Dacia Duster, SUV-ul premiat pe care clienții europeni îl apreciază

Rador, 7 iulie 2025 06:10

Dacia Duster este un model care a primit peste 40 de premii în cei 13 ani de carieră, cu peste 2,2 milioane de unități produse (dintre care peste 320.000 au fost pentru Italia). Cu vânzări în continuă creștere, în 2022, Duster a fost SUV-ul cel mai bine vândut către clienții privați din Europa, în toate […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Rador

Acum o oră
10:30
În Ungaria, în luna mai a acestui an volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a depășit aceeași perioadă a anului precedent cu 2,1%, atât conform datelor brute, cât și ajustate calendaristic, a precizat, luni, Oficiul Central de Statistică (KSH). Volumul vânzărilor, ajustat cu efectele calendaristice, a crescut cu 0,5% în magazinele alimentare și […]
10:30
Un oficial palestinian a declarat că cea mai recentă rundă de convorbiri indirecte dintre Israel şi Hamas pe tema unei încetări a focului în Fâşia Gaza s-a încheiat fără niciun progres. Discuţiile din Qatar ar urma să fie reluate luni./mbrotacel/atataru (BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 iulie)
10:30
În Italia, sindicatele din transporturile feroviare vor intra în grevă în această seară, pentru aproape 24 de ore. Majoritatea trenurilor vor staţiona în gări, afectând în principal circulația pe distanțe mari, după cum relatează corespondenta Radio România Actualităţi la Roma, Elena Postelnicu. Reporter: După ce încă de aseară trenurile dinspre Milano spre Bologna înregistrează întârzieri […]
10:20
Sindicatele critică măsurile fiscale și anunță proteste în fața Palatului Parlamentului. Reprezentanții marilor confederații susțin că executivul a ales calea cea mai ușoară, aceea de a crește taxele, și că multe din propunerile avansate nu sunt echitabile. În opinia acestora, majorarea TVA și creșterea accizelor la carburanți îi afectează pe toți românii, dar în special […]
Acum 2 ore
10:00
Un bărbat în vârstă de 71 de ani din capitală a fost arestat preventiv în acest sfârșit de săptămână, după ce a lovit în mod repetat un câine pe stradă. Poliția a anunțat că oamenii legii au intervenit după ce martori ai incidentului au sunat la numărul de urgență 112. Bărbatul violent i-a amenințat și […]
09:40
Ministerul Educației a lansat oficial Ghidul privind drepturile și comercializarea proprietății intelectuale. Potrivit Autorității Naționale pentru Cercetare, ghidul este un model destinat institutelor naționale de cercetare-dezvoltare și universităților din România pentru elaborarea propriilor regulamente interne privind proprietatea intelectuală. Documentul, care este disponibil pentru descărcare pe site-ul Autorității, oferă un cadru coerent, actualizat și aliniat legislației […]
09:40
Opt soldați turci au murit după ce au fost expuși la gaz metan în timpul unei operațiuni de căutare, într-o peșteră din nordul Irakului, a anunțat luni Ministerul Apărării. Potrivit comunicatului, incidentul s-a petrecut duminică, în timpul unei misiuni de localizare a rămășițelor unui soldat turc ucis în cadrul unei operațiuni militare împotriva Partidului Muncitorilor […]
09:30
Guvernul își angajează astăzi răspunderea în Parlament pe primul pachet de măsuri fiscale de reducere a deficitului bugetar. Până la ora 8:00, senatorii și deputații mai pot depune amendamente la proiect, urmând ca acestea să fie analizate în cursul dimineții într-o ședință a executivului. Măsurile fiscale au primit aviz negativ din partea Consiliului Economic și […]
09:30
Premierul israelian Benjamin Netanyahu se întâlnește astăzi la Washington cu președintele Donald Trump. Vizita, a treia pe care Netanyahu o face la Casa Albă, de când Trump și-a preluat cel de-al doilea mandat, are loc la câteva săptămâni după războiul israeliano-iranian și bombardamentele americane asupra instalațiilor nucleare iraniene și pe fundalul unor discuții privind încetarea […]
Acum 4 ore
08:50
EVENIMENTE INTERNE – Parlament * Şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor – ora 15:00 angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului de Lege privind unele măsuri fiscal – bugetare (PL-x 230/2025) -Senat *Lucrări în Comisiile permanente: ora 9:00 – Comisia pentru învățământ, știință și inovare – etaj 5, sala 5058 ora 10:30 – Comisia pentru tineret […]
08:10
Autor : Daria Scoruș, FJSC Universul francofon este un vector esențial în relațiile externe și în viața economică a României. Comunitatea limbii lui Voltaire, care reunește 88 de state și guverne din toate continentele, oferă României o platformă valoroasă pentru dialog politic și cooperare economică. Diplomația românească folosește parteneriatul româno-francez pentru a-și extinde influența pe scena […]
Acum 6 ore
06:10
Dacia Duster este un model care a primit peste 40 de premii în cei 13 ani de carieră, cu peste 2,2 milioane de unități produse (dintre care peste 320.000 au fost pentru Italia). Cu vânzări în continuă creștere, în 2022, Duster a fost SUV-ul cel mai bine vândut către clienții privați din Europa, în toate […]
06:10
Subiectele predilecte din presa internațională vin dinspre Statele Unite. De la Washington aflăm că Elon Musk, aflat în conflict deschis cu Donald Trump, anunță crearea propriului său partid politic, numit Partidul Americii. După cum amintește Le Monde, relația dintre Musk și președintele republican a explodat la începutul lunii iunie în urma dezacordului lor privind proiectul […]
Acum 8 ore
03:50
Meteorologii au emis un cod galben de vreme severă iminentă valabil până la ora 4:00 pentru zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Sunt prognozate averse, care pot cumula până la 25 de litri pe metru pătrat, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de mici dimensiuni./dstanesc (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 7 iulie)
03:40
Israelul a atacat ținte houthi în trei porturi yemenite și o centrală electrică, a anunțat Armata israeliană (IDF) luni dimineață, marcând primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună. Atacurile asupra porturilor Hodeidah, Ras Isa și Salif, precum și asupra centralei electrice Ras Qantib s-au datorat atacurilor repetate ale houthi asupra Israelului, a adăugat […]
Acum 12 ore
22:50
Polonia va lansa un proiect pilot de reducere a orelor de lucru. Participanții la program vor putea trece la o săptămână de lucru de patru zile, la o zi de lucru de șase ore sau vor primi zile de concediu suplimentare – toate fără a-și pierde salariul. Programul este conceput pentru companii private, instituţii guvernamentale […]
22:30
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu ministrul indian de externe, Subrahmanyam Jaishankar, în marginea summitului BRICS de la Rio de Janeiro. La începutul întâlnirii, miniștrii au avut un schimb de saluturi, după care întâlnirea a intrat în regim închis pentru presă. Anterior, în marginea summitului, Serghei Lavrov s-a întâlnit cu omologii săi […]
22:20
Compania Națională de Drumuri va institui mâine restricții de trafic în 15 județe din Oltenia și Muntenia, ca urmare a Codului roșu de caniculă. Pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din aceste zone, circulația autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone va fi oprită în intervalul orar 12:00 – 20:00, cu unele excepţii. […]
Acum 24 ore
21:40
Un vechi oraş peruan înfiinţat în urmă cu aproape 3.500 de ani a fost dezvăluit publicului. Oraşul, numit Peñico, era un centru comercial al celei mai vechi civilizaţii de pe continentele americane, Caral. Centrul urban este situat la nord de capitala peruană, Lima, şi include ruinele unor temple şi altor clădiri de piatră. Acolo au […]
21:30
Autoritățile elene au salvat sute de migranți în largul insulelor sale sudice Gavdos și Creta, în cinci incidente separate, începând de vineri, a anunțat duminică Garda de Coastă. Peste 430 de migranți au fost observați și salvați la aproximativ 25 de mile marine în largul insulei Gavdos, cea mai sudică insulă a Greciei, duminică, a […]
20:40
Unitățile rusești de apărare antiaeriană au doborât duminică șase drone ucrainene care se îndreptau spre Moscova, a declarat primarul oraşului, Serghei Sobianin. Scriind pe aplicația de mesagerie Telegram, el a precizat că specialiștii examinează fragmente ale dronelor. Nu a făcut nicio referire la pagube sau victime. Guvernatorul regiunii Leningrad a declarat, la rândul lui, că […]
20:30
Până acum a fost confirmată moartea a cel puţin 68 de oameni, între care 21 de copii, ca urmare a inundaţiilor subite care au afectat regiuni din centrul statului Texas. Preşedintele Trump a anunţat că a semnat o declaraţie de dezastru major pentru districtul Kerr, unde sunt prognozate noi ploi torenţiale. Într-o conferinţă de presă, […]
20:30
În scurt timp, în Qatar urmează să înceapă o nouă rundă de discuţii indirecte între Israel şi Hamas cu scopul de a se ajunge la un acord de încetare a focului în Gaza. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, se confruntă cu o presiune crescândă pentru a pune capăt războiului din enclavă. Hamas pare să susţină în […]
20:00
La București, în contextul codului roșu de caniculă care intră în vigoare mâine dimineață, autoritățile locale au activat Centrul Municipal de Coordonare și Conducere a Intervenției, din care fac parte 27 de instituții, inclusiv Radioul și Televiziunea publice. Pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populației, aceste instituții vor identifica persoanele cu risc crescut pentru sănătate, […]
19:50
Armata israeliană şi-a anunţat planul de a trimite săptămâna aceasta 54.000 de ordine de recrutare membrilor comunităţii ultraortodoxe, ca urmare a expirării scutirii lor de serviciul militar. IDF a precizat că ordinele vor fi trimise etapizat în luna iulie, înrolările efective fiind planificate pentru anul viitor./opopescu/schelaru BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 iulie
19:20
Președintele Donald Trump a semnat duminică o declarație de dezastru major pentru districtul Kerr, din statul Texas, unde cel puțin 43 de persoane au murit și zeci de persoane sunt date dispărute în urma inundațiilor provocate de ploile torențiale. Declarația este „pentru a ne asigura că primii noștri respondenți curajoși au imediat resursele de care […]
19:10
BRICS a întrecut semnificativ o serie de alte asociații de țări în ceea ce privește indicatorii economici, inclusiv G7, unde PIB-ul agregat, conform datelor pentru 2025, este de fapt cu un sfert mai mic. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a atras atenția asupra acestui lucru, luând cuvântul prin legătură video la sesiunea plenară a summitului BRICS. […]
19:00
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că va demisiona din funcție dacă nu va reuși digitalizarea sau realizarea unui nou sistem informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. El a precizat la Digi 24 că noul sistem, care ar trebui să intre în funcțiune în decembrie 2026, va presupune o platformă pentru cardurile de […]
18:50
Viteza de circulație a trenurilor va fi redusă pe tronsoanele în care temperatura la nivelul șinei atinge sau depășește 50 de grade, anunță CFR. Personalul de specialitate verifică și monitorizează permanent starea infrastructurii în perioadele de caniculă, pentru ca echipele de întreținere să poată interveni prompt acolo unde situația o impune, prevenind eventuale incidente sau […]
18:00
Congresul blocului de opoziție „Victoria” din Republica Moldova se desfășoară la Moscova pe fondul arestării başcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, și a amânării anunțării condamnării acesteia, informează corespondentul agenţiei RIA Novosti. La eveniment participă liderul blocului, Ilan Șor, vicepreședintele Consiliului Federației Rusiei, Konstantin Kosaciov, și deputatul Parlamentului moldovenesc, Marina Tauber. Înainte de aceasta, Ilan Șor a […]
17:50
Rolul și importanța puterii judecătorești într-un stat de drept au fost evocate astăzi de Ziua justiției de reprezentanții celor mai importante instituții care activează în domeniu. O sinteză de Cătălin Purcaru. Reporter: Elena Costache, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, transmite că fără o justie puternică, independentă și respectată, nu poate exista democrație autentică. Președintele Înaltei […]
17:30
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, însoțit de o delegație rusă, a sosit la locul desfăşurării summitului BRICS, transmite corespondent TASS. Coloana şefului diplomaţiei ruse s-a oprit la Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro, unde, în perioada 6-7 iulie, vor avea loc evenimentele cheie ale summitului. Plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor delegației ruse […]
17:10
Dalai Lama, liderul spiritual tibetan aflat în exil, le-a mulţumit mai multor mii de adepţi care l-au ajutat să îşi sărbătorească a 90-a aniversare. Oamenii s-au adunat în oraşul indian Dharmshala. A fost o zi de muzică şi veselie în onoarea liderului spiritual al budiştilor tibetani. Dalai Lama, în vârstă de 90 de ani, a […]
16:30
Inspectoratul Teritorial de Muncă atrage atenția angajatorilor și salariaților asupra respectării normelor de sănătate și securitate în muncă, mai ales în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă. Sunt recomandate pauze frecvente la umbră, hidratare corespunzătoare și adaptarea programului de lucru acolo unde este posibil. Inspectorul șef al ITM Brașov, Adrian Reit: Reducerea intensității și ritmului […]
15:50
Cu prilejul Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii, ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Viorel Ursu, a participat la recepția oficială organizată de Departamentul de Stat american. În cadrul evenimentului, diplomatul moldovean a avut un schimb de opinii cu senatorul american Marco Rubio, comunică MOLDPRES. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, discuțiile s-au axat pe consolidarea relației strategice […]
15:30
Circulaţia rutieră este oprită pe autostrada A2 București-Constanța, planul roșu de intervenție fiind activat de autorități. La kilometrul 171, pe sensul de mersă spre capitală, în apropierea localității Peștera din județul Constanța, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate șase autovehicule, cu 13 adulți și trei copii. Două persoane sunt evaluate […]
15:10
Sâmbătă, Papa Leon al XIV-lea l-a numit pe arhiepiscopul francez Thibault Verny în fruntea Comisiei Pontificale pentru Protecția Minorilor. Acesta îl înlocuiește pe cardinalul american Sean O’Malley, care a demisionat din cauza limitelor de vârstă. Arhiepiscopul Thibault Verny a fost anterior membru al comisiei, a cărei misiune este de a combate pedofilia și abuzul sexual […]
14:50
Oficiali medicali din Fâşia Gaza au declarat că zeci de palestinieni au fost ucişi în urma unor raiduri aeriene ale Israelului, pe durata nopţii de sâmbătă spre duminică, pe întreg teritoriul palestinian. Anunţul are loc înaintea convorbirilor indirecte dintre Israel şi Hamas care urmează să aibă loc în Qatar, pentru convenirea unui acord de încetare […]
14:30
Ministrul apărării, Ionuț Moșteanu, susține că pentru România urmează o perioadă grea, cu măsuri fiscale ce vor fi aplicate în etape, pentru limitarea cheltuielilor statului și creșterea venitorilor la buget. El a precizat într-un interviu la Radio România Actualități că și militarii vor fi afectați de tăierea sporurilor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, însă a […]
14:20
La sfârşitul rugăciunii Angelus de duminică, 6 iulie, Papa Leon al XIV-lea a părăsit Vaticanul cu destinaţia Castel Gandolfo, pentru prima sa vacanță de la începutul pontificatului. Pontiful va rămâne la reşedinţa de vară a papilor până pe 20 iulie; apoi se va întoarce pentru weekendul prelungit din jurul datei de 15 august, cu ocazia […]
14:00
Centrul Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite a anunțat că furtuna tropicală Chantal a atins uscatul și se deplasează acum spre interiorul statului Carolina de Sud. Potrivit NHC, furtuna aduce vânt de până la 80 km/h și se află la aproximativ 110 km vest-sud-vest de Charleston, cel mai populat oraș din Carolina de Sud. […]
13:10
Forțele militare ruse au preluat controlul asupra localității Sobolivka din regiunea ucraineană Harkiv și asupra localității Piddubne din regiunea Donețk, a anunțat duminică Ministerul Apărării din Rusia. Separat, agenția de presă Interfax a transmis că forțele ruse au lovit o bază aeriană ucraineană, precum și un centru de producție de componente pentru drone cu rază […]
12:20
Valul de căldură se intensifică și se extinde. De mâine, meteorologii au emis un nou cod roșu, care vizează județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, maximele vor ajunge până la 41 de grade, iar nopțile […]
12:20
Echipa de procurori speciali din Coreea de Sud a depus duminică o cerere de arestare a fostului președinte Yoon Suk Yeol, acuzat de insurecție în legătură cu decretul de lege marțială emis în 2024, potrivit unui comunicat al Parchetului. Decretul de lege marțială emis de Yoon pe 3 decembrie a fost revocat după aproximativ șase […]
12:20
Apelurile false din afara României vor fi blocate de operatorii de telefonie începând de mâine. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii anunţă că în acest fel, utilizatorii vor fi mai protejaţi în faţa apelurilor înşelătoare, care folosesc date de identificare false, efectuate în numele unor instituţii publice, bănci sau companii. Măsura stabilită de […]
12:10
Împăratul Japoniei, Naruhito şi împărăteasa Masako încep o vizită de stat în Mongolia – în premieră pentru un monarh nipon. Vizita marchează 80 de ani de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cuplul va depune flori la un monument dedicat deţinuţilor japonezi care au murit în lagăre sovietice. De asemenea, împăratul şi împărăteasa vor […]
12:10
Din cauza temperaturilor foarte ridicate, şi în ţara vecină, Ungaria, circulaţia camioanelor de mare tonaj, de peste 7 tone şi jumătate, este interzisă şi astăzi, până la ora 22:00 locală, 23:00, ora României. Potrivit Ministerului de Externe de la Bucureşti, deşi în mod obişnuit autorităţile ungare nu permiteau circulaţia TIR-urilor în zilele de sfârşit de […]
Ieri
10:40
Din cauza temperaturilor foarte ridicate sunt anunțate mai multe restricții de tonaj pe toate sectoarele de drumuri din județele Dolj, Mehedinți și Olt, în contextul avertizărilor de cod roșu de caniculă. Astfel, în intervalul orar ora 12:00 – 20:00, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi interzisă pe […]
10:40
India, Africa de Sud şi Brazilia se numără printre ţările care se preconizează că vor critica voalat tarifele de import ale lui Donald Trump, cu prilejul summitului economiilor emergente ale lumii, care va avea loc duminică în Brazilia. Diplomaţi care iau parte la summitul de două zile al alianţei BRICS, din Rio de Janeiro, vor […]
08:30
Un cutremur de suprafață cu magnitudinea de 3,3 s-a produs în această dimineață, la ora 6:29, în Oltenia, județul Gorj. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la adâncimea de 13,8 km. Cele mai mari cutremure din acest an, ambele de 4,4 pe Richter, au avut loc pe 13 februarie […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.