia se află la spital, după ce au mâncat ciuperci culese din pădure.
Acum 4 ore
13:00
Vremea va fi frumoasă şi caldă în primele zile ale lunii iulie şi apoi devine caniculară până la sfârşitul acestei săptămâni, în toată ţara, anunţă meteorologii. În următoarea săptămână, până la mijlocul celei de-a doua luni de vară, se mai răcoreşte şi sunt posibile ploi, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 30 iunie - 13 iulie.
12:50
În anul 2024, în România au funcţionat peste 69.000 de unităţi sanitare. Unui medic (inclusiv medic de familie) i-au revenit, în medie, 256 locuitori, faţă de 262 locuitori în anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
12:50
German Touristik, divizia Memento Group care a operat până anul trecut sub franciza TUI, va opera sub brandul Vacanza, de la 1 iulie. Compania vrea să devină al doilea brand ca notorietate şi volum de vânzări după Christian Tour.
12:50
900.000 de români economisesc în prezent pentru o pensie privată facultativă (Pilonul 3), în timp ce alţi aproximativ 96.000 şi-au primit deja banii din acest sistem după primii 18 ani de funcţionare, arată Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). La finele lunii mai, cele 10 fonduri de pensii private de Pilon 3 administrau sume totale de aproape 6,1 miliarde lei.
12:50
Compania de consultanţă imobiliară Colliers România anunţă că a fost desemnată să coordoneze procesul de repoziţionare pentru cele două centre comerciale Unirea Shopping Center din Bucureşti şi Braşov. Mandatul include realizarea studiului de concept, redefinirea spaţiilor comerciale şi atragerea unor chiriaşi noi, potriviţi contextului actual al pieţei şi specificului fiecărei locaţii.
12:50
Noul guvern al României se pregăteşte pentru botezul focului, întrucât măsurile drastice pe care le va lua pentru a reduce cel mai mare deficit bugetar din UE vor provoca probabil reacţii severe, scrie luni POLITICO, menţionând că printre ideile potenţial inflamatorii luate în considerare se numără reducerea cu 20% a numărului de funcţionari publici – cel puţin 167 000 de persoane –, majorarea taxei pe valoarea adăugată şi introducerea unei noi taxe pe jocurile de noroc.
12:40
Mijlocaşul João Paulo a semnat un contract pe doi ani cu Oţelul Galaţi, a anunţat, luni, clubul gălăţean.
12:40
Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov anunţă că procurorii au deschis un dosar de cercetare penală după ce un copac s-a prăbuşit peste doi oameni, pe Aleea de sub Tâmpa din municipiul Braşov. În condiţiile în care o persoană a murit şi alta a fost rănită, ancheta vizează infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, procurorii anunţând deja vor cere experize făcute de specialişti în domeniul silvic.
12:20
Preşedintele S.O.S România, Diana Iovanovici Şoşoacă anunţă luni că în şedinţa conducerii formaţiunii s-a decis excluderea trei senatori, Nadia Cosmina Cerva, Petrea Dorin Silviu, Clement Sava şi cere conducerii Senatului să ia act de faptul că grupul senatorial de la Senat nu mai există, după ce a rămas cu mai puţin de 7 aleşi, minimum necesar, potrivit regulamentului Camerei.
12:20
Actorii Marion Cotillard şi Guillaume Canet şi-au anunţat despărţirea, după o relaţie de 18 ani, opt filme şi doi copii, scrie presa franceză.
12:20
Iordania a refuzat să joace duminică împotriva Israelului la FIBA Under-19 Basketball World Cup din Elveţia, în semn de protest faţă de războiul din Gaza, a anunţa presa iordaniană,
12:10
Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Liviu Vornicu în funcţia de Director Commercial Operations al Philip Morris România, din 1 iunie 2025. Acesta a preluat funcţia de la Claudiu Ilian, care a fost numit Country Manager al Philip Morris Slovenia.
12:10
Şeful diplomaţiei germane, Johann Wadephul, aflat luni la Kiev, l-a acuzat pe liderul rus Vladimir Putin că vrea să impună „capitularea” Ucrainei fără nicio voinţă reală de negociere. Moscova, în schimb, spune că ritmul discuţiilor pentru încheierea războiului din Ucraina depinde de poziţia Kievului, de eficienţa medierii americane şi de situaţia de pe teren, relatează AFP şi Reuters.
11:50
Cele cinci mari confederaţii sindicale din România reclamă că au fost „eliminate de la consultarea reală” pe tema măsurilor de austeritate adoptate de Guvern şi solicită premierului Ilie Bolojan o întâlnire de urgenţă, în cursul zilei de luni. „Nu noi, salariaţii, nu noi, organizaţiile sindicale ne facem vinovaţi de situaţia dezastruoasă în care se află bugetul Românei” transmit sindicaliştii, anunţând proteste şi chiar grevă generală dacă „nu se ajunge la un numitor comun” privind măsurile anunţate.
11:50
Pentru prima dată, o femeie va prezida un club profesionist de fotbal din Franţa. Michele Kang i-a luat oficial locul miliardarului John Textor luni, după retrogradarea clubului Olympique Lyon în Ligue 2.
11:40
Rata de succes la examenul de bacalaureat a crescut cu 2,2% - de la 74,3% la 76,5% după soluţionarea contestaţiilor, conform rezultatelor finale făcute publice luni de Ministerul Educaţiei, care precizează că numărul contestaţiilor a fost mai mic decât în anii precedenţi. De asemenea, 21.803 candidaţi au solicitat vizualizarea lucrărilor.
11:30
Economistul Andreea Paul, fost parlamentar şi fondatoarea think-tank-ului INACO, lansează iniţiativa publică „Sunt mai competentă decât garnitura dvs. de miniştri!”, un demers care vizează implicarea activă a femeilor cu expertiză solidă în conducerea ţării.
11:20
Componentă a naţionalei de seniori a Bulgariei, Leonora Zheleva este noua jucătoare a Farului Constanţa.
Acum 6 ore
11:00
Doi pompieri au fost împuşcaţi mortal în timp ce interveneau la un incendiu de vegetaţie în apropiere de Coeur d'Alene, în Idaho, au declarat autorităţile. Un alt pompier rănit a ieşit din operaţie şi se află în stare stabilă la un spital din Coeur d'Alene. Incendiul pare să fi fost provocat în cadrul unei „ambuscade” de un bărbat care a fost găsit mort, cu o armă lângă el, relatează Reuters.
10:50
Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti a transmis luni o scrisoare deschisă către premierul Ilie Bolojan în care arată că instituţia riscă să intre într-o stare de colaps funcţional, cu efecte grave şi greu de cuantificat asupra capacităţii statului de a formula politici publice bazate pe date şi de a răspunde eficient provocărilor socio-economice.
10:40
Alfred Simonis, preşedintele CJ Timiş, le transmite ”o veste proastă politicienilor care au jubilat de-a dreptul la apariţia zvonului că stadionul Dan Păltinişanu ar fi fost scos de pe lista de investiţii a Guvernului”, el arătând că stadionul se face, şi nu oricum, ci cu 32.000 de locuri, aşa cum a fost proiectat. Simonis mai spune că este de acord cu declaraţiile premierului Ilie Bolojan, ca şi autorităţile locale să contribuie la aceste investiţii, adăugând că i se pare de bun simţ, ca proprietar al arenei, Consiliul Judeţean Timiş să participe cu o cotă la finanţare şi o vor face pentru că au resursele necesare.
10:40
Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu este în continuare internat la terapie intensivă, în stare generală gravă, a anunţat, luni, Institutul Clinic Fundeni, într-un comunicat.
10:40
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, care duminică a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, este în continuare internată în una dintre secţiile de chirurgie. Evoluţia stării sale de sănătate este una favorabilă, afirmă oficialii unităţii sanitare.
10:30
În primele cinci luni ale anului, s-au eliberat 14.134 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 0,6% faţă de perioada similară din 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
10:30
Fostul căpitan al Angliei, Paul Ince, a fost acuzat de conducere sub influenţa alcoolului după ce s-a izbit de un separator de benzi, a anunţat poliţia.
10:30
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală, peste 650 de blocuri fiind afectate.
10:20
Agenţia Naţională de Integritate anunţă luni că a finalizat o analiză tematică, ca urmare a implementării unui nou instrument de identificare automată care, cu ajutorul soluţiilor informatice, poate identifica potenţiale incidente de integritate pe baza declaraţiilor de avere şi de interese. Potrivit ANI, evaluarea preliminară pe bază de factori de risc a indicat un număr de 57 de consilieri locali şi judeţeni pentru care Agenţia a procesat peste 300 de declaraţii de avere şi de interese, depuse în ultimii trei ani, iar ancheta a condus la identificarea a trei cazuri în care companiile deţinute de consilierii locali sau familiile acestora nu pot încheia contracte cu UAT-urile din care fac parte).
10:20
10:20
Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice s-a ridicat anul trecut la 18,4 milioane persoane, în scădere cu 676.000 persoane faţă de anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), care a publicat activitatea unităţilor cultural-artistice în anul 2024. De asemenea, în anul 2024 au fost distribuite în cinematografe 1.508 filme, vizionate de 11,2 milioane spectatori (faţă de 13 milioane spectatori în anul 2023).
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.