„Antrenorul de genii” a fost condamnat. Câți ani de închisoare a primit după ce a fost prins când abuza un minor

Fanatik, 7 iulie 2025 11:40

Kristof Lajos, cunoscut ca „antrenorul de genii”, a fost condamnat. El a fost prins în timp ce abuza un minor de 14 ani

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Fanatik

Acum 5 minute
17:20
Fără manele pe Arena Națională! Festobal fusese anunțat pe cel mai mare stadion din țară, pe 1-2 august, dar a fost mutat la presiunile conducerii FCSB
17:20
Militar din București, arestat la domiciliu după ce a fost prins cu bani falși. Cât cerea pentru bancnotele de 50 de euro contrafăcute
17:20
Pantera neagră continuă să facă ravagii atât în Bulgaria, cât și în România. Din cauza felinei misterioase, afaceriștii cer bani de la stat.
Acum 10 minute
17:10
Ce program avem la Beach Please 2025, cum se intră la festival și ce alte reguli au de respectat cei care și-au luat bilet?
17:10
Horoscop zilnic pentru marți, 8 iulie 2025. Gemenii vor avea parte de o zi agitată, iar Leul așteaptă validarea celor din jur.
17:10
O legendă a fotbalului în Croația, Ivan Rakitic a hotărât să se retragă din activitate la vârsta de 37 de ani, după o carieră fantastică.
Acum 30 minute
17:00
Octavian Popescu a transmis un prim mesaj după ce a rămas fără numărul 10 la FCSB. Care a fost reacția fotbalistului campioanei
16:50
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, și-a luat zilele la doar câteva ore după ce a fost demis de Vladimir Putin.
16:50
Un italian a aruncat în aer un bloc din Torino. Bărbatul a înnebunit de gelozie din cauza unei românce care nu voia să mai continue relația
Acum o oră
16:40
Liverpool a decis să retragă tricoul cu numărul 20, în memoria fostului fotbalist portughez, decedat într-un accident de mașină
16:40
Șefii TAROM și-au dublat banii din indemnizații. Compania a înregistrat pierderi uriașe, cu toate că a primit 120 de milioane de euro de la stat
16:40
O femeie a murit, luni, 7 iulie, într-un accident cumplit produs în județul Suceava. A fost nevoie de intervenția descarcerării.
16:20
Andrei Vochin a povestit în direct la „Oldies but Goldies” cum Nadiei Comăneci i s-a „furat” medalia de aur la individual compus la Olimpiada din 1980.
Acum 2 ore
16:10
Adrian Vasile a fost reinstalat antrenor la CSM București, iar reacțiile suporterilor nu au întârziat să apară. De ce sunt nemulțumiți suporterii
16:00
Șoc total venit din Israel. Iranul ar avea capabilitatea să atace capitalele europene. Avertisment dur venit de la Israel.
16:00
Guvernul a decis ca plata CASS pentru pensii să se mențină până în 2028. S-au mai adus și alte schimbări Legii Austerității
15:40
Căpitanul naționalei U19 vine din Serie A, de la Empoli, iar impresarul Alessandro Acri a dezvăluit în exclusivitate culisele transferului la Universitatea Craiova.
15:30
Un incendiu a izbucnit la Termocentrala Paroșeni, iar minerii aflați în subteran au fost evacuați. Autoritățile au sosit rapid la fața locului.
Acum 4 ore
15:10
Gigi Becali, declarații de ultimă oră despre accidentarea lui Denis Alibec. Ce spune despre situația meicală a atacantului FCSB.
15:10
Universitatea Craiova și-a găsit portar! Cu cine negociază Mihai Rotaru. Goalkeeper-ul este expert la loviturile de la punctul cu var.
14:50
Gigi Becali a oferit ultimele detalii despre posibilitatea ca FCSB să mai aducă în această vară un jucător eligibil pentru regula U21
14:50
Scrisoare deschisă pentru Nicușor Dan. Președintele României este acuzat de Consiliul Superior al Magistraturii de blocaj “fără precedent” în justiție
14:50
Mercur a intrat în Leu deja de pe 27 iunie și va rămâne acolo până în luna septembrie. Ce se întâmplă însă cu fiecare zodie în parte?
14:40
Prognoza meteo pentru intervalul 7 - 20 iulie 2025 anunță zile de foc urmate de o răcire bruscă și furtuni. Iată cum va fi vremea în fiecare regiune.
14:10
Ministrul sănătății, Alexandru Rogobete, intervine în scandalul pacienților cu afecțiuni neuropsihice abandonați în fața DGASPC Mehedinți
14:10
Denis Alibec va rata primele meciuri din noul sezon. Atacantul celor de la FCSB a efectuat un RMN după accidentarea suferită în meciul cu CFR.
14:00
Rusia nu vrea un armistițiu în Ucraina, ci „o pace durabilă”, însă pentru acest lucru Moscova impune condiții greu de acceptat pentru țara condusă de Volodimir Zelenski.
14:00
Brandul premium de pariuri sportive online, Betano, consolidează parteneriatul de succes cu FIFA, oferind fanilor fotbalului entuziasm și divertisment de neegalat. 
14:00
Zodiac chinezesc pentru marți, 8 iulie 2025. Tigrul are parte de discuții aprinse la locul de muncă, iar Dragonul este nevoit să se maturizeze.
13:50
Partidul lui Elon Musk, înființat zilele trecute, a fost criticat de către Donald Trump. Președintele SUA a spus că decizia șefului Tesla este “ridicolă”.
13:30
Șoc total venit din Israel. Iranul ar fi plănuit să atace capitalele europene, inclusiv Bucureștiul. Avertisment dur venit de la Israel.
13:30
Dinamo a reușit încă un transfer interesant! Zeljko Kopic aduce un atacant francez. Detalii de ultimă oră despre această mutare.
13:30
Guvernul condus de Ilie Bolojan se va confrunta cu prima moțiune de cenzură. AUR aduce acuzații grave după pachetul fiscal și dorește demiterea Executivului.
13:20
Comuna din România invadată de scorpioni preistorici. Iată pe unde să nu mergi și ce să nu faci dacă nu vrei sa fii mușcat
Acum 6 ore
13:10
S-a aflat lotul FCSB-ului pentru preliminariile din Champions League. Cine este marele absent al campioanei ultimelor două ediții de Superliga
13:00
În timp ce era urmărit de polițiști în Maramureș, un șofer beat a aruncat o trusă medicală pe geamul autoturismului. Ce conținea aceasta
12:50
Gheorghe Piperea susține, luni, 7 iulie, moțiunea de cenzură împotriva șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ce acuzații dure îi aduce oficialului european.
12:40
Se mențin indemnizațiile pentru mame minore. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Educației, în plin scandal al burselor
12:40
Cu 610 milioane de euro plătiți la bugetul de stat în ultimele 17 luni, Superbet va stopa sprijinul pentru sportul românesc, educație, cultură, spitale, campanii anti-cancer sau burse pentru tineri. Grand Chess și super campionul mondial Kasparov nu mai vin la București.
12:30
Femeia căzută de la etajul 7 în Timișoara este Sorina Lupșa, judecătoare cu o carieră de peste 15 ani în magistratură. Avea 41 de ani și o carieră strălucitoare.
12:30
Dinamo și-a luat fundaș! Câinii roșii s-au înțeles cu un fotbalist israelian de aproape 2 metri! Cine este înlocuitorul lui Homawoo.
12:10
Daniel Bîrligea ratează startul de sezon la FCSB din cauza unei accidentări. Mihai Stoica a oferit detalii despre situația atacantului.
12:10
Judecătoare căzută de la etajul șapte, în Timișoara. Impactul cu solul i-a fost fatal femeii de 41 de ani. Martorii au găsit-o fără viață
12:00
Un elev din Argeș a luat o notă excelentă la Bacalaureat, 9,90, însă a decis să depună contestație. Rezultatul final avea să fie unul unic în județul său.
12:00
O șoferiță de 39 de ani este în stare critică după un accident grav produs în județul Constanța. Manevra inexplicabilă a femeii.
11:40
Kristof Lajos, cunoscut ca „antrenorul de genii”, a fost condamnat. El a fost prins în timp ce abuza un minor de 14 ani
11:40
Puii ursoaicei ucise în Argeș au fost lăsați în voia sorții după ce mama lor a fost împușcată. Revoltă imensă pe rețele: „Sunt în același loc, nimeni nu îi salvează!”
11:30
Don Mitică nu e genul care să se joace cu vorbele. Când promite spectacol de ziua lui, îl livrează direct cu fapte la DonFest. Așa s-a născut ediția grandioasă din Turneul Campionilor, o competiție cu […]
11:30
Poate ai în minte un design genial pentru tricouri sau vrei să lansezi o linie personalizată de produse. Poate ai doar o comandă punctuală pentru un eveniment sau ești un brand care se pregătește să […]
11:30
Noul echipament al Rapidului a fost făcut public din greșeală de un sponsor. Cum arată tricourile pe care le vor purta elevii lui Costel Gâlcă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.