Cu cât a ajuns să se vândă o monedă de 500 de lei din 1999, acum, în iulie 2025. Plătești o mică avere ca să o deții în colecție
Gândul,
23 iulie 2025 09:40
Vă mai amintiți sau mai dețineți celebra monedă de 500 de lei din 1999? Acum, în iulie 2025, o astfel de piesă numismatică poate fi vândută la un preț uriaș. Pentru a deține moneda în propria colecție, te poți afla în situația de a plăti o mică avere. Iată cu cât o vinde un utilizator, […]
• • •
Alte ştiri de Gândul
Acum 5 minute
17:50
Președintele BNS, acuzații dure după întâlnirea cu Dragoș Anastasiu de la Palatul Victoria: „Statul se comportă ca un stat golan” # Gândul
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, își exprimă nemulțumirea după întâlnirea dintre vicepremierul Dragoș Anastasiu și reprezentanții sindicatelor. Acesta a precizat că „statul se comportă ca un stat golan” și a subliniat că este nevoie să devină „un partener” din punct de vedere economic. Dumitru Costin, președintele BNS, a precizat că discuţia de la […]
Acum 10 minute
17:40
CFR Marfă, la afirmațiile premierului. „DATORIILE CFR Marfă se datorează ajutorului de stat considerat nelegal acordat în urma privatizării eșuate” # Gândul
Conducerea Societății Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă S.A. a reacționat, miercuri, la declarațiile recente ale premierului Ilie Bolojan referitoare la necesitatea unei abordări ferme față de companiile de stat care înregistrează pierderi, implicit față de datele apărute în spațiul public privind situația financiară a acestora. Directorul general al CFR Marfă, Radu Copae, […]
17:40
Un copil de 10 ani și-ar fi ucis unchiul cu un cuțit. Tragedia a avut loc în comuna Podari din Dolj. „În după-amiaza zilei de 23 iulie a.c., în jurul orelor 14.00, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, în comuna Podari, un bărbat se manifestă agresiv, având asupra […]
Acum 30 minute
17:30
Avertismentul Cristinei Demetrescu: Zodia care ar putea avea mari probleme de sănătate pe final de iulie 2025 # Gândul
Avertismentul Cristinei Demetrescu. Celebra astroloagă a făcut previziuni pentru săptămâna care urmează și a atras atenția că este o perioadă cu Mercur retrograd. Aceasta i-a sfătuit pe nativi să aibă grijă la călătorii dar mai ales la starea de sănătate, iar din acest punct de vedere, o anumită zodie este în special mai vulnerabilă. Avertismentul […]
17:30
Cristian Tudor Popescu dă în clocot, vis-a-vis de sondajul Ceaușescu: „Românii ar da-o dracu de LIBERTATE” # Gândul
Cristian Tudor Popescu a răbufnit în urma celebrului sondaj din care rezultă că două treimi dintre cetățenii Patriei consideră că Nicolae Ceușescu a fost un lider bun pentru România. CTP îi acuză pe nostalgici că sunt niște slugi hoațe care al da dracu de Libertate pentru beneficii pecuniare minore, dar nu ratează ocazia să îi […]
17:20
Budanov: Rusia se pregătește să cheltuiască 1,1 trilioane de dolari pentru a declanșa un RĂZBOI major până în 2036 # Gândul
Kiril Budanov, Șeful Direcției Principale de Informații a Ucrainei, a emis un avertisment pentru NATO: pentru următorii 11 ani, Rusia plănuiește să cheltuiască 1,1 trilioane de dolari pe reînarmare, pregătindu-se pentru un posibil război la scară largă. Mai mulți oficiali politici și militari din țările membre UE și NATO au lansat avertismente similare, îndemnând ca Europa […]
Acum o oră
17:10
Sorin Grindeanu, despre PIEDONE: Cine este vinovat şi încalcă legea să plătească, indiferent de culoarea politică # Gândul
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, legat de cazul lui Cristian Popescu Piedone, că acesta nu mai este demult membru al partidului, precizând că „cine este vinovat şi încalcă legea, să plătească”, indiferent de „culoarea politică”. „Dacă vreţi să discutăm pe componentă politică, nu mai e demult membru al PSD, dar nu […]
17:00
Liderul Confederaţiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, spune că sindicatele ar putea fi împinse la grevă generală în luna septembrie dacă nu se iau în calcul soluţiile propuse ca alternativă la unele dintre măsurile de reformă anunţate de Guvern. „Noi am înaintat lista de probleme – patru confederaţii – şi lista de reforme care ar […]
17:00
Pentru canoistul Cătălin Chirilă Campionatele Mondiale ar trebui să fie ca un antrenament. „O joacă față de pregătirea de acasă” # Gândul
Luna august va aduce pentru cel mai valoros canoist român al momentului participarea la Campionatele Mondiale care vor avea loc în Italia, la Milano. Cătălin va avea doar două zile de odihnă pânăla Mondiale, apoi totul va fi focusat cu gândul la Italia. Pentru canoistul Cătălin Chirilă Campionatele Mondiale ar trebui să fie ca un […]
16:50
În 2025, piața auto din România trece printr-o schimbare importantă: programul Remat, care sprijinea achiziția de mașini noi prin oferirea unui tichet la casarea unui autovehicul vechi, a fost amânat fără un termen oficial de relansare. În acest context, pentru tot mai mulți șoferi, alegerea unui autoturism rulat devine o opțiune tot mai atractivă și […]
16:50
Statele din Golful Persic introduc o viză unică, asemănătoare cu cea Schengen. Care sunt condițiile pentru cei care vor să o obțină # Gândul
Statele din Golful Persic vor lansa o nouă viză turistică pentru a ușura călătoriile turiștilor străini printr-un sistem similar cu cel al Spațiului Schengen. Viza, numită „GCC Grand Tours”, sau pur și simplu „viză GCC”, a fost aprobată în 2023 și va oferi posibilitatea de a vizita Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele […]
Acum 2 ore
16:40
Banc. Redacția Gândul vă pune zâmbetul pe buze în această zi toridă de vară. Bucurați-vă de puțin umor de calitate, care să alunge stresul măcar pentru un moment, cu un banc savuros. „Bulă se duce la doctor și începe să-i povestească: – Domnule doctor, am o problemă foarte serioasă. Eu am serviciul în altă localitate […]
16:30
Lucrări de modernizare pe Calea Ferentari / SALUBRIZARE 5: Primăria Sectorului 5 continuă acțiunile de igienizare și înfrumusețare # Gândul
Edilul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a anunțat că în această perioadă au fost efectuate o serie de lucrări de modernizare pe Calea Ferentari, ocazie cu care s-au creat noi locuri de parcare, s-a făcut curat, iar aria a fost înfrumusețată. „Primăria Sectorului 5 continuă acțiunile de modernizare, igienizare și înfrumusețare, pentru confortul cetățenilor”, transmite […]
16:30
Ancheta în cazul morții lui Felix Baumgartner continuă în Italia. Experți aeronautici INVESTIGHEAZĂ ultimul zbor al sportivului. Ipoteza acestora # Gândul
Sunt informații noi în cazul morții lui Felix Baumgartner, transmise pentru GÂNDUL într-o corespondență specială din Italia. Mai exact, ancheta în cazul morții lui Felix Baumgartner – cunoscutul sportiv austriac și omul alături de care Mihaela Rădulescu a trăit o frumoasă poveste de dragoste – este departe de a se încheia. Deși rezultatele preliminare ale […]
16:30
Eurodeputați germani: Acțiunile lui Zelenski PERICLITEAZĂ integrarea Ucrainei în UE /„Este vorba de erodarea încrederii” # Gândul
Deciziile președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, de restricționare a activităților unor agenții anti-corupție riscă să pericliteze parcursul pro-european al țării, avertizează eurodeputatul german Daniel Freund. ”Este vorba de erodarea încrederii. Guvernul Ucrainei periclitează procesul de admitere în Uniunea Europeană. Circa 40% din fondurile publice ale Ucrainei provin de la Uniunea Europeană”, a declarat Daniel Freund, într-un […]
16:30
Redacția Gândul vă provocă să vă testați capacitățile cognitive, dar și abilitățile de logică cu un test interactiv. În imagine aveți bețe de chibrituri, așezate în așa fel ca să exprime o ecuație cu o soluție greșită. Este nevoie să mutați un singur băț de chibrit pentru ca ecuația să devină una corectă. Astfel de […]
16:30
Dilema statuii din bronz de la Artemision, descoperită în urmă cu 100 ani. Istoricii nu au deslușit misterul nici acum # Gândul
Statuia de bronz de la Artemision care reprezintă un bărbat puternic, gol, cu barbă, dezgropată de arheologi în 1926 chiar din mare, lângă Capul Artemision, la nord de insula Evia, reprezintă una dintre marile dileme ale antichității. Deși este o adevărată capodoperă de artă a antichității grecești, istoricii n-au identificat nici până azi numele autorului […]
16:10
Șeful de Stat Major al forțelor armate franceze, înlocuit, la câteva zile după o conferință despre PERICOLELE cu care se confruntă Franța # Gândul
Generalul de aviație Fabien Mandon a fost desemnat șef de Stat Major al Forțelor Armate ale Franței, a anunțat ministrul Apărării francez Sébastien Lecornu. Mandon îl înlocuiește pe generalul Thierry Burkhard, la câteva zile după ce acesta din urmă a susținut ceea ce Le Figaro a descris drept “o conferință de presă neobișnuită” despre pericolele […]
16:00
Caius Lungu, fost jucător de fotbal la clubul Ripensia Timișoara, a murit la 36 de ani. I s-a făcut rău în timp ce alerga # Gândul
Sfârșit tragic pentru un fost fotbalist. Caius Lungu, un fost jucător al clubului Ripensia Timișoara, a murit după ce i s-a făcut rău în timp ce alerga. Acesta avea doar 36 de ani. Vestea a fost confirmată și de fosta sa echipă, pe pagina de Facebook. „Cu profundă tristețe, clubul Ripensia Timișoara anunță trecerea prematură […]
16:00
Lucrări de modernizare pe Calea Ferentari / Vlad Popescu PIEDONE: Am demarat ample lucrări de igienizare și înfrumusețare (P) # Gândul
Edilul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a anunțat că în această perioadă au fost efectuate o serie de lucrări de modernizare pe Calea Ferentari, ocazie cu care s-au creat noi locuri de parcare, s-a făcut curat, iar aria a fost înfrumusețată. „Primăria Sectorului 5 continuă acțiunile de modernizare, igienizare și înfrumusețare, pentru confortul cetățenilor”, transmite […]
Acum 4 ore
15:40
Volodimir Zelenski a declarat că este la curent cu desfășurarea protestelor din Ucraina după ce a promulgat o lege controversată prin care două agenții anti-corupție vor fi subordonate procurorului general. Mii de tineri ucraineni, studenți, dar și veterani de război, au participat la protestele de marți seară, organizate în mai multe orașe ucrainene. Ei susțin […]
15:40
UE consolidează PARTENERIATUL cu Japonia /”Avem forța pentru a ne apăra interesele și a configura rezultatele pe plan mondial” # Gândul
Uniunea Europeană va consolida parteneriatul economic și de securitate cu Japonia, anunță președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o cu premierul nipon, Shigeru Ishiba. ”Europa și Japonia sunt prieteni apropiați și de încredere. Împărtășim valori precum corectitudinea, deschiderea și respectarea regulilor. Împreună, avem forța necesară nu doar pentru […]
15:40
China dorește să „intensifice cooperarea” cu SUA/ „Vom promova o DEZVOLTARE stabilă, sănătoasă și durabilă a relațiilor sino-americane” # Gândul
China a anunțat, miercuri, că dorește să îmbunătățească relațiile economice cu Statele Unite, cu ocazia negocierilor de la Stockholm, sperând să obțină un acord bazat pe „egalitate și respect mutual”. China a transmis că speră să „intensifice cooperarea” cu Statele Unite, în cadrul negocierilor comerciale care vor avea loc săptămâna viitoare, la Stockholm. Cele două […]
15:30
Ministrul Transporturilor: Execuția lotului Chiribiș–Biharia al Autostrăzii Transilvania este oficial DEBLOCATĂ # Gândul
„Execuția lotului Chiribiș–Biharia al Autostrăzii Transilvania este oficial deblocată. Compania Națională de Investiții Rutiere a emis Ordinul de Începere, iar lucrările pot demara chiar de mâine, cu aproape 6 luni înainte de termenul contractual”, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban. „Continuăm să deblocăm și să conectăm România! La Ministerul Transporturilor și Infrastructurii lucrăm intens. […]
15:30
Cum putem cumpăra o locuință cu TVA redus. Clienții iau o decizie chiar acum, chiar dacă prețurile sar în aer # Gândul
Românii ar putea găsi modalități pentru a cumpăra locuințe cu TVA redus. Clienții iau o decizie chiar acum, chiar dacă prețurile sar în aer. Vorbim de un buget mediu de 100.000 de euro, iar creșterea TVA înseamnă o creștere cu încă 12.000 de euro, potrivit România TV. TVA va crește pentru apartamentele sub 120.000 de […]
15:20
Din 2030, UE le-ar putea interzice companiilor de leasing să mai cumpere mașini cu motoare cu combustie # Gândul
Uniunea Europeană (UE) a stabilit ca până în 2035 să fie interzisă în totalitate vânzarea de autoturisme pe bază de benzină și motorină. Acum, Comisia Europeană intenționează să accelereze la tranziția către mașinile electrice și energiile verzi, introducând noi reglementări: să le interzică companiilor private să mai cumpere mașini termice. Planul UE pentru „Fit for […]
15:20
TOPUL primelor 50 de specializări din România, după admiterea în liceu 2025. „Bătălia” pentru cele mai râvnite licee / Care a fost cea mai mică medie # Gândul
Ministerul Educației a publicat topul primelor 50 de specializări din România, raportat la ultima medie cu care s-a intrat la liceu, după admiterea din acest an. În concret, cea mai mică medie de admitere în clasamentul de 50 specializări din țară este 9,52, în creștere față de 2024, când a fost 9,47. Primele cinci specializări […]
15:10
O oportunitate neașteptată de a face o călătorie scurtă s-ar putea ivi astăzi. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de joi, 24 iulie 2025. Berbec Informațiile sunt susceptibile de a veni în rafale neregulate astăzi. Vei descoperi că se dezvăluie o mare cantitate de comunicare nonverbală și ar trebui să asculți nu numai cu […]
15:10
Ce a apărut în locul fostului lac de acumulare Kahovka, cel mai mare baraj din Europa, distrus de bombardamente în timpul războiului din Ucraina # Gândul
La doi ani de la distrugerea barajului Nova Kahovka, în sudul Ucrainei, aflat sub controlul forțelor ruse la momentul bombardării sale, natura a început să recupereze terenul pierdut. Pe locul fostului lac de acumulare de pe râul Nipru, cândva cel mai mare din Europa, a apărut un ecosistem în plină formare. Mai exact, în locul […]
15:10
Cât a ajuns să coste un gram de aur, astăzi, 23 iulie 2025. Prețul metalului prețios a crescut pentru a patra oară consecutiv # Gândul
Prețul unui gram de aur a crescut pentru a patra oară consecutiv. Astăzi, 23 iulie 2025, în jurul orei 13:00, reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR) au emis noile valori pentru ziua în curs. Banca Națională a României (BNR) a actualizat datele pentru monedele principale, indicele ROBOR și valorile gramului de aur, pentru ziua de […]
15:10
Din 2030, UE le-ar putea interzice companiile de leasing să mai cumpere mașini cu motoare cu combustie # Gândul
Uniunea Europeană (UE) a stabilit ca până în 2035 să fie interzisă în totalitate vânzarea de autoturisme pe bază de benzină și motorină. Acum, Comisia Europeană intenționează să accelereze la tranziția către mașinile electrice și energiile verzi, introducând noi reglementări: să le interzică companiilor private să mai cumpere mașini termice. Planul UE pentru „Fit for […]
15:10
Sindicaliștii de la Aeroporturi București reacționează la afirmațiile vicepremierului Anastasiu. SCAB: „O MANIPULARE care poate ascunde alte interese” # Gândul
Afirmația că „în România, un aeroport are nevoie de 1400 de angajați pentru ceea ce în alte țări fac 800” este o comparație „superficială, care ignoră contextul specific fiecărei structuri organizaționale, al nivelului de externalizare și al standardelor de siguranță și securitate”, au transmis, miercuri, reprezentanții sindicali ai angajaților Companiei Aeroporturi București, printr-un comunicat de […]
15:10
Ilie Bolojan a discutat cu investitorii străini la Palatul Victoria: „Vă considerăm drept ambasadori economici ai României” # Gândul
Premierul Ilie Bolojan a avut miercuri o rundă de consultări cu reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini în ceea ce privește reformele pe care Guvernul le are în plan pentru reducerea cheltuielilor statului, îmbunătățirea colectării veniturilor bugetare și corectarea dezechilibrelor economice, transmit reprezentanții Executivului. „Atragerea de investiții străine directe este o prioritate pentru România și în anii […]
15:10
Ciprian Cherciu (EcoDrive) la „Podcast cu Prioritate” #79 by ProMotor. Despre Rabla 2025 și primul incident de hacking al sistemului FSD al unei Tesla # Gândul
ProMotor anunță lansarea episodului 79 al seriei „Podcast cu Prioritate”, care îl are ca invitat pe Ciprian Cherciu, jurnalist auto la EcoDrive. Noul episod va fi disponibil luni, 28 iulie, pe canalul oficial de YouTube ProMotor România, începând cu ora 12:00. Ciprian Cherciu este fondatorul platformei EcoDrive, un proiect dedicat conducerii eficiente și ecologice. Cu […]
15:00
Trei skimmeri români, arestați în SUA. Ofițerii americani au prevenit o pagubă de 23 de milioane de dolari # Gândul
Trei români au fost arestați în SUA pentru fraudă cu carduri de credit. Rețeaua din care fac parte ar fi putut provoca pagube de 23 de milioane de dolari. În locuința românilor au fost descoperite peste 300.000 de carduri clonate, zeci de acte de identitate false și 50.000 de dolari cash. Victor Marian Tecu, Triussa […]
14:50
CNIR începe execuția lotului Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania. „Proiect important pentru infrastructura națională” # Gândul
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis Ordinul pentru începerea lucrărilor pe lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania și a stabilit data de începere pentru mâine, 24 iulie 2025, termen de la care se calculează durata de execuție. Lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 are o lungime totală de 28,5 kilometri, tranzitează județul Bihor, iar […]
14:40
FOTO / Cum a cunoscut-o Mihai Călin pe soția sa. ”Ea mă știa de pe ecran și, într-adevăr, făceam impresia de AROGANT” # Gândul
Actorul Mihai Călin, în vârstă de 56 de ani, a dezvăluit cum a cunoscut-o pe cea care îi este parteneră de viață. ”Ea mă știa de pe ecran și, într-adevăr, făceam impresia de arogant”, a mărturisit acesta. Mihai Călin este un cunoscut actor, care de-a lungul anilor a jucat în diverse seriale care s-au bucurat […]
14:40
Ilie Bolojan a purtat discuții cu ministrul Economiei, Radu Miruță, despre situația lui Cristian Popescu Piedone, căruia i s-a interzis exercitarea funcției de șef al Autorității Naționale de Protecție a Consumatorilor (ANPC). Potrivit Guvernului, premierul va anunța ce decizie ia cu privire la șeful ANPC. Domnul premier Bolojan a discutat cu ministrul Economiei situația președintelui ANPC […]
14:30
Criminalul din Mureș, Emil Gânj, de negăsit de 16 zile. Polițiștii îl caută în continuare cu DRONE și câini # Gândul
Criminalul din Mureș, care și-a ucis fosta iubită și apoi i-a dat foc, este de negăsit de mai bine de două săptămâni. Individul extrem de periculos este căutat în continuare de sute de polițiști și jandarmi, inclusive cu câini de urmă, drone și elicoptere. Polițiștii sunt în alertă maximă deja de mai bine de două […]
14:30
Gabriela FIREA anunță lansarea unei consultări publice în legătură cu Strategia egalității pe 5 ani # Gândul
Comisia Europeană lansează o consultare publică cu privire la Strategia egalității pentru următorii cinci ani, iar europarlamentarul PSD Gabriela Firea îi îndeamnă pe români – femei, bărbați, tineri – să decidă pentru viitorul societății europene. „Anunț important pentru femeile, bărbații, tinerii și, în general, pentru toți cetățenii europeni care doresc să decidă pentru viitorul societății […]
14:30
Două persoane au murit și alte două au fost grav rănite în urma unui atac armat produs în Maguiresbridge, în Irlanda de Nord, miercuri dimineață. Poliția se află în prezent la fața locului, în orașul Maguiresbridge din comitatul Fermanagh, potrivit unui comunicat al Serviciului de Poliție din Irlanda de Nord (PSNI), citat de The Irish […]
14:30
Primul hop după repartizarea computerizată privind admiterea în liceu 2025. Mii de elevi, cu note mari, rămași nerepartizați / Calendarul de toamnă # Gândul
Apar și primele probleme pentru elevi, după repartizarea computerizată privind admiterea în liceu. Mai exact, trei elevi cu medii peste 9 și 63 cu medii peste 8 au rămas nerepartizați în prima etapă de Admitere liceu 2025. Per total, peste 3.400 de elevi au rămas nerepartizați, după prima etapă a Admiterii la liceu 2025, potrivit […]
14:20
FOTO / Cât de tipicar era Felix Baumgartner. Ce spunea Mihaela Rădulescu: ”Citește integral până și prospectele medicamentelor” # Gândul
Mihaela Rădulescu, în vârstă de 55 de ani, scotea la iveală, într-un interviu, detalii mai puțin cunoscute despre cât de organizat și atent era Felix Baumgartner în tot ceea ce făcea. Mihaela Rădulescu este astăzi una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate vedete de televiziune din România. De-a lungul anilor, aceasta a prezentat numeroase […]
14:20
Ministrul de Externe, precizări despre stadiul VISA WAIVER. Oana Țoiu: „Nu este de ajutor să fie spuse termene atâta timp cât nu există decizia” # Gândul
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, crede că nu mai este de ajutor să fie spuse termene în ceea ce privește includerea României în programul Visa Waiver al Statelor Unite al Americii, atâta timp cât nu există o decizie finală, conform declarațiilor făcute la Digi24. Ministrul Afacerilor Externe a confirmat că România lucrează în continuare la […]
14:00
Situație dramatică în județul Olt: lacul din comuna Drăghiceni a început să SECE din cauza caniculei # Gândul
O situație dramatică în Olt, unde lacul a început să sece din cauza caniculei, din cauza secetei, a lipsei de precipitații. Un lac din comuna Drăghiceni care se întindea pe sute de hectare riscă acum să dispară. Este al doilea lac din județul Olt care seacă din cauza caniculei. Situația este dramatică în comuna Drăghiceni […]
14:00
DNSC avertizează asupra tentativelor de fraudă în numele Poliției de Frontieră: „Nu oferiți informații personale” # Gândul
DNSC avertizează asupra tentativelor de fraudă în numele Poliției de Frontieră. Reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică au explicat cum are loc această tentativă de fraudă și ce li se recomandă cetățenilor în acest caz. Reprezentanții DNSC avertizează asupra tentativelor de fraudă în numele Poliției de Frontieră. Unii dintre cetățeni sunt apelați de pe numere […]
13:50
Sorin Grindeanu susține că a vorbit cu vicepremierul Dragoș Anastasiu, marți, și i-a explicat ce i se pare ilegal, cu privire la grupul informal. „Am văzut declarațiile și am și vorbit ieri la telefon, explicând ce mi se pare ilegal și ce ar trebui îndreptat, chiar dacă este un grup care are intenții bune”, declară […]
13:50
Washingtonul a ajuns la un acord COMERCIAL cu Manila/ Trump a redus tarifele la 19%, în schimbul accesului liber al SUA pe piața din Filipine # Gândul
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că a ajuns la un acord comercial cu omologul său filipinez, Ferdinand Marcos Jr., care prevede reducerea tarifelor pentru bunurile din Filipine, fără plătirea taxelor pe import. Trump a anunțat, de asemenea, că SUA și Filipine vor efectua exerciții militare comune. Acest anunț apare într-un moment în care cele […]
13:50
Charalambous, sincer după înfrângerea cu Shkendija: „Bine că l-am avut pe TÂRNOVANU, scorul putea fi mai mare!” # Gândul
Antrenorul Elias Charalambous a declarat la conferința de presă, după înfrângerea cu Shkendija, scor 0-1, în prima manșă a turului al doilea preliminar al Ligii Campionilor, că scorul putea fi mult mai mare dacă formația sa nu îl avea în poartă pe Ștefan Târnovanu. Goalkeeper-ul atât de criticat de Gigi Becali în urma prestației din […]
13:50
Grindeanu: Dacă mai tăiem și din investiții, nu scăpăm de recesiune / Ce ar trebui să conțină pachetul 3 de măsuri # Gândul
„Dacă mai tăiem și din investiții, nu scăpăm de recesiune”, afirmă Sorin Grindeanu, pe fondul discuțiilor din coaliție cu privire la proiectele de investiții, derulate prin Anghel Saligny. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după ședința cu partenerii de coaliție, că pachetul al treilea de măsuri economice pregătit de Guvern trebuie să […]
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.