„Mii de inimi, un singur Adevăr”: Eveniment evanghelistic de amploare la Oradea, pe Stadionul Iuliu Bodola

Bihoreanul, 1 iulie 2025 19:50

Oradea va găzdui un eveniment evanghelistic de amploare. Duminică, 13 iulie 2025, începând cu ora 19:00, pe Stadionul Iuliu Bodola va avea loc una dintre cele mai mari adunări evanghelistice din regiune, „moment unic de regăsire, încredere și apropiere de Dumnezeu”, după cum îl prezintă organizatorii.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bihoreanul

Acum o oră
09:30
Mihai Leu, fost campion mondial la box și campion național la raliuri, a murit marți seară, la vârsta de 56 de ani, după o luptă grea cu boala, anunțul fiind făcut pe pagina oficială de Facebook care îi era dedicată.
Acum 2 ore
09:00
Nu în puține situații, statul se dovedește scump la tărâțe și ieftin la făină, ceea ce se întâmplă și în cazul Consiliului Județean Bihor, singurul din România care, în baza unui parteneriat cu Administrația Națională a Parcurilor Naturale, a accesat în urmă cu doi ani fonduri europene în valoare de 8,5 milioane lei, cu care a amenajat patru campinguri turistice, în Șuncuiuș, Bratca, Vadu Crișului și Dobrești, toate cu parcări, dușuri și toalete civilizate, cu foișoare, locuri anume pentru făcut foc și cu mici clădiri cu restaurante și puncte de informare turistică.
08:10
Programate pentru vacanța de vară, când traficul este mai relaxat, marile lucrări de infrastructură din Oradea se amână pentru toamnă sau chiar mai mult. Consiliul Județean a programat în iulie începerea construirii pasajului din intersecția Tudor Vladimirescu - Oneștilor și a celor de la ieșirile din oraș spre Aeroport, Biharia și Oșorhei, dar Primăria va începe reabilitarea școlilor abia în septembrie, după reluarea cursurilor.
Acum 24 ore
20:30
Ministerul Dezvoltării a publicat un proiect de act normativ care leagă acordarea sporurilor pentru gestionarea proiectelor finanțate din fonduri europene de criterii de performanță și introduce meritocrația în administrația publică. Actul normativ a fost inițiat de ministru, bihoreanul Cseke Attila, care afirmă că propunerea va asigura o folosire mai eficientă a banilor publici.
19:50
Oradea va găzdui un eveniment evanghelistic de amploare. Duminică, 13 iulie 2025, începând cu ora 19:00, pe Stadionul Iuliu Bodola va avea loc una dintre cele mai mari adunări evanghelistice din regiune, „moment unic de regăsire, încredere și apropiere de Dumnezeu”, după cum îl prezintă organizatorii.
18:50
Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) vă invită la o serie de tururi dedicate comunității evreiești din Oradea. Primul tur va avea loc în această duminică, 6 iulie, cu pornire de la pietonala din spatele Casei Darvas-La Roche (str. Libertății) la ora 10:00.
17:40
De la mic la mare, angajații fabricii Simea din Oradea - noua denumire a fostei Ebm-papst după preluarea acesteia de către consorțiul Siemens AG - au sărbătorit finalizarea achiziției Diviziei de tehnologie pentru acționări industriale în cadrul unui eveniment care a marcat, practic, prima zi a Siemens în Oradea, în cel de-al 120-lea an de prezență a acestei companii în România. Prin integrarea fabricii din Oradea, specializată în mecatronică, compania Siemens își consolidează poziția din România, unde activează încă din 1905.
17:20
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) îl acuză pe Mihai Jurca, fost city manager al Oradiei și actual șef al Cancelariei Prim-ministrului, că ar fi reacționat la recentele proteste ale bugetarilor printr-un ordin informal de restructurare, vizând o reducere de 30% din personal. Sindicaliștii afirmă că această presupusă măsură ar reprezenta o formă de „represiune totalitară”, menită să intimideze angajații care și-au exprimat nemulțumirea față de politica guvernamentală.
17:00
Penitenciarul Oradea se află printre primele 10 unităţi de detenție din ţară în privinţa implicării deţinuţilor în activităţi de muncă. În 2024, persoanele private de libertate care au muncit în baza unor contracte comerciale au generat venituri de aproape 3 milioane de lei.
16:50
Fostul ministru Elena Udrea ar putea fi eliberată condiționat din închisoare, după ce Judecătoria Ploiești a admis marți cererea sa. Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată de DNA în termen de trei zile, scrie Spotmedia.ro.
16:10
Vizitatorii Aquaparkului Nymphaea din Oradea au parte de o nouă atracție din această vară: un nou bazin de înot, în valoare de 3,8 milioane lei, amenajat între „petalele” clădirii principale. De asemenea, Administrația Domeniului Public și-a achiziționat mai multe echipamente pentru noul sezon de bălăceală, precum un tun cu spumă, o mașină de vată pe băț și una de popcorn.
16:00
Vara aceasta, Adidem Gardener te invită să-ți transformi grădina cu stil și să profiți de reducerile între 10% și 20% la o selecție specială de plante ornamentale de exterior.
15:30
Aproape 100 de evenimente pe parcursul a nouă zile, program variat și aproximativ 40–50.000 de participanți – acesta ar fi pe scurt bilanțul celei de-a 13-a ediții a festivalului cultural Zilele Sfântului Ladislau, desfășurat în perioada 23–29 iunie 2025, sub mottoul „Festivalul tuturor”, și având ca organizator principal Asociația Szent László.
14:50
Spitalul Pelican din Oradea, parte a rețelei Medicover, a anunțat că, până în luna septembrie, copiii și tinerii pacienți cu vârste de până la 30 de ani care au indicație de chirurgie robotică din patru specialități medicale mai multe pot beneficia de aceste intervenții gratuit în unitatea spitalicească.
14:30
S-a dat startul procedurilor de admitere la Universitatea din Oradea. Viitorii studenți se pot înscrie, inclusiv online, începând de marți, 1 iulie, la unele dintre facultățile instituției superioare de învățământ, fiind alocate în total aproape 3000 de locuri bugetate, atât la studii de licență, cât și de masterat.
14:10
CSM Oradea a anunțat marți transferul baschetbalistului american Jaizec Lottie, jucător cu experiență în campionate europene de top și fost participant în EuroCup. Sportivul originar din Aurora, Colorado (SUA) a semnat un contract valabil pentru sezonul 2025/2026 și va evolua la poziția 1, în rol de conducător de joc.
13:50
Accidentul rutier produs luni, pe DN19 E, între localitățile Cauaceu și Sălard, în care au fost implicate două microbuze și un autoturism, a fost provocat de neatenţia unuia dintre şoferii de microbuz care nu a păstrat distanţa faţă de vehicolul din faţa sa, susţin reprezentanţii Poliţiei Bihor, în primul comunicat oficial pe marginea cazului. În total, cinci dintre cei 39 de pasageri aflați în vehiculele implicate în accident au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
13:40
Polițiștii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș au descoperit, în cadrul unui control efectuat pe șoseaua Borșului, două utilaje de construcții, în valoare de circa 170.000 de euro, transportate ilegal.
13:20
Lavanda, regina neîncoronată a verii, își face intrarea triumfală la Crișul Shopping Center, într-un eveniment dedicat întregii familii. În perioada 9-10 iulie, centrul comercial găzduiește „Poveste cu Lavandă”, o sărbătoare a rafinamentului, creativității și aromelor locale, unde întreaga comunitate este invitată să se bucure de farmecul acestei plante cu totul speciale.
13:10
Un accident rutier s-a produs, marți, la ieșirea din municipiul Beiuș spre localitatea Grădinari. Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune puternică, iar în urma impactului, una dintre mașini s-a răsturnat și a rămas imobilizată pe carosabil.
12:50
Zeci de angajaţi ai Administraţiei Finanţelor Publice Bihor au protestat, marţi dimineaţa, în curtea instituţiei, pentru a doua zi consecutiv, revoltaţi că li s-a tăiat singurul spor, cel pentru condiţii vătămătoare, în timp ce presiunea pentru colectarea veniturilor bugetare crește. "Cu o mână ne cer, cu alta ne iau", spun oamenii. 
12:20
Registrul Auto Român trage un semnal de alarmă pentru posesorii de autovehicule, informând că aproape 100.000 de mașini înmatriculate în România sunt vizate de campanii de rechemare în service din cauza unor defecțiuni care afectează siguranța activă și pasivă.
11:30
Poți trăi fără să dai șpagă? Fără „atenții” sau plicuri strecurate pe motiv „că așa se face”? Direcția Generală Anticorupție vrea să afle ce cred românii despre corupția cotidiană, printr-un sondaj lansat în cadrul campaniei „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”. Campania, aflată în plină desfășurare, vizează nu doar prevenirea faptelor de mituire, ci și schimbarea unei mentalități vechi: că problemele se rezolvă doar dacă „ungi mecanismul”…
10:40
Pe cât entuziasm a generat unor cetățeni, pe tot atâta furie a provocat același personaj, Ilie Bolojan, altora. Pricina? Nu viitoarele creșteri de taxe pe seama contribuabililor, firme și cetățeni din sectorul public și din cel privat, pentru a alimenta veniturile statului, ci anunțatele reduceri din veniturile bugetarilor. „Nu vom cosmetiza, vom tăia”, avertiza premierul la învestitură...
Ieri
10:00
Cărturești, Humanitas sau Alexandria. Unul dintre aceste lanțuri mari de librării - cafenele va ajunge și la Oradea după ce Consiliul Județean Bihor a decis închirierea prin licitație a unui spațiu ce va avea această destinație în clădirea Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai. „Am țintit sus”, spune directoarea instituției de cultură, Ancuța Șchiop, singura care nu a votat proiectul.
09:00
Conducerea liberală a municipalităţii orădene va intra luna aceasta în negocieri cu reprezentanţii partidelor din Consiliul Local, de la PSD şi UDMR la AUR, pentru a stabili cine va fi, începând din august, cel de-al doilea viceprimar, alături de liberalul Teofil Filimon. Primarul Florin Birta are nevoie de un singur vot în plus, pe lângă cele 17 mandate ale PNL, pentru a-şi trece toate proiectele, aşa că, teoretic, şansele sunt egale pentru toate partidele.
08:40
Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România a fost recompensat cu trei distincții majore în cadrul competiției „Votat Produsul Anului 2025”, cea mai importantă platformă de recunoaștere a inovației și performanței în rândul produselor, brandurilor și rețelelor de retail din România. Pe lângă titlul de Magazinul Anului în categoria Hipermarket & Supermarket, competiție organizată în premieră anul acesta sub aceeași umbrelă, Auchan a câștigat și premiul „Votat Produsul Anului – Marcă Proprie Distribuitor” în două categorii.
08:00
Primarul din Tărcaia și-a „legalizat” super-vilele ridicate fraudulos într-o arie protejată de interes european, declarându-le... „pensiuni”. După ce una dintre clădirile edilului PSD-ist Aurel Ille a ars într-un incendiu, ceea ce l-a dat de gol, comisarii Gărzii de Mediu au descins pe domeniul acestuia și au descoperit că presupusele unități agroturistice de fapt nu sunt autorizate să primească turişti, așa că le-au sistat orice așa-zisă activitate.
07:40
Comuna Tinca, cu sediul în localitatea Tinca, str. Armatei Române, nr. 2, județul Bihor, telefon: 0259/310073, e-mail: primariatinca@yahoo.com, legal reprezentată prin domnul Popa Vlad – primar, anunță organizarea licitației publice pentru constituirea unui drept de superficie asupra imobilului („terenuri în suprafaţă totală de 160.000 mp”) situate în comuna Tinca, judeţul Bihor, înscrise în CF nr. 59316 Tinca sub nr. cad. 59316 Tinca (suprafața de 140.000 mp.) și în CF nr. 59317 Tinca sub nr. cad. 59317 Tinc...
30 iunie 2025
22:20
Guvernul a decis, luni, prin ordonanță de urgență, limitarea sporului pentru condiții vătămătoare la bugetari, la 300 de lei brut lunar. Până acum, acest spor era de până la 15% din salariul de bază pentru toate categoriile de personal plătit din fonduri publice, dar nu mai mult de 1.500 de lei brut lunar.
20:50
Staţiunea Stâna de Vale va fi plină de alergători montani în acest sfârşit de săptâmână, pentru că aici va avea loc evenimentul „Stâna de Vale Trail Race”. Este vorba despre două competiţii oficiale de master, Campionatul Naţional de alergare montană master, aflat la a 2-a ediție, precum şi Cupa Europeană Master, care va avea loc în premieră în România. Evenimentul este organizat de CS Atletic Beiuş şi Primăria comunei Budureasa.
19:50
Municipalitatea orădeană a început luni noi lucrări de toaletare a arborilor. Intervenţiile vizează copaci uscaţi sau cu crengi periculoase din zona centrală.
19:20
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 30 iunie – 4 iulie, o școală de vară inedită, dedicată profesorilor de limba română din regiunea Găgăuzia a Republicii Moldova, un teritoriu cunoscut pentru aspirațiile sale separatiste.
19:10
Consiliul Județean Bihor a decis prețurile și condițiile în care va închiria parcelele din cele patru noi parcuri industriale din județ, chiar dacă deocamdată este finalizat unul singur. „Vrem să dăm firmelor interesate posibilitatea să acceseze fondurile nerambursabile”, a motivat președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, explicând că viitorii chiriași vor putea câștiga granturi de aproape 18 milioane euro.
18:50
Un nou component al lotului din sezonul trecut al echipei de polo CSM Oradea şi-a prelungit contractul cu clubul roş-albastru. Nichita Ilisie, cunoscut drept cel mai rapid înotător din poloul românesc, va continua şi în sezonul următor cu noua campioană naţională.
18:30
Ediţia aniversară a galei Atypic Beauty, cu numărul 50, este programată să aibă loc sâmbătă de la ora 19, în Piaţa Unirii din Oradea. 8 modele în scaune cu rotile vor prezenta, alături de modele profesioniste, ţinute ale designerului Cătălin Botezatu. Invitat special, acesta va susţine un fashion show propriu.
18:00
Un turist care a vrut să se aventureze pe un traseu de căţărare din zona Vârtop, fără să aibă echipamentul necesar şi fără să respecte traseele marcate, a ajuns la spital cu o rană la cap, după ce a căzut câţiva metri în gol.
17:50
Poliția Bihor cere ajutorul populației, după ce o femeie în vârstă de 50 de ani din Viișoara a plecat de acasă în cursul după amiezii de duminică și nu a mai revenit.
17:30
La un an după alegerile din iunie anul trecut, Consiliul Județean Bihor are un nou membru, în persoana unei economiste care reprezintă PNL și care a preluat mandatul vacantat prin alegerea fostului vicepreședinte Mircea Mălan în funcția de președinte, luna trecută. Ramona Mateaș a depus jurământul în prezența unor colegi de partid, dar și a soțului, fiului și surorii, vizibil emoționați.
16:40
Supărat că fiica lui minoră era curtată pe Facebook de un tânăr cu trecut amoros încărcat, un bărbat din Ianoșda și-a chemat prietenii și i-au dat o „lecție”: l-au răpit, l-au bătut, iar apoi l-au abandonat fix de unde l-au luat. Urmarea? Tatăl bătăuş, Gheorghe Lăcătuș, zis Poțocu, şi amicii săi - Marian Covaci, alias Manu, și Marius Lăcătuș, zis Van Damme - au ajuns în Arestul Poliţiei.
16:30
Supărat că fiica lui minoră era curtată pe Facebook de un tânăr cu trecut amoros încărcat, un bărbat din Ianoșda și-a chemat prietenii și i-au dat o „lecție”: l-au răpit, l-au bătut, iar apoi l-au abandonat fix de unde l-au luat. Urmarea? Tatăl bătăuş, Gheorghe Lăcătuș, zis Poțocu, şi amicii săi - Marian Covaci, alias Manu, și Marius Lăcătuș, zis Van Damme - au ajuns în Arestul Poliţiei.
16:10
Cu profundă durere și respect, Asociația Italiani în Bihor își exprimă ultimul omagiu în memoria lui Antonio Sargenti, cunoscut cu afecțiune de către prieteni ca Tonino.
16:10
Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, au adus o ușoară creștere a ratei de promovare în județul Bihor. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, procentul a urcat de la 76,41% la 78,84%.
15:40
Elevii şi studenţii cer Executivului să nu modifice formula de calcul a fondului de burse, avertizând că măsura ar însemna mai puţini bani pentru susţinerea tinerilor în şcoli şi universităţi, tocmai într-o perioadă în care abandonul e tot mai ridicat.
15:30
Cu profundă durere și respect, Asociația Italiani în Bihor își exprimă ultimul omagiu în memoria lui Antonio Sargenti, cunoscut cu afecțiune de către prieteni ca Tonino.
15:20
Două microbuze și un autoturism au fost implicate luni într-un accident rutier la ieșire din localitatea Cauaceu spre Sălard, au informat reprezentanții ISU Crișana. 
15:10
Două microbuze au fost implicate luni într-un accident rutier la ieșire din localitatea Cauaceu spre Sălard, au informat reprezentanții ISU Crișana. 
14:50
Doliu în fotbalul românesc: un cunoscut fost jucător care s-a născut la Salonta şi a jucat şi pentru Crişul Oradea, respectiv FC Bihor, Lajos Sătmăreanu s-a stins din viaţă, luni, la vârsta de 81 de ani. Lajos Sătmăreanu a evoluat timp de zece sezoane pentru Steaua Bucureşti şi a strâns 44 de meciuri în tricoul echipei naţionale.
14:30
După ce au fost plafonate timp de trei ani, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, prețurile la electricitate vor fi liberalizate și consumatorii le vor plăti la nivelul normal, cei mai afectați urmând să fie cei cu consumuri mici, care plăteau cel mai mic preț. Pe de altă parte, însă, o parte din consumatori vor fi în continuare sprijiniți cu ajutoare de la Guvern.
14:30
Vremea se anunță toridă în județul Bihor și în restul regiunii Crișana în următoarele două săptămâni, potrivit estimărilor publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabile pentru intervalul 30 iunie – 13 iulie.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.