Daniel David: Din Educație nu vor fi disponibilizați oameni și nu vor fi modificate salariile. Pentru elevi vor exista trei tipuri de burse
Economica.net,
3 iulie 2025 18:40
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, joi, că în Educație și Cercetare nu vor fi disponibilizați oameni și nu vor fi modificate salarii.
• • •
Alte ştiri de Economica.net
Acum 8 ore
23:10
933 de zboruri au fost anulate joi în Franța ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian # Economica.net
Greva controlorilor de trafic aerian din Franţa a provocat joi anularea a 933 de zboruri, tocmai înainte de debutul vacanţelor şcolare, a anunţat Direcţia generală a aviaţiei civile din Franţa, transmite AFP, relatează Agerpres.
23:10
BRICS va lansa un fond de garantare pentru a impulsiona investițiile din statele membre – surse Reuters # Economica.net
Grupul ţărilor în curs de dezvoltare BRICS urmează să anunţe un nou fond de garantare, susţinut de Noua Bancă de Dezvoltare (NDB), în ideea de a reduce costurile de finanţare şi a impulsiona investiţiile în ţările membre, informează Reuters citând două surse din apropierea acestui dosar, transmite Agerpres.
23:10
Un număr peste așteptări de locuri de muncă au fost create în luna iunie în SUA. Șomajul a ajuns la 4,1% # Economica.net
Numărul locurilor de muncă create de către angajatorii americani, în luna iunie, a fost peste aşteptări, în timp ce rata şomajului a scăzut în mod suprinzător, ceea ce sugerează că piaţa muncii din SUA rămâne una stabilă şi ar putea permite Rezervei Federale să amâne momentul reducerii dobânzilor pentru luna septembrie, transmite Reuters, relatează Agerpres.
23:10
Grupul Rosatom estimează că va începe în câteva luni lucrările de extindere la centrala nucleară Paks din Ungaria # Economica.net
Grupul rus Rosatom se aşteaptă să toarne primele cantităţi de beton la noile unităţi de la centrala nucleară de la Paks (Ungaria) în lunile octombrie-noiembrie, "dacă totul merge conform planului", a declarat joi Alexei Likhachev, directorul general al grupului controlat de statul rus, transmite Interfax, relatează Agerpres.
23:10
Tanczos Barna: Eu exclud ca acest Guvern să folosească Fondul de rezervă pentru scopul de a plăti zeci de miliarde de lei cu altă destinaţie decât cele prevăzute # Economica.net
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, joi, că exclude posibilitatea ca Executivul să folosească Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia sa pentru alte scopuri decât cele prevăzute.
23:10
Guvernul Bolojan vine cu vești proaste pentru 8,3 milioane de viitori pensionari. Impozitul se dublează, în ciuda unei decizii a Curții Constituționale-Document # Economica.net
Contribuția pentru asigurarea de sănătate (CASS) va fi percepută de stat și pentru pensiile private Pilon 2 și 3, nu doar pentru pensiile de stat care depășesc 3.000 de lei, arată legea de modificare a Codului Fiscal. Această decizie este luată în ciuda faptului că, în decembrie 2022, Curtea Constituțională a decis că aplicarea CASS la pensii este neconstituțională. Ca efect, impozitul pe câștigurile din pensiile private se dublează de la 1 august.
23:10
IT-știi din București, plătiți sub colegii din India și penultimii din Europa. Graficul veniturilor # Economica.net
În 2024, București rămâne printre cele mai slab remunerate piețe din lume pentru inginerii software, cu un nivel al salariilor care plasează capitala României sub marile centre tehnologice din India, precum Bengaluru sau Delhi. În Europa, doar Budapesta stă mai prost, potrivit celui mai recent raport CBRE Global Tech Talent.
23:10
Adesgo vinde rămăşiţele afacerii înfiinţate în urmă cu 99 de ani cu 4 milioane de lei # Economica.net
Subsidiara din România a grupului Diplomat din Cipru e aproape de cumpărarea rămăşiţelor din compania Adesgo după ce s-a efectuat transferul de afacere în 2023 către grupul israelian Tefron, arată convocatorul obţinut de Economica.net.
Acum 12 ore
20:20
Ministrul Muncii, Petre Manole: Indemnizația de hrană se va acorda numai pentru salariile mai mici de 6.000 de lei brut pe lună # Economica.net
Veniturile salariale rămân la nivelul lunii decembrie 2024 până la sfârşitul anului următor în timp ce indemnizaţia de hrană în cuantum de 347 de lei se va acorda, în noile condiţii de austeritate, la salariile de până la 6.000 de lei lunar brut, a anunţat joi ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, relatează Agerpres.
20:20
Ciolacu iese la atac și-și apără moștenirea lăsată. „România nu este în niciun colaps economic. Austeritatea oarbă NU reduce deficitul, îl adânceşte. Scade consumul. Se taie investiții # Economica.net
Fostul premier Marcel Ciolacu dă asigurări că România nu este în niciun colaps economic şi, în opinia sa, austeritatea oarbă nu reduce deficitul, ci îl adânceşte, afirmând că reforma fiscală este parte a angajamentelor luate de fosta guvernare de dreapta prin PNRR.
20:20
Nazare: Impactul pachetului fiscal este 1,5 – 1,8 puncte procentuale asupra inflației # Economica.net
Impactul pachetului fiscal asupra inflaţiei este de 1,5 - 1,8 puncte procentuale, a anunţat, joi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, relatează Agerpres.
19:20
Confederația Meridian: Măsurile de austeritate afectează puternic drepturile salariaților și au un impact limitat în rezolvarea cauzelor sistemice care au dus România în zona de deficit excesiv # Economica.net
Confederaţia Sindicală Naţională Meridian consideră că măsurile de austeritate propuse de Guvernul României în forma actuală afectează puternic drepturile salariaţilor, au un impact limitat în rezolvarea cauzelor sistemice care au condus şi menţin ţara în zona de deficit excesiv şi au un potenţial fără precedent de proliferare a nesupunerii civice şi de periclitare a păcii sociale în societate, transmite Agerpres.
19:20
Conducta Tuzla-Podișor, prin care gazele din Marea Neagră vor intra în rețea, a traversat Dunărea # Economica.net
Lucrările de subtraversare a Dunării a conductei Tuzla-Podișor s-au finalizat cu succes în această după-amiază, a transmis șeful Transgaz.
19:00
Colliers: Sectorul construcțiilor a început 2025 cu motoarele turate, dar riscă o încetinire semnificativă în a doua parte a anului # Economica.net
Sectorul construcțiilor a început anul într-un ritm alert, cu o creștere de 8,5% în primele patru luni din 2025 față de perioada similară a anului trecut, arată datele analizate de Colliers. Lucrările de infrastructură au avut cel mai mare avans, de 15,5%, iar segmentul rezidențial a bifat o revenire ușoară, de aproximativ 4%. În schimb, construcțiile nerezidențiale, precum birourile, spațiile industriale și spațiile comerciale, au scăzut cu aproape 2%, pe fondul cererii mai scăzute și al prudenței tot mai accentuate din partea investitorilor privați. Potrivit sondajelor Eurostat, optimismul constructorilor locali cu privire la activitatea pe termen scurt este la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, însă este departe de nivelul extrem de pesimism din perioada inițială a pandemiei sau cu cel întâlnit în timpul recesiunilor din ultimele decenii. Acest lucru sugerează că jucătorii din piață anticipează, în baza informațiilor la care se uită acum, doar o încetinire, nu o prăbușire a pieței.
18:40
Daniel David: Din Educație nu vor fi disponibilizați oameni și nu vor fi modificate salariile. Pentru elevi vor exista trei tipuri de burse # Economica.net
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, joi, că în Educație și Cercetare nu vor fi disponibilizați oameni și nu vor fi modificate salarii.
18:40
Alexandru Nazare: Avem semnale pozitive că, în cazul adoptării înainte de Consiliul Ecofin, evaluarea Comisiei Europene va fi bună # Economica.net
Pachetul de măsuri fiscale a fost discutat cu Comisia Europeană şi există semnale că în cazul în care va fi aprobat înainte de Consiliul Ecofin evaluarea Comisiei va fi bună, iar România va intra pe un nou drum, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o conferinţă de presă organizată la Guvern.
18:10
Asociația patronală IMM România acuză Guvernul că introduce o austeritate de tip feudal prin creșterea taxelor, care va duce la migrarea capitalului. Ce soluții propun antreprenorii # Economica.net
România nu are nevoie de o austeritate de tip feudal, cu măriri de taxe pentru antreprenori şi nicio reformă, iar viziunea Guvernului pentru rezolvarea crizei bugetare va genera, printre altele, o migrare a capitalului privat către pieţe stabile şi predictibile fiscal, consideră IMM România.
18:10
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: Pentru persoanele cu handicap și bolnavii de cancer nu se va aplica taxa CASS # Economica.net
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că la persoanele cu handicap nu se va aplica taxa CASS.
17:50
Berlinul vrea să negocieze direct cu talibanii pentru expulzarea infractorilor afgani # Economica.net
Germania intenţionează să negocieze direct cu autorităţile talibane din Afganistan pentru a facilita expulzarea delincvenţilor afgani, pe care Berlinul a promis să o accelereze, a declarat ministrul de Interne Alexander Dobrindt (foto), într-un interviu publicat joi de revista Focus, transmite AFP, citată de Agerpres.
17:40
Polestar va produce noul SUV electric în Slovacia. Va fi primul model fabricat în Europa # Economica.net
Grupul suedez Polestar a anunţat joi că noul SUV electric Polestar 7 va fi produs în Slovacia, fiind primul model fabricat în Europa, transmite Reuters.
17:40
Prețurile petrolului în scădere, consumul din China se va plafona din cauza „revoluției vehiculelor electrice” # Economica.net
Creșterea TVA-ului și a accizelor anunțată ieri de guvernul Bolojan va face combustibilii mai scumpi în România. Însă guvernul ar putea fi ajutat să mențină prețurile sub control de tendința actuală de scădere a prețurilor mondiale ale petrolului. În a doua jumătate a anului 2025, principalul factor care va influența aceste prețuri este creșterea substanțială a ofertei mondiale, combinată cu o creștere modestă a cererii.
17:40
Berarii români avertizează că piața locală se poate contracta cu până la 10% ca urmare creșterii accizei și a TVA # Economica.net
Piaţa berii se poate contracta cu până la 10% în acest an, în condiţiile în care se află deja la minimumul ultimilor 20 de ani, în urma deciziei Guvernului de a majora a doua oară în acest an acciza la bere şi de a creşte TVA de la 19% la 21%, avertizează Asociaţia Berarii României.
17:40
Biroul procurorului general al Rusiei a demarat o acţiune în justiţie prin care încearcă să naţionalizeze activele deţinute de familia lui Konstantin Strukov, inclusiv participaţia la Uzhuralzoloto, al patrulea mare producător de aur din Rusia, a anunţat joi agenţia de presă Itar Tass, care citează surse din interiorul procuraturii.
17:40
O expertă ONU cere statelor să rupă legăturile financiare cu Israelul, ca urmare a situației apocaliptice din Fășia Gaza # Economica.net
O expertă a Organizației Națiunilor Unite a cerut joi statelor să impună un embargou asupra armelor şi să rupă legăturile comerciale şi financiare cu Israelul, despre care ea susţine că desfăşoară o "campanie de genocid" în Fâşia Gaza, relatează Reuters, transmite Agerpres.
17:40
Ce se întâmplă cu berea după creşterea accizelor şi a TVA – Avertismentul Asociaţiei Berarii României # Economica.net
Piaţa berii se poate contracta cu până la 10% în acest an, în condiţiile în care se află deja la minimumul ultimilor 20 de ani, în urma deciziei Guvernului de a majora a doua oară în acest an acciza la bere şi de a creşte TVA de la 19% la 21%, avertizează Asociaţia Berarii României.
17:40
Moscova a început naționalizarea unui mare producător de aur, deși patronul, Konstantin Strukov, e pe lista de sancțiuni occidentale pentru sprijinul acordat statului rus # Economica.net
Biroul procurorului general al Rusiei a demarat o acţiune în justiţie prin care încearcă să naţionalizeze activele deţinute de familia lui Konstantin Strukov, inclusiv participaţia la Uzhuralzoloto, al patrulea mare producător de aur din Rusia, a anunţat joi agenţia de presă Itar Tass, care citează surse din interiorul procuraturii, transmite Agerpres.
17:40
Asocierea turco-română OZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider) - STRADE BAUUNTERNEHMUNG SRL – INFRAVIS S.R.L. (Turcia – Romania), desemnată câștigătoare pe primul lot al A6 Craiova - Filiași, va avea la dispoziție 10 luni pentru perioada de proiectare și 24 de luni pentru faza de execuție (total 34 de luni), informează joi Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.
17:40
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: În momentul de faţă suntem într-o situaţie echilibrată în privința producției de energie electrică, deşi avem cel mai mic debit pe Dunăre din ultimii 32 de ani # Economica.net
Situaţia actuală în materie de producţie de energie electrică în România este echilibrată, deşi avem cel mai mic debit pe Dunăre din ultimii 32 de ani, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
17:40
Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 3 miliarde de lei de la băncile comerciale # Economica.net
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 2,997 de miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat de tip benchmark, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR), relatează Agerpres.
Acum 24 ore
16:30
Criză în România – Încă o gaură. Cel mai mare deficit de cont curent din UE, în primul trimestru din 2025 (date Eurostat) # Economica.net
Uniunea Europeană a înregistrat un excedent de cont curent de 114 miliarde de euro (2,5% din PIB) în primul trimestru din 2025, după un plus de 88,9 miliarde de euro (2% din PIB) în precedentele trei luni şi un surplus de 132,3 miliarde de euro (3% din PIB) în primul trimestru din 2024, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
16:30
Moartea cărbunelui în UE. Consumul şi producţia au ajuns la cele mai scăzute valori, în 2024 # Economica.net
Producţia şi consumul de cărbune în Uniunea Europeană au înregistrat cele mai scăzute niveluri în 2024, ajungând la 242 milioane de tone şi, respectiv, 306 milioane de tone, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
16:30
Crizele întăresc „regatul cocainei”. Piaţa globală a spart noi recorduri în 2023 (raport ONU) # Economica.net
Producţia, confiscarea şi consumul de cocaină au bătut noi recorduri în 2023, crima organizată fiind alimentată de crize, conform raportului anual al Biroului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), publicat joi, relatează AFP.
16:30
Blocul Național Sindical rămâne ferm pe poziție: “România are nevoie de măsuri corecte, aplicate echitabil, și de un parteneriat social real, nu mimat!”, arată serviciul de presă al BNS.
16:30
Noile taxe pentru păcănele, pariuri, poker, ruletă şi alte jocuri de noroc – Ce trebuie să ştii despre impozitul pentru veniturile obţinute din aceste surse # Economica.net
Impozitul pe veniturile obţinute la jocurile de noroc urcă în cazul sumelor de până la 10.000 de lei de la 3% la 10%, potrivit proiectului de Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare, postat în dezbatere publică pe pagina de internet a Ministerului de Finanţe.
16:30
Șefii firmei de stat Salrom au organizat o “paranghelie” de 12.000 de euro pe banii firmei în ziua în care Guvernul căuta soluții disperate să salveze salina Praid, acuză ministrul Economiei. Conducerea Salrom va fi demisă # Economica.net
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a început procedurile de demitere a conducerii Societății Naționale a Sării Salrom, pe care o consideră vinovată de dezastrul de la salina Praid. Mai mult, el a arătat și factura pentru o “paranghelie” de 12.000 de euro organizată de conducerea Salrom, pe banii firmei, care ar fi avut loc în 30 iunie.
15:10
Mediul privat începe să fiarbă: O firmă din Mureș intră în grevă fiscală ca urmare a noilor taxe. Mesaj dur către autorități # Economica.net
O firmă din Mureș a transmis presei un comunicat în care anunță că intră în grevă fiscală ca urmare a noilor taxe din ultimul pachet fiscal al Guvernului Bolojan. Spune că este prima din România care recurge la această măsură și cere și altora să facă asta.
14:50
Cel de-al doilea reactor al centralei nucleare Beznau, din Elveţia, aflată în apropierea graniţei cu Germania, a fost oprit miercuri din cauza caniculei, centrala încetând să mai producă energie electrică, transmite joi DPA.
14:50
Cele mai mari schimbări în finanţarea sistemului sanitar din ultimii 25 de ani: CASS la pensii peste 3.000 de lei, 7 categorii de persoane nu vor mai fi scutite de la plata CASS, indemnizaţii de concediu medical mai mici pentru concedii scurte # Economica.net
Indemnizaţiile de concediu medicale acordate pentru boală obişnuită vor scădea pentru concediile scurte, pentru a descuraja solicitarea şi acordarea abuzivă şi nejustificată a acestui tip de concediu. CASS se va aplica asupra pensiilor de peste 3.000 de lei, arată analiza Economica.net asupra proiectului de lege care modifică Legea Sănătăţii şi Codul fiscal. Mai multe categorii de persoane nu vor mai fi exceptate de la plata CASS. Aceste schimbări sunt cele mai importante şi impactante schimbări aduse finanţării sistemului asigurărilor sociale din ultimii 25 ani, arată analiza Economica.net.
14:20
Prăpastia dintre România şi restul ţărilor din UE la încasarea TVA – Analiză PwC România # Economica.net
România are un decalaj de încasare a TVA de 36%, în timp ce media UE este de 5,4%, ţările din regiune reuşind o diminuarea a acestuia printr-un printr-un mix de reforme şi digitalizare a administraţiilor fiscale, însă cele realizate în România nu au generat încă rezultatele dorite, se arată într-o analiză realizată de Daniel Anghel, Country Managing Partner PwC România.
14:20
Jale în benzinării: Carburanții se scumpesc în două rânduri, și la 1 august, și la 1 ianuarie 2026, din cauza creșterii accizelor. Cât vom plăti în plus # Economica.net
Carburanții, care se scumpesc la 1 august ca urmare a creșterii accizei și a TVA, se vor mai scumpi încă o dată la 1 ianuarie 2026, ca urmare a unei noi creșteri de acciză, potrivit proiectului de lege cu noul pachet fiscal publicat de Ministerul Finanțelor
13:40
Dezvoltatorul spaniol Hercesa investește peste 20 de milioane de euro în Vivenda Prime, un bloc cu 105 apartamente # Economica.net
Hercesa România anunță lansarea vânzărilor la cel mai nou proiect rezidențial al companiei, Vivenda Prime, lângă blocurile Vivenda Residencias din sectorul 2 al Capitalei. Investiția depășește 20 de milioane de euro, potrivit unui răspuns transmis de companie Economica.net.
13:40
Impozit pentru fier vechi. Ce se schimbă şi cum va fi colectat – Noile măsuri fiscal-bugetare # Economica.net
În proiectul de modificare a Legii Codului Fiscal se prevede includerea veniturilor de orice fel, în bani sau natură, primite de persoanele fizice ca urmare a predării deșeurilor de metale feroase și neferoase și aliajele acestora, în categoria veniturilor din alte surse prevăzute la art. 114 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal pentru care operatorii economici au obligația reținerii la sursă a impozitului pe venit. Acest impozit este acum 10%.
13:40
Cum vrea să-l păcălească Meloni pe Trump. Italia şi alte ţări din NATO caută modalităţi de a atenua impactul creşterii cheltueilor pentru apărare – comentariu Reuters # Economica.net
Italia şi alte ţări din NATO au convenit să îşi crească semnificativ cheltuielile pentru apărare în următorul deceniu, dar guvernul condus de Giorgia Meloni caută deja modalităţi de minimizare a impactului asupra finanţelor publice, deja în suferinţă, observă joi agenţia Reuters.
13:40
Impozitul suplimentar pentru bănci se mărește de patru ori din 2026. Anul viitor, impozitul pe cifra de afaceri trebuia redus de la 2% la 1%. Va fi 4% # Economica.net
Proiectul de modificare a legii Codului Fiscal stabilește exact cum vor fi modificate impozitele suplimentare aplicate instituțiilor de credit. Astfel, pentru 2025, majorarea de la 2% la 4% se va calcula de la 1 iulie la 31 decembrie inclusiv. Pentru 2026, în loc de 1%, impozitul pe cifra de afaceri va fi 4%.
12:50
Dezastru pentru bugetari. Peste jumătate de milion de angajaţi la stat vor fi afectaţi de reducerea sporurilor de condiţii vătămătoare (Sindicate) # Economica.net
În jur de 600.000 de bugetari sunt afectaţi de reducerea sporului de condiţii vătămătoare, iar din creşterea TVA rezultă o scădere suplimentară a nivelului de trai de cel puţin 15%, a declarat, joi, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
12:50
Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică proiectul de lege care stabilește majorarea cotei TVA. Cine mai poate cumpăra cu TVA redus.
12:50
Un tramvai Bucur LF, fabricat în București, a fost reintrodus pe șine, pe linia 1, potrivit unor imagini postate joi pe pagina de Facebook dedicată acestui model de tramvai.
12:50
Creșterea rovinietei apare în proiectul de” Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare”, publicat de Ministerul de Finanțe azi, care urmează să fie trecut prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament. Creșterea este de la 29 la 50 de euro pe an, pentru posesorii de autoturisme.
12:50
Toată suflarea jucătorilor la loto va fi cu ochii pe loteria EuroMillions pe 20 iunie, când este „obligatoriu” să se dea jackpotul care a atins plafonul maxim. Potrivit regulamentului, premiul cel mare nu poate crește peste suma de 208.000.000 de lire sterline.
12:20
La sfârşitul anului 2024, existau aproximativ 32.300 de persoane înregistrate legal la autorităţile din Germania în temeiul Legii privind protecţia persoanelor care se prostituează, cu 5,3% mai multe decât în 2023, iar dintre acestea, 11.500 au cetăţenie română, a anunţat joi Oficiul Federal de Statistică (Destatis), informează EFE. România are cea mai mare populaţie minoritară provenită din UE, în Germania, conform celor mai recente date ale autorităţilor din Germania. Peste 900.000 de persoane cu cetăţenie română au rezidenţă în Germania, iar peste 1,1 milioane de persoane cu istoric migraționist au origini în România.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.