Simone Tempestini, accident într-o etapă a Campionatului European de Raliuri » Multiplul campion național a lovit o vacă: „Îmi pare foarte rău pentru animal”

Gazeta Sporturilor, 6 iulie 2025 19:10

Simone Tempestini (30 de ani), multiplu campion național la raliuri, a avut parte de un accident bizar în timpul Rally di Roma Capitale, o etapă din cadrul Campionatului European de Raliuri. După o coliziune cu o vacă, echipajul condus de pilotul în vârstă de 30 de ani s-a văzut nevoit să se retragă. ...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gazeta Sporturilor

Acum 5 minute
22:20
Maxime Sivis (27 de ani), fundașul dreapta al celor de la Dinamo, s-a accidentat duminică în minutul 19 al meciului amical cu CS Tunari, încheiat cu scorul de 1-1. Francezul a fost scos pe targă cu o pungă de gheață la piciorul drept, fiind suspect de entorsă.Potrivit informațiilor obținute de Gazeta Sporturilor, Maxime Sivis se simt deja mai bine, iar în cursul zilei de luni, 7 iulie, va efectua un control medical amănunțit. ...
Acum 15 minute
22:10
Marcelin Gando (28 de ani) ar putea fi noul transfer al celor de la FC Botoșani. Atacantul camerunez de bandă stângă se află în vizorul moldovenilor, aflați în mare căutare de jucători cu doar câteva zile înainte de startul noului sezon de Superliga.Africanul este liber de contract după despărțirea de Rabotnicki, locul 3 în primul eșalon al Macedoniei de Nord, la finele sezonului precedent. ...
22:10
Astăzi are loc ultima zi a festivalului Neversea Kapital, iar peste 100.000 de petrecăreți au fost prezenți până în această seară pe Arena Națională. Lost Frequencies și Steve Aoki sunt vedetele serii și vor mixa special pe scena principală de pe cel mai mare stadion din România.Neversea Kapital se apropie de final, iar astăzi este ultima zi a festivalului la București, pe Arena Națională. ...
Acum 30 minute
22:00
Trent Alexander-Arnold (26 de ani), fostul coechipier al lui Diogo Jota la Liverpool, a oferit un interviu emoționant după decesul portughezului la vârsta de 28 de ani, în urma unui accident cumplit petrecut în Spania, în care și-a pierdut viața și fratele său, Andre Silva.Fundașul englez a oferit o pasă decisivă la meciul câștigat de Real Madrid în „sferturile” Campionatului Mondial al Cluburilor, scor 3-2 cu Borussia Dortmund. ...
Acum o oră
21:40
Cameron Norrie (29 de ani, 61 ATP) s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon, după o victorie în 5 seturi, 6-3, 7-6 (4), 6-7 (7), 6-7 (5), 6-3 în fața lui Nicolas Jarry (29 de ani, 143 ATP). Adversarul său a reușit nu mai puțin de 46 de ași în cele 4 ore și 30 de minute de joc. ...
Acum 2 ore
21:20
Fundașul central Nikita Stoyanov (19 ani) urmează să devină noul fotbalist al lui Dinamo. Acesta va fi prezentat luni, 7 iulie.Fanii dinamoviști așteptau sosirea unui fundaș central încă de la începutul verii, în condițiile în care Josue Homawoo, om de bază în sezonul trecut, a plecat gratis, iar Răzvan Patriche s-a retras.Așteptarea a luat sfârșit. Zeljko Kopic va avea o nouă soluție în alcătuirea liniei de fund a dinamoviștilor. ...
21:10
Liverpool a anunțat prin intermediul site-ului oficial al clubului că suporterii vor mai avea la dispoziție încă 48 de ore pentru a semna cartea de condoleanțe pentru Diogo Jota, fotbalistul care a murit alături de fratele său, Andre Silva, în urma unui cumplit accident, petrecut joi dimineață în Spania.De asemenea, clubul a amânat startul presezonului, pentru a le acorda mai mult timp jucătorilor să treacă peste momentul trist, după dispariția lui Jota. ...
21:00
Barcelona a reluat discuțiile cu Marcus Rashford (27 de ani, aripă stânga) pentru un eventual transfer pe Camp Nou. După ce transferul lui Nico Williams a intrat în impas, iar Liverpool a refuzat să se despartă de Luis Diaz, conducerea clubului catalan s-a orientat din nou spre transferul atacantului de la Manchester United. ...
20:30
Lidera mondială Aryna Sabalenka (27 de ani, 1 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale Wimbledon, după o victorie cu 6-4, 7-6 (4) în fața Elisei Mertens (29 de ani, 23 WTA), jucătoarea alături de care a câștigat 2 titluri de Grand Slam la dublu.După ce a eliminat-o pe Emma Răducanu (22 de ani, 40 WTA) de la Wimbledon, grație unor reveniri spectaculoase în ambele seturi, Aryna Sabalenka a avut parte de un duel dificil în „optimi”. ...
Acum 4 ore
20:20
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, după ce marți cucerise bronzul la 50 m spate.În ultima zi a Campionatelor Europene de juniori de la Samorin, Daria Măriuca Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m liber cu un timp de 1:00,40. ...
20:20
Oscar Piastri, pilotul McLaren care a terminat pe locul 2 la Marele Premiu al Marii Britanii, în spatele colegului său, Lando Norris, a evitat să dezbată penalizarea controversată de 10 secunde, menționând că nu vrea să-și creeze probleme cu oficialii FIA.La final, distanța dintre Norris și Piastri a fost de doar 8 secunde. Totuși, australianul rămâne liderul mondial în acest moment. ...
19:50
Înfrângerea lui Bayern în fața celor PSG (0-2) în sferturile Campionatului Mondial al Cluburilor a adus o veste proastă pentru nemți: accidentarea gravă a lui Jamal Musiala (22 de ani), care tocmai se recuperase după o problemă fizică și a putut participa la această competiție. Cel mai probabil, acesta nu va mai putea juca în 2025.La câteva ore după accidentare, Bayern a confirmat că tânărul mijlocaș a suferit o fractură de peroneu din cauza unei luxații a gleznei. ...
19:50
Dan Petrescu a încercat să învingă FCSB folosind arma sa preferată: fazele fixe. Însă planul antrenorului de la CFR Cluj a fost dejucat de formația roș-albastră, iar campioana sezonului trecut a câștigat Supercupa după o victorie la limită, 2-1. ...
19:30
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în fața favoritelor numărul 5 Mirra Andreeva (Rusia, 18 ani) și Diana Shnaider (Rusia, 21 de ani). ...
19:10
Simone Tempestini (30 de ani), multiplu campion național la raliuri, a avut parte de un accident bizar în timpul Rally di Roma Capitale, o etapă din cadrul Campionatului European de Raliuri. După o coliziune cu o vacă, echipajul condus de pilotul în vârstă de 30 de ani s-a văzut nevoit să se retragă. ...
19:10
Bănel Nicoliță (40 de ani) a avut o reacție vehementă cu privire la posibilitatea ca Dinamo să fie gazdă în Ghencea în meciul cu FCSB, din etapa cu numărul 4.Meciul dintre Dinamo și FCSB (2-3 august) nu se va putea juca pe Arena Națională din cauza unui festival care va avea loc pe cel mai mare stadion al țării în perioada respectivă. ...
18:50
Tenismanul portughez Nuno Borges (28 de ani, #37 ATP) a vrut să poate un tricou al echipei naționale în șaisprezecimile de finală de la Wimbledon, în memoria lui Diogo Jota, fotbalistul decedat joi, în urma unui accident cumplit. Acest lucru i-a fost interzis de către organizatorii turneului, având în vedere codul vestimentar strict al celui mai mare turneu de Grand Slam. ...
18:40
Edward Iordănescu (47 de ani) trece printr-un moment extrem de tensionat la Legia Varșovia, club care nu i-a respectat promisiunile privind transferurile. Ultrașii au declanșat un protest istoric, refuzând să mai cumpere abonamente și amenințând cu boicot total # Lipsa întăririlor și plecările din lot au alimentat nemulțumirea generală. ...
Acum 6 ore
18:20
Ian Rush (63 de ani), fostul atacant de la Liverpool, nu a putut fi prezent la funerariile lui Diogo Jota. Legendarul Ian Rush a regretat că nu a putut fi prezent sâmbătă la funeraliile lui Diogo Jota și ale fratelui său, André Silva.Acesta a afirmat că moartea atacantului portughez i-a adus aminte de tragedia de pe stadionul Hillsborough din Sheffield, din 1989, în care 97 de suporteri și-au pierdut viața.„La Liverpool, ne-am considerat întotdeauna o mare familie. ...
18:20
Radu Drăgușin (23 de ani) o poate părăsi în această vară pe Tottenham și ar urma să ajungă sub comanda lui Cristi Chivu (44 de ani) la Inter Milano. Internaționalul român ar urma să fie monedă de schimb pentru Yann Bisseck (24 de ani), fundașul german al „nerazzurrilor”.Astfel, Drăgușin poate reveni în Serie A, după ce a mai evoluat la Juventus, Sampdoria, Salernitana și Genoa. ...
18:10
După victoria clară cu Miomir Kecmanovic (25 de ani, 49 ATP), în cadrul conferinței de presă de la Wimbledon, Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a vorbit despre liderul mondial Jannik Sinner (23 de ani) și despre asemănările dintre jocul său și cel al italianului.Sâmbătă, 5 iulie, Novak Djokovic a avut nevoie de mai puțin de 2 ore pentru a-l învinge pe compatriotul Miomir Kecmanovic: 6-3, 6-0, 6-4. ...
18:00
Legia Varșovia, echipa antrenată de Edward Iordănescu (47 de ani), s-ar putea despărți de doi atacanți în perioada imediat următoare.Legia a adus un singur jucător în această perioadă de transferuri. S-a întărit cu fundașul dreapta Petar Stojanovic. În schimb, echipa i-a pierdut pe Jukub Zielinski, Maciej Kikolski, Tomas Pekhart și Michal Kucharczyk.Presa din Polonia a scris că cel mai titrat club din țară s-ar mai putea despărți de doi atacanți. ...
18:00
Cristiano Ronaldo (40 de ani) s-a oferit să acopere costurile educației copiiilor lui Diogo Jota, fostul său coechipier de la echipa națională a Portugaliei, decedat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident cumplit. Până la urmă, conducerea clubului Liverpool a decis să acopere și aceste costuri, pe lângă faptul că îi va plăti familiei portughezului salariul până la expirarea contractului, în 2027. ...
17:30
În timpul primului set al duelului cu Sonay Kartal (23 de ani, 51 WTA) din optimile de finală de la Wimbledon, Anastasia Pavlyuchenkova (34 de ani, 50 WTA) a criticat arbitrajul electronic și i-a reproșat arbitrului principal că i-a furat un game.Anastasia Pavlyuchenkova și Sonay Kartal, vecine în clasamentul WTA, se duelează pentru un loc în sferturile de finală de la Wimbledon. ...
17:20
Romario Benzar, 33 de ani, fundaș dreapta legitimat în prezent la FC Botoșani, îi răspunde lui Ioan Becali (73), fostul lui impresar, care l-a atacat într-o intervenție televizată din această dimineață, numindu-l „distrugerea fotbalului românesc”. ...
17:10
17:00
FCSB a jucat primul meci oficial al sezonului și a deschis astfel seria infernală de partide din această vară. Campioana României a disputat sâmbătă seară Supercupa României, cu CFR Cluj, scor 2-1. Urmează încă 16 meciuri până la finalul lunii august.FCSB va juca miercuri cu Inter Club d'Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar Champions League. Apoi, pe 12 iulie, urmează duelul cu Hermannstadt din Liga 1. ...
16:50
Dinamo încearcă să urgenteze achizițiile, cu mai puțin de o săptămână până la startul Superligii 2025-2026. Departamenul de scouting al clubului are o nouă propunere de transfer, de această dată în compartimentul defensiv, unul cu puține opțiuni la dispoziția lui Zeljko Kopic. Din informațiile Gazetei Sporturilor, Issiaga Sylla (31 de ani), recent despărțit de Montpellier, se află pe lista „câinilor”. ...
16:50
Astăzi, 6 iulie, se împlinesc 16 ani de la un eveniment de tristă amintire din istoria recentă a fotbalului românesc. Fix în această zi, în 2009, înceta din viață Mihai Baicu, fostul atacant de la FC Brașov, Farul, ori Foresta Suceava. Regretatul fotbalist, care a strâns 112 meciuri și 17 goluri în prima ligă, a murit la 33 de ani, în București, la o banală ieșire la sintetic cu prietenii. El își încheiase activitatea cu 3 ani înainte, în 2006. ...
16:50
FCSB - CFR Cluj 2-1, în Supercupa României. Dennis Politic (25 de ani) a avut parte de un debut de vis în tricoul noii lui echipe, marcând pentru FCSB primul gol după doar 3 minute de când a fost introdus pe teren, la disputa de sâmbătă seara, din Ghencea. La o zi după meci, fostul jucător de la Dinamo a făcut o postare pe pagina personală de Instagram. ...
16:50
Jucătorii de tenis au început să fie din ce în ce mai vocali cu privire la sănătatea mentală a sportivilor. Aleksandar Zverev a recunoscut că nu se simte bine din punct de vedere psihic după eliminarea prematură de la Wimbledon, iar Novak Djokovic, unul dintre cei mai importanți tenismeni, a abordat și el subiectul, referindu-se în special la jucătorii tineri. ...
16:30
Croatul Goran Ivanisevic (53 de ani) a continuat cu declarațiile dure, la doar câteva zile după ce a avut un discurs dur la adresa grecului Stefanos Tsitsipas (26 de ani, 26 ATP), cel pe care îl antrenează.Campion la Wimbledon în 2001 a analizat situația actuală din tenisul masculin, a vorbit despre cum domină tenisul Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, dar și despre Novak Djokovic. ...
16:30
Managerul lui Manchester City, Pep Guardiola, a decis să renunțe la Jack Grealish pentru a-i da acestuia posibilitatea de a juca mai mult decât sub comanda sa.Guardiola vrea însă mulți bani în schimbul internaționalului englez. Deși Grealish a fost mai mult rezervă de lux la Manchester City, în ultimul timp, prețul pentru cine-i interesat se ridică la 46 de milioane de euro - potrivit presei engleze: „Asta în condițiile în care jucătorul are și un salariu mare”. ...
Acum 8 ore
16:10
Cu 5 zile înainte de primul meci al sezonului pentru Rapid, Ionuț Rada (43 de ani) a făcut o radiografie a situației de la echipa giuleșteană. Fostul important fundaș central consideră că antrenorul Costel Gâlcă are ceva de demonstrat, după mandatul de la Universitatea Craiova.Rapid va debuta pe 11 iulie în noul sezon din Superliga, cu FC Argeș. ...
16:10
Kylian Mbappé a avut parte de mai multe peripeții de-a lungul Campionatului Mondial al Cluburilor din Statele Unite ale Americii. Ultima a avut loc sâmbătă seara, după calificarea în semifinalele competiției. Acesta a fost reținut la controlul antidoping după meci, dar din cauza deshidratării a întârziat furnizarea mostrei, motiv pentru care a rămas singur la stadion. ...
16:00
FCSB este favorita principală a noului sezon al Superligii. Cu o săptămână înainte de startul întrecerii interne, bucureștenii au câștigat Supercupa României, învingând-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1. Conform caselor de pariuri, echipa patronată de Gigi Becali este în „pole position” pentru a cuceri al treilea titlu național consecutiv, având cota 2.25.Cotele rivalelor favoritei FCSBUrmătoarea în topul bookmakerilor este CFR Cluj, cu o cotă de 3.20. ...
16:00
Emil Săndoi (60 de ani), antrenorul român, a vorbit despre șansele de calificare ale echipelor românești în grupele cupelor europene.Emil Săndoi este de părere că cel puțin două echipe din cele 4 echipe angrenate în cupele europene vor avea acces în faza grupelor.Emil Săndoi are o previziune optimistă legată de cupele europene: „Cel puțin două echipe vor merge în grupe”„Eu zic că avem mai multe șanse acum în cupele europene. ...
15:40
Gică Hagi (60 de ani) a decis în această vară să renunțe la funcția de antrenor la Farul, la capătul unui sezon complicat, în care echipa pe care a condus-o a evoluat în play-out. Acum este pregătit să revină în antrenorat.Locul lui Gică Hagi pe banca celor de la Farul a fost preluat de Ianis Zicu, acesta rămânând însă în Consiliul de Administrație al clubului pe care l-a fondat la malul mării. ...
15:40
Jamal Musiala a fost accidentat grav de Gianluigi Donnarumma în finalul primei reprize a „sfertului” PSG - Bayern (2-0) de la Campionatul Mondial al Cluburilor.Portarul lui PSG a plonjat cu toată greutatea corpului pe piciorul stâng al internaționalului german, provocându-i acestuia o fractură de peroneu, cu afectarea ligamentelor gleznei. Jamal Musiala a fost transportat imediat la un spital de ortopedie din Atlanta. ...
15:20
15:00
FCSB este favorita principală a noului sezon al Superligii. Cu o săptămână înainte de startul întrecerii interne, bucureștenii au câștigat Supercupa României, învingând-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1. Conform caselor de pariuri, echipa patronată de Gigi Becali este în „pole position” pentru a cuceri al treilea titlu național consecutiv, având cota 2.25.Următoarea în topul bookmakerilor este CFR Cluj, cu o cotă de 3.20. Craiova are cota 4.00, Rapid are 10. ...
15:00
Corvinul Hunedoara va desfășura în perioada 6-16 iulie un stagiu de pregătire în Mönichkirchen, Austria, înaintea unui sezon în care va ataca promovarea în Superligă.Corvinul Hunedoara caută să pregătească temeinic primul sezon în care va avea dreptul de urcare în Superligă.Hunedorenii au transferat până acum 10 fotbaliști și au organizat un cantonament în Mönichkirchen, stațiune austriacă din estul țării, situată la o altitudine de peste 950 de metri. ...
14:40
Dinamo are doar 5 fundași valizi în acest moment, cu 5 zile înainte de începerea Ligii 1. Dintre aceștia, Andrei Mărginean e la bază mijlocaș central și joacă la nevoie și stoper, iar Pașcalău și Tabuncic sunt doi jucători maxim de lot. Kennedy Boateng și Opruț sunt singurii apărători din formula de bază de sezonul trecut care sunt pregătiți pentru startul acestei stagiuni.Maxime Sivis, fundașul dreapta titular, s-a accidentat în amicalul cu CS Tunari, scor 1-1. ...
14:40
Am avut, în sfârșit, la acest „Mundialito” o zi în care competiția s-a ridicat la nivelul așteptat de organizatori. Un pic cam târziu, abia în faza „sferturilor”, dar așa e cu turneele astea lungi, ce adună la start atât de multe participante, foarte diferite din punct de vedere valoric. Mă tem, în paranteză fie spus, că așa va fi și la Mondialul de anul viitor, dar asta e altă poveste. ...
14:40
Arsenal a anunțat transferul lui Martin Zubimendi, 26 de ani, mijlocaș defensiv cumpărat de la Real Sociedad cu 65 de milioane de euro.Al doilea transfer oficial pe Emirates: după Kepa Arrizabalaga, sub comanda lui Mikel Arteta a mai ajuns un conațional, Martin Zubimendi.„Închizătorul” basc a fost prezentat astăzi. „Controlând ritmul”, a scris Arsenal, aluzie la stilul de joc al fotbalistului Zubimendi. ...
Acum 12 ore
14:20
În acest week-end a avut loc la Reghin a treia ediție a ultramaratonului „Transylvania 6 Days”, o competiție cu mai multe probe de alergare: curse de 6 zile, 72 de ore, 48 de ore, 24 și 12 ore. Vasile Maftei, 44 de ani, dublu campion al României la fotbal, a participat în cea de 24 de ore. ...
14:20
Zeljko Kopic (47 de ani), antrenorul celor de la Dinamo, a vorbit despre situația lotului „câinilor” înainte de startul noului sezon de Superliga. Tehnicianul croat a mai discutat și despre oferta pentru Cătălin Cîrjan și despre golul marcat de Dennis Politic, fostul jucător al „câinilor”, pentru rivala FCSB în Supercupa României. Zeljko Kopic a vorbit despre situația lotului lui Dinamo: „Perica are niște probleme la spate. Milanov face antrenament individual. ...
14:10
Paris Saint-Germain, Real Madrid, Chelsea și Fluminense s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor, iar marți și miercuri vom afla care vor fi cele două formații care vor disputa finala competiției. Conform cotelor oferite de casele de pariuri, Fluminense este cotată cu cele mai mici șanse să cucerească trofeul. ...
14:00
FCSB a cucerit primul trofeu pus în joc în acest sezon, Supercupa României, după o victorie la limită reușită în fața rivalei ultimilor ani, CFR Cluj, scor 2-1. Măcar din punct de vedere statistic, roș-albaștrii au motive de optimism în continuare: de fiecare dată când au câștigat Supercupa, au mers în grupele cupelor europene!Campioana României a ridicat, sâmbătă seara, în Ghencea, a patra Supercupă din istoria clubului, o performanță pe care a mai reușit-o anul ...
14:00
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.