Orădeanca Giulia Popa s-a calificat pe tabloul principal al turneului de tenis WTA de la Iaşi
Bihoreanul,
15 iulie 2025 15:00
Tânăra jucătoare orădeană Giulia Popa a obţinut o frumoasă performanţă, şi anume calificarea pe tabloul principal al turneului de tenis UniCredit Open de la Iași, competiţie care face parte din circuitul profesionist WTA. Ca să ajungă aici, sportiva în vârstă de doar 15 ani, de la CSM Oradea, a trecut în calificări de două jucătoare din Spania şi Italia.
• • •
Alte ştiri de Bihoreanul
Acum 6 ore
20:10
Vin zile de... party: Orădenii pot să se bucure de vară printr-o serie de petreceri în aer liber # Bihoreanul
Orădenii se bucură de vară la petreceri în aer liber, ce debutează încă din timpul zilei, și au DJ internaționali la pupitre. Rivo Loco își dă întâlnire cu petrecăreții în spatele Teatrului, Hive se mută temporar în grădina Hotelului Parc, iar NOX tocmai a deschis o mini-serie de petreceri la Cetate.
19:40
„Ursul nu este o jucărie!”: Cei care se apropie de urși sau îi hrănesc ar putea fi amendați cu până la 30.000 lei # Bihoreanul
Deputata PSD de Bihor Corina Ene și colegul ei Marius Isac, din județul Caraș-Severin, au depus un proiect de lege care prevede amenzi pentru oamenii care interacționează cu urșii bruni aflați în libertate. Dacă inițiativa lor va fi votată, cei care se vor apropia de urși sau îi vor ademeni vor primi amenzi între 10.000 și 30.000 lei. Totodată, proiectul de lege prevede și lansarea unei campanii naționale de conștientizare intitulată „Ursul nu este o jucărie – păstrează distanța, respectă natura”.
Acum 8 ore
19:00
Oradea investește 7,56 milioane euro în reabilitarea energetică a clădirilor de la 6 școli și grădinițe # Bihoreanul
Reprezentanții municipalității orădene au semnat contractele de lucrări pentru reabilitarea energetică a încă 6 școli și grădinițe. Lucrările, în valoare totală de 37,6 milioane lei, echivalentul a 7,56 milioane euro, vor fi cofinanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență cu termen de finalizare în vara anului viitor. Intervențiile vor cuprinde, printre altele, izolarea termică a imobilelor, refacerea iluminatului și montarea de sisteme inteligente de gestionare a energiei.
18:30
Concurenţi din 39 de ţări vin la Salonta pentru două competiţii majore din lumea aeromodelismului # Bihoreanul
Municipiul Salonta va găzdui în partea a doua a acestei luni evenimente de anvergură din lumea aeromodelismului internaţional. Este vorba despre Campionatul Mondial de aeromodelism de zbor liber pentru seniori și Campionatul European de zbor liber pentru juniori. Programate în perioada 20-27 iulie, întrecerile vor reuni la start 487 de competitori din 39 de țări.
18:00
Peste 30 de evenimente, invitați internaționali și un omagiu adus arhitectului Vasile Mitrea – acestea sunt reperele Școlii de Vară de Arhitectură post(imp)ACT, organizată la Universitatea din Oradea între 14 și 18 iulie.
17:10
Amenzi de 500.000 de lei la service-uri auto din Bihor. Patru ateliere de vopsitorie și tinichigerie au fost închise (FOTO) # Bihoreanul
Patru service-uri auto care desfășurau activități de tinichigerie și vopsitorie în Oradea și Zona Metropolitană a orașului au fost închise, iar alte firme specializate în reparații auto au fost amendate, în urma unei acțiuni comune de control desfășurate de Garda Națională de Mediu și Registrul Auto Român în județul Bihor. În total, inspectorii au aplicat 23 de sancțiuni în valoare de 508.500 de lei și au dispus 95 de măsuri de remediere a neregulilor constatate, legate de exemplu de lipsa autorizațiilor de mediu și de gestionarea deficitară a deșeurilor periculoase.
Acum 12 ore
17:00
Oradea Transport Local S.A, cod fiscal RO63483, Nr. RC J/05/1/1991 cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, str. Atelierelor nr. 12, tel.0259/423.245, 0359/808.501, fax.0259/426.010, organizează în data de 30.07.2025, la ora 10.00, licitație publică cu strigare pentru vânzarea a 7 autobuze Isuzu Novociti.
16:50
Urmează asfaltarea. Strada Apostol Andrei din Oradea ar putea fi redeschisă traficului rutier pe 21 iulie (FOTO) # Bihoreanul
Strada Apostol Andrei din Oradea ar putea fi redeschisă traficului auto pe 21 iulie cu aproape două săptămâni mai repede faţă de termenul limită stabilit pentru încheierea lucrărilor. Constructorii au finalizat subtraversarea străzii cu reţelele de gaz, lucrează la montarea bordurilor şi pregătesc lucrările de asfaltare pe tronsonul delimitat de podurile Decebal și Centenarului.
16:10
O nouă săptămână plină în Oradea. Prezentări de modă, tabere pentru copii, dar și o nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari, printre atracții. Vezi lista evenimentelor!
16:00
O.T.L. invită orădenii la plimbări de agrement cu Autobuzul turistic. Se vor efectua curse vineri, 18, sâmbătă, 19, şi duminică, 20 iulie 2025, ȋncepând cu ora 12:00, la interval de o oră, până la ora 20:00 (ultima cursă).
15:40
Parcul I.C. Brătianu din Oradea se închide, pentru modernizare: va avea loc de joacă nou și tiroliană (FOTO) # Bihoreanul
Primăria Oradea a dat startul lucrărilor de modernizare a Parcului I.C. Brătianu, unul dintre cele mai mari spații verzi din oraș, cu o suprafață de aproape 6,5 hectare. Investiția, în valoare de 21,8 milioane lei (fără TVA), va fi realizată de firma Flodor Transcom SRL, iar lucrările vor dura opt luni.
15:20
Doi tineri cu vârste de 24 și 35 au fost reținuți de polițiștii antidrog și procurorii DIICOT din Oradea și ulterior arestați, pentru trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată. Unul dintre ei a fost prins în timp ce vindea 10 grame de droguri cu 1.400 lei.
14:50
Șeful Cancelariei Guvernului, orădeanul Mihai Jurca, acuzat că a cerut liste cu angajați care să fie dați afară. Replica acestuia: Nu a cerut liste cu nume, ci propuneri de reducere # Bihoreanul
Angajații din aparatul de lucru al Guvernului susțin că șeful Cancelariei, orădeanul Mihai Jurca, ar fi cerut liste cu oameni care să fie dați afară în perioada următoare, iar șeful sindicatului care îi reprezintă afirmă că „se fac presiuni” pentru ca șefii structurilor din subordine să prezinte, de fapt, liste „cu număr de posturi pe care să le taie”. În replică, Jurca arată că nu a cerut „liste cu nume”, ci „propuneri de reducere”. De altfel, premierul Ilie Bolojan a arătat că în aceste structuri urmează să aibă loc concursuri pe posturi.
14:20
PSD-iștii nu sunt de acord ca Guvernul Bolojan să-și asume răspunderea și pe al doilea pachet de măsuri bugetare # Bihoreanul
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat la România TV că al doilea pachet de măsuri de redresare bugetară nu trebuie adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului, ci prin procedură parlamentară, relatează G4media.ro.
13:40
Prins cu un kilogram de cocaină în mașină, de polițiștii și procurorii din Oradea. IMAGINI de la flagrant # Bihoreanul
Polițiștii BCCO Oradea și procurorii DIICOT Oradea, alături de polițiștii de frontieră din Nădlac, au prins în flagrant un bărbat de 52 de ani la intrarea în țară, el având în mașină oeste un kilogram de cocaină, ascunsă într-un locaș special, și 15.000 de euro.
13:30
Rabla primește combustibil, dar mai puțin: Programul va fi lansat curând, cu un buget de 3 ori mai mic # Bihoreanul
Ministra Mediului, Oana Buzoianu, a anunțat miercuri că programul Rabla pentru persoane fizice va fi lansat în curând, cu un buget de 200 de milioane lei. Finanțarea este mai mică decât ce se preconiza inițial în program, care de altfel este așteptat de mulți români care și-au comandat mașini noi.
13:10
Mai tupeist nu se putea: Directorul din Romsilva care a luat 100.000 de euro la pensionare a dat instituția în judecată pentru că n-a fost reangajat # Bihoreanul
Teodor Țigan, fost șef al Direcției Silvice Arad care a încasat o primă colosală, de 100.000 de euro, la pensionare, demonstrează un tupeu fără margini. Silvicultorul a dat în judecată instituția pentru care a lucrat, acuzând că nu i s-a prelungit contractul de muncă după pensionare și cerând să fie despăgubit cu salariile și dobânzile aferente.
13:00
Bărbat din Bihor, condamnat la 7 ani și 5 luni de închisoare după ce a violat o minoră. Polițiștii l-au dus la Penitenciar # Bihoreanul
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din comuna Șimian, județul Bihor, condamnat la 7 ani și 5 luni de închisoare pentru viol asupra unei minore, s-a predat la Poliție și a fost dus la pușcărie.
12:40
Bărbat din Bihor, condamnat la 7 ani și 5 luni de închisoare după ce a violat o minoră. A fost ridicat de polițiști și dus la Penitenciar # Bihoreanul
Un bărbat în vârstă de 42 de ani din comuna Șimian, județul Bihor, condamnat la 7 ani și 5 luni de închisoare pentru viol asupra unei minore, a fost ridicat de polițiștii bihoreni și dus la pușcărie.
12:20
Bihorenii sunt aşteptaţi în weekend la cea de-a şaptea etapă a circuitului Oradea Joacă Padel # Bihoreanul
Circuitul Oradea Joacă Padel propune în weekend-ul ce urmează întrecerile unei noi etape, cea cu numărul 7. Competiţia este programată sâmbătă şi duminică la Padel Arena Oradea, cu întrecerile la toate nivelurile, 1, 2 şi 3, iar înscrieri se pot face până vineri la ora 17.
Acum 24 ore
11:40
O fetiță de 10 ani a primit inima lui Răzvan, băiatul din Oradea decedat după accidentul de pe Autostrada Soarelui # Bihoreanul
Daria, o fetiță de 10 ani internată în stare critică de mai bine de un an la Târgu Mureș, a primit o nouă șansă la viață, în urma unui transplant de inimă. Donatorul este Răzvan, băiatul de 9 ani din Oradea care a murit după ce a fost grav rănit în accidentul de autocar produs în iunie pe Autostrada Soarelui, scrie presa centrală.
11:20
Expoziție dedicată Holocaustului, cu o machetă a lagărului de la Auschwitz, va avea loc în Cetatea Oradea # Bihoreanul
Oradea va deveni, începând cu 18 iulie 2025, primul oraș din România care găzduiește expoziția itinerantă „Trăiește Istoria! / Experience History!”, parte a unui proiect educațional european dedicat comemorării a 80 de ani de la Holocaust.
10:40
Orădencele Daria Ioana Pop şi Maia Mureşan, medaliate la întrecerile de taekwondo WT din cadrul ESSF COMBAT GAMES 2025 # Bihoreanul
Două sportive din Oradea au urcat pe podium la întrecerile rezervate disciplinei taekwondo WT din cadrul European Open School Combat Games 2025, competiţie care se încheie în această săptămână la Bucureşti şi care a reunit la start peste o mie de competitori din mai mult de 20 de ţări de pe „Bătrânul continent”. Daria Ioana Pop a cucerit medalia de aur, iar Maia Mureşan s-a întors cu bronzul.
10:00
În data de 10 iunie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie obligatorie, dar profund injustă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, pentru a exista infracțiunea de părăsire a locului accidentului, acel accident trebuie să fie rezultatul unei greșeli. În situația în care accidentul a fost provocat cu intenție, magistrații supremi au stabilit că în sarcina autorului se poate reține numai infracțiunea de omor sau tentativă la omor, acesta având, practic, tot dreptul să fugă de la locul faptei fără a suferi o altă consecință!
09:00
Big Brother la pensie: În sfârșit, Primăria Oradea a stopat contractul colonelului Roșie # Bihoreanul
Bihorel acordă acest premiu colonelului în rezervă Ioan Roșie, fost șef al STS Bihor, care a demonstrat că poți fi consultant pe securitate informatică... fără să securizezi nimic.
08:40
Compania Electrica Furnizare își avertizează clienții cu privire la riscul de a fi expuși unor practici înșelătoare ce s-au intensificat la nivelul județului Bihor. În ultima perioadă, mai mulți clienți au sesizat faptul că au fost vizitați acasă de către agenți de vânzări și au fost convinși, prin metode înșelătoare, să semneze un contract de furnizare a energiei electrice cu un alt furnizor.
08:00
Palmă cu bucluc: O avocată din Oradea a fost condamnată pentru o palmă trasă unei funcționare care o lovise peste mână (VIDEO) # Bihoreanul
O avocată s-a ales cu amendă penală, după ce i-a răspuns cu o palmă funcționarei care o lovise peste mână, ca să nu fie filmată cum încălca o hotărâre judecătorească. În timp ce dosarele penale ce o vizau pe funcționara Crina Ţiburcă din Primăria Lugașu de Jos au fost clasate, pe motiv că faptele nu există, avocata Simona Pașcu a fost condamnată pentru că s-a purtat ca o... gardă de corp.
07:30
Începând cu data de 30 aprilie 2025, societatea noastră a început implementarea proiectului cu titlul „Extindere construcție corp C1”, o inițiativă strategică menită să contribuie la dezvoltarea durabilă și consolidarea poziției companiei pe piață. Proiectul se va derula pe o perioadă de 36 luni, până la data de 29 aprilie 2028, și are o valoare totală de 3.154.959,83 RON, din care contribuția Uniunii Europene este de 1.462.948,63 RON, iar contribuția națională se ridică la 258.167,40 lei.
07:10
Jucătorul Luca Năstruţ de la CSM CSU Oradea participă la Jocurile Mondiale Universitare din Germania cu echipa de baschet a României # Bihoreanul
CSM CSU Oradea va avea un reprezentant la Jocurile Mondiale Universitare din acest an, care au început marţi în Germania. Tânărul jucător Luca Năstruţ a fost selecţionat în lotul reprezentativei universitare de baschet masculin a ţării noastre care va participa la această competiţie, unde, în prima fază, va întâlni selecţionatele similare ale Indiei, Letoniei şi Statelor Unite ale Amercii.
Ieri
20:30
Premieră muzicală la Oradea: Filarmonica înființează primul cor de copii din istoria sa și caută voci noi # Bihoreanul
Filarmonica de Stat Oradea anunță înființarea primului cor de copii stabil din istoria sa, un demers artistic inedit ce are ca scop susținerea tinerilor talentați din oraș și apropierea lor de muzica cultă.
19:50
Andra Gogan vine la Oradea pentru a se întâlni cu fanii, la proiecții speciale ale filmului „Sirenele 3: Legenda Coroanei” (VIDEO) # Bihoreanul
Actriţa Andra Gogan, cunoscută din producţiile pentru copii şi adolescenţi, vine vineri la Oradea, unde va lua parte la două proiecţii speciale ale filmului "Sirenele 3: Legenda Coroanei", în care joacă rolul principal.
19:50
După discursul memorabil al șefului AUR în Parlamentul României, la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, Bihorel a obținut de la George Simion un interviu în exclusivitate.
19:10
Andra Gogan vine la Oradea pentru a se întâlnii cu fanii, la proiecții speciale ale filmului „Sirenele 3: Legenda Coroanei” (VIDEO) # Bihoreanul
Actriţa Andra Gogan, cunoscută din producţiile pentru copii şi adolescenţi, vine vineri la Oradea, unde va lua parte la două proiecţii speciale ale filmului "Sirenele 3: Legenda Coroanei", în care joacă rolul principal.
18:20
Aflată în cea de-a doua săptămână de cantonament în Austria, echipa orădeană de fotbal FC Bihor va susţine în următoarele zile încă două jocuri de verificare. Miercuri de la ora 18.30, roş-albaştrii vor întâlni echipa maghiară Mosonmagyaróvári TE, după care, o zi mai târziu, joi, de la ora 17, se vor duela cu Tiszakécske FC, tot din Ungaria.
17:30
Ocoliţi! Constructorii au blocat traficul auto pe sub Podul Decebal pentru două luni (FOTO) # Bihoreanul
Lucrările de reabilitare a canalizării în zona subtraversării de lângă Podul Decebal s-au mutat marţi pe malul stâng al Crişului Repede. Constructorii au blocat până pe 15 septembrie traficul auto pe sub pod, spre Splaiul Crişanei. Lucrările vizează reabilitarea celor două reţele de canalizare care subtraversează râul, înlocuirea conductelor de pe mal şi refacerea căminelor de vizitare.
16:40
Scara de pești din centrul Oradiei se reface. Șeful ABA Crișuri: „Apa va ajunge la aproape trei sferturi din ferestre” (FOTO) # Bihoreanul
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a dat la refăcut scara pentru pești din albia Crișului Repede, din centrul Oradiei. După ce, inițial, a fost proiectată după date vechi, dar și prost executată, scara este acum spartă în partea din amonte și modificată. La final, construcția ar trebui să adune suficientă apă astfel încât peștii să o poată folosi, spune directorul ABA Crișuri, Pásztor Sándor.
16:00
Cseke anunță că salariile șefilor structurilor din subordine și ale membrilor Consiliilor de Administrație au fost „verificate și ajustate” # Bihoreanul
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că toate salariile conducătorilor unităților din subordinea sa și indemnizațiile din Consiliile de Administrație ale acestora au fost „verificate și ajustate unde a fost nevoie”, însă în numai două structuri au fost descoperite salarii peste al ministrului. La CNI au fost „ajustate” veniturile conducerii, iar la Autoritatea de Reglementare pentru Serviciile de Utilități se vor face modificări similare, printr-o măsură ce va face parte din Pachetul 2 de reforme al Guvernului Bolojan.
15:40
A murit copilul din Oradea rănit grav în accidentul de pe A2. Festivalul de babybaschet din Costineşti va purta numele lui Răzvan Ţârlea # Bihoreanul
Băiețelul de 9 ani din Oradea, rănit grav în accidentul de autocar produs pe Autostrada Soarelui pe 22 iunie, în care a murit și antrenorul Marius Coman, a decedat în noaptea de luni spre marți.
15:20
Parcul 1 Decembrie din Oradea intră în șantier. Lucrările vor dura 8 luni, timp în care parcul va fi închis pentru public (FOTO) # Bihoreanul
După doi ani de promisiuni, Primăria Oradea modernizează Parcul 1 Decembrie din centrul orașului. Firma clujeană Nord Conforest SA, câștigătoarea licitației la prețul de 43,4 milioane lei, a primit ordinul de începere a lucrărilor, care se vor desfășura în următoarele 8 luni. Așadar, până în martie 2026, parcul va fi închis pentru public, dar la finalul șantierului ar trebui să arate mult mai bine decât în prezent.
15:00
Orădeanca Giulia Popa s-a calificat pe tabloul principal al turneului de tenis WTA de la Iaşi # Bihoreanul
Tânăra jucătoare orădeană Giulia Popa a obţinut o frumoasă performanţă, şi anume calificarea pe tabloul principal al turneului de tenis UniCredit Open de la Iași, competiţie care face parte din circuitul profesionist WTA. Ca să ajungă aici, sportiva în vârstă de doar 15 ani, de la CSM Oradea, a trecut în calificări de două jucătoare din Spania şi Italia.
14:40
Șefii Curților de Apel, reacție dură la adresa lui Ilie Bolojan: „Afirmă lucruri false, într-un discurs populist şi nociv pentru justiţie” # Bihoreanul
Preşedinţii tuturor Curţilor de Apel din România - inclusiv preşedinta Curţii de Apel Oradea, judecătoarea Florica Roman - au emis un comunicat comun în care condamnă declaraţiile recente ale premierului Ilie Bolojan la adresa sistemului judiciar. Aceştia califică afirmaţiile drept „manipulatoare”, „bazate pe date eronate” şi „extrem de nocive”, susţinând că tema pensiilor magistraţilor a fost deturnată „într-un demers politicianist, populist, dublat de o campanie de dezinformare şi un veritabil discurs al urii îndreptat asupra corpului magistraţilor”.
14:20
Începe votul! Care sunt cele 36 de proiecte propuse de orădeni ce concurează pentru finanțarea de 100.000 lei din bugetarea participativă # Bihoreanul
Comisia de validare a proiectelor depuse de orădeni în cadrul celei de-a șasea ediții a bugetării participative aferente anului 2025 a anunțat marți proiectele rămase în cursa pentru finanțări de câte 100.000 de lei. Din cele 67 de proiecte preluate de municipalitate, vor intra la vot 36 de propuneri care își disputa un buget total de 1,5 milioane lei. Astfel, aproape jumătate dintre propunerile orădenilor au fost respinse de municipalitate.
14:00
Examenul de definitivat în învățământ: O treime dintre candidații din Bihor nu au promovat # Bihoreanul
Ministerul Educației a afișat, marți, notele la examenul de definitivare în învățământ, susținut, în Bihor, de 279 de profesori. Din aceștia, o treime nu au obținut medii peste 8, așa că au picat examenul.
13:20
Patru tineri poloişti de la CS Crişul, campioni naţionali, au participat la Campionatul European U16 de la Istanbul # Bihoreanul
Patru componenţi ai secţiei de polo de la clubul Crişul Oradea au participat cu echipa de juniori U16 a României la Campionatul European de la Istanbul, unde tinerii tricolori s-au clasat pe locul 11. În acelaşi timp, Federaţia Română de Polo a decis să anuleze ultimul turneu al Campionatului Naţional de U16, însă decizia nu afectează cu nimic clubul orădean Crişul, care şi-a asigurat titlul naţional înaintea turneului.
12:30
Most Wanted: Recompensă de 5.000 de euro pentru informații despre criminalul Emil Gânj. „Nu vă apropiați de el, sunați la 112!” (VIDEO) # Bihoreanul
Cazul crimei din județul Mureș, unde o tânără de 23 de ani a fost ucisă și incendiată într-o locuință din Miheșu de Câmpie, a fost complicat suplimentar de o situație șocantă: o femeie din județul Bistrița-Năsăud a creat un cont fals cu poza principalului suspect, Emil Gânj, și a trimis mesaje de amenințare către familia victimei. În paralel, surse apropiate anchetei au declarat că Poliția ar oferi o recompensă de 5.000 de euro informațiile care ar duce la prinderea fugarului.
12:20
Sortarea la control: Locuiești în Zona Metropolitană Oradea și ai rămas cu deșeurile în fața porții? Află de ce! # Bihoreanul
ADI Ecolect Bihor, operatorul RER Vest și primăriile din jurul municipiului Oradea au demarat o amplă acțiune de informare și control privind colectarea separată a deșeurilor. În cadrul acestei inițiative, care se va desfășura până la finalul anului, vor fi distribuite 32.000 de ghiduri informative și se verifică deșeurile reciclabile scoase spre colectare. Dacă sunt depistate încălcări ale regulilor de colectare separată, resturile rămân pe loc.
11:30
George Simion, acuzat de voluntari români din Ucraina că a luat bani de la ruși ca să compromită ideea unirii României cu Basarabia # Bihoreanul
Membri ai Romanian Battlegroup Getica, voluntari vorbitori de limbă română care luptă în Ucraina împotriva invadatorilor ruși, îl acuză pe președintele AUR că a primit bani de la un comandant FSB (fostul KGB) pentru a sabota mișcarea unionistă din Republica Moldova. În acest scop, George Simion ar fi încasat 15.000 de dolari cu prilejul unei vizite făcute în orașul Cernăuți, din Ucraina, în 2012.
11:10
În nici trei săptămâni, de când a preluat conducerea Guvernului - de care, pentru prima oară, au fugit toți ceilalți bărbați ai țării -, Ilie Bolojan și-a ridicat în cap nu doar o parte a poporului, cel roșu-auriu, furios că primul pachet de măsuri menite să reducă deficitul bugetar ne atinge pe toți, ci și pe aleșii locali din rândul cărora provine, ca fost consilier în Aleșd, primar în Oradea și președinte al Consiliului Județean Bihor.
10:20
Afacere încheiată: Într-un final glorios, dealerul Hitocars din Oradea a livrat Volvo-ul familiei Zahradnyik # Bihoreanul
Minune mare: după două luni în care au admirat doar pozele cu mașina visurilor lor, orădenii Larisa și Laszlo Zahradnyik au primit, în sfârșit, Volvo-ul pe care îl comandaseră și plătiseră cu 50.000 euro la dealerul Hitocars din Oradea.
09:40
Tragedie în Bihor: Un bebeluș de 8 luni a murit ars într-un incendiu izbucnit de la o candelă. Părinții s-au salvat (FOTO) # Bihoreanul
O tragedie cumplită s-a petrecut în zorii zilei de marți, în localitatea Ortiteag, comuna Măgești, unde un copil de numai 8 luni a murit în urma unui incendiu care a mistuit casa familiei sale. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, focul ar fi pornit de la o candelă improvizată lăsată nesupravegheată.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.