Putin "vrea capitularea" Kievului, nu negocieri, acuză șeful diplomaţiei germane. Reacția Kremlinului
Ziare.com,
30 iunie 2025 17:30
Johann Wadephul, șeful diplomației germane, aflat luni, 30 iunie, la Kiev, l-a acuzat pe liderul rus Vladimir Putin că vrea să impună „capitularea” Ucrainei fără nicio voință reală de negociere. Moscova, în schimb, spune că ritmul discuțiilor pentru încheierea războiului din Ucraina depinde de poziția Kievului, de eficiența medierii americane și de situația de pe teren, relatează AFP și Reuters.
• • •
Alte ştiri de Ziare.com
Acum 5 minute
22:40
Tensiuni între Azerbaidjan și Rusia. Poliția azeră a prins doi ofițeri FSB care lucrau ca jurnaliști la biroul agenției de presă Sputnik din Baku VIDEO # Ziare.com
Tensiunile dintre Azerbaidjan și Federația Rusă par să se adâncească, odată cu decizia autorităților azere de a percheziționa biroul din Baku al agenției de presă ruse Sputnik Azerbaidjan. Operațiunea, desfășurată luni, 30 iunie, a fost coordonată de serviciile de securitate interne, care, potrivit surselor media locale, au reținut doi cetățeni ruși identificați drept angajați ai FSB.
Acum 30 minute
22:20
Incident la festivalul Pride de la New York. Două fete au fost împușcate, una dintre ele fiind în stare critică # Ziare.com
Două adolescente, în vârstă de 16 şi 17 ani, au fost rănite prin împuşcare, la sfârşitul NYC Pride, în weekend, în Greenwich Village, la Manhattan, la câţiva paşi de Stonewall Inn, locul emblematic al luptei în favoarea drepturilor lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor, relatează NBC News.
Acum o oră
22:10
Iranul reconstruiește în tăcere. Imagini din satelit arată lucrări la centrala nucleară Fordo, în ciuda avertismentelor internaționale FOTO # Ziare.com
La câteva zile după ce Statele Unite, în colaborare cu Israelul, au lansat un atac de proporții asupra infrastructurii nucleare iraniene, noi imagini din satelit sugerează că regimul de la Teheran se pregătește să repună în funcțiune centrul nuclear Fordo — unul dintre cele mai controversate puncte ale programului atomic iranian.
22:10
Imagini șocante într-un parc de distracții din Bacău. O bucată dintr-o instalație plină cu tineri s-a desprins în timpul funcționării VIDEO # Ziare.com
Imagini în care se vede cum o bucată dintr-o instalație a unui parc de distracții s-a desprins în timpul funcționării, când învârtea zeci de tineri, au fost postate în mediul online, martorii precizând că au fost filmate în Bacău, la Zilele Orașului. Primăria a precizat că Poliția Locală nu are atribuții în domeniu, dar au fost sesizate instituțiile care pot face verificări și aplica sancțiuni.
21:50
Marian Godină, în război cu susținătorii lui Călin Georgescu. "Aruncați cu zoaie, scrise în limba voastră pocită" # Ziare.com
Cunoscutul polițist Marian Godină a intrat în conflict, pe Facebook, cu cei care l-au votat pe suveranistul Călin Georgescu. El afirmă că totul a pornit de la faptul că opțiunea sa pentru fotoliul de la Cotroceni a fost Nicușor Dan. Și, de atunci, aceștia îl atacă în comentarii la toate postările.
Acum 2 ore
21:40
Tot mai mulți români plecați în Italia la muncă revin în țară. De ce nu le mai convine să locuiască în peninsulă # Ziare.com
Dintre românii care au plecat, în ultimii ani, să muncească în Italia, tot mai mulți se întorc în țara de origine.
21:20
Rusia schimbă tactica atacurilor cu drone. Noile ținte: orașele și nervii ucrainenilor FOTO # Ziare.com
Într-o evoluție care confirmă adaptarea continuă a Kremlinului la realitățile de pe frontul din Ucraina, experții avertizează că Rusia își ajustează semnificativ modul de utilizare a dronelor, recurgând la atacuri combinate și la strategii tot mai sofisticate menite să epuizeze apărarea antiaeriană ucraineană.
21:10
Israelul vrea o normalizare a relațiilor cu două țări arabe, cu care a fost în război. Mediator ar putea fi Trump # Ziare.com
Israelul este „interesat” de o normalizare a relațiilor cu Siria și Libanul, în cadrul Acordurilor Abraham, a anunțat, luni, 30 iunie, ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, relatează AFP.
20:50
Un înalt cleric iranian a emis o fatwa împotriva lui Trump și Netanyahu, condamnându-i la moarte și catalogându-i drept „dușmani ai lui Dumnezeu“ # Ziare.com
Într-o mișcare care alimentează retorica belicoasă a regimului de la Teheran, ayatollahul Naser Makarem Shirazi, una dintre cele mai influente figuri ale clerului șiit, a emis o fatwa ce vizează direct doi dintre cei mai importanți lideri occidentali: președintele american Donald Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu. În decretul religios, cei doi sunt catalogați drept "dușmani ai lui Dumnezeu" și sunt acuzați că ar fi comis acte de război împotriva islamului, scrie ...
Acum 4 ore
20:20
Rusia recrutează copii din Ucraina pentru acte de sabotaj. Unii dintre ei ajung să comită atacuri kamikaze: ”Îşi aruncă în aer propriii agenţi” # Ziare.com
Rusia a organizat, pe teritoriul Ucrainei, o campanie de sabotaj în care au fost cooptați adolescenți din Ucraina și care au ajuns, în unele cazuri, să comită chiar atacuri cu bombă, riscând să-și piardă viața.
19:50
Copil de 3 ani, în stare gravă la spital. A căzut de la etajul cinci al unui bloc din Brașov # Ziare.com
Un copil de 3 ani a căzut luni după-amiază, 30 mai, de la etajul cinci al unui bloc din Brașov. El a fost intubat la fața locului, fiind transportat în stare gravă la spital.
19:40
"Este de bezna minții". Reacția unui analist economic după ce Guvernul a adoptat OUG cu tăierile de sporuri. "Mare parte din vină e a lor" # Ziare.com
Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice a fost adoptat luni, 30 iunie, în ședința Executivului, după zile întregi în care s-a tot discutat pe seama tăierilor de sporuri și limitarea concediului suplimentar.
19:00
Panică la Napoli, după ce un cutremur a zguduit orașul. Toate trenurile au fost oprite de autorități VIDEO FOTO # Ziare.com
Un cutremur cu magnitudinea 4,6 grade pe scara Richter s-a înregistrat luni, 30 iunie, în apropiere de Napoli, în zona vulcanică Campi Flegrei (Câmpiile Flegree), fără să provoace însă victime omenești și nici pagube materiale, au anunțat autoritățile italiene, citate de AFP.
19:00
Parchetul European condus de Kovesi a neutralizat o rețea care a comis o fraudă de 100 de milioane de euro. Suspecții au câștigat 13 licitații în România # Ziare.com
Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a neutralizat o rețea infracțională care acționa în România și care ar fi avut conexiuni cu mafia italiană.
18:50
Ambulanță lovită în misiune, în Neamț. Ambii șoferi și o asistentă au ajuns la spital după impact # Ziare.com
Trei persoane au fost rănite luni, 30 iunie, în judeţul Neamţ, după ce o ambulanţă a fost lovită de o maşină care nu i-a acordat prioritate, deşi avea semnalele acustice şi luminoase aprinse.
Acum 6 ore
18:40
Țara în care hoții se îmbogățesc din furtul de măsline și ulei de măsline. Fermierii, atacați în propriile case # Ziare.com
Furturile de măsline s-au înmulțit în Grecia după ce creșterea temperaturilor în bazinul mediteranean a făcut recolta de măsline mai puțin predictibilă și rezidenții din regiunile în care se cultivă măslinele mai disperați, transmite Bloomberg.
18:30
Canicula pune stăpânire pe România. Vor fi și perioade de instabilitate atmosferică. Ce ne așteaptă în următoarele două săptămâni # Ziare.com
Pentru următoarele două săptămâni (30 iunie - 13 iulie), meteorologii prognozează o vreme în general mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu valori termice ce vor ajunge pe timpul zilei la 39 de grade, în unele zone, în timp ce manifestări de instabilitate atmosferică ar urma să se semnaleze cu preponderență atât pe 30 iunie, cât și după data de 5 iulie.
18:20
Traficul rutier va fi restricţionat marţi, 1 iulie, şi în noaptea de marţi spre miercuri, 2 iulie, pe Drumul Naţional 1, între Bucureşti şi Ploieşti, în localitatea Puchenii Mari din judeţul Prahova, unde se vor executa lucrări de demontare a unei pasarele pietonale şi a parapetului de pe mijlocul şoselei. În noaptea de marţi spre miercuri, drumul va fi complet blocat timp de patru ore.
18:10
O femeie a fost găsită moartă, la Milano, într-o mașină cu numere de România. Ce elemente stranii analizează poliția italiană # Ziare.com
O femeie a fost găsită decedată, în orașul italian Milano, într-o mașină cu numere de înmatriculare de România.
18:00
Răsturnare de situație în cazul accidentului aviatic din India, soldat cu sute de morți. Ipoteza unui sabotaj, investigată oficial # Ziare.com
Răsturnare de situație în cazul tragediei aviatice din India, soldată cu sute de morți. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unui sabotaj, scrie The Sun.
17:30
Putin "vrea capitularea" Kievului, nu negocieri, acuză șeful diplomaţiei germane. Reacția Kremlinului # Ziare.com
Johann Wadephul, șeful diplomației germane, aflat luni, 30 iunie, la Kiev, l-a acuzat pe liderul rus Vladimir Putin că vrea să impună „capitularea” Ucrainei fără nicio voință reală de negociere. Moscova, în schimb, spune că ritmul discuțiilor pentru încheierea războiului din Ucraina depinde de poziția Kievului, de eficiența medierii americane și de situația de pe teren, relatează AFP și Reuters.
17:20
O țară vecină României îi face concurență lui Dracula, cu un vampir de acum 300 de ani. Beneficiile turistice ar putea fi imense # Ziare.com
România este cunoscută ca țara lui Dracula, dar în Serbia, acum 300 de ani, ar fi fost văzut pentru prima dată un vampir.
17:20
Dezastrul de la Salina Praid, discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Cele două scenarii propuse pentru "menținerea funcționării" # Ziare.com
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au evaluat luni, 30 iunie, două scenarii pentru viitorul Salinei Praid - unul de recondiționare a minei vechi și altul de înființare a unei noi mine pentru vizitatori și a unei noi mine de producție, a informat Administrația Prezidențială.
17:00
Piedone își "asmute" comisarii asupra comercianților de pe Litoral. Zonele în care ANPC va patrula zilnic. "Este joc închis pentru ei" VIDEO # Ziare.com
Cristian Popescu Piedone, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a deschis luni, 30 iunie, la Constanța, Comandamentul Litoral 2025, la malul mării urmând să fie detașați săptămânal, până pe 17 august, câte 40 de comisari ai instituției.
Acum 8 ore
16:30
Carambol în Bihor cu două microbuze și un autoturism. Aproape 40 de oameni, implicați în accident. 5 răniți, transportați la spital VIDEO # Ziare.com
Un accident în care au fost implicate două microbuze și un autoturism s-a produs luni, 30 iunie, la ieșirea din localitatea Cauaceu, spre Salard, fiind activat Planul Roșu de Intervenție, a transmis ISU Bihor.
16:20
Fast, lux și putere la 17 ani: Adam Kadîrov, fiul liderului cecen, nuntă în stil opulent, cu un Mercedes interzis în Rusia și un ceas de milioane VIDEO/FOTO # Ziare.com
Adam Kadîrov, fiul în vârstă de 17 ani al liderului cecen Ramzan Kadîrov, a stârnit un val de reacții publice după ce a fost surprins sosind la propria nuntă la volanul unui Mercedes-Benz de lux, produs în ediție limitată și interzis la import în Rusia, și purtând un ceas evaluat la câteva milioane de dolari.
16:10
Drone contra drone. Ucraina formează noi unități de apărare antiaeriană care folosesc drone interceptoare, nu rachete sau mitraliere. Principala țintă sunt Shahed-urile # Ziare.com
Pe măsură ce atacurile aeriene ale Rusiei devin tot mai frecvente și sofisticate, Ucraina începe să își regândească apărarea aeriană — nu doar prin investiții în sisteme occidentale, ci și prin soluții dezvoltate în țară. Cea mai recentă inițiativă a Forțelor Aeriene presupune formarea unor unități mobile specializate în interceptarea dronelor kamikaze rusești, folosind chiar alte drone.
16:00
Putin pierde Moldova. Majoritatea moldovenilor susțin aderarea la Uniunea Europeană. Unde persistă orientarea pro-rusă - SONDAJ # Ziare.com
Peste 61% dintre cetățenii Republicii Moldova sprijină aderarea țării la Uniunea Europeană, în timp ce puțin peste 26% se declară împotrivă, relevă cel mai recent barometru de opinie realizat de compania iData în luna iunie, potrivit newsmaker.md. Rezultatele reflectă o orientare majoritar pro-europeană în rândul populației, în ciuda unor tensiuni geopolitice persistente și a diversității opiniilor regionale.
15:10
Piloții unui avion care a plecat de pe aeroportul din Sibiu spre Antalya au decis să revină la sol în urma unor probleme tehnice. Toți cei 170 de pasageri sunt în siguranță # Ziare.com
Zborul operat de compania Corendon a decolat, luni, la ora 11:05 (ora locală), de pe Aeroportul Internațional Sibiu (AIS), cu destinația Antalya, a fost întors din drum.
15:00
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, anticipează ruperea NATO: „Colapsul organizației” # Ziare.com
Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov a declarat luni că Moscova plănuiește să reducă din cheltuielile sale pentru apărare și că, în opinia sa, o decizie a membrilor NATO de a spori cheltuielile pentru apărare va duce, în cele din urmă, la colapsul alianței, informează Reuters și Agerpres.
14:50
Președintele Senatului anunță o sesiune extraordinară pentru modificarea legii pensiilor speciale. ”Vorbim de vârsta de pensionare a magistraților" # Ziare.com
Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, a declarat luni, despre reforma pensiilor speciale, că proiectul privind vârsta de pensionare a magistraţilor, aflat la comisia de Muncă, va face obiectul unei sesiuni extraordinare, împreună cu pachetul de reducere a taxelor.
Acum 12 ore
14:40
Primăria Cluj își deschide porțile și pentru animalele de companie. Contribuabilii vor putea intra însoțiți de patrupede până în sălile instituției # Ziare.com
Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, anunță un oraș mai prietenos și mai inclusiv, chiar și cu animalele de companie, care vor putea avea acces în sediile Primăriei și ale instituțiilor subordonate Consiliului Local.
14:40
Pensionarii îi cer lui Ilie Bolojan să renunțe la taxa pe sănătate: „Măsura a fost găsită de CCR ca neconstituțională” # Ziare.com
Asociațiile de pensionari se declară profund nemulțumite de intenția Guvernului condus de Ilie Bolojan de a introduce contribuții pentru sănătate asupra pensiilor care depășesc un anumit prag. Federația Națională a Pensionarilor din România (FNPR) solicită retragerea acestei măsuri din programul de guvernare, considerând-o o formă de taxare abuzivă a unei categorii vulnerabile de populație.
14:20
Patru ucraineni preferă să meargă la închisoare decât să fie trimiși pe front. Recrutările forțate duc la situații imposibile # Ziare.com
Patru militari ucraineni au fost arestați și riscă până la 10 ani de închisoare, după ce au refuzat să meargă pe front, deși erau apți de serviciu.
13:50
Propagandist legionar în programa de Bac. Ministerul Educației promite „să nu mai apară astfel de texte” # Ziare.com
Ministerul Educației a anunțat luni, 30 iunie, că s-a sesizat în privința introducerii lui Nichifor Crainic în varianta de rezervă a examenului de Bacalaureat.
13:10
Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă la început de iulie după ce 600 de imobile intră în renovare. Lucrările se încheie la finalul săptămânii # Ziare.com
Peste 600 de imobile din Capitală rămân fără apă caldă pentru lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conducte ale rețelei termice.
13:10
Ce aliment nu ar mai cumpăra vreodată Piedone în urma verificărilor pe care le-a făcut din postura de șef al ANPC - VIDEO # Ziare.com
Cristian Popescu Piedone, actualul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), a declarat într-un podcast că, în urma constatărilor din ultimele luni, ar renunța definitiv la anumite produse care, deși poartă nume cunoscute, nu sunt ceea ce pretind a fi.
13:00
Rata de succes la examenul de bacalaureat a crescut cu 2,2% - de la 74,3% la 76,5% după soluționarea contestațiilor, conform rezultatelor finale făcute publice luni de Ministerul Educației, care precizează că numărul contestațiilor a fost mai mic decât în anii precedenți. De asemenea, 21.803 candidați au solicitat vizualizarea lucrărilor.
13:00
Gesturi simple care contează pentru un viitor mai bun. Peste 15 tone de deșeuri colectate în cadrul campaniei de ecologizare a BAT România în pădurea Plopeni din Prahova # Ziare.com
În cadrul campaniei anuale ”Alege asumat un oraș curat”, circa 100 de voluntari – angajați din cele trei entități economice BAT prezente în România, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Naturale Protejate Prahova, voluntari din cadrul Universității Petrol – Gaze Ploiești și din cadrul Asociației Române pentru Smart City – au reușit într-o singură zi să colecteze peste 15 tone de deșeuri din pădurea Plopeni, Arie Naturală protejată Sit Natura ...
13:00
200 de angajați ANAF se revoltă la Cluj: "Am pornit deja procedurile ca să organizăm proteste în Bucureşti" # Ziare.com
Aproximativ 200 de angajaţi ai ANAF Cluj au declanşat, luni, 30 iunie, un protest spontan din cauza unor nemulţumiri de ordin salarial.
12:40
Declin îngrijorător în România, în plan cultural. Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice s-a ridicat anul trecut la 18,4 milioane persoane, în scădere cu 676.000 persoane faţă de anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), care a publicat activitatea unităţilor cultural-artistice în anul 2024. De asemenea, în anul 2024 au fost distribuite în cinematografe 1.508 filme, vizionate de 11,2 milioane spectatori (faţă de 13 milioane spectatori ...
12:40
Pantera neagră căutată în Bulgaria ar fi fost văzută în Giurgiu. Polițiștii au primit două sesizări la 112 # Ziare.com
O panteră neagră care a fost văzută de mai multe ori în Bulgaria și a creat o adevărată isterie este căutată acum în Giurgiu. Autoritățile au fost sesizate de un bărbat care susține că a văzut animalul.
12:30
Trei carabinieri din Roma au fost arestați după ce au jefuit doi români. Cum au procedat polițiștii italieni care le-au furat românilor zeci de mii de euro # Ziare.com
Trei agenți ai poliției italiene și un cetățean albanez au fost arestați la Roma, Italia, fiind acuzați că au jefuit doi români.
12:30
O convorbire telefonică între înalți oficiali iranieni arată că atacul SUA asupra instalațiilor nucleare a fost mai puțin devastator decât se așteptau # Ziare.com
Un apel telefonic între oficiali iranieni de rang înalt care a fost interceptat a oferit agențiilor americane de informații o perspectivă mai nuanțată asupra recentului atac aerian al Statelor Unite asupra instalațiilor nucleare ale Iranului. În discuția surprinsă – menită a rămâne confidențială – interlocutorii arătau că daunele suferite au fost semnificative, dar sub așteptările inițiale, scrie The Washington Post.
12:00
A scăzut numărul românilor săraci, cu aproape 10 la sută. Totuși, milioane de români se luptă cu lipsurile. Care e cea mai afectată categorie # Ziare.com
Peste 3,595 milioane de persoane este numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie, în anul 2024, mai puţine cu 375.000 persoane faţă de anul 2023, reprezentând o scădere procentuală a numărului persoanelor sărace cu 9,4%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), potrivit cărora aproape unul din cinci români era afectat de sărăcie.
11:50
Institutul Național de Statistică (INS), mesaj dur pentru premierul Bolojan: „Instituția riscă să intre în colaps funcțional, cu efecte grave” # Ziare.com
Sindicatul din Institutul Național de Statistică (INS) București a transmis luni o scrisoare deschisă către premierul Ilie Bolojan, în care arată că instituția riscă să intre într-o stare de colaps funcțional, cu efecte grave și greu de cuantificat asupra capacității statului de a formula politici publice bazate pe date și de a răspunde eficient provocărilor socio-economice.
11:30
Un tren cu aproape 90 de călători a luat foc într-o gară din Argeș. O femeie a făcut atac de panică VIDEO # Ziare.com
Un tren "Săgeata albastră" a luat foc, luni dimineaţa, într-o gară aflată în judeţul Argeş. Potrivit primelor informaţii, toţi călătorii s-au autoevacuat şi nu s-a înregistrat nicio victimă. În urma stării de alertă care s-a creat, o femeie a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale.
11:10
Angajații ANAF din mai multe orașe din țară au protestat față de tăierea sporului pentru condiții vătămătoare – de la 1.500 de lei la doar 300 de lei # Ziare.com
Angajații ANAF din mai multe orașe din țară protestează astăzi și își exprimă nemulțumirea față de măsurile pe care guvernul intenționează să le adopte în perioada următoare pentru reducerea deficitului bugetar. Principala sursă de tensiune este proiectul executivului care prevede reducerea drastică a sporului pentru condiții vătămătoare – de la 1.500 de lei brut la doar 300 de lei brut.
10:50
Ce le recomandă Piedone consumatorilor în noile condiții de tarifare la energie electrică pentru a evita eventuale erori la regularizare și facturi incorecte # Ziare.com
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) lansează un apel către toți consumatorii de energie electrică, în contextul modificărilor care intră în vigoare de la 1 iulie privind sistemul de tarifare.
10:40
Sindicatele decid astăzi când vor face greva generală. Tăierea sporurilor a produs cele mai mari nemulțumiri printre angajații statului # Ziare.com
Sindicaliștii din toate confederațiile sindicale discută luni dimineață, într-o ședință de urgență, cum vor răpunde la măsurile de austeritate pregătite de guvern, printre care tăierea sporurilor bugetarilor, care a stârnit nemulțumiri puternice în rândul angajaților din sectorul public.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.