Netanyahu speră că în câteva zile se va ajunge la un acord privind ostaticii din Fâşia Gaza
News.ro,
11 iulie 2025 07:50
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, joi, că speră ca în câteva zile să se ajungă la un acord pentru eliberarea mai multor ostatici israelieni deţinuţi de Hamas, informează Reuters.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 15 minute
12:00
Secretarul de Stat american Marco Rubio îşi exprimă speranţa încheierii unui acord între Israel şi Hamas în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
12:00
Protest al sindicaliştilor de la Apele Române, în faţa Ministerului Mediului: „Mai puţini oameni, mai multe riscuri” # News.ro
Câteva zeci de sindicalişti de la Apele Române protestează, vineri, pentru două ore, în faţa Ministerului Mediului, faţă de diminuarea veniturilor salariale prin reducerea sporului de condiţii vătămătoare de muncă. Acţiunea, care se va desfăşura până la ora 13:00, se înscrie în seria protestelor stabilite de Blocul Naţional Sindical (BNS) şi începute cu o zi în urmă la Ministerul Finanţelor faţă de măsurile de austeritate ale Guvernului Bolojan.
12:00
INS: Câştigul salarial mediu net a scăzut în luna mai cu 2,5%, la 5.508 lei, faţă de luna aprilie # News.ro
Câştigul salarial mediu net a scăzut în luna mai la 5.508 lei, fiind mai mic cu 139 lei (-2,5%) faţă de luna aprilie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Acum 30 minute
11:50
Secretarul de Stat american Marco Rubio îşi exprimă speranţa încheierii unui acord între Israel şi Hamas în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.
11:50
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Vladrom vrea să preia Xannat Minerals # News.ro
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Vladrom intenţionează să preia Xannat Minerals.
11:50
Tehnicianul Costin Curelea a fost numit, vineri, în funcţia de selecţioner al naţionalei U21 a României. Numirea a venit chiar de ziua antrenorului, care are acum 41 de ani.
Acum o oră
11:40
Atenţionare hidrologică pentru 17 judeţe din ţară: scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile inundaţii locale/ În judeţele Alba, Hunedoara şi Arad, fenomenele pot fi mai intense # News.ro
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare hidrologică Cod galben de inundaţii în 17 judeţe din ţară, valabilă între orele 12.00 şi 24.00. Potrivit hidrologilor, în acest interval se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, precum şi viituri rapide pe râurile mici, ce pot determina inundaţii locale şi, în anumite sectoare, depăşirea cotelor de atenţie. Pe unele râuri mici din judeţele Alba, Hunedoara şi Arad, este probabil ca aceste fenomene să fie mai intense.
11:40
Expoziţie de fotografie de război, proiecţia filmului „Balanţa” restaurat în format digital 4K, cine comunitare, în programul Caravanei9 # News.ro
Caravana9 porneşte într-un turneu naţional, care va dura până în 31 noiembrie, prin care aduce laolaltă artişti, jurnalişti şi comunităţi locale, şi construieşte o reţea de mici centre culturale în mişcare la Timişoara, Suceava, Eforie Sud, Călăraşi, Reşiţa, Drobeta Turnu-Severin, Victoria, Siret şi Braşov.
11:30
Negocieri de pace fără rezultat, la Abu Dhabi, între premierul armean Nikol Paşinian şi preşedintele azer Ilhan Aliev # News.ro
Niciun progres tangibil către un acord de pace între Armenia şi Azerbaidjan nu a fost făcut, într-o întâlnire la Abu Dhabi, între conducătorii celor două ţări, implicate de câţiva zeci de ani într-un conflict teritorial, relatează AFP.
11:20
Rusia anunţă că a doborât 155 de drone ucrainene în în Kursk şi Lipeţk. Un mort într-un incendiu în Lipeţk # News.ro
Autorităţile ruse anunţă vineri că au doborât 155 de drone ucrainene în noaptea de joi spre vineri şi că un atac cu dronă s-a soldat cu un mort în regiunea rusă Lipeţk, relatează AFP.
11:20
Primele două episoade din producţia spaniolă HBO „Furia” („Rage”) sunt disponibile pe HBO Max. Serialul are opt episoade, iar începând de vineri va fi lansat câte un nou episod în fiecare săptămână.
11:20
Curtea de Conturi a transmis Parlamentului Raportul pe anul 2023/ Valoarea prejudiciilor e de 758 milioane lei, a veniturilor suplimentare de 779 milioane lei, iar a abaterilor financiare de 82.703 milioane lei /Zeci de sesizări penale, depuse # News.ro
Curtea de Conturi a României anunţă, vineri, că a transmis Parlamentului Raportul public pe anul 2023, Raportul de activitate al instituţiei pe anul trecut şi rapoartele referitoare la finanţele publice locale pe anul 2023. Instituţia a depus zeci de sesizări penale, în urma prejudiciilor identificate şi consemnate în actele de audit. Datele arată că valoarea cumulată a prejudiciilor a fost de 758 milioane lei, a veniturilor suplimentare de 779 milioane lei, iar a abaterilor financiare de 82.703 milioane lei.
Acum 2 ore
11:10
Averse torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelii, în cursul zilei de vineri, în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi Occidentali, dar şi în sud-vestul Transilvaniei şi în nordul Munteniei # News.ro
Meteorologii au emis, vineri dimineaţă, o atenţionare Cod galben de averse torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelii, valabilă de la prânz până seara la ora 22.00, în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali şi Occidentali, precum şi în sud-vestul Transilvaniei şi în nordul Munteniei. Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi vineri, izolat, şi în restul ţării.
11:00
Un pompier, mort în incendiul de la Tarragona, în Catalonia, după stabilizarea sinistrului # News.ro
Un pompier a murit luptând împotriva unui incendiu care a devastat aproximativ 3.300 de hectare în apropiere de Tarragona, în nord-estul Spaniei şi care a fost stabilizat, anunţă pompierii catalani, relatează AFP.
10:50
Autoritatea Vamală Română anunţă că a finalizat dotarea cu sisteme moderne de scanare a Biroului Vamal de Frontieră Albiţa - FOTO # News.ro
Autoritatea Vamală Română anunţă că a finalizat dotarea cu sisteme moderne de scanare a Biroului Vamal de Frontieră Albiţa, recent fiind pus în funcţiune sistemul de scanare fix cu raze X pentru camioane şi containere. Acesta se adaugă sistemului de scanare cu raze X a autovehiculelor de mici dimensiuni şi scanerului de control bagaje a finalizat. Întreg sistemul a fost achiziţionat cu fonduri din PNRR.
10:50
Arsene Wenger a respins criticile lui Jurgen Klopp la adresa Cupei Mondiale a Cluburilor, reformată de FIFA, calificând turneul drept o „competiţie fantastică” şi subliniind sprijinul acordat de echipele participante, jucători şi antrenori, relatează Reuters.
10:50
Un pompier a murit luptând împotriva unui incendiu care a devastat aproximativ 3.300 de hectare în apropiere de Tarragona, în nord-estul Spaniei şi care a fost stabilizat, anunţă pompierii catalani, relatează AFP.
10:50
Salvamont Maramureş reia acţiunea de căutare a doi ucraineni, după ce joi salvatorii au fost direcţionaţi într-o zonă greşită, de către o femeie din Ucraina # News.ro
Salvamontiştii din Maramureş reiau, vineri, acţiunea de căutare a doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin munţi şi pentru care o persoană din Ucraina a cerut ajutor. Salvatorii i-au căutat pe cei doi şi joi, în urma unei solicitări primite pe WhatsApp, iar în urma operaţiunii desfăşurate în condiţii de ploaie, ceaţă şi vizibilitate redusă o femeie din Ucraina a recunoscut că ea a trimis mesajele către Salvamont şi i-a direcţionat pe salvatori într-o altă zonă decât cea în care cei doi s-ar afla.
10:30
Expoziţie Brâncuşi la Amsterdam, cu sprijinul ICR - Centrul Pompidou împrumută 30 de capodopere sculpturale H’ART Museum # News.ro
Muzeul H’ART din Amsterdam va organiza, în perioada septembrie 2025 - ianuarie 2026, expoziţia „Brâncuşi, Naşterea sculpturii moderne”, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Această prezentare de referinţă realizată în colaborare cu colecţiile Centrului Pompidou aduce în Ţările de Jos o amplă selecţie de lucrări semnate de Constantin Brâncuşi, considerat părintele sculpturii moderne. Explorând diferitele faţete ale operei sale, expoziţia reuneşte peste 30 de capodopere sculpturale, alături de piedestalurile originale create de artist, precum şi de fotografii şi filme realizate de acesta. Centrul Pompidou împrumută rareori aceste piese extrem de fragile, ceea ce face din acest eveniment unul cu adevărat unic.
10:20
The Jazz Cave Festival 2025 are loc în august. Concertele sunt susţinute pe scene din Salina Ocnele Mari, în Parcul Zăvoi şi la Muzeul de Artă din Râmnicu Vâlcea # News.ro
The Jazz Cave Festival, unul dintre cele mai inedite festivaluri de muzică din România şi din lume, are loc între 14 şi 17 august, în judeţul Vâlcea. 21 de formaţii din Europa, Africa, America de Sud şi SUA vor susţine concerte pe trei scene, anunţă Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR).
Acum 4 ore
09:40
Yeray Alvarez (Athletic Bilbao), suspendat provizoriu pentru dopaj. Jucătorul spune că a folosit un produs împotriva căderii părului după ce a suferit de cancer # News.ro
Fotbalistul Yeray Alvarez a anunţat pe contul său de X că a fost depistat pozitiv cu o „substanţă interzisă” după semifinala tur din Liga Europa disputată de Athletic Bilbao în luna mai. Produsul pe care îl utilizează pentru a combate căderea părului, de când a supravieţuit unui cancer în 2017, ar fi cauza suspendării provizorii a fundaşului, relatează L'Equipe.
09:40
INS: Rata anuală a inflaţiei în luna iunie a crescut la 5,7%, comparativ cu luna iunie 2024 # News.ro
Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2025 comparativ cu luna iunie 2024 s-a ridicat la 5,7%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2025 comparativ cu luna mai 2024 a fost 5,5%.
09:10
Asocierea SA&PE Construct SRL –Spedition UMB-Tehnostrade SRL a depus contestaţie pentru lotul 1 D Joseni-Ditrău de pe Autostrada Unirii # News.ro
Asocierea SA&PE Construct SRL –Spedition UMB-Tehnostrade SRL a depus joi, 10 iulie, o contestaţie la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor pentru contractul de proiectare şi execuţie a lotului 1D Joseni-Ditrău, anunţă Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR).
09:10
Tottenham a finalizat transferul lui Kudus de la West Ham pentru 55 de milioane de lire sterline # News.ro
Clubul lui Radu Drăguşin, Tottenham Hotspur, a finalizat transferul lui Mohammed Kudus de la West Ham pentru 55 de milioane de lire sterline, sub rezerva obţinerii permisului de muncă.
09:10
Sezonul trei „Sullivan's Crossing”, bazat pe romanele lui Robyn Carr, are premiera în 13 iulie, la DIVA/ VIDEO # News.ro
Sezonul trei al serialului „Sullivan's Crossing”, bazat pe romanele lui Robyn Carr, are premiera la DIVA în 13 iulie, de la ora 20.00.
09:00
Geanta originală creată special pentru Jane Birkin a fost vândută la licitaţie pentru suma record de 10 milioane de dolari # News.ro
Geanta originală creată special pentru actriţa Jane Birkin, care a devenit unul dintre modelele definitorii ale secolului XX, a fost vândută joi la Paris pentru suma record de 8,6 milioane de euro (10,04 milioane de dolari), a anunţat casa de licitaţii Sotheby's.
08:50
S-a acordat primul trofeu la Wimbledon 2025: Verbeek şi Siniakova au câştigat titlul la dublu mixt # News.ro
Jucătoarea cehă Katerina Siniakova şi olandezul Sem Verbeek au câştigat joi titlul la dublu mixt la Wimbledon, învingându-i pe britanicul Joe Salisbury şi braziliana Luisa Stefani cu 7-6(3), 7-6(3).
08:50
Reprezentantul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti în Parlament, Silviu Vexler anunţă că returnează vineri ”Ordinul Naţional pentru Merit” după ce preşedintele Nicuşor Dan a sesizat la CCR legea care completează Ordonanţa privind combaterea extremismului # News.ro
Reprezentantul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti în Parlament, deputatul Silviu Vexler anunţă că returnează vineri ”Ordinul Naţional pentru Merit” după ce preşedintele Nicuşor Dan a sesizat la CCR legea care completează Ordonanţa privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob. ”Având în vedere atitudinea şi poziţionarea publică a Preşedintelui României, domnul Nicuşor-Daniel Dan, dar şi consecinţele acestora, îmi este imposibil să păstrez acest Ordin”, afirmă deputatul.
08:40
Festivalul Internaţional de Film ANONIMUL va avea loc între 11-17 august la Sfântu Gheorghe. Filme de la Toronto, Veneţia, Locarno sau Karlovy Vary intră în competiţia de lungmetraj # News.ro
Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL va avea loc anul acesta între 11-17 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Programul celei de-a 22-a ediţii cuprinde o competiţie de lungmetraj, două de scurtmetraje - româneşti şi internaţionale, dar şi proiecţii de film în afara competiţiilor însoţite de mult aşteptatele întâlniri şi dialoguri între cineaşti şi public, potrivit organizatorilor.
08:30
Nissan suspendă producţia în SUA a trei modele destinate pieţei canadiene, pe fondul tarifelor bilaterale # News.ro
Producătorul auto japonez Nissan Motor a anunţat că a suspendat producţia în Statele Unite a trei modele de vehicule destinate pieţei canadiene, ca urmare a tarifelor impuse reciproc de SUA şi Canada asupra importurilor auto, transmite Reuters.
Acum 6 ore
08:10
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie face apel la unitatea mişcării sindicale: Nu ne-am ridicat împreună, vom fi îngenuncheaţi individual! Uniţi-vă în acţiune! # News.ro
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie -FNSA face apel la confederaţiile sindicatele reprezentative T”să-şi calce în picioare orgoliile, să înceteze a se ignora reciproc şi să fragmenteze reacţia”, deoarece unitatea şi solidaritatea sunt armele cele mai puternice ale sindicalismului. ”Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie -FNSA vă cere să iniţiaţi de urgenţă o coordonare naţională, să stabiliţi un calendar de acţiuni comune, fară niciun compromis, pentru a evita să devenim complici prin tăcere la distrugerea administraţiei publice, în particular, şi a tuturor sectoarelor bugetare în general, prin transformarea acestora în anexe la partide politice, indiferent care sunt acestea, dacă sunt sau nu la guvernare, în prezent”, afirmă federaţia sindicală, care invită celalte sindicate la un marş de protest în jurul Palatului Parlamentului, care ar urma să aibă loc luni.
07:50
Netanyahu speră că în câteva zile se va ajunge la un acord privind ostaticii din Fâşia Gaza # News.ro
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, joi, că speră ca în câteva zile să se ajungă la un acord pentru eliberarea mai multor ostatici israelieni deţinuţi de Hamas, informează Reuters.
07:50
Evaluarea Naţională - Ierarhia la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a, pe baza căreia va fi făcută admiterea la liceu, publicată vineri # News.ro
Ierarhia la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a, pe baza căreia va fi făcută admiterea la liceu urmează să fie publicată vineri, la o zi după ce au fost anunţate resultatele finale ale examenului de Evaluare Naţională, după soluţionarea contestaţiilor. Ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) se situează la 83,2%, după soluţionarea contestaţiilor, fiind în creştere cu 0,1% faţă de rezultatele iniţiale. În anul 2024, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 74,5%. De asemenea, a crescut numărul elevilor cu media generală 10: de la 75 la 85, mai mare decât anul trecut, când 74 de elevi au obţinut media maximă, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
07:50
Tesla va organiza adunarea anuală a acţionarilor în noiembrie, pe fondul intensificării presiunilor din partea investitorilor # News.ro
Tesla a anunţat că va organiza adunarea generală anuală a acţionarilor pe 6 noiembrie 2025, într-un moment în care compania condusă de Elon Musk se confruntă cu critici tot mai mari din partea investitorilor privind guvernanţa corporativă şi direcţia strategică a companiei, transmite Reuters.
07:30
Gemini, soluţia de inteligenţă artificială dezvoltată de Google, poate acum să creeze clipuri video cu modelul Veo 3 pornind de la imagini statice.
07:30
Directorul general al băncii americane JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a avertizat că pieţele financiare nu iau suficient în calcul probabilitatea ca dobânzile de referinţă din SUA să crească din nou, într-un context marcat de presiuni inflaţioniste şi incertitudini politice şi comerciale, transmite Reuters.
07:20
Marco Rubio se va întâlni cu omologul său chinez în Malaysia, pe fondul tensiunilor comerciale # News.ro
Secretarul de stat american Marco Rubio se va întâlni, vineri, cu ministrul chinez de externe Wang Yi la Kuala Lumpur, a anunţat Departamentul de Stat, în ceea ce va fi prima întâlnire în persoană a celor doi omologi, informează Reuters.
07:00
Actorii de voce şi captură de mişcare din industria jocurilor video încheie un acord istoric cu studiourile, cu accent pe protecţia faţă de AI # News.ro
Actorii de voce şi captură de mişcare din industria jocurilor video, reprezentanţi ai sindicatului SAG-AFTRA, au aprobat miercuri un nou contract colectiv cu studiourile de jocuri video, marcând sfârşitul unei greve care a durat aproape un an. Noul acord pune un accent deosebit pe protecţia împotriva utilizării abuzive a inteligenţei artificiale (AI), relatează Reuters.
07:00
Sezonul 2025/2026 al Superligii începe în acest weekend, iar primul meci programat este cel dintre nou-promovata Metaloglobus Bucureşti şi Universitatea Cluj, vineri, de la ora 19.00.
06:50
O nouă rundă de negocieri între Rusia şi Statele Unite ar putea avea loc înainte de finalul verii # News.ro
O nouă rundă de negocieri între Rusia şi Statele Unite pe teme bilaterale ar putea avea loc înainte de sfârşitul verii, a relatat, vineri, agenţia rusă de presă RIA, citându-l pe Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de externe.
06:30
Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite nu stabileşte nicio legătură activă între statul sirian şi Al-Qaida # News.ro
Nu au fost stabilite „legături active” în acest an între Al-Qaida şi gruparea islamistă Hayat Tahrir al Sham (HTS), aflată la putere în Siria, potrivit unui raport inedit al Organizaţiei Naţiunilor Unite, informează Reuters.
06:30
Ferrero cumpără producătorul de cereale WK Kellogg pentru 3,1 miliarde de dolari; acţiunile WK urcă cu 30% # News.ro
Producătorul italian de ciocolată Ferrero a anunţat joi achiziţia companiei americane WK Kellogg, celebră pentru branduri precum Froot Loops şi Frosted Flakes, într-o tranzacţie evaluată la 3,1 miliarde de dolari, transmite CNBC.
Acum 8 ore
06:10
Preşedintele Donald Trump este prezentat drept Superman într-o postare pe pagina de Facebook a Casei Albe.
05:50
Mii de persoane sunt aşteptate vineri la Srebrenica pentru a comemora genocidul comis în urmă cu treizeci de ani de forţele sârbilor bosniaci, unul dintre cele mai grave masacre comise pe teritoriul european de la al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
05:50
FMI avertizează că noile tarife impuse de SUA menţin incertitudinea globală la cote ridicate # News.ro
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a transmis joi că monitorizează îndeaproape noile anunţuri privind tarifele comerciale ale Statelor Unite, subliniind că incertitudinea în privinţa perspectivei economice globale rămâne ridicată. Instituţia a făcut apel la guvernele lumii să colaboreze pentru menţinerea unui mediu comercial stabil, transmite Reuters.
05:40
Preţurile petrolului au scăzut joi cu peste 2%, pe fondul temerilor privind noile tarife impuse de Trump # News.ro
Preţurile petrolului au scăzut joi cu peste 2%, în timp ce investitorii evaluează posibilele efecte ale noilor tarife comerciale anunţate de preşedintele american Donald Trump asupra creşterii economice globale, transmite Reuters.
05:30
Zelenski a discutat cu senatori americani despre echipamente militare şi sancţiuni împotriva Rusiei # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a discutat cu doi senatori americani despre îmbunătăţirea apărării aeriene a Ucrainei şi consolidarea sancţiunilor împotriva Rusiei, relatează Reuters.
05:10
Donald Trump a anunţat, joi, că intenţionează să impună majorări tarifare de 35% asupra produselor canadiene începând cu 1 august, în cea mai recentă dintre cele aproximativ douăzeci de scrisori adresate de luni partenerilor săi comerciali din întreaga lume, informează AFP.
05:10
Bursele europene au crescut joi pentru a patra zi consecutiv, în pofida incertitudinilor privind tarifele comerciale # News.ro
Pieţele de acţiuni europene au înregistrat joi a patra zi consecutivă de creşteri, investitorii alegând să ignore temporar incertitudinile legate de potenţialele tarife comerciale impuse de SUA şi aşteptând noi clarificări privind negocierile comerciale internaţionale, relatează CNBC.
Acum 12 ore
03:30
Trump afirmă că a ajuns la o înţelegere pentru a trimite arme americane în Ucraina prin NATO. El spune că luni va face „o declaraţie importantă” referitoare la Rusia # News.ro
Preşedintele Donald Trump a declarat joi pentru NBC că a ajuns la o înţelegere cu NATO pentru ca SUA să trimită arme în Ucraina prin intermediul alianţei, iar NATO va plăti „100%” pentru aceste arme, relatează CNN.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.