PIATA MONETARA Dobânda la depozitele overnight a stagnat la 5,69%
Bursa,
21 iulie 2025 00:00
BNR a afişat, vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a stagnat la 5,69%.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 10 minute
10:40
Jandarmeria şi Poliţia au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în conformitate cu prevederile Codului Penal al României, în contextul evenimentelor de duminică din Piaţa Victoriei şi Autostrada A1
10:40
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere.
Acum 30 minute
10:30
În noaptea de duminică spre luni, 20 spre 21 iulie, în jurul orei 03.00, sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naţionale au semnalat ţinte aeriene care au evoluat pe diferite traiecte de zbor în spaţiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România, în apropiere de zona Maramureş - Suceava.
10:30
Stănescu: Al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi logică heirupistă şi rigidă # Bursa
Secretarul general al PSD Paul Stănescu afirmă că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează and #8221;aceeaşi logică heirupistă şi rigidă and #8221;, în care . and #8221;sub pretextul eficienţei, se promovează o reformă construită pe intuiţie, nu pe evaluări reale nu putem accepta ca partenerii de coaliţie and #8221;.
10:20
Jandarmeria şi Poliţia au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în conformitate cu prevederile Codului Penal al României, în contextul evenimentelor de duminică din Piaţa Victoriei şi Autostrada A1
10:20
Diaconescu: Există o invitaţie a lui Donald Trump adresată lui Nicuşor Dan. Trebuie să concretizăm rapid această bilaterală # Bursa
Există o invitaţie oficială din partea preşedintelui SUA Donald Trump, adresată preşedintelui Nicuşor Dan, a declarat consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, şi a spus că and #8222;trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil and #8221;, transmite News.ro.
Acum o oră
10:10
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, duminică seară, că a dispus un control al Gărzii de Mediu la gropile de gunoi, având în vedere multitudinea de incendii care apar vara la multe dintre acestea
10:10
Tribunalul Bihor a dispus deschiderea procedurii simplificate de faliment împotriva CONSULTING CALIN SRL, societate cu sediul în sat Valea Crişului, comuna Bratca, judeţul Bihor, potrivit unei notificări publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 16304/16.07.2025
10:10
Reprezentanţii la UE ai statelor membre urmează să se reunească săptămâna aceasta pentru a pune la punct un set de măsuri de răspuns, în eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord comercial cu Administraţia Trump, a cărei poziţie de negociere cu privire la tarifele vamale pare să se fi radicalizat înaintea termenului limită fixat la 1 august
10:10
Tribunalul Hunedoara a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva DRUMAR OVY CONSTRUCT SRL, cu sediul în Deva, Str. Matei Corvin nr. 7, judeţul Hunedoara, potrivit unei decizii publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 16304 din 16 iulie 2025
10:10
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă nr. 16304 din 16.07.2025, în cadrul dosarului de insolvenţă nr. 1167/93/2020, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov - Secţia I Civilă, Caracal Solar Alpha SRL (CUI 30303111) continuă să se afle sub incidenţa procedurii, deschisă încă din anul 2020
10:00
InterCapital ETF: România şi noul cadru de clasificare MSCI: un pas înainte sau o aşteptare prelungită? # Bursa
La începutul acestei veri, MSCI, Morgan Stanley Capital International, principalul furnizor global de indici bursieri, a realizat o actualizare semnificativă a cadrului său de clasificare a pieţelor, schimbând modul în care sunt grupate şi evaluate pieţele de capital la nivel global
10:00
Jaqueline Cristian este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA dată publicităţii luni, ea ocupând locul 49, cu 1116 puncte, după o urcare de două poziţii
10:00
Formaţia Rapid a terminat la egalitate, duminică seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa CFR Cluj, în etapa a doua a Superligii
10:00
Jannik Sinner, Carlos Alcaraz şi Novak Djokovici s-au retras de la turneul Masters 1000 de la Toronto, care va avea loc în perioada 27 iulie - 7 august
10:00
Viorel Nicuşor Flueran şi Sorin Vadana vor arbitra meciurile care se vor disputa, luni, în etapa a doua a Superligii
10:00
Formaţia Farul Constanţa a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a doua a Superligii
10:00
Irina Begu, locul 110 WTA şi cap de serie numărul 7, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 de la Iaşi
10:00
Naţionala României s-a clasat, duminică, pe locul 9 la Campionatul European U19 din Muntenegru, după ce a învins reprezentativa Cehiei, scor 36-21 (20-11), în ultima partidă
10:00
Lo and #239;s Boisson, revelaţia franceză de la Roland-Garros, şi-a reluat ascensiunea câştigând duminică primul său titlu în circuitul WTA, graţie victoriei în finala turneului de la Hamburg, pe zgură, împotriva unguroaicei Anna Bondar, scor 7-5, 6-3
09:50
Reorganizarea Romsilva are nevoie de un proiect viabil, negociat cu toate părţile responsabile, nu de un pretext pentru jefuirea patrimoniului forestier
Acum 2 ore
09:30
The Moscow Times: Putin s-a întâlnit cu principalul consilier al lui Khamenei pentru discuţii pe tema dosarului nuclear # Bursa
Preşedintele rus Vladimir Putin a avut duminică, la Kremlin, o întâlnire surpriză cu Ali Larijani, consilier principal al liderului suprem iranian în chestiuni nucleare, pentru a discuta programul nuclear al Teheranului
09:20
ADVERTORIAL Când fiecare leu contează, transparenţa face diferenţa. Povestea unui antreprenor care a găsit în XTB un aliat financiar # Bursa
Mihai avea 45 de ani când şi-a dat seama că economiile nu mai sunt suficiente. Tocmai lansase un mic business de design interior şi, ca orice antreprenor la început de drum, jongla cu multe: clienţi, costuri, idei şi incertitudini.
08:50
Reuters: Interesul investitorilor străini pentru bursa londoneză renaşte, după ani de neglijare # Bursa
* M and G Investments: and #8221;Performanţa modestă a pieţei din Marea Britanie, mai ales comparativ cu cea a pieţei Statelor Unite din ultimii doi ani, a început să se corecteze and #8221;
Acum 4 ore
08:20
BNR lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 200 de ani de la naşterea Elenei Cuza # Bursa
Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de luni, o monedă din aur cu tema 200 de ani de la naşterea Elenei Cuza.
08:20
Reuters: Microsoft avertizează companiile şi guvernele cu privire la un atac informatic asupra serverelor # Bursa
Microsoft (MSFT.O) a emis o alertă privind and #8222;atacuri active and #8221; care vizează un software de server folosit de agenţii guvernamentale şi companii pentru partajarea documentelor în interiorul organizaţiilor şi a recomandat ca utilizatorii să aplice imediat actualizările de securitate disponibile
07:50
Reuters: Producătorul auto chinez Zeekr neagă vânzarea sau înmatricularea de maşini rulate cu zero kilometri # Bursa
Compania auto chineză Zeekr (ZK.N) a declarat, într-un comunicat emis duminică, că vehiculele descrise în presă drept and #8222;maşini rulate cu zero kilometri and #8221; erau, de fapt, maşini de expoziţie care au fost asigurate, dar care nu au fost vândute sau înmatriculate
07:40
Rusia a lansat un nou val de atacuri cu drone şi rachete asupra Ucrainei în noaptea de luni, ucigând cel puţin o persoană şi provocând mai multe incendii în Kiev
07:40
Reuters: Producătorul auto chinez Zeekr din China spune că nu a vândut sau înmatriculat maşini rulate cu zero kilometri # Bursa
Compania auto chineză Zeekr (ZK.N) a declarat, într-un comunicat emis duminică, că vehiculele descrise în presă drept and #8222;maşini rulate cu zero kilometri and #8221; erau, de fapt, maşini de expoziţie care au fost asigurate, dar care nu au fost vândute sau înmatriculate
07:30
China a confirmat luni că liderii Uniunii Europene vor efectua o vizită joi pentru un summit bilateral, într-un moment în care cei doi parteneri încearcă să aplaneze o serie de diferende comerciale, notează AFP.
07:30
Iranul, Marea Britanie, Franţa şi Germania vor discuta vineri, la Istanbul, pe tema programului nuclear, a declarat luni dimineaţa un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, după ce ţările europene au avertizat că, în cazul eşecului reluării negocierilor, Iranul va fi supus din nou sancţiunilor internaţionale, relatează Reuters.
07:20
Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a vândut alte 75.000 de acţiuni ale companiei, evaluate la aproximativ 12,94 milioane de dolari, potrivit unui document depus la Comisia pentru Valori Mobiliare şi Burse a SUA (SEC), transmite CNBC.
07:10
AFP: Gaza - 93 de palestinieni care aşteptau să primească ajutoare umanitare au fost ucişi de forţele israeliene # Bursa
Apărarea civilă din Fâşia Gaza a anunţat că forţele israeliene au tras duminică asupra palestinienilor care aşteptau să primească ajutor umanitar în micul teritoriu, ucigând 93 de persoane. ONU şi ONG-urile semnalează în mod regulat riscul foametei în Fâşia Gaza asediată de Israel după mai mult de 21 de luni de conflict, relatează AFP.
07:10
Arabia Saudită anunţă lansarea unei noi companii aeriene low-cost, cu o flotă de 45 de avioane # Bursa
Arabia Saudită a anunţat duminică înfiinţarea unei noi companii aeriene naţionale low-cost, care va dispune de o flotă de 45 de avioane până în anul 2030, potrivit presei de stat, citată de Reuters.
07:00
Exporturile Chinei de magneţi din pământuri rare către Statele Unite au crescut de peste şapte ori în luna iunie faţă de mai, marcând o relansare semnificativă a fluxului de minerale esenţiale pentru industria vehiculelor electrice şi a turbinelor eoliene, după un acord comercial între Beijing şi Washington, transmite Reuters.
Acum 12 ore
00:00
Evenimentele culturale ar putea deveni o raritate în zilele de sâmbătă, duminică şi de sărbători legale, din toamna acestui an, avertizează ministrul Culturii, Demeter Andras.
00:00
Un nou studiu ştiinţific aduce speranţă familiilor afectate de paralizii inexplicabile apărute la copii după infecţii respiratorii aparent uşoare.
00:00
Un paradox medical şi ecologic zguduie nordul Chinei: în lupta împotriva deşertificării, autorităţile chineze au folosit intens planta Artemisia, o specie rezistentă şi cu întreţinere redusă.
00:00
The Goldman Sachs Group Inc. a raportat rezultatele financiare solide aferente trimestrului al doilea din 2025, depăşind estimările analiştilor.
00:00
Quantum Capital Group: Preţul petrolului se apropie periculos de mult de nivelul la care producţia nu mai este rentabilă # Bursa
* Lozinca lui Trump and #8221;drill, baby, drill and #8221; a fost în mare parte lipsită de efect, conform vicepreşedintelui executiv al Quantum Capital* Cotaţia petrolului a avut o sc and #227;dere de circa 7%, de la începutul acestui an pân and #227; la finele s and #227;pt and #227;mânii trecute
00:00
Piaţa imobiliară - activă în marile oraşe; Cum evoluează sectorul rezidenţial în localităţile mici şi mijlocii? # Bursa
*(Interviu cu Răzvan Cuc, preşedintele RE/MAX) Piaţa imobiliară rămâne activă în marile oraşe - centre universitare şi economice precum Bucureşti, Cluj, Iaşi sau Timişoara, unde cererea este susţinută de migraţia internă şi de dinamismul economic, ne-a transmnis Răzvan Cuc, preşedinte RE/MAX.
00:00
Raportul anual şi raportul asupra stabilităţii financiare, publicate recent de BNR, ridică mai multe semne de întrebare cu privire la rezilienţa sistemului bancar în condiţiile creşterii dobânzilor, mai ales pe fondul noilor măsuri guvernamentale de reducere a deficitului bugetar prin majorarea semnificativă a taxelor.
00:00
BNR a afişat, vineri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care a stagnat la 5,69%.
00:00
Euro a crescut, vineri, cu 0,12 bani faţă de leu, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 5,0736 lei/euro.
00:00
Aurul a fost un activ relativ stabil în ultimii 25 de ani pentru investitorii care caută diversificare, un refugiu împotriva inflaţiei sau un plasament sigur în vremuri incerte.
00:00
Doar unul din trei antreprenori mai crede că economia naţională va avea o direcţie pozitivă în acest an, a afirmat vineri Florin Jianu, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), actual senator social-democrat, cu prilejul lansării celei de-a 23-a ediţii a Cartei Albe a IMM-urilor, studiu realizat pe un eşantion de peste 1000 de IMM-uri în perioada ianuarie-februarie 2025.
00:00
Acţiunile Citigroup Inc. au atins, săptămâna trecută, cel mai ridicat nivel de după criza financiară din 2008, în condiţiile în care banca americană a raportat, pentru al doilea trimestru din 2025, un profit ce a depăşit estimările de pe Wall Street şi a anunţat că intenţionează să răscumpere acţiuni de cel puţin 4 miliarde de dolari, conform Reuters.
00:00
O parte dintre organizaţiile neguvernamentale de protecţie a mediului cu activitate în domeniul acvatic par să fie finanţate indirect de companii gigant din domeniul tehnologiei şi al combustibililor fosili, actori aparent fără legătură cu mediul marin, dar cu interese directe în zonele oceanice prin activităţi precum exploatarea minieră de adâncime, susţine fundaţia MarInnLeg în raportul and #8222;Diagnosticul Grupurilor de Interes Albastru and #8221;, prezentat recent în Parlamentul European în cadrul evenimentului and #8222;Finanţarea Actorilor Societăţii Civile în Domeniul Pescuitului: Cine plăteşte factura? and #8221;, găzduit de grupul politic PPE.
00:00
Valoarea tranzacţiilor realizate în ultima sesiune a Bursei de Valori Bucureşti din săptămâna trecută s-a ridicat la 41,7 milioane lei, sub cea din şedinţa anterioară, de 85 milioane lei, în condiţiile în care nu a fost încheiat niciun schimb de tip and #8221;deal and #8221;.
00:00
Ritmul accelerat în care progresează tehnologia, schimbările climatice, disputele politice, problemele sanitare şi nu în ultimul rand conflictele armate au condus la instalarea de crize diverse la nivel global.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.