Real Madrid a învins Juventus, scor 1-0, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor

News.ro, 2 iulie 2025 00:00

Real Madrid a învins Juventus Torino, scor 1-0, marţi seară, la Miami, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
09:00
Dalai Lama a declarat miercuri că o organizaţie non-profit pe care a fondat-o va avea autoritatea exclusivă de a recunoaşte viitoarea sa reîncarnare, contracarând insistenţele Chinei de a-l alege pe succesorul liderului spiritual tibetan, relatează Reuters.
09:00
Poliţiştii din Timiş fac miercuri dimineaţă 65 de percheziţii într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, mai multe persoane fiind susăectare că, începând din 2023, au intrat fără drept în posesia unor arme neletale, supuse autorizării.
09:00
Marea actriţă americană Meryl Streep se va reîntâlni pe platourile de filmare cu Anne Hathaway, Emily Blunt şi Stanley Tucci, colegii din comedia din 2006 care descria în mod satiric lumea unei reviste de modă inspirată de Vogue.
Acum 30 minute
08:40
Cancerul pancreatic este unul dintre cele mai letale tipuri de cancer, adesea diagnosticat prea târziu pentru a mai permite tratamente eficiente. Cercetătorii explorează acum metode inovatoare, bazate pe inteligenţă artificială (AI), care ar putea reprezenta o soluţie reală pentru identificarea bolii în faze incipiente, anticiparea evoluţiei acesteia şi pentru orientarea către tratamente personalizate. Acest articol sintetizează cele mai noi descoperiri în domeniu, care ar putea redefini modul în care medicii diagnostichează şi tratează cancerul pancreatic.
08:40
Compania media Paramount a soluţionat amiabil, miercuri, un proces intentat de preşedintele american Donald Trump în legătură cu un interviu cu Kamala Harris difuzat în octombrie 2024 de postul CBS, urmând să plătească 16 milioane de dolari, bani ce nu îi vor fi daţi preşedintelui „direct sau indirect”, ci vor fi alocaţi viitoarei biblioteci prezidenţiale a lui Trump, relatează Reuters.
08:30
Un cutremur cu magnitudine 3,7 s-a produs miercuri dimineaţă în zona Vrancea.
08:30
Fosta mare campioană Elisabeta Lipă a notat, într-un mesaj emoţionant postat în social media, că România este mai săracă în urma decesului lui Mihai Leu, un “om de valoare rară”.
Acum o oră
08:20
Doi funcţionari publici de la Serviciul de evidenţa populaţiei au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi alţi doi au fost plasaţi sub control judiciar, în dosarul actelor de identitate româneşti false pentru cetăţeni ruşi, ucraineni şi moldoveni, în care marţi au avut loc 206 percheziţii la sediile unor instituţii publice şi la locuintele unor persoane fizice din judeţul Botoşani.
08:00
Rusia a introdus un nou tip de cont de investiţii, care oferă garanţii de retragere, conform unui decret semnat marţi de preşedintele Vladimir Putin, în cadrul eforturilor de a atrage din nou investitori străini pe piaţa bursieră rusă, transmite Reuters.
Acum 2 ore
07:40
Autorităţile turce au reţinut 109 persoane, inclusiv membri ai partidului de opoziţie şi un fost primar, marţi, la Izmir, extinzând o represiune legală de luni de zile împotriva opoziţiei care s-a concentrat asupra Istanbulului, relatează Reuters.
07:20
Grupul german Rheinmetall din industria apărării îşi propune să atingă o cifră de afaceri cuprinsă între 40 şi 50 de miliarde de euro până în anul 2030, a declarat directorul general Armin Papperger într-un interviu acordat televiziunilor RTL şi NTV, publicat marţi, citat de Reuters.
07:20
În timp ce unele părţi ale Regatului Unit au înregistrat temperaturi de peste 34 de grade Celsius, stabilind un nou recorsd, numeroase ţări europene se luptă cu condiţii şi mai fierbinţi, iar incendiile de vegetaţie au continuat pentru a doua zi în Turcia, transmite Sky News.
07:10
Doi cetăţeni chinezi au fost acuzaţi de spionaj în interiorul Statelor Unite în numele Beijingului, inclusiv prin fotografierea unei baze navale, coordonarea unui transfer de bani şi participarea la eforturile de recrutare a unor membri ai armatei care, în opinia lor, ar putea fi dispuşi să lucreze pentru serviciile secrete chineze, transmite CNN.
Acum 4 ore
06:50
Compania aeriană australiană Qantas contactează clienţii, după ce un atac cibernetic a vizat platforma terţă de servicii, fiind expuse până la şase milioane de profiluri ale clienţilor, transmite BBC.
06:50
Stellantis ar putea fi nevoită să închidă unele dintre fabricile sale europene, inclusiv în Italia, din cauza riscului unor amenzi masive impuse de Uniunea Europeană pentru nerespectarea ţintelor de emisii de CO₂, a avertizat marţi Jean-Philippe Imparato, şeful operaţiunilor Stellantis în Europa.
06:50
Marile companii vor putea să apele clienţii prin WhatsApp şi să folosească în acest sens voci generate de inteligenţa artificială.
06:40
Velierul mexican care s-a încastrat în Podul Brooklyn, la New York, în mai, dădea în mod straniu cu spatele şi accelera înaintea coliziunii mortale, anunţă anchetatorii într-un raport care nu precizează, însă, cauza exactă a incidentului, relatează AFP.
06:30
Clubul Corvinul Hunedoara arată, într-un mesaj postat în social media, că Mihai Leu s-a stins, dar a lăsat o sumedenie de amintiri şi de lecţii de viaţă
06:20
Pentagonul a oprit unele livrări de rachete de apărare aeriană şi alte muniţii de precizie către Ucraina, din cauza îngrijorărilor că stocurile americane sunt prea scăzute, au declarat marţi două persoane familiarizate cu această decizie pentru Reuters. Ulterior, informaţia a fost confirmată de Casa Albă.
06:20
Acţiunile Tesla au înregistrat o scădere de aproape 5% marţi, după ce preşedintele american Donald Trump a sugerat într-o postare pe reţeaua Truth Social că guvernul federal ar trebui să reducă drastic subvenţiile acordate companiilor deţinute de Elon Musk, transmite CNBC.
06:00
Ministerul Apărării anunţă că Federaţia Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, motiv pentru care, în noaptea de marţi spre miercuri, două aeronave F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene. Anterior, ISU Tulcea a anunţat că a fost emis mesaj de avertizare pentru populaţie.
06:00
Juriul din procesul lui Sean "Diddy" Combs va continua să delibereze, după ce a ajuns la un verdict parţial, dar a intrat în impas cu privire la cea mai gravă acuzaţie cu care se confruntă mogulul hip-hop, transmite BBC.
05:40
Preşedintele Donald Trump a declarat, marţi, că Israelul a ”fost de acord cu condiţiile necesare” pentru a finaliza o încetare a focului în Gaza, deşi nu a fost imediat clar dacă Hamas va accepta termenii, transmite CNN.
05:40
Băncile americane susţin că legea ”One Big Beautiful Bill Act” propusă de Donald Trump ar putea stimula semnificativ economia SUA, în pofida îngrijorărilor legate de creşterea deficitului bugetar. Legea a fost întâmpinată pozitiv de sectorul bancar, care vede în aceasta o şansă de a evita o contracţie fiscală severă în 2026, relatează CNBC.
05:10
Preşedintele Rezervei Federale (Fed) a SUA, Jerome Powell, a declarat marţi că banca centrală americană ar fi relaxat politica monetară deja, dacă nu ar fi fost planul fostului preşedinte Donald Trump de a impune tarife mai mari asupra bunurilor importate, transmite CNBC.
Acum 12 ore
00:50
Uniunea Europeană (UE) este pregătită să faciliteze o reluare a negocierilor cu Teheranul privind viitorul programului nuclear iranian, a anunţat marţi şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas, în urma unei discuţii la telefon cu omologul său iranian Abbas Araghchi, relatează AFP.
00:30
Velierul mexican care s-a încastrat în Podul Brooklyn, la New York, în mai, dădea în mod straniu cu spatele şi accelera înaintea coliziunii mortale, anunţă anchetatorii într-un raport care nu precizează, însă, cauza exactă a incidentului, relatează AFP.
00:20
Mihai Leu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi sportivi români, a excelat atât în box, cât şi în automobilism. El a demonstrat că se poate reinventa şi că poate excela în două domenii diferite. A fost un exemplu de determinare, talent şi pasiune pentru sport. El a murit marţi seară, la 56 de ani.
00:20
Clubul Corvinul Hunedoara arată, într-un mesaj postat în social media, că Mihai Leu s-a stins, dar a lăsat o sumedenie de amintiri şi de lecţii de viaţă
00:10
Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu a murit, marţi seară, la 56 de ani. El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, la Spitalul Fundeni din 21 iunie.
00:10
Autorităţile au transmis, marţi seară, un nou mesaj RO-Alert locuitorilor din zona de graniţă cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
00:00
Pompierii luptă în continuare să stingă focul care a cuprins litiera de pădure în zona loclităţilor Pianu- Săsciori – Şugag, judeţul Alba, şi care a afectat peste 20 de hectare.
00:00
Real Madrid a învins Juventus Torino, scor 1-0, marţi seară, la Miami, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale a Cluburilor.
1 iulie 2025
23:50
Fiul lui Carlo Ancelotti, Davide joacă un rol deosebit de important în staful tehnic al tatălui său. În special, el a jucat un rol major în timpul perioadei de la Real Madrid.
23:40
Atacantul ghanez Said Ahmed Said, în vârstă de 32 de ani, format în Italia, la Inter, Chievo şi Genoa, se alătură echipei Unirea Slobozia, după despărţirea de gruparea bosniacă Sloboda Tuzla.
23:40
Preşedintele american Donald Trump i-a ironizat pe imigranţii clandestini care riscă, în cazul unei evadări, să fie atacaţi de fauna sălbatică, într-o vizită, marţi, la ”Alcatrazul aligatorilor”, un centru de retenţie construit în mijlocul unor mlaştini, în Florida, relatează AFP.
23:30
Câştigătoare a celui de-al doilea titlu de Grand Slam la Roland Garros la începutul lunii iunie, Coco Gauff, numărul doi mondial, a fost eliminată, marţi, în primul tur la Wimbledon.
23:20
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respinge, marţi seară, afirmaţiile potrivit cărora ar fi fost majorate unele sporuri pentru a contracara scăderile de venituri din plafonarea sporului pentru condiţii de muncă grele. Acuzaţia a fost făcută d căetre fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui (USR), care a afirmat că ”lor nu le pasă dacă sporul se numeşte de «antenă» sau de «praf» sau de «fonduri europene». Le pasă doar să ia cât mai mulţi bani”.
22:50
O fetiţă de 12 ani este în stare gravă, după un accident rutier produs în comuna Floreşti, judeţul Cluj.
22:50
Hakan Calhanoglu, care a fost criticat de căpitanul Lautaro Martinez după eliminarea formaţiei Inter Milano de la Cupa Mondială a Cluburilor, a reacţionat vehement marţi, făcând apel la „respect”. Turcul insistă că nu a putut juca din cauza unei accidentări şi nu pentru că ar fi vrut să plece în altă parte.
22:40
Donald Trump a obţinut marţi o importantă victorie legislativă prin aprobarea la limită în Senatul american a proiectului său al legii bugetare în valoare de mii de miliarde de dolari, care include atât credite de impozit masive, cât şi tăieri vaste în domeniul sănătăţii, relatează AFP.
22:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că este o nedreptate făcută medicilor în privinţa plăţii pentru gărzi, el apreciind că venitul pentru o gardă poate creşte dacă se vine la pachet cu o reformă care să vizeze şi performanţa.
22:30
O fetiţă de 12 ani este în stare gravă, după un accident rutier produs în comuna Floreşti, judeţul Cluj.
22:20
Alexander Zverev, favorit 3, a fost eliminat, marţi, în primul tur la Wimbledon, de francezul Arthur Rinderknech, numărul 72 mondial, după un meci maraton de cinci seturi şi patru ore şi 40 de minute.
22:20
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că îşi propune dublarea numărului de ore în ambulatorul de specialitate şi că a cerut medicilor să respecte programul de lucru în spitalul public. Ministrul spune că nu este de acord cu abordarea fie la stat, fie la privat, în ceea ce îi priveşte pe medici.
22:10
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, este de părere că pentru patologii oncologice, pentru cardiologie, AVC, pentru femei gravide şi alte categorii să nu nu se introducă aşa-numita ”taxă pe boală”. Ministrul spune că încă se negociază şi că este optimist.
22:00
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, spune că este necesară o informare corectă în ceea ce priveşte acordarea de concedii medicale şi a precizat că a cerut experţilor de la CNAS că vină cu un plan de măsuri privind modul de acordare a concediilor medicale.
22:00
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, referindu-se la violenţa verbală şi chiar fizică la care sunt supuşi angajaţii din sectorul medical, că este de neacceptat o asemenea atitudine, el sfătuindu-i pe medici să sune la 112 dacă au astfel de probleme.
21:50
Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, în vârstă de 35 de ani, care se va retrage peste câteva săptămâni, la finalul US Open, şi-a luat rămas bun, marţi, de la turneul de la Wimbledon.
21:50
Apple analizează posibilitatea de a colabora cu Anthropic sau OpenAI pentru a integra modele lingvistice avansate (LLM) în noua versiune a asistentului vocal Siri, potrivit Bloomberg News.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.