Bolojan și liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL
Jurnalul.ro,
12 iulie 2025 20:50
Ilie Bolojan și ceilalți lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operațiunea s-a desfășurat în timp ce participanții la congres așteptau rezultatele votului.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
18:10
„Nunta însângerată” de Federico Garcia Lorca – avanpremieră la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț! # Jurnalul.ro
Duminică, 13 iulie, ora 19:00 va avea loc avanpremiera spectacolului Nunta însângerată de Federico Garcia Lorca, prima producție din planul de management al directorului Andrei Merchea.
18:10
Tranzitul astral de 14 iulie 2025 vine ca un adevărat eliberator pentru trei semne zodiacale, marcând sfârșitul unei perioade de tristețe persistentă.
Acum 30 minute
17:50
Daniel David: Din păcate, înțeleg prea bine preuniversitarul, asta e problema. Știu ce înseamnă norma, știu ce înseamnă sistemul # Jurnalul.ro
Ministrul Educației, Daniel David, spune că înțelege foarte bine problemele sistemului de învățământ preuniversitar, deși inițial recunoștea că nu îl cunoaște complet. El susține nevoia unor reforme care să crească salariile și statutul profesorilor
Acum o oră
17:30
Un tratament pentru diabet care întârzie simptomele bolii, administrat pentru prima dată pacienților # Jurnalul.ro
Un nou medicament pentru diabet, numit teplizumab, a fost administrat primilor pacienți din Marea Britanie, informează Science Alert. Acesta ar putea întârzia apariția simptomelor bolii cu ani de zile.
Acum 2 ore
17:10
Patru persoane sunt rănite, una încarcerată, în urma unui accident produs în județul Neamț.
16:50
Ministerul Culturii anunță ce se întâmplă cu clădirile de patrimoniu din Sinaia afectate de furtună # Jurnalul.ro
Ministerul Culturii anunță care este evoluția intervențiilor în zona Sinaia în urma furtunii care a afectat numeroase clădiri din patrimoniul național. Unele lucrări au fost finalizate, alte acțiuni sunt în desfășurare și se monitorizează zona, transmite Ministerul Culturii.
16:30
Când vara e în toi, iar corcodușele cad din pomi înainte să le culegem, știm că e momentul perfect pentru una dintre cele mai simple și iubite rețete tradiționale: compotul de corcodușe.
Acum 4 ore
16:10
Atac armat în Austria. Un bărbat a murit, o femeie a fost rănită, agresorul s-a sinucis # Jurnalul.ro
Un atac armat a avut loc duminică în Austria. Un bărbat a murit, o femeie a fost rănită, iar agresorul s-a sinucis, au transmis polițiștii. Se pare că atacul a fost provocat de o ceartă.
15:50
Operațiuni de amploare ale polițiștilor: Sute de persoane și zeci de mașini, căutate în spațiul Schengen, au fost găsite in România # Jurnalul.ro
Sute de persoane și zeci de mașini, căutate în spațiul Schengen, au fost găsite de polițiștii români și de partenerii europeni într-o săptămână.
15:30
Zodiile care își manifestă dragostea încă din copilărie: Cine atrage iubirea ca un magnet? # Jurnalul.ro
Unii oameni par să se nască pentru iubire — o visează, o simt și o atrag în viața lor cu o naturalețe dezarmantă. Potrivit astrologiei, există cinci zodii care își manifestă partenerul ideal încă din copilărie. Iată care sunt semnele zodiacale ce trăiesc iubirea ca pe o predestinare și cum își proiectează fericirea romantică în univers.
15:10
Salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră au reuşit să recupereze un cetăţean ucrainean din Munţii Maramureşului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a informat directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.
14:50
Risipă la Ministrul Economiei: Mașinile ministerului din toată țara vin la București ca să facă ITP # Jurnalul.ro
Ministrul Economiei și Digitalizării, Radu Miruță, a vorbit despre risipa care se face la ministrul pe care l-a preluat recent. El a oferit drept exemplu mașinile ministerului din toată țara care vin la București ca să facă ITP. Este dezinteres, a comentat ministrul Miruță.
14:30
Bursa de la Bucureşti a câştigat aproape nouă miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână # Jurnalul.ro
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 8,77 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,22%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut de 1,7 ori, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Acum 6 ore
14:10
Admitere la UMF Carol Davila. Rectorul Jinga: Concursul asigură condiţii egale pentru toţi candidaţii # Jurnalul.ro
Concursul organizat duminică pentru admiterea la UMF 'Carol Davila' asigură condiţii egale pentru toţi candidaţii, a afirmat rectorul Viorel Jinga, în cadrul unei conferinţe de presă.
13:50
Nicușor Dan despre taxele vamale impuse de SUA: Susținem abordarea UE către o soluție negociată # Jurnalul.ro
Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat duminică în urma anunțului despre taxele vamale impuse UE de SUA. Susținem abordarea UE către o soluție negociată, a transmis liderul român.
13:30
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei.
13:00
Curtea Constituțională a României are un nou președinte. Este vorba despre Simina Tănăsescu care a fost numită la CCR de fostul președinte al României, Klaus Iohannis.
12:50
Administrația Națională de Meteorologie avertizează că duminică și luni va fi deosebit de cald în București. Specialiștii au emis avertizări cod galben de caniculă și au anunțat că temperaturile vor ajunge până la 38 de grade Celsius.
12:30
Un accident grav s-a produs duminică în județul Arad. Două persoane au murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două mașini. Două dintre persoanele rănite sunt copii.
Acum 8 ore
12:10
Finalul sezonului „Poftiți pe la noi: Poftiți pe la întrecere”, în această săptămână, la Antena 1 și pe AntenaPLAY! # Jurnalul.ro
Astăzi, de la ora 20:00, Oana Radu, Sali Levent, Varză, Teodora Nedelcu și Edi Stancu ajung în Hunedoara
12:00
Profesorul Dan Voiculescu: „Românii trebuie să știe pentru ce suferă. Avem nevoie de un plan de țară” # Jurnalul.ro
Profesorul Dan Voiculescu atrage atenția, într-o postare recentă pe blogul său, asupra efectelor sociale inevitabile ale măsurilor de austeritate și subliniază nevoia urgentă a unui plan de țară clar, care să redea românilor sens și direcție.
11:50
Alertă la Arad! Polițiștii sunt pe urmele bărbatului suspectat că și-a ucis iubita și că i-a incendiat casa # Jurnalul.ro
Polițiștii sunt în continuare pe urmele fugarului de la Mureș, suspectat că și-a ucis iubita și că i-a incendiat casa. Surse din rândul anchetatorilor spun că în noaptea de sâmbătă spre duminică operațiunea s-a intensificat și a ajuns la Arad.
11:30
Trei mașini s-au răsturnat în urma unor accidente separate produse în noaptea de sâmbătă spre duminică pe șosele din județul Argeș. Este vorba despre două accidente în urma cărora au fost rănite trei persoane.
11:10
Horoscop zilnic, 14 iulie 2025: Taurii au planuri ambițioase, iar Fecioarele au revelații în dragoste # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic, 14 iulie 2025: Racii fac progrese, Balanțele au fler, iar Vărsătorii se concentrează pe bani.
10:50
Administrația Națională de Meteorologie anunță că duminică și luni valul de căldură va afecta sudul României, inclusiv Bucureștiul. Meteorologii au emis două avertizări cod galben de caniculă.
10:30
Zilele se micșorează în iulie și august: Pământul se rotește mai repede în această vară # Jurnalul.ro
Ziua de 9 iulie 2025 a fost cu 1,3 milisecunde mai scurtă decât durata medie de 24 de ore, din cauza accelerării ușoare a rotației Pământului.
Acum 12 ore
10:10
Cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională au depus duminică jurământul. Ceremonia a avut loc la Palatul Cotroceni. La eveniment au participat președintele României și șeful Guvernului.
09:50
Lavanda este mai mult decât o plantă frumoasă care decorează câmpurile verii. În sezonul ei de glorie – iunie și iulie – lavanda devine o sursă inepuizabilă de rețete naturale, calmante și aromate.
09:30
Una dintre vedetele preparatelor de toamnă este, cu siguranță, magiunul de prune.
09:10
Cu o prezență magnetică, o atracție misterioasă și o energie magică, anumite persoane ies în evidență fără să spună un cuvânt.
08:50
Inteligența artificială (AI) realizează tot mai multe meserii ale oamnilor, însă o anumită profesie nu va putea fi făcută decât de oameni.
08:30
Secretul Omului Vitruvian al lui Leonardo da Vinci. Descoperirea uluitoare a unui medic britanic # Jurnalul.ro
După 500 de ani, creațiile celui mai mare geniu al omenirii continuă să fascineze și nu sunt încă înțelese deplin.
08:10
Actrița Margot Robbie este cunoscută nu doar pentru cariera sa de succes în blockbuster-e, ci și pentru pasiunea autentică pentru cinema.
08:00
„Perifeeric Festival” - ediția a III-a în Parcul Morarilor, „Străzi Deschise – București” revine cu ateliere, spectacole de animație, acrobații și expoziții, în acest weekend, și ultimele zile ale expoziției „ABRACADABRA - Secretele Magiei” la ARCUB.
07:50
Anumite trenduri pe TikTok îi pot afecta grav pe copii. Printre aceste fenomene nocive sunt „Cappuccino Assassino”, „Thung Thung Sahur”, „Chimpanzini Bananini”, „Bombardiro Crocodilo”, „Tralalelo Tralala”.
07:30
Risc mare de boli cardiovasculare prezintă mai ales persoanele care au colesterol mărit. Acestea sunt mai predispuse la crizele cardiace. Medicamentele ajută la scăderea nivelului de colesterol însă alimentația este cea mai importantă.
07:10
Salma Hayek, actrița mexicană cunoscută pentru frumusețea ei naturală și pielea impecabilă, a dezvăluit recent secretul neobișnuit pe care îl urmează de zeci de ani.
06:50
Universul se va sfârși într-un „Big Crunch" în aproximativ 33,3 miliarde de ani, arată un nou studiu realizat de fizicieni de la mai multe universități.prestigioase
06:30
Arsurile solare apar atunci când pielea este expusă excesiv la radiațiile ultraviolete, iar efectele pot varia de la roșeață și usturime până la dureri și descuamare.
06:10
WhatsApp pregătește o funcție revoluționară care va transforma modul în care gestionăm conversațiile în grup.
Acum 24 ore
00:40
Un vaccin personalizat împotriva cancerului, răspuns imun puternic la toți pacienții testați # Jurnalul.ro
Un nou vaccin personalizat împotriva cancerului, numit NeoVaxMI, a generat răspunsuri imunitare puternice la toți cei nouă pacienți cu melanom testați într-un studiu clinic de fază 1, potrivit rezultatelor publicate în revista Cell.
00:20
Saturn retrograd îți oferă o nouă perspectivă — dacă ești gata să o primești.
00:10
Pisicile sunt adorabile, jucăușe și transformă orice casă într-un cămin. Dar, să recunoaștem, uneori ajung să se poarte de parcă sunt stăpânele universului.
12 iulie 2025
23:50
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, s-a calificat în premieră în finala turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce l-a învins în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-4, pe sârbul Novak Djokovic, vineri la All England Club.
23:30
„LACUL LEBEDELOR,” cel mai iubit balet al tuturor timpurilor, pe 2 februarie 2026 la Sala Palatului # Jurnalul.ro
Celebra companie Ukrainian Classical Ballet aduce în premieră pe scena Sălii Palatului cea mai îndrăgită capodoperă a baletului clasic mondial: „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Evenimentul va avea loc pe 2 februarie 2026, într-o reprezentație ce aduce baletul la rang de artă.
23:10
Papa Leon al XIV-lea a răspuns miercuri la un text care îi era adresat, în care o femeie se întreba despre „visele copiilor în cazul în care izbucnește un război mondial”. „Copiii au dreptul la o pace autentică și durabilă”, a declarat Suveranul Pontif.
22:50
Un festival cu rădăcini în comunitate, între dealurile Transilvaniei - programul pe zile de la Holzstock Indie Festival, ediția a XI-a # Jurnalul.ro
În perioada 22 - 24 august 2025, satul Hosman din județul Sibiu devine din nou gazda uneia dintre cele mai autentice experiențe din România - Holzstock Indie Festival, ajuns cu bucurie și la cea de-a unsprezecea ediție.
22:30
Diogo Jota devine primul jucător din istoria Liverpool-ului căruia i se retrage numărul de tricou. Clubul englez a luat decizia fără precedent după moartea fotbalistului portughez și a fratelui său într-un accident de mașină pe 3 iulie.
22:10
Ilie Bolojan, mesaj ca nou șef al PNL: Nu promit miracole. Vom moderniza România fără să ne pierdem rădăcinile # Jurnalul.ro
Printr-o postare pe Facebook, Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, își asumă responsabilitatea conducerii partidului. El promite acțiuni concrete, profesionalism și reconstrucția dreptei românești.
22:10
Săptămâna 14–20 iulie 2025 aduce o combinație interesantă de energii astrale: deși Mercur intră în retrograd pe 18 iulie, vibrația generală este una de claritate, speranță și reconectare.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.