Taiwanul se pregătește pentru o invazie din partea Chinei. Exerciţii militare şi civile fără precedent

StirileProtv.ro, 1 iulie 2025 10:20

Taiwanul va simula o blocadă şi o invazie a insulei de către China în exerciţiile sale anuale, în contextul în care preşedintele Lai Ching-te a avertizat marţi că insula se confruntă deja cu „un război fără fumul armelor”, relatează Reuters. 

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de StirileProtv.ro

Acum 5 minute
20:00
Animalul sălbatic a cărui prezenţă a fost semnalată în urmă cu câteva zile pe teritoriul Bulgariei şi, despre care s-a spus că a fost văzut la Giurgiu, este de fapt un câine de talie mare, relatează Novinite. 
Acum 10 minute
19:50
Ministerul Agriculturii a cerut sprijin de la Comisia Europeană pentru fermierii care au avut de suferit din cauza înghețului din această primăvară. Dacă se aprobă, aceștia ar putea să primească 3.000 de euro pe hectar.
19:50
În plină secetă, plantațiile de pepeni au un nou inamic: ciorile, care, în lipsa apei, distrug pepenii și îi lasă pe fermieri cu pagube uriașe.
19:50
Un studiu cu privire la impactul burselor sociale, realizat la solicitarea Ministerului Educaţiei, arată că, în ultimii doi ani şcolari, cele mai multe burse acordate au fost sociale şi de merit.
Acum 30 minute
19:40
Piața auto merge din rău în mai rău! Înmatriculările de mașini noi au scăzut dramatic – numai în luna iunie, cu 50%. Creșteri sunt doar pentru autoturismele la mâna a doua. Doar în primele șase luni au fost înscrise aproape 200.000 de unități.  
19:40
Incertitudinea economică din ultimele luni și prețurile tot mai mari din restaurante îi determină pe mulți să se gândească de două ori înainte să ia masa în oraș.
19:40
Sunt oare brânza şi iaurtul, atunci când sunt consumate seara, o sursă a coşmarurilor oamenilor?
19:40
Spitalele sunt obligate să colecteze medicamentele expirate. Deși a trecut un an și jumătate de la promulgarea legii, reciclarea nu funcționează.
19:30
Operațiune de amploare a procurorilor și polițiștilor de frontieră din județul Botoșani. Aceștia au făcut peste 200 de percheziții într-un dosar privind falsificarea de acte de identitate românești.
19:30
Un incident stânjenitor pentru Forțele Navale Române a ajuns în atenția justiției militare. Patru marinari din Divizionul de Nave Purtătoare de Artilerie din Brăila sunt acuzați că, acum trei ani, au refuzat să plece într-o misiune NATO în Portugalia.
Acum o oră
19:20
Un tată a sărit în ocean pentru a-și salva fiica, după ce aceasta a căzut de pe puntea unei nave de croazieră Disney, care călătorea din Bahamas spre SUA, duminică după-amiază, potrivit martorilor.
19:20
Luna iulie începe cu un val de proteste în instituțiile de stat, după decizia guvernului de a tăia drastic din sporul pentru condiții vătămătoare. În Capitală au oprit lucrul angajații de la Finanțe si din Justiție, care au cerut soluții.
19:20
Cresc tarifele la electricitate. Din 1 iulie dispare plafonarea. Milioane de români, în special cei care au un consum mic, vor plăti facturi și de două ori mai mari.
19:20
Vor fi schimbări notabile pe piața polițelor RCA din România, pentru că prețurile asigurărilor obligatorii pentru mașini nu mai sunt îngheţate la nivelul lunii februarie 2023.
19:10
Deși Comisia Europeană ne-a schițat un plan de implementare a impozitului progresiv, noul consilier pe probleme economice al președintelui Nicușor Dan nu crede că se va apela la o astfel de variantă în următorii ani.
19:00
Donald Trump a declarat marţi că va "examina" posibilitatea expulzării lui Elon Musk după declaraţiile incendiare împotriva mega-proiectului de lege bugetară pe care preşedintele american încearcă să-l treacă în Congres, relatează AFP.
Acum 2 ore
18:10
Un turist american a fost jefuit în timpul check-out-ului de la un hotel de lux din Milano, unde i-a fost furat un rucsac cu bunuri în valoare de peste 600.000 de euro, inclusiv patru ceasuri Richard Mille.
18:00
Guvernul italian va emite aproape 500.000 de vize de muncă pentru non-UE, dar un sindicat major consideră măsura insuficientă și cere reforme structurale, transmite AFP.
18:00
Curtea Constituţională a României a stabilit, marţi, că legea prin care se anulează drepturi ale persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român este neconstituţională, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.
18:00
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat, marţi, că a semnat ordinul privind înfiinţarea Programului Naţional pentru pilotarea sistemică a planurilor-cadru în învăţământul liceal de stat, particular şi confesional.
18:00
La cea mai importantă competiție europeană de inovație în alimentație, România va fi reprezentată de biscuiții făcuți din zară și hrișcă. Produsul a fost conceput la Universitatea Dunărea de Jos din Galați și a câștigat competiția națională Ecotrophelia.
Acum 4 ore
17:50
Trei persoane au fost ucise şi 35 transportate la spital în urma unui atac al Ucrainei asupra unei fabrici din oraşul Ijevsk, la peste 1.000 km de graniţă, potrivit autorităţilor ruse, relatează Reuters.
17:40
Absolventul unui liceu din județul Olt, care a susținut examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie, a primit două puncte în plus la nota finală după ce a contestat evaluarea primită la proba de la Limba Română.  
17:40
A$AP Rocky ar putea avea de dat explicații, după ce ar fi dezvăluit involuntar sexul celui de-al treilea copil pe care îl are cu Rihanna. Celebra artistă a anunțat că este gravidă în timpul apariției lor pe covorul roșu la Met Gala.
17:40
Au fost percheziții la un bărbat de 58 de ani din județul Constanța, cercetat de polițiști după ce ar fi intrat de două ori în curțile unor oameni ca să fure. În plus, ar deține un pistol de tip airsoft, fără autorizație.
17:30
Portugalia a înregistrat un nou record de temperatură pentru o lună iunie, după ce duminică s-au înregistrat 46,6 grade Celsius la Mora, un oraş situat la circa 100 de kilometri est de capitala Lisabona.
17:10
Inspectorii antifraudă fiscală au descoperit o fraudă carusel de peste 3 milioane de lei la o societate din Bucureşti ce activează în domeniul comerţului cu telefoane mobile.
16:50
Zborul JL8696 al Japan Airlines, de la Shanghai la Tokyo, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență pe Aeroportul Kansai luni seară, după ce pasagerii au descris o coborâre bruscă a aeronavei.
16:50
După mai bine de trei ani de conflict continuu, atât armata rusă, cât și cea ucraineană sunt în pragul epuizării, scrie Financial Times (FT) într-o analiză.
16:50
Riviera albaneză atrage tot mai mulți turiști datorită plajelor spectaculoase, prețurilor accesibile și peisajelor naturale nealterate. De la stațiuni animate la golfuri izolate, litoralul Albaniei oferă opțiuni variate pentru orice tip de vacanță.
16:40
Lady Diana, prinţesă de Wales, una dintre cele mai influente personalităţi feminine ale secolului XX, a intrat în istorie prin frumuseţe, naturaleţe și implicare în numeroase activităţi umanitare, câştigând simpatia oamenilor din întreaga lume.
16:30
Semnal de alarmă tras de un studiu recent. 1 din 4 liceenii din România au participat cel puțin odată la jocuri de noroc (pariuri sportive sau păcănele). Dintre aceștia 25% au făcut asta înainte de 14 ani.
16:30
Danemarca preia, la 1 iulie 2025, de la Polonia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni (iulie-decembrie 2025). Este a opta oară când acest stat deţine preşedinţia Uniunii. 
16:20
Femeile din Danemarca vor putea fi obligate să participe la un serviciu militar timp de 11 luni odată ce împlinesc 18 ani, după ce o modificare a legii a intrat în vigoare.
16:20
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne vin cu o serie de sfaturi pentru părinţii care îşi pregătesc copiii de plecare într-o tabără. 
16:20
După înfrăngerea cu 4-0 suferită, duminică, de Inter Miami în faţa formaţiei PSG în optimile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor, Zlatan Ibrahimović a venit în ajutorul lui Lionel Messi, criticându-i pe coechipierii fotbalistului de 38 de ani.
16:10
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat marți că, începând cu luna iulie 2025, persoanele vulnerabile vor primi carduri electronice în valoare de 50 de lei lunar, pentru a-și plăti facturile la electricitate. 
16:10
O persoană a fost ucisă şi două au fost grav rănite de un bărbat care a folosit un cuţit, atacul având loc la o companie de utilităţi electrice din Bavaria, în sudul Germaniei, relatează Reuters.
16:10
Economistul Adrian Negrescu crede că avertizările sindicaliştilor de la Ministerul Finanţelor potrivit cărora există riscul neplăţii pensiilor şi salariilor reprezintă o „formă de şantaj” care „nu are nicio legătură cu lupta sindicală”. 
16:10
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat marţi, după discuţiile cu Sindicatul grefierilor, despre efectele Ordonanţei cu privire la sporuri, că a accentuat faptul că este vorba de o măsură temporară.
16:00
Autorităţile austriece au mobilizat elicoptere militare pentru evacuarea unor excursionişti din mai multe cabane din Tirol în urma alunecărilor de teren cauzate de furtunile puternice produse în această regiune.
16:00
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, marţi, că atât salarizarea judecătorilor şi procurorilor, cât şi regimul de pensionare nu constituie privilegii, ci reprezintă aspecte esenţiale ale statutului acestora.
16:00
Kremlinul a respins marţi obiecţiile trimisului special al preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellog, potrivit căruia Rusia trage de timp în privinţa negocierilor de pace.
Acum 6 ore
15:30
Macedonia de Nord a interzis marţi deplasările prin păduri, pentru a preveni incendiile, pe fondul îngrijorărilor legate de un nou val de caniculă.
15:30
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit marți cu o delegație a Atlantic Council, în contextul lansării biroului din România. Discuțiile au vizat securitatea regională, cooperarea transatlantică și consolidarea parteneriatului strategic cu SUA.
15:10
Polonia va reintroduce controale temporare la granițele cu Germania și Lituania începând cu 7 iulie, a anunțat premierul Donald Tusk. Măsura urmărește combaterea migrației ilegale și urmează exemplul altor state UE care au luat decizii similare.
15:00
Un copil în vârstă de cinci ani din municipiul Baia Mare, care a dispărut de acasă, a fost găsit de poliţişti la aproape 4 km de locuinţă, la gară. A parcurs această distanță într-o oră și jumătate.
14:40
Ofertele din comparatorul de preţuri la energie s-au îmbunătăţit în ultima perioadă, susține președintele ANRE, George Niculescu. De marți nu mai există o plafonare a prețurilor la curentul electric și gaze.
14:30
Aproape 100.000 de autovehicule fabricate între 1998 și 2019 sunt vizate de rechemări în service din motive tehnice. Dintre acestea, aproape 14.000 au probleme ce afectează siguranța activă, iar peste 85.000 pot prezenta riscuri privind siguranța pasivă.
14:20
Studenții evrei de la Harvard au fost scuipați, au fost urmăriți, iar manifestanții pro-Palestina au scandat "Heil Hitler", se arată într-un raport publicat luni de administrația Trump.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.