Fondul Suveran de Investiții – construcție optimă, moment oportun

HotNews.ro, 18 iulie 2025 05:40

În materialul anterior (publicat în data de 27 iunie) am ajuns la concluzia că un model mixt/hibrid, în care statul agreează direcțiile strategice, obiectivele și regulile generale, iar administrarea efectivă este independentă, profesionalizată și orientată…

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de HotNews.ro

Acum 5 minute
12:30
Chiar dacă vara asta, încă nu ai plecat la mare sau la munte, nu înseamnă că nu te poți bucura de zilele lungi și calde chiar la tine acasă. În marile oraşe din ţară, se…
Acum 15 minute
12:20
Pe noua linie de cale ferată Brașov – Sighișoara sunt construite patru tunele – două de câte 7 km și două de câte 5 km – care vor deveni cele mai lungi din țară. Pe…
Acum 30 minute
12:10
Șoferii care rămân fără permis vor trebui să își achite toate taxele și impozitele către stat înainte de a-l putea recupera. Aceeași condiție le va fi impusă românilor și pentru a-și putea cumpăra o mașină…
Acum o oră
12:00
Franța, Marea Britanie și Germania au comunicat joi Iranului că vor reinstaura sancțiunile ONU dacă acesta nu va relua imediat negocierile privind programul său nuclear și nu se va ajunge rezultate concrete până la sfârșitul…
12:00
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Replica lui…
11:40
Un control făcut de Garda de Mediu într-o localitate din județul Dâmbovița a scos la iveală o gradină zoologică care funcționa ilegal într-o curte, în care erau ținute închise mai multe animale sălbatice, între care…
11:40
Desenul, realizat în orașul Roubaix din nordul Franței, a stârnit o serie de comentarii pe rețelele sociale, fiind interpretat ca o critică la adresa măsurilor luate de președintele american Donald Trump împotriva migrației, scrie AFP.…
Acum 2 ore
11:30
„Adio bani foarte ieftini din PNRR”, după ce două tronsoane din Autostrada Transilvania A3 au pierdut finanțarea prin mecanismul european de redresare post-pendemică. Unul dintre tronsoane ar putea fi gata anul acesta, iar pentru mare…
11:10
România își consolidează poziția în peisajul european al investițiilor și reformelor, iar fondurile europene joacă un rol esențial în acest proces. Despre impactul acestor finanțări, rolul sistemului bancar, provocările legate de PNRR și nevoia unui…
11:00
Asociația APADOR-CH a anunțat vineri că i-a cerut președintelui României, Nicușor Dan, să trimită în Parlament legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie. Solicitarea vine în contextul în care joi Curtea Constituțională…
10:50
Moartea la 56 de ani a sportivului într-un accident de parapantă în Italia ține capul de afiș al presei austriece. Aceasta amintește și controversele în care a fost implicat în ultimii ani. Și nu au…
10:50
Ucraina va permite companiilor străine producătoare de armament să testeze cele mai noi produse ale lor pe frontul luptei împotriva invaziei rusești, a anunțat joi grupul Brave1, susținut de statul ucrainean, care se ocupă cu…
10:50
Planul Comisiei Europene de a impune o taxă companiilor mari din UE pare să nu aibă șanse să se concretizeze. Guvernele naționale și Parlamentul European – care trebuie să aprobe planul – au semnalat deja…
10:50
În iulie 2025 au fost în România două valuri de căldură în decursul a două săptămâni. Primul a fost mai intens, al doilea a fost mult mai blând, dar câteva orașe s-au remarcat ca fiind…
Acum 4 ore
10:30
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele USR,…
10:30
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la…
10:30
Rebeldot, Bento, Lasting Software, GB Spedition și Raptronic sunt cele cinci companii românești care sunt în proces de extindere internațională, în urma participării la prima ediție a programului MoonShotX, o inițiativă a Raiffeisen Bank România…
10:30
Frica face parte din viața fiecărui copil – chiar dacă părintele nu o înțelege mereu sau o consideră exagerată. De la bebelușul care tresare la un zgomot, până la adolescentul care evită școala, fricile se…
10:30
Persoanele care merg frecvent cu bicicleta își protejează creierul mai eficient decât cele care aleg plimbările pe jos, potrivit unui nou studiu. Asta pentru că, pe lângă efortul fizic, pedalatul solicită orientarea, coordonarea și atenția…
10:30
Autoritatea de Supraveghere Financiară din România („ASF”) a aprobat, prin Decizia nr. 643/10.07.2025, documentația aferentă ofertei publice de preluare voluntară de către Maspex România SRL (“Maspex” sau „Ofertantul”) a acțiunilor Purcari Wineries Public Company Limited…
10:00
Tot mai mulți români cad victime unor fraude din ce în ce mai sofisticate. Prin seria „Protejează-i pe ai tăi”, vrem să arătăm cum funcționează aceste capcane digitale prin mărturii reale, să explorăm ce greșeli…
09:50
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât…
09:40
Furtuna puternică de joi a produs pagube în 60 de localităţi din 14 judeţe şi în Bucureşti, unde vântul a doborât copaci, a smuls acoperișuri, iar mai multe gospodării au fost inundate, anunță Departamentului pentru…
09:30
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al…
09:10
Meciul Universitatea Craiova – FC Argeș are loc astăzi, 18 iulie, începând de la ora 21.30, iar Mirel Rădoi și Bogdan Andone se vor întâlni în premieră din postura de antrenori, notează lpf.ro. 2 mai…
09:10
Israelul a demolat mii de clădiri în Gaza de la retragerea din acordul de încetare a focului cu Hamas, în luna martie, iar în ultimele săptămâni oraşe şi cartiere întregi, care înainte găzduiau zeci de…
08:50
„The Late Show with Stephen Colbert”, cea mai urmărită emisiune de seara târziu de pe televizoarele americanilor și o platformă frecventă de satiră îndreptată împotriva președintelui Donald Trump se va opri după zece ani de…
08:40
Președintele României, Nicușor Dan, face vineri, 18 iulie, o vizită oficială la Berlin, unde are programate întâlniri la nivel înalt cu președintele federal Frank-Walter Steinmeier, cancelarul Friedrich Merz, precum și reprezentanți ai comunității românești. Vizita are…
Acum 6 ore
08:20
Meteorologii au emis vineri dimineață două alerte cod roșu și cod portocaliu de ploi torențiale pentru zeci de localități din patru județe din nordul țării. Avertizările meteo, de tip nowcasting, sunt valabile până la ora…
08:00
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales…
07:50
Economia chineză se confruntă cu o situație „foarte gravă și complexă”, a declarat vineri ministrul chinez al Comerțului, adăugând că Beijingul ar putea adopta, ca răspuns, măsuri de susținere a economiei, transmite France Presse. Economia…
07:20
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația…
07:10
În 26 iulie se împlinesc două luni de când președintele Nicușor Dan și-a preluat mandatul de la Cotroceni. În tot acest timp, el a făcut o singură numire în echipa sa de consilieri (prezidențiali sau…
07:00
Accesul la serviciile consulare de bază la Bonn a devenit în ultimele luni de la greu la imposibil, s-au plâns mai mulți români din Germania, în discuții cu HotNews. În corespondența cu reprezentanții comunității românești,…
07:00
Care e rețeta câștigătoare pentru un serial de succes, care să te țintă „lipit” în fața ecranului? În cazul unuia care tocmai a revenit în streaming cu noi episoade, ea include o aplecare înspre clasici…
Acum 8 ore
06:00
O colecție de scrisori oferite cadou lui Jeffrey Epstein cu ocazia împlinirii a 50 de ani în 2003 include un bilet cu numele lui Donald Trump și silueta unei femei goale, potrivit unui articol publicat…
05:40
În materialul anterior (publicat în data de 27 iunie) am ajuns la concluzia că un model mixt/hibrid, în care statul agreează direcțiile strategice, obiectivele și regulile generale, iar administrarea efectivă este independentă, profesionalizată și orientată…
Acum 12 ore
01:10
Clubul de fotbal FC Dinamo București susține, într-un comunicat de presă publicat pe un site de socializare, că suporterii săi au fost agresați pe nedrept la meciul de la Miercurea Ciuc cu FK Csikszereda (scor…
01:10
Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei „într-un interval de timp de care nu s-a mai auzit până acum”, dacă va fi necesar, a declarat generalul Chris Donahue, comandantul Armatei SUA…
00:50
Ministrul Culturii, András Demeter, a declarat, într-un interviu acordat Radio România Cultural, că exprimă îngrijorări serioase cu privire la desfășurarea evenimentelor culturale, în weekenduri și în timpul sărbătorilor legale, începând toamnă, în contextul măsurilor de…
00:00
Slovenia i-a declarat joi persona non grata pe doi miniștri israelieni de extremă dreapta – Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich –, devenind astfel primul stat membru al Uniunii Europene care ia o astfel de măsură,…
00:00
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat joi Israelul că folosește minoritatea druză din Siria ca pretext pentru a se extinde în țara devastată de război, relatează AFP. „Israelul, folosind druzii ca scuză, și-a extins…
17 iulie 2025
23:40
Politiciana veterană Diane Abott, prima femeie de culoare care a devenit parlamentar britanic, a fost suspendată iarăși din Partidul Laburist, joi, după ce a repetat o serie de comentarii controversate despre rasism, relatează AFP. Decizia…
Acum 24 ore
23:20
Președintele clubului de fotbal de ligă secundă Chindia Târgoviște, Marius Pavel, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, semnarea unui parteneriat cu FC Barcelona, care presupune posibilitatea aducerii unui jucător de la echipa a doua…
23:20
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi…
23:00
Felix Baumgartner, care a devenit faimos în întreaga lume cu saltul său stratosferic din octombrie 2012, s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani. Conform relatărilor din presa italiană, acesta a avut un…
22:50
Practicantul de sporturi extreme austriac Felix Baumgartner, care a murit joi în timpul unui accident tragic de parapantă în Italia, a devenit celebru în toamna anului 2012 datorită saltului său din stratosferă, de la o…
22:30
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o afecțiune venoasă cronică, dar beningnă, după ce a solicitat un examen medical pentru picioare umflate, a anunțat Casa Albă, joi, potrivit AFP. Medicul prezidențial a constatat…
22:20
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era…
22:00
O notă de „protest vehement” a fost înaintată ambasadei japoneze de la Moscova în legătură cu participarea armatei nipone la exercițiile militare americane de amploare desfășurate în apropierea granițelor ruse din Orientul Îndepărtat, a anunțat…
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.