Indonezia: Un feribot a luat foc pe mare. 568 de persoane au supravieţuit, trei au murit - VIDEO

News.ro, 21 iulie 2025 07:30

Un feribot cu pasageri a luat foc în largul coastelor indoneziene, iar echipele de intervenţie au anunţat luni că peste 560 de persoane au fost salvate şi trei au murit, relatează AP.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
13:20
FCSB va întâlni învingătoarea dintre Shelbourne FC (Irlanda) şi Qarabağ FK (Azerbaidjan), în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, dacă trece de KF Shkëndija (Macedonia) în turul doi.
Acum 10 minute
13:10
Ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot a sosit luni la Kiev - după ridicarea unor alerte aeriene în urma unor atacuri ruse nocturne soldate cu cel puţin un mort - unde efectuează o vizită de două zile, în vederea susţinerii Ucrainei în lupta împotriva invaziei ruse, relatează AFP.
13:10
Romania Education Alliance (REA), platformă de consolidare şi dezvoltare a educaţiei private din România, anunţă un plan de investiţii de peste 20 de milioane de euro până în 2028, cu scopul de a integra sub umbrela sa peste 15 şcoli private din marile oraşe ale ţării.
13:10
Deputatul PNL Raluca Turcan îi răspunde, luni, secretarului general al PSD, Paul Stănescu, după ce acesta afirma că PSD ar trebui să decidă dacă mai rămâne sau nu la guvernare, ea arătând că poziţionările publice recente, poate influenţate de o anumită retorică internă de campanie, nu ajută, iar un eşec ar da apă la moară extremismului şi ar adânci neîncrederea oamenilor
Acum 30 minute
13:00
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai poate face. De asemenea, Buzoianu a menţionat că mandatul directorului general provizoriu al Romsilva putea fi prelungit doar de către un Consiliu de Administraţie, dar acesta nu există în acest moment.
13:00
Kinetic, parte din Reţeaua de Sănătate Regina Maria, deschide o clinică de recuperare medicală în nordul Capitalei. Proiectul se întinde pe o suprafaţă de peste 2.100 mp, iar investiţia a fost de 4 milioane de euro.
12:50
Ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot a sosit luni la Kiev - după ridicarea unor alerte aeriene în urma unor atacuri ruse nocturne soldate cu cel puţin un mort - unde efectuează o vizită de două zile, în vederea susţinerii Ucrainei în lupta împotriva invaziei ruse, relatează AFP.
Acum o oră
12:40
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice şi instigarea publică. În acelaşi context, 13 pietoni au fost amendaţi cu 40.500 de lei.
12:30
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Ministerul Agriculturii caută soluţii pentru ca apa din râuri pe care fermierii doresc să o folosească pentru a-şi iriga culturile să fie subvenţionată, în timp ce Ministerul Mediului este interesat de monitorizarea debitelor acelor râuri, deoarece fără acest lucru se poate ajunge la situaţii dramatice în care comunităţi întregi să fie afectate.
12:30
Meciurile echipelor Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova din prima manşă a turului doi preliminar al Conference League vor fi conduse de arbitri din Belarus şi Ucraina.
12:30
Universitatea Craiova şi atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.
12:30
Orchestra Română de Tineret (ORT) participă, în 2025, pentru a 8-a oară la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din lume dedicate orchestrelor naţionale de tineret.
12:20
Un număr de 1.525 de blocuri şi alte clădiri din Bucureşti rămând fără apă caldă în această săptămână, întrucât compania Termoenergetica a anunţat că se desfăşoară lucrări la reţeau de termoficare.
12:20
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu face, luni, un bilanţ la un an de mandat în Parlamentul European, arătând că împreună cu colegii din Grupul PPE, au transformat angajamentele programatice în acţiuni concrete. El a mai afirmat că, sub conducerea PPE, Comisia a prezentat o viziune reînnoită pentru agricultură şi alimentaţie şi, datorită presiunii lor constante, Comisia a lansat iniţiativa Omnibus, care vizează economii de 6 miliarde de euro din costurile administrative.
Acum 2 ore
12:00
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalele făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei. Ea a precizat că sancţiunile cele mai mari au fost date la gropi de gunoi din Dâmboviţa, Ilfov şi Teleorman. Printre neregulile găsite au fost nerespectarea suprafeţelor active pe care ar fi trebuit să fie depozitate gunoaiele, nerepectarea normelor de monitorizare a calităţii aerului şi faptul că gunoaiele nu erau acoperite cu straturi de pământ.
12:00
Fostul ministru al Mediului Mircea Fechet afirmă, despre cazul de corupţie de la vârful Direcţiei Silvice Maramureş, că „oameni ai locului”, mai în vârstă, i-au spus că în urmă cu 25 ani „se furau pădurile cu trenul”. Fechet spune că „încrengătura de interese, corupţie şi nepăsare de la Direcţia Silvică Maramureş” l-a făcut să trimită, ca ministru al Mediului, echipa de control. Potrivit fostului ministru, ani la rând, pădurea „a fost tratată ca o pradă”, iar cei care ar fi trebuit să o apere „au închis ochii” sau „au participat la jaful organizat”. „Abuzurile care ies la iveală întrec orice imaginaţie: DS Maramureş a cumpărat inclusiv vehicule nefuncţionale, la costuri totale de diamante, cum a fost şi cazul locomotivei care azi e de negăsit”, mai spune Mircea Fechet.
11:50
Treisprezece persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite după ce un autobuz care transporta muncitori de la o mină a căzut într-o râpă, luni, în regiunea Iakuţia, în Extremul Orient rus, anunţă autorităţile din această regiune, relatează AFP.
11:20
Fostul mijlocaş englez Paul Gascoigne, în vârstă de 58 de ani, a fost transportat de urgenţă la spital vineri. El a fost internat la terapie intensivă după ce un prieten l-a descoperit aproape inconştient la domiciliul său din Poole.
11:20
Un motor al unui avion de tip Boeing 767-400 aparţinând companiei Delta Air Lines a luat foc la scurt timp după decolare, de pe Aeroportul Internaţional Los Angeles, vineri, iar aeronava s-a întors din drum şi a aterizat de urgenţă - al doilea incendiu la motor la compania Delta Air Lines de la începutul lui 2025 -, fără ca vreun pasager sau membru al echipajului să fie rănit, scrie presa americană.
Acum 4 ore
11:00
Iranul urmează să participe la noi negocieri cu privire la programul nuclear iranian cu Germania, Regatul Unit şi Franţa (E3) vineri, la Istanbul, la o lună după Războiul de 12 Zile cu Israelul şi Statele Unite, relatează AFP.
10:50
Sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naţionale au detectat, în noaptea de duminică spre luni, ţinte aeriene care au evoluat pe diferite traiecte de zbor în spaţiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România, în apropiere de zona Maramureş - Suceava. Potrivit MApN, au fost detectate 12 ţinte aeriene ucrainene în spaţiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România. Patru dintre acestea au pătruns neintenţionat, pentru câteva minute, în spaţiul aerian al României, în zonele Sighetu Marmaţiei şi Vicovu de Sus, fără a reprezenta un pericol real pentru securitatea naţională, viaţa persoanelor sau patrimoniul românesc. Aeronave de luptă au fost ridicate de la sol, pentru misiuni de cercetare aeriană. Autorităţile ucrainene au confirmat că au luat măsuri de dispersare a aeronavelor militare de pe aerodromurile din vestul Ucrainei, ca urmare a unor atacuri masive ale Federaţiei Ruse asupra infrastructurii aeroportuare ucrainene.
10:50
Traficul rutier este deviat, începând de luni, pe sensul Nădlac-Deva al autostrăzii A1, la Topolovăţu Mare, judeţul Timiş, din cauza unor lucrări de întreţinere a carosabilului. Devierea se va menţine până în 1 august, anunţă Centrul Infotrafic.
10:50
Sfârşitul lunii august aduce două producţii teatrale de excepţie pe scena Teatrului Naţional Bucureşti. Pe 30 şi 31 august, publicul este invitat să redescopere comedia clasică „O noapte furtunoasă”, într-o montare în regia lui Vlad Zamfirescu, şi să exploreze complexitatea relaţiilor de familie în premiera „Antiportret de familie”, un text contemporan semnat de Ştefan Iancu.
10:40
Meteorologii au emis, pentru luni, avertizări Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman şi Cod galben pentru alte 15 judeţe din nordul Banatului, Crişana, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei şi în sud-vestul Dobrogei şi pentru Capitală. Marţi, valul de căldură se va intensifica, fiind emis Cod roşu pentru judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov şi municipiul Bucureşti, unde se vor atinge temperaturi de 40-41 de grade, iar nopţile vor fi tropicale. În acelaşi timp, alte 13 judeţe se vor afla sub Cod portocaliu, respectiv galben. În această perioadă, şi nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime de 20-22 de grade.
10:40
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP.
10:40
Echipa Canadei, cu perechea formată din Felix Auger-Aliassime şi Bianca Andreescu, a câştigat Cupa Hopman 2025 învingând Italia în finala de duminică seară, de la Bari.
10:20
Neymar, care a jucat pentru Paris Saint-Germain din 2017 până în 2023, a primit un cadou de la fostul său club. Paris Saint-Germain i-a oferit atacantului brazilian şi familiei sale tricouri pentru sezonul 2025-2026.
10:10
Porturile turceşti au primit aproximativ 490 de nave de croazieră în primele şase luni ale acestui an, în creştere cu 18,07% faţă de anul precedent, majorare determinată de cererea mare pentru turismul maritim al ţării, potrivit unui oficial citat de publicaţia Daily Sabah.
10:10
China anunţă că liderii Uniunii Europene efectuează joi o vizită la un summit bilateral - marcând 50 de ani de relaţii diplomatice între Beijing şi Comunitatea Europeană devenită ulterior UE - , în contextul în care cei doi parteneri încearcă să aplaneze o serie de diferende, iar mai multe dosare afectează relaţiile bilaterale, relatează AFP.
10:00
Autorităţile din Texas au revizuit în scădere bilanţul persoanelor date dispărute în urma inundaţiilor catastrofale din weekendul Zilei Independenţei, precizând că continuă să caute - trei persoane - în zona cea mai afectată, relatează AFP.
10:00
Sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naţionale au semnalat, în noaptea de luni spre marţi, ţinte aeriene care au evoluat pe diferite traiecte de zbor în spaţiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România, în apropiere de zona Maramureş - Suceava. Potrivit MApN, care au evoluat în spaţiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România. Patru dintre acestea au pătruns neintenţionat, pentru câteva minute, în spaţiul aerian al ţării noastre, în zonele Sighetu Marmaţiei şi Vicovu de Sus, fără a reprezenta un pericol real pentru securitatea naţională, viaţa persoanelor sau patrimoniul românesc. Aeronave de luptă au fost ridicate de la sol, pentru misiuni de cercetare aeriană. Autorităţile ucrainene au confirmat că au luat măsuri de dispersare a aeronavelor militare de pe aerodromurile din vestul Ucrainei, ca urmare a unor atacuri masive ale Federaţiei Ruse asupra infrastructurii aeroportuare ucrainene.
10:00
Secretarul general al PSD Paul Stănescu afirmă că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează ”aceeaşi logică heirupistă şi rigidă”, în care .”sub pretextul eficienţei, se promovează o reformă construită pe intuiţie, nu pe evaluări reale nu putem accepta ca partenerii de coaliţie”. Totodată, el subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL sǎ atace în continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor. când e vorba de asumarea răspunderii. ”În aceste condiţii, cred că se impune de urgenţă o şedinţă a coaliţiei în care să discutăm măsurile care afectează mai mult decât este cazul administraţiile locale, investiţiile publice şi românii vulnerabili. Iar noi trebuie să decidem urgent în partid dacă mai rămânem la guvernare. Putem susţine reformele necesare şi din Parlament, dar nu vom accepta ca viaţa oamenilor să fie sacrificată pentru un plan contabil rece şi nedrept”, conchide Stănescu.
09:40
Autorităţile din Texas au revizuit în scădere bilanţul persoanelor date dispărute în urma inundaţiilor catastrofale din weekendul Zilei Independenţei, precizând că continuă să caute - trei persoane - în zona cea mai afectată, relatează AFP.
09:30
Federaţia Silva anunţă că va organiza, marţi, un miting în Piaţa Victoriei pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva. Ei consideră că este de neînţeles înverşunarea menţinerii unui proiect nefundamentat de reorganizare a Romsilva, iar această instituţie are nevoie de un proiect viabil, negociat cu toate părţile responsabile. ””Noi nu dorim să fim părtaşi la o asemenea distrugere şi nici nu putem legitima un nou ministru care nu are cunoştinţe suficiente de silvicultură. Reorganizarea Romsilva după un proiect făcut pe colţul mesei este o greşeală care poate avea consecinţe dramatice”, avertizează sindicaliştii.
09:20
Atacantul echipei Manchester United, Marcus Rashford, a sosit duminică la Barcelona pentru a finaliza discuţiile privind un împrumut la FC Barcelona. Potrivit presei engleze, atacantul englez a acceptat o reducere de 15% a salariului.
09:20
Există o invitaţie oficială din partea preşedintelui SUA Donald Trump, adresată preşedintelui Nicuşor Dan, afirmă consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, subliniind faptul că „trebuie să concretizăm o astfel de bilaterală cât mai curând posibil”.
Acum 6 ore
09:10
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe Ali Larijani, un consilier apropiat al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, pentru a discuta dosarul nuclear iranian, relatează AFP.
08:50
Un tânăr de 18 ani a murit. iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat
08:40
Un tânăr de 18 ani a murit. iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat
08:30
Marele pericol pentru România este, în acest moment, ca diviziunea creată şi întreţinută de actori deopotrivă externi şi interni să se transforme într-o falie culturală care să ducă la război civil, apreciază antropologul şi istoricul Andrei Colţea într-un interviu acordat News.ro. Problema s-ar putea ameliora prin comunicare, dar nici preşedintele, nici premierul nu au astfel de abilităţi, iar aceşti actori externi şi interni continuă să alimenteze diviziunile într-un război hibrid mult mai amplu, care vizează nu doar România, ci şi Uniunea Europeană, mai spune interlocutorul.
08:20
Jaqueline Cristian este jucătoarea din România cel mai bine clasată în ierarhia WTA dată publicităţii luni, ea ocupând locul 49, cu 1116 puncte, după o urcare de două poziţii. Irina Begu, câştigătoare a turneului de la Iaşi, a revenit în Top 100, după ce a urcat 28 de poziţii şi este pe locul 82, cu 833 puncte.
08:00
Şase persoane, incusiv doi copii, au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme şi un autotren produs luni dimineaţă, pe A1, între Orăştie şi Simeria.
08:00
Christine Hunsicker, o antreprenoare cunoscută din industria tehnologiei pentru îmbrăcăminte şi fondatoare a startupului CaaStle, acum în faliment, a fost inculpată penal pentru fraudarea investitorilor cu peste 300 de milioane de dolari, a anunţat Departamentul de Justiţie al SUA, transmite Reuters.
08:00
O gravă vulnerabilitate a serverelor SharePoint este în prezent exploatată de hackeri, punând la risc platformele de gestionare a documentelor folosite de guvernele, companiile şi instituţiile de învăţământ care se bazează pe soluţia dezvoltată de Microsoft.
07:50
Moartea unui copil bolnav de rujeolă a reînnoit apelurile autorităţilor sanitare britanice către populaţie de a vaccina copiii, într-un moment în care Marea Britanie se confruntă cu o val de dezinformări cu privire la vaccinuri, provenind în mare parte din Statele Unite, relatează AFP.
07:30
Un feribot cu pasageri a luat foc în largul coastelor indoneziene, iar echipele de intervenţie au anunţat luni că peste 560 de persoane au fost salvate şi trei au murit, relatează AP.
07:20
Producătorul auto chinez Zeekr a declarat duminică, într-un comunicat, că vehiculele prezentate în presă drept ”maşini rulate cu zero kilometri” erau, de fapt, maşini de expoziţie care au fost asigurate, dar care nu au fost vândute sau înmatriculate, transmite Reuters.
Acum 8 ore
07:10
Iranul, Marea Britanie, Franţa şi Germania vor discuta vineri, la Istanbul, pe tema programului nuclear, a declarat luni dimineaţa un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, după ce ţările europene au avertizat că, în cazul eşecului reluării negocierilor, Iranul va fi supus din nou sancţiunilor internaţionale, relatează Reuters.
07:00
Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP.
07:00
Rusia a lansat un nou atac cu drone şi rachete asupra Ucrainei noaptea trecută, ucigând cel puţin o persoană şi provocând multiple incendii în capitala Kiev, au declarat oficialii oraşului, potrivit Reuters.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.