Rogobete, despre gărzile medicilor: "Nu sunt de acord să fie plătite în mod egal". Ce spune despre CASS

ObservatorNews, 9 iulie 2025 07:50

În faţa valului de nemulţumiri din partea medicilor, dar şi al pacienţilor, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a fost invitat aseară Alessandrei Stoicescu la Observatorul orei 19 şi a explicat pe larg toate schimbările care vor urma în sistemul medical. De la plata gărzilor şi până la supoziţiile că medicii vor fi nevoiţi să îşi dubleze programul de muncă, ministrul a detaliat fiecare problemă în parte. Şi mai mult, Alexandru Rogobete vrea ca medicii de familie să lucreze şi în Unităţile de Primiri Urgenţe.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 15 minute
13:00
Joi, 10 iulie, sunt prăznuiţi Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei, sfinţi cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
13:00
Elena Udrea ar putea fi eliberată din închisoare condiționat pe 17 iulie, atunci când se va judeca recursul DNA la decizia Judecătoriei Ploiești în dosarul Gala Bute. Amintim că Judecătoria Ploieşti a decis pe 1 iulie că fosta ministră a Turismului poate fi eliberată condiţionat din penitenciar, iar procurorii Direcției Naționale Anticorupție au contestat decizia.
13:00
În acest moment, toţi ochii noştri, nu doar cei europeni, sunt aţintiţi asupra celui de-al doilea pachet fiscal. Graba e mare, cum spuneam, mai ales după verdictul de ieri. Ar trebui să fie gata până la finalul acestei luni. Primele vizate de noi taxe sunt companiile de ride sharing și platformele de închirieri de locuințe, pe termen scurt. Dar da, promisiunile sunt că tot în pachetul 2 am găsi şi reforma pensiilor speciale şi pe cea a companiilor de stat. 
13:00
Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că joi, 10 iulie 2025, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.
Acum 30 minute
12:50
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 10 iulie de-a lungul timpului.
12:50
România scapă momentan de tăierea fondurilor europene după ce consiliul ECOFIN a studiat primul pachet de măsuri de austeritate asumate de Guvernul Bolojan. Dar nu i-au dat pe spate pe membrii Consiliului ECOFIN, care consideră că reformele vor fi aplicate mult prea târziu şi nu vor ajuta masiv reducerea deficitului bugetar.
Acum o oră
12:40
Când simți că relația ta are nevoie de anumite răspunsuri. Când îți dai seama că iubești, dar că poate sunt unele semne de întrebare care te fac să nu-ți găsești liniștea. Când după ani întregi în care nu ai supra analizat niciun gest, ceva freamătă în interiorul tău. Atunci ai nevoie de un test, unul care să-ți arate o imagine autentică asupra realității și care te ajută să iei decizii importante. La acest test, au decis să se supună 5 cupluri în acest sezon de Insula Iubirii, iar poveștile și evoluția lor le vedem din 21 iulie, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!  
12:40
Tot mai mulţi români sunt interesaţi de investiţiile în monede virtuale, cu accent pe renumita bitcoin, chiar dacă aceasta a ajuns la un nivel ridicat, în raport cu alte monede virtuale, astfel că am decis să vedem ce ne spun cifrele astăzi, miercuri, 9 iulie 2025.
12:30
Două treimi dintre români cred că violența domestică împotriva femeilor este în creștere, arată cel mai recent sondaj INSCOP, realizat în parteneriat cu Informat.ro. Peste 80% dintre respondenți spun că au auzit frecvent despre astfel de cazuri în mass-media, iar aproape jumătate declară că urmăresc constant știrile pe acest subiect. Totodată, majoritatea cetățenilor sunt nemulțumiți de modul în care Poliția Română gestionează combaterea acestui fenomen.
12:30
Invazie de șerpi în judeţul Mehedinți. Un bătrân de 80 de ani a trăit spaima vieții lui când a descoperit o reptilă în podul casei. Disperat, bărbatul a cerut ajutor autorităţilor, care au intervenit de urgenţă.
12:30
Guvernul României răspunde la întrebări, în direct, în fața românilor, la Observator Antena 1! Marți seara, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a vorbit despre viitorul sistemului sanitar din România. Întrebat de Alessandra Stoicescu despre cum va rezolva problema lipsei medicilor, ministrul a explicat că reorganizarea ar putea rezolva multe situații.
12:30
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu benzină sau cu motorină trebuie să ştie că miercuri, 9 iulie 2025, preţul la motorină este în creştere, faţă de cel afişat în ziua precedentă.
12:20
Guvernul vrea să reducă la minimum posibil cheltuielile administraţiei, atât locale, cât şi centrale. În acest sens, premierul Bolojan a trimis un pachet de reguli privind deplasările către toate ministerele.
12:20
O voce iubită de întreaga planetă. Un concert așteptat de toți românii. Piese cu miliarde de vizualizări care au scris istorie și au câștigat admirația fanilor. Într-o vară fierbinte, în 2025, România va avea parte de vizita unei artiste care a reușit mereu să se reinventeze. Pe 27 iulie, în Piața Constituției, în cadrul evenimentului Summer in the City, Jennifer Lopez va urca pe scenă în fața unuia dintre locurile emblematice din țară. Pentru acest concert eveniment, Antena Stars a devenit, de astăzi, singura televiziune parteneră! 
Acum 2 ore
12:00
Trei oameni din judeţul Botoşani, printre care şi un adolescent, au ajuns ieri la spital, după ce şoferiţa unui autoturism nu a observat că o autoutilitară efectua un viraj la stânga. Din cauza vitezei excesive, femeia aflată la volanul maşinii nu a reuşit să mai frâneze la timp, iar impactul a fost unul extrem de violent. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional! 
11:50
Rusia a confiscat active în valoare de aproape 4 trilioane de ruble (50 de miliarde de dolari) în ultimii trei ani, într-un proces amplu de restructurare economică, cunoscut informal ca "fortăreața Rusia", relatează Reuters, citând Kommersant. Autoritățile ruse par să caute totuşi un echilibru precar față de activele rusești de 250-300 de miliarde de euro blocate în străinătate, în contextul în care Occidentul ezită să le confişte.
11:50
Departamentul de Securitate Internă al Statelor Unite a anunțat încetarea regulii care obliga pasagerii să își scoată pantofii la controlul de securitate din aeroporturi, în vigoare de aproape două decenii. Decizia vine ca urmare a progreselor tehnologice și a noilor măsuri de securitate multistrat, care permit o verificare eficientă fără disconfortul suplimentar pentru călători.
11:40
Horoscop 10 iulie 2025. Astrele favorizează munca în echipă, angajamentele serioase și comunicarea empatică. Fie că e vorba de parteneriate profesionale sau relații personale, semnele zodiacale primesc un impuls în a construi, media și consolida legături importante. Vezi ce spune horoscopul despre zodia ta!
11:40
Un model și star de reality show din Pakistan, cunoscută pentru participarea în emisiunea „Tamasha Ghar”, a fost găsită moartă în apartamentul său din Karachi, la aproape trei săptămâni după deces. Poliția a descoperit trupul în stare avansată de descompunere, în urma unei decizii judecătorești de evacuare pentru neplata chiriei.
11:40
Liderul AUR, George Simion, a declarat, marţi seară, că mai este nevoie de doar cinci semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Bolojan, care şi-a asumat luni răspunderea în Parlament pe măsurile de austeritate. AUR ar trebui s strângă aproximativ 100 de voturi în plus pentru ca moțiunea să ducă la demiterea Executivului şi este puțin probabil ca aceste voturi să vină din interiorul coaliției. 
11:30
Donald Trump susţine că l-ar fi ameninţat pe Vladimir Putin să nu atace Ucraina. Înregistrările audio cu preşedintele american au fost publicate de CNN şi ar fi fost făcute în 2024, la o întâlnire a lui Donald Trump cu donatorii săi din campanie.
Acum 4 ore
11:00
Armata rusă a doborât un nou record. A lansat asupra teritoriului ucrainean în noaptea de marți spre miercuri 728 de drone Shahed/Geran și 13 rachete, șapte de croazieră și șase hipersonice Kinjal. Este cel mai mare atac aerian de la începutul războiului, în februarie 2022. Cea mai afectată zonă a fost orașul Luțk, devenit epicentrul ofensivei aeriene ruse. Kievul susţine că a doborât 296 de drone. iar alte 415 au dispărut, fiind fie momeli, fie suprimate de războiul electronic. Autoritățile din Luțk au confirmat lovituri asupra unei fabrici. De asemenea, a fost semnalat un incendiu în regiunea Kiev.
11:00
Tragedie cu repetiţie, aseară, pe Drumul Naţional 7 din judeţul Vâlcea. Un bărbat a murit după un accident cumplit petecut în localitatea Racoviţa. Victima, aflată la volanul unui autoturism, s-a ciocnit violent cu un TIR care venea din sens opus. La sosirea salvatorilor bărbatul era încarcerat şi inconştient, iar în ciuda intervenţiei salvatorilor, acesta a murit. Este a doua nenorocire petrecută ieri, pe acelaşi drum, şi culmea, în aceeaşi localitate.
11:00
România a fost împărţită între coduri roşii de vijelii şi caniculă. În timp ce locuitorii din sudul ţării resimţeau temperaturi greu de suportat, furtuniile şi vijeliile făceau prăpăd în vestul ţării. Un copil de de 10 ani, din judeţul Timiş, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o ţiglă care s-a desprins de pe casă, iar rafalele puternice de vânt au pus la pământ copacii din mai multe judeţe şi au smuls acoperişuri. 
10:50
Zece persoane sunt cercetate într-o cauză penală privind infracțiunile de înșelăciune, tăinuire și complicitate la înșelăciune, după ce au furat peste 1.200 de televizoare în timp ce ar fi realizat un transport pe ruta Ungaria-Germania-România, informează, miercuri, IPJ Dâmbovița, potrivit Agerpres.
10:50
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus sechestru asigurător pe conturile şi bunurile mercenarului Horaţiu Potra, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
10:40
Vremea extrem de caldă din ultimele zile aduce noi capcane pentru şoferii neatenţi. Când afară sunt 35-40 de grade și asfaltul ajunge la peste 60 de grade, cauciucurile pot deveni adevarate bombe. Doar in ultimele zile au fost inregistrate zeci de accidente la nivelul ţării, din cauza anvelopelor care au explodat. 
10:20
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme severă. Astfel, de la ora 12.00, aproape toată țara va intra sub coduri galben și portocaliu de ploi torențiale, grindină și vijelii. În același timp, cinci județe sunt vizate de alerte de caniculă.
09:50
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, vorbeşte, astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, despre conţinutul online generat de AI.
09:50
O adolescentă în vârstă de 14 ani a fost grav rănită, marţi seară, în urma unui accident produs în oraşul Odobeşti, judeţul Vrancea, după ce trotineta electrică pe care se afla ca pasageră s-a dezechilibrat şi a acroşat un pieton.
09:30
Președintele României, Nicușor Dan, se află într-un "triunghi amoros politic", în condițiile în care partidele paneuropene ale președintelui francez Emmanuel Macron și ale cancelarului german Friedrich Merz îl invită să li se alăture, scrie Politico, citat de Mediafax.
09:20
Un studiu al Băncii Centrale Europene atrage atenția blocului comunitar că face din ce în ce mai mult comerţ cu ţări conduse de dictatori, deşi a promis că nu va negocia cu aceştia. 
Acum 6 ore
09:10
Israelul intenţionează să concentreze întreaga populaţie din Gaza într-un "oraş umanitar" în Rafah! Anunţul a fost făcut de ministrul israelian al Apărării, într-o conferinţă de presă organizată exclusiv pentru jurnaliştii locali. 
09:00
Accident cumplit în Capitală. Un şofer care a ieşit pozitiv la drugtest a ucis o femeie într-o parcare. Individul aflat la volan, manevrează duba cu spatele şi o loveşte puternic pe victima care mergea pe mijlocul drumului. Rănile au fost atât de grave încât femeia nu a mai avut nicio şansă. Bărbatul de 30 de ani de la volan a ieşit pozitiv la droguri. Atenţie, urmează detalii cu puternic impact emoţional!
09:00
Din păcate, perioada concediilor nu vine doar cu relaxare pentru cei care aleg să călătorească cu avionul. Un studiu recent realizat scoate în evidență care sunt principalele nemulțumiri ale pasagerilor.
09:00
FCSB - Inter Club d’Escaldes reprezintă startul roş-albaştrilor într-un nou sezon european. Meciul e LIVE pe Antena 1 şi în AntenaPLAY de la ora 20:30 şi în format LIVE-TEXT pe observatornews.ro.
08:50
Accident deosebit de grav şi pe DN13, la ieşire din localitatea braşoveană Rupea. Patru persoane au avut nevoie de îngriji medicale, după un carambol între două autoturisme şi un TIR. Un bărbat a fost găsit încarcerat şi inconştient de salvatori. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească în ce împrejurări s-a produs totul.
08:50
Fostul ministru rus al Transporturilor, Roman Starovoit, care, după ce a fost demis luni, a fost găsit mort într-un parc din afara Moscovei având o rană prin împuşcare, era implicat într-o anchetă în legătură cu deturnarea de fonduri destinate consolidării frontierei cu Ucraina, au marţi declarat două surse pentru Reuters, citată de news.ro.
08:50
Un adolescent de 14 ani din judeţul Botoşani a ajuns în stare critică la spital, după un accident stupid cu o trotinetă electrică. 
08:50
România, sub semnul focului. Din cauza temperaturilor extreme, salvatorii abia mai fac faţă incendiilor de vegetaţie care izbucnesc în mai multe zone din ţară. Localnicii din două localităţi mehedinţene au trăit un coşmar, după ce focul a ajuns în apropierea caselor. În ciuda eforturilor disperate, mai multe anexe gospodăreşti au ars din temelii. Iar în judeţul Tulcea, aruncările cu tone de apă a elicopterelor continuă deja de cinci zile, însă incendiile par mai degrabă că se intensifică. 
08:50
Patru indivizi din judeţul Arad au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce poliţiştii au descoperit că aceştia ar fi spart mai multe locuinţe din municipiu.
08:50
Opt persoane, printre care cinci minori, au avut nevoie de evaluări medicale, după un accident cumplit petrecut în judeţul Bistriţa-Năsăud.
08:30
O tânără de 23 de ani din judeţul Mureş a fost ucisă în casa ei, de faţă cu rudele, de fostul iubit, care a incendiat apoi locuinţa şi a fugit. Individul, condamnat în trecut pentru crimă, era căutat de aproape un an şi jumătate de poliţişti, pentru violenţe. Nu l-au găsit nici după ce în iarnă bărbatul a răpit victima şi a ţinut-o captivă două zile într-o pădure. Şefii Poliţiei Române spun că au asigurat paza locuinţei aproape două luni, până când femeia a cerut să fie supravegheată doar pe timpul nopţii. Aseară, la nivelul judeţului au fost instituite filtre. Avertizăm că urmează informaţii cu puternic impact emoţional!
08:10
Europa se confruntă cu temperaturi extrem de ridicate şi furtuni puternice. Un incendiu de vegetaţie face ravagii în Marsilia unde 800 de pompieri au continuat operaţiunile şi în timpul nopţii. 400 de persoane au fost evacuate până acum. În acelaşi timp, Ungaria a fost paralizată de o vijelie care a provocat cea mai mare pană de curent din ultimii 30 de ani. 
08:00
Vizită istorică a cuplului prezidenţial francez în Regatul Unit. Cu această ocazie, Regele Charles a ţinut un dineu de stat la castelul Windsor, după ce Macron a vorbit în faţa parlamentului britanic. Emmanuel şi Brigitte Macron au fost aşteptaţi pe aeroport de prinţul Wiiliam şi prinţesa Kate. Liderul este primul preşedinte francez care are parte de onoarea unei vizite de stat în Regatul Unit în ultimii 17 ani şi este primul şef de stat din UE care vizitează Marea Britanie după Brexit.
07:50
În faţa valului de nemulţumiri din partea medicilor, dar şi al pacienţilor, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a fost invitat aseară Alessandrei Stoicescu la Observatorul orei 19 şi a explicat pe larg toate schimbările care vor urma în sistemul medical. De la plata gărzilor şi până la supoziţiile că medicii vor fi nevoiţi să îşi dubleze programul de muncă, ministrul a detaliat fiecare problemă în parte. Şi mai mult, Alexandru Rogobete vrea ca medicii de familie să lucreze şi în Unităţile de Primiri Urgenţe.
07:50
Horoscop 9 iulie 2025. Astrele favorizează munca în echipă, angajamentele serioase și comunicarea empatică. Fie că e vorba de parteneriate profesionale sau relații personale, semnele zodiacale primesc un impuls în a construi, media și consolida legături importante. Vezi ce spune horoscopul despre zodia ta!
07:40
Trei tineri, dintre care unul de 15 ani şi doi de 16 ani, respectiv trei bărbaţi, de 21, 24 şi 44 de ani, au fost reţinuţi, marţi, în urma unui scandal cu macete şi cuţite între două clanuri, în incinta unui ştrand din Reghin. Sunt vizate infracţiuni de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe.
07:30
Sudul ţării a trecut ieri printr-o nouă zi de cod roşu de caniculă. Temperaturile resimţite au fost de aproape 45 de grade Celsius. Vestea bună e că de astăzi vom avea parte de zile mai răcoroase, chiar dacă doar pentru scurt timp. 
Acum 8 ore
07:00
Luna trecută, Europa de Vest a trecut prin cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, în timp ce temperaturi "extreme" au afectat regiunea prin valuri de căldură consecutive, a transmis miercuri monitorul UE pentru climă Copernicus, transmite AFP, citată de Agerpres.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.