Mihai Leu, fostul campion mondial de box, a decedat la vârsta de 57 de ani
Economica.net,
2 iulie 2025 06:50
Fostul campion mondial de box Mihai Leu a încetat din viaţă, marţi seara, la vârsta de 57 de ani.
• • •
Alte ştiri de Economica.net
Acum 4 ore
14:30
Compania Naţională de Investiţii Rutiere are lansaţi în licitaţie peste 400 de kilometri de autostradă pe principalele coridoare ale ţării, are trei obiective aflate în proiectare şi alte şase în faza de proiectare şi execuţie, toate acestea însumând peste 50 de miliarde de lei, a declarat, miercuri, directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, la conferinţa "Italy & Romania, building together sustainable infrastructure".
14:30
Impozitul pe dividende crește la 16% de la 1 ianuarie 2026. Câți bani va lua statul în plus # Economica.net
Guvernul a transmis Comisiei Europene setul cu noile măsuri fiscale, iar printre măsuri este și mult discutata creștere (din nou) a impozitului pe dividende, care ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2026.
14:20
CASS asupra pensiilor de peste 3.000 de lei şi pentru coasiguraţi. Indemnizaţii ajustate în jos pentru concedii medicale scurte # Economica.net
Guvernul a ajuns la un acord cu oficialii Comisiei Europene privind aplicare a trei măsuri care aduc, în total, peste 5 miliarde de lei în plus la buget în 2026 dacă vor fi aplicate în forma anunţată acum. Acestea sunt: CASS aplicată asupra pensiilor de peste 3.000 de lei, eliminarea scutirii de la plata CASS pentru coasiguraţi, indemnizaţii de concediu medical mai mici decât în prezent pentru concediile cu durata de cel mult 14 zile, arată documentul final rezultat în urma discuţiilor dintre guvern şi CE.
13:50
Impozitul la bănci: creștere de la 2% la 4% pe cifra de afaceri. Efecte imediate: probabil majorarea dobânzilor la credite și a comisioanelor bancare # Economica.net
În cadrul măsurilor de reducere a deficitului bugetar discutate de România și cu Comisia Europeană de la Bruxelles, impozitul pe cifra de afaceri în sectorul bancar va crește de 2% la 4%. După toate probabilitățile, acest impozit se va repercuta în comisioane mai mari la tranzacții și dobânzi mai mari la credite.
13:40
Iran – Legea care suspendă cooperarea dintre Teheran şi AIEA a fost ratificată de preşedinte # Economica.net
Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a ratificat miercuri o lege adoptată de parlament săptămâna trecută şi care suspendă cooperarea Teheranului cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, organismul de supraveghere nucleară al ONU, a relatat presa de stat iraniană, citată de Reuters.
13:40
DP World lansează în România primul scanner tip drive-through din Europa Centrală și de Est. Timpul de procesare se reduce de la 5-7 ore, la două minute # Economica.net
DP World a implementat în Portul Constanța un scanner de tip drive-through de ultimă generație, o premieră în Europa Centrală și de Est, care reduce semnificativ timpii de inspecție vamală pentru camioane și containere.
13:40
Măsurile de austeritate decise de guvern cu efect asupra șoferilor – creșterea prețului carburanților și a rovinietei # Economica.net
Printre măsurile de austeritate decise de guvern se numără unele care au efecte imediate asupra posesorilor de mașini din România. Se vor majora prețurile carburanților și va crește costul rovinietei.
13:40
TVA crește, cotele reduse la 11%, iar cea standard la 21%, de la 1 august. Ce și cu cât se va scumpi # Economica.net
Pachetul de măsuri fiscale trimis de Guvern Comisiei Europene prevede o creștere a cotelor de TVA, cele redusă de la 5 și 9% la 11%, iar cea standard de la 19% la 21%, începând cu 1 august. Pachetul nu a fost anunțat încă oficial, dar pe baza datelor trimise, puteți vedea mai departe ce se va scumpi.
13:40
"Flota fantomă" utilizată de Rusia, dar şi de Iran şi Coreea de Nord, pentru a transporta petrol ocolind sancţiunile ar putea număra "circa 900 de nave", a afirmat miercuri amiralul francez Benoit de Guibert în faţa deputaţilor, informează AFP.
13:40
Majorarea TVA de la 9% la 19% pentru locuințele mai ieftine de 120.000 de euro va avea efecte vizibile nu doar pentru cumpărători, ci și pentru dezvoltatori.
Acum 6 ore
12:50
LISTA COMPLETĂ. Măsurile dureroase care se iau de la 1 august și 1 ianuarie 2026, creșterile de taxe, accize și contribuții, tăieri de venituri la bugetari – surse # Economica.net
Toate măsurile care ar putea fi luate, cu impactul bugetar calculat pentru fiecare, care vor intra în vigoare la 1 august și la 1 ianuarie 2026– le puteti vedea mai jos
12:40
Proteste bugetari – Peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF, în stradă, miercuri la nivel naţional, spune Marica (Sed Lex) # Economica.net
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe Sed Lex, Vasile Marica, susţine că peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF protestează miercuri în majoritatea judeţelor, nemulţumiţi de plafonarea sporului de condiţii vătămătoare de muncă.
12:30
Taxa Temu/Shein – Ce spune şeful Carrefour despre planul UE de a impune un tarif de doi euro pentru fiecare colet de mică valoare # Economica.net
Propunerea Comisiei Europene de a impune o taxă de doi euro pentru fiecare colet de mică valoare care intră în blocul comunitar este "o glumă", a afirmat miercuri Alexandre Bompard, directorul general al Carrefour, cel mai mare retailer alimentar european, transmite Reuters.
12:30
ROMARM a semnat un parteneriat cu americanii de la Northrop Grumman pentru coproducția în România a radarului mobil G/ATOR # Economica.net
ROMARM a semnat un memorandum de înțelegere cu conglomeratul american Northrop Grumman pentru coproducția de radare mobile în România, destinate Forțelor Armate ale României, cât și partenerilor NATO.
12:20
„Părerea mea este că așa se va întâmpla, TVA la tranzacțiile imobiliare va crește de la 9% la prima achiziție la 19%. Prețurile vor fi mai mari cu 10.000-15.000 euro, eu am calculat pentru Timișoara, la 80.000 euro, cât este prețul, în medie, dacă punem un 10% în plus, n-o să fie 8.000, ci 10.000 euro la toate, după care o să înceapă: dividendele cresc, aia crește, aia crește…prețurile se duc, parcă văd, la 15.000 euro sau 10.000, sigur”, a declarat pentru Termene.ro Alexandru Mechetenici de la Agenția ImoPuls din Timișoara.
12:20
Creșterea TVA la 11% si 21%, CASS la pensiile de peste 3.000 de lei, creșterea accizei la carburanți, țigări și băutură, creșterea rovinietei, măsuri din viitorul pachet fiscal ce se aplică de la 1 august– surse. Ce alte măsuri sunt pe masă # Economica.net
Executivul Bolojan decide în aceste momente măsurile din noul pachet fiscal care ar urma să fie făcut public în curând. Sunt pe masă mai multe propuneri, potrivit unor surse politice.
12:20
Rata şomajului a crescut la 5,8%, în mai. Şomajul în rândul tinerilor s-a menţinut la un nivel ridicat (25%) # Economica.net
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,8% în mai 2025, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna anterioară, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
11:50
Operatorul bursier european Euronext negociază achiziţionarea Bursei din Atena, într-o tranzacţie exclusiv în numerar în valoare de 399 milioane de euro (470 milioane de dolari), cea mai recentă afacere a grupului care operează deja pieţele bursiere din Franţa şi Ţările de Jos, transmite Reuters.
11:50
Pădurile din România. Ce se întâmplă la Romsilva – consultare publică la Ministerul Mediului # Economica.net
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) va organiza vineri, 4 iulie, o amplă consultare publică privind viitorul pădurilor din România prin reformarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, a anunţat miercuri instituţia.
11:50
Complexul Energetic Oltenia (CEO), singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, controlat de stat, are și el o ofertă de energie electrică pentru clienții casnici.
Acum 8 ore
11:30
Piața crypto ezită, dar două proiecte în presale câștigă tracțiune rapid. Află care sunt ele! # Economica.net
Criptomonedele au pășit în noua lună cu o atitudine rezervată, într-un ritm care nu lasă loc de entuziasm grăbit. Evoluția prețurilor rămâne limitată, iar dinamica generală pare să reflecte o stare de veghe mai degrabă decât o tendință clară de acțiune. În spatele acestor mișcări temperate se ascunde o atitudine de așteptare. Investitorii par să-și măsoare pașii cu grijă, analizând contextul mai degrabă decât urmând impulsul.
11:20
Dalai Lama a confirmat miercuri că un succesor va fi numit la moartea sa pentru a asigura continuitatea rolului de lider spiritual al comunităţii tibetane, o decizie mult aşteptată, care sună ca o provocare pentru China, transmite AFP.
11:20
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 0,9% în mai 2025, faţă de luna similară din 2024, dar au scăzut cu 0,2% comparativ cu aprilie 2025, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri.
11:20
De la 1 iulie și până la sfârșitul anului, Danemarca preia președinția Consiliului Uniunii Europene cu motto-ul principal: „O Europă puternică într-o lume în schimbare”.
11:20
„Turism extrem” – Coreea de Nord inaugurează o vastă staţiune balneară pe coasta sa estică şi aşteaptă turişti ruşi # Economica.net
Coreea de Nord a inaugurat o vastă zonă turistică pe costa sa estică, au anunţat miercuri mass-media de stat, iar un grup de turişti ruşi ar urma să ajungă acolo săptămâna viitoare, informează AFP.
11:20
Deficitul bugetar a depășit 9 la suta din PIB în 2024 și ar putea crește și mai mult in 2025, în lipsa unor măsuri de ajustare. Coaliția de guvernare formată recent a înțeles ca propria existență și stabilitatea macroeconomică depind de reducerea acestui deficit. După cum voi arăta în acest articol, sunt doua nuanțe importante care, de asemenea, trebuie înțelese în profunzime.
11:20
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) are o structură suplă, iar din 320 de angajaţi cât ar fi trebuit să aibă la ora actuală are doar 73 de posturi ocupate, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
11:20
Vatmanii din București nu vor mai coborî din tramvaie să schimbe macazul. Licitație pentru 6 sisteme automate. Unde vor fi instalate # Economica.net
Societatea de Transport București (STB) a inițiat procedura de achiziție pentru 6 sisteme automate de acționare a macazurilor. Ofertele se depun până pe 4 august 2025, anunță miercuri primarul interimar al Capitalei Stelian Bujduveanu.
11:20
Grupul bancar spaniol Santander a anunţat marţi că a ajuns la un acord pentru achiziţionarea subsidiarei din Marea Britanie (TSB) a rivalei mai mici Sabadell, într-o tranzacţie exclusiv în numerar în valoare de 2,65 miliarde de lire sterline (3,64 miliarde de dolari), în funcţie de obţinerea aprobării din partea acţionarilor Sabadell, transmite Reuters.
11:20
Societatea de Transport București (STB), a lansat o licitație pentru achiziția de sisteme automate de acționare a macazurilor, în condițiile în care și azi, în București, multe macazuri sunt actionate de vatmanii care trebuie să coboare din vehicule și să le “miște” cu ranga.
Acum 12 ore
09:30
De ce sunt afectate doar unele mărci de chemarea masivă la service confirmată de RAR # Economica.net
Registrul Auto Român a confirmat și completat informația dezvăluită de Economica.net încă din luna iunie. Zeci de mii de mașini comercializate în România trebuie prezentate la service din cauza unor probleme cu airbag-urile. Iată de ce doar anumite mărci sunt afectate.
09:10
Nouă ieftinitre a carburanților azi, prețurile coboară spre pragul de 7 lei/litru. Cât costă benzina și motorina azi, 2 iulie # Economica.net
Azi a fost operată prima modficare de preț la carburanți în benzinăriile din România din luna iulie: s-a ieftinit benzina, nu și motorina.
09:10
Criza din industria auto – Stellantis ameninţă cu închiderea fabricior în Europa din cauza amenzilor pentru emisiile de CO2 # Economica.net
Producătorul auto franco-italiano-american Stellantis ar putea închide fabrici din cauza riscului unor amenzi dure din partea UE pentru neîndeplinirea obiectivelor privind emisiile de CO2, a afirmat marţi directorul subsidiarei europene, Jean-Philippe Imparato, în Parlamentul Italiei, transmite Reuters.
08:50
Fâşia Gaza – Trump dă asigurări că Israel este pregătit să finalizeze termenii unui armistiţiu de 60 de zile # Economica.net
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări marţi că Israelul a acceptat să finalizeze termenii unui armistiţiu de 60 de zile cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza, relatează AFP.
08:50
Un nou atac cu drone a avut loc în apropierea frontierei României, în noaptea de marţi spre miercuri, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situaţiei aeriene, a informat Ministerul Apărării Naţionale.
08:50
Statele Unite ale Americii au anunţat marţi că au sistat livrările anumitor tipuri de arme către Kiev - între care rachete şi muniţie - pe motiv că sunt îngrijorate pentru propriile stocuri de muniţii, într-un moment în care Rusia îşi intensifică loviturile împotriva Ucrainei, informează miercuri AFP şi dpa.
08:50
Israelul a acceptat condiţiile necesare pentru un armistiţiu de 60 de zile în Fâşia Gaza, iar acum depinde de Hamas să accepte înţelegerea, a afirmat marţi preşedintele american Donald Trump, citat de dpa.
06:50
Fostul campion mondial de box Mihai Leu a încetat din viaţă, marţi seara, la vârsta de 57 de ani.
Acum 24 ore
23:00
Peste 100.000 de clienți casnici și-au schimbat furnizorul de energie electrică în luna iunie. Îndemnul șefului ANRE # Economica.net
108.000 de clienți și-au schimbat furnizorul de energie electrică în ultima lună dinainte de eliminarea prețurilor plafonate, a spus președintele Autorității de Reglementare în domeniul Energiei, George Niculescu,
22:30
EXCLUSIV Avertisment dur al celor mai mari antreprenori și bănci din România: Suntem aproape să mai pierdem o generație. Economistul șef Concordia prezintă cifrele reale ale bugetului # Economica.net
Într-o analiză oferită în exclusivitate Economica, Iulian Lolea, macroeconomistul Confederației Patronale Concordia, arată pe cifre de ce riscăm să mai pierdem o generație și de ce acest fapt ar fi echivalent cu un dezastru mai mare decât orice am experimentat în ultimii 35 de ani. În câteva cuvinte, analiza lui Lolea arată că economia României a crescut constant în ultimele decenii și a arătat că este rezilientă, în timp ce veniturile statului au crescut și ele. Cheltuielile aberante, mai ales cele din 2024, și impredictibilitatea indusă în legislație riscă, însă, să dea complet peste cap acest trend.
22:30
Datoria României către statele în care au fost trataţi asiguraţii români a scăzut şi a ajuns sub 266 de milioane de euro. Peste jumătate din sumă o datorăm Germaniei şi Franţei – analiză # Economica.net
România a intrat în anul 2025 cu o datorie totală de peste 265 de milioane de euro către statele în care asiguraţii români la sistemul asigurărilor sociale de sănătate au primit tratament transfrontalier. Aproape 40% din această sumă reprezintă doar datoria pe care ţara noastră o are către Germania, arată o analiză Economica.net pe baza datelor CNAS.
22:20
Alexandru Nazare: Nu se pune problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, aşa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media # Economica.net
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a discutat, marţi, cu salariaţii din ministerul de resort, în contextul protestelor generate pe fondul planului de măsuri de reducere a deficitului bugetar, şi a dat asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, ''aşa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media'', transmite Agerpres.
22:20
BNR: Efectele modificărilor politicilor comerciale ale SUA şi ale măsurilor adoptate ca răspuns de alte state generează riscuri suplimentare la adresa stabilităţii financiare a României # Economica.net
Incertitudinile şi efectele modificărilor politicilor comerciale ale SUA şi ale măsurilor adoptate ca răspuns de alte state generează riscuri suplimentare la adresa stabilităţii financiare a României, într-un context deja marcat de vulnerabilităţi ridicate, inclusiv ca urmare a şocurilor succesive din anii precedenţi, relevă Raportul asupra stabilităţii financiare pe luna iunie al Băncii Naţionale a României (BNR), relatează Agerpres.
22:20
Familia Persson, care a fondat H&M, și-a accelerat campania de cumpărare de acțiuni ale grupului suedez # Economica.net
Familia Persson şi-a accelerat ritmul achiziţiilor de acţiuni la grupul de fashion H&M, pe care l-a înfiinţat, ceea ce alimentează speculaţiile potrivit cărora compania ar putea fi delistată de la Bursă, transmite Reuters, relatează Agerpres.
22:20
O nouă ordonanță trenuleț va fi dată mâine. Vicepremierul Dragoș Anastasiu: „Suntem cu spatele la zid” # Economica.net
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat că miercuri ar putea fi finalizat pachetul cu măsurile fiscale, care până pe 7 iulie trebuie ''trecut printr-o legiferare''.
22:20
Un raportor special al ONU acuză Israelul de apartheid și genocid în Cisiordania și Fâșia Gaza # Economica.net
Un oficial al Organizației Națiunilor Unite responsabil cu monitorizarea situaţiei din Cisiordania ocupată de Israel şi Fâşia Gaza a acuzat marţi Israelul că foloseşte companii într-un proiect colonial de strămutare a populaţiei palestiniene ce vizează apartheidului şi genocidul, informează marţi DPA, relatează Agerpres.
22:20
Rusia caută cumpărători pentru participația pe care o deține la centrala nucleară de la Akkuyu, Turcia # Economica.net
Grupul Rosatom Corp., o companie controlată de statul rus, poartă discuţii pentru a vinde o participaţie de 49% pe care o deţine la o centrală nucleară în valoare de 25 de miliarde de dolari pe care o construieşte în Turcia, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
22:20
Recorduri pe piața valutară. S-a vândut și s-a cumpărat masiv în mai, echivalentul a peste 10 miliarde de euro. Care este explicația # Economica.net
Conform ultimului buletin lunar al BNR, volumul tranzacțiilor valutare pe piața interbancară a crescut de la 63,66 de miliarde de euro în aprilie 2025 la 73,6 miliarde de euro în luna mai 2025. Ce s-a întâmplat?
22:20
Moov Leasing apasă pedala: marketplace, peste 15.000 de vehicule și active de peste 750 de milioane de euro în cinci ani. ”Ne dorim să devenim platforma digitală de referință pentru mobilitate din regiune” # Economica.net
Moov Leasing, platforma românească de leasing operațional, își propune ca, în următorii cinci ani, să ajungă la un portofoliu de peste 15.000 de vehicule active și să depășească pragul de 750 de milioane de euro în active administrate, a declarat Răzvan Speteanu, Co-Fondator Moov Leasing, într-un interviu pentru Economica.net.
22:20
Românii își pierd ușor orice speranță. Se așteaptă la ce e mai rău. Ce spun economiștii BCR despre inflație și creștere economică – Studiu # Economica.net
Consumul privat va fi afectat de măsurile de consolidare fiscală, arată buletinul BCR. Situația financiară a gospodăriilor s-a deteriorat în ultimele 12 luni, iar așteptările pentru următoarele 12 luni au fost semnificativ mai scăzute. Indicatorul de încredere economică este în scădere.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.