Noul cod fiscal, imbold sau frână pentru investiții? Conferința națională RO 3.0: “UPGRADE Romania. Investiții și dezvoltare economică. Marile proiecte care mișcă Romania”
Jurnalul.ro,
3 iulie 2025 11:00
Conferința națională RO 3.0 – “UPGRADE Romania. Investiții și dezvoltare economică. Marile proiecte care mișcă Romania” va avea loc marți, 8 iulie 2025, de la ora 09:30, la centrul de conferințe Antena 3 CNN, The Mark, Clădirea Turn, Calea Griviței nr. 84-98, etaj 2, București, și va fi moderată de Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
19:50
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a spus că va cere demisia noului șef al ANAF dacă acesta nu va oferi rezultate rapide. Dacă, în două luni consecutive, nu vor fi atinse țintele, voi fi primul care solicit demiterea conducerii Fiscului, a amenințat Grindeanu.
Acum 15 minute
19:40
Asociația „Comunitatea pentru excelență în management școlar”, organizație în curs de înființare, cu scopul reprezentării intereselor directorilor de unități de învățământ preuniversitar și profesionalizarea carierei pentru pozițiile de conducere, coordonare și control, a analizat propunerile „de reforme” incluse în Programul de guvernare 2025-2028 și apreciază că acestea sunt doar propuneri de contracție a progresului mic obținut în finanțarea acestui sector.
19:40
Lider PSD: Curaj, dle Bolojan, să te lupți cu bugetarii și pensionarii e frecție la picior de lemn # Jurnalul.ro
Senatorul PSD, Daniel Cătălin Zamfir, i-a cerut premierul Ilie Bolojan să ia măsuri care să vizeze impozitarea profitului multinaționalelor. Curaj, dle Bolojan, că așa să te lupți cu bugetarii și pensionarii e frecție la picior de lemn, a transmis Zamfir.
Acum o oră
19:20
Șoferii seniori ar putea avea permisul valabil mai puțin și controale medicale mai stricte # Jurnalul.ro
Un proiect legislativ aprobat de Senat propune ca permisele auto ale șoferilor peste 70 de ani să fie reînnoite mai des, iar examenul medical să includă evaluări complexe, pentru a crește siguranța rutieră.
19:00
Mihail Gudkov, general-maior și adjunct al comandantului-șef al Marinei Ruse, a fost ucis în regiunea Kursk, în apropierea frontierei cu Ucraina, potrivit unei declarații făcute joi de guvernatorul regiunii Primorie, Oleg Kojemiako.
19:00
Rezultate Loto 6/49 3 iulie 2025. Numerele câștigătoare de joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus # Jurnalul.ro
Loteria Română a organizat joi, 3 iulie 2025, noi trageri pentru jocurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Acestea vin după extragerile de duminică, 29 iunie, când s-au acordat nu mai puțin de 27.189 de câștiguri, în valoare totală de 2,47 milioane de lei.
Acum 2 ore
18:50
Încheiem cu bucurie și recunoștință cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional Opera Aperta - o ediție care a transformat orașul într-o adevărată sărbătoare a muzicii, accesibilă și vibrantă pentru toți iubitorii de artă!
18:40
În viață, nu toți cei care sunt prieteni excepționali se transformă automat în parteneri de cuplu reușiți – și asta este perfect normal. Prieteniile oferă sprijin, bucurie și o conexiune care seamănă cu sentimentul de „acasă”. Pe de altă parte, relațiile romantice cer pasiune, intimitate și un altfel de angajament. Iată cinci zodii care excelează ca prieteni, dar care se pot confrunta cu dificultăți când vine vorba de iubire.
18:20
Vești proaste pentru români. Ce se va întâmpla cu salariile și pensiile în următorii 2 ani # Jurnalul.ro
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că salariile bugetarilor și pensiile vor rămâne înghețate și în 2026, ceea ce înseamnă că nu vor crește timp de doi ani. Acesta susține însă că este o măsură temporară.
18:00
Generalul Coldea va fi judecat în libertate. DNA a finalizat rechizitoriul fostului adjunct al SRI # Jurnalul.ro
Florian Coldea, fost director adjunct al Serviciului Român de Informații,a fost trimis în judecată după de procurorii DNA au finalizat rechizitoriul în dosarul în care acesta a fost inculpat. Generalul în rezervă va fi judecat la Curtea de Apel București, împreună cu alte două persoane.
Acum 4 ore
17:50
Un expert ONU cere statelor să impună un embargo asupra armelor și să întrerupă legăturile comerciale și financiare cu Israelul, despre care a afirmat că desfășoară o „campanie genocidară" în Gaza.
17:40
Mesajul Irinei Loghin după moartea soțului ei: "După o căsnicie de 60 de ani, pierderea.." # Jurnalul.ro
Irina Loghin și Ion Cernea au fost împreună 6 decenii. Interpreta de muzică populară a transmis un mesaj emoționant după moartea fostului luptător.
17:20
Decizia Guvernului de a majora acciza la bere cu 10% în luna august a acestui an, după o creştere de 4,3% în ianuarie, riscă să provoace efecte negative majore pentru industria de profil, în ciuda unui câştig bugetar limitat, arată asociaţia Berarii României.
17:10
Horoscop 2025: Zodiile care îmbătrânesc cel mai greu: Ce le face pe Gemeni, Fecioare și Săgetători să pară mereu tineri # Jurnalul.ro
Anumite zodii par să sfideze trecerea timpului, iar trăsăturile lor de personalitate joacă un rol esențial în menținerea unui aspect tineresc. Gemeni, Fecioară și Săgetător sunt semnele zodiacale care, prin stilul lor de viață și atitudinea față de viață, par să îmbătrânească mai lent decât restul. Află ce le menține prospețimea și cum reușesc să arate mereu cu câțiva ani mai tineri.
17:00
Industria de beauty și îngrijire personală traversează o transformare profundă. De la produse cu promisiuni de eficiență rapidă, consumatorii se orientează acum către formule curate, procese de producție etice și branduri care își asumă un impact pozitiv asupra mediului. Nu mai este vorba doar despre cum arătam ci despre cum ne simțim în raport cu alegerile pe care le facem - și ce semnifică acestea pentru sănătatea noastra și pentru planetă.
16:50
Rusia reprezintă o amenințare militară tot mai mare pentru membrii NATO, avertizează Italia # Jurnalul.ro
Rusia are capacitatea de a reprezenta o amenințare militară semnificativă la adresa teritoriului NATO în termen de cinci ani, declară joi ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto.
16:40
Prețurile locuințelor vor exploda. Cu cât cresc prețurile apartamentelor noi după majorarea TVA # Jurnalul.ro
Creșterea TVA la 21% pentru locuințele noi va duce la o explozie de prețuri pe piața imobiliară. Măsura va lovi atât în cumpărători, cât și în dezvoltatori.
16:20
O ursoaică, care a ucis joi dimineață un motociclist pe Transfăgărășan, a fost împușcată, informează Jandarmeria Argeș.
16:10
Ucraina a primit ieri primele cantități de gaze naturale prin Coridorul Vertical, potrivit directorului general al companiei de gaze - DESFA, Maria Rita Gali, informează energypress.gr. După cum a declarat Gali în cadrul unei conferințe, începând de marți, ucrainenii au putut cumpăra gaze naturale de la punctul virtual de tranzacționare din Grecia.
16:00
Tehnologiile emergente din 2025 schimbă regulile jocului digital: automatizare totală, AI generativ, senzori biometrici, realitate augmentată și cloud distribuit. Aceste soluții nu mai sunt doar prototipuri — ele pătrund deja în aplicații reale, inclusiv în domenii cu adaptabilitate rapidă, precum zona de cazino, unde viteza, personalizarea și securitatea determină loialitatea utilizatorilor.
Acum 6 ore
15:50
O grevă declanșată de două sindicate ale controlorilor de trafic aerian din Franța a dus la anularea a sute de zboruri joi și vineri, afectând peste 30.000 de pasageri și perturbând rutele din întreaga Europă, inclusiv cele care doar survolează spațiul aerian francez.
15:40
Pericolul din piscină. Probleme de sănătate pe care le poți dezvolta de la apa din bazine # Jurnalul.ro
Piscinele sunt printre ele mai căutate distracții ale verii, când oamenii vor să se relaxeze, să înoate, să se răcorească în timpul unei zile de caniculă. Însă există pericole ascunse în apa din bazine, de care trebuie să fii conștient și să știi cum să te protejezi.
15:20
Evaluarea Națională: Peste 470 de note de 10 la limba română și peste 900 la matematică # Jurnalul.ro
Peste 470 de elevi care au susținut anul acesta Evaluarea Națională au obținut nota 10. Și mai mulți, peste 900, au luat nota 10 la examenul la matematică. Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 un număr de 126.495 de elevi, ceea ce reprezintă 83,1% dintre elevii înscriși.
15:10
CCR: Niciunul dintre judecători aflați la final de mandat cu nu cerut vreo sumă de bani # Jurnalul.ro
Niciunul dintre judecători aflați la final de mandat cu nu cerut și nici nu a primit vreo sumă de bani, transmite joi Curtea Constituțională a României (CCR).
14:50
Stiuleții de porumb sunt un desert preferat în zilele caniculare de vară. Deși metoda de preparare este simplă, fiind nevoie doar să-i fierbi, un ruc special te ajută să savurezi cei mai gustoși și fragezi porumbi.
14:40
Combinații de arome la care nici nu te-ai fi gândit îți oferă o experiență unică. Însă prețurile depășesc orice imaginație.
14:20
FCSB începe drumul spre Champions League la Antena 1 și pe AntenaPLAY. Primul meci, FCSB – Inter Club d’Escaldes, miercuri, 9 iulie, de la 20:30 # Jurnalul.ro
Fotbalul, sportul care strânge laolaltă suporterii și le dă motive de bucurie! Antena 1, locul perfect pentru întâlnire și vizionarea meciurilor de neuitat! FCSB, campioana României care face primii pași către grupele Champions League! Săptămâna viitoare, încep emoțiile!
14:20
Ministrul Economiei, despre situația de la Praid: Este afectat ireversibil zăcământul de acolo # Jurnalul.ro
„Cei care aveau obligația să aibă grijă de zăcământul de acolo, au ajuns ca produsul pe care vor să îl protejeze să dispară. Este afectat ireversibil”, declară joi ministrul Economiei, Radu Miruță.
14:10
Luna iulie debutează la Artmark cu un nou concept dedicat colecționarilor de artă – „Summer Sale”.
14:00
Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere – Lider de audiență cu ultima ediție din Oradea Echipa roșie a câștigat toate cele 3 întreceri ale etapei # Jurnalul.ro
Ultima etapă din Oradea, difuzată miercuri seara la Antena 1 s-a terminat în forță. Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere a fost lider de audiență pe toate segmentele de public – comercial, urban și national
14:00
Începând de vineri, 4 iulie 2025, vor fi instituite restricții de circulație pe DN5, în zona Podului Prieteniei Giurgiu–Ruse, în intervalul orar 10:00–20:00, din cauza temperaturilor ridicate și pentru protejarea structurii podului.
Acum 8 ore
13:40
Un motociclist a fost atacat de un urs pe Transfăgărășan, joi dimineață, informează Jandarmeria Argeș. La fața locului s-au deplasat pompierii argeșeni pentru gestionarea situației.
13:30
Vești proaste pentru seniorii români. Guvernul propune aplicarea CASS la pensiile de peste 3.000 de lei # Jurnalul.ro
Pensionarii cu pensie mai mare de 3.000 lei vor plăti constribuție de asigurări sociale de sănătate, potrivit proiectului legii austerității, pus în transparență decizională. Proiectul are prevederi speciale și pentru participanții la fondurile de pensii facultative și / sau ocupaționale.
13:10
Cele 12 semne ale zodiacului se încadrează într-una din cele trei moduri: cardinal, fix sau mutabil. Cele patru zodii mutabile apar la sfârșitul fiecărui sezon. Acestea includ Gemenii, Fecioara, Săgetătorul și Peștii. Semnele mutabile sunt cunoscute ca fiind schimbătoare, deschise și adaptabile.
13:00
Polițiștii și procurorii DIICOT au desfășurat, joi, peste 30 de percheziții în șapte județe și în București, care au vizat o rețea de contrabandiști care comerializa, ilegal, detergent adus din Ucraina. Capii grupării sunt din județul Suceava.
12:40
Prejudiciu de aproape 4 milioane de lei la bugetul de stat produs de o firmă de ridesharing # Jurnalul.ro
O firmă de ridesharing din Dolj a prejudiciat bugetul de stat cu 3,95 milioane de lei, prin nedeclararea completă a taxelor și impozitelor datorate, potrivit unui control al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF).
12:30
Măsuri de austeritate dure pentru români. Cu cât vor crește cheltuielile în urma majorării TVA # Jurnalul.ro
Premierul Ilie Bolojan a anunţat măsurile de austeritate care îi vor pune la grea încercare pe români. Majorarea TVA va goli buzunarele oamenilor iar pensiile de peste 3.000 de lei vor fi reduse prin plata CASS. Specialiștii avertizează că aceste decizii afectează doar populația, în timp ce politicienii își vor păstra beneficiile.
12:10
Editura Corint, din nou în fruntea educației românești - 17 manuale aprobate pentru anul școlar 2025–2026 # Jurnalul.ro
Editura Corint, una dintre cele mai apreciate din România, și-a construit în decursul celor peste trei decenii un renume nu doar prin oferta variată de titluri pentru pasionații de istorie sau literatură, ci și prin calitatea și diversitatea manualelor școlare oferite.
12:10
Patru premiere, o avanpremieră, aproximativ 200 de reprezentații, 60 de ani împliniți anul acesta și o mulțime de oameni frumoși care au trecut pragul teatrului și au trăit clipe memorabile în sălile de spectacol – aceasta a fost stagiunea 2024-2025 la Teatrul Mic!
12:00
OMV Petrom a descoperit un nou zăcământ de gaze naturale în Spineni, la 70 km de Craiova # Jurnalul.ro
OMV Petrom a anunţat joi descoperirea unui nou zăcământ de gaze naturale în Spineni, situat la aproximativ 70 km nord-est de Craiova, arată Ziarul Financiar.
Acum 12 ore
11:40
Tragedie în lumea fotbalului: Diogo Jota, jucătorul lui Liverpool, a murit într-un accident de mașină! # Jurnalul.ro
Diogo Jota, atacantul echipei britanice Liverpool, a murit la vârsta de 28 de ani, într-un accident de mașină, anunță cotidianul spaniol MARCA.
11:40
Românii așteaptă de peste 35 de ani investiții serioase în infrastructură, însă puținele proiecte au demarat greu și s-au finalizat și mai greu deși banii s-au cheltuit. Acum însă, în cadrul noii strategii NATO de mobilitate, armata română vrea să construiască autostrăzi pentru transporturile militare.
11:30
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de caniculă pentru mare parte din România, cu 25 de județe care vor fi afectate de temperaturi extreme în următoarele zile. Temperaturile vor atinge 37-40 de grade în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia și Transilvania.
11:30
Pompierii români au intervenit, miercuri, la stingerea unui incendiu de vegetație izbucnit în zona localității Toulouges din Franța, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
11:10
Horoscop zilnic, 4 Iulie 2025: Berbecii sunt fermecători, iar Fecioarele impresionează prin profesionalism # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 4 Iulie 2025: Gemenii au un nou început în iubire, Scorpionii au o perioadă intensă, iar Vărsătorii se simt bine în pielea lor
11:10
Vara este anotimpul libertății în mișcare, al ținutelor lejere și al alegerilor vestimentare care combină confortul cu stilul.
11:10
În orice proiect de amenajare sau renovare, detaliile de finisaj fac diferența între o lucrare medie și una impecabilă.
11:00
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi, într-o conferință, că în România nu există o lipsă acută de ser fiziologic, în ciuda unor situații punctuale apărute în anumite spitale, precum cel din Brașov, unde livrările au fost sistate din cauza datoriilor neplătite către distribuitori.
11:00
MAE îi informează pe românii care merg în Grecia că, potrivit meteorologilor eleni, în zilele următoare va crește riscul de incendii, ce ar putea afecta suprafețele împădurit, acesta fiind accentuat de temperaturile ridicate, lipsa precipitațiilor, umiditatea redusă și intensitatea vântului.
11:00
Bolojan, explicații date sindicaliștilor pentru măsurile luate pentru reducerea deficitului bugetar # Jurnalul.ro
Premierul Ilie Bolojan a avut joi, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții confederațiilor sindicale asupra măsurilor guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.