Guvernul a aprobat emiterea acordului de mediu pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă şi pentru extinderea depozitului intermediar de combustibil ars
News.ro,
14 iulie 2025 13:00
Executivul a aprobat, în şedinţa de luni, o hotărâre privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul "Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu module de tip MACSTOR 400", titular Societatea Naţională ,,Nuclearelectrica" SA, care are ca scop principal prelungirea duratei de viaţă a Unităţii 1.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
16:50
Proiectul pilot The Safe Zone, implementat la Festivalul „Beach, Please!”, sub coordonarea ANPCDDA, împreună cu Asociaţia Caravana cu Medici: Interacţiuni cu peste 6.000 de participanţi, sesiuni de prevenţie a consumului de substanţe # News.ro
Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA) împreună cu Asociaţia „Caravana cu Medici” au participat pentru prima dată cu un proiect comun – The Safe Zone – la un festival de mare anvergură din România. În cele cinci zile de festival, medicii, psihologii şi voluntarii Autorităţii au interacţionat cu mii de participanţii la la Festivalul „Beach, Please!”, prin tururi mobile de informare şi sesiuni de prevenţie a consumului de substanţe.
16:50
Luka Modric se pregăteşte să devină jucător al AC Milan. Clubul lombard a lansat un videoclip în care câştigătorul Balonului de Aur 2018 adresează un mesaj fanilor milanezi.
16:50
Poliţia oferă 5.000 de euro recompensă pentru prinderea bărbatului acuzat că şi-a ucis concubina şi apoi a incendiat casa din judeţul Mureş în care se afla cadavrul # News.ro
Poliţia oferă 5.000 de euro recompensă pentru prinderea bărbatului acuzat că şi-a ucis concubina şi apoi a incendiat casa din judeţul Mureş în care se afla cadavrul.
Acum 15 minute
16:40
Procurorii cer arestarea în lipsă a bărbatului acuzat că şi-a ucis concubina şi apoi a incendiat casa din Miheşu de Câmpie, judeţul Mureş, în care se afla cadavrul/ Acesta este căutat de aproape o săptămână de forţe impresionante # News.ro
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a înaintat, luni, Tribunalului Mureş o propunere de arestare în lipsă în cazul bărbatului acuzat că şi-a ucis concubina şi apoi a incendiat locuinţa din Miheşu de Câmpie, în care se afla cadavrul. Presupusul criminal este căutat de aproape o săptămână de forţe impresionante de poliţişti. În ultimele zile, au fost audiaţi mai mulţi apropiaţi ai acestuia şi au avut loc mai multe descinderi la rude sau prieteni ai săi. Potrivit procurorilor, bărbatul este acuzat de omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.
16:40
20 de ani de la lansarea filmului „Moartea domnului Lăzărescu” - proiecţie specială la Iaşi, la festivalul Serile Filmului Românesc # News.ro
La 20 de ani de la lansarea în cinematografe, „Moartea domnului Lăzărescu”, unul dintre cele mai cunoscute şi premiate titluri din cinematografia românească, va avea parte de o proiecţie specială la Iaşi, în cadrul festivalului SERILE FILMULUI ROMÂNESC (6-10 august 2025).
16:40
Marş de protest în jurul Parlamentului – Sindicalişti: Spunem NU austerităţii declanşate de Bolojan şi susţinute de actuala clasă politică – FOTO / VIDEO # News.ro
Sindicalişti din mai multe domenii protestează, luni, faţă de măsurile de austeritate propuse de Guvern, mărşuluind în jurul Parlamentului unde se dezbate moţiunea de cenzură.
Acum 30 minute
16:30
Natalia Intotero, despre scrisoarea semnată alături de parlamentari AUR, către premierul Bolojan: Nu este un document împotriva guvernului României, împotriva prim-ministrului sau a lui Daniel David / Nu vom vota moţiunea de cenzură # News.ro
Deputatul PSD Natalia Intotero a declarat, luni, despre scrisoarea semnată alături de parlamentari AUR, către premierul Bolojan, privind situaţia din educaţie, că nu este un document împotriva guvernului României, împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan sau a lui Daniel David, arătând că nu vor vota moţiunea de cenzură.
Acum o oră
16:20
Clubul Universitatea Craiova a adresat o scrisoare deschisă Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), în care susţine că delegarea arbitrului Marian Barbu la meciul cu UTA Arad, scor 3-3, nu a fost întâmplătoare şi apreciază că arbitrii greşesc cu girul conducerii CCA.
16:10
UMF ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a publicat rezultatele examenului de admitere / Care sunt cele mai mari medii / Rector: Creşterea numărului de candidaţi reflectă încrederea tinerilor în calitatea educaţiei oferite # News.ro
Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a publicat, luni, rezultatele examenului de admitere la toate specializările şi o statistică cu cele mai mari medii obţinute. Medicina s-a aflat în topul preferinţelor, cu 851 de candidaţi pe 425 de locuri. Cea mai mare medie obţinută a fost 9,91. Cea mai mare concurenţă, de aproape 4 candidaţi pe un loc, a fost la programul de studii Radiologie şi imagistică, cea mai mare notă obţinută fiind de 9,89. Oficialii unitărsităţii anunţă că s-au înscris la concurs cu peste 660 de candidaţi mai mult decât anul trecut.
16:10
Volodimir Zelenski spune că a avut o discuţie „productivă” cu trimisul american Keith Kellogg - VIDEO # News.ro
Trimisul special american Keith Kellogg s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski, luni, la Kiev, la câteva ore după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat noi livrări de sisteme de apărare aeriană Patriot către Ucraina. La încheierea întâlnirii, preşedintele ucrainean a salutat discuţia cu oficialul SUA ca fiind una „productivă”, relatează AFP.
16:00
Natalia Intotero, despre scrisoarea semnată alături de parlamentari AUR, către premierul Bolojan: Nu este un document împotriva guvernului României, împotriva prim-ministrului sau a lui Cristian David / Nu vom vota moţiunea de cenzură # News.ro
Deputatul PSD Natalia Intotero a declarat, luni, despre scrisoarea semnată alături de parlamentari AUR, către premierul Bolojan, privind situaţia din educaţie, că nu este un document împotriva guvernului României, împotriva prim-ministrului Ilie Bolojan sau a lui Cristian David, arătând că nu vor vota moţiunea de cenzură.
Acum 2 ore
15:50
Baschet masculin: Campioana U BT Cluj l-a transferat pe Bel Altit, câştigător al Euroligii cu Maccabi, în 2014 # News.ro
Campioana U BT Cluj a anunţat, luni, achiziţia pivotului Ben Altit, născut în Israel, dar care are şi cetăţenie română. În 2014, Altit cucerea Euroliga cu Maccabi Tel Aviv, iar în România a mai jucat la Rapid Bucureşti.
15:50
Doi parlamentari PSD au semnat, alături de AUR, o scrisoare către premierul Ilie Bolojan, în care îi cer demararea de urgenţă a unor consultări serioase cu toţi actorii implicaţi în educaţie şi amânarea implementării unor măsuri gândite în grabă # News.ro
Doi parlamentari PSD au semnat, alături de reprezentanţi ai AUR, o scrisoare către premierul Ilie Bolojan, în care îi cer demararea de urgenţă a unor consultări serioase cu toţi actorii implicaţi în educaţie şi amânarea implementării unor măsuri gândite în grabă. Ei mai afirmă că deşi înţeleg, recunosc şi susţin necesitatea echilibrării bugetului de stat, apreciind eforturile Guvernului României în acest sens, consideră că soluţiile adoptate în domeniul Educaţiei pot genera efecte negative pe termen mediu şi lung.
15:50
Caravana care transportă ”Clopotul Păcii” pe o distanţă de peste 4.800 Km până la Ierusalim traversează România # News.ro
Caravana care transportă ”Clopotul Păcii”, realizat simbolic din muniţie din cel de-al Doilea Război Mondial şi care a plecat din Berlin la împlinirea a 80 de ani de la încheierea războiului, traverseză România. Destinaţia finală este Ierusalim, traseul având o lungime de peste 4.800 de kilometri.
15:50
CSM: În perioada 12 februarie – 26 mai, vârsta medie de pensionare a judecătorilor fost de aproximativ 52 de ani şi 3 luni / Instabilitatea statutului magistratului a determinat din ce în ce mai mulţi judecători să ia decizia de a se pensiona # News.ro
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, luni, că, în perioada 12 februarie – 26 mai, s-au emis 35 de hotărâri pentru pensionarea judecătorilor, vârsta medie de pensionare fiind de aproximativ 52 de ani şi 3 luni. Doar cinci judecători aveau 48 de ani. În acest context, magistraţii îi transmit premierului că, a susţine în continuare că vârsta medie de pensionare este de 48 de ani, ”are ca scop dezinformarea societăţii şi antagonizarea acesteia în continuare faţă de corpul judecătorilor”.
15:50
Ziua Franţei. Emmanuel Macron a supervizat parada unei armate „gata de luptă”. Strategia naţională revizuită, publicată luni, stipulează posibilitatea unui război în Europa până în 2030 / Două mici incidente ecvestre - VIDEO # News.ro
Cu soldaţi în uniformă, purtând caschete la bordul blindatelor lor, parada de 14 iulie de la Paris a pus în evidenţă, luni, o armată „gata de luptă”, la o zi după promisiunea lui Emmanuel Macron de a dubla cheltuielile pentru apărare în faţa „unei lumi mai brutale”, relatează AFP.
15:40
Dacă faci parte dintr-o familie numeroasă, ai un cerc larg de prieteni sau te afli pur şi simplu la acea vârstă la care toată lumea din jur se aşază la casa ei, sunt şanse mari să fii invitat, în acest an, la cel puţin o nuntă – dacă nu chiar la mai multe.
15:40
Ministrul Sănătăţii, după aprobarea Strategiei Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare: Sunt principala cauză de deces şi dizabilitate în România / Noua strategie urmăreşte reducerea impactului acestor afecţiuni # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă, luni, după ce Guvernul a aprobat Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare 2025–2030, că acestea sunt principala cauză de deces şi dizabilitate în România. ”Noua strategie urmăreşte reducerea impactului acestor afecţiuni”, a transmis ministrul.
15:40
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR # News.ro
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR.
15:30
Un microbuz ăn care se aflau şoferul şi 8 pasageri a luat foc, luni, pe DN 29 D, în judeţul Botoşani. Şoferul a simţit fumul şi a oprit, iar toate persoanele au reuşit să iasă.
15:20
Clasamentul ATP: Jannik Sinner şi-a extins avansul în fruntea ierarhiei, după victoria de la Wimbledon # News.ro
Jannik Sinner şi-a extins avansul în fruntea clasamentului mondial de tenis după ce a ridicat pentru prima dată trofeul de la Wimbledon, duminică, în finala cu spaniolul Carlos Alcaraz.
15:00
Maramureş: Situaţia a zeci de mame minore dintr-o comunitate, evaluată de autorităţile locale / Şase fete, însărcinate la data controlului, trei fiind eleve în clasa a VII-a / În aceeaşi comunitate, anul trecut s-au născut 10 copii din mame minore # News.ro
Situaţia a zeci de mame minore dnitr-o comunitate din judeţul Maramureş a fost evaluată de autorităţile locale. Reprezentanţii unei comisii s-au deplasat în cartierul respectiv şi au descoperit că şase minore erau însărcinate, iar trei dintre acestea sunt eleve în clasa a VII-a. De asemenea, anul trecut, în comunitatea respectivă s-au născut 44 de copii, iar 10 dintre aceştia au fost născuţi de mame minore.
15:00
Aeroportul Internaţional Otopeni inaugurează o nouă cale de rulare a aeronavelor şi cinci poziţii de parcare pentru avioane # News.ro
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că a recepţionat luni noi lucrări de modernizare, pe o suprafaţă totală de 49.405 mp, dintr-o nouă etapă din proiectul de creştere a capacităţii operaţionale a Aeroportului Henri Coandă, aici fiind incluse o nouă cale de rulare a aeronavelor şi cinci poziţii de parcare a avioanelor.
Acum 4 ore
14:50
Şase persoane arestate preventiv şi 18 amendate, după un scandal între două grupări care a avut loc în faţa Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti / S-au folosit bâte, macete şi cuţite / O maşină a fost avariată - VIDEO # News.ro
Şase persoane au fost arestate preventiv şi 18 amendate, în total cu 17.000 de lei, după un scandal între două grupări care a avut loc în faţa Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. S-au folosit bâte, macete şi cuţite de către ambele grupări, dar nu au fost persoane rănite. Participanţii la scandal au aruncat cu obiectele ce le aveau ăn mână către echipajul de jandarmi care a ajuns primul în zonă.
14:40
Naţionala feminină under 19 a României a învins, luni, reprezentativa Elveţiei, scor 41-30 (21-15), în primul meci din grupa intermediară K, la CE under 19 din Muntenegru. Tricolorele se află pe primul loc la grupei.
14:30
BBC, după finala Cupei Mondiale a Cluburilor: Trump, Coldplay şi covoare roşii - a fost acesta Super Bowl sau fotbal? # News.ro
Finala Cupei Mondiale a Cluburilor a semănat mai mult cu pregătirea pentru Super Bowl decât cu un meci de fotbal între două dintre cele mai mari cluburi din Europa, Chelsea şi Paris Saint-Germain.
14:30
Ministrul Economiei, la Bruxelles: România nu stă pe margine. Are voce, vot şi responsabilitate în reacţia UE la noile tarife anunţate de Trump. Negocierea permanentă cu SUA, mai eficientă decât escaladarea situaţiei cu o cursă a taxării importurilor # News.ro
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, a anunţat, luni, că se află la Bruxelles, ca „parte activă a discuţiilor despre cum va reacţiona Uniunea Europeană la noile tarife anunţate de preşedintele american Donald Trump”, afirmând că România „nu stă pe margine”, ci are „voce, vot şi responsabilitate”. Miruţă consideră că negocierea permanentă cu SUA pentru a ajunge la un acord este „mult mai eficientă decât escaladarea situaţiei cu o cursă a taxării importurilor”.
14:30
Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic # News.ro
Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump - cum ar fi restricţionarea cetăţeniei prin naştere şi reducerea finanţării Universităţii Harvard - a pierdut aproape două treimi din personal, potrivit unei liste consultate de Reuters.
14:20
Curtea de Conturi a României, nominalizată pentru Premiul Kimi Makwetu, acordat pentru excelenţă în dezvoltarea capacităţii instituţionale / Distincţia va fi primită în luna octombrie # News.ro
Curtea de Conturi a României a fost nominalizată pentru Premiul Kimi Makwetu, acordat de Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit, pentru excelenţă în dezvoltarea capacităţii instituţionale.
14:10
SONDAJ: Peste 60% din români sunt îngrijoraţi de riscurile alimentelor ultraprocesate şi de utilizarea pesticidelor în produse, mai mult decât de costurile alimentelor # News.ro
Aproape două treimi dintre românii care au participat la un sondaj PwC spun că ”se descurcă financiar” cu facturile lunare, dar le rămân foarte puţini bani sau deloc pentru economii sau activităţi recreative. Peste o treime intenţionează să cheltuiască mai mult pe produse proaspete, reducând în schimb bugetul pentru alcool şi gustări. Peste 60% sunt îngrijoraţi de riscurile alimentelor ultraprocesate şi de utilizarea pesticidelor în produse, mai mult decât de costurile alimentelor. Peste jumătate sunt dispuşi să plătească mai mult pentru produse locale, pe care le consideră mai sănătoase şi benefice pentru economia locală. Temerile consumatorilor pentru următoarele 12 luni sunt legate de instabilitatea economică, inflaţie şi conflictele geopolitice.
14:10
Nicuşor Dan şi-a publicat declaraţia de avere, cu toate donaţiile şi împrumuturile din campanii: Teren intravilan de 7.460 mp la Predeal. AEP i-a returnat 659.795, 72 lei, din campania pentru Primărie / Venituri de 296.675 lei, în ultimul an fiscal # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a publicat declaraţia de avere, pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. Acesta are un teren intravilan de 7.460 mp la Predeal, o maşină Citroen, din 1986. de asemenea, Autoritatea Electorală Permanentă i-a returnat suma de 659.795, 72 lei, din campania pentru Primăria Capitalei. Acesta a declarat venituri din funcţia de primar de 296.675 lei, în ultimul an fiscal.
14:10
Stelian Bujduveanu anunţă ample lucrări de reparaţii pe străzile şi trotuarele din întreg Bucureştiul / Acorduri-cadru, în valoare totală de 447 de milioane de lei, pentru următorii patru ani # News.ro
Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă, luni, ample lucrări de reparaţii pe străzile şi trotuarele din întreg Bucureştiul, fiind semnate acorduri-cadru, în valoare totală de 447 de milioane de lei, pentru următorii patru ani.
14:00
Comisarii ANPC au închis temporar 28 de unităţi comerciale de pe litoral, în ultimele două săptămâni / Valoarea amenzilor depăşeşte 1,2 milioane de lei # News.ro
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis temporar 28 de unităţi comerciale de pe litoral, în ultimele două săptămâni, după ce au găsit mai multe nereguli, printre care lipsa unor autorizaţii, produse fără elemente de identificare, bucătării, camere şi grupuri sanitare murdare. Echipele de control au dat amenzi de peste 1,2 milioane de lei.
13:50
Incendiu în parcarea ADP din Sectorul 3 / Opt maşini au fost cuprinse de flăcările care au pornit de la un scurtcircuit / Vehiculele nu aparţin de Administraţia Domeniului Public # News.ro
Opt maşini au fost cuprinse de un incendiu, în parcarea ADP din Sectorul 3. Focul a pornit de la un scurtcircuit produs la un autoturism Ford şi s-a extins la celelalte.
13:40
Şeful Statului Major General al Armatei Ruse, generalul Valeri Gherasimov, a inspectat grupul „Centru” al forţelor ruse care luptă în zona Pokrovsk din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Moscova, relatează Reuters.
13:30
Guvernul a aprobat înfiinţarea pe lângă Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii # News.ro
Guvernul a aprobat, luni, în şedinţă, o Hotărâre privind înfiinţarea pe lângă Agenţia Naţională pentru Mediu şi Arii Protejate a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, precum şi aprobarea Metodologiei de aplicare şi a modului de utilizare al resurselor rezultate din aceasta.
13:30
Agenda diplomatică a SUA este dominată, luni, de discuţii despre Ucraina care au loc la Kiev şi Washington. Trump a promis că va face un „anunţ important” # News.ro
Donald Trump urmează să-l primească luni la Casa Albă pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, după ce a anunţat că va face „o declaraţie importantă” în legătură cu Rusia, lăsând deschisă posibilitatea înăspririi sancţiunilor, relatează AFP şi Reuters.
13:20
Nicuşor Dan: Prima de pensionare a judecătorilor de la CCR este prezentă într-o lege care a fost votată, nu trebuie aprobată de mine / E o discuţie între CCR, Guvern şi Parlamentul care asigură finanţarea / Eu sunt spectator # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că prima de pensionare a judecătorilor de la Curtea Constituţională a României este prezentă într-o lege care a fost votată şi nu trebuie aprobată de el. Nicuşor Dan a menţionat că mai departe este o discuţie între CCR, Parlament, care asigură finanţarea Curţii, şi Guvern, menţionând că el este doar spectator.
13:20
Polemică în Spania, după ce Lamine Yamal a angajat persoane cu nanism pentru divertisment la petrecerea de majorat # News.ro
Lamine Yamal a împlinit 18 ani, iar sâmbătă seară a organizat o petrecere cu peste 200 de invitaţi, dar de la care nu a lipsit nici polemica.
13:20
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Mehiläinen Oy intenţionează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria).
13:10
Preşedintele Nicuşor Dan va face vizite oficiale în Germania şi Austria, unde se va întâlni cu preşedinţii şi cancelarii din cele două ţări, dar şi cu oameni de afaceri # News.ro
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat, luni, că va face la finalul acestei săptămâni o vizită în Germania, unde se va întâlni cu preşedintele şi cancelarul acestei ţări, dar şi cu oameni de afaceri reprezentantivi. De asemenea, în zilele de 25 şi 26 iulie, Nicuşor Dan se afla în Austria, unde sunt programate întâlniri cu preşedintele şi cancelaru, urmând să fie prezent şi la un forum al oamenilor de afaceri.
13:00
Directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Bihor, trimis în judecată pentru abuz în serviciu/ Ar fi încheiat ilegal contracte cu cabinete de avocatură, deşi instituţia avea consilieri juridici/ Consilier superior, acuzat de complicitate # News.ro
Directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Bihor, Nicolae Hodişan, cercetat sub control judiciar pentru că, între 2023 şi 2024, ar fi încheiat nelegal contracte de asistenţă juridică cu trei cabinete de avocatură, deşi instituţia avea trei consilieri juridici care ar fi putut asigura serviciile respective, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA Oradea pentru abuz în serviciu în formă continuată. Potrivit DNA, alături de el, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, şi Angela Mirela Barău, consilier superior în aceeaşi instituţie, pentru complicitate la abuz în serviciu.
13:00
Guvernul a aprobat emiterea acordului de mediu pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă şi pentru extinderea depozitului intermediar de combustibil ars # News.ro
Executivul a aprobat, în şedinţa de luni, o hotărâre privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul "Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu module de tip MACSTOR 400", titular Societatea Naţională ,,Nuclearelectrica" SA, care are ca scop principal prelungirea duratei de viaţă a Unităţii 1.
13:00
Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid # News.ro
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina Praid, a anunţat, luni, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Acum 6 ore
12:50
Studiu despre Programul ”Săptămâna verde”: Peste 80% dintre directori şi profesori cred că aduce beneficii reale / 80% dintre elevi au participat la toate activităţile / Birocraţia, costurile ridicate şi lipsa implicării autorităţilor, între provocări # News.ro
Un studiu despre Programul ”Săptămâna verde”, realizat la solicitarea MInisterului Educaţiei, arată că peste 80% dintre directori şi profesori cred că aduce beneficii reale în plan educaţional şi se consideră pregătiţi să deruleze astfel de acţiuni. De asemenea, 80% dintre elevi au declarat că au participat la toate activităţile, cea mai mare rată de participare fiind în mediul rural şi în ciclul gimnazial. Cu toate acestea, studiul a relevat şi câteva provocări, între care birocraţia excesivă în monitorizarea programului, costurile ridicate şi lipsa implicării autorităţilor locale şi a inspectoratelor şcolare.
12:40
Nicuşor Dan, întrebat dacă se gândeşte să schimbe ambasadorul României din SUA: O să fie o evaluare pe întreg corpul diplomatic / În privinţa relaţiilor cu SUA, eu cred că suntem într-un moment de normalitate # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că, în perioada următoare, va avea loc o evaluare a întregului corp diplomatic. El a precizat că relaţiile cu SUA se află într-un moment de normalitate după tensiunile şi neînţelegerile din urmă cu şase, şapte luni.
12:30
Cea mai veche bibliotecă din Ungaria se luptă pentru a salva 100.000 de cărţi de o infestare cu insecte - FOTO # News.ro
Zeci de mii de cărţi, vechi de secole, sunt scoase de pe rafturile unei abaţii medievale din Ungaria, în încercarea de a le salva de o infestare cu insecte care ar putea distruge veacuri de istorie consemnată, relatează The Associated Press (AP).
12:30
Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat # News.ro
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat.
12:30
Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare 2025-2030, aprobată de Guvern / Prevede creşterea nivelului de sănătate şi de reabilitare medicală a pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare şi cerebrovasculare # News.ro
Guverrnul a adoptat, luni, o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Strategiei Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare 2025-2030. Strategia urmăreşte creşterea nivelului de sănătate a populaţiei şi de reabilitare medicală a pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare şi cerebrovasculare, prin creşterea calităţii serviciilor medicale în concordanţă şi cu recomandările ghidurilor internaţionale de specialitate şi acces mai facil şi echitabil la serviciile medicale de specialitate, având în vedere că bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare (BCC) au la ora actuală cel mai mare impact negativ în rândul populaţiei, prin riscul, în special evitabil, de dizabilitate şi mortalitate.
12:30
Un pui de lebădă, rănit şi care avea un cârlig de pescuit prins în zona gâtului şi a ciocului, a fost salvat de către pompierii din judeţul Bihor din apele Crişului Repede
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.