În ce țară vrea suveranistul Călin Georgescu să-și trateze problemele medicale, deși spunea că un doctor nu poate ști mai bine decât el ce boală are

Ziare.com, 8 iulie 2025 18:20

Judecătoria Sectorului 1 a decis luni prelungirea măsurii controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale cu discurs pro-rus și neo-legionar. Acesta este trimis în judecată pentru propagandă legionară, iar instanța consideră că fapta pentru care este acuzat „prezintă un pericol social concret ridicat”.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Ziare.com

Acum 5 minute
21:50
Autoritățile de la Moscova au declarat marți, 8 iulie, "indezirabilă" prestigioasa universitate americană Yale, acuzând-o în special că încearcă să "destabilizeze" Rusia, informează AFP.
Acum 30 minute
21:30
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat din nou marți, 8 iulie, că este nemulțumit de liderul rus Vladimir Putin și a spus că ia în considerare impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva Moscovei, subliniind frustrarea sa față de numărul tot mai mare de victime în războiul dintre Rusia și Ucraina, relatează Reuters și AFP.
Acum o oră
21:10
La doar câteva ore după ce Kremlinul a făcut public decretul de eliberare din funcție, fostul ministru rus al Transporturilor, Roman Starovoit, a fost găsit mort într-un automobil parcat într-o suburbie a Moscovei. Ancheta oficială indică o rană provocată prin împușcare, iar primele informații transmise de Comitetul de Investigații sugerează o posibilă sinucidere, scrie The Guardian.
21:10
Într-o scrisoare semnată de miniștrii Agriculturii din 18 țări ale Uniunii Europene, inclusiv România, sunt exprimate preocupări majore față de implementarea legii UE privind defrișările. Legea, ce va intra în vigoare în decembrie, impune producătorilor care aduc în UE produse precum soia și ulei de palmier să demonstreze că acestea nu provin din defrișări.
Acum 2 ore
20:50
Locul de muncă nu este locul potrivit pentru a-ți expune problemele personale sau opiniile controversate. Deși discuțiile ocazionale între colegi sunt bine intenționate și pot ajuta la formarea unor legături, anumite subiecte pot fi interpretate greșit sau considerate nepotrivite într-un cadru profesional, tensionând relațiile de la birou.
20:30
O copilă de 6 ani din oraşul Recaş, judeţul Timiş, care era singură acasă când s-a luat curentul în timpul furtunii, a sărit pe geam şi a rătăcit pe străzi, fiind găsită de un echipaj de Poliţie. Agenţii au găsit-o rapid pe mamă şi i-au predat copila în siguranţă.
20:20
Daniel David, ministrul Educaţiei, a declarat marţi, 8 iulie, că anul viitor, când se va finaliza legea salarizării unice, punctul de start pentru debutant şi asistentul universitar trebuie să fie salariul mediu brut pe econonie, el arătân că este un angajament major, pentru el şi dacă nu obţine acest lucru, nu mai are sens să fie ministru.
Acum 4 ore
19:30
Toată lumea are o opinie despre echilibrul muncă-viață, inclusiv directorii generali. Unii lideri de afaceri îl consideră un echilibru important de menținut, în timp ce alții urăsc pur și simplu ideea.
19:20
Celine Gauer, șefa PNRR, va efectua o vizită în România în perioada 14-15 iulie pentru a discuta despre implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
19:10
Într-un peisaj politic american în care loialitățile și biografiile personale sunt adesea examinate cu lupa, una dintre figurile cele mai discrete și totodată influente din anturajul lui Donald Trump iese din nou în prim-plan. Este vorba despre Sergio Gor — șeful Oficiului pentru Personal în administrația Trump și cofondatorul unei edituri conservatoare alături de Donald Trump Jr. — a cărui biografie, atent controlată până acum, conținea o întrebare-cheie fără răspuns: ...
18:30
Principalul suspect în cazul femeii care a fost găsită carbonizată într-o casă incendiată din județul Mureș i-a mai incendiat casa și în luna februarie și a răpit-o, forțând-o să se ascundă cu el prin zone împădurite. Femeia a reușit să fugă, în timp ce se aflau într-un magazin, și a cerut ca locuința să-i fie păzită. Până în aprilie, domiciliul ei a fost păzit de Poliție non-stop, ulterior ea cerând pază doar pe timpul nopții.
18:20
Judecătoria Sectorului 1 a decis luni prelungirea măsurii controlului judiciar în cazul lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale cu discurs pro-rus și neo-legionar. Acesta este trimis în judecată pentru propagandă legionară, iar instanța consideră că fapta pentru care este acuzat „prezintă un pericol social concret ridicat”.
18:10
Trei noi judecători încep mandatele de 9 ani la Curtea Constituțională a României sâmbătă, 12 iulie, și duminică, 13 iulie. Mihai Busuioc, propus de PSD și numit de Senat, alături de Asztalos Csaba, propus de UDMR și numit de Camera Deputaților, își încep mandatul chiar sâmbătă, în timp ce judecătorul constituțional numit de președintele Nicușor Dan preia mandatul cu o zi mai târziu.
Acum 6 ore
17:50
Grecia a închis temporar Acropola din Atena pentru câteva ore în după-amiaza zilei de marți, 8 iulie. Țara se confruntă cu al doilea val de căldură extremă al sezonului, după 16 zile consecutive de caniculă în luna iulie, care a dus la incendii forestiere și alerte publice de sănătate.
17:50
Spectacolul „Antiportret de familie”, în regia lui Alex Bogdan, se va juca de două ori în aceeaşi zi, după ce biletele pentru premiera de la ora 20.00 au fost epuizate în timp record. La cererea publicului, marţi, 15 iulie, se adaugă o reprezentaţie, de la ora 17.00, pe scena Sălii „Ion Caramitru” din cadrul Teatrului Naţional Bucureşti.
17:40
Mai mulți copaci au fost luați de vânt și au căzut fie pe mașini, fie pe șosele, în urma unei furtuni de marți după-amiază, 8 iulie, din județul Timiș. În localitatea Ghilad, acoperișul unei case s-a prăbușit peste un copil de 10 ani. Micuțul este în stare stabilă și conștient, fiind preluat de o ambulanță și dus la spital.
17:30
Un impostor a folosit o voce generată artificial pentru a se da drept secretarul de stat Marco Rubio în contactele cu trei miniștri de Externe și doi politicieni americani, potrivit unui document diplomatic văzut marți, 8 iulie, de Reuters.
17:20
Un tânăr din Olt, care conducea un autoturism pe Drumul Expres Craiova - Pitești cu viteza de 242 de kilometri pe oră, a fost sancționat de polițiști cu reținerea permisului de conducere pentru trei luni și amendă, au informat marți, 8 iulie, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.
17:20
Doi bărbați din Bacău sunt audiați după ce au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket, marți, 8 iulie. Unul dintre ei este soțul femeii, iar cei doi se află în proces de divorț. Imaginile camerelor de supraveghere arată cum cei doi bărbați renunță la plan după ce intervin trecătorii.
17:00
Rusia este gata să asiste Iranul să-și refacă stocurile de uraniu sărăcit pentru utilizarea pașnică în centralele nucleare, a declarat luni, 7 iulie, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, într-o conferință de presă care a avut loc după summitul BRICS de la Rio de Janeiro, informează EFE.
16:50
Aeroportul internațional italian Milano-Bergamo a oprit marți, 8 iulie, toate cursele aeriene, în urma unui incident grav produs pe pistă, în care o persoană a fost aspirată de reactorul unui avion, relatează Corriere della Sera.
16:40
O tragedie a avut loc marți, 8 iulie, pe Calea Rahovei din Capitală. O femeie și-a pierdut viața, după ce a fost lovită de un autoturism care efectua manevra de mers înapoi la ieșirea dintr-o parcare. Șoferul a fost testat la fața locului, iar rezultatul rapid a fost pozitiv, motiv pentru care a fost transportat la INML pentru recoltarea probelor biologice.
16:10
Meteorologii au emis marți, 8 iulie, o avertizare Cod roșu de vreme severă imediată pentru mai multe localități.
Acum 8 ore
15:50
Uniunea Europeană se pregătește să impună „cele mai dure sancțiuni adoptate împotriva Rusiei în ultimii trei ani”, a anunțat ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, într-un interviu televizat difuzat pe 7 iulie. Noile măsuri vor fi coordonate strâns cu senatori americani și vizează direct resursele care alimentează mașinăria de război a Kremlinului.
15:40
Consiliul Uniunii Europene a aprobat marți, 8 iulie, ultimele 3 inițiative legislative din procesul de aderare al Bulgariei la zona euro. În același timp, în Parlamentul European, votul de sprijin a fost masiv, iar la Bruxelles s-a decis și cursul de schimb pentru leva raportată la euro de la 1 ianuarie 2026.
15:20
Atacatorul septuagenar care l-a rănit grav prin împușcare, în mai 2024, pe premierul slovac naționalist Robert Fico a fost judecat marți, 8 iulie, pentru terorism și riscă închisoarea pe viață, relatează AFP.
15:00
Primul medicament împotriva malariei destinat bebeluşilor şi copiilor mici a fost autorizat în Elveţia, urmând să fie utilizat în principal în Africa.
14:50
O persoană a murit în urma unui accident între un autoturism şi un camion, produs marţi dimineaţă, 8 iulie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Mogoşoaia, din judeţul Ilfov.
14:50
Un avion din armata germană (Bundeswehr) a fost țintit cu o armă laser de către o navă militară chineză, a anunțat ministrul de Externe de la Berlin marți, 8 iulie. Incidentul a avut loc în Marea Roșie, unde avionul participa la o misiune UE de protecție a transportului maritim internațional de rebelii Houthi din Yemen.
14:30
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi Poliţia Mureş au deschis o amplă investigaţie după ce trupul unei femei a fost găsit carbonizat într-o locuinţă incendiată.
14:20
Cel mai mare port din Europa - Rotterdam - a început rezervarea spațiului pentru navele de aprovizionare NATO, dar și planificarea unor exerciții militare, scrie Financial Times marți, 8 iulie. Pregătirea pentru un scenariu de război, pe baza temerilor unui avans militar al Federației Ruse, include și stabilirea unor rute alternative pentru aprovizionare în caz de conflict.
14:10
Rusia denunţă marţi, 8 iulie, faptul că livrarea de armament Ucrainei favorizează ”continuarea ostilităţilor”, după ce preşedintele american Donald Trump a promis luni că Statele Unite vor trimite armament suplimentar Kievului, la câteva zile după suspendarea unor livrări americane de armament, în contextul în care diplomaţia se loveşte de un impas, relatează AFP.
Acum 12 ore
13:50
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte mare de energie electrică.
13:40
Decizia de impozitare a câștigurilor din jocurile de noroc cu doar 4%, față de 3% anterior, l-a nedumerit pe economistul Radu Georgescu, care propune ca exemplu legislația din Japonia, unde jocurile de noroc sunt complet interzise. El critică impozitarea câștigurilor din salarii, dividende etc. cu 10% în timp ce câștigurile la pariuri și păcănele sunt taxate cu mai puțin de jumătate.
13:30
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis marți, 8 iulie, o atenționare hidrologică Cod Galben pentru mai multe județe din nordul, vestul și centrul țării.
13:20
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu a declarat, marți, 8 iulie, despre moțiunea depusă împotriva președintei Comisiei Europene, că le transmite celor care promovează extremismul în România și încearcă să divizeze Europa că sunt din nou parte a problemei, iar acest lucru este greșit, imoral și profund nedemocratic.
12:40
Profesorul laureat al proiectului "Merito" Cătălin Zaman, care le-a oferit lecții gratuite online elevilor din România ce au dorit să se pregătească pentru Evaluarea Națională, îi transmite ministrului Educației, Daniel David, prin intermediul unei scrisori deschise, că prin reforma anunțată distruge educația și creează "un haos fără precedent".
12:40
Canicula a cauzat impunerea unor restricții privind traficul greu pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale în 14 județe din sudul țării, pentru a doua zi la rând, marți, 8 iulie. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat restricții de tonaj pentru circulația din sudul țării, între orele 12.00 și 20.00.
12:10
Administrația Națională de Meteorologie a emis, pentru intervalul 8 iulie, ora 10.00 – 9 iulie, ora 10.00, un Cod roșu de caniculă pentru județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București, după ce românii s-au confruntat cu temperaturi sufocante și în ziua precedentă.
11:50
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) transmite că instanțele din România se confruntă cu o criză acută de personal. Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate.
11:40
Curtea de Apel din Paris se pronunță miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de București pe numele lui Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de influență în legătură cu un conflict privind succesiunea regală, informează marți AFP.
11:40
Un inspector din cadrul Regionalei București a ANAF a fost inculpat și plasat sub control judiciar de către procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență, fals în declarații și folosire de informații nedestinate publicității.
11:40
O ipoteză care până nu demult părea rezervată literaturii de anticipație începe să capete contur în analizele strategice occidentale: dacă Beijingul decide să atace Taiwanul, Rusia ar putea profita de ocazie pentru a deschide un al doilea front în Europa, vizând chiar teritoriul Alianței Nord-Atlantice.
11:30
În cazul în care temperaturile depășesc 37 de grade Celsius pentru cel puțin două zile consecutiv, angajatorii români au obligații suplimentare pentru a asigura confortul și sănătatea angajaților. Drepturile acestora pe caniculă și frig extrem sunt prevăzute în Ordonanța de Urgență nr. 99 din 29 iunie 2000. Marți, 8 iulie, meteorologii au emis avertizări de cod portocaliu și cod roșu de caniculă în mai multe județe din sudul țării, pentru a doua zi la rând.
11:20
Odată cu căldura de afară, a venit și căldura deciziilor guvernanților, care s-au decis, după multe convulsii, ce restricții să aplice pentru primul calup de modificări legislative. Din păcate, degeaba m-am uitat la ultimele dezbateri privind pachetul prim de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, n-am văzut ceva care să atingă miezul problemei. Adică reduceri în zonele unde s-au făcut excese, unde au fost mărite indemnizații sau alocări bugetare, ş.a.m.d., nu doresc ...
10:20
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocată de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund.
10:20
La Roșiori de Vede, județul Teleorman, s-au înregistrat peste 30 de grade Celsius la miezul nopții. Meteorologii au anunțat și pentru 8 iulie caniculă, iar autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert, valabil de la ora 10 până miercuri, 9 iulie, la ora 10.00.
10:10
O persoană a murit în urma unui accident între un autoturism şi un camion, produs marţi dimineaţă, 8 iulie, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Mogoşoaia, din judeţul Ilfov.
10:00
Intrarea în vigoare a tarifelor majorate pentru automobilele importate în SUA a adus un adevărat dezastru pentru aproape toate mărcile auto de pe piața americană, ceea ce înseamnă că efectele dorite de președintele Trump au fost parțial atinse.
09:50
Economistul Andrei Caramitru afirmă că 3 tendințe alarmante transformă actuala generație de tineri în „cea mai extremistă” din ultimele decenii.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.