Războiul din Ucraina schimbă prioritățile UE. România riscă să piardă bani pentru drumuri, spitale, școli

Adevarul.ro, 15 iulie 2025 14:00

În UE se negociază bugetul pentru 2028-2034 iar, în contextul războiului din Ucraina, programe cum ar fi cel de coeziune, adică bani pentru drumuri, spitale, școli, riscă să fie diminuate. Raportorul șef al Parlamentului European cu privire la buget, Siegfried Mureșan explică ce s-a întâmplat.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 10 minute
22:45
România a fost aproape de o procedură de suspendare a fondurilor europene, a subliniat marți, Tanczos Barna.
Acum 30 minute
22:30
Bărbatul mort în accidentul aviatic produs marți, 15 iulie, în Orăștie, este Sorin Mihail Bochiș, unul dintre cei mai versați piloți din Timișoara, care, în urmă cu șapte ani ,a mai trecut printr-un accident teribil
Acum o oră
22:00
Mii de candidați care își doresc să ajungă la catedră, unii pentru prima dată, au susținut marți, 15 iulie 2025, proba scrisă a concursului național de Titularizare. Mulți spun că nu mai văd sensul acestei probe, având în vedere modificările anunțate. „Pentru ce posturi luptăm?!”.
22:00
Majorarea TVA de la 1 august, dar și a accizei la carburanți, alături de facturile mai mari la energia electrică plătite de agenții economici, vor avea efecte rapide în piață.
Acum 2 ore
21:30
Premierul Ilie Bolojan pregătește tăieri la Guvern, pentru a reduce din costuri. Printre altele, acesta intenționează să organizeze mai multe concursuri pentru angajații cancelariei și ai Secretariatului General, în condițiile în care personalul ar putea fi redus cu 30-40%.
21:30
Poliția caută un bărbat din Bucureşti care a închiriat cel puţin zece maşini de la companii de ridesharing şi le-a vândut unor centre de dezmembrări auto. Individul se recomanda drept şofer cu experienţă, dar nu se mai întorcea niciodată cu autoturismele.
21:15
Donald Trump este în premieră în postura de a pune capăt unei teorii a conspirației – cea privind presupuse mușamalizări în dosarul prădătorului sexual Jeffrey Epstein, care agită în ultima vreme apele în mișcarea MAGA, relatează CNN.
21:00
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti.
21:00
Un accident rutier grav s-a petrecut marți după-amiază, 15 iulie 2025, pe un drum județean, în județul Olt. Un copil aflat pe bicicletă a fost acroșat de un autoturism. Copilul a decedat la spital.
Acum 4 ore
20:45
Cei trei judecători care și-au încheiat mandatul la CCR pe 13 iulie vor primi câte șase indemnizații lunare - adică 35.000 de euro- până la sfârșitul verii.
20:30
Danemarca și Țările de Jos au anunțat marți că intenționează să participe la planul președintelui american Donald Trump prin care Europa va cumpăra arme americane pentru Ucraina, scrie Euractiv.
20:30
Israelul a bombardat forțele guvernului sirian care se îndreptau spre un oraș majoritar druz din sudul Siriei, după mai multe zile de încleștări etnice, într-un atac fără precedent asupra forțelor loiale noii conduceri de la Damasc.
20:15
Un bărbat din Timiș, arestat după ce s-a lăudat că și-a violat fiica de 12 ani de mai multe ori. Fata a spus mamei, mama nu a făcut nimic
20:15
Lorina, astrologul Click!, ştie ce le-au rezervat astrele tuturor celor 12 semne zodiacale pentru ziua de miercuri, 16 iulie.
20:00
Două românce au devenit protagonistele unui video viral pe internet, după ce au fost filmate în timp ce loveau cu pumnii şi trăgeau de păr o tânără în New York, după o ceartă legată de un loc de parcare.
19:45
Mirel Rădoi a preluat banca tehnică a Universității Craiova în luna ianuarie a acestui ani.
19:30
Pensia pensia de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de ultimul salariu și nu poate să mai depășească salariul net în plată, a afirmat, marți, ministrul Justiției, Radu Marinescu.
19:15
Sporul de solicitare neuropsihică pe care îl primesc magistrații „este prevăzut de lege”, a explicat marți, 15 iulie, la Antena 3 CNN, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, care a precizat că „nu putem condamna pe nimeni” pentru faptul că se acordă.
19:15
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
19:00
Transfăgărășanul a fost blocat marți după ce ploile torențiale au doborât mai mulți copaci pe carosabil şi au provocat alunecări de teren. Autoritățile intervin cu utilaje pentru degajarea drumului, iar circulația rămâne oprită pe sectorul afectat.
Acum 6 ore
18:45
Numele fostului premier Dacian Cioloș este vehiculat pentru șefia SRI sau SIE. Expertul în securitate Hari Bucur Marcu consideră că înainte de orice ar trebui făcută o reformă a serviciilor de intelligence și punerea lor sub control civil. În plus, Cioloș nu ar avea expertiză în domeniu.
18:45
Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda îl acuză pe solistul Radu Ille că îi cântă piesele din repertoriu fără să îi fi cerut acordul. Fostul colaborator al Securității lansează un tir de jigniri la adresa colegului de breaslă.
18:45
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s.
18:30
Procurorii polonezi îl anchetează pe Grzegorz Braun, parlamentar de extremă dreapta, după ce acesta a negat public existența lagărului de la Auschwitz și a camerelor de gazare.
18:15
Aparția neașteptată a unui avion de mari dimensiuni pe cerul Kievului vineri a stărnit emoție în rândul uctainenilor și revoltă în rîndul bloogerior ruși. Priveliștea este
18:00
Ucrainenii o celebrează pe Melania Trump pe rețelele sociale, după ce Donald Trump a sugerat că prima doamnă a avut un rol în aparenta sa schimbare de atitudine față de Rusia, scrie The Guardian.
18:00
FCSB joacă azi (ora 21.30, Antena 1), returul meciului din primul tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
18:00
Procurorii au dispus clasarea cauzei privind 17 infracțiuni de ucidere din culpă în dosarul incendiului din 2021 de la Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și au schimbat încadrarea juridică a faptelor.
17:45
Fenomenul „brainrot” a devenit emblematic pentru generațiile care trăiesc cu telefonul în mână și cu mintea prinsă în videoclipuri scurte și zgomotoase. Experții avertizează că această „putrezire a creierului” ar putea remodela modul în care funcționăm și învățăm.
17:30
Măsurile de austeritate, pachetul unu și cel de-al doilea care va fi implementat de România, rezolvă traiectoria fiscală a României, a considerat Comisia Europeană la finalul reuniunii Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
17:30
Aza Gabriela, partenera lui Horațiu Moldovan, a făcut un show incendiar pe o scenă din Mamaia.
17:00
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv, după ce și-a amenințat amenințat fosta iubită că o va omorî cu toporul. Femeia avea deja un ordin de protecție împotriva lui.
17:00
Trapperul Albert NBN, care a provocat un adevărat scandal după ce a aînjurat România de pe scena „Beach, Please!”, fiind fiul lui Vali Nebunul, un controversat personaj din Militari care are legături cu lumea interlopă.
17:00
Un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane, s-a prăbușit marți, 15 iulie, în apropierea unui loc de agrement din municipiul Orăștie, județul Hunedoara.
Acum 8 ore
16:45
16:45
Călin Georgescu, fost candidat la prezidenţiale, „garantează" faptul că administraţia Trump „a văzut şi a notat tot ce s-a întâmplat în România, toate abuzurile care s-au făcut asupra poporului român".
16:30
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a depistat o bacterie într-o probă de apă recoltată de la Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti, din județul Prahova.
16:30
Abonamentele pentru noul sezon din Serie A se vând ca pâinea caldă la Genoa, clubul de fotbal condus de românul Dan Șucu (62 de ani).
16:15
Ministerul Transporturilor a informat marți că România nu pierde niciun euro din PNRR destinat sectorului transporturilor și că urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR vor fi finanțate integral din fonduri europene.
16:00
O şicanare în trafic s-a transformat într-o tragedie în Vaslui. Doi bărbaţi au fost loviţi cu maşina pe un câmp, unul dintre ei decedând, iar celălalt ajungând în stare gravă la spital.
16:00
Frustrarea lui Donald Trump față de Putin a crescut, în special după ce, săptămâna trecută, președintele american că Statele Unite au suportat „o grămadă de prostii” din partea liderului de la Kremlin, scrie The Atlantic.
16:00
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.
15:45
Meet & Greet View House cu vedetele preferate, Enchanted Forest cu Chill & Spa Zone, praștia și pendulul uman, printre premiere
15:30
Sandro Castro, nepotul regretatului lider cubanez Fidel Castro, reapare în atenția publică într-un nou episod al excentricității sale online.
15:30
O parte din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 nu vor mai primi bani prin PNRR, din cauza erorilor în procedurile de achiziție publică. Ministrul Dragoș Pîslaru confirmă că proiectele sunt scoase din finanțare europeană, deși unele tronsoane sunt aproape finalizate.
15:30
Rețelele sociale nu mai sunt doar un mijloc de promovare pentru sportivi, ci acestea pot construi o carieră sau o pot distruge într-o fracțiune de secundă.
15:15
Procurorii DNA Cluj fac percheziții, marți, 15 iulie, în Bistrița și Cluj într-un dosar de corupție vizând fapte comise de funcționari publici. Potrivit surselor, printre persoanele vizate se numără și șefa Direcției Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.
15:15
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a început lucrări de modernizare, înlocuire şi reparaţie capitală a punţilor de debarcare şi îmbarcare a pasagerilor în aeronave, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.
15:15
Ministerul Educației și Cercetării a dat publicității, marți, 15 iulie 2025, rezultatele inițiale obținute de profesorii debutanți care au susținut probele examenului de definitivare în învățământ. 33 dintre candidați au terminat examenul cu 10.
15:00
Donald Trump i-ar fi încurajat în privat pe ucraineni să intensifice atacurile în adâncimea teritoriului rus, întrebându-l pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea lovi Moscova în cazul în care SUA ar furniza arme cu rază lungă de acțiune, potrivit unor persoane familiarizate cu discuția.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.