Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro, 7 iulie 2025 10:00

O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
13:30
Clubul CFR Cluj a anunţat, luni, plecarea atacanţilor Luka Juricic şi Peter Michael, cei doi fiind transferaţi la echipe din străinătate.
13:30
PSD depune mai multe amendamente la proiectul de lege privind măsurile fiscale, care prevăd că pensiile până în 4.000 de lei nu datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, faţă de limita de 3.000 de lei prezentă în proiectul Executivului. Grupul parlamentar PSD a mai propus şi ca veteranii şi mamele aflate în creştere copil să fie scutite de CASS.
13:30
Producţia americană „În mintea criminalului” (2008-2015) va fi difuzată la DIVA din 7 iulie, de luni până vineri, de la ora 18:00, câte 4 episoade.
13:30
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) reclamă, într-o scrisoare deschisă trimisă luni preşedintelui Nicuşor Dan, „un adevăraţ blocaj” în derularea procedurilor de numiri şi pensionări ale magistraţilor. Forul care îi reprezintă pe judecători şi procurori atrage atenţia că 51 de decrete – 29 de propuneri de eliberare şi 22 de propuneri de numire – au fost trimise preşedintelui însă acesta a semnat doar un decret.
Acum 10 minute
13:20
Mutat la Ţară Fest, un eveniment care aduce în prim-plan patrimoniul cultural viu al satului românesc, meşteşugurile tradiţionale, bucate rurale şi viaţa simplă, în armonie cu natura, se va desfăşura în două ediţii distincte: în judeţele Alba şi Prahova, cu sprijinul Institutului Cultural Român.
13:20
Angajaţii din Guvern sunt nemulţumiţi de lipsa unei consultări cu partenerii sociali în privinţa măsurilor de austeritate propuse de Executivul condus de Ilie Bolojan. Potrivit liderului sindical Noni Iordache, salariaţii din guvern şi-ar fi dorit ca aceste măsuri să înceapă „cu cei care se bucură de sinecuri, privilegii şi protecţie a partidelor”, „plătiţi regeşte pentru loialitatea politică”, „să înceapă cu agenţiile, cu consiliile de administraţie”, şi nu tot cu „categoriile sociale vulnerabile” din România, „cel mai uşor de sacrificat”.
Acum 30 minute
13:10
Câteva zeci de salariaţi ai unui centru medico-social care funcţionează în subordinea administraţiei locale din oraşul prahovean Boldeşti Scăeni, dar care de ani de zile primea bani şi de la Consiliul Judeţean (CJ) Prahova, în baza unui parteneriat între administraţia locală şi cea judeţeană, au protestat, luni, în faţa sediului CJ Prahova, cerând instituţiei să prelungească parteneriatul în baza căruia aloca bani şi pe care anul acesta CJ nu l-a semnat. După discuţii cu protestatarii, preşedintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu, a transmis că aşa cum primăria Boldeşti Scăeni a găsit fonduri pentru zilele oraşului, eveniment la care au cântat artişti cu tarife ridicate, aşa trebuie să găsească şi pentru funcţionarea centrului.
13:10
Haritina Crăiţă, activist civic, fost consilier municipal şi candidat independent la alegerile locale din 2024 a demarat la Buzău un proces de strângere a semnăturilor necesare demiterii primarului Constantin Toma prin referendum.
13:00
Un adolescent de 17 ani, care se afla în arest la domiciliu, în municipiul Hunedoara, şi-a tăiat brăţara de monitorizare şi a evadat. El a fost găsit de poliţişti într-un autoturism abandonat. Băiatul a fost reţinut 24 de ore şi apoi arestat din nou la domiciliu cu un alt dispozitiv de monitorizare.
Acum o oră
12:40
Un vulcan situat în estul Indoneziei a proiectat luni o coloană uriaşă de cenuşă la peste 18 kilometri altitudine, potrivit autorităţilor, la câteva săptămâni după o erupţie care a antrenat anularea multor zboruri către Bali, relatează AFP.
12:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă luni că a constatat nereguli grave în respectarea legislaţiei şi a protocoalelor medicale, în urma controalelor la Spitalul Judeţean din Mehedinţi privind modul în care au fost transferaţi sau externaţi mai mulţi pacienţi cu afecţiuni neuropsihice. Ministrul a dispus sancţiuni pentru managerul unităţii sanitare (10.000 lei), pentru directorul medical (10.000 lei) şi pentru spital (30.000 lei), iar raportul controlului realizat de Inspecţia Sanitară de Stat este transmis către toate autorităţile competente din justiţie.
Acum 2 ore
12:30
Germanul Nico Hülkenberg a obţinut primul său podium în Formula 1, duminică, în Marele Premiu al Marii Britanii, iar pilotul în vârstă de 37 de ani a afirmat că are nevoie de timp pentru a procesa acest lucru.
12:20
Statele membre BRICS nu caută ”confruntarea”, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că impună taxe vamale suplimentare de 10% ţărilor care se aliniază acestui grup, din care fac parte între altele Brazilia, Rusia şi India, relatează AFP.
12:20
Sute de sindicalişti din Educaţie şi Sănătate protestează, luni, la Parlamaent, faţă de măsurile fiscale propuse de Guvernul Bolojan. Protestul are loc pe o căldură sufocantă, în condiţiile în care meteorologii au emis cod roşu de caniculă, avertizând că temperaturile pot depăşi 40 de grade. La ora 15.00, Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Conform Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie trei zile pentru a depune moţiune de cenzură, după prezentarea programului în Parlament.
12:20
Alpinistul Horia Colibăşanu a anunţat pe pagina sa de Facebook, că a coborât în siguranţă de pe Nanga Parbat - 8.125 metri şi că se va îndrepta spre casă. A ajuns în Chilas (Pakistan) unde sunt 46 de grade Celsius. ”O altfel de aclimatizare”, a spus Colibăşanu.
12:10
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare hidrologică de Cod Galben valabilă luni, în intervalul orar 12:00 – 24:00, pentru 15 judeţe.
12:10
Procentul copiilor din România aflaţi în sărăcie severă este de aproape trei ori mai decât media înregistrată la nivel european, iar copiii ai căror părinţi au un nivel de educaţie redus s-au confruntat cu sărăcia, trăiesc, la rândul lor, în sărăcie, arată o anchetă a Salvaţi Copiii. Organizaţia constată că cele mai multe dintre familiile care au copii înscrişi în programele Salvaţi Copiii nu pot susţine financiar copiii la şcoală în absenţa unui sprijin din afară. În contextul noilor măsuri economice anunţate de Guvern, organizaţia atrage atenţia asupra riscului de a expune suplimentar copiii vulnerabili, pentru sprijinul cărora e nevoie de politici sociale integrate.
12:10
Varianta ocolitoare a municipiului Blaj va costa 233,03 milioane lei, din care valoarea restului de finanţat (inclusiv TVA) este de 229,91 milioane lei, arată un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru reaprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii ”Varianta ocolitoare a municipiului Blaj“, judeţul Alba, publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
12:10
Ministerul Finanţelor lansează luni, 7 iulie, cea de-a şaptea ediţie a Programului TEZAUR din acest an, cu titluri de stat cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 7%, 7,50%, respectiv, 7,90%.
12:00
Sindicaliştii din Senat afirmă că impactul pachetului de măsuri economice pentru care Guvernul îşi asumă luni răspunderea în Parlament asupra drepturilor lor salariale este un atac ”ilegal şi cinic”. ”Reducerea brutală a sporurilor pentru condiţii vătămătoare, fără niciun temei legal sau consultare, reprezintă un abuz grav de putere şi o sfidare a principiilor statului de drept.”, spun ei, avertizând că vor iniţia toate demersurile legale care pot ajunge în final la un blocaj instituţional.
11:50
Celebrul baterist Ringo Starr, care împlineşte luni 85 de ani, a dezvăluit, într-un interviu acordat The New York Times, că a colaborat cu regizorul Sam Mendes pentru a corecta scenariul filmului dedicat vieţii sale, considerând că anumite scene nu sunt fidele realităţii.
11:40
Pompierii din Tulcea intervin şi luni dimineaţă pentru stingerea ultimelor focare ale incendiului de vegetaţie uscată şi fond forestier din apropierea localităţii Chilia. De asemenea, în ajutorul pompierilor a intervenit şi elicopterul Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care a făcut trei aruncări cu apă asupra zonelor afectate.
11:40
Meteorologii au emis, luni, cod roşu de caniculă pentru 16 judeţe din sudul ţării şi pentru Bucureşti. Potrivit meteorologilor, până marţi dimineaţă, temperaturile vor ajunge la 41 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 24 de grade. Restul ţării se va afla sub avertizări cod portocaliu şi galben de caniculă. Canicula va persista în sudul ţării şi în cursul zilei de marţi, până miercuri dimineaţă. Meteorologii avertizează că luni după-amiază şi seara vor fi vijelii puternice în judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, cu rafale ce vor depăşi viteze de 90...100 km/h.
11:40
MET Group, o companie energetică europeană cu sediul central în Elveţia, anunţă că a achiziţionat în procent de 100% compania KGE (Kommunale Gasspeichergesellschaft Epe mbH & Co. KG), un operator de înmagazinare subterană a gazelor naturale din Gronau, Germania.
Acum 4 ore
11:30
Opt persoane, inclusiv doi copii, au murit într-un incendiu, într-un imobil locuit, la Ho Chi Minh, în noaptea de duminică spre luni, anunţă luni autorităţile din acest oraş situat în sudul Vietnamului, relatează AFP.
11:30
Guvernul se reuneşte luni în şedinţă pentru a analiza amendamentele depuse de parlamentari şi a aproba forma finală a proiectului de lege cu măsuri de reducere a deficitului bugetar, înainte de angajarea răspunderii în Parlament.
11:20
Clubul saudit Al-Ahli ar dori să îl recruteze pe Lionel Messi din decembrie, când îi expiră contractul cu Inter Miami.
11:20
Opt persoane, inclusiv doi copii, au murit într-un incendiu, într-un imobil locuit, la Ho Chi Minh, în noaptea de duminică spre luni, anunţă luni autorităţile din acest oraş situat în sudul Vietnamului, relatează AFP.
11:10
România va prelua din această săptămână, pentru şase luni, comanda Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră, iar apoi navele din această grupare vor participa la exerciţii internaţionale. La acestea ţara noastră va fi reprezentată de puitorul de mine şi plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, care va fi nava-comandant a grupării navale, şi de vânătorul de mine „Sublocotenent Ion Ghiculescu”.
11:10
Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional - categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României. Acestea sunt: podoabe de aur, sticlă şi bronz, din care se remarcă trei cununi funerare cu frunze din bronz aurit ce imită forma celor de mirt şi iederă, montate pe suport de lemn, cu fructe realizate din ceramică aurită, precum şi două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României.
11:00
Peste 100 de specialişti din domeniul construcţiilor au participat, pe 3 iulie 2025, la cel mai mare webinar din industrie dedicat arbitrajului şi litigiilor în construcţii.
11:00
Fostul şef al Gărzii Naţionale de Mediu Octavian Berceanu a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş respirabil, cu spaţii verzi, cu apă potabilă de calitate şi străzi curate şi civilizate”.
10:50
Şeful unei grupări armate palestiniene, ”Forţele Populare”, Yasser Abu Shabab, care se opune Hamas, recunoaşte într-un interviu difuzat de un post israelian de radio că cooperează cu armata israeliană în vederea desfăşurării unor acţiuni în sudul Fâşiei Gaza, relatează AFP.
10:50
Poliţiştii din Maramureş care duminică seară au urmărit în trafic un şofer care a refuzat să oprească la semnalul agenţilor rutieri, l-au reţinut pe bărbatul aflat la volan. În condiţiile în care, în timp ce Poliţia se afla pe urmele fugarului, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se aflau o armă şi cartuşe, poliţiştii continuă cercetările cu privire la provenienţa acestora.
10:50
Un juriu australian a găsit-o luni vinovată pe Erin Patterson, în vârstă de 50 de ani, a acuzată de faptul că a ucis trei persoane, cărora le-a servit ciuperci otrăvitoare, un caz care a ţinut întreaga Australie cu sufletul la gură, relatează AFP.
10:40
Fundaşul stânga Andrea Padula (29 de ani), cu dublă cetăţenie, atât italiană, cât şi română, a semnat, luni dimineaţă, cu UTA Arad.
10:30
Peste 40% dintre alegători ar vota cu AUR dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlaemnatre, 17.3 % cu PNL, 13.7 % cu PSD, iar 13.1% cu USR, conform Barometrului INSCOP Research, realizat în perioada 20-26 iunie, care relevă şi că 67,3% dintre cei chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot.
10:30
Bărbatul cunoscut ca ”antrenorul de genii”, Kristof Lajos, trimis în judecată de către procurori, la începutul acestui an, pentru viol asupra unui minor, după ce a fost prins în flagrant în vara anului trecut, a fost condamnat la 13 ani şi 3 luni de închisoare pentru viol şi agresiune sexuală. Judecătoria Sectorului 4 a admis parţial solicitarea de despăgubiri civile, bărbatul fiind obligat să plătească 100.000 de euro către copiii agresaţi.
10:20
Şeful unei grupări armate palestiniene, ”Forţele Populare”, Yasser Abu Shabab, care se opune Hamas, recunoaşte într-un interviu difuzat de un post israelian de radio că cooperează cu armata israeliană în vederea desfăşurării unor acţiuni în sudul Fâşiei Gaza, relatează AFP.
10:20
Peste 40% dintre alegători ar vota cu AUR dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlaemnatre, 17.3 % cu PNL, 13.7 % cu PSD, iar 13.1% cu USR, conform Barometrului INSCOP Research, realizat în perioada 20-26 iunie, care relevă şi că 67,3% dintre cei chestionaţi declară că în mod sigur vor merge la vot.
10:20
Naţionala Mexicului, deţinătoarea titlului, a învins, duminică, echipa Statelor Unite, scor 2-1, la Houston, şi a câştigat a zecea Gold Cup din istoria sa, un record în competiţia dintre cele mai bune naţionale din ţările Concacaf (America de Nord, Centrală şi Caraibe).
10:00
Ateliere educative sub genericul „Vacanţa la muzeu 2025”, adresate copiilor şi adolescenţilor între 6-14 ani, sunt organizate la Muzeul Naţional de Artă al României – MNAR, până la începutul lunii august.
10:00
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.
09:50
Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte 36 au fost rănite în atacuri ruseşti cu dronă şi artilerie în mai multe regiuni în Ucraina, în noaptea de duminică spre luni, anunţă autorităţile locale, relatează AFP.
09:40
Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte 36 au fost rănite în atacuri ruseşti cu dronă şi artilerie în mai multe regiuni în Ucraina, în noaptea de duminică spre luni, anunţă autorităţile locale, relatează AFP.
Acum 6 ore
09:30
Nuno Bettencourt, chitaristul formaţiei Extreme, care a participat la concert tribut şi de adio dedicat lui Ozzy Osbourne şi trupei Black Sabbath de la Birmingham, va fi prezent la ARTmania Festival în Sibiu, în 26 iulie.
09:30
Organizaţia judeţeană a PSD Buzău reacţionează la declaraţiile recente ale primarului Constantin Toma, care a criticat în repetate rânduri conducerea PSD şi pe fostul premier şi lider al partidului Marcel Ciolacu, filiala PSD subliniind că „proiectele comunităţii sunt rezultatul unei echipe, nu al unui efort individual”, iar rezultatele semnificative sunt ”expresia unei colaborări între administraţia locală şi susţinerea guvernamentală acordată în mod constant de către PSD”. ”Înţelegem că pot exista opinii diferite, dar credem că ele trebuie discutate în cadrul organizat al partidului, nu în spaţiul public, unde pot fi uşor instrumentalizate şi pot afecta încrederea oamenilor în unitatea şi seriozitatea echipei PSD”, transmite PSD Buzău.
09:20
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele cinci luni, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,5%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
09:20
Rusoaica Anastasia Pavliucenkova, care a învins-o pe britanica Sonay Kartal în optimi la Wimbledon, şi-a pierdut cumpătul după un punct reluat la sfârşitul primului set. Jucătoarea aflată pe locul 50 în clasamentul mondial face apel la schimbare.
09:10
Gruparea Houston Rockets a confirmat, duminică, sosirea superstarului NBA Kevin Durant de la Phoenix Suns, într-un transfer uriaş care implică şapte francize.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.