Jucătorii echipei Liverpool, conduşi de căpitanul Virgil van Dijk, au ajuns în Portugalia, pentru înmormântarea lui Diogo Jota - VIDEO

News.ro, 5 iulie 2025 09:10

Echipa Liverpool, condusă de căpitanul Virgil van Dijk, a ajuns vineri seară în Portugalia pentru priveghiul şi înmormântarea lui Diogo Jota şi a fratelui său André Silva la Gondomar, oraşul natal al celor doi jucători din nordul ţării.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
13:00
Vicepremierul Tanczos Barna atrage atenţia că o eventuală retrogradare a ratingului de ţară al României la nivelul „junk” ar presupune intervenţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), ceea ce ar implica faptul că, în ceea ce priveşte finanţele, deciziile nu ar fi luate de autorităţile române, ci de către finanţatorii internaţionali.
Acum 30 minute
12:40
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj au intervenit, sâmbătă, pentru acordarea primului ajutor în cazul a două persoane care s-au intoxicat cu monoxid de carbon într-un puţ. Un bărbat a fost preluat de un elicopter SMURD, iar o femeie a fost luatp cu ambulanţa, ambele victime fiind duse la spital.
12:40
Fostul ministru al Finanţelor Tanczos Barna este de părere că pensiile bazate pe contributivitate sunt oglinda sumelor cu care fiecare salariat a contribuit la sistemul public de pensii. El crede că pensionarii cu venituri mici nu ar trebui să plătească, în acest moment, asigurări sociale de sănătate, dar că, pe viitor toate pensiile ar trebui grevate de obligaţia privind plata acestui tip de contribuţie.
12:40
Autorităţile turce au reţinut sâmbătă încă trei primari ai principalului partid de opoziţie, potrivit unei declaraţii a procurorului şi relatărilor din mass-media, extinzând astfel o represiune de luni de zile care a depăşit graniţele ei iniţiale - oraşul Istanbul, relatează Reuters şi AFP.
12:40
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş
12:40
Vicepremierul Tanczos Barna anunţă că o propunere formulată săptămâna aceasta la nivelul Guvernului prevede prelungirea cu un an a deciziei de îngheţare a salariilor în sistemul public şi a pensiilor.
Acum o oră
12:30
Tanczos Barna, viceprim-ministru, crede că Ilie Bolojan nu va rămâne în istorie ca un premier care a adus austeritate. Tanczos e de părere că Bolojan poate să fie „acceptat şi perceput ca premierul care a reuşit să ducă o reformă solidă şi adâncă până la capăt”. În ceea ce priveşte o eventuală comparaţie între Ilie Bolojan şi fostul premier Emil Boc, în mandatul săruia salariile bugetarilor au fost reduse cu 25%, Tancos aminteşte că „nici domnul Boc nu stă foarte rău”.
12:30
Aflat vizită la Bruxelles săptămâna aceasta, ministrul chinez de externe, Wang Yi, ar fi declarat şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas, că Beijingul consideră o înfrângere a Moscovei în Ucraina ca fiind un rezultat „inacceptabil” al conflictului, au scris South China Morning Post şi CNN, citând sub acoperirea anonimatului un oficial chinez.
12:30
Vicepremierul Tanczos Barna este de părere că, în urma măsurilor fiscale adoptate de Guvern, leul „se va stabiliza”, iar riscul majorării dobânzilor pe care România le plăteşte dacă se împrumută pe pieţele internaţionale va dispărea.
12:30
Antrenorul Goran Ivanisevic i-a făcut o evaluare dură a lui Stefanos Tsitsipas, spunând că „nu a văzut în viaţa sa un jucător mai nepregătit”, după eliminarea numărului 26 mondial în primul tur la Wimbledon.
12:30
Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor publice şi viceprim-ministru în actualul Executiv este de părere că nivelul de 7,5% ar reprezenta, atât pentru România, cât şi în faţa Comisiei Europene, „un deficit rezonabil” pentru finalul acestui an. Tanczos susţine că, într-o perioadă în care la nivel european investiţiile private au încetinit, statul nu poate renunţa la a face investiţii, însă acestea trebuie prioritizate, iar companiile care execută lucrări în contract cu autorităţile publice trebuie să primească plata aferentă facturilor pentru lucrările realizate.
12:20
Valul de caniculă se extinde duminică în toată ţara, fiind emisă avertizare cod roşu pentru judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt. Alte zone, inclusiv Capitala, sunt vizate de avertizări cod portocaliu, iar un cod galben de caniculă vizează duminică Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Moldovei şi Transilvaniei şi nordul Dobrogei continentale. Foar cinci judeţe şi Litoralul nu sunt afectate de căldură.
12:20
Tanczos Barna, unul dintre cei cinci viceprim-miniştri ai guvernului Bolojan afirmă, întrebat cine e responsabil pentru deficitul bugetar foarte mare, că vinovaţi pentru deficitul de 9,3% sunt „cei care au plătit salarii în plus, pensii în plus, investiţii în plus”. Fostul ministru al Finanţelor Publice susţine că vede unde s-au dus banii, împrumutaţi de România, el dând ca exemple majorarea pensiilor şi a veniturilor bugetarilor şi investiţiile care s-au făcut, însă remarcă faptul că toate aceste cheltuieli au fost nesustenabile şi din acest motiv România a ajuns să ia credite foarte scumpe.
12:10
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxului şi automobilismului, locuitorilor din Hunedoara, dar şi medicilor care l-au îngrijit în ultimii ani.
Acum 2 ore
12:00
Parlamentul sloven a aprobat vineri iniţiativa Partidului Stânga de a organiza un referendum consultativ pe tema creşterii cheltuielilor de apărare, scrie publicaţia slovenă delo.si.
11:30
Fundaşul FC Barcelona, Jules Koundé, care nu participă la Cupa Mondială a Cluburilor din 2025, a criticat calendarul foarte lung impus echipelor care participă încă la competiţie.
11:30
Fostul preşedintele Klaus Iohannis, fostul premier Marcel Ciolacu şi fostul preşedinte al Senatului, Nicolae Ciucă, au fost avertizaţi că ţara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului, relatează Europa Liberă, care prezintă şase documente oficiale – toate etichetate „strict confidenţial” – prin care cei trei oficiali au fost informaţi, între august şi decembrie 2024, cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului.
11:30
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters.
11:20
Un bărbat în vârstă de 76 de ani din judeţul Dolj a fost arestat preventiv după ce şi-a bătut soţia, iar în urma intervenţiei Poliţiei a primit interdicţia de a se apropia de aceasta, la câteva zile el încălcând ordinul de protecţie emis de autorităţi.
11:10
Şase judeţe se află sub avertizare cod portocaliu de caniculă până duminică dimineaţă, fiind prognozate temperaturi de până la 40 de grade. O avertizare cod galben de caniculă vizează în cea mai mare parte a Munteniei, local în Transilvania, în sudul Banatului şi în Dobrogea continentală, inclusiv Capitlala. Pentru zona Carpaţilor Meridionali a fost emisă sâmbătă o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică.
Acum 4 ore
11:00
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters.
11:00
Pompierii din Judeţul Alba intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată produs în zona localităţii Laz din comuna Săsciori. Intervenţia este una foarte dificilă, în condiţiile în care vântul întreţine focul, iar pe parcursul nopţii un urs şi-a făcut apariţia în zona unde echipajele acţionează, autorităţile transmiţând mesaj Ro-Alert.
10:50
O ambarcaţiune SMURD şi două ambulanţe intervin sâmbătă în cazul unui accident produs în apropiere de Maliuc unde, din primele informaţii, o ambarcaţiune în care se aflau 12 persoane a intrat în mal. Toţi cei implicaţi în accident sunt conştienţi . Victimele sunt preluate cu bărci de voluntari şi trasnportate la ambulanţe. La locul accidentului se deplasează şi un elicopter SMURD, pentru preluarea unei femei. De asemenea, o altă femeie şi doi copii vor fi transportaţi la spital cu ambulanţa.
10:40
O ambarcaţiune SMURD şi două ambulanţe intervin sâmbătă în cazul unui accident produs în apropiere de Maliuc unde, din primele informaţii, o ambarcaţiune în care se aflau 12 persoane a intrat în mal. Toţi cei implicaţi în accident sunt conştienţi . Victimele sunt preluate cu bărci de voluntari şi trasnportate la ambulanţe. La locul accidentului se deplasează şi un elicopter SMURD.
10:40
Pompierii din judeţul Vâlcea intervin, sâmbătă, pentru a patra zi consecutiv, pentru stingerea incendiului de vegetaţie izbucnit în golul alpin din proximitatea localităţii Câineni.
10:30
O ambarcaţiune SMURD şi două ambulanţe intervin sâmbătă în cazul unui accident produs în apropiere de Maliuc unde, din primele informaţii, o ambarcaţiune în care se aflau 12 persoane a intrat în mal.
10:30
Donald Trump a discutat, joi, la telefon, cu Vladimir Putin, despre o posibilă încheiere a conflictului din Ucraina. Vineri, la bordul Air Force One şi în faţa presei, preşedintele american s-a declarat „foarte nemulţumit” de această conversaţie, în timpul căreia a susţinut că a evocat ameninţarea cu noi sancţiuni împotriva Rusiei, relatează lefigaro.fr.
10:20
Antrenorul echipei Real Madrid, Xabi Alonso, a dat asigurări că atacantul Kylian Mbappé, care a suferit o gastroenterită la începutul Cupei Mondiale a cluburilor, „se simte mai bine”, fără a preciza dacă va fi titular, sâmbătă, în sferturile de finală cu Borussia Dortmund.
10:00
Cântăreaţa Katy Perry şi actorul Orlando Bloom s-au despărţit, la trei ani după ce şi-au anunţat logodna, relatează CNN.
09:40
O ambarcaţiune SMURD şi două ambulanţe intervin sâmbătă în cazul unui accident produs în apropiere de Maliuc unde, din primele informaţii, o ambarcaţiune în care se aflau 12 persoane a intrat în mal.
09:40
Preşedintele american Donald Trump a declarat, vineri, că Iranul nu a fost de acord cu inspecţiile privind programul său nuclear sau să renunţe la îmbogăţirea uraniului.
09:20
După o absenţă de mai bine de 15 ani şi o despărţire legendară, trupa Oasis şi-a început turneul de revenire cu un spectacol pe Principality Stadium din Cardiff (Ţara Galilor). La finalul concertului, fraţii Liam şi Noel Gallagher i-au adus un omagiu lui Diogo Jota, jucătorul portughez de la Liverpool care a murit într-un accident de maşină.
09:10
Echipa Liverpool, condusă de căpitanul Virgil van Dijk, a ajuns vineri seară în Portugalia pentru priveghiul şi înmormântarea lui Diogo Jota şi a fratelui său André Silva la Gondomar, oraşul natal al celor doi jucători din nordul ţării.
Acum 6 ore
09:00
Inundaţiile devastatoare provocate de ploile torenţiale s-au soldat cu cel puţin 24 de morţi, inclusiv copii, şi aproximativ 20 de dispăruţi în Texas, în sudul Statelor Unite, au anunţat, vineri seară, autorităţile locale, citate de AFP.
08:50
Autoritatea antitrust din Franţa a sancţionat cu 40 de milioane de euro retailerul de modă rapidă Shein, fondat în China, pentru practici comerciale înşelătoare, în special privind modul în care erau prezentate reducerile de preţ. Amenda vine în urma unei anchete desfăşurate timp de aproape un an, relatează Reuters.
08:40
Acad. Prof. Dr. Irinel Popescu, medic primar chirurgie generală, doctor în Ştiinţe Medicale şi medicul care l-a îngrijit alături de echipa sa la Institutul Clinic Fundeni pe marele campion Mihai Leu a explicat în cadrul unui interviu acordat News.ro că numărul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer colorectal, boala de care a suferit Mihai Leu, este în creştere şi că vârsta la care apare afecţiunea este în scădere. Cancerul de colon este un tip de cancer care poate fi diagnosticat din vreme tocmai pentru că în România există programe de screening: testul fecal imun care depistează hemoragiile oculte din scaun este extrem de important pentru că el indică dacă trebuie ca pacientul să meargă mai departe şi să facă o colonoscopie. Eventualele tumori depistate astfel din vreme sunt operabile. Depistarea precoce a cancerului de colon îmbunătăţeşte şansele de supravieţuire ale pacientului.
08:30
Echipa Liverpool, condusă de căpitanul Virgil van Dijk, a ajuns vineri seară în Portugalia pentru priveghiul şi înmormântarea lui Diogo Jota şi a fratelui său André Silva la Gondomar, oraşul natal al celor doi jucători din nordul ţării.
08:10
Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia.
08:10
Google, parte a grupului Alphabet, se confruntă cu o plângere antitrust la nivelul Uniunii Europene, depusă de un grup de editori independenţi care acuză compania că le afectează grav traficul şi veniturile prin noua funcţie AI Overviews, potrivit unui document obţinut de Reuters.
08:00
Pe măsură ce inteligenţa artificială (AI) devine din ce în ce mai capabilă, se pune întrebarea: mai este vreun loc de muncă sigur? scrie editorialistul Tim Harford în rubrica sa „Undercover Economist” din Financial Times (FT).
07:30
Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de Congres, relatează Reuters.
07:10
Noul sezon începe odată cu Supercupa României, meciul în care câştigătoarea SuperLigii, FCSB, înfruntă echipa care a cucerit Cupa României Betano, CFR Cluj, joc programat în această seară, la ora 20:00, pe stadionul Steaua din Bucureşti.
Acum 8 ore
06:50
Autorităţile turce au arestat zece suspecţi în legătură cu incendiile de vegetaţie care au izbucnit în întreaga ţară în ultima săptămână, a anunţat vineri ministrul de interne, Ali Yerlikaya, conform Reuters.
06:30
Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani.
06:10
Interzicerea smartphone-urilor în şcolile olandeze a îmbunătăţit mediul de învăţare, în ciuda protestelor iniţiale, potrivit unui studiu comandat de guvernul Ţărilor de Jos, relatează The Guardian.
06:00
Forţele Aeriene ale SUA au suspendat planurile pe care le avea împreună cu SpaceX, compania lui Elon Musk, de a testa livrări de marfă cu rachete hipersonice pe un atol izolat din Pacific, potrivit unui articol publicat săptămâna aceasta în Stars and Stripes, o publicaţie independentă a armatei americane, şi citat de Reuters.
05:40
Preşedintele SUA, Donald Trump, a fost criticat pentru folosirea termenului antisemit „Shylock” pentru a descrie unii bancheri, în timpul unui discurs despre legea sa emblematică privind reducerea taxelor şi cheltuielile publice, care tocmai a fost adoptată de Congres, transmite Reuters.
05:20
Bursele europene au avut un început de an spectaculos în 2025, indicele Stoxx Europe 600 înregistrând o creştere de aproximativ 7% de la începutul anului. Mulţi investitori s-au orientat către Europa, văzând-o ca pe un refugiu faţă de incertitudinile politice şi evaluările ridicate ale pieţei americane. Însă analiştii avertizează că această creştere s-ar putea sprijini pe o ipoteză fragilă: ideea că actualul conflict comercial global este temporar şi nu va avea efecte economice de durată, transmite CNBC.
Acum 12 ore
05:00
Negocierile comerciale dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt în centrul atenţiei, cu doar câteva zile rămase până la expirarea perioadei de graţie de 90 de zile acordate de administraţia Trump în privinţa tarifelor reciproce. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, exporturile europene către SUA ar putea fi taxate cu tarife de până la 50%, iar UE ar putea răspunde cu măsuri similare, deocamdată amânate, transmite CNBC.
02:30
Donald Trump a promulgat vineri un pachet masiv de reduceri fiscale şi de cheltuieli, pe care l-a numit „marea şi frumoasa lege” - votată pe ultima sută de metri în Congres -, organizând la Casa Albă o ceremonie în aer liber de Ziua Independenţei, ce a avut aerul unui miting politic tipic preşedintelui, relatează Reuters.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.